- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 5 februarie 2013
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Partiellement irrecevable
Lazăr și Luca împotriva României
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A III-A DECIZII N 14249/07 și 42605/07 VAZIL LAZĂR și Teofil LUCA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are sediul la 5 februarie 2013 într-o Cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Gritco, judecători, și Marialena Tsirli; graffière adjunct de secțiune, având în vedere cererile sus-menționate depuse la 3 mai 2004 și la 17 septembrie 2007, după ce a intenționat acest lucru, pronunță următoarea decizie DEFINIȚIA Celor care au depus cererea, dnii Vasile Lazaur (denumit în continuare "primul reclamant") și Teofil Luca (denumit în continuare "al doilea reclamant") (denumit în continuare "reclamantul") (denumit în continuare "reclamantul"). Primul reclamant este reprezentat în fața Curții de către mama sa, dl N. Lazaur și al doilea de către dl Traizzta, avocată la Baia Mare.
Circumstanțele din acest caz Faptele fiecăreia dintre acțiuni, așa cum au fost prezentate de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Cererea nr. 14249/07 Procedura penală împotriva reclamantului La 20 august 2002, ca urmare a unei operațiuni desfășurate de poliție prin intermediul colaboratorului Toni și al agentului sub acoperire N.S., reclamantul a fost pus în detenție provizorie pentru traficul de droguri. După aceea, detenția sa a fost prelungită ulterior prin decizii ale autorităților competente. Printr-un rechizitoriu din 2002, Parchetul de lângă curtea de apel a lui Timișoara a trimis pe reclamant și alte persoane în instanță pentru trafic de droguri.
La avocat al reclamantului a declarat în repetate rânduri că agentul infiltrat În cazul în care o persoană care lucrează sub acoperire are dreptul de a-și exercita atribuțiile în conformitate cu dreptul intern sau cu dreptul intern al statului membru în care se află persoana respectivă, aceasta poate solicita, în conformitate cu dreptul intern al statului membru în care se află persoana în cauză, să își exercite dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și desfășura activitatea. Cu ocazia unei audieri publice care a avut loc la 19 februarie 2003, Tribunalul de Primă Instanță din Arad a respins prima cerere a avocatului reclamantului, pe motiv că identitatea agentului și a colaboratorilor săi era protejată și că prezența lor în fața instanței nu era posibilă.
La 5 martie 2003, tribunalul a acceptat a doua cerere a avocatului reclamantului și a solicitat Parchetului să verse la dosar autorizațiile pe care le eliberase pentru a recurge la agentul sub acoperire și la colaboratorul acestuia. În fața tribunalului departamental competent să examineze cauza, avocatul reclamantului a făcut să se afirme că: … Prin hotărârea din 9 aprilie 2003, tribunalul departamental l-a condamnat pe reclamant la trei ani de închisoare fermă pentru trafic de droguri, în temeiul articolului 2 din Legea nr. 143/2000. Instanța a considerat că vina sa a reieșit din procesul-verbal încheiat cu ocazia flagrantei infracțiuni organizate de poliție, precum și a altor dovezi depuse la dosar, cum ar fi declarațiile reclamantului și ale celorlalți coincriși și procesul-verbal de percheziție.
Avocatul său a solicitat din nou să fie achitat, susținând că dovezile prezentate în speță confirmă faptul că operațiunea fusese orchestrată de către agentul sub acoperire și de către partenerul său. Prin hotărârea din 25 iunie 2003, Curtea de apel din Timișoara majora pedeapsa reclamantului la 10 ani de închisoare. Aceasta a arătat că buna conduită a recurentului în timpul urmăririi penale, reținută de primii judecători ca circumstanță atenuantă, nu a fost decisivă în acest sens, având în vedere gravitatea faptelor și caracterul grav al cererii de ordine publică. 10. În fața Curții Supreme de Justiție, reclamantul s-a plâns, printre altele, de durata pedepsei pe care i-a acordat-o instanța de judecată.
