CASE OF BULEA v. ROMANIA

CASE OF BULEA v. ROMANIA (CtEDO, 2013)

În cazul Bulea împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Treia), întrunită ca o Cameră compusă din: Josep Casadevall, Președinte, Alvina Gyulumyan, Corneliu Bîrsan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători, și Marialena Tsirli, Registrar adjunct al Secției, după deliberarea în particulară din 12 noiembrie 2013, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: PROCURE 1.EEEEEEEEEE 1.Cazul a pornit dintr-o cerere (nr. 274/8010) depusă împotriva României la Curtea de Apărare a Drepturilor Omului din cadrul Convenției nr. 34 (nr. 4), iar reclamantul a depus o plângere în numele autorităților românești, sub rezerva faptului că a încălcat drepturile sale.

La 17 ianuarie 2012 cererea a fost declarată parțial inadmisibilă și, la 24 februarie 2003, ancheta s-a încheiat cu acuzația reclamantului pentru fraudă, utilizarea unor documente false și asocierea cu mai multe persoane cu scopul de a comite infracțiuni economice. La 28 august 2003 detenția preventivă a reclamantului a fost înlocuită de Curtea Județeană Bacău cu o măsură preventivă de interdicție de a părăsi orașul Galațiu. Pe 10 martie 2004 Curtea Județeană a decis că reclamantul a fost pedepsit cu ședere de mai mulți ani pentru infracțiuni de fraudă. La 10 noiembrie 2004 Curtea Județeană a Bacău i-a permis să depună o cerere de recurs, iar pe 20 noiembrie 2004 Curtea Județeană a acceptat o măsură de suspendare a recursului, care l-a permis să își recurgă la țară.

În timpul reluării procesului, reclamantul a solicitat revocarea măsurii preventive care îi interzicea să părăsească țara în mai multe ocazii, plângându-se că interdicția de călătorie, care era de o lungă durată, îl împiedicase să-și desfășoare activitățile de afaceri și să-și câștige existența pentru familia sa. El a susținut, de asemenea, că nu existau motive să se suspecteze că el reprezenta un risc de zbor. La 7 martie 2006, Tribunalul Județean Galați a respins cererea reclamantului, considerând că gravitatea infracțiunilor la care era acuzat, pierderile semnificative pentru trezoreria statului care fuseseră cauzate de aceste infracțiuni și faza timpurie a procesului justificau necesitatea menținerii măsurii preventive împotriva lui în vigoare. Curtea a mai afirmat că durata procedurilor și durata măsurii preventive impuse asupra sa erau, de asemenea, datorită complexității cazului, care a provocat numeroși acuzați și martori.

Printr-o hotărâre definitivă din 18 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a permis apelul procurorilor și l-a condamnat pe reclamant pentru fraudă agravată și asociere cu mai multe persoane cu scopul de a comite infracțiuni și l-a condamnat la zece ani de închisoare.Obligația de a rambursa suma primită ilegal din trezoreria statului a fost confirmată.B. Detenția reclamantului în închisoarea Bacău 1.Contul reclamantului 15.Pe 8 aprilie 2010 reclamantul și-a început pedeapsa în închisoarea Bacău.16În formularul său de cerere din 17 mai 2010 reclamantul s-a plâns că atmosfera din celula închisorii era terifiantă și a constituit o presiune psihologică.În scrisoarea din 9 iulie 2010 reclamantul s-a plâns în fața Curții că celula sa era foarte aglomerată, având 24 de paturi pătrate și peste douăzeci de paturi pătrate, fiind amenajată pe trei nivele de lumină, între 7 și 20 de metri pătrați.În plus, în celula din închisoare, în timp ce era închisă, reclamantul a fost ținut de administrația penitențiară, de la ora 7 și 18.30 p.M.m., de asemenea, a fost furnizată doar o cameră cu o cameră cu curent natural, de ventilație, de exemplu, iar în celula de la 18 iulie 2010 reclamantul s-a plâns că, în plus, nu era decât o cameră cu o cameră cu lumină.

