SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 56459/07 Tamas LUKACPSY împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află la 10 mai 2016 într-o cameră compusă din András Sajó, președintele, Vincent A. De Gaetano, Boštjan M. Zupančič, Nona Tsotsoria, Paulo Pinto de Albuquerque, Egidijus Kūris, Iulia Motoc, judecători, și Marialena Tsirli, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 7 decembrie 2007, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Tamas Lukacsfy, este un resortisant român născut în 1981 și rezident în Odorheiu Secuiesc. A. Panzaru, avocat în Cluj-Napoca. Guvernul român ( La 13 ianuarie 2006, un procuror districtual din cadrul tribunalului departamental din Cluj a autorizat un agent sub acoperire și un asociat al acestuia să cumpere droguri dure. Potrivit rapoartelor agentului sub acoperire, colaboratorul a cumpărat droguri de la reclamant de mai multe ori în cursul lunii ianuarie 2006. În aprilie 2006, reclamantul a fost pus în arest provizoriu printr-o hotărâre a tribunalului departamental din Cluj, care a prelungit apoi de mai multe ori detenția acestuia. Prin rechiziționarea Parchetului din 19 iunie 2006, reclamantul a fost trimis la tribunalul departamental din Cluj pentru detenție și trafic de droguri. Printr-o hotărâre din 21 decembrie 2006, Tribunalul l-a condamnat pe reclamant la trei ani de închisoare fermă și a considerat că vinovăția acestuia a rezultat din declarațiile martorilor și ale celorlalți coincriși, din procesul verbal încheiat pe lângă operațiunea de flagrant delict organizată de poliție, precum și din rapoartele agentului sub acoperire. Prin hotărârea din 3 aprilie 2007, Curtea de apel din Cluj a redus pedeapsa reclamantului la doi ani de închisoare și a arătat că nu fusese stabilită în mod corespunzător de către tribunalul de departament, iar reclamantul și Parchetul au luat măsuri împotriva acestei hotărâri. Prin hotărârea definitivă din 21 iunie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a primit recursul la Parchet și l-a condamnat pe reclamant la trei ani de închisoare. Comisia a considerat că, în opinia sa, instanțele inferioare au interpretat în mod judicios dreptul și practica internă relevantă Dispozițiile relevante în speță ale Codului de procedură penală (CPP) sunt descrise în hotărârea. Constantin și Stoian c. România 23782/06 și 46629/06, § 33, 29 septembrie 2009). CPP conținea, de asemenea, următoarele dispoziții art. 86 □ Protecția datelor de identificare ale martorului În cazul în care există dovezi sau dovezi întemeiate că, prin declinarea identității reale a martorului sau prin indicarea domiciliului sau a locului de reședință, a vieții, a identității fizice sau a libertății sale sau a acesteia, martorul poate fi autorizat să nu declare aceste date și o altă identitate, sub care se prezintă în fața autorității judiciare, îi este atribuită. (...) Agenții sub acoperire (investitorii subacoperire) pot fi, de asemenea, auziți ca martori sub identitatea care le-a fost atribuită. art. 86 , procurorul sau, dacă este cazul, instanța poate autoriza audierea martorului, fără ca acesta din urmă să fie prezent fizic la sediul autorităților de urmărire penală sau în sala de judecată, prin mijloacele tehnice prevăzute la paragrafele următoare. (...) Martorul poate fi ascultat prin teleconferință cu alterarea de imagine și voce, astfel încât să nu fie recunoscut. În timpul hotărârii [în fața instanței], părțile și apărătorii acestora pot adresa în mod direct întrebări martorului ascultat în condițiile prevăzute la alineatele (1) - (3) (...) Președintele formării [de judecată] refuză întrebările care nu sunt utile și decisive pentru examinarea cauzei sau care pot conduce la identificarea martorului. Guvernul a prezentat numeroase hotărâri ale instanțelor naționale, pronunțate între 2009 și 2013, care implică o practică constantă de audiere a agenților infiltrați și/sau a colaboratorilor infiltrați în cazuri