SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cererea nr. 27587/06 împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 30 aprilie 2013 într-o Cameră compusă din Josep Casadevall, președintele Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, judecători, și Marialena Tsirli, graffière de secțiune; Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 3 iulie 2006, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, dl M.-N. M., este un resortisant român născut în 1952, cu reședința la Brașov. Președintele secțiunii a acceptat cererea de nedivulgare a identității sale formulată de reclamant [art. 47 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. C.-L. Popescu, avocat la București. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Deschiderea informațiilor judiciare împotriva reclamantului Reclamantul este un fost colaborator al unui serviciu de informații al poliției și susține că a făcut obiectul, la 30 mai 2002, al unei interdicții de a părăsi teritoriul național, impusă de Parchet în apropierea tribunalului departamental din Târgu Mureș. La 6 august 2002, Parchetul l-a informat pe reclamant că durata acestei măsuri era de 90 de zile. La 28 iunie 2002, a fost deschisă o informare judiciară pentru trafic de influență și complicitate la ieșirea ilegală din teritoriu (articolele 257 și 264 din Codul penal român). Reclamantul a fost acuzat că a primit mai multe sume de bani de la un resortisant italian (R.O.), pentru a interveni în fața magistraților și a ofițerilor de poliție și pentru a rezolva în mod favorabil cazurile judiciare ale R.O., precum și pentru a-l ajuta să părăsească ilegal teritoriul României. La originea dosarului penal al reclamantului se aflau declarații făcute de R.O. și H.M.V. într-un alt caz penal pentru fraudă și fraudă. La 1 septembrie 2002, cazul a fost transferat Parchetului Național Anticorupție ( La 7 septembrie 2002, PNA a decis să-și retragă pașaportul reclamantului, declarând că acesta nu a fost informat cu privire la această măsură și că a luat cunoștință de aceasta câteva zile mai târziu, în momentul în care era dispus să efectueze o călătorie de afaceri în străinătate. La 3 octombrie 2002, PNA l-a acuzat în mod oficial pe reclamant de trafic de influență, precum și de complicitatea la ieșirea ilegală din teritoriu. La această ultimă dată, reclamantul a fost pus în arest provizoriu pe o perioadă de 30 de zile. El susține că a împărtășit, în închisoarea Târgu Mureș, celule cu deținuți condamnați definitiv pentru violență și crimă. Plângerea sa împotriva arestării sale provizorii a fost respinsă printr-o decizie din 11 octombrie 2002 a tribunalului județ din Mureș, pe motiv că reclamantul ar fi încercat să părăsească teritoriul pentru a scăpa de acuzații. Prin hotărârea din 23 octombrie 2002, Curtea de apel din Târgu Mureș a confirmat decizia instanței, din aceleași motive. PNA a solicitat prelungirea detenției provizorii a reclamantului, de fiecare dată pentru perioade de 30 de zile. Detenția provizorie a reclamantului a fost prelungită succesiv de tribunalul departamental din Târgu Mureș. Printr-un rechizitoriu din 19 februarie 2003, Parchetul l-a trimis pe reclamant în fața instanțelor pentru trafic de influență și complicitate la ieșirea ilegală din teritoriu. După această dată, arestarea provizorie a reclamantului a fost prelungită și pentru perioade de 30 de zile. La 26 mai 2003, în cadrul unei ședințe privind prelungirea detenției provizorii, reclamantul a criticat la data de 26 mai 2003 formarea de judecată înainte de a declara drept care a pronunțat la 21 aprilie 2003 prelungirea detenției provizorii. Mai exact, se plângea de intrarea în vigoare a unei dispoziții legislative care impunea o formare compusă din doi magistrați. Prin hotărârea din 10 iunie 2003, Curtea de Apel din Alba Iulia a confirmat hotărârea din 21 aprilie 2003 și a constatat că dispoziția legislativă invocată de reclamant a intrat în vigoare după pronunțarea hotărârii din 21 aprilie 2003 10. Între timp, la 7 aprilie 2004, reclamantul a fost eliberat sub control judiciar. Condamnarea reclamantului 11. La 16 septembrie 2004, tribunalul județ al Alba Iulia l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru trafic de influență, confiscându-i 64 000 de dolari americani (USD) și aproximativ 15 000 de dolari. EUR (EUR) și a fost acuzat de complicitate la ieșirea ilegală din teritoriu. Tribunalul a aplicat, de asemenea, reclamantului pedeapsa suplimentară de interdicție a anumitor drepturi (inclusiv a drepturilor părintești) prevăzută la art. 64 din Codul penal. Reclamantul și Parchetul au introdus recurs la această hotărâre. 