GACIU c. ROUMANIE

Reclamantul, d-l Costel Gaciu, este cetățean român născut în 1972 și locuind la Iclod. A. Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Reținerea reclamantului și plasarea în arest preventiv

Pe 29 martie 2009, reclamantul a fost plasat în arest preventiv în sediul poliției județene Cluj („ IPJ Cluj ") pentru o durată de douăzeci ‑ patru de ore. Era suspectat de asociere infractoare și șantaj.

În ziua următoare, judecătorul E.J., din tribunalul județean Cluj, a ordonat plasarea reclamantului în arest preventiv. A justificat măsura de privare de libertate prin existența unor indici suficienți după opinia sa pentru a confirma implicarea reclamantului în fapte de asociere infractoare și șantaj. În sprijinul deciziei, a adăugat că pedepsele pe care le risca persoana în cauză depășeau patru ani (art. 148 f) CPP), că exista risc de obstaculizare a administrației justiției (art. 148 b) CPP) și că exista de asemenea risc de presiuni asupra părților vătămate (art. 148 e) CPP). 2. Condițiile de detenție în sediul IPJ Cluj și în penitenciarul Gherla

Din dosar rezultă că reclamantul a continuat să fie deținut în sediul IPJ Cluj până la 28 iulie 2009, data transferului la penitenciarul Gherla. Persoana în cauză afirmă că, în IPJ Cluj, era deținut într-o celulă insalubră, lipsită de ventilație, apă curentă și toalete. Celula sa, de aproximativ 4 m², ar fi găzduit patru deținuți și ar fi asemănă cu o pivniță pentru că ar fi fost situată la subsol. O dată transferat la penitenciarul Gherla, reclamantul ar fi fost obligat să împartă cu douăzeci ‑ șase alți deținuți o celulă de 28 m² lipsită de ventilație adecvată (o singură fereastră ar fi fost echipată cu o sită). Persoana în cauză afirmă de asemenea că, în acest penitenciar, a fost închis cu un deținut periculos din iulie până în noiembrie 2009, situație care ar fi reprezentat o amenințare permanentă pentru el. 3. Prelungirea arestului preventiv

Arestul preventiv al reclamantului a fost prelungit, pentru perioade de treizeci de zile, până la 26 ianuarie 2011, dată la care tribunalul județean Cluj a ordonat înlocuirea arestului preventiv cu o măsură de interdicție pentru reclamant de a părăsi orașul înainte de finalizarea procedurii penale. Această sentință a fost executată pe 2 februarie 2011. În cursul acestei proceduri, reclamantul a fost asistat de un avocat la alegere.

Tribunalul județean Cluj s-a pronunțat din oficiu, la intervale de treizeci de zile, asupra legalității și oportunității menținerii reclamantului în arest preventiv și a apreciat de fiecare dată că condițiile prevăzute de art. 148 b), e) și f) CPP erau îndeplinite. Pentru a ajunge la această concluzie, a considerat că existau suficiente dovezi în special, declarațiile părților vătămate, mărturiile co-inculpaților și a terților, înregistrări de conversații telefonice, rapoarte de expertiză medico-legală ale anumitor părți vătămate, etc., ale implicării reclamantului într-o amplă operațiune de șantaj exercitată asupra mai multor persoane care au apelat la împrumuturi de bani între persoane fizice. Victimele ar fi contractat aceste împrumuturi în condiții dezavantajoase, la rate foarte ridicate care au făcut rambursarea aproape imposibilă, și ele ar fi, în urma amenințărilor și agresiunilor fizice din partea membrilor grupului, trebuit să vândă o parte din bunurile lor mișcătoare sau imobile sau să efectueze lucrări în interesul creditorilor lor.

Tribunalul județean și-a motivat deciziile prin risc de obstaculizare a administrației justiției, prin gravitatea faptelor și prin rezonanța dosarului în orașul Dej. Conform tribunalului, aceleași dovezi confirmau că reclamantul și alți inculpați au proferit amenințări de moarte la adresa mai multor martori sau părți vătămate și că au chiar agresat unii dintre ei, instaurând un climat de teroare la Dej unde grupul lor era cunoscut ca fiind dintre cei mai violenți. Procesele-verbale ale ședințelor tribunalului județean au fost confirmate, pe cale de recurs a reclamantului, de curtea de apel Cluj, din aceleași motive.

Dintre aceste hotărâri ale curții de apel, trebuie subliniat cel pronunțat pe 28 ianuarie 2010, adică zece luni după plasarea reclamantului în arest preventiv : făcând referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privitoare la art. 5 § 3 al Convenției, curtea de apel apreciase că, ținând seama de complexitatea dosarului, motivele justificând privarea de libertate a reclamantului se dovedeau pertinente și suficiente și că tribunalul județean dovedit o diligență deosebită în desfășurarea procedurii.

Printr-o sentință ante cedere din 27 octombrie 2010, confirmată printr-o hotărâre din 3 noiembrie 2010 a curții de apel Cluj : tribunalul județean Cluj analizase încă o dată condițiile justificând menținerea reclamantului în arest preventiv și concluzionase că acestea persistau. Cât privește riscul de obstaculizare a administrației justiției (art. 148 b) CPP) și riscul de presiuni asupra părților vătămate (art. 148 e) CPP), tribunalul apreciase că, chiar dacă reclamantul nu mai acționase în acest sens de când fusese plasat în arest preventiv, faptele originare ale inculpării sale au generat un sentiment de aneancă în comunitatea locală și au constituit o amenințare pentru ordinea publică. Apreciease în plus că înlocuirea menținerii în arest cu o altă măsură (cum ar fi interdicția de a părăsi orașul) nu era considerată posibilă la acest stadiu pentru că detenția era justificată și prin interesul unei bune administrații a justiției și prin amenințarea la adresa ordinei publice.