de trafic de droguri, contrabandă, corupție, trafic de persoane sau proxenetism. Așa cum copiile deciziilor anterioare arată dreptul, audierea se făcea prin mijloace tehnice care permiteau deformarea imaginii și a vocii agentului sub acoperire și/sau a colaboratorilor care nu erau prezenți fizic în sala de judecată. De exemplu, acest lucru s-a întâmplat la audierile din 5 martie 2008 ale tribunalului departamental din Vâlcea, din 10 februarie 2009 al Tribunalului de Primă Instanță din București, din 16 martie 2009 al Tribunalului de apel din Galați, din 17 august 2009 al Tribunalului de apel din Târgu-Mureș, din 30 septembrie 2009 al Tribunalului de departament din Neamț, din 11 noiembrie 2009 al Tribunalului de apel din Brașov și din 10 mai 2010 de la tribunalul departamental din Covasna. Printr-o hotărâre din 2 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a primit dreptul la acțiunea Parchetului și a inculpatului și a trimis un caz penal de trafic de droguri la tribunalul departamental din Brașov, solicitându-i, printre altele, să-l sesizeze pe agentul sub acoperire prin mijloace tehnice pentru a-i deforma imaginea și vocea. După spargere, tribunalul departamental din Brașov l-a auzit pe agentul sub acoperire în condițiile prevăzute de CPP. Cu titlu incident, avocații apărării au insistat pe parcursul întregii proceduri în fața instanțelor pentru ca agentul sub acoperire și partenerul său să fie ascultate. În decembrie 2008, tribunalul departamental din Brașov i-a achitat pe acuzați, considerând, printre altele, că declarația agentului sub acoperire și declarația asociatului său erau contradictorii și că, din cauza fluxului de timp, agentul sub acoperire nu a putut, în momentul audierii sale, să furnizeze dovezi convingătoare. GRIEF 13. Invocând art. 6 alin. (1) și (3) lit. (d) din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa de echitate a procedurii penale la care a fost supus. În special, reclamantul se plânge că a fost condamnat, într-o măsură decisivă, pe baza declarațiilor agentului sub acoperire și ale colaboratorului său, pe care l-ar fi putut, în nici un stadiu al procedurii, să interogheze sau să pună sub semnul întrebării. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) Orice acuzat are dreptul în special la: (...) să interogheze sau să interogheze martorii acuzați și să obțină convocarea și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii acuzați; (...) Guvernul excită neobosirea căilor de atac interne pe motivul că reclamantul nu a solicitat audierea de către instanțele de funcționar sub acoperire și de către colaboratorul său. Pe baza deciziilor instanțelor interne, el consideră că practica dezvoltată în temeiul art. 86 lu în lumina art. 86 CPP a fost în conformitate din acest punct de vedere cu cerințele Convenției (punctele 10-12 de mai sus). Acesta arată că reclamantul nu a susținut în niciun moment procedura care a făcut obiectul unei provocari polițienești și că, prin urmare, instanțele interne nu aveau obligația de a proceda din proprie inițiativă la audierea agentului sub acoperire și a colaboratorilor acestuia. În această privință, se face trimitere la concluziile Curții în cauzele Lüdi c. Elveția (15 iunie 1992, § 49, seria A n 238), Kuzmickaja c. Lithuania ((dec.), n 27968/03, 10 iunie 2008) și Bulfinsky c. România 28823/04, § 45, 1 iunie 2010). Reclamantul nu a prezentat informații cu privire la problema neobosirii căilor de atac interne. 17. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne. Orice reclamant trebuie să fi acordat instanțelor interne posibilitatea pe care această dispoziție are drept scop să o aibă în principiu statele contractante, și anume să evite sau să corecteze presupusele încălcări ale acestora (a se vedea, printre altele, Gherghina c. România [GC] (dec.), 42219/07, § 84, 9 iulie 2015). Cu toate acestea, dispozițiile art. 35 alin. ; revine statului pârât sarcina de a demonstra că aceste cerințe sunt îndeplinite (McFarlane c. Irlanda [GC], n 31333/06, § 107, 10 septembrie 2010). 