SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 39368/05 prezentate de Valer LUPEA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 30 august 2011 într-o Cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Mihai Poalelungi, judecători și Santiago Quesada; grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 2 noiembrie 2005, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Valer Lupea, este un resortisant român, născut în 1952 și rezident la Cluj Napoca. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Radu Chirița, avocat la Cluj Napoca. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, se pot rezuma după cum urmează. La 3 septembrie 2004, reclamantul a fost acuzat de Parchetul Național Anticorupție (PNA) și pus în detenție provizorie. El a fost acuzat că i-a solicitat domnului T (denunțator) 7 500 de mărci germane (DM) pentru a convinge un judecător să facă o decizie favorabilă acesteia. Plasarea și menținerea în detenție provizorie a reclamantului până la 16 mai 2005 La 3 septembrie 2004, la cererea Parchetului, tribunalul departamental din Cluj a dispus plasarea în arest provizoriu a reclamantului pe o perioadă de 29 de zile, pe motiv că La 23 septembrie 2004, 27 ianuarie și 24 martie 2005, tribunalul a examinat din oficiu și a dispus menținerea reclamantului în arest provizoriu, în același timp cu privire la faptul că acesta fusese deja rejudecat în instanță. Aceste decizii au fost confirmate de instanța de recurs a Cluj la 29 septembrie 2004, 1 februarie și, respectiv, 29 martie 2005, menținerea în detenție provizorie a reclamantului în perioada 16 mai-26. Septembrie 2005 La 16 mai 2005, tribunalul județ din Cluj a reținut provizoriu reclamantul. Acesta din urmă a solicitat ca măsura să fie revocată și a susținut că starea sa de sănătate a fost deteriorată, astfel încât a necesitat intervenția chirurgicală în decembrie 2004. Tribunalul menține deținerea reclamantului pe motiv că motivele care au justificat această măsură persistă, fără alte precizări. Recursul reclamantului, întemeiat, printre altele, pe starea sa îngrijorătoare de sănătate, a fost respins de instanța judecătorească din Cluj la 24 mai 2005. Curtea de apel a reținut că motivele care au justificat detenția sa provizorie persistă și că starea sa de sănătate putea fi monitorizată în mod corespunzător în rețeaua spitalicească a închisorilor și că participarea sa la procedură nu era afectată, așa cum reiese din rapoartele medico-legale din 10 februarie și 27 aprilie 2005. La 27 iunie 2005, tribunalul departamental din Cluj a dat din oficiu și a prelungit reținerea provizorie a reclamantului pe motiv că motivele care au justificat această măsură persistă. Reclamantul nu a indicat dacă a formulat un recurs împotriva acestei decizii. Sesizat de recursul reclamantului împotriva hotărârii din 26 septembrie 2005 (a se vedea punctul 16 de mai jos) hotărând cu privire la temeinicia acuzațiilor penale aduse împotriva sa, la 2 noiembrie 2005, tribunalul departamental din Gorj a primit această cerere din cauza unui viciu de procedură, a retrimis cauza în fața tribunalului departamental și a dispus eliberarea reclamantului, impunându-i să nu părăsească țara până la sfârșitul procesului său. Tribunalul a constatat că reclamantul a petrecut deja un an în detenție, ceea ce era deja excesiv, deoarece, după un anumit timp, menținerea motivelor inițiale care au justificat o astfel de măsură, cum ar fi pericolul pentru ordinea publică, nu mai era suficientă. 10. În cele din urmă, instanța a reținut aprofundarea stării de sănătate a reclamantului, demonstrată de documentele medicale 11. În recursul Parchetului, decizia din 2 noiembrie 2005 de ordonare a eliberării reclamantului a fost confirmată printr-o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 9 noiembrie 2005. Reclamantul, care a leșinat de două ori, a declarat că a suferit un accident vascular cerebral în ziua arestării sale, la 3 septembrie 2004. Examinările medicale au infirmat existența unui astfel de accident vascular. O emispareză dreaptă funcțională, cauzată de stresul psiho-emoțional intens, a fost diagnosticată 13. Ca urmare a unei hemoragii gastrice prezentate de reclamant la 2 decembrie 2004, în timp ce acesta era în detenție, acesta a suferit o intervenție chirurgicală asupra unui ulcer preexistent la încarcerare. A fost spitalizat și îngrijit pentru bolile sale, inclusiv insuficiență renală. 