Pe 26 ianuarie 2011, tribunalul județean Cluj a ordonat înlocuirea arestului preventiv al reclamantului cu măsura de interdicție de a părăsi orașul. Pentru a ajunge la această concluzie, a apreciat că, chiar dacă condiția prevăzută de art. 148 f) CPP subsista, celelalte două condiții dispăruser, reamintind la această privire concluzia din 27 octombrie 2010. Făcând referire la jurisprudența Wemhoff c. Germania (27 iunie 1968, § 14, seria A nr. 7), constatase că, după o perioadă de arest preventiv de aproximativ douăzeci și doi de luni, riscurile de obstaculizare a administrației justiției sau de comitere a altor delicte nu mai subsistau și că măsura de interdicție de a părăsi orașul în decursul procesului penal era mai potrivită. Prin același ordin, tribunalul a ordonat reclamantului să nu se apropie de părțile vătămate sau de membrii familiilor acestora și să nu încerce să comunice cu ei. Această sentință a fost confirmată printr-o hotărâre a curții de apel Cluj din 2 februarie 2011, dată la care reclamantul a fost eliberat. 4. Procedura privitoare la acordul dreptului de vizite conjugale

Între timp, pe 31 mai 2010, în timp ce era închis în penitenciarul Gherla, reclamantul sesizase judecătorul de instrucție cu o cerere tendentă obligarea administrației penitenciarului să-i acorde dreptul de a beneficia de vizite conjugale. Invoca art. 82, alineate 5 și 7, ale legii nr. 275/2006 și depunea la dosar o copie a actului de căsătorie. Prin aceeași acțiune, reclamantul cerea tribunalului să ordone administrației penitenciarului Gherla să-i permită să participe la procedurile civile pendinte ce-l privesc.

Printr-o sentință ante cedere din 10 iunie 2010, judecătorul delegat al penitenciarului Gherla, bazând-se pe art. 44 a) și b) al regulamentului de aplicare a legii nr. 275/2006, respingea cererea reclamantului sub motiv că persoanele private de libertate necondemante definitiv nu puteau beneficia de dreptul la vizite conjugale. În motivarea acestei sentințe, magistratul exprima îndoieli cu privire la concordanța textului art. 82, aliniate 5 și 7, ale legii nr. 275/2006 cu textul art. 44 din regulamentul de aplicare, dar concluziona că administrația penitenciarului respectase dispoziții legislației în vigoare. Prin aceeași sentință, tribunalul ordona administrației penitenciarului Gherla să asigure transferul reclamantului în fața diferitelor jurisdicții civile de fiecare dată când persoana în cauză doreia să participe la procedurile ce-o priveau. Reclamantul formează un recurs împotriva acestei sentințe ante cedere.

Printr-o sentință definitivă din 26 iulie 2010, tribunalul de primă instanță Gherla respingea recursul reclamantului ca lipsit de temei. Apreciase că cele două condiții prevăzute de art. 44 a) și b) pentru acordul dreptului de vizite conjugale trebuiau îndeplinite în mod cumulativ și că reclamantul nu le îndeplinea pe nici una. Adăugase că o simplă restrângere a unui asemenea drept nu prejudicia dreptul la viață privată al persoanei în cauză.

O nouă acțiune a reclamantului având același obiect a fost respinsă pe 27 decembrie 2010 de judecătorul delegat al penitenciarului Gherla, din aceleași motive expuse în sentința din 26 iulie 2010. Niciun recurs nu a fost format de reclamant împotriva acestei sentințe ante cedere. B. Dreptul intern și internațional relevant

Concluziile Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau Tratamentelor Inhumane și Degradante (CPT) ca urmare a vizitelor efectuate în penitenciare ale Roumâniei, precum și observațiile cu caracter general ale CPT sunt rezumate în hotărârile Bragadireanu c. Roumânia (nr. 22088/04, §§ 73-76, 6 decembrie 2007), Brândușe c. Roumânia (nr. 6586/03, § 33, CEDO 2009 ‑ ... (extrase)), Măciucă c. Roumânia (nr. 25763/03, § 15, 26 mai 2009), Viorel Burzo c. Roumânia (nr. 75109/01 și 12639/02, § 68, 30 iunie 2009) și Jiga c. Roumânia (nr. 14352/04, §§ 50-52, 16 martie 2010).