18. În conformitate cu aceste principii în speță, Curtea constată că CPP, astfel cum este în vigoare în momentul faptelor, reglementează audierea agenților infiltrați sau a colaboratorilor acestora prin mijloace tehnice menite să își păstreze anonimatul (punctul 10 de mai sus). Guvernul a prezentat exemple de jurisprudență internă care atestă că instanțele interne aplicau aceste dispoziții, cel puțin în perioada imediat ulterioară faptelor în speță (punctul 11 litera (c). mai mult. Reclamantul nu a susținut în fața Curții că această practică internă era diferită de sau contrară celei aplicate în cursul procedurii penale împotriva sa (punctul 16 de mai sus). Curtea constată, de asemenea, că, în timp ce procedura penală împotriva reclamantului era în curs de desfășurare, Înalta Curte de Casație și Justiție a acordat dreptul la recursul la Parchet și la recursul la un inculpat și a trimis o cauză penală privind traficul de droguri în fața tribunalului departamental din Brașov, solicitându-i, printre altele, să procedeze la audierea agentului sub acoperire (punctul 12 de mai sus). 20. Curtea deduce din aceasta că sistemul juridic român oferea la momentul respectiv fapte un mecanism eficient care permitea persoanelor care doreau să-i interogheze pe agenții sub acoperire și pe colaboratorii lor de către instanțele interne. Cu toate acestea, reclamantul nu a solicitat în niciun moment să se adreseze agentului sub acoperire și colaboratorului său. Nu s-a plâns nici la recursul formulat împotriva hotărârii Tribunalului din 21 decembrie 2006 și nici la recursul său în casarea împotriva hotărârii din 3 aprilie 2007, cu privire la lipsa unei astfel de audieri (punctele 7 și 9 de mai sus). Curtea ia notă, de asemenea, de argumentul guvernului potrivit căruia obligația de a proceda din inițiativa lor la audierea agenților infiltrați sau a angajaților acestora nu incorpora instanțelor interne decât atunci când persoana interesată susținea că a făcut obiectul unei provocari polițienești (punctul 15 de mai sus). Comisia reamintește că, atunci când un inculpat pledează că a fost obligat să comită o infracțiune, instanțele penale trebuie să examineze cu atenție cazul, dat fiind că, pentru a asigura un proces echitabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție, orice dovadă obținută prin intermediul unei provocari polițienești trebuie respinsă (Ramanauskas c. Lituania [GC], n 74420/01, § 60, CEDO 2008-I. Curtea a ajuns deja la concluzia încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenție atunci când instanțele interne nu au examinat argumentele întemeiate pe provocarea poliției și au omis să-i audă pe agenții sub acoperire și pe colaboratorii lor (a se vedea, de exemplu, Khudobina c. Rusia, n 59696/00, § 136 CEDH 2006 XII (extracti) și Ali c. România, 20307/02, § 104, 9 noiembrie 2010). Or, în speță, Curtea constată că reclamantul nu a susținut că a făcut obiectul unei provocari polițienești nici în cursul procedurii în fața instanțelor naționale, nici în cadrul procedurii în fața Curții. 22. Prin urmare, este necesar să se prevadă dreptul la excepție din partea guvernului și să se respingă cauza pentru nu Excesul căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 2 iunie 2016. Marialena Tsirli András Sajó Modulul Președinte
Requête n
o
56459/07
Tamas LUKACSFY
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 10 mai 2016 en une chambre composée de
:
András Sajó,
président,
Vincent A. De Gaetano,
Boštjan M. Zupančič,
Nona Tsotsoria,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Egidijus Kūris,
Iulia Motoc,
juges,
et de Marialena Tsirli,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 7 décembre 2007,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Tamas Lukacsfy, est un ressortissant roumain né en 1981 et résidant à Odorheiu Secuiesc. Il a été représenté devant la Cour par M
e
2.
Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») a été représenté par son agente, M
me
A.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
Le 13 janvier 2006, un procureur du parquet près le tribunal départemental de Cluj autorisa un agent infiltré et son collaborateur à acheter des drogues dures. Selon les rapports de l’agent infiltré, le collaborateur a acheté des stupéfiants au requérant à plusieurs reprises au cours du mois de janvier 2006. À la suite d’une opération de flagrant délit organisée par la police le 1
er
avril 2006, le requérant fut placé en détention provisoire par un jugement du tribunal départemental de Cluj, qui prolongea ensuite à plusieurs reprises sa détention.
5.
Par un réquisitoire du parquet daté du 19 juin 2006, le requérant fut renvoyé devant le tribunal départemental de Cluj pour détention et trafic de stupéfiants.
6.
Par un jugement du 21 décembre 2006, le tribunal condamna le requérant à trois ans de prison ferme. Il jugea que la culpabilité de celui-ci ressortait des déclarations des témoins et des autres coïnculpés, du procès
‑
verbal dressé à l’occasion de l’opération de flagrant délit organisée par la police ainsi que des rapports de l’agent infiltré.
7
.
Le requérant interjeta appel de ce jugement, demandant son acquittement.
8.
Par un arrêt du 3 avril 2007, la cour d’appel de Cluj réduisit la peine du requérant à deux ans de prison. Elle releva que l’individualisation de la peine prononcée à l’encontre du requérant n’avait pas été dûment établie par le tribunal départemental.
9
.
Le requérant et le parquet se pourvurent en cassation contre cet arrêt. Le requérant réitéra les motifs qu’il avait présentés en appel. Par un arrêt définitif du 21 juin 2007, la Haute Cour de cassation et de justice accueillit le pourvoi du parquet et majora la peine du requérant à trois ans de prison. Elle jugea que l’implication du requérant dans le trafic de drogue était largement confirmée par les éléments de preuve qui avaient été versés au dossier et que les tribunaux inférieurs avaient, selon elle, judicieusement interprétés.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
10
.
Les dispositions pertinentes en l’espèce du code de procédure pénale (CPP) sont décrites dans l’arrêt
Constantin et Stoian c. Roumanie
(n
os
23782/06 et 46629/06, § 33, 29 septembre 2009). Le CPP comportait en outre les dispositions suivantes
:
Article 86
1
– La protection des données d’identification du témoin
«
1.
S’il existe des preuves ou des indices fondés que, en déclinant l’identité réelle du témoin ou [en indiquant] son domicile ou son lieu de résidence, sa vie, son identité physique ou sa liberté ou celle d’autrui seraient en danger, le témoin peut être autorisé à ne pas déclarer ces données et une autre identité, sous laquelle il se présente devant l’autorité judiciaire, lui est attribuée.
(...)
7.
Les agents infiltrés (
investigatorii sub acoperire
) peuvent également être entendus comme témoins sous l’identité qui leur avait été attribuée.
»
Article 86
2
– Les modalités spéciales d’audition du témoin
«
1.
Dans les situations prévues à l’article 86
1
, le procureur ou, le cas échéant, le tribunal peut autoriser l’audition du témoin sans que [ce dernier soit] présent physiquement au siège des autorités des poursuites pénales ou dans la salle où se déroule la séance de jugement, par l’intermédiaire des moyens techniques prévus aux paragraphes suivants.
(...)
3.
Le témoin peut être entendu par téléconférence avec altération de l’image et de la voix afin qu’il ne soit pas reconnu.
3
1
.
Pendant le jugement [devant le tribunal], les parties et leurs défenseurs peuvent poser directement des questions au témoin entendu dans les conditions des paragraphes 1-3 (...) Le président de la formation [de jugement] refuse les questions qui ne sont pas utiles et décisives pour l’examen de l’affaire ou qui peuvent conduire à l’identification du témoin.
»
11
.