În plus, a susținut că are un cazier judiciar curat și că a fost doar intermediar în operațiunea de trafic de droguri organizată de poliție. 11. Printr-o hotărâre definitivă din 27 noiembrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a respins acțiunea sa ca fiind nefondată și a considerat că acțiunea reclamantului în traficul de droguri a fost confirmată în mare măsură de elementele de probă depuse la dosar și interpretate în mod rezonabil de tribunalele ierarhice infernale. Condițiile de detenție ale reclamantului în închisoarea Jilava 12. După iulie 2003, reclamantul a fost ținut într-o celulă suprapopulată, infestată cu gândaci și nesănătoase, pe care trebuia să o împartă cu colegi homosexuali, care practicau activități sexuale în prezența sa.
El ar fi fost închis câteva ore în toaleta închisorii, având în vedere faptul că a fost un consumator de droguri. Acesta indică faptul că apa potabilă era de culoare galbenă și era infestată cu paraziți. Cererea nr. 42605/07 13. În 2003, agenții de la Brigada de combatere a crimei organizate din Cluj, suspectând că reclamantul era implicat într-un trafic de persoane în cadrul complexului turistic care îi aparținea, au decis din oficiu să deschidă o anchetă penală. 14. În 2004, un procuror general al Parchetului din apropierea tribunalului departamental din Maramureș a autorizat utilizarea a patru agenți sub acoperire ( La 28 iunie 2004, reclamantul și Zoli s-au întâlnit și au fost de acord cu detaliile unei operațiuni de proxenetism în numele turiștilor străini, care trebuia să aibă loc la complexul turistic al reclamantului.
16. La 6 iulie 2004, reclamantul a fost pus în arest provizoriu printr-o hotărâre înainte de a pronunța legea Tribunalului departamental din Maramureș, în urma unei operațiuni de flagrant de crimă care a avut loc în aceeași zi. Detenția sa provizorie a fost prelungită ulterior de către autoritățile competente 17. Printr-un rechizitoriu din 29 iulie 2004, Parchetul din apropierea tribunalului departamental din Maramureș l-a trimis pe reclamant în judecată pentru trafic de persoane, pentru participarea la o asociație de răufăcători și pentru proxenetism, infracțiuni prevăzute la articolele 323 și 329 din Codul Penal. 18. Reclamantul a solicitat Tribunalului să convoace agenții infiltrați pentru a fi ascultați.
În plus, el a solicitat ca înregistrările video realizate în timpul flagrantului delict să fie vizionate în timpul unei audieri a instanței. Tribunalul și-a respins cererile. 19. În timpul mai multor audieri din 14 februarie 2006, avocatul reclamantului a contestat depozițiile a șapte martori ale căror declarații datează din faza urmăririi penale și care nu fuseseră ascultate de instanță. 20. Prin hotărârea din 2 martie 2006, tribunalul departamental l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de opt ani pentru proxenetism și participare la o asociație de răufăcători. Pe baza rapoartelor întocmite de agenții sub acoperire, a declarațiilor martorilor colectate în timpul urmăririi penale și a celor ale altor femei acuzate, precum și a transcrierilor înregistrărilor video și a procesului verbal efectuat în cadrul flagrantului delict, instanța rețin faptul că reclamantul a ciopârțit și exploatat optsprezece femei tinere cu scopul de a practica prostituția.
Tribunalul a dispus, în temeiul articolului 329 alineatul (4) din Codul penal, confiscarea sumei de 44 600 EUR (EUR) găsite în posesia sa în momentul arestării sale. Potrivit instanței, suma în cauză reprezenta profitul obținut de reclamant pentru infracțiunile comise. 21. Reclamantul a făcut apel la această hotărâre, criticând, printre altele, respingerea, de către primii judecători, a cererilor sale de probe în apărare. El a solicitat ca agenții infiltrați să fie ascultați și ca înregistrările video realizate în timpul faptei flagrante să fie vizionate de către instanță, în prezența sa.
Acesta a contestat, de asemenea, măsura de confiscare ordonată de primii judecători în temeiul articolului 329 alineatul (4) din Codul penal 22. Prin hotărârea din 22 iunie 2006, Curtea de Apel din Cluj a confirmat temeinicia condamnării reclamantului de către tribunalul departamental pentru proxenetism și participarea la o asociație de răufăcători și confiscarea sumei de argint care fusese rezultatul infracțiunilor comise. Fără a colecta dovezi noi, Comisia a remarcat că tribunalul departamental a efectuat o evaluare corectă a celor care fuseseră plătiți la dosar. 23. În fața Curții Supreme de Casație și Justiție, recurentul a susținut că dreptul său la apărare a fost ignorat deoarece niciuna dintre cererile sale de probă cu descărcare de gestiune nu a fost primită de instanțele inferioare.
