CtEDO 03.04.2012 AI

CRACIUN c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
03.04.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CRACIUN c. ROUMANIE (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

Cererea nr. 25198/06

Petre CRĂCIUN

împotriva României

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), în ședință pe 3 aprilie 2012 într-o Cameră compusă din:

Josep Casadevall,

președinte,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Ineta Ziemele,

Luis López Guerra,

Mihai Poalelungi,

Kristina Pardalos,

judecători,

și de Marialena Tsirli,

greffieră adjunctă de secțiune,

Având în vedere cererea sus-menționată introdusă pe 13 iunie 2006,

După deliberări, pronunță următoarea decizie:

1.

Reclamantul, Domnul Petre Crăciun, este cetățean român, născut în 1954 și locuitor din Bucuresti.

A.

Circumstanțele cauzei

2.

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

1.

Geneza cauzei

3.

La época faptelor, reclamantul era șef al serviciului de poliție judiciară din Alexandria.

4.

În 1998, B.I. fusese supus unei anchete penale condusă de una din echipele poliției judiciare din Alexandria. Fusese trimis ulterior în judecată și condamnat la o pedeapsă de șaptesprezece ani de închisoare pentru omor.

5.

La 19 octombrie 2000, în timp ce executa pedeapsa sa de închisoare, B.I. sesizează parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Casație și Justiție cu o plângere îndreptată împotriva reclamantului pe care o acuza de corupție. Ii reproa reclamantului că i-a cerut, în cursul anchetei pregătitoare din 17 august 1998 la 29 iulie 1999, sume de bani și o mașină pentru a interveni în favoarea sa la medicul legist și procurorul care ducea instrucția pentru a obține, fie achitarea, fie condamnarea la o pedeapsă minimală.

6.

Această plângere a fost transmisă parchetului de pe lângă tribunalul militar teritorial din Bucuresti («parchetul militar») competent pentru a duce ancheta din cauza calității de polițist al reclamantului.

2.

Urmărirea penală împotriva reclamantului

7.

La 9 ianuarie 2001, B.I. a fost interogat de parchet. A declarat că în cursul detenției sale preventive, cu toate că nu avusese competență pentru a duce ancheta împotriva sa, reclamantul a scos-o din celulă pentru a-i spune că o anchetă era condusă împotriva sa pentru omor, dar lăsând-o sub-înțeles că în contrapartida unei sume de bani, putea interveni pentru a schimba clasificarea juridică a faptelor pentru care era acuzat. B.I. a cerut fratelui seu, I.B., să-i procure banii care au fost remiși reclamantului în prezența lui B.I. în biroul acestuia. Ulterior, reclamantul ceruse lui B.I. o mașină pentru el, explicând că banii fuseseră împărțiți între procuror și medicul legist. B.I. a transmis această cerere lui I.B. în prezența lui O.I.

8.

Parchetul militar l-a interogat pe I.B. și O.I.

9.

I.B. confirmă spusele reclamantului și a declarat că obținuse mașina prin intermediul lui O.I., G.G. și G.V. Interogat, O.I. declară că fusese contactat de B.I. și I.B. pentru a găsi o mașină pentru reclamant și că ulterior contactase direct persoana interesată care se deplasase în compania lui M.I. și D.A. pentru a examina mașina. O.I. declară de asemenea că nu remisese certificatul de proprietate al mașinii reclamantului, pentru a exercita presiune asupra persoanei interesate pentru a o obliga să «rezolve» problema lui B.I.

10.

Interogați de parchetul militar, M.I. și D.A. declară că atunci când însoțiseră reclamantul pentru a examina mașina, nu văzuseră aceasta dând bani. G.G., vânzătorul mașinii, declară că primise o parte din bani de la O.I.

11.

P.E., procurorul care conducuse ancheta împotriva lui B.I., a fost de asemenea interogat.

12.

La 9 februarie 2001, reclamantul a fost interogat de parchetul militar și neagă faptele. El declară că avusese în posesie o mașină pentru care nu avusese documente și că această mașină fusese cumpărată pentru el în Italia de prietenul F. Indica că luase posesia mașinii în prezența lui M.I. și D.A.

