P.A. c. ROUMANIE

P.A. c. ROUMANIE (CtEDO, 2013)

Secțiunea a treia Cerere nr. 5773/06 P.A. împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 27 august 2013 într-o Cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Corneliu Biersan, Ján Šikuta, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători și Santiago Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 16 decembrie 2005, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, având în vedere decizia d Reclamantul, dl P.A., este un resortisant român, născut în 1942, cu reședința în Galației. Guvernul român ( Începând din 1999, reclamantul, în calitate de consilier juridic al societății comerciale pe acțiuni M. (denumită în continuare "societatea") încheie mai multe contracte cu această societate. Unul dintre contracte, semnat la 22 ianuarie 2001, se referea la revendicarea de către societate a mai multor clădiri. El prevedea în favoarea reclamantului o comisie reprezentând 5 % din valoarea bunurilor în litigiu, plus 5 % în caz de succes; de asemenea, acesta prevedea o majorare de 3 % a sumei pe zi de plată întârziată. În 2002, reclamantul și societatea au prezentat în fața instanțelor de arbitraj și a instanțelor locale mai multe litigii privind valabilitatea contractelor menționate anterior. Prin hotărârea din 12 martie 2004, pronunțată în primă instanță, tribunalul departamental din Galați a confirmat validitatea contractului din 22 ianuarie 2001 și octoya reclamantului de despăgubiri pentru încetarea contractelor de către societate. La recursul acesteia din 16 martie 2005, tribunalul de apel din Constanța a redus valoarea despăgubirilor acordate. La o dată nespecificată, reclamantul a fost admis, ca avocat, la Baroul de Galați. La articolul de zi cu zi Viața Liberă la 16 martie 2004, G.L., directorul general adjunct al cotidianului local Galați, Viața Liberă, a publicat pe prima pagină un editorial intitulat "Alo, Justiție" În cazul în care, fără a numi persoana sau societatea vizate, el a criticat o fostă avocată a unei întreprinderi locale și tratamentul special de care aceasta din urmă ar fi beneficiat de la magistrați. O parte a articolului este reprodusă după cum urmează Trebuie să parcurgeți un drum lung pentru a demonstra că o persoană, chiar sigil este una dintre persoanele rochiei Cât de multe dovezi, martori și informații sunt necesare pentru ca un judecător să poată spune: Opriți-l! (...) În ziua în care un prieten judecător ne-a spus despre existența anumitor cooperative Am fost foarte surprinși să fim judecător sau arbitru al Camerei de Comerț și, în același timp, să complotăm împotriva unei persoane sau a unui agent economic pentru a-i lua banii Când o hotărâre merge împotriva rațiunii, nu există decât trei explicații. Fie judecătorul arată că este neglijent, fie este prost, fie este corupt într-un fel sau altul. Un caz concret în Galați este bine cunoscut de persoane oficiale importante, judecători prestigioase și numeroase instanțe Juristul unei importante societăți comerciale, care a angajat-o să consilieze mai multe clădiri, a ascuns la sfârșitul unei zile de muncă, într-o grămadă de documente de semnat, un contract redactat în termeni murdari, care se substituea contractului real înregistrat la Oficiul Muncii. La persoana nu a fost avocat și nu a avut dreptul de a pleda, dar el este atribuit pe hârtie remunerări exorbitante pentru fiecare proces câștigat și (rețineți bine!) pierdut de societate, de ordinul de 5-10 % din valoarea imobilelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Între timp, persoana, care a fost plătit în mod corespunzător și generos, nu a câștigat, evident, nici un proces și la sfârșitul contractului, a fost exmatriculat. El a așteptat câteva luni pentru ca penalizările să se acumuleze, a furat de la societate câteva documente importante, și este servit de semnătura aplicată pe o hârtie de către un om de încredere Cât de mulți bani crezi că banditul cere pentru câteva luni de muncă, care, pe de altă parte, a fost deja plătit în conformitate cu contractul inițial? (...) El cere aproximativ trei milioane de dolari, banii pentru care a muncit din greu. Pentru directorul companiei, această poveste a devenit un calvar. Practic, în ultimii doi