În raportul pe publicat pe 11 decembrie 2008 ca urmare a vizitei din iunie 2006 în mai multe stabilimente penitenciare ale Roumâniei, CPT a precizat : „ § 70 : (...) Comitetul este extrem de preocupat de faptul că lipsa de paturi rămâne o problemă constantă nu doar în stabilimentele vizitate ci și la nivel național, și aceasta, din prima vizită în Roumânia în 1995. Este marea vreme ca măsuri de amploare să fie luate pentru a pune capăt definitiv acestei situații inacceptabile. CPT apelează la autoritățile române pentru ca o acțiune prioritară și decisivă să fie întreprinsă ca fiecare deținut găzduit într-un stabiliment penitenciar să dispună de un pat. În schimb, Comitetul se bucură că, puțin după vizita din iunie 2006, norma oficială de spațiu de viață pe deținut în celule a fost adusă de la 6 m3 (ceea ce revenia la o suprafață de mai mult sau mai puțin 2 m² pe deținut) la 4 m² sau 8 m3. CPT recomandă autorităților române să ia măsurile necesare pentru a respecta norma de 4 m² spațiu de viață pe deținut în celulele colective din toate stabilimentele penitenciare ale Roumâniei. "

Dispoziții pertinente în caz ale legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor, care a fost publicată în Monitorul Oficial pe 20 iulie 2006 și a intrat în vigoare pe 18 octombrie 2006, se citesc după cum urmează : art. 82 Executarea custodirii preventive și a arestului preventiv „ (...) 5. Dispoziții prevăzute în capitolele III-VII ale titlului IV, privitoare la condițiile în care persoanele condamnate execută pedepsele de închisoare, drepturile și obligațiile acestor persoane, munca, activități educative, culturale, terapeutice, de psihoterapie și asistență socială, cu excepția dreptului de a părăsi penitenciarul și sanțiunilor disciplinare, se aplică de asemenea în cazul [custodirii preventive și arestului preventiv] "

Regulamentul de aplicare al legii nr. 275/2006, publicat pe 16 ianuarie 2007 în Monitorul Oficial și modificat de legea 83 din 13 mai 2010, se citește după cum urmează în părțile sale relevante : art. 44 Condițiile acordului unei vizite conjugale „ 1. Pot beneficia de vizita prevăzută de art. 43, primul paragraf, al prezentului regulament persoanele private de libertate care îndeplinesc în mod cumulativ condițiile următoare : a) sunt condamnate definitiv și execută pedeapsa ; b) nu sunt obiectul unei investigații penale în curs ; (...) "

Dispoziții generale ale dreptului intern relevant în caz în materia arestului preventiv sunt descrise în cauzele Konolos c. Roumânia (nr. 26600/02, §§ 19 și 24, 7 februarie 2008), Samoilă și Cionca c. Roumânia (nr. 33065/03, §§ 36-40, 4 martie 2008) și Calmanovici c. Roumânia (nr. 42250/02, § 40, 1 iulie 2008). PRETENSII

Invocând art. 3 al Convenției, reclamantul se plânge de condițiile proaste de detenție, în special de insalubritate, în sediul poliției județene Cluj. Spune că a fost deținut într-o celulă lipsită de ventilație, toalete și apă curentă timp de patru luni. Într-o scrisoare adresată grefei Curții pe 28 septembrie 2010, reclamantul adaugă că dispunea în aceste locuri de un spațiu de viață de aproximativ 1 m 2 (adică 4 m² pentru patru deținuți), și că celula, situată la subsol, asemăna cu o pivniță. De altfel, se plânge de condițiile materiale de detenție în penitenciarul Gherla, în special de suprapopulare (douăzeci și șase deținuți într-o celulă de 38 m²) și ventilație insuficientă. Se plânge în final de a trebuit să împartă, timp de patru luni, o celulă a penitenciarului cu un deținut pe care-l considera periculos.

Invocând apoi art. 5 al Convenției, reclamantul se plânge de prelungiri succesive ale arestului preventiv timp de mai mult de un an din motive pe care le califică drept stereotipe. Se plânge și de imposibilitate de a redacta apărarea cu ajutorul unui calculator, a cărui utilizare ar fi fost formal interzisă în detenție.

Invocând de altfel art. 6 § 1 al Convenției, denunță o atingere la dreptul la proces echitabil din cauza în special a imposibilității care i-ar fi fost creată de a participa la alte proceduri civile ce-l privesc.

Invocând în fine în esență art. 8 al Convenției, se plânge că nu i s-au acordat, în cursul a douăzeci și unu de luni de arest preventiv, dreptul la vizite conjugale, chiar deși nu ar fi fost condamnat și ar fi beneficiat de prezumția de nevinovăție.

Reclamantul se plânge de condițiile materiale de detenție în sediul poliției județene Cluj și în penitenciarul Gherla, în special de suprapopulare, insalubritate și ventilație proastă a celulei sale.

Invocă la această privire art. 3 al Convenției, care se citește așa : „ Niciun nu poate fi supus torturii nici la pedepse sau tratamente inhumane sau degradante. "

În starea actuală a dosarului, Curtea nu se considera în stare să se pronunțe asupra admisibilității acestor pretensii și apreciază necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 § 2 b) al regulamentului. B. Privitor la pretenția bazată pe art. 8 al Convenției

Reclamantul se plânge că nu i s-au acordat, în cursul a douăzeci și unu de luni de arest preventiv, dreptul de vizită conjugală. Invocă art. 8 al Convenției, care se citește după cum urmează : „ 1. Orice persoană are dreptul la respect pentru viața privată și de familie, locuința și corespondență. 2. Nu poate fi orice ingerință a unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această ingerință este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitate națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinei și prevenirea infracțiunilor penale, protecția sănătății sau moralei, sau protecția drepturilor și libertăților altora. "

În starea actuală a dosarului, Curtea nu se considera în stare să se pronunțe asupra admisibilității acestei pretensii și apreciază necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 § 2 b) al regulamentului. C. Privitor la pretenția bazată pe art. 5 § 3 al Convenției (privitoare la dreptul de a fi judecat în termen rezonabil sau de a fi eliberat în cursul procedurii)

Reclamantul se plânge de prelungirea pretinz abuzivă și de durata arestului preventiv. Invocă art. 5 § 3 al Convenției, care se citește după cum urmează în partea sa relevantă în caz : „ Orice persoană arestată sau reținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 c) al prezentului articol (...) are dreptul de a fi judecată în termen rezonabil, sau de a fi eliberată în cursul procedurii. Eliberarea poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezența persoanei în caus la ședință. "

Curtea observă că, în caz, perioada care trebuie luată în considerare a început pe 29 martie 2009, data plasării reclamantului sub mandat de arestare, pentru a se încheia pe 2 februarie 2011, data eliberării. Arestul preventiv al reclamantului deci a durat aproximativ un an și nouă luni.

