Secțiunea a treia Cerere nr. 4206/11 Ion POPESCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 27 martie 2012 într-o Cameră compusă din Josep Casadevall, președintele Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Mihai Poalelungi, judecători și Santiago Quesada, grefier de secțiune; Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 29 decembrie 2010, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la reclamant, domnul Ion Popescu, este un resortisant român, născut în 1932 și rezident la București. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Epure, avocat la București. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura penală cu bună-credință împotriva reclamantului Reclamantul a fost președintele consiliului de administrație al Băncii Internaționale a Religiilor. Această bancă face în prezent obiectul unei proceduri de faliment. În 2002, la o dată nespecificată, doi dintre principalii acționari ai băncii și lichidatorul său judiciar au depus plângere împotriva reclamantului și a administratorilor și a altor angajați ai băncii (dosarul penal nr 61/P/2002). După două declinuri de competență, la 18 februarie 2004, Parchetul din apropierea Curții Supreme de Justiție a statuat că cauza se afla în sfera de competență a Parchetului anticorupție. Prin rechiziționarea din 9 noiembrie 2006, reclamantul și alte trei persoane au fost rejudecați. Prin hotărârea din 25 iunie 2006, Tribunalul de Primă Instanță din București apreciază, pe baza unor documente cu caracter contractual, financiar și bancar, a unor rapoarte de competențe tehnice, a numeroase depoziții și declarații ale coinculpaților, că reclamantul încălcase normele de prudență bancară, ceea ce a dus la un prejudiciu mai mare de un milion de euro și l-a condamnat la patru ani de închisoare. Prin hotărârea din 16 decembrie 2010, tribunalul departamental din București a primit recursul la Parchet și a dus la 12 ani pedeapsa aplicată reclamantului. La cererea reclamantului a fost respins, toate argumentele sale fiind examinate de instanță. Recursul în casare formulat de reclamant a fost primit printr-o hotărâre din 4 aprilie 2011 a Tribunalului de apel din București, numai în ceea ce privește pedeapsa aplicată, care a fost redusă la șapte ani de închisoare. Pe lângă aceasta, din fișa medicală întocmită în detenție. 11. Acesta a fost, de asemenea, indicat că el a suferit de cardiopatie ischemică corică, de hipertensiune arterială cronică, demenom de prostată și tulburări nevrotice. 12. Ca urmare a unei vizite medicale din 13 aprilie 2011, medicul a solicitat spitalizarea reclamantului în spitalul Õ pentru a observa evoluția bolilor sale cardiologice și neurologice (se recomandă internarea in Spitalul penitenciar În decembrie 2011, acesta pretindea că este grav bolnav și încarcerat în închisoarea Rahova. Dreptul și practica internă relevantă 15. Dreptul și practica internă relevantă în materie de privare de pedeapsă cu închisoarea sunt descrise în Decizia I.T. România (dec.), nr. 40155/02, 24 noiembrie 2005). Fără a ridica în mod expres din punct de vedere al articolului 3 din Convenție, reclamantul declară că este închis într-o stare de sănătate foarte deteriorată, în timp ce este în vârstă de 79 de ani. 17. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din Convenție, reclamantul se plânge de ceea ce nu a fost judecat într-un termen rezonabil și procesul său nu a fost echitabil. În această privință, acesta susține că i-ar fi fost refuzate dovezi, pe care nu le-a fost ascultat nici de tribunalul departamental, nici de tribunalul de judecată și că tribunalele au preferat ofertele de probă ale acuzațiilor pe care le-a făcut. PE Â Despre compatibilitatea stării de sănătate a reclamantului cu detenția sa 18. Reclamantul susține că se află într-o stare de sănătate grav deteriorată. 19. Curtea amintește că amanta calificării juridice a faptelor cauzei, aceasta nu se consideră obligată de cea pe care le-o atribuie reclamanții sau guvernele. În temeiul principiului jura novit curia , ea a studiat din oficiu mai mult de o dată, dintr-un unghi dintr-un articol sau un paragraf pe care nu l-au invocat comparatorii. Unat se caracterizează prin fapte pe care le-a comis și nu prin simple mijloace sau argumente de drept invocate (a se vedea Guerra și alții c. Italia , 19 februarie 1998, § 44, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1998 I și mutatis mutandis Berktay c. Turcia, nr. 22493/93, § 179, 1 În consecință, faptele denunțate de reclamant trebuie examinate la nivel de la art. 3. Această dispoziție se citește astfel încât nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. 20. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură penală 21. Reclamantul se plânge de presupusa durată nerațională a procedurii penale împotriva sa. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. 22. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Cu privire la celelalte obiecțiuni 23. (a se vedea punctul 17 de mai sus), având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a constatat nicio formă de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. 24. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiat pe incuviința încarcerării sale cu starea sa de sănătate și vârsta și durata procedurii; Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Santiago Quesada Josep Casadevall Moduler Președinte
Requête n
o
4206/11
Ion POPESCU
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 27 mars 2012 en une Chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président
,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Mihai Poalelungi,
juges
,
et de Santiago Quesada,
greffier de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 29 décembre 2010,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Ion Popescu, est un ressortissant roumain, né en 1932 et résidant à Bucarest. Il a été représenté devant la Cour par M
e
M.