24. printr-o hotărâre din 24 octombrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins acțiunea reclamantului și a confirmat bunul în temeiul deciziilor anterioare, pe baza elementelor de probă colectate de tribunalele inferioare. Această hotărâre a fost redactată la 12 februarie 2007 și depusă la arhivele tribunalului județ din Mureș, unde a devenit consultabil la 23 mai 2007, așa cum reiese dintr-un certificat eliberat de grefa Tribunalului la cererea reprezentantului reclamantului în fața Curții. Dreptul intern relevant 25. Dispozițiile dreptului intern relevant privind utilizarea agenților sub acoperire sunt descrise la punctele 34 și 35 din hotărârea Constantin și Stoian c. România, nr. 23782/06 și 46629/06, 29 septembrie 2009. GRIEF 26. Invocând art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (d) din convenție, reclamanții se plâng de caracterul inechitabil al procedurilor penale îndreptate împotriva fiecăruia dintre aceștia.
Ei consideră că condamnarea lor a avut loc ca urmare a unei provocari polițienești și că nu au putut interoga sau interoga în nici un stadiu al procedurii agenții infiltrați care i-ar fi determinat să comită infracțiuni. Al doilea reclamant afirmă, de asemenea, că instanțele naționale nu au primit nici una dintre cererile sale de probă cu descărcare de gestiune 27. Primul reclamant se plânge apoi că a fost supus unor tratamente contrare articolului 3 din închisoarea Jilava, din cauza condițiilor materiale ale detenției sale, în special a suprapopularii închisorii și a inselitudinii celulei sale. 28. Invocând art. 5 alineatul (1) și art. 3 din convenție, primul reclamant se plânge, de asemenea, că a fost privat în mod ilegal de libertate în timpul detenției sale provizorii.
29. Invocând art. 5 alineatul (1) litera (c), 2, 3 și 4 din convenție, al doilea reclamant se plânge de la Õ … Invocând, în esență, art. 6 alineatul (1) din convenție, acesta se plânge, de asemenea, de durata procedurii împotriva sa, pe care o consideră rezonabilă și se plânge, în cele din urmă, de confiscarea de către autoritățile naționale a sumei de 44 600 EUR găsite în posesia sa în momentul în care s-a temut. În primul rând, Curtea consideră că, având în vedere similitudinea chestiunilor juridice ridicate de cererile înregistrate la nr. 14249/07 și 42605/07, acestea ar trebui să fie anexate în temeiul articolului 42 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții. 31. Reclamanții consideră că procedurile penale îndreptate împotriva fiecăruia dintre ei nu au fost efectuate în mod echitabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) și la art. 3 litera (d) din convenție.
Ei consideră că condamnarea lor a avut loc ca urmare a unei provocari polițienești și că nu au putut interoga sau interoga în nici un stadiu al procedurii agenții sub acoperire care i-ar fi determinat să comită infracțiuni. Primul reclamant se plânge, de asemenea, că a fost supus unor tratamente contrare articolului 3 din Convenția în închisoarea de la Jilava, din cauza condițiilor materiale ale detenției sale, în special suprapopularea închisorii și a suprapopularii celulei sale. 32. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecții și consideră necesar să le comunice guvernului pârât în conformitate cu art. (b) din Regulamentul său de procedură.
33. În ceea ce privește restul obiecțiunilor reclamanților (punctele 28 și 29 de mai sus), Curtea, ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care era competentă să cunoască afirmațiile formulate, nu a arătat nicio formă de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. În consecință, aceste obiecții sunt în mod evident greșit întemeiate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să adere la acțiunile de amânare examinarea obiecțiunilor întemeiate pe condițiile materiale de detenție ale primului reclamant în închisoarea Jilava și pe presupusa inechitabilă a procedurii penale îndreptate împotriva fiecăruia dintre reclamanți Declară cererile inadmisibile pentru surplus.