Curtea reamintește apoi că art. 5 § 3 al Convenției cere ca arestul preventiv înainte de judecată să nu depășească termen rezonabil și că autoritățile judiciare competente să examineze în mod regulat persistența motivelor „ pertinente " și „ suficiente " legitimând privarea de libertate ( Assenov și alții c. Bulgaria , 28 octombrie 1998, § 154, Recueil des arrêts et décisions 1998-VIII).

În jurisprudența sa, Curtea a dezvoltat patru motive fundamentale acceptabile pentru arestul preventiv al unui acuzat suspectat de a comite o infracțiune : risc de fugă al acuzatului, risc ca acuzatul, o dată eliberat, să obstaculizeze administrația justiției sau să comită noi infracțiuni sau risc ca eliberarea să tulbure ordinea publică. De asemenea a apreciat că jurisdicțiile pronunțând asupra oportunității menținerii unui reclamant în arest preventiv trebuiau să se dedice la examinarea unui ansamblu de elemente relevante concrete, proprii să confirme existența necesității acestei măsuri (vezi, inter alia, Georgiou c. Grecia (dec.), nr. 8710/08, 22 martie 2011).

Curtea reamintește de asemenea că revine în primul rând autoritățile judiciare naționale să vegheze ca, într-o cauză dată, arestul preventiv al unui acuzat să nu depășească termen rezonabil. La această țintă, le trebuie, ținând seama corespunzător de principiul prezumției de nevinovăție, să examineze toate circumstanțele de natură să manifeste sau să infirme existența acestei cerințe de interes public justificând o derogare de la regula fixată la art. 5 și să o consemneze în deciziile lor privitoare la cereri de eliberare. Este în esență pe baza motivelor figurând în aceste decizii și pe baza faptelor necontestare indicate de persoana în cauză în mijloacele sale că Curtea trebuie determina dacă a existat sau nu încălcare al art. 5 § 3 ( McKay c. Regatul Unit [GC], nr. 543/03, § 43, CEDO 2006 ‑ X, și Erimescu c. Roumânia (dec.), nr. 33762/05, 18 ianuarie 2011).

În caz, trebuie observat că decizia de plasar reclamantul în arest preventiv a fost luată pe 30 martie 2009 de tribunalul județean Cluj după examinare minuțioasă a cererii parchetului și a pieselor dosarului. Cât privește perioada de la 30 martie 2009 la 2 februarie 2011, Curtea constată că același tribunal procedat din oficiu și la intervale regulate la control legalității și oportunității menținerii în arest. În deciziile sale, tribunalul motivase necesitatea măsurii arestului preventiv prin referințe la texte de lege și indicase motivele de fapt care justificau, după opinia sa, necesitatea măsurii. De asemenea luat în considerare comportamentul persoanei împotriva căreia existau indici că ar fi amenințat și agresat părțile vătămate, motiv pertinent pentru justificarea menținerii măsurii arestului preventiv. De altfel, dat fiind lapsul de timp restrâns între aceste decizii, era loisibil tribunalului să țină câteodată raționamente apropiate, bazandu-se pe motive identice pentru justificarea menținerii reclamantului în arest ( Georgiou , decizie precitată, și Ciogescu c. Roumânia (dec.), nr. 14608/11, 29 mai 2012).

Trebuie notat de asemenea că tribunalele examinaseră în mod aprofundat situația reclamantului și apreciaseră că, ținând seama de elementele de dovezi existente împotriva sa, detenția era justificată. După opinia Curții, tribunalele naționale dăduser motive pertinente și suficiente pentru justificarea menținerii reclamantului în arest preventiv.

Curtea constatat în final că tribunalul județean Cluj, în sentința ante cedere din 26 ianuarie 2011 punând capăt arestului preventiv al reclamantului, reevaluase toți elementele dosarului și apreciase că măsura privării de libertate nu mai era oportună. Curtea apreciază că această concluzie nu este în contradicție cu deciziile anterioare de prelungire a arestului deoarece în orice moment al procedurii autoritățile interne au dreptul reevalue liber elementele justificând prelungirea unei detenții și caracterul pertinent și suficient al motivelor trecerii timpului. În caz, tribunalul județean examinase noțiunea de amenințare la adresa ordinei publice ținând seama de trecerea timpului între comiterea faptelor și data ordinului.