Între 8 aprilie și 3 iulie 2010 a fost reținut în celula nr. 115, care avea o dimensiune de 26,27 mp și avea 15 paturi instalate. Reclamantul a împărțit celula cu cel mult șapte alți deținuți. Fereastra avea o dimensiune de 1,73 mp. 21 Între 3 mai și 7 iulie 2010 reclamantul a fost reținut în celula nr. 107, care avea o dimensiune de 39,36 mp, avea douăzeci și șapte de paturi instalate și pe care el le-a împărțit cu cel mult șaptesprezece alți deținuți. Fereastra avea o dimensiune de 2,78 mp. 22. Între 7 și 15 iulie 2010 reclamantul a fost reținut în celula nr. 506, care avea o dimensiune de 32,13 mp, avea zece paturi și pe care el o împărțea cu cel puțin nouă alți deținuți. Fereastra avea o dimensiune de 2,52 mp. 21 Între 3 mai și 7 iulie 2010 reclamantul a fost reținut în celula nr. 107, care avea o dimensiune de 39,36 mp, avea douăzeci și șapte de paturi instalate și pe care el le-a împărțit cu cel puțin șapte cu alți. Ferechea avea o dimensiune de 2,52 mp. 21 Între 3 mai mare. Între 3 mai și 7 iulie 2010 reclamantul a fost reținut în celula nr. 107, care avea o dimensiune de 39, cu o dimensiune de 39, cu două metri pătrați, avea douăzeci și șapte de trei mp. 21 mp. 21 Între 3 mai mare. Între 3 iulie 2010 și 7 iulie 2010 reclamantul a fost reținut în celula nr. 107, care avea o dimensiune de 39, care avea o dimensiune de 39,3 mp. Între 3 mp. 39 mp. Între 3 mp. Între 3 mp. Între 3 mp. Între 3 și 7 mp. Între 3 și 7 mp. Între 3 și 7 mai mare, iar pe care avea o suprafață de 22, iar între 7 metri pătrunerețea de 22, iar între 7 metri și 7 metri pătr-ncăru 24 metri pă

O descriere a dispozițiilor legale relevante privind drepturile deținuților, și anume Legea nr. 275/2006, precum și practica națională privind căile de atac interne în ceea ce privește plângerile de supraaglomerare în închisorile românești sunt rezumate în cauzele Cucu împotriva României (nr. 22362/06, § 56, 13 noiembrie 2012) și Porumb împotriva României (nr. 19832/04, §§ 41-43, 7 decembrie 2010). 27.Conform ordinului care stabilește condițiile minime de detenție necesare, emis de Ministrul Justiției (Ordonament nr. 433/C din 5 februarie 2010, publicat în Jurnalul Oficial nr.105 la 15 februarie 2010), celulele trebuie să ofere un spațiu minim de 4 metri pătrați pe deținut pentru deținuții care sunt închiși în celulele lor (inclusiv cei din regimul de detenție închis). (...) 28.Expertiza generală privind situația în România, în raportul Comitetului European pentru Prevenirea Încarcerilor din data de 6 decembrie 2007 (nr. 738/04, în raportul său oficial, nr. 2966/04, în raportul său, în legătură cu situația închisorilor din România), a constatat că în plus fața unor rapoarte ale Comitetelor europene, în care se află în situații de detenție, pot fi consultate cele mai multe persoane (inclusiv cele din cadrul sistemului de detenție închisor).

Spațiul de locuit în practic toate celulele a scăzut la un minim sub 0,6 m2 pe deținut, maxim fiind de 1,5 m2; paturile (suprapuse pe trei niveluri) și saltele erau abia suficient, iar cele existente erau într-o stare grav proastă. B. Legea internă relevantă privind libertatea de circulație și interdicția de a părăsi țara 30.art. 25 din Constituția din 2003 prevede că: Dreptul la libertatea de circulație este garantat în țară și în străinătate.Aplicarea acestui drept este reglementată de lege. 31.art. 136 din Codul de procedură penală prevede următoarele: (1) În cazurile referitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a asigura buna desfășurare a procedurii penale sau pentru a împiedica suspectul sau acuzatul să fugă în timpul anchetei penale, sau în timpul procesului, poate fi aplicată una dintre următoarele măsuri preventive: 33. (b) Interdicția de a părăsi țara. (c) Legea din 139. (b) Prevenția de a părăsi țara este prevăzută în mod automat, ținând seama de toate motivele sau de orice altă măsură preventivă, de exemplu de vârstă sau de condamnare a persoanei care a fost pedepsită să părăsească țara. (c) [art. 3 din Codul de procedură penal prevede că, în cazul în care nu este necesară să fie luată nicio măsură preventivă, trebuie să se ia în mod automat măsura de întreținerea sau să se ia măsura împotriva persoanei care a căreii în cauză, în cauză, în cazul în care a fost pedepsită să părăsească țara sau în cauză.