12. În fața tribunalului din județ al Alba Iulia, reclamantul s-a plâns de o apreciere greșită a mărturiei de la tribunalul departamental și de luarea în considerare a anumitor probe obținute în mod ilegal în instanță. Pe de altă parte, Parchetul a criticat hotărârea reclamantului pe punctul de complicitate la ieșirea ilegală a teritoriului. 13. Printr-o hotărâre din 23 decembrie 2004, Curtea de apel din Alba Iulia, care respingea aceste apeluri, a confirmat temeinicia hotărârii tribunalului județean. Tribunalul de apel a hotărât că tribunalul județean a aplicat în mod corect legea penală, eliminând anumite probe obținute în mod ilegal și condamnându-l pe reclamant pentru trafic de influenă. În ceea ce privește recursul la Parchet, instana de apel a judecat, la fel ca tribunalul departamental, că nu exista nicio dovadă a reclamantului în ieșirea ilegală a teritoriului. Reclamantul și procurorul au avut grijă de casation. Reclamantul a criticat faptul că a fost judecat printr-o formare a tribunalului departamental formată din doi magistrați în loc de unul singur, așa cum se prevedea în Codul de procedură penală. El se plângea, de asemenea, de lipsa de dovezi pentru a-și fundamenta condamnarea pentru trafic de influență, precum și de quantumul prea important al pedepsei cu închisoarea pronunțate. 14. Printr-o hotărâre din 16 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casație a acordat dreptul la recursul Parchetului, a modificat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță și hotărârea Tribunalului Județean și, pe fond, l-a condamnat și pe reclamant la trei ani de închisoare fermă pentru complicitatea la ieșirea ilegală din teritoriu, durata totală a pedepsei cu închisoarea fermă rămânând, după confuzia pedepselor, de cinci ani. Curtea Supremă a menținut pedeapsa suplimentară pentru anumite drepturi, prevăzută la art. 64 din Codul penal (inclusiv decăderea drepturilor părintești) și a confiscat reclamantului o sumă de 138 500 USD. Înalța Curte a hotărât că formarea de judecată a tribunalului departamental fusese legală. Potrivit afirmațiilor reclamantului, începând cu 7 aprilie 2004 și până la 27 februarie 2009, încarcerarea sa a fost suspendată din motive medicale. De la 27 februarie la 23 iunie 2009, reclamantul a început să își execute pedeapsa cu închisoarea fermă în închisoarea Codlea. Începând cu 23 iunie 2009, a avut loc un regim deschis. 16. La 8 octombrie 2010, Tribunalul de Primă Instanță din Brașov a ordonat eliberarea condiționată a reclamantului. La 13 octombrie 2010, reclamantul a părăsit închisoarea din Codlea. Dreptul intern relevant 17. Dispozițiile relevante din Codul penal au fost formulate după cum urmează: Poate fi impusă ca pedeapsă suplimentară la interdicție a unuia sau a mai multor drepturi menționate mai jos dreptul de vot și de eligibilitate în organele autorității publice sau pentru funcții electorale publice (...) drepturile părintești (...) art. 71 Pedeapsa auxiliară constă în interzicerea tuturor drepturilor menționate la art. 64. Detenția pe viață sau orice altă pedeapsă privativă de libertate antrenează automat interdicția drepturilor prevăzute la paragraful precedent pentru perioada cuprinsă între condamnarea definitivă și sfârșitul detenției sau intervenția unui decret de grație care scutește executarea pedepsei (...) La momentul faptei, tribunalele interne aplicau automat și nediferențiat măsura de interzicere a anumitor drepturi (inclusiv drepturile părintești) în cazul unei condamnări la o pedeapsă privativă de libertate (Sabou și Pircalab c. România, nr. 46572/99, §§ 46-49, 28 septembrie 2004). 19. În urma intrării în vigoare a Legii nr. 278/88, publicată la 11 iulie 2004, August 2006 în Jurnalul Oficial, art. 71 din Codul penal a fost modificat. Partea sa pertinentă a fost citită după cum urmează art. 71 □ Conținutul și modul de execuție a unei pedepse auxiliare Pedeapsa auxiliară constă în interzicerea drepturilor menționate la art. 64. Condamnarea la închisoare pe viață duce automat la interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 pentru perioada cuprinsă între condamnarea definitivă și încheierea executării pedepsei. (e) se aplică în funcție de natura și gravitatea infracțiunii comise, de circumstanțele cauzei, de persoana condamnată și de interesele copilului sau ale persoanei aflate sub curatală sau sub tutela acestuia. (...) GRIFS 20. Invocând articolele 3 și 8 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost obligat, în timpul detenției sale provizorii, să împartă celula cu persoane condamnate definitiv pentru violență și crimă, astfel încât deținuți periculoși, situație care i-ar fi cauzat sentimente de reținere, și anume art. 13, coroborat cu articolele 3 și 8 din Convenție. 21. În afara unghiului articolului 5 din Convenție, reclamantul se plânge de prelungirea nejustificată și de durata excesivă a detenției sale provizorii. Acesta critică, de asemenea, prezența unui procuror PNA în timpul prelungirii detenției sale provizorii, componența formării de judecată care a pronunțat cu privire la prelungirea privării sale de libertate, precum și motivarea stereotipă a hotărârilor. 22. Plângerea se plânge și de procedura și de durata sa presupus nerațională. 23. Reclamantul se plânge de nerespectarea garanțiilor prevăzute în art. 6 § 2 din cauza afirmațiilor publice ale președintelui unui partid politic, cu ocazia unei declarații oficiale care îi reproșează fapte grave, urmată de publicarea acelorași afirmații într-un ziar aparținând aceleiași persoane. 24. Recurentul invocă o încălcare a articolului 7 din Convenție, din cauza refuzului Înaltei Curți de Casație și Justiție de a-și reduce pedeapsa cu închisoarea la jumătate, din cauza faptului că a considerat că a fost reținut și că a luat în considerare circumstanțele agravante din cauza unor fapte totuși amnistiate și a condamnării sale pentru complicitate la ieșirea ilegală din teritoriu, fără ca instanțele să ia în considerare faptul că interdicția de a părăsi teritoriul nu a fost mai valabilă. 25. În afara unghiului articolului 8, reclamantul se plânge de interceptările telefonice și înregistrările video, precum și de utilizarea, în cadrul procesului penal, a mărturiei unui inculpat. El se plânge de interdicția de a-și exercita drepturile părintești, pedeapsa auxiliară care nu are nici o legătură cu natura sau gravitatea celui de al doilea. Reclamantul susține că interdicția este valabilă chiar și în cazul eliberării în urma unei suspendări a pedepsei cu închisoarea din motive medicale și consideră că aceaceasta este o interferență nejustificată în dreptul său la respectarea vieții sale de familie. 26. Reclamantul se plânge în cele din urmă de o încălcare a articolului 2 alineatul (2) din Protocolul nr. 4 la Convenție din cauza măsurii de interdicție de ieșire din teritoriu din 30 mai 2002 și a retragerii pașaportului său din 7 septembrie 2002. Acesta se referă, de asemenea, la art. 13 coroborat cu art. 2 alin. (2) din Protocolul nr. 4 la Convenție, din cauza absenței oricărei căi de atac împotriva celor două măsuri menționate anterior. Reclamantul se plânge de interdicția de a-și exercita drepturile părintești, care i-a fost aplicată ca pedeapsă secundară la 16 noiembrie 2005 de către Înalta Curte de Casație și Justiție. O autoritate publică nu poate interveni în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralității sau protecția drepturilor și libertăților altei țări. 28. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 Õ lit. (b) din Regulamentul său de procedură. În ceea ce privește celelalte obiecțiuni ridicate de solicitant, având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu arată nicio încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în la fel de unanimă, amână examinarea ui ui . art. 8 din Convenție privind interzicerea exercitării drepturilor sale părintești Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Marialena Tsirli Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
27587/06
M.
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 30 avril 2013 en une Chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président
,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Kristina Pardalos,
Johannes Silvis,
Valeriu Grițco,
juges,
et de Marialena Tsirli,
greffière adjointe de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 3 juillet 2006,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. M.-N. M., est un ressortissant roumain né en 1952 et résidant à Brașov. Le président de la section a accédé à la demande de non
‑
divulgation de son identité formulée par le requérant (article 47 § 3 du règlement). Il est représenté devant la Cour par M
e
C.-L. Popescu, avocat à Bucarest.
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
1.
Ouverture de l’information judiciaire contre le requérant
3.
Le requérant est un ancien collaborateur d’un service de renseignement de la police. Il affirme avoir fait l’objet, le 30 mai 2002, d’une interdiction de quitter le territoire national, ordonnée par le parquet près le tribunal départemental de Târgu Mureș. Le 6 août 2002, le parquet informa le requérant que la durée de cette mesure était de 90 jours.
4.
Le 28 juin 2002, une information judiciaire fut ouverte pour trafic d’influence et complicité de sortie illégale du territoire (articles 257 et 264 du code pénal roumain). Le requérant était accusé d’avoir reçu différentes sommes d’argent de la part d’un ressortissant italien (R.O.), pour intervenir auprès des magistrats et des agents de police et résoudre favorablement les affaires judiciaires de R.O., ainsi que pour l’aider à quitter illégalement le territoire roumain. A l’origine du dossier pénal du requérant se trouvaient des déclarations faites par R.O. et H.M.V. dans une autre affaire pénale pour escroquerie et faux.
5.
Le 1
er
septembre 2002, l’affaire fut transférée au Parquet national anticorruption («
le PNA
»). Le 7 septembre 2002, le PNA décida de retirer son passeport au requérant. Ce dernier affirme n’avoir pas été informé de cette mesure et en avoir pris connaissance quelques jours plus tard, au moment où il s’apprêtait à effectuer un voyage d’affaires à l’étranger.
6.
Le 3 octobre 2002, le PNA mit officiellement le requérant en accusation du chef de trafic d’influence ainsi que du chef de complicité de sortie illégale du territoire.
2.
Placement du requérant en détention provisoire
7.
A cette dernière date, le requérant fut placé en détention provisoire pour une durée de 30 jours. Il affirme avoir partagé, dans la prison de Târgu Mures, des cellules avec des détenus définitivement condamnés pour des violences et des meurtres. Sa plainte contre son placement en détention provisoire fut rejetée par une décision du 11 octobre 2002 du tribunal départemental de Mureș, au motif que le requérant aurait essayé de quitter le territoire afin d’échapper aux poursuites. Par un arrêt du 23 octobre 2002, la cour d’appel de Târgu Mureș confirma la décision du tribunal, pour les mêmes motifs.
8.
Le PNA sollicita la prolongation de la détention provisoire du requérant, à chaque fois pour des périodes de trente jours. La détention provisoire du requérant fut successivement prolongée par le tribunal départemental de Târgu Mureș.
9.
Par un réquisitoire du 19 février 2003, le parquet renvoya le requérant devant les juridictions pour trafic d’influence et complicité de sortie illégale du territoire. Après cette date, la détention provisoire du requérant fut également prolongée pour des périodes de trente jours. Le 26 mai 2003, lors d’une audience portant sur la prolongation de sa détention provisoire, le requérant critiqua l’illégalité de la formation de jugement avant dire droit ayant statué le 21 avril 2003 sur la prolongation de sa détention provisoire. Plus précisément, il se plaignait de l’entrée en vigueur d’une disposition législative qui imposait une formation composée de deux magistrats. Par un arrêt du 10 juin 2003, la cour d’appel d’Alba Iulia confirma le jugement du 21
avril 2003 et constata que la disposition législative invoquée par le requérant était entrée en vigueur après le prononcé du jugement du 21
avril
2003.
10.
Entre-temps, le 7 avril 2004, le requérant fut libéré sous contrôle judiciaire.
3.
Condamnation du requérant
11.
Le 16 septembre 2004, le tribunal départemental d’Alba Iulia condamna le requérant à une peine de cinq ans de prison ferme pour trafic d’influence, lui confisquant 64
000 dollars américains (USD) et environ 15
000
euros (EUR), et l’acquitta de l’accusation de complicité de sortie illégale du territoire. Le tribunal appliqua également au requérant la peine complémentaire d’interdiction de certains droits (y compris les droits parentaux) prévue à l’article 64 du code pénal. Le requérant et le parquet interjetèrent appel de ce jugement.
12.
Devant la cour d’appel d’Alba Iulia, le requérant se plaignit d’une mauvaise appréciation des témoignages par le tribunal départemental et de la prise en compte, lors du jugement, de certaines preuves illégalement obtenues. De son côté, le parquet critiqua l’acquittement du requérant sur le point de complicité de sortie illégale du territoire.
13.
Par un arrêt du 23 décembre 2004, la cour d’appel d’Alba Iulia, rejetant ces appels, confirma le bien-fondé du jugement du tribunal départemental. La cour d’appel jugea que le tribunal départemental avait fait une application correcte de la loi pénale, en écartant certaines preuves illégalement obtenues et en condamnant le requérant pour trafic d’influence. Quant à l’appel du parquet, la cour d’appel jugea, comme le tribunal départemental, qu’il n’y avait pas de preuves d’implication du requérant dans la sortie illégale du territoire. Le requérant et le parquet se pourvurent en cassation. Le requérant critiquait le fait d’avoir été jugé par une formation du tribunal départemental composée de deux magistrats au lieu d’un seul, comme le code de procédure pénale le prévoyait. Il se plaignait également de l’absence de preuves pour fonder sa condamnation pour trafic d’influence ainsi que du quantum trop important de la peine de prison prononcée.
14.
Par un arrêt du 16 novembre 2005, la Haute Cour de cassation fit droit au recours du parquet, modifia l’arrêt de la cour d’appel et le jugement du tribunal départemental et, sur le fond, condamna le requérant également à trois ans de prison ferme au titre de la complicité de sortie illégale du territoire, la durée totale de la peine de prison ferme restant, après la confusion des peines, de cinq ans. La Haute Cour maintint la peine complémentaire d’interdiction de certains droits, prévue à l’article 64 du code pénal (y compris la déchéance des droits parentaux) et confisqua au requérant un montant de 138
500
USD. La Haute Cour jugea que la composition de la formation de jugement du tribunal départemental avait été légale. L’arrêt fut mis au net le 18 janvier 2006.
4.
Développements ultérieurs
15.
Selon les affirmations du requérant, à partir du 7 avril 2004 et jusqu’au 27 février 2009, son incarcération fut suspendue pour des motifs médicaux. Du 27 février au 23 juin 2009, le requérant commença à exécuter sa peine de prison ferme dans la prison de Codlea. A partir du 23 juin 2009, il y bénéficia d’un régime ouvert.
16.
Le 8 octobre 2010, le tribunal de première instance de Brașov ordonna la libération conditionnelle du requérant. Le 13 octobre 2010, le requérant quitta la prison de Codlea.
B.
Le droit interne pertinent
17.
Les dispositions pertinentes du code pénal étaient libellées comme suit
:
Article 64
«
Peut être imposée comme peine complémentaire l’interdiction d’un ou de plusieurs des droits mentionnés ci-dessous
:
a)
le droit de vote et d’éligibilité dans les organes de l’autorité publique ou pour des fonctions électives publiques
;
(...)
d)
les droits parentaux (...)
»
Article 71
«
La peine accessoire consiste dans l’interdiction de tous les droits mentionnés à l’article 64. La détention à perpétuité ou toute autre peine privative de liberté entraîne automatiquement l’interdiction des droits prévus à l’alinéa précédent pour la période comprise entre la condamnation définitive et la fin de la détention ou l’intervention d’un décret de grâce qui dispense de l’exécution de la peine (...) ».
18.
A l’époque des faits, les tribunaux internes faisaient une application automatique et indifférenciée de la mesure d’interdiction de certains droits (y compris les droits parentaux) en cas de condamnation à une peine privative de liberté (
Sabou et Pircalab c. Roumanie
, n
o
46572/99, §§ 46-49, 28 septembre 2004).
19.
A la suite de l’entrée en vigueur de la loi n
o
278/2006, publiée le 11
août 2006 au Journal officiel, l’article 71 du code pénal a été modifié. Sa partie pertinente se lit depuis lors comme suit
:
Article 71 – Le contenu et le mode d’exécution d’une peine accessoire
«
La peine accessoire consiste dans l’interdiction des droits mentionnés à l’article
64.
La condamnation à une peine de prison à perpétuité entraîne automatiquement l’interdiction des droits prévus à l’article 64 pour la période comprise entre la condamnation définitive et la fin de l’exécution de la peine.
L’interdiction des droits prévus à l’article 64 d) et e) trouve application en fonction de la nature et de la gravité du délit commis, des circonstances de l’affaire, de la personne condamnée, et des intérêts de l’enfant ou de la personne placée sous curatelle ou sous tutelle.
(...)
».
20.
Invoquant les articles 3 et 8 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir été obligé, pendant sa détention provisoire, de partager sa cellule avec des personnes définitivement condamnées pour des violences et des meurtres, donc des détenus dangereux, situation qui lui aurait causé des sentiments d’angoisse. Il invoque également l’article 13, combiné avec les articles 3 et 8 de la Convention.
21.
Sous l’angle de l’article 5 de la Convention, le requérant se plaint de l’illégalité, de la prolongation injustifiée et de la durée déraisonnable de sa détention provisoire. Il critique également la présence d’un procureur PNA lors de la prolongation de sa détention provisoire, la composition de la formation de jugement ayant statué sur la prolongation de sa privation de liberté, ainsi que la motivation stéréotypée des arrêts.
22.
Le requérant invoque l’article 6 § 1 de la Convention et critique la légalité et l’impartialité des tribunaux ayant statué sur le bien-fondé de son accusation en matière pénale. Il se plaint également de l’iniquité de la procédure et de sa durée prétendument déraisonnable.
23.
Le requérant se plaint du non respect des garanties prévues à l’article
6 § 2 en raison des affirmations publiques du Président d’un parti politique, à l’occasion d’une déclaration officielle lui reprochant de graves délits, suivie de la publication de ces mêmes affirmations dans un journal appartenant à la même personne.
24.
Le requérant invoque une violation de l’article 7 de la Convention, en raison du refus de la Haute Cour de cassation et de justice de réduire sa peine de prison de moitié, du fait de l’avoir considéré comme un récidiviste et d’avoir retenu des circonstances aggravantes en raison de faits pourtant amnistiés et de sa condamnation pour complicité de sortie illégale du territoire, sans que les tribunaux prennent en compte que l’interdiction de quitter le territoire n’était plus valable.
25.
Sous l’angle de l’article 8, le requérant se plaint des écoutes téléphoniques et enregistrements vidéo, ainsi que de l’utilisation, dans le procès pénal, du témoignage d’un infirmier. Il se plaint de l’interdiction d’exercer ses droits parentaux, peine accessoire qui n’a aucun lien avec la nature ou la gravité de l’infraction commise. Le requérant affirme que l’interdiction est valable même en cas de libération à la suite d’une suspension de la peine de prison pour raisons médicales. Il y voit une ingérence injustifiée dans son droit au respect de sa vie familiale.
26.
Le requérant se plaint enfin d’une violation de l’article 2 § 2 du Protocole n
o
4 à la Convention en raison de la mesure d’interdiction de sortie du territoire du 30 mai 2002 et du retrait de son passeport du 7
septembre 2002. Il invoque également l’article 13 combiné avec l’article 2 § 2 du Protocole n
o
4 à la Convention, en raison de l’absence de toute voie de recours contre les deux mesures susmentionnées.
A.
Grief tiré de l’article 8 de la Convention
27.
Le requérant se plaint de l’interdiction d’exercer ses droits parentaux, qui lui a été infligée comme peine accessoire le 16
novembre
2005 par la Haute Cour de cassation et de justice. Il invoque l’article 8 de la Convention, qui se lit comme suit
:
«
1.
Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance.
2.
Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien-être économique du pays, à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui.
»
28.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article
54 §
2
b) de son règlement.
B.
Sur les autres griefs
29.
Concernant les autres griefs soulevés par le requérant, compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen du grief du requérant tiré de l’article 8 de la Convention concernant l’interdiction d’exercer ses droits parentaux
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Marialena Tsirli
Josep Casadevall
Greffière adjointe
Président