14. În decembrie 2004, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru a stabili dacă starea sa de sănătate era compatibilă cu detenția sa și dacă aceasta putea fi tratată în rețeaua sanitară a închisorilor (ANP). Raportul medico-legal emis la 10 februarie 2005 și completat ulterior stabilește că starea sa de sănătate era stabilă, că putea fi tratat în rețeaua sanitară a IANP și că nu exista niciun motiv medical pentru eliberarea sa. Procesul penal 16. Prin decizia din 26 septembrie 2005, reclamantul a fost condamnat la închisoare prin hotărâre a tribunalului departamental din Cluj. El a introdus recursul 17. La 2 noiembrie 2005, Curtea de apel din Cluj a primit apelul său și a dispus eliberarea sa în libertate până la încheierea procesului penal inițiat împotriva sa. Această decizie a fost confirmată de Înalta Curte de Casație la 9 noiembrie 2005, data la care reclamantul a fost efectiv eliberat 18. În urma unei prime căsări cu trimitere, tribunalul departamental din Cluj l-a condamnat pe reclamant pentru trafic de influență și fals prin hotărârea din 20 martie 2007, instanța i-a acordat o pedeapsă de un an, două luni și șase zile de închisoare, pe care l-a constatat a fi egală cu perioada de detenție provizorie și care, prin urmare, a fost executată. 19. octombrie 2007, Curtea de apel din Cluj-Napoca a confirmat condamnarea reclamantului. 20. Recursul său în recurs a fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiție la 27 februarie 2008. Dreptul și practica internă relevante 21. Dispozițiile Codului de procedură penală ( iulie 2003, în ceea ce privește dispozițiile referitoare la reținerea provizorie (articolul XI din Legea nr. 281/2003), sunt astfel formulate articolele 136 Categoriile de măsuri provizorii și scopul acestora În cazurile privind infracțiunile pedepsite cu detenție pe viață sau cu închisoare fermă, pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal și pentru a împiedica acuzatul sau acuzatul să se supună urmărilor penale, judecății sau executării pedepsei, una dintre următoarele măsuri preventive poate fi adoptată împotriva acestuia în custodia sa la interdicția de a părăsi municipiul Această măsură poate fi luată de către autoritatea de urmărire penală sau de către procuror.... (1) lit. (a) poate fi luată de către instanță sau, în cazurile prevăzute de lege, de către procuror, în cursul urmăririi penale. (...) În alegerea măsurii care urmează să fie adoptată, autoritățile în cauză țin seama de scopul său, de gradul de pericol social al încălcării dreptului comunitar, de sănătate, de vârstă, de antecedente și de alte situații legate de persoana vizată de această măsură art. 148 Condiții care trebuie îndeplinite pentru arestarea provizorie a persoanei acuzate Punerea în detenție a persoanei acuzate poate fi efectuată în cazul în care cerințele prevăzute la art. 143 sunt îndeplinite [acest articol pretinde existența unor dovezi sau a unor dovezi concludente cu privire la persoana acuzată] și într-unul dintre următoarele cazuri (...) Acuzatul a comis o infracțiune sau o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 4 ani și există dovezi clare că menținerea sa în libertate ar constitui un pericol pentru ordinea publică. (...) 22. În ceea ce privește art. 148 litera (h) din CPP și noțiunea de pericol pentru ordinea publică Într-o hotărâre din 9 aprilie 2004, Curtea de Apel de la București a hotărât că simpla reproducere a dispozițiilor articolului 148 litera (h) la punerea în detenție provizorie a unui inculpat, fără a fi motivați în mod concret, conform articolului 137 din același cod, faptele sau motivele pentru care menținerea în libertate a acestei persoane ar constitui un pericol pentru ordinea publică, poate lăsa loc în arbitrară. Curtea de apel a Bucureștiului a judecat în această hotărâre, precum și în hotărârile sale din 18 februarie și 2 aprilie 2002 și 18 februarie 2003, că pericolul pentru ordinea publică în cauză nu se presupune, ci trebuie dovedit, în special în ceea ce privește un risc de noi infracțiuni sau de reacția publică declanșată de faptele comise. Reflectarea în mod public, o anumită stare de nesiguranță generată de faptele comise sau de aspectele legate de persoana acuzatului au fost evidențiate ca elemente constitutive ale pericolului pentru ordinea publică, noțiune care ar trebui să fie diferită de cea a pericolului social față de fapte (hotărârile din 28 februarie 1997 și 16 noiembrie 2005 ale cursurilor de apel din Brașov și, respectiv, din Oradea și Hotărârea din 16 august 1990 a Curții Supreme de Justiție). 23. Într-o oarecare măsură diferită, într-o hotărâre din 15 martie 2002 privind faptele de înșelăciune, Curtea Supremă de Justiție a considerat că existența unui pericol pentru ordinea publică trebuie examinată nu numai în lumina profilului personal al persoanei acuzate, ci și a pericolului social al persoanei acuzate pentru care este acuzată, de la reacția publică la comisia pentru încălcarea dreptului comunitar și de la posibilitatea ca alte persoane să fi comis fapte similare în absența unei motive ferme împotriva persoanelor acuzate de astfel de fapte. 24. În mai multe hotărâri în care instanțele interne au constatat lipsa unor motive concrete și a unor dovezi care să indice că menținerea în libertate a unui inculpat ar constitui un pericol pentru ordinea publică, acestea au decis să pună în libertate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . GRIFS Griefs ridicate în formularul de cerere 25. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost ținut în custodie provizorie în timp ce starea sa de sănătate nu a fost compatibilă cu regimul de detenție. 26. În plus, acesta invocă art. 3 din cauza relelor tratamente pe care le-ar fi suferit la 3 septembrie 2004. În acest sens, el susține că a fost interogat și forțat să depună mărturie atunci când a fost foarte bolnav. 27. De asemenea, din perspectiva articolului 3, reclamantul a declarat că a fost supus unor tratamente abuzive la 6 februarie 2005, la închisoarea din Aiud, în momentul transferului său către spitalul din București-Jilava. 28. Invocând art. 5 alin. (3), reclamantul se plânge că a fost reținut în custodia sa provizorie în așteptarea unei judecăți excesive și în absența unor motive întemeiate pentru prelungirea detenției sale, deciziile reconducându-și detenția fiind motivate în mod stereotipic și susținând, în plus, că, în această perioadă, autoritățile nu au efectuat niciun act de anchetă. 29. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (d), reclamantul susține că procurorul ar fi obținut de la el o mărturisire, profitând de starea sa de slăbiciune și în lipsa avocatului său. Mai mult decât atât, acesta afirmă că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Printr-o scrisoare din 29 martie 2006, reclamantul a indicat că intenționa să adauge trei noi obiecții. El invoca inițial încălcarea art. 5 alin. (1) pentru perioada de detenție care a luat sfârșit la 2 noiembrie 2005 pe motiv că formarea de judecată care a decis prelungirea detenției sale nu era compusă din punct de vedere juridic. 31. El invoca, de asemenea, încălcarea art. 5 1 pe motiv că, în ciuda faptului că tribunalul a dispus eliberarea sa la 2 noiembrie 2005, a fost eliberat numai la 9 noiembrie 2005, în lipsa unui temei juridic pentru privarea sa de libertate timp de șapte zile. 32. Reclamantul invocă, de asemenea, încălcarea articolului 13 coroborat cu art. 5 Õ 1, în ceea ce privește perioada de detenție cuprinsă între 2 și 9 noiembrie 2005. ÎN DREPT PRIVIND menținerea în detenție a reclamantului 33, reclamantul se plânge de durata excesivă a prelungirii detenției sale provizorii. 34. În acest sens, el invocă art. 5 alin. (3) din Convenție, care se citește astfel în părțile sale relevante art. 5 Orice persoană are dreptul la libertate și securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția cazurilor următoare și în conformitate cu căile legale Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alin. (c) prezentului articol, trebuie să fie adus imediat în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare și are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil, sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care asigură încuviințarea celui căruia i-a fost înmânat dreptul. (...) 35. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în la fel de unanimă, amână examinarea spătarului reclamantului întemeiat pe durata detenției provizorii ; Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Santiago Quesada Josep Casadevell Președinte
de la requête n
o
39368/05
présentée par Valer LUPEA
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 30 août 2011 en une Chambre composée de
:
Josep Casadevall, président,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Nona Tsotsoria,
Mihai Poalelungi,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 2 novembre 2005,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Valer Lupea, est un ressortissant roumain, né en 1952 et résidant à Cluj Napoca. Il est représenté devant la Cour par M
e
Radu
Chiriță, avocat à Cluj Napoca.
A.
Les circonstances de l’espèce
1.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
2.
Le 3 septembre 2004, le requérant fut inculpé par le Parquet national anti-corruption (PNA) et placé en détention provisoire. Il était accusé d’avoir demandé 7
500 marks allemands (DM) à M
me
1.
Le placement et le maintien en détention provisoire du requérant jusqu’au 16 mai 2005
3.
Le 3 septembre 2004, sur demande du parquet, le tribunal départemental de Cluj ordonna le placement en détention provisoire du requérant pour une durée de 29 jours, au motif qu’il y avait des raisons de croire qu’il avait commis l’infraction de trafic d’influence et qu’il était récidiviste. Cette décision fut confirmée le 9 septembre 2004 par la cour d’appel de Cluj.
4.
Les 23 septembre 2004, 27 janvier et 24 mars 2005, le tribunal examina d’office et ordonna le maintien du requérant en détention provisoire, tout en constatant qu’il avait déjà été renvoyé en jugement. Ces décisions furent confirmées par la cour d’appel de Cluj les 29 septembre 2004, 1
er
février et 29 mars 2005, respectivement.
2.
Le maintien en détention provisoire du requérant du 16 mai au 26
septembre 2005
5.
Le 16 mai 2005, le tribunal départemental de Cluj examina d’office la détention provisoire du requérant. Ce dernier demanda que la mesure soit révoquée et fit valoir que son état de santé s’était détérioré, de sorte qu’il avait nécessité une intervention chirurgicale en décembre 2004.
6.
Le tribunal maintint la détention du requérant au motif que les raisons ayant justifié cette mesure persistaient, sans autre précision.
7.
Le pourvoi du requérant, fondé, entre autres, sur son état de santé préoccupant, fut rejeté par la cour d’appel de Cluj le 24 mai 2005. La cour d’appel retint que les raisons ayant justifié sa détention provisoire persistaient et que son état de santé pouvait être correctement surveillé dans le réseau hospitalier de l’Administration des prisons et n’empêchait pas sa participation à la procédure, ainsi qu’il ressortait des rapports médico-légaux des 10 février et 27 avril 2005.
8.
Le 27 juin 2005, le tribunal départemental de Cluj examina d’office et prolongea la détention provisoire du requérant au motif que les raisons ayant justifié cette mesure persistaient. Le requérant n’a pas indiqué s’il a formé un pourvoi contre cette décision.
9.
Saisi de l’appel du requérant contre le jugement du 26 septembre 2005 (voir paragraphe 16 ci-dessous) statuant sur le bien-fondé des accusations pénales portées contre lui, le 2 novembre 2005, le tribunal départemental de Gorj accueillit cet appel en raison d’un vice de procédure, renvoya l’affaire devant le tribunal départemental et ordonna la libération du requérant, en lui imposant de ne pas quitter le pays jusqu’à la fin de son procès. Le tribunal constata que le requérant avait déjà passé un an en détention, ce qui était déjà excessif car après un certains temps, le maintien des raisons initiales ayant justifié une telle mesure, comme le danger pour l’ordre public, ne suffisaient plus.
10.
Enfin le tribunal retint l’aggravation de l’état de santé du requérant, démontrée par les documents médicaux.
11.
Sur pourvoi du parquet, la décision du 2 novembre 2005 ordonnant la libération du requérant fut confirmée par un arrêt de la Haute Cour de Cassation et de Justice du 9 novembre 2005.
3.
L’état de santé du requérant au cours de sa détention provisoire
12.
Le requérant, qui s’était évanoui à deux reprises, dit avoir souffert d’un accident vasculaire cérébral le jour de son arrestation, le 3 septembre 2004. Les examens médicaux ont infirmé l’existence d’un tel accident vasculaire. Une hémiparésie droite fonctionnelle, causée par le stress psycho-émotionnel intense, fut diagnostiquée.
13.
A la suite d’une hémorragie gastrique présentée par le requérant le 2
décembre 2004, alors qu’il était en détention, celui-ci subit une intervention chirurgicale sur un ulcère préexistant à son incarcération. Il fut hospitalisé et soigné pour ses maladies, dont une insuffisance rénale.
14.
En examinant d’office la détention provisoire du requérant, le 16
décembre 2004, le tribunal ordonna une expertise médico-légale afin de déterminer si son état de santé était compatible avec sa détention et s’il pouvait être soigné dans le réseau sanitaire de l’Administration des prisons (ANP).
15.
Le rapport médico-légal rendu le 10 février 2005 et complété ultérieurement établit que son état de santé était stable, qu’il pouvait être soigné dans le réseau sanitaire de l’ANP et qu’il n’y avait pas de raisons médicales exigeant sa remise en liberté.
4.
Le procès pénal
16.