Având în vedere art. 8 din Convenție, reclamantul s-a plâns de condițiile materiale ale detenției sale în închisoarea Bacău, în special de supraaglomerare și lipsa igienei. În această privință trebuie remarcat că Curtea stăpânește caracterizarea care trebuie dată în drept faptelor cauzei și nu se consideră legată de caracterizarea dată de un reclamant (vezi Guerra și alții împotriva Italiei, 14967/89, § 44, 19 februarie 1998). Prin urmare, plângerea menționată va fi analizată în continuare în temeiul articolului 3, care spune următoarele: Nimeni nu va fi supus torturii sau tratamentului sau pedepsei inumane sau degradante. A. Admisibilitate 1.Obiecția Guvernului privind abuzul de drept de cerere 34.Guvernul a susținut că reclamantul a furnizat Curții informații incomplete și înșelătoare, căci nu a dezvăluit faptul că situația actuală a fost abuzată. În conformitate cu art. 35 din Convenție, în urma unei astfel de situații, reclamantul a fost respins și a fost eliberat în condițiile de detenție. În consecință, în conformitate cu art. 35 din Convenție, în cazul în care a fost depusărtat de către Guvern, nu a fost niciodată depus o plângere în condițiile de detenție. În urma unei astfel de situații, reclamant a fost respins și a fost eliberat în conformitate cu art. 35 din Convenție. În consecință, Guvernul a susținut că nu a fost niciodată depus o plângere în condițiile de detenție în condițiile de detenție în care a fost depus. În urma unei astfel de situații, el a fost retras în condiții de detenție în condiții de viață. În conformitate cu art. 35 din Convenție, a fost respinsă și în condițiile de detenție.

Curtea reamintește că o cerere poate fi respinsă ca abuzivă în temeiul articolului 35 § 3 din Convenție, printre altele, dacă informația incompletă și înșelătoare este, de asemenea, considerată abuzivă de dreptul de cerere, mai ales dacă informația se bazează în mod conștient pe fapte false (a se vedea Varbanov împotriva Bulgariei, nr. 31365/96, § 36, CEDO 2000-X; Popov împotriva Moldovei (nr. 1) nr. 74153/01, § 48, 18 ianuarie 2005; Rehak împotriva Republicii Cehă (dec.), nr. 67208/01, 18 mai 2004; și Kérétchachachvili împotriva Georgiei (dec.), nr. 5667/02, 2 mai 2006).Informația incompletă și înșelătoare poate, prin urmare, să constituie și abuz de dreptul de cerere, mai ales dacă informația se referă la însăși esența cauzei și nu se oferă o explicație suficientă pentru nerespectarea dezvăluirii informației (a se vedea Hnner Hüttler împotriva Germaniei, nr. 74153/01, § 48, 18 ianuarie 2005; Rehak împotriva Republicii Cehă (dec.), nr. 67208/01, 18 mai 2004); Poznanski împotriva României (dec., nr. 38108/01, 25 iulie 2007; și Kerétchachachachvili împotriva Georgiei, nr. 566/02, 2 iulie 2006); Curtea nu mai informează, prin urmare, că nu există nicio obiecție privind condițiile de detenție a reclamantului, în temeiul articolului 2 din Convenție, în cauză, în cauză, sau în cazul în care nu există nicio altă cauză, în cauză, în care să nu se bazeze pe informații cu privire la condițiile interne ale acesteia (a se referitoare la Bacăzută în cauză, § 39.0103; Bacă nu există nicio informație referitoare la Guvernul României, nr. 381/01, 9 iulie 2008; Bacăr., p.