13.

La 23 februarie 2001, parchetul militar informează reclamantul cu privire la dreptul lui de a fi reprezentat de avocat la prezentarea acuzațiilor.

14.

La 26 februarie 2001, reclamantul revine asupra declarațiilor sale și indică că fusese adus să scoată B.I. din celulă în cursul detenției sale pentru a-l interoga asupra elementelor legate de faptele pentru care era acuzat. Cât la mașină, declară că F. îi propusese o mașină defectă și că contactase O.N. pentru a-i procura piese. Ulterior, O.N. îi indicase că îi găsise o mașină în stare bună, dar că o parte din documente erau în străinătate.

15.

Printr-o decizie din 28 februarie 2001, reclamantul a fost pus în stare de acuzare sub acuzația de trafic de influență, delict pedepsit de art. 275 al Codului Penal. La 28 februarie 2001, reclamantul asistat de avocat ales, a fost interogat.

16.

Ca urmare a demilitarizării poliției și creării Parchetului Național Anticorupție («PNA»), la 15 ianuarie 2003, parchetul militar transmite dosarul cauzei PNA.

17.

La 26 octombrie 2004, PNA interogază reclamantul, fără ca să fie reprezentat de avocat. Reclamantul declară că, chiar înainte de deschiderea urmăririi penale împotriva lui B.I., călătorisem deja cu o altă mașină pusă la dispoziție de F. El declară că plăcile de înmatriculare pentru mașina care se afla acum în posesia sa fuseseră cumpărate de la T.A. și că fusese de asemenea împrumutat la T.A. pentru a plăti mașina. Reclamantul declară că nu putuse dezvălui anterior existența lui T.A. din cauza naturii relațiilor pe care le avea cu ea. Interogată, T.A. confirmă că îi împrumutase bani reclamantului pentru a cumpăra o mașină.

18.

La 29 octombrie 2004, dosarul urmăririi penale a fost prezentat reclamantului. Se menționează în procesul-verbal întocmit la acest scop și semnat de persoana interesată, că el «nu solicitase un apărător». Persoana interesată ceruse PNA să interoghez martorul O.N. Printr-o ordonanță purtând data 20 octombrie 2004, PNA respinge cererile sale. Conform spuselor reclamantului, ceruse în aceeași ocazie o cerere de confruntare, care nu fusese menționată în procesul-verbal al urmăririi.

19.

Pe rechizitoriu din 16 noiembrie 2004, PNA ordonează trimiterea în judecată a reclamantului în fața curții de apel din Bucuresti («curtea de apel») sub acuzația de trafic de influență și conducere a unei mașini care nu era înmatriculată. Fundamentează rechizitoriul pe declarațiile martorilor menționați mai sus. Prin același rechizitoriu, parchetul pronunță o nesoluționare în favoarea lui B.I. și cere tribunalului să aplice dispoziții ale legii nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție («legea nr. 78/2000») și să ordoneze restituirea mașinii lui B.I. sau, în caz de eșec, confiscarea acesteia, în calitate de obiect al infracțiunii.

20.

B.I. se constituie parte civilă în procedură și cere restituirea sumelor avansate reclamantului și a mașinii care se afla în posesia sa.

3.

Cursul procedurii în fața instanțelor judiciare

21.

Curtea de apel a fost sesizată de cauză.

22.

În fața curții de apel, martorii B.I., B.E., I.B., M.I., D.A., S.O., G.G., N.T., T.M., P.G. și C.C. au fost ascultați. Cu toate că fu citat de mai multe ori cu mandat de aducere, O.I. nu se prezintă. Se menționează de autorități încărcate cu executarea mandatului de aducere că O.I. plecă din România cu familia și că adresa lui din străinătate nu era cunoscută. Curtea de apel hotărăște să aplice art. 327 al Codului de Procedură Penală și face lectura în fața tribunalului a declarației făcute de O.I. în cursul urmăririi.

23.