Marialena Tsirli Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte
TROISIÈME SECTION
DÉCISION Requêtes n os 14249/07 et 42605/07 Ștefan Vasile LAZĂR et Teofil LUCA contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 5 février 2013 en une Chambre composée de : Josep Casadevall, président, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, juges, et de Marialena Tsirli, greffière adjointe de section, Vu les requêtes susmentionnées introduites le 3 mai 2004 et le 17 septembre 2007, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
Les requérants, MM. Ștefan Vasile Lazăr (ci-après « le premier requérant ») et Teofil Luca (ci-après « le second requérant ») sont des ressortissants roumains nés respectivement en 1971 et 1959. Le premier requérant est représenté devant la Cour par sa mère, M me N. Lazăr et le second par M e Traiszta, avocate à Baia Mare. A. Les circonstances de l’espèce
Les faits de chacune des requêtes, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. 1. Requête n o 14249/07 a) La procédure pénale contre le requérant
Le 20 août 2002, à la suite d’une opération menée par la police à l’aide du collaborateur « Toni » et de l’agent infiltré « N.S. », le requérant fut placé en détention provisoire pour trafic de drogue. Sa détention fut ensuite prolongée, successivement, par décisions des autorités compétentes.
Par un réquisitoire de 2002, le parquet près la cour d’appel de Timișoara renvoya le requérant et d’autres personnes en jugement pour trafic de drogue.
L’avocat du requérant demanda à plusieurs reprises que l’agent infiltré « N.S. » et son collaborateur « Toni » soient entendus par le tribunal et que les autorisations délivrées par le procureur afin de recourir audit agent infiltré et à son collaborateur soient versées au dossier. Lors d’une audience publique qui s’est déroulée le 19 février 2003, le tribunal de première instance d’Arad rejeta la première demande de l’avocat du requérant, au motif que l’identité de l’agent et de son collaborateur était protégée et que leur présence devant le tribunal n’était dès lors pas possible. Le 5 mars 2003, le tribunal fit droit à la seconde demande de l’avocat du requérant et demanda au parquet de verser au dossier les autorisations qu’il avait délivrées afin de recourir à l’agent infiltré et à son collaborateur.
Devant le tribunal départemental compétent pour examiner l’affaire, l’avocat du requérant fit valoir qu’il s’agissait d’une provocation policière et demanda l’acquittement de son client. Le parquet indiqua, de son côté, que les accusés avaient reconnu les faits qui leur étaient imputés.
Par un jugement du 9 avril 2003, le tribunal départemental condamna le requérant à trois ans de prison ferme pour trafic de drogue, en vertu de l’article 2 de la loi n o 143/2000. Le tribunal jugea que sa culpabilité ressortait du procès-verbal dressé à l’occasion du flagrant délit organisé par la police, ainsi que des autres preuves versées au dossier telles que les déclarations du requérant et des autres coïnculpés et le procès-verbal de perquisition.
Le requérant interjeta appel de ce jugement. Son avocat demanda à nouveau son acquittement, en faisant valoir que les preuves administrées en l’espèce confirmaient le fait que l’opération avait été orchestrée par l’agent infiltré et par son collaborateur.
Par un arrêt du 25 juin 2003, la cour d’appel de Timișoara majora la peine du requérant à dix ans de prison. Elle releva que la bonne conduite du requérant pendant les poursuites pénales, circonstance retenue par les premiers juges en tant que circonstance atténuante, n’était pas déterminante en l’occurrence étant donné la gravité des faits et l’atteinte grave portée par le requérant à l’ordre public.
Le requérant se pourvut en cassation contre cet arrêt. Devant la Cour suprême de justice, il se plaignait notamment de la durée de la peine que lui avait infligée la cour d’appel. Il faisait valoir en outre qu’il avait un casier judiciaire vierge et qu’il avait seulement servi d’intermédiaire dans l’opération de trafic de drogue orchestrée par la police.