La lumina celor de mai sus, Curtea apreciază că această pretenție este în mod evident neîntemeiată și trebuie respinsă, în aplicarea art. 35 §§ 3 a) și 4 al Convenției. D. Privitor la alte pretensii

În privința celorlalte pretensii (coabitarea cu deținuți periculoși, imposibilitate de redacta apărarea în penitenciar și lipsa accesu la tribunal), ținând seama de întregul ansamblu al elementelor în posesia sa și în măsura în care ea este competentă pentru cunoașterea acuzațiilor formulate, Curtea nu reluat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau Protocoalele acesteia. De aceea, această parte a cererii este în mod evident neîntemeiată și trebuie respinsă, în aplicarea art. 35 §§ 3 și 4 al Convenției. Pentru aceste motive, Curtea, cu unanimitate, Amână examinarea pretensiilor reclamantului bazate pe art. 3 (privitoare la condițiile materiale de detenție) și pe art. 8 al Convenției ; Declară cererea inadmisibilă pentru rest. Santiago Quesada Josep Casadevall Grefier Președinte

Le requérant, M. Costel Gaciu, est un ressortissant roumain né en 1972 et résidant à Iclod. A. Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. 1. L’interpellation du requérant et son placement en détention provisoire

Le 29 mars 2009, le requérant fut placé en garde à vue dans les locaux de la police départementale de Cluj (« IPJ Cluj ») pour une durée de vingt ‑ quatre heures. Il était soupçonné d’association de malfaiteurs et de chantage.

Le lendemain, le juge E.J., du tribunal départemental de Cluj, ordonna le placement du requérant en détention provisoire. Il justifia la mesure de privation de liberté par l’existence d’indices suffisants selon lui pour confirmer l’implication du requérant dans des faits d’association de malfaiteurs et de chantage. A l’appui de sa décision, il ajouta que les peines encourues par l’intéressé étaient supérieures à quatre ans (article 148 f) du CPP), qu’il y avait un risque d’entrave à l’administration de la justice (article 148 b) du CPP) et qu’il y avait également un risque de pressions sur les parties lésées (article 148 e) du CPP). 2. Les conditions de détention dans les locaux de l’IPJ Cluj et dans la prison de Gherla

Il ressort du dossier que le requérant continua à être détenu dans les locaux de l’IPJ Cluj jusqu’au 28 juillet 2009, date de son transfert à la prison de Gherla. L’intéressé affirme que, dans l’IPJ Cluj, il était détenu dans une cellule insalubre, dépourvue de ventilation, d’eau courante et de toilettes. Sa cellule, d’environ 4 m², aurait abrité quatre détenus et aurait ressemblé à une cave car elle aurait été située au sous-sol. Une fois transféré à la prison de Gherla, le requérant aurait été obligé de partager avec vingt ‑ six autres détenus une cellule de 28 m² dépourvue de ventilation adéquate (une unique fenêtre aurait été équipée d’un tamis). L’intéressé affirme par ailleurs avoir été, dans cette prison, incarcéré avec un détenu dangereux de juillet à novembre 2009, situation qui aurait représenté une menace permanente pour lui. 3. La prolongation de la détention provisoire

La détention provisoire du requérant fut prolongée, pour des périodes de trente jours, jusqu’au 26 janvier 2011, date à laquelle le tribunal départemental de Cluj ordonna le remplacement de la détention provisoire par une mesure d’interdiction pour le requérant de quitter la ville avant la fin de la procédure pénale. Ce jugement fut exécuté le 2 février 2011. Au cours de cette procédure, le requérant fut assisté par un avocat de son choix.

Le tribunal départemental de Cluj statua d’office, à des intervalles de trente jours, sur la légalité et l’opportunité du maintien du requérant en détention provisoire et jugea chaque fois que les conditions prévues à l’article 148 b), e) et f) du CPP étaient remplies. Pour arriver à cette conclusion, il considéra qu’il y avait suffisamment de preuves notamment, les déclarations des parties lésées, les témoignages de coïnculpés et de tierces personnes, les transcriptions de conversations téléphoniques, les rapports d’expertise médico-légale de certaines parties lésées, etc., de l’implication du requérant dans une vaste opération de chantage exercé sur plusieurs personnes ayant eu recours à des prêts d’argent entre particuliers. Les victimes auraient contracté ces prêts dans des conditions désavantageuses, à des taux très élevés rendant le remboursement presque impossible, et elles auraient, à la suite de menaces et d’agressions physiques de la part des membres du groupe, dû vendre une partie de leurs biens meubles ou immeubles ou effectuer des travaux dans l’intérêt de leurs créanciers.

Le tribunal départemental motiva ses décisions par un risque d’entrave à l’administration de la justice, par la gravité des faits et par le retentissement de l’affaire dans la ville de Dej. D’après le tribunal, les mêmes preuves confirmaient que le requérant et les autres prévenus avaient proféré des menaces de mort à l’adresse de plusieurs témoins ou parties lésées et qu’ils avaient même agressé certains d’entre eux, instaurant un climat de terreur à Dej où leur groupe était connu comme l’un des plus violents. Les procès-verbaux des audiences du tribunal départemental furent confirmés, sur recours du requérant, par la cour d’appel de Cluj, pour les mêmes raisons.

Parmi ces arrêts de la cour d’appel, il convient de souligner celui qui fut prononcé le 28 janvier 2010, soit dix mois après le placement du requérant en détention provisoire : se référant à la jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme relative à l’article 5 § 3 de la Convention, la cour d’appel avait jugé que, compte tenu de la complexité de l’affaire, les motifs justifiant la privation de liberté du requérant se révélaient pertinents et suffisants et que le tribunal départemental avait fait preuve d’une diligence particulière dans le déroulement de la procédure.