Din dosier, reclamantul nu cerere curții de apel să interoghez O.N. A cerut cu parchetul ca P.E. să fie interogat, dar tribunalul respinge această cerere, reținând că «părțile renunțaseră».

24.

La ședința din 14 septembrie 2005, reclamantul cere ca anumite scrieri din dosier să fie supuse unei expertize pentru a verifica autenticitatea semnăturilor. Curtea de apel judecă că această expertiză nu era realizabilă pe motiv că originalele acestor scrieri nu mai existau.

25.

Dezbaterile au avut loc în aceeași zi.

26.

Printr-o sentință din 3 octombrie 2005, curtea de apel din Bucuresti condamnă reclamantul la o pedeapsă de trei ani cu suspendare sub acuzația de trafic de influență și la o pedeapsă de doi ani pentru delictul legat la circulația rutieră. Concomitent, constată că pedeapsa dată pentru acest ultim delict fusese graționată. Fundamentează decizia pe denunțarea lui B.I., pe declarațiile lui I.B., N.T., C.C., T.A. făcute în fața tribunalului, precum și pe declarația lui O.I. făcută în cursul urmăririi. Judecă că aceste declarații erau consolidate de scrierile care confirmau că existaseră contacte între reclamant și B.I.

27.

Reclamantul și PNA formulează recursuri. Reclamantul cere achitarea. Valora că nu fusese asistat de avocat în cursul urmăririi penale. De asemenea observă că B.I. nu suferiseră nici un prejudiciu și că de aceea, nu trebuia condamnat să-i restituie mașina. Subsidiar, contesta modalitatea în care jurisdicțiile interne interpretaseră dovezile și observă că curtea de apel nu ținuse seama de dovezile și argumentele prezentate în apărare.

28.

PNA cere ca reclamantul să fie condamnat la o pedeapsă de închisoare ferme.

29.

Printr-o hotărâre definitivă din 3 martie 2006, Curtea Supremă de Casație și Justiție («Curtea Supremă») admite parțial recursul PNA și condamnă reclamantul pentru trafic de influență la o pedeapsă de trei ani de închisoare ferme.

30.

Curtea Supremă respinge recursul reclamantului. După ce a notat că în conformitate cu dreptul intern, reclamantul avea drept să beneficieze de asistența unui apărător în cursul urmăririi penale, ea adaugă că această asistență era obligatorie în cursul interogatoriilor și că, la cererea lor, avocații persoanei interesate puteau participa la orice act de urmărire. În speță, reclamantul fusese asistat de avocat la interogatoriul lui în fața parchetului militar, pe 28 februarie 2001. De altfel, avocatul ales al persoanei interesate nu ceruse niciodată să asiste la alt act de urmărire. Curtea Supremă concluzionează că dreptul persoanei interesate de a beneficia de asistența unui apărător fusese respectat în cursul urmăririi.

31.

Curtea Supremă judecă ulterior că B.I. fusese legal citat în procedură în care era delatorul și că în măsura în care probanse că furnizase mașina reclamantului, aceasta trebuia să-i fie restituită. Cât la stabilirea faptelor, Curtea Supremă judecă că erau reconstituate pe baza dovezilor din dosier și că nu existase eroare în interpretarea lor.

32.

Printr-o hotărâre definitivă din 30 septembrie 2008, Curtea Supremă respinge cererea de revizuire a reclamantului, fără a deschide din nou pe fond cauza.

A.

Prețuri prezentate în fața Curții la introducerea cererii

33.

Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge de mai aspecte legate de corectitudinea procedurii penale duse împotriva sa. Avansează următoarele prețuri:

- că cauza sa nu fu ascultată de o instanță imparțială;

- că cauza sa nu fu judecată de o instanță «stabilită de lege», dat fiind că în calitate de militar, ar fi trebuit judecat de tribunalul militar;

- că modalitatea în care jurisdicțiile interne interpretaseră dovezile era arbitrară și că «nu ținuseră seama» în sentințele lor de argumentele și dovezile de apărare;

- că parchetul respinse cererea lui de a interoga O.N. și de confruntare;

- că durata procedurii era excesivă;

- că curtea de apel respinse cererea lui de a face o expertiză.