Le Gouvernement a fait part de nombreuses décisions de juridictions nationales, prononcées entre 2009 et 2013, qui attestent d’une pratique constante d’audition des agents infiltrés et/ou des collaborateurs infiltrés dans des affaires de trafic de stupéfiants, de contrebande, de divers faits de corruption, de traite d’êtres humains ou de proxénétisme. Comme les copies des décisions avant dire droit le montrent, l’audition se faisait par des moyens techniques qui permettaient de déformer l’image et la voix de l’agent infiltré et/ou du collaborateur qui n’étaient pas physiquement présents dans la salle de jugement. L’inculpé et/ou son avocat pouvaient adresser des questions que le tribunal pouvait refuser pour des raisons motivées. À titre d’exemple, cela a été le cas lors des audiences du 5
mars
2008 du tribunal départemental de Vâlcea, du 10 février 2009 de la cour d’appel de Bucarest, du 16
mars
2009 de la cour d’appel de Galați, du 17
août 2009 de la cour d’appel de Târgu-Mureș, du 30 septembre 2009 du tribunal départemental de Neamț, du 11 novembre 2009 de la cour d’appel de Brașov et du 10
mai
2010 du tribunal départemental de Covasna.
12
.
Par un arrêt du 2 mai 2007, la Haute Cour de cassation et de justice a fait droit aux recours du parquet et de l’inculpé, et elle a renvoyé une affaire pénale de trafic de drogue au tribunal départemental de Brașov, en lui enjoignant, entre autres, de procéder à l’audition de l’agent infiltré par des moyens techniques permettant de déformer son image et sa voix. Après la cassation, le tribunal départemental de Brașov a entendu l’agent infiltré dans les conditions prévues par le CPP. À titre incident, les avocats de la défense avaient insisté tout au long de la procédure devant les tribunaux pour que l’agent infiltré et son collaborateur fussent entendus. Par un jugement du 4
décembre 2008, le tribunal départemental de Brașov a acquitté les inculpés, jugeant, entre autres, que la déclaration de l’agent infiltré et celle de son collaborateur étaient contradictoires et que, en raison de l’écoulement du temps, l’agent infiltré n’avait pas pu, au moment de son audition, fournir des éléments factuels convaincants.
GRIEF
13.
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 d) de la Convention, le requérant se plaint du défaut d’équité de la procédure pénale dont il a fait l’objet.
14.
Le requérant se plaint notamment d’avoir été condamné, dans une mesure déterminante, sur la base des déclarations de l’agent infiltré et de son collaborateur, qu’il n’aurait pu, à aucun stade de la procédure, interroger ou faire interroger. Il invoque l’article 6 §§ 1 et 3 d) de la Convention qui est ainsi libellé dans ses parties pertinentes
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
(...)
3.
Tout accusé a droit notamment à
: (...)
d)
interroger ou faire interroger les témoins à charge et obtenir la convocation et l’interrogation des témoins à décharge dans les mêmes conditions que les témoins à charge
; (...)
»
15
.
Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes au motif que le requérant n’a pas demandé l’audition par les tribunaux de l’agent infiltré et de son collaborateur. Se fondant sur les décisions des tribunaux internes, il estime que la pratique développée en application de l’article 86
2
lu à la lumière de l’article 86
1
du CPP était conforme de ce point de vue aux exigences de la Convention (paragraphes 10-12 ci-dessus). Il indique que le requérant n’a soutenu à aucun moment de la procédure avoir fait l’objet d’une provocation policière et que, dès lors, les tribunaux internes n’avaient pas l’obligation de procéder de leur propre initiative à l’audition de l’agent infiltré et de son collaborateur. À cet égard, il se réfère aux conclusions de la Cour dans les affaires
Lüdi c. Suisse
(15
juin 1992, § 49, série A n
o
238),
Kuzmickaja c. Lithuanie
((déc.), n
o
27968/03, 10 juin 2008), et
Bulfinsky c. Roumanie
(n
o
28823/04, § 45, 1
er
juin 2010).
16
.
Le requérant n’a pas présenté d’observations s’agissant de la question du non-épuisement des voies de recours internes.
17.