Par un arrêt définitif du 27 novembre 2003, la Cour suprême de justice rejeta son recours comme mal fondé. Elle jugea que l’implication du requérant dans le trafic de drogue était largement confirmée par les éléments de preuves versés au dossier et interprétés judicieusement par les tribunaux hiérarchiquement inferieurs. b) Les conditions de détention du requérant dans la prison de Jilava
Après juillet 2003, le requérant fut détenu pendant un laps de temps qu’il n’a pas précisé dans la prison de Jilava. Selon l’intéressé, il aurait été placé dans une cellule surpeuplée, infestée de cafards et insalubre, qu’il devait partager avec des codétenus homosexuels, lesquels pratiquaient des activités sexuelles en sa présence. Il aurait été enfermé pendant plusieurs heures dans les toilettes de la prison compte tenu du fait qu’il avait été un consommateur de drogues. Il indique que l’eau potable était de couleur jaune et était infestée de parasites. 2. Requête n o 42605/07
En 2003, les agents de la brigade de la lutte contre le crime organisé de Cluj, suspectant le requérant d’être impliqué dans un trafic de personnes au sein du complexe touristique qui lui appartenait, décida d’office d’ouvrir une enquête pénale.
En 2004, un procureur du parquet près du tribunal départemental de Maramureș autorisa le recours à quatre agents infiltrés (« Zoli », « Otto », « Erno » et « Daniele »).
Le 28 juin 2004, le requérant et « Zoli » se rencontrèrent et convinrent les détails d’une opération de proxénétisme pour le compte des touristes étrangers, qui devait avoir lieu au complexe touristique du requérant.
Le 6 juillet 2004, le requérant fut placé en détention provisoire par un jugement avant dire droit du tribunal départemental de Maramureș, à la suite d’une opération de flagrant délit qui s’était déroulée le jour même. Sa détention provisoire fut ensuite prolongée successivement par les autorités compétentes.
Par un réquisitoire du 29 juillet 2004, le parquet près le tribunal départemental de Maramureș renvoya le requérant en jugement pour trafic de personnes, pour participation à une association de malfaiteurs et pour proxénétisme, infractions prévues par les articles 323 et 329 du code pénal.
Le requérant demanda au tribunal de convoquer les agents infiltrés afin qu’ils soient entendus ; il demanda en outre que les enregistrements vidéo réalisés lors du flagrant délit soient visionnés lors d’une audience du tribunal. Le tribunal rejeta ses demandes.
Lors de l’audience du 14 février 2006, l’avocat du requérant contesta les dépositions de sept témoins dont les dépositions remontaient à la phase des poursuites pénales et qui n’avaient pas été entendus par le tribunal.
Par un jugement du 2 mars 2006, le tribunal départemental condamna le requérant à une peine de huit ans de prison ferme pour proxénétisme et participation à une association de malfaiteurs. S’appuyant sur les rapports dressés par les agents infiltrés, sur les déclarations des témoins recueillies lors des poursuites pénales et celles des autres coïnculpés, ainsi que sur les transcriptions des enregistrements vidéos et le procès-verbal réalisés à l’occasion du flagrant délit, le tribunal retint que le requérant avait racolé et exploité dix-huit jeunes femmes dans le but de pratiquer la prostitution. Le tribunal ordonna, en vertu de l’article 329 § 4 du code pénal, la confiscation de la somme de 44 600 euros (EUR) trouvée en sa possession lors de son arrestation. Selon le tribunal, la somme en question représentait le bénéfice obtenu par le requérant des infractions qu’il avait commises.
Le requérant interjeta appel de ce jugement, critiquant notamment le rejet, par les premiers juges, de ses demandes de preuves en défense. Il demanda que les agents infiltrés soient entendus et que les enregistrements vidéo réalisés lors du flagrant délit soient visionnés par le tribunal, en sa présence. Il contesta également la mesure de confiscation ordonnée par les premiers juges en vertu de l’article 329 § 4 du code pénal.
Par un arrêt du 22 juin 2006, la cour d’appel de Cluj confirma le bien-fondé de la condamnation du requérant par le tribunal départemental pour proxénétisme et participation à une association de malfaiteurs et de la confiscation de la somme d’argent qui avait été le fruit des infractions commises. Sans recueillir de nouveaux éléments de preuve, elle notait que le tribunal départemental avait procédé à une appréciation correcte de ceux qui avaient été versés au dossier.