34.

Invocând în substanță art. 6 § 3 c) din Convenție, se plânge că nu fusese asistat de avocat în cursul urmăririi penale, și mai ales la interogatoriul lui de PNA pe 26 octombrie 2004, nici la prezentarea dosarului de urmărire.

35.

Citând art. 6 §§ 1 și 3 d) din Convenție, se plânge că nu putu interoga P.E. și O.I. în cursul procedurii.

36.

Invocând art. 7 din Convenție, se plânge că parchetul și jurisdicțiile interne aplicaseră dispoziții ale legii nr. 78/2000 care era mai nefavorabilă, deși nu era în vigoare la época faptelor pentru care era acuzat.

B.

Prețuri prezentate în scrisoarea din 11 august 2007

37.

Într-o scrisoare din 11 august 2007, invocând art. 6 §§ 2 și 3 a) și b) din Convenție, reclamantul se plânge că nu fusese informat rapid cu privire la acuzațiile aduse împotriva lui, că nu beneficiase de un termen rezonabil pentru a pregăti apărarea și că dreptul lui la prezumția de nevinovăție nu fusese respectat. În aceeași scrisoare, invocând art. 14 din Convenție, se plânge că nu beneficiase în fața jurisdicțiilor interne de două grade de recurs.

C.

Prețuri invocate în scrisoarea din 7 februarie 2009

38.

Într-o scrisoare din 7 februarie 2009, reclamantul se plânge de respingerea de către jurisdicțiile interne a cererii de revizuire. Citând art. 5 din Convenție, se plânge de asemenea că detenția lui în vederea executării pedepsei a fost consecința condamnării lui ca rezultat al unei proceduri cu dovezi «imaginare» și «inventate».

39.

Invocând art. 5 din Convenție, reclamantul estimează că detenția lui după condamnare era ilegală, pe motiv că nu era fundamentată pe dovezi reale. Invocând articolele 6 §§ 1, 2 și 3 a), b), c) și d) și 14 din Convenție, reclamantul se plânge de mai aspecte ale procedurii penale duse împotriva sa. Pe terenul articolului 7 din Convenție, se plânge că parchetul și jurisdicțiile interne aplicaseră dispoziții ale legii nr. 78/2000, deși nu era în vigoare la época faptelor pentru care era acuzat. Se consideră în fine victimă a unei discriminări contrare articolului 14 din Convenție, pe motiv că nu putu beneficia în fața jurisdicțiilor interne de două grade de recurs.

A.

Cât la plângerea trăsătă din art. 6 § 1 din Convenție (durata procedurii penale)

40.

Reclamantul se plânge de durata procedurii penale duse împotriva lui pe care o estimează nerezonabilă. Invocă art. 6 § 1 din Convenție care se citește după cum urmează în partea relevantă:

«Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată (...) într-un termen rezonabil, de o instanță (...), care va hotărî (...) asupra fondarului oricărei acuzații în materie penală duse împotriva ei.»

41.

Curtea consideră că în starea actuală a dosiarului, nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestei plângeri și judecă necesar de a comunica această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 § 2 b) al regulamentului ei.

B.

Cât la plângerile trăsate din articolele 6 § 1 (drept la o instanță imparțială, stabilită de lege și respingere de către parchet a cererilor de dovezi) și 7 din Convenție

42.

Curtea amintește că conform art. 35 § 1 din Convenție, nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne. Iată, reclamantul nu ridicase aceste plângeri nici implicit, nici explicit în fața jurisdicțiilor interne.

43.

Rezultă că aceste plângeri trebuie respinse pentru neepu­­­izarea căilor de atac interne, în aplicarea articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.

C.

Cât la plângerile trăsate din art. 6 §§ 1 și 3 d) din Convenție (admisibilitate și interpretare a dovezilor de jurisdicțiile interne și imposibilitate de a interoga martorii de acuzare)

44.