La Cour rappelle que, aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie qu’après l’épuisement des voies de recours internes. Tout requérant doit avoir donné aux juridictions internes l’occasion que cette disposition a pour finalité de ménager en principe aux États contractants, à savoir éviter ou redresser les violations alléguées contre eux (voir, parmi d’autres,
Gherghina c. Roumanie
[GC] (déc.), n
o
42219/07, § 84, 9 juillet 2015). Les dispositions de l’article 35 § 1 ne prescrivent toutefois l’épuisement que des seuls recours à la fois relatifs aux violations incriminées, disponibles et adéquats. Ils doivent exister à un degré suffisant de certitude non seulement en théorie mais aussi en pratique, sans quoi leur manquent l’effectivité et l’accessibilité voulues
; il incombe à l’État défendeur de démontrer que ces exigences se trouvent réunies (
McFarlane c.
Irlande
[GC], n
o
31333/06, §
107, 10 septembre 2010).
18.
Faisant application de ces principes en l’espèce, la Cour note que le CPP, tel qu’en vigueur au moment des faits, permettait l’audition des agents infiltrés ou de leurs collaborateurs par des moyens techniques qui visaient à préserver leur anonymat (paragraphe 10 ci-dessus). Le Gouvernement a produit des exemples de jurisprudence interne qui attestent que les tribunaux internes faisaient application de ces dispositions, tout au moins pendant la période immédiatement postérieure aux faits en l’espèce (paragraphe
11 ci
‑
dessus). Le requérant n’a pas allégué devant la Cour que cette pratique interne était différente de ou contraire à celle suivie pendant la procédure pénale à son encontre (paragraphe 16 ci-dessus).
19.
La Cour note également que, alors que la procédure pénale à l’encontre du requérant était en cours, la Haute Cour de cassation et de justice a fait droit aux recours du parquet et d’un inculpé et qu’elle a renvoyé une affaire pénale de trafic de drogue devant le tribunal départemental de Brașov, en lui enjoignant, entre autres, de procéder à l’audition de l’agent infiltré (paragraphe 12 ci-dessus).
20.
La Cour en déduit que le système juridique roumain offrait à l’époque des faits un mécanisme efficace permettant aux personnes qui le désiraient de faire interroger les agents infiltrés et leurs collaborateurs par les tribunaux internes. Or le requérant n’a, à aucun moment de la procédure menée à son encontre, demandé l’audition de l’agent infiltré et de son collaborateur. Il ne s’est pas non plus plaint, ni lors de l’appel formé contre le jugement du tribunal du 21
décembre 2006 ni lors de son pourvoi en cassation contre l’arrêt d’appel du 3 avril 2007, du défaut d’une telle audition (paragraphes 7 et 9 ci
‑
dessus).
21.
La Cour prend également note de l’argument du Gouvernement selon lequel l’obligation de procéder de leur initiative à l’audition des agents infiltrés ou de leurs collaborateurs n’incombait aux tribunaux internes que lorsque la personne intéressée soutenait avoir fait l’objet d’une provocation policière (paragraphe 15 ci-dessus). Elle rappelle que, lorsqu’un accusé plaide qu’il a été incité à commettre une infraction, les juridictions pénales doivent se livrer à un examen attentif du dossier, étant donné que, pour qu’un procès soit équitable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention, toute preuve obtenue par le biais d’une provocation policière doit être écartée (
Ramanauskas c. Lituanie
[GC], n
o
74420/01, § 60, CEDH 2008-I). La Cour a déjà conclu à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention lorsque les tribunaux internes n’avaient pas examiné les arguments tirés de la provocation policière et avaient omis d’entendre les agents infiltrés et leurs collaborateurs (voir, par exemple,
Khoudobine c. Russie
, n
o
59696/00, §
‑
XII (extraits), et
Ali c. Roumanie
, n
o
20307/02, § 104, 9
novembre 2010). Or, en l’espèce, la Cour note que le requérant n’a soutenu avoir fait l’objet d’une provocation policière ni pendant la procédure devant les tribunaux nationaux ni lors la procédure devant la Cour.
22.
Il y a donc lieu de faire droit à l’exception soulevée par la Gouvernement et de rejeter le grief pour non
‑
épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 2 juin 2016.
Marialena Tsirli
András Sajó
Greffière
Président