Le requérant se pourvut en cassation contre cet arrêt. Devant la Haute Cour de cassation et de justice, il faisait valoir que son droit à la défense avait été méconnu car aucune de ses demandes de preuve à décharge n’avait été accueillie par les juridictions inférieures.
Par un arrêt du 24 octobre 2006, la Haute Cour de cassation et de justice rejeta le recours du requérant et confirma le bien ‑ fondé des décisions antérieures, sur la base des éléments de preuve qui avaient été recueillis par les tribunaux inférieurs. Cet arrêt fut rédigé le 12 février 2007 et déposé aux archives du tribunal départemental de Mureș, où il devint consultable le 23 mai 2007, comme il ressort d’un certificat délivré par le greffe du tribunal à la demande de la représentante du requérant devant la Cour. B. Le droit interne pertinent
Les dispositions du droit interne pertinent relatives au recours aux agents infiltrés sont décrites aux paragraphes 34 et 35 de l’arrêt Constantin et Stoian c. Roumanie , n os 23782/06 et 46629/06, 29 septembre 2009. GRIEFS
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 d) de la Convention, les requérants se plaignent du caractère inéquitable de la procédure pénale dirigée contre chacun d’entre eux. Ils estiment que leur condamnation est intervenue à la suite d’une provocation policière et qu’ils n’ont pu interroger ou faire interroger à aucun stade de la procédure les agents infiltrés qui les auraient poussés à commettre des infractions. Le second requérant allègue en outre que les tribunaux nationaux n’ont accueilli aucune de ses demandes de preuve à décharge.
Le premier requérant se plaint ensuite d’avoir subi des traitements contraires à l’article 3 dans la prison de Jilava, en raison des conditions matérielles de sa détention, notamment du surpeuplement carcéral et de l’insalubrité de sa cellule.
Invoquant l’article 5 §§ 1 et 3 de la Convention, le premier requérant se plaint aussi d’avoir été illégalement privé de liberté lors de sa détention provisoire.
Invoquant l’article 5 §§ 1 c), 2, 3 et 4 de la Convention, le second requérant se plaint de l’illégalité et du défaut de motivation des décisions visant son placement en détention provisoire et la prolongation de cette mesure. Invoquant, en substance, l’article 6 § 1 de la Convention, il se plaint aussi de durée de la procédure dirigée à son encontre, qu’il estime déraisonnable. Il se plaint, enfin, de la confiscation, ordonnée par les autorités nationales, de la somme de 44 600 EUR trouvée en sa possession lors de son appréhension. EN DROIT
La Cour considère tout d’abord, eu égard à la similitude des questions juridiques soulevées par les requêtes enregistrées sous les n os 14249/07 et 42605/07, qu’il y a lieu de les joindre en application de l’article 42 § 1 du règlement de la Cour.
Les requérants estiment que la procédure pénale dirigée contre chacun d’entre eux n’a pas été menée équitablement, comme l’exige l’article 6 §§ 1 et 3 d) de la Convention. Ils estiment que leur condamnation est intervenue à la suite d’une provocation policière et qu’ils n’ont pu interroger ou faire interroger à aucun stade de la procédure les agents infiltrés qui les auraient poussés à commettre des infractions. Le premier requérant se plaint en outre d’avoir subi des traitements contraires à l’article 3 de la Convention dans la prison de Jilava, en raison des conditions matérielles de sa détention, notamment du surpeuplement carcéral et de l’insalubrité de sa cellule.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de les communiquer au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.
S’agissant du restant des griefs des requérants (paragraphes 28 et 29 ci-dessus), la Cour, compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle était compétente pour connaître des allégations formulées, n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que ces griefs sont manifestement mal fondés et doivent être rejetés en application de l’article 35 §§ 3 (a) et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de joindre les requêtes ; Ajourne l’examen des griefs tirés des conditions matérielles de détention du premier requérant dans la prison de Jilava et du caractère prétendument inéquitable de la procédure pénale dirigée contre chacun des requérants ; Déclare les requêtes irrecevables pour le surplus. Marialena Tsirli Josep Casadevall Greffière adjointe Président