Curtea amintește că nu-i aparține să cunoască de greșelile de fapt sau de drept pretins comise de o instanță internă, sau de a substitui propria ei apreciere celei a jurisdicțiilor naționale, decât dacă și în măsura în care aceste greșeli ar putea fi atins drepturile și libertățile salvguardate de Convenție. Dacă art. 6 garantează dreptul la un proces echitabil, nu reglementează totuși admisibilitatea dovezilor ca atare, materie care ține în prim rând de dreptul intern (Schenk c. Elveția, 12 iulie 1988, §§ 45-46., seria A nr. 140, Teixeira de Castro c. Portugalia, 9 iunie 1998, § 34, Colecția hotărârilor și deciziilor 1998 - IV și Jalloh c. Germania [Marea Cameră], nr. 54810/00, §§ 94-96, CEDH 2006 - IX). Cu toate acestea, drepturile apărării sunt restricționate în mod incompatibil cu garanțiile articolului 6 din Convenție atunci când o condamnare se bazează, doar sau într-o măsură determinantă, pe depozițiile făcute de o persoană pe care acuzatul nu a putut interoga sau face interogat nici la faza instrucției nici în cursul dezbaterilor (Rachdad c. Franța, nr. 1846/01, § 24, 13 noiembrie 2003 și P.S. c. Germania, nr. 33900/96, §§ 22-24, 20 decembrie 2001).

45.

În speță, Curtea ține seama de circumstanța că, în cursul procedurii judiciare, reclamantul fu ascultat și putu contesta dovezile colectate împotriva sa și interoga martorii (Russu c. România (decizie), nr. 27436/04, § 37, 12 ianuarie 2010). Cât la alegația reclamantului, conform căreia jurisdicțiile interne nu ar fi «ținut seama» de toți argumentele și dovezile apărării sale, trebuie notat că, cu toate că jurisdicțiile interne nu făcuseră referință explicită la dovezile apărării și la toate argumentele persoanei interesate în sentințele lor, le-au analizat cu toate acestea implicit preocupându-se cu principalele fapte constitutive ale infracțiunilor. De aceea, nu saurait fi reproșat că nu enumeraseră explicit toată dovezile și argumentele ridicate de reclamant.

46.

Cu privire la respingerea de jurisdicțiile interne a cererii de expertiză, trebuie constatat că curtea de apel respinsese motivat cererea persoanei interesate, valând că realizarea unei asemenea expertize era imposibilă din cauza distrugerii originalelor.

47.

Cu privire la interogatoriul martorilor de acuzare, trebuie notat că P.E. și O.I. fuseseră interogați de parchet în cursul urmăririi și că nu fuseseră niciodată ascultați de o instanță. De aceea, reclamantul nu avusese posibilitate de a-i interoga. Cu toate acestea, trebuie notat că jurisdicțiile interne nu bazaseră nici în niciun fel condamnarea reclamantului pe declarația lui P.E. Cât la O.I., absența confruntării era datorată dificultății de a localiza martorul în cursul procedurii judiciare. Pe altfel, depozția acestui martor nu constituise o dovadă determinantă pentru a baza condamnarea persoanei interesate (Scheper c. Țări de Jos (decizie), nr. 39209/02, 5 aprilie 2005), deoarece fusese luată în considerare doar indirect. De aceea, imposibilitate pentru reclamant de a interoga P.E. și O.I. nu-i privaseră pe persoana interesată de un proces echitabil.

48.

Rezultă că această parte a cererii este evident nefondat și trebuie respinsă în aplicarea articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.

D.

Cât la plângerea trăsată din art. 6 § 3 c) din Convenție

49.

Reclamantul se plânge că nu beneficiase de asistența unui avocat în faza urmăririi penale și, mai ales, la interogatoriul lui de PNA din 26 octombrie 2004 și la prezentarea materialului urmăririi.

50.