Par décision du 26 septembre 2005, le requérant fut condamné à une peine d’emprisonnement par jugement du tribunal départemental de Cluj. Il interjeta appel.
17.
Le 2 novembre 2005, la cour d’appel de Cluj accueillit son appel et ordonna sa remise en liberté en attendant l’issue du procès pénal entamé à son encontre. Cette décision fut confirmée par la Haute Cour de Cassation le 9 novembre 2005, date à laquelle le requérant fut effectivement remis en liberté.
18.
Après une première cassation avec renvoi, le tribunal départemental de Cluj condamna le requérant pour trafic d’influence et faux par jugement du 20 mars 2007. Le tribunal lui infligea une peine d’un an, deux mois et six jours d’emprisonnement, qu’il constata être égale à la période de sa détention provisoire et qui avait, dès lors, été exécutée.
19.
Par décision du 18
octobre 2007, la cour d’appel de Cluj-Napoca confirma la condamnation du requérant.
20.
Son pourvoi en recours fut rejeté par la Haute Cour de Cassation et de Justice le 27 février 2008.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
21.
Les dispositions du code de procédure pénale («
CPP
»), telles que modifiées par la loi n
o
281/2003, entrée en vigueur le 1
er
juillet 2003, pour ce qui est des dispositions concernant la détention provisoire (article XI de la loi n
o
281/2003), sont ainsi libellées
:
Article 136
Les catégories de mesures provisoires et leur finalité
«
Dans les affaires relatives aux infractions punies de la détention à vie ou de prison ferme, afin d’assurer le bon déroulement du procès pénal et pour empêcher que le suspect ou l’inculpé ne se soustraie aux poursuites pénales, au jugement ou à l’exécution de la peine, l’une des mesures préventives suivantes peut être adoptée à son encontre
:
a)
la garde à vue
;
b)
l’interdiction de quitter la localité
;
b)
l’interdiction de quitter le pays
;
c)
la détention provisoire.
La finalité des mesures provisoires peut être atteinte également par la libération provisoire sous contrôle judiciaire ou sous versement d’une caution.
La mesure prévue à l’alinéa 1, lettre a) peut être prise par l’autorité chargée des poursuites pénales ou par le procureur.
(...)
La mesure prévue à l’alinéa 1, lettre a) peut être prise par le tribunal ou, dans les cas prévus par la loi, par le procureur, au cours de la poursuite pénale.
(...)
Dans le choix de la mesure à adopter, les autorités en cause tiennent compte de son but, du degré de danger social de l’infraction, de la santé, de l’âge, des antécédents ainsi que d’autres situations concernant la personne visée par cette mesure
»
Article 148
Conditions à remplir pour la mise en détention provisoire de l’inculpé
«
La mise en détention de l’inculpé peut être effectuée si les exigences prévues par l’article 143 sont remplies [cet article exige l’existence de preuves ou d’indices concluants quant à la commission d’une infraction] et dans l’un des cas suivants
:
(...)
h)
l’inculpé a commis un crime ou un délit pour lequel la loi prévoit une peine de prison supérieure à 4 ans et il existe des preuves certaines que son maintien en liberté constituerait un danger pour l’ordre public.
(...)
»
22.
S’agissant de l’article 148 h) du CPP et de la notion de «
danger pour l’ordre public
», la cour d’appel de Bucarest a jugé, dans un arrêt du 9 avril 2004, que la simple reproduction des dispositions de l’article 148 h) lors de la mise en détention provisoire d’un inculpé, sans que soient motivés concrètement, comme l’impose l’article 137 de ce même code, les faits ou les raisons pour lesquels le maintien en liberté de cette personne constituerait un danger pour l’ordre public, est susceptible de laisser place à l’arbitraire. La cour d’appel de Bucarest a jugé dans cet arrêt, ainsi que dans ses arrêts des 18 février et 2 avril 2002, et 18 février 2003, que le danger pour l’ordre public en question ne se présume pas, mais doit être prouvé, notamment au regard d’un risque de nouvelle infraction de l’inculpé ou de la réaction publique déclenchée par les faits commis. La résonance dans l’opinion publique, un certain état d’insécurité généré par les faits commis ou les aspects relatifs à la personne de l’accusé ont été mis en avant comme des éléments constitutifs du danger pour l’ordre public, notion qu’il conviendrait de distinguer de celle de «
danger social des faits
» commis (arrêts du 28 février 1997 et 16 novembre 2005 des cours d’appel de Brașov et d’Oradea respectivement et arrêt du 16 août 1990 de la Cour suprême de justice).