Par un jugement avant dire droit du 27 octobre 2010, confirmé par un arrêt du 3 novembre 2010 de la cour d’appel de Cluj : le tribunal départemental de Cluj avait une nouvelle fois analysé les conditions justifiant le maintien du requérant en détention provisoire et conclu que celles-ci persistaient. Quant au risque d’entrave à l’administration de la justice (article 148 b) du CPP) et au risque de pressions sur les parties lésées (article 148 e) du CPP), le tribunal estima que, même si le requérant n’avait plus agi dans ce sens depuis son placement en détention provisoire, les faits à l’origine de son inculpation avaient généré un sentiment d’angoisse au sein de la communauté locale et avaient constitué une menace pour l’ordre public. Il jugea en outre que le remplacement du maintien en détention par une autre mesure (telle que l’interdiction de quitter la ville) n’était pas envisageable à ce stade car la détention était justifiée également par l’intérêt d’une bonne administration de la justice et par la menace pour l’ordre public.

Le 26 janvier 2011, le tribunal départemental de Cluj ordonna le remplacement de la détention provisoire du requérant par la mesure d’interdiction de quitter la ville. Pour parvenir à cette conclusion, il jugea que, même si la condition prévue à l’article 148 f) du CPP subsistait, les deux autres conditions avaient disparu, rappelant à cet égard sa conclusion du 27 octobre 2010. Se référant à la jurisprudence Wemhoff c. Allemagne (27 juin 1968, § 14, série A n o 7), il constata que, après une période de détention provisoire d’environ vingt-deux mois, les risques d’entrave à l’administration de la justice ou de commission d’autres délits ne subsistaient plus et que la mesure d’interdiction de quitter la ville pendant le déroulement du procès pénal était plus appropriée. Par le même jugement, le tribunal ordonna au requérant de ne pas s’approcher des parties lésées ou des membres de leurs familles et de ne pas essayer de communiquer avec eux. Ce jugement fut confirmé par un arrêt de la cour d’appel de Cluj du 2 février 2011, date à laquelle le requérant fut libéré. 4. La procédure concernant l’octroi du droit de visite conjugale

Entre-temps, le 31 mai 2010, alors qu’il était incarcéré à la prison de Gherla, le requérant avait saisi le juge d’instruction d’une demande tendant à obliger l’administration de la prison à lui accorder le droit de bénéficier de visites conjugales. Il invoquait l’article 82, alinéas 5 et 7, de la loi n o 275/2006 et versait au dossier une copie de son acte de mariage. Par la même action, le requérant demandait au tribunal d’ordonner à l’administration de la prison de Gherla de lui permettre de participer aux procédures civiles pendantes le concernant.

Par un jugement avant dire droit du 10 juin 2010, le juge délégué à la prison de Gherla, se fondant sur l’article 44 a) et b) du règlement d’application de la loi n o 275/2006, rejeta la demande du requérant au motif que les personnes détenues non encore définitivement condamnées ne pouvaient pas bénéficier du droit à des visites conjugales. Dans la motivation de ce jugement, le magistrat exprimait ses doutes quant à la concordance du texte de l’article 82, alinéas 5 et 7, de la loi n o 275/2006 avec le texte de l’article 44 de son règlement d’application, mais concluait que l’administration de la prison avait respecté les dispositions de la législation en vigueur. Par le même jugement, le tribunal ordonnait à l’administration de la prison de Gherla d’assurer le transfert du requérant devant les différentes juridictions civiles chaque fois que l’intéressé souhaiterait participer à des procédures le concernant. Le requérant forma un recours contre ce jugement avant dire droit.

Par un jugement définitif du 26 juillet 2010, le tribunal de première instance de Gherla rejeta le recours du requérant comme étant mal fondé. Il jugea que les deux conditions prévues à l’article 44 a) et b) pour l’octroi du droit de visite conjugale devaient être remplies d’une manière cumulative et que le requérant n’en remplissait aucune. Il ajouta qu’une simple restriction à un tel droit ne portait pas atteinte au droit à la vie privée de l’intéressé.

Une nouvelle action du requérant ayant le même objet fut rejetée le 27 décembre 2010 par le juge délégué à la prison de Gherla, pour les mêmes raisons que celles exposées dans le jugement du 26 juillet 2010. Aucun recours ne fut formé par le requérant contre ce jugement avant dire droit. B. Le droit interne et international pertinent

Les conclusions du Comité européen pour la prévention de la torture et des peines ou traitements inhumains et dégradants (CPT) à la suite des visites effectuées dans des prisons de Roumanie tout comme les observations à caractère général du CPT sont résumées dans les arrêts Bragadireanu c. Roumanie (n o 22088/04, §§ 73-76, 6 décembre 2007), Brândușe c. Roumanie (n o 6586/03, § 33, CEDH 2009 ‑ ... (extraits)), Măciucă c. Roumanie (n o 25763/03, § 15, 26 mai 2009), Viorel Burzo c. Roumanie (n os 75109/01 et 12639/02, § 68, 30 juin 2009) et Jiga c. Roumanie (n o 14352/04, §§ 50-52, 16 mars 2010).