Dacă recunoaște oricărui acuzat dreptul de a se apăra singur sau avea asistența unui apărător, art. 6 § 3 c) totuși nu precizează condițiile exercitării acestuia. Lasă deci Statelor contractante alegerea mijloacelor propri pentru a-l permite sistemului judecătoresc lor să o garanteze, sarcina Curții constând în a cerceta dacă calea care fuseseră porniți pe ea cadrul cerințelor unui proces echitabil (Quaranta c. Elveția, 24 mai 1991, § 30, seria A nr. 205 și Sakhnovski c. Rusia [Marea Cameră], nr. 21272/03, § 95, 2 noiembrie 2010). Curtea subliniase importanța fazei investigației pentru pregătirea procesului și necesitatea de a fi asistat de avocat din primului interogatoriu realizat de poliție. Sarcina avocatului constă mai ales în a se asigura că este respectat dreptul oricărui acuzat de a nu se auto-incrimina (Salduz c. Turcia [Marea Cameră], nr. 36391/02, § 55, CEDH 2008).

51.

În speță, trebuie subliniat că la nici un moment în cursul urmăririi, persoana interesată nu fuă privată de libertate (a contrario Salduz, sus-citată). Fusese informat cu privire la dreptul lui de a fi asistat de avocat și fusese asistat de avocat ales la interogatoriul lui din 28 februarie 2001. Dacă este adevărat că nu fusese asistat de avocat la interogatoriul lui din 26 octombrie 2004, rămâne că reclamantul, care era în libertate și se prezentase voluntar și în cunoștință de cauză pentru a fi interogat, ar fi putut fi însoțit de avocat ales. De altfel, reclamantul nu se auto-incriminase niciodată în declarațiile sale. Ținând seama de asemenea de faptul că jurisdicțiile interne nu se bazaseră pe declarațiile persoanei interesate pentru a baza condamnarea penală sa, trebuie concluzionat că corectitudinea procedurii nu fusese afectată din cauza faptului denunțat de persoana interesată.

52.

Cât la prezența unui avocat în alte acte de urmărire, trebuie notat că avocatul persoanei interesate putu lua cunoștință și contesta în faza judiciară dovezile existente în dosier. De altfel, după cum fusese notat de Curtea Supremă în hotărârea ei din 3 martie 2006, nu rezultă din dosier că avocatul reclamantului ceruse prezența sa la aceste acte de anchetă. Cât la absența unui apărător la prezentarea dosarului de urmărire penală, rezultă din procesul-verbal redactat la această ocazie că reclamantul nu solicitase prezența unui apărător. De altfel, nu contestase în fața jurisdicțiilor interne adevărul acestei mențiuni făcute în procesul-verbal.

53.

Rezultă că această plângere este evident nefondat și trebuie respinsă în aplicarea articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.

E.

Cât la plângerile trăsate din articolele 5, 6 §§ 2 și 3 a) și b) și 14 din Convenție

54.

Curtea amintește că conform art. 35 § 1 din Convenție, nu poate fi sesizată decât într-un termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. Iată, decizia internă definitivă este reprezentată în speță de hotărârea din 3 martie 2006 a Curții Supreme. Cât la decizia ulterioară respingând cererea reclamantului care tindea la revizuirea hotărârii precitate, Curtea amintește că nu constituie recursuri de epuizat, în sensul art. 35 § 1 din Convenție, căile procedurale extraordinare neîndeplinind criteriile de «accesibilitate» și «eficacitate» (a se vedea, mutatis mutandis, Kiiskinen c. Finlanda (decizie), nr. 26323/95, CEDH 1999-V și Moyá Alvarez c. Spania (decizie), nr. 44677/98, CEDH 1999-VIII). De aceea, decizia respingând cererea de revizuire, fără deschidere din nou a fondului cauzei, nu saurait fi luată în considerare în calculul termenului de șase luni.

55.

Rezultă că plângerile reclamantului trăsate din articolele 5, 6 §§ 2 și 3 a) și b) și 14 din Convenție, ridicate în fața Curții în scrisorile din 11 august 2007 și 7 februarie 2009, sunt tardive și trebuie respinse în aplicarea articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea, cu unanimitate,

Amână

examinarea plângerii reclamantului trăsate din art. 6 § 1 din Convenție cât la durata procedurii;

Declarą

cererea inadmisibilă pentru restul.

Marialena Tsirli

Josep Casadevall

Greffieră adjunctă

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă