ROMAN v. ROMANIA

Decizia nr. 4140/04 Aurelia ROMAN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 26 martie 2013 în calitate de comitet compus din: Luis López Guerra, președinte, Nona Tsotsoria, Valeriu Grițco, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 15 decembrie 2003, având în vedere decizia din 3 aprilie 2012, având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 22 ianuarie 2013 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Aurelia Roman, este o națională română, născut în 1960 și locuiește în Alexandria. A fost reprezentată în fața Curții de către dl S. Roman, un avocat practicant în Alexandria. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Catrinel Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. Prin decizia din 3 aprilie 2012, Curtea a hotărât să comunice guvernului contestat partea plângerii reclamantului în temeiul articolelor 3 și 6 din Convenție privind condițiile de detenție a ei în arestarea Departamentului de Poliție din 21 aprilie-4 Iulie 2003, inclusiv faptul că ea a fost plasată într-o cameră cu alți deținuți fumatori; lipsa de asistență medicală adecvată în arestarea Departamentului de Poliție din 21 aprilie până la 27 iunie 2003; și durata celor două seturi de proceduri civile aduse împotriva ei de terți și a declarat restul cererii inadmisibil. După eșecul unei încercări de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 22 ianuarie 2013, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării problemelor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul declară – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea unei încălcări a articolelor 3 și 6 din Convenție în măsura în care se referă la condițiile de detenție ale reclamantului, la lipsa unui tratament medical adecvat și la lungimea excesivă a procedurii interne. Guvernul declară că sunt pregătiți să plătească reclamantului ca satisfacție echitabilă suma de 3,510 EUR (trei mii cinci sute și zece euro) pe care le consideră rezonabile în funcție de jurisprudența Curții, suma care va acoperi toate prejudiciile materiale și morale, precum și costurile și cheltuielile, nu va fi supusă niciunui impozit care poate fi imputabil reclamantului. Acesta va fi transformat în lei românesc la rata aplicabilă la data plății și va fi plătit, într-un cont bancar indicat de solicitant, în termen de trei luni de la data notificării deciziei de către Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de nerespectare plus trei puncte procentuale. Guvernul solicită cu respect Curtea să decidă că examinarea cazului nu mai este justificată și să o scoată din lista de cazuri a Curții, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.” Prin scrisoarea din 21 februarie 2013, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcută cu termenii declarației unilaterale, în principal din cauza faptului că nu i-a oferit suficientă satisfacție. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva României, practica sa privind plângerile privind încălcarea articolelor 3 și 6 din Convenție din cauza condițiilor de detenție a reclamantului, lipsa unui tratament medical adecvat și lungimea excesivă a procedurilor (a se vedea, de exemplu, Riccardi c. România , nr. 3048/04, 3 aprilie 2012, Lăutaru c. România , nr. 13099/04 , 18 octombrie 2011, Flămînzeanu v. România , nr. 56664/08 , 12 aprilie 2011, Iamandi v. România , nr. 25867/03 , 1 iunie 2010, și Brândușe v. România , nr. 6586/03, ECHR-2009 (extracte) . 10. având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului , precum și cuantumul compensației propuse – care este în conformitate cu sumele atribuite în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). 11. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 12). În orice caz, hotărârea Curții nu aduce atingere unei hotărâri pe care le-ar putea lua pentru a restabili, în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție, cererea la lista sa de cazuri, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008, și Aleksantseva și 28 altele c. Rusia c. (dec.), nr. 750025/01 și al., 23 martie 2006). 13. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se încheie restul cazului din lista de cauze a Curții. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; de a elimina restul cererii din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 litera (c) din Convenție. Marialena Tsirli Luis López Guerra Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 4140/04

Aurelia ROMAN

against Romania

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 26

March 2013 as a Committee composed of:

Luis López Guerra,

President,

Nona Tsotsoria,

Valeriu Grițco,

judges,

and Marialena Tsirli,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 15 December 2003,

Having regard to the decision of 3

April 2012,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 22 January 2013 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

1.

The applicant, Mrs Aurelia Roman, is a Romanian national, who was born in 1960 and lives in Alexandria. She was represented before the Court by Mr S. Roman, a lawyer practicing in Alexandria.

2.

The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms Catrinel Brumar, from the Ministry of Foreign Affairs.

3.

By a decision of 3 April 2012, the Court decided to give notice to the respondent Government of the part of the applicant’s complaints under Articles 3 and 6 of the Convention concerning the conditions of her detention in the Bucharest Police Department’s Arrest from 21 April to 4

July 2003, including the fact that she was placed in a room with other smoking detainees; the lack of adequate medical care in the Bucharest Police Department’s Arrest from 21 April to 27 June 2003; and the length of the two sets of civil proceedings brought against her by third parties and declared the remainder of the application inadmissible.

THE LAW

4.

After the failure of an attempt to reach a friendly settlement, by a letter of 22 January 2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“The Government declare – by way of the unilateral declaration – their acknowledgement of a violation of Articles 3 and 6 of the Convention insofar as they concern the conditions of the applicant’s detention, the lack of adequate medical treatment and the excessive length of the domestic proceedings.

The Government declare that they are prepared to pay to the applicant as just satisfaction the sum of EUR 3,510 (three thousand five hundred and ten euros) which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case law. This sum which will cover all pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will not be subject to any tax that may be chargeable to the applicant. It will be converted into Romanian lei at the rate applicable on the date of payment, and will be payable, into a bank account indicated by the applicant, within three months from the date of notification of the decision by the Court pursuant to Article 37

The Government respectfully ask the Court to decide that the examination of the case is no longer justified and to strike it out of

the Court’s list of cases, according to Article 37 § 1 (c) of the Convention.”

5.

By a letter of 21 February 2013, the applicant indicated that she was not satisfied with the terms of the unilateral declaration mainly on the ground that it did not offer her sufficient just satisfaction.

6.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37

§

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

7.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

8.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin

Acar

judgment (see

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§

75-77, ECHR 2003-VI;

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no.

11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03, 18 September 2007).

9.

The Court has established in a number of cases, including those brought against Romania, its practice concerning complaints about the violation of Articles 3 and 6 of the Convention on account of the conditions of the applicant’s detention, lack of adequate medical treatment and excessive length of proceedings (see, for example,

Riccardi v. Romania

, no.

3048/04, 3 April 2012,

Lăutaru v.

Romania

, no.

13099/04, 18

October

2011,

Flămînzeanu v. Romania

, no. 56664/08, 12 April 2011,

Iamandi v. Romania

, no. 25867/03, 1 June 2010, and

Brândușe v. Romania

, no. 6586/03, ECHR-2009 (extracts)).

10.

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed

– which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

11.

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

12.

In any event, the Court’s decision is without prejudice to any decision it might take to restore, pursuant to Article 37 § 2 of the Convention, the application to its list of cases, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration (see

Josipović v.

Serbia

(dec.), no.

18369/07, 4

March 2008, and

Aleksentseva and 28

Others v. Russia

(dec.), nos. 75025/01 et al., 23 March 2006).

13.

In view of the above, it is appropriate to strike the remainder of the case out of the Court’s list of cases.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the remainder of the application out of its list of cases in accordance with Article 37

§

1

(c) of the Convention.

Marialena Tsirli

Luis López Guerra

Deputy Registrar

President