Dans son rapport publié le 11 décembre 2008 à la suite de sa visite en juin 2006 dans plusieurs établissements pénitentiaires de Roumanie, le CPT précisa : « § 70 : (...) le Comité est très gravement préoccupé par le fait que le manque de lits demeure un problème constant non seulement dans les établissements visités mais également à l’échelon national, et ce, depuis la première visite en Roumanie en 1995. Il est grand temps que des mesures d’envergure soient prises afin de mettre un terme définitif à cette situation inacceptable. Le CPT en appelle aux autorités roumaines afin qu’une action prioritaire et décisive soit engagée afin que chaque détenu hébergé dans un établissement pénitentiaire dispose d’un lit. En revanche, le Comité se félicite que, peu après la visite de juin 2006, la norme officielle d’espace de vie par détenu dans les cellules ait été amenée de 6 m3 (ce qui revenait à une surface de plus ou moins 2 m² par détenu) à 4 m² ou 8 m3. Le CPT recommande aux autorités roumaines de prendre les mesures nécessaires en vue de faire respecter la norme de 4 m² d’espace de vie par détenu dans les cellules collectives de tous les établissements pénitentiaires de Roumanie. »

Les dispositions pertinentes en l’espèce de la loi n o 275/2006 sur l’exécution des peines, qui a été publiée au Journal officiel du 20 juillet 2006 et est entrée en vigueur le 18 octobre 2006, se lisent comme suit : Article 82 L’exécution de la garde à vue et de la détention provisoire « (...) 5. Les dispositions prévues aux chapitres III-VII du titre IV, concernant les conditions dans lesquelles les personnes condamnées exécutent leurs peines de prison, les droits et obligations de ces personnes, le travail, les activités éducatives, culturelles, thérapeutiques, de conseil psychologique et d’assistance sociale, à l’exception du droit de quitter la prison et des sanctions disciplinaires, trouvent également application dans le cas [de la garde à vue et de la détention provisoire] »

Le règlement d’application de la loi n o 275/2006, publié le 16 janvier 2007 au Journal officiel et modifié par la loi 83 du 13 mai 2010, se lit comme suit dans ses parties pertinentes : Article 44 Les conditions d’octroi d’une visite conjugale « 1. Peuvent bénéficier de la visite prévue à l’article 43, premier alinéa, du présent règlement les personnes privées de liberté qui remplissent d’une manière cumulative les conditions suivantes : a) elles sont définitivement condamnées et exécutent leur peine ; b) elles ne font pas l’objet d’une enquête pénale en cours ; (...) »

Les dispositions générales du droit interne pertinent en l’espèce en matière de détention provisoire sont décrites dans les affaires Konolos c. Roumanie (n o 26600/02, §§ 19 et 24, 7 février 2008), Samoilă et Cionca c. Roumanie (n o 33065/03, §§ 36-40, 4 mars 2008) et Calmanovici c. Roumanie (n o 42250/02, § 40, 1 er juillet 2008). GRIEFS

Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint des mauvaises conditions de détention, notamment d’insalubrité, dans les locaux de la police départementale de Cluj. Il dit avoir été détenu dans une cellule dépourvue de ventilation, de toilettes et d’eau courante pendant quatre mois. Dans une lettre adressée au greffe de la Cour le 28 septembre 2010, le requérant ajoute qu’il disposait dans ces locaux d’un espace de vie d’environ 1 m 2 (soit 4 m² pour quatre détenus), et que la cellule, située au sous-sol, ressemblait à une cave. En outre, il se plaint des conditions matérielles de détention dans la prison de Gherla, notamment du surpeuplement (vingt-six détenus dans une cellule de 38 m²) et d’une ventilation insuffisante. Il se plaint enfin d’avoir dû partager, pendant quatre mois, une cellule de la prison avec un détenu selon lui dangereux.

Invoquant ensuite l’article 5 de la Convention, le requérant se plaint de prolongations successives de sa détention provisoire pendant plus d’un an pour des motifs qu’il qualifie de stéréotypés. Il se plaint également de l’impossibilité de rédiger sa défense à l’aide d’un ordinateur, dont l’utilisation aurait été formellement interdite en détention.

Invoquant en outre l’article 6 § 1 de la Convention, il dénonce une atteinte à son droit à un procès équitable en raison notamment de l’impossibilité qui lui aurait été faite de participer à d’autres procédures civiles le concernant.

Invoquant enfin en substance l’article 8 de la Convention, il se plaint de ne pas s’être vu accorder, pendant ses vingt et un mois de détention provisoire, le droit à des visites conjugales, alors même qu’il n’aurait pas été condamné et qu’il aurait bénéficié de la présomption d’innocence. EN DROIT A. Sur les griefs tirés de l’article 3 de la Convention (concernant les conditions matérielles de détention)

Le requérant se plaint des conditions matérielles de détention dans les locaux de la police départementale de Cluj et dans la prison de Gherla, notamment du surpeuplement, de l’insalubrité et d’une mauvaise ventilation de sa cellule.

Il invoque à cet égard l’article 3 de la Convention, qui se lit ainsi : « Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants. »

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur, conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. B. Sur le grief tiré de l’article 8 de la Convention

Le requérant se plaint de ne pas s’être vu accorder, pendant ses vingt et un mois de détention provisoire, le droit de visite conjugale. Il invoque l’article 8 de la Convention, qui se lit comme suit : « 1. Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance. 2. Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien ‑ être économique du pays, à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. »

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur, conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. C. Sur le grief tiré de l’article 5 § 3 de la Convention (concernant le droit d’être jugé dans un délai raisonnable ou d’être libéré pendant la procédure)

Le requérant se plaint de la prolongation prétendument abusive et de la durée de sa détention provisoire. Il invoque l’article 5 § 3 de la Convention, qui se lit comme suit dans sa partie pertinente en l’espèce : « Toute personne arrêtée ou détenue, dans les conditions prévues au paragraphe 1 c) du présent article (...) a le droit d’être jugée dans un délai raisonnable, ou libérée pendant la procédure. La mise en liberté peut être subordonnée à une garantie assurant la comparution de l’intéressé à l’audience. »

La Cour note que, en l’espèce, la période à prendre en considération a débuté le 29 mars 2009, date du placement du requérant sous mandat d’arrêt, pour s’achever le 2 février 2011, date de sa remise en liberté. La détention provisoire du requérant a ainsi duré environ un an et neuf mois.