ani, își cheltuiește banii pe taxe de avocat, retrimiteri etc. Este vorba despre retrimiteri pentru că persoana are relații în Galați și există, încă de la prima audiere, o suspiciune de părtinire. Acum câteva zile, într-un proces care, în ciuda acestui fapt, n-a mai fost exmatriculat, trei judecători i-au dat câștig de cauză, oferindu-i astfel prima bulgăre de zăpadă în primul proces. Nu-i așa, d-lor Judecători, că în capitalism, dacă ești abuzat, dacă cineva a profitat de buna ta credință ca să te înșele, el nu are nici milă, nici scuze, nici indulgență? Nu este normal ca un bandit care te-a adus, într-un fel sau altul, să-ți semneze propria condamnare la moarte, poate apoi să te omoare fără teamă? Nu-i așa că în România, un escroc, chiar și demascat, este considerat cinstit om A ajuns la urechile noastre că, recent, pentru a plăti taxele de timbru și eventual onorariile avocaților, la persoana încearcă să escrocheze de la oameni de afaceri de la Galati, pe care el le-a făcut, în compensație, zeci de miliarde de lei. Alo, tribunalul Este evident că directorul în cauză nu are mijloacele necesare pentru a plăti cele trei milioane de dolari și că, în cele din urmă, după luni sau ani de justiție va avea câștig de cauză, dar cine va plăti pentru acest calvar și pentru banii cheltuiți de sponsorii acestei afaceri murdare? Procedura penală pentru insultă și calomnie 10. S.M.S. a solicitat un drept de răspuns și publicarea scrisorii sale. 11. În fața tăcerii ziarului, el a depus plângere cu constituție de părți civile împotriva G.L., considerând afirmațiile sale jignitoare și calomniatoare. El susținea că descrierea faptelor îl făcea ușor de identificat, că a fost de notorietate locală pe care el a fost consilier juridic al societății și că mai multe litigii pe această temă erau în curs de desfășurare. El a adăugat că, în ceea ce privește escrocul mai mult decât atât, dar nu mai mult decât atât. Acuzarea multor acte de corupție, inclusiv acte de corupție în rândul magistraților locali, a afectat grav reputația și onoarea sa profesională. El a considerat că jurnalistul acționase cu rea credință, deoarece afirmațiile sale nu aveau nici o bază, cu atât mai mult cu cât instanța tocmai confirmase validitatea contractului în cauză. 12. La rândul său, jurnalistul a declarat că reclamantul nu putea fi identificat de către public, din moment ce nici numele său, nici numele societății nu au fost menționate. El a adăugat că, în orice caz, el se bucura de libertatea de exprimare și că reclamantul a fost obligat să demonstreze că a depășit limitele acesteia. Prin hotărârea din 15 decembrie 2004, Tribunalul de Primă Instanță din Galați a respins plângerea. S-a considerat că hotărârile de valoare conținute în articol nu erau potrivite pentru o demonstrație a exactității lor. În ceea ce privește faptele invocate, instanța a considerat că jurnalistul a fost animat numai prin dorința de a informa publicul în mod corespunzător cu privire la o chestiune de interes În consecință, instanța a judecat că, în absența unei intenții de a afecta reputația reclamantului, cuvintele în cauză nu puteau fi calificate drept inculpat sau calomnie, în sensul legii penale. La recursul reclamantului, tribunalul departamental din Galaþi, printr-o hotărâre definitivă din 24 iunie 2005, a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță, în sensul că articolul în cauză nu îl numea pe reclamant și că, în cazul în care s-ar fi simțit vizat, acest lucru nu era de natură să antreneze răspunderea jurnalistului. Dreptul intern relevant 15. Dispozițiile relevante ale Codului penal sunt descrise în cauza Cumpănă și Mazaree c. România ([GC] (n 33348/96, § 55 57, CEDH 2004 XI). GRIEF 16. Invocând art. 6 din convenție, reclamantul se plânge că a suferit o încălcare a dreptului la o bună reputație și dreptul la onoare din cauza afirmațiilor conținute în articolul La 16 martie 2004, Curtea a publicat în cotidianul local Viața libertă ENI17, având în vedere natura afirmațiilor reclamantului, consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . art. 8 din Convenție este astfel formulat Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale personale și familiale, a domiciliului și a corespondenței. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, securității publice, binelui să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea sau să protejeze drepturile și libertățile care decurg din aceasta 19. Guvernul susține că reclamantul nu poate pretinde că are calitatea de victimă, în cazul în care articolul de presă în litigiu nu punea în discuție persoane determinate. În plus, referindu-se la Deciziile Truțe c. România ((dec.), nr 20121/04, 31 august 2010) și Timciuc (citată) a Curții, acesta susține că instanțele interne au pus în mod corect în balanță interesele prezente în speță, și anume dreptul la reputația și la onoarea reclamantului și libertatea de exprimare a jurnalistului. Astfel, ei au ajuns la concluzia că jurnalistul nu avea intenția de a afecta reputația reclamantului, dar dorința de a informa în mod corect publicul cu privire la o problemă de interes general. 20. În replică, reclamantul susține că în articolul în cauză existau mai multe elemente de fapt care permiteau cu ușurință identificarea sa, cu atât mai mult cu cât a fost publicat într-un ziar local. În continuare, acesta susține că acest articol nu avea un interes general și că nu era nici un politician, nici un personaj public. De asemenea, Curtea reamintește principiile generale care decurg din jurisprudența sa recentă în ceea ce privește punerea în discuție a dreptului la libertatea de exprimare și a dreptului la respectarea vieții private (Axel Springer AG c. Germania [GC], n 39954/08, §§ 89-95, 7 februarie 2012 și Tănăsoaica c. România, n 3490/03, § 41, 19 iunie 2012). 22. În cauzele referitoare la încălcarea drepturilor recunoscute prin art. 8 din Convenție în care ingerința în cauză provine din articole de presă, autoritățile naționale sunt obligate să ia în considerare atât drepturile garantate prin art. 8 cât și drepturile garantate prin art. 10. În aceste cazuri, Curtea reamintește că aceste drepturi merită a priori un respect egal ( Mosley c. Regatul Unit, n 48009/08, § 111, 10 mai 2011 și Tănăsoaica, citată anterior, punctul 39). 23. În plus, în cazul în care este în joc reputația instanțelor interne privind limitele libertății de exprimare este suficientă și respectă criteriile stabilite de jurisprudența Curții, este nevoie de motive serioase pentru ca aceasta să își înlocuiască opinia (MGN Limited c. Regatul Unit, nr. 399401/04, § 150 și 155, 18 ianuarie 2011). Curtea reamintește, de asemenea, că autoritățile naționale se află în principiu, datorită contactelor directe și constante cu forțele vii ale țării lor, mai bine plasate decât instanța internațională pentru a se pronunța cu privire la necesitatea Mișcarea Raeliană Elvețiană c. Elveția [GC], n 16354/06, § 63 CEDO 2012 (extracturi) 25. Îndreptându-se spre faptele din speță, Curtea constată că instanțele naționale au statuat că articolul în cauză nu îl numea nici pe reclamant, nici pe societatea comercială cu care se afla în litigiu. mutatis mutandis Cornelia Popa c. România , n 17437/03, § 34, 29 martie 2011). De asemenea, aceasta remarcă faptul că articolul avea ca subiect activitatea profesională a persoanei în cauză, precum și procedurile judiciare pe care aceasta din urmă le inițiase și nu făcea referire la fapte care țin de viața sa privată ( Timciuc, citată anterior, § 147 și a contrario Dunca și SC Nord Vest Press SRL c. România (dec.), n 9283/05, § 40, 20 noiembrie 2011). 26. În sfârșit, Curtea ia act de faptul că instanțele naționale au pronunțat, în urma unei proceduri, care a respectat garanțiile unui proces echitabil, hotărâri judecătorești pe deplin motivate și nefondate. Aceste decizii au concluzionat că jurnalistul a acționat în limitele libertății de exprimare fără a avea intenția de a afecta reputația reclamantului. Chiar dacă unii termeni pe care l-a angajat ar putea trece drept deranjanți, Curtea reamintește că este acceptabil să se recurgă la o anumită doză de extaz sau de provocare în cadrul exercitării libertății jurnalistice ( mutatis mutandis Dalban c. România [GC], n 2814/95, § 49, CEDH 1999 VI). 27. În consecință, cererea este în mod clar greșit întemeiată și că Õ trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Prezidențial Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