23.
De manière quelque peu différente, dans un arrêt du 15 mars 2002 concernant des faits d’escroquerie, la Cour suprême de justice a considéré que l’existence d’un danger pour l’ordre public doit être examinée au vu non seulement du profil personnel de l’inculpé, mais également du danger social de l’infraction pour laquelle l’accusé est poursuivi, de la réaction publique à la commission de l’infraction et de la possibilité que d’autres personnes commettent des faits similaires en l’absence d’une réaction ferme contre les personnes accusées de tels faits.
24.
Dans plusieurs arrêts dans lesquels les juridictions internes ont constaté l’absence de motifs concrets et de preuves indiquant que le maintien en liberté d’un inculpé constituerait un danger pour l’ordre public, elles ont décidé de la mise en liberté de l’intéressé, sans renvoyer en première instance, pour un nouvel examen, le dossier relatif au maintien de l’inculpé en détention provisoire (arrêts des 4 février 1998, 18 février 2003 et 16 novembre 2005 des cours d’appel de Brașov, Bucarest et Oradea).
A.
Griefs soulevés dans le formulaire de requête
25.
Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir été maintenu en détention provisoire alors que son état de santé n’était pas compatible avec le régime de détention.
26.
Il invoque, en outre, l’article 3 en raison des mauvais traitements qu’il aurait subis le 3 septembre 2004. A cet égard, il fait valoir qu’il a été interrogé et forcé de déposer alors qu’il était très malade.
27.
Également sous l’angle de l’article 3, le requérant indique avoir été soumis à des mauvais traitements le 6 février 2005, à la prison d’Aiud, lors de son transfert vers l’hôpital pénitentiaire Bucarest-Jilava.
28.
Invoquant l’article 5 § 3, le requérant se plaint d’avoir été maintenu en détention provisoire en attendant son jugement pendant une période excessive et en l’absence de raisons justifiant de prolonger sa détention, les décisions reconduisant sa détention étant motivées de manière stéréotypée. Il fait valoir, en outre, que pendant cette période les autorités n’ont réalisé aucun acte d’enquête.
29.
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 d), le requérant allègue que le procureur aurait obtenu de lui des aveux en profitant de son état de faiblesse et en l’absence de son avocat. Il allègue en outre qu’aucun témoin désigné par lui n’aurait pas été entendu, qu’une expertise médico-légale de nature à établir l’absence du discernement au moment où il a fait la déclaration auto-incriminante et que des moyens de preuve auraient disparu du dossier.
B.
Griefs soulevés par la lettre du 29 mars 2006
30.
Par une lettre du 29 mars 2006, le requérant indiqua qu’il entendait ajouter trois nouveaux griefs. Il invoquait d’abord la violation de l’article 5 §
1 pour la période de détention ayant pris fin le 2 novembre 2005 au motif que la formation de jugement ayant décidé de la prolongation de sa détention n’était pas légalement composée.
31.
Il invoquait également la violation de l’article 5
§
1 au motif qu’en dépit du fait que le tribunal avait ordonné sa remise en liberté le 2 novembre 2005, il a été libéré seulement le 9 novembre 2005, en l’absence de fondement juridique pour sa privation de liberté pendant sept jours.
32.
Le requérant invoque également la violation de l’article 13 combiné avec l’article 5 § 1, pour ce qui est de la période de détention du 2 au 9
novembre 2005.
A.
Sur le maintien en détention du requérant
33.
Le requérant se plaint de la durée excessive de la prolongation de sa détention provisoire.
34.
Il invoque à cet égard l’article 5 § 3 de la Convention qui se lit ainsi dans ses parties pertinentes
:
Article 5
«
1.
Toute personne a droit à la liberté et à la sûreté. Nul ne peut être privé de sa liberté, sauf dans les cas suivants et selon les voies légales
:
3.
Toute personne arrêtée ou détenue, dans les conditions prévues au paragraphe
1
c) du présent article, doit être aussitôt traduite devant un juge ou un autre magistrat habilité par la loi à exercer des fonctions judiciaires et a le droit d’être jugée dans un délai raisonnable, ou libérée pendant la procédure. La mise en liberté peut être subordonnée à une garantie assurant la comparution de l’intéressé à l’audience.
(...)
»
35.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article
54 § 2 b) de son règlement.
B.
Sur les autres griefs
36.
Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen du grief du requérant tiré de la durée de sa détention provisoire ;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président