Curtea observă că plângerea reclamantului se referă la condițiile materiale ale detenției sale, în special supraaglomerarea și igiena proastă. În această privință, ea observă că în recentele plângeri depuse împotriva României cu privire la plângeri similare, a constatat deja că, având în vedere natura specifică a acestui tip de plângere, acțiunea judiciară sugerată de Guvern nu constituie o cale de atac eficientă (a se vedea Cucolaș împotriva României , nr. 17044/03 , § 67, 26 octombrie 2010, și Cucu Bacu, citat mai sus, § 73 și 74). Curtea concluzionează, prin urmare, că nu a respins plângerea reclamantului referită în cazul de detenție internă, a se vedea Plângerea Mariana împotriva lui Marian Stofori, § 43.

În cele din urmă, Curtea observă că plângerea reclamantului privind condițiile materiale ale detenției sale prezentate în fața Curții (a se vedea punctele 20-23 de mai sus) nu este manifest nefondată, precizând că autoritățile interne au luat toate măsurile necesare pentru a asigura condiții adecvate de detenție pentru reclamant și că plângerea sa nu este neîntemeiată. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. B. Merite 45.

Curtea observă, de asemenea, că celelalte circumstanțe ale detenției reclamantului, cum ar fi presupusa lipsă de ventilație în celule, sunt în litigiu între părți. Cu toate acestea, nu este necesar ca Curtea să stabilească veridicitatea fiecărei afirmații, deoarece consideră că supraîncărcărcarea celulelor reclamantului îi dă suficiente motive să tragă concluzii pozitive cu privire la cantitatea de datorii pe care a suferit-o în urma intenției sale de a fi tratat cu un tratament degradant în conformitate cu art. 2 din Convenția nr. 51 din 9 mai 2013 (a se vedea art. 2 din Convenția nr. 2 din 9 mai 2013), deși Curtea consideră că nu a existat nicio situație în care reclamantul a suferit un tratament degradant în conformitate cu art. 2 din Convenția nr. 2 din 9 mai 2013 (a se vedea art. 2 din Convenția nr. 2 din 9 mai 2013), deși nu există nicio dovadă că acesta a suferit o suferință suplimentară sau degradantă, în conformitate cu art. 2 din Convenția nr. 2 din 9 mai 2013 (a se vedea art. 2 din Convenția nr. 2 din 9 mai 2013), deși nu există nicio dovadă că a suferit o suferință suplimentară sau degradantă în ceea ce privește această situație, deși nu există nicio dovadă că a existenței unei condiții de degradare a acestui tratament.

Reclamantul s-a plâns că interdicția de a părăsi țara impusă lui a fost excesiv de lungă și disproporționată, având în vedere că întreaga sa familie se afla în Germania și că natura muncii sale implica multe călătorii în străinătate.El s-a bazat pe art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, care are următoarele părți relevante: (...) 2.Oricine este liber să părăsească orice țară, inclusiv țara sa. 3.Nu se vor impune restricții asupra exercitării acestor drepturi decât cele care sunt în conformitate cu legea și sunt necesare într-o societate democratică în interesul securității naționale sau al siguranței publice, pentru menținerea ordinii publice, pentru prevenirea criminalității, pentru protecția sănătății sau a moralei sau pentru protecția drepturilor și libertăților altora. Admisibilitatea 53.

Guvernul a susținut că reclamantul a furnizat Curții informații înșelătoare, deoarece a încercat să exagereze suferința sa în temeiul articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, pretinzând în mod fals că interdicția de călătorie l-a împiedicat să-și vadă familia care locuia în Germania, în timp ce soția, copiii și mama lui locuiau de fapt în România. În consecință, Guvernul a susținut că comportamentul reclamantului a constituit un abuz de dreptul său de a depune o cerere și această plângere trebuie, de asemenea, respinsă ca abuzivă în temeiul articolului 35 § 3 (a) din Convenție. Guvernul a atras, de asemenea, atenția Curții asupra faptului că reclamantul nu a reușit să se întoarcă după eliberarea sa temporară din închisoare, ceea ce a întărit concluzia că interdicția de a părăsi țara a fost justificată de circumstanțele cauzei. 54.