5773/06

P.A.

contre la Roumanie

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 27 août 2013 en une Chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Alvina Gyulumyan,

Corneliu Bîrsan,

Ján Šikuta,

Nona Tsotsoria,

Kristina Pardalos,

Johannes Silvis,

juges,

et de Santiago Quesada,

greffier de section

Vu la requête susmentionnée introduite le 16 décembre 2005,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Vu la décision d’accorder d’office l’anonymat au requérant au titre de l’article 47 § 3 du Règlement de la Cour,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérant, M. P.A., est un ressortissant roumain, né en 1942 et résidant à Galați.

2.

Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M

me

I. Cambrea, du ministère des Affaires étrangères.

A.

Les circonstances de l’espèce

3.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

1.

Le contexte de l’affaire

4.

À partir de 1999, le requérant, en qualité de conseiller juridique de la société par actions M. (ci-après «

la société

») conclut plusieurs contrats avec cette société. Un des contrats, signé le 22 janvier 2001, concernait la revendication par la société de plusieurs immeubles. Il stipulait en faveur du requérant une commission représentant 5 % de la valeur des biens litigieux, plus 5

% en cas de succès. Il prévoyait également 3 % de majoration de la somme par jour de retard de paiement.

5.

En 2002, le requérant et la société portèrent devant les instances d’arbitrage et les juridictions locales plusieurs litiges concernant la validité des contrats susmentionnés.

6.

Par un jugement du 12 mars 2004, rendu en premier ressort, le tribunal départemental de Galați confirma la validité du contrat du 22

janvier

2001 et octroya au requérant des dommages et intérêts pour la rupture des contrats par la société. Sur pourvoi de cette dernière, par un arrêt définitif du 16 mars 2005, la cour d’appel de Constanța réduisit le montant des dommages et intérêts octroyés.

7.

À une date non précisée, le requérant fut admis, comme avocat, au Barreau de Galați.

2.

L’article du quotidien Viața liberă

8.

Le 16 mars 2004, G.L., le directeur général adjoint du quotidien local de Galați,

Viața liberă

, publia en première page un éditorial intitulé «

Allo, la justice

!

» dans lequel, sans nommer la personne ou la société visées, il critiquait les agissements d’un ancien juriste d’une entreprise locale et le traitement de faveur dont ce dernier aurait bénéficié de la part des magistrats.

9.

Une partie de l’article est reproduite comme suit

:

«

Il faut parcourir un long chemin pour démontrer qu’un individu, même s’il fait partie des «

gens de robe

», est un escroc ordinaire. Combien de preuves, de témoins et d’informations sont-ils nécessaires pour qu’un juge puisse dire

: arrêtez-le

! (...)

Le jour où un ami juge nous a parlé de l’existence de certaines «

coopératives

» (des associations profitables entre les acteurs de la justice) nous avons été très étonnés. (...) Comment être juge ou arbitre de la Chambre de commerce et comploter en même temps contre une personne ou un agent économique pour le dépouiller de son argent

?