Epure, avocat à Bucarest.
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
1.
La procédure pénale diligentée contre le requérant
3.
Le requérant était le président du conseil d’administration de la Banque Internationale des Religions. Cette banque fait actuellement l’objet d’une procédure de faillite.
4.
En 2002, à une date non-précisée, deux des principaux actionnaires de la banque et son liquidateur judiciaire portèrent plainte pour fraude contre le requérant et des gérants et autres employés de la banque (dossier pénal n
o
5.
Après deux déclinaisons de compétence, le 18 février 2004, le parquet près la Cour suprême de justice jugea que l’affaire relevait de la compétence du parquet anticorruption.
6.
Par réquisitoire du 9 novembre 2006, le requérant et trois autres personnes furent renvoyés en jugement.
7.
Par jugement du 25 juin 2006, le tribunal de première instance de Bucarest estima, sur la base de documents à caractère contractuel, financier et bancaire, de rapports d’expertises techniques, de nombreux témoignages et des déclarations des coïnculpés, que le requérant avait transgressé les normes de prudence bancaire avec pour conséquence un préjudice supérieur à un million d’euros et le condamna à quatre ans de prison.
8.
Par arrêt du 16 décembre 2010, le tribunal départemental de Bucarest accueillit l’appel du parquet et porta à douze ans la peine appliquée au requérant. L’appel du requérant fut rejeté, tous ses arguments ayant été examinés par le tribunal.
9.
Le pourvoi en cassation formé par le requérant fut accueilli par un arrêt du 4 avril 2011 de la cour d’appel de Bucarest, uniquement pour ce qui est de la peine appliquée, qui fut réduite à sept ans de prison.
2.
L’exécution de la peine du requérant
10.
Le requérant fut incarcéré le 5 avril 2011, afin d’exécuter sa peine, dans un état de santé «
satisfaisant
», ainsi qu’il ressort de la fiche médicale établie à son placement en détention.
11.
Il était également indiqué qu’il souffrait de cardiopathie ischémique cornique, d’hypertension artérielle chronique, d’adénome de la prostate et de troubles névrotiques.
12.
A la suite d’une visite médicale du 13 avril 2011, le médecin recommanda l’hospitalisation du requérant à l’hôpital pénitentiaire afin d’observer l’évolution de ses maladies cardiologiques et neurologique (
se recomandă internarea în spital penitenciar – urmărire cardiologică și neurologică
).
13.
Le requérant n’informa pas la Cour de la suite donnée à cette recommandation.
14.
En décembre 2011, il alléguait être gravement malade et incarcéré dans la prison de Rahova.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
15.
Le droit et la pratique internes pertinents en matière d’interruption d’exécution des peines de prison sont décrits dans la décision
I.T.
c.
Roumanie
(déc.), n
o
40155/02, 24 novembre 2005).
16.
Sans expressément soulever de grief sous l’angle de l’article 3 de la Convention, le requérant affirme se trouver incarcéré dans un état de santé très détérioré, alors qu’il est âgé de 79 ans.
17.
Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, le requérant se plaint de ce qu’il n’a pas été jugé dans un délai raisonnable et que son procès n’a pas été équitable. A cet égard, il affirme que de preuves lui auraient été refusées, qu’il n’a été entendu ni par le tribunal départemental ni par la cour d’appel et que les tribunaux ont privilégié les offres de preuve de l’accusation aux siennes.
A.
Sur la compatibilité de l’état de santé du requérant avec sa détention
18.
Le requérant affirme se trouver incarcéré dans un état de santé gravement détérioré.
19.
La Cour rappelle que maîtresse de la qualification juridique des faits de la cause, elle ne se considère pas comme liée par celle que leur attribuent les requérants ou les Gouvernements. En vertu du principe
jura novit curia
, elle a étudié d’office plus d’un grief sous l’angle d’un article ou paragraphe que n’avaient pas invoqué les comparants. Un grief se caractérise par les faits qu’il dénonce et non par les simples moyens ou arguments de droit invoqués (voir
Guerra et autres c. Italie
, 19 février 1998, § 44,
Recueil des arrêts et décisions
1998
‑
I et
mutatis mutandis Berktay c. Turquie
, n
o
22493/93, § 179, 1
er
mars 2001). Dès lors, il convient examiner les faits dénoncés par le requérant sous l’angle de l’article 3. Cette disposition se lit ainsi
:
«
Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.
»
20.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article
54 § 2 b) de son règlement.
B.
Sur la durée de la procédure pénale
21.
Le requérant se plaint de la durée prétendument déraisonnable de la procédure pénale qui s’est déroulée à son encontre. Il invoque l’article 6 de la Convention qui se lit ainsi dans ses parties pertinentes
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
22.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article
54 § 2 b) de son règlement.
C.
Sur les autres griefs
23.
S’agissant des autres griefs soulevés par le requérant (voir paragraphe 17 ci-dessus), compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.
24.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen des griefs du requérant tirés de l’incompatibilité de son incarcération avec son état de santé et son âge et de la durée de la procédure ;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président