Decizia de interzicere a plecătorului să părăsească țara a constituit în mod clar o astfel de măsură (a se vedea Baumann împotriva Franței, nr. 33592/96, §§ 62 și 63, CEDO 2001‐V, și Napijalo împotriva Croației, nr. 66485/01, § 69, 13 noiembrie 2003).Trebuie, prin urmare, să se examineze dacă a fost în conformitate cu legea, a urmărit unul sau mai multe dintre scopurile legitime prevăzute la art. 2 § 3 din Protocolul nr. 4 și dacă a fost necesar într-o societate democratică pentru a atinge un astfel de scop.58 Curtea observă că măsura s-a bazat pe termenii articolului 136 din Codul de procedură penală al României.59 Curtea este pregătită să accepte că măsura, care a încercat să restricționeze procesul unei persoane cu acuzație și care a călătorit ulterior din străinătate, nu are drept scop să asigure prezența legitimă a reclamantului și a administrației în România (a se vedea Popescu, nr. 609/02, 30.09.2012, § 37), și să asigure o bună prezență a justiției (a se vedea, de asemenea, Popescu.

În acest sens, Curtea observă că, în temeiul articolului 2 §§ 2 și 3 din Protocolul nr. 4, autoritățile sunt obligate să se asigure că orice restricție a dreptului unei persoane de a părăsi țara sa este, de la început și pe toată durata acesteia, justificată și proporțională. Această evaluare ar trebui să fie în mod normal supusă revizuirii de către instanțe, deoarece acestea oferă cea mai bună garanție că procedurile vor fi independente, imparțiale și legale. Domeniul de aplicare al revizuirii lor ar trebui să le permită să ia în considerare toți factorii implicați (a se vedea Gochev, citat mai sus, § 50, cu referințe suplimentare). 61.

Pentru a decide dacă a fost stabilit un echilibru echitabil între interesul general în desfășurarea corectă a procedurilor penale și interesul personal al reclamantului de a se bucura de libertatea de circulație, Curtea trebuie să stabilească dacă reclamantul a avut un interes real de a părăsi țara sa de reședință sau a solicitat efectiv să părăsească și, dacă da, dacă permisiunea de a face acest lucru a fost refuzată (a se vedea Fedorov și Fedorova, citat mai sus, § 44).

În acest sens, Curtea observă că măsura preventivă împotriva reclamantului a fost impusă de o instanță în cadrul unei proceduri care a prevăzut toate garanțiile procedurale adecvate. În plus, reclamantul a avut posibilitatea de a contesta aplicarea prelungită a măsurii preventive în fața instanțelor, invocând mai întâi faptul că măsura l-a împiedicat să obțină un loc de muncă și ulterior că l-a împiedicat să-și desfășoare activitatea, care implica călătorii în străinătate. Cu toate acestea, nici o dovadă reală pentru aceste pretenții sau pentru orice posibilă pierdere de venit cauzată de măsura preventivă nu a fost furnizată de către reclamant. În plus, reclamantul a recunoscut în declarațiile sale în fața Curții că soția, copiii și mama sa locuiesc în orașul său natal din România. În același timp, potrivit documentelor prezentate de părți, instanțele interne au analizat în detaliu declarațiile reclamantului și au constatat că restricționarea libertății de mișcare a reclamantului a continuat să fie în cazul în care s-a manifestat. În ceea ce privește art. 4 din Convenție, Curtea constată că, în vederea faptului de a nu fi prezentat în închisoare, nu există niciun motiv pentru a nu-i dezvălui declarațiunea. În ceea ce privește situația în cauză, Curtea nu consideră că nu este justificată că nu există nicio încălcare de abilitate. În ceea ce privește situația în care se află în prezent, Curtea nu consideră că nu este cazul în cauză, Curtea nu consideră că nu este de natură să facă trimitere la o altă cauză. În ceea ce privește faptul că, Curtea nu consideră că nu este de fapt, Curtea nu consideră că nu este de natură că nu este de natură să facă trimitere la o cauză.

În consecință, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. APLICARE A ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 65. art. 41 din Convenție prevede: Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante în cauză permite doar o reparație parțială, Curtea va acorda, dacă este necesar, o satisfacție echitabilă părții vătămate. A. Daune 66.

Reclamantul a cerut 11.014,30 EUR pentru costurile legale pentru reprezentare în fața Curții, dintre care 4.553,90 EUR trebuiau plătite direct pe contul bancar al reprezentantului său. A fost prezentat un document detaliat care indica datele exacte și numărul de ore lucrate în pregătirea cazului, care a fost de 91 de ore și 10 minute la o taxă orară de 57 EUR plus TVA și 28 de ore și 15 minute la o taxă orară de 130 EUR plus TVA. 70.