Quand une décision de justice va à l’encontre du bon sens, il n’y a que trois explications

: soit le juge fait preuve de crasse négligence, soit il est crétin, soit il est corrompu d’une manière ou d’une autre.

Un cas concret à Galați est bien connu des personnes officielles importantes, des juges prestigieux et de nombreuses juridictions

:

Le juriste d’une importante société commerciale, qui l’avait embauché pour la conseiller dans des litiges portant sur la revendication de plusieurs immeubles, a dissimulé à la fin d’une journée de travail, dans une liasse de documents à signer, un contrat rédigé dans des termes crapuleux, qui se substituait au contrat réel enregistré à l’Office du travail. L’individu n’était pas avocat et n’avait pas le droit de plaider, mais il s’est attribué sur le papier des rémunérations exorbitantes pour chaque procès gagné et (retenez bien

!) perdu par la société, de l’ordre de 5 à 10 % de la valeur des immeubles litigieux, plus des pénalités exorbitantes (3 % par jour de retard). Entre temps, l’individu, qui a été dûment et généreusement rémunéré, n’a gagné, évidement, aucun procès et à la fin du contrat, il a été renvoyé. Il a attendu quelques mois pour que les pénalités s’accumulent, a volé à la société quelques documents importants, s’est servi de la signature apposé sur un papier par «

un homme de confiance

» et a réclamé ses «

droits

».

Combien d’argent croyez-vous que le bandit réclame pour quelques mois de travail, qui, par ailleurs, a déjà été rémunéré conformément au contrat initial

? (...) Il réclame environ trois millions de dollars, son argent pour lequel il a «

travaillé dur

». Il réclame l’argent avec nonchalance en intervenant auprès des «

collègues

» pour que justice lui soit rendue.

Pour le directeur de la société, cette histoire est devenue un calvaire. Pratiquement, depuis deux ans, il dépense son argent pour des honoraires d’avocats, des renvois, etc. Il est question de renvois parce que l’individu a des relations à Galați et il existe, dès la première audience, une suspicion de partialité.

Mais soyons brefs. Il y a quelques jours, dans un procès qui, malgré cela, n’a plus été renvoyé, trois juges lui ont donné gain de cause, lui fournissant ainsi la première boule de neige dans le premier procès. L’avalanche jusqu’à trois millions de dollars suit. Avalanche implacable (...)

N’est-ce pas Messieurs les Juges que dans le capitalisme, si tu t’es fait abuser, si quelqu’un a profité de ta bonne foi pour te tromper, il n’y a ni pitié ni excuses ni indulgence

? N’est-ce pas qu’il est normal qu’un bandit qui t’amène, d’une manière ou d’une autre, à signer ton propre arrêt de mort, peut ensuite te tuer sans crainte

? N’est-ce pas qu’en Roumanie, un escroc, même démasqué, est considéré honnête homme

?

Il est parvenu à nos oreilles que récemment, pour s’acquitter des frais de timbre et éventuellement des honoraires des avocats, l’individu essaye d’escroquer d’importants hommes d’affaires de Galați à qui il leur fait miroiter, en compensation, des dizaines de milliards de lei.

Allo, le tribunal

! Allo, Galați, est-ce qu’il faut vraiment chercher la justice ailleurs

? Il est évident que le directeur en question n’a pas les moyens pour payer les trois millions de dollars et que finalement, après des mois ou des années de justice «

à la roumaine

», il aura gain de cause. Mais qui payera pour ce calvaire et pour l’argent dépensé par les sponsors de cette sale affaire

?

»

3.

La procédure pénale pour insulte et diffamation

10.

S’estimant visé par l’article susmentionné, le requérant envoya une lettre au journal apportant des explications sur la nature de ses rapports contractuels avec la société et sur les litiges en cours. Il sollicita un droit de réponse et la publication de sa lettre.

11.