La Cour rappelle ensuite que l’article 5 § 3 de la Convention exige que la détention provisoire avant jugement ne dépasse pas un délai raisonnable et que les autorités judiciaires compétentes examinent de manière régulière la persistance de raisons « pertinentes » et « suffisantes » légitimant la privation de liberté ( Assenov et autres c. Bulgarie , 28 octobre 1998, § 154, Recueil des arrêts et décisions 1998-VIII).

Dans sa jurisprudence, la Cour a développé quatre raisons fondamentales acceptables pour la détention provisoire d’un accusé suspecté d’avoir commis une infraction : le risque de fuite de l’accusé, le risque que l’accusé, une fois remis en liberté, n’entrave l’administration de la justice ou ne commette de nouvelles infractions ou le risque que sa remise en liberté ne trouble l’ordre public. Elle a également jugé que les juridictions statuant sur l’opportunité du maintien d’un requérant en détention provisoire devaient se livrer à l’examen d’un ensemble d’éléments pertinents concrets, propres à confirmer l’existence de la nécessité de cette mesure (voir, entre autres, Georgiou c. Grèce (déc.), n o 8710/08, 22 mars 2011).

La Cour rappelle également qu’il incombe en premier lieu aux autorités judiciaires nationales de veiller à ce que, dans une affaire donnée, la détention provisoire d’un accusé n’excède pas une durée raisonnable. A cet effet, il leur faut, en tenant dûment compte du principe de la présomption d’innocence, examiner toutes les circonstances de nature à manifester ou écarter l’existence de ladite exigence d’intérêt public justifiant une dérogation à la règle fixée à l’article 5 et en rendre compte dans leurs décisions relatives aux demandes d’élargissement. C’est essentiellement au vu des motifs figurant dans lesdites décisions et sur la base des faits non contestés indiqués par l’intéressé dans ses moyens que la Cour doit déterminer s’il y a eu ou non violation de l’article 5 § 3 ( McKay c. Royaume-Uni [GC], n o 543/03, § 43, CEDH 2006 ‑ X, et Erimescu c. Roumanie (déc.), n o 33762/05, 18 janvier 2011).

En l’espèce, il convient d’observer que la décision de placer le requérant en détention provisoire a été prise le 30 mars 2009 par le tribunal départemental de Cluj après un examen minutieux de la demande du parquet et des pièces du dossier. Pour ce qui est de la période allant du 30 mars 2009 au 2 février 2011, la Cour constate que le même tribunal a procédé d’office et à intervalles réguliers au contrôle de la légalité et de l’opportunité du maintien en détention. Dans ses décisions, le tribunal a motivé la nécessité de la mesure de détention provisoire par des références aux textes de loi et a indiqué les raisons factuelles qui justifiaient, selon lui, la nécessité de la mesure. Il a également pris en compte le comportement de l’intéressé contre lequel il y avait des indices qu’il aurait menacé et agressé les parties lésées, raison pertinente pour justifier le maintien de la mesure de détention provisoire. De plus, étant donné le laps de temps restreint entre lesdites décisions, il était loisible au tribunal de tenir parfois des raisonnements proches, en se fondant sur des motifs identiques pour justifier le maintien du requérant en détention ( Georgiou , décision précitée, et Ciogescu c. Roumanie (déc.), n o 14608/11, 29 mai 2012).

Il convient de noter également que les tribunaux ont examiné de manière approfondie la situation du requérant et qu’ils ont jugé que, compte tenu des éléments de preuve existant contre lui, sa détention était justifiée. De l’avis de la Cour, les tribunaux nationaux ont donné des motifs pertinents et suffisants pour justifier le maintien du requérant en détention provisoire.

La Cour constate enfin que le tribunal départemental de Cluj, dans son jugement avant dire droit du 26 janvier 2011 mettant fin à la détention provisoire du requérant, a évalué à nouveau tous les éléments du dossier et qu’il a jugé que la mesure privative de liberté n’était plus opportune. La Cour estime que cette conclusion n’est pas en contradiction avec les précédentes décisions de prolongation de la détention dès lors qu’à tout moment de la procédure les autorités internes ont le droit d’évaluer librement les éléments justifiant la prolongation d’une détention et le caractère pertinent et suffisant des motifs au fil du temps. En l’espèce, le tribunal départemental a examiné la notion de menace pour l’ordre public en tenant compte du passage du temps entre l’accomplissement des faits et la date de son arrêt.

A la lumière de ce qui précède, la Cour estime que ce grief est manifestement mal fondé et qu’il doit être rejeté, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. D. Sur les autres griefs

S’agissant des autres griefs (la cohabitation avec des détenus dangereux, l’impossibilité de rédiger la défense en prison et le défaut d’accès au tribunal), compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen des griefs du requérant tirés de l’article 3 (concernant les conditions matérielles de détention) et de l’article 8 de la Convention ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président