THIRD SECTION

CASE OF

BULEA v. ROMANIA

(Application no. 27804/10)

JUDGMENT

STRASBOURG

3 December 2013

FINAL

03/03/2014

This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Bulea v. Romania,

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of:

Josep Casadevall,

President,

Alvina Gyulumyan,

Corneliu Bîrsan,

Ján Šikuta,

Luis López Guerra,

Nona Tsotsoria,

Kristina Pardalos,

judges,

and Marialena Tsirli,

Deputy

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 12 November 2013,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 27804/10) against Romania lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by

a

Romanian national, Mr Bogdan Ioan Bulea (“the applicant”), on 17

May 2010.

2.

The applicant was represented by Ms Diana-Elena Dragomir, a lawyer practising in Bucharest. The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms C. Brumar, from the Ministry of Foreign Affairs.

3.

The applicant complained that he had been subjected to inhuman and degrading detention conditions in Bacău Prison. He also complained that the prohibition on leaving Romania imposed on him by the authorities had breached his rights under Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention.

4.

On 17 January 2012 the application was declared partly inadmissible and the complaints concerning Article 3 of the Convention and Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention were communicated to the Government.

THE FACTS

I.

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

5.

The applicant, Mr Bogdan Ioan Bulea, is a Romanian national who was born in 1973.

A.

The preventive measures taken against the applicant during his criminal investigation and trial

6.

On 30 January 2003 the applicant was arrested and charged with several crimes. On 24 February 2003 the investigation concluded with the applicant’s indictment for fraud, use of forged documents and associating with several people with the goal of committing economic crimes.

7.

On 28 August 2003 the applicant’s pre-trial detention was replaced by the Bacău County Court with the preventive measure of a prohibition on leaving town. Claiming that the prohibition on leaving his town of residence had prevented him from obtaining a job, the applicant sought to have the measure overturned. On 25 November 2003 the Bacău County Court allowed the applicant’s application and replaced it with a prohibition on leaving the country.

8.

On 20 April 2004 the Bacău County Court convicted the applicant of aggravated fraud,

use of forged documents and associating with several people with the goal of committing crimes and sentenced him to twelve years’ imprisonment.

9.

The applicant filed an appeal, which was partially allowed on 22

March 2005 when the Galați Court of Appeal decided to send the case back to the Galați County Court for retrial on the merits.

10.

During the retrial, the applicant sought the revocation of the preventive measure prohibiting him from leaving the country on several occasions, complaining that the unreasonably long travel ban had prevented him from conducting his business activities and earning a living for his family. He also argued that there were no reasons to suspect that he posed a flight risk. On 7 March 2006 the Galați County Court rejected the applicant’s application, holding that the severity of the crimes he was accused of, the significant losses to the State treasury which had been caused by those offences and the early phase of the trial justified the need to keep the preventive measure against him in place. The court further stated that the duration of the proceedings and the duration of the preventive measure imposed on him were also due to the complexity of the case, which involved numerous defendants and witnesses.

Similar applications for revocation of the preventive measure filed by the applicant were rejected with the same reasoning by the Galați County Court on 3 and 28 April 2006. On 19 September 2006 a new application by the applicant was again rejected by the same court, which found that the measure was still necessary given the significant losses caused to the State treasury, the complexity of the case and the fact that the measure had not been in force for an excessive period of time.

11.

On 30 March 2007 a new judgment on the merits was issued by the Galați County Court, which found the applicant guilty of aggravated fraud,

use of forged documents and associating with several people with the goal of committing crimes and sentenced him to eleven years’ imprisonment. The applicant was also obliged to repay to the State treasury the sum of 3,740,901,433 Romanian lei (ROL) which he had received illegally. The court analysed the necessity of the preventive measure prohibiting the applicant from leaving the country and decided to maintain it, considering that it was necessary in view of the severity of the crimes committed by the applicant.

12.

The applicant filed an appeal against the judgment of 30

March

13.

Both the applicant and the prosecutor filed appeals on points of law (

recurs

) against the judgment of 18 December 2008.

14.

By a final judgment of 18 March 2010 the High Court of Cassation and Justice allowed the prosecutor’s appeal and convicted the applicant of