Devant le silence du journal, il porta plainte avec constitution de partie civile contre G.L., estimant ses propos insultants et diffamatoires. Il soutint que la description des faits le rendait facilement identifiable, qu’il était de notoriété locale qu’il avait été le conseiller juridique de la société et que plusieurs litiges à ce sujet étaient en cours. Il ajouta qu’en le traitant d’«

escroc

» et de «

bandit

» et en l’accusant de nombreuses illégalités, dont des actes de corruption parmi les magistrats locaux, le journaliste avait gravement porté atteinte à sa réputation professionnelle et à son honneur. Il estima que le journaliste avait agi de mauvaise foi, car ses propos n’avaient aucune base factuelle, d’autant plus que le tribunal venait de confirmer la validité du contrat litigieux.

12.

De son côté, le journaliste allégua que le requérant ne pouvait pas être identifié par le public, dès lors que ni son nom ni celui de la société n’étaient mentionnés. Il ajouta qu’en tout état de cause, il jouissait de la liberté d’expression et que le requérant était tenu de prouver qu’il en avait dépassé les limites.

13

.

Par un jugement du 15 décembre 2004, le tribunal de première instance de Galați rejeta la plainte. Il estima que les jugements de valeur contenus dans l’article ne se prêtaient pas à une démonstration de leur exactitude. Quant aux faits allégués, le tribunal considéra que le journaliste n’avait été animé que par le désir d’informer correctement le public sur une question d’intérêt

public, telle qu’il l’avait perçue à travers les particularités de la profession de journaliste. Par conséquent, le tribunal jugea qu’en l’absence d’intention de nuire à la réputation du requérant, les propos litigieux ne pouvait pas être qualifiés d’insulte ou de diffamation, au sens de la loi

pénale.

14

.

Sur pourvoi en recours du requérant, le tribunal départemental de Galați, par un arrêt définitif du 24

juin

2005, confirma le jugement rendu en première instance, en estimant que l’article en question ne nommait pas le requérant et que s’il s’était senti visé, cela n’était pas de nature à entraîner la responsabilité du journaliste.

B.

Le droit interne pertinent

15.

Les dispositions pertinentes du Code pénal sont décrites dans l’affaire

Cumpănă et Mazăre c. Roumanie

([GC] (n

o

33348/96, §§ 55

‑

57, CEDH 2004

‑

XI).

GRIEF

16.

Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir subi une atteinte au droit à une bonne réputation et au droit à l’honneur en raison des affirmations contenues dans l’article «

Allo, la justice

!

» publié le 16 mars 2004 dans le quotidien local

Viața liberă

.

EN DROIT

17.

Compte tenu de la nature des allégations du requérant, la Cour estime qu’il convient d’examiner la requête sous l’angle de l’article 8 de la Convention, qui consacre le droit à la protection de l’honneur comme partie du droit à la vie privée (

Timciuc c.

Roumanie

(déc.), n

o

28999/03, § 140, 12

octobre 2010).

18.

L’article 8 de la Convention est ainsi libellé

:

«

1.

Toute personne a droit au respect de sa vie privée et familiale, de son domicile et de sa correspondance.

2.

Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien

‑

être économique du pays, à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui.

»

19.

Le Gouvernement soutient que le requérant ne peut pas prétendre avoir la qualité de victime, dès lors que l’article de presse litigieux ne mettait pas en cause des personnes déterminées. En outre, se référant aux décisions

Truță

c. Roumanie

((déc.), n

o

20121/04, 31 août 2010) et

Timciuc

(précitée) de la Cour, il fait valoir que les tribunaux internes ont correctement mis en balance les intérêts présents en l’espèce, à savoir le droit à la réputation et à l’honneur du requérant et la liberté d’expression du journaliste. Ainsi, ils ont conclu que le journaliste n’avait pas l’intention de nuire à la réputation du requérant, mais le souhait d’informer de manière correcte le public d’un problème d’intérêt général.

20.

En réplique, le requérant affirme qu’il y avait dans l’article en question plusieurs éléments factuels qui permettaient facilement son identification, d’autant plus qu’il avait été publié dans un quotidien local. Il fait ensuite valoir que cet article n’avait pas d’intérêt général et qu’il n’était ni homme politique, ni personnage public. Il allègue également qu’en raison de cet article sa carrière d’avocat en a pâti et qu’il a perdu sa clientèle.

21.

La Cour rappelle les principes généraux qui découlent de sa jurisprudence récente en ce qui concerne la mise en balance du droit à la liberté d’expression et du droit au respect de la vie privée (

Axel Springer AG c. Allemagne

[GC], n

o

39954/08, §§ 89-95, 7 février 2012 et

Tănăsoaica c.

Roumanie

, n

o

3490/03, § 41, 19 juin 2012).

22.

Dans des affaires relatives à la violation des droits reconnus par l’article 8 de la Convention dans lesquelles l’ingérence alléguée provient d’articles de presse, les autorités nationales sont tenues de prendre en considération tant les droits garantis par l’article 8 que les droits garantis par l’article 10. Dans ces cas, la Cour rappelle que ces droits méritent

a priori

un égal respect (

Mosley c. Royaume-Uni

, n

o

48009/08, § 111, 10 mai 2011 et

Tănăsoaica

, précité, § 39).

23.

En outre, lorsque la réputation d’autrui est en jeu, si la motivation des décisions des juridictions internes concernant les limites de la liberté d’expression est suffisante et respectueuse des critères établis par la jurisprudence de la Cour, il faut des raisons sérieuses pour que celle-ci substitue son avis au leur (

MGN Limited c. Royaume-Uni

, n

o

39401/04, §§

150 et 155, 18 janvier 2011).

24.

La Cour rappelle également que les autorités nationales se trouvent en principe, grâce à leurs contacts directs et constants avec les forces vives de leur pays, mieux placées que le juge international pour se prononcer sur la «

nécessité

» d’une «

restriction

» ou «

sanction

» destinée à répondre aux buts légitimes qu’elles poursuivent (voir, parmi beaucoup d’autres exemples,

Mouvement raëlien suisse c. Suisse

[GC], n

o

16354/06, § 63, CEDH 2012 (extraits)).

25.

Se tournant vers les faits d’espèce, la Cour note que les juridictions nationales ont jugé que l’article en question ne nommait ni le requérant, ni la société commerciale avec laquelle il était en litige. Elles ont aussi constaté que le journaliste avait publié l’article dans le but d’informer le public au sujet d’un problème d’intérêt général, à savoir la confiance du public dans la justice (

mutatis mutandis

,

Cornelia Popa c. Roumanie

, n

o

17437/03, § 34, 29 mars 2011). Elle note également que l’article avait comme sujet l’activité professionnelle de la personne en cause ainsi que les procédures judiciaires que cette dernière avait entamées et ne faisait pas référence à des faits relevant de sa vie privée (

Timciuc

, précité, § 147 et

a contrario

,

Dunca et SC Nord Vest Press SRL c. Roumanie

(déc.), n

o

9283/05, § 40, 20 novembre 2011).

26.

Enfin, la Cour note que les juridictions nationales ont rendu, à la suite d’une procédure, qui a respecté les garanties d’un procès équitable, des décisions judiciaires amplement motivées et dépourvues d’arbitraire. Ces décisions ont conclu que le journaliste avait agi dans les limites de la liberté d’expression sans avoir l’intention de nuire à la réputation du requérant. Même si certains termes qu’il a employés pouvaient passer pour dérangeants, la Cour rappelle qu’il est acceptable de recourir à une certaine dose d’exagération ou de provocation dans le cadre de l’exercice de la liberté journalistique (

mutatis mutandis

,

Dalban c. Roumanie

[GC], n

o

28114/95, § 49, CEDH 1999

‑

VI).

27.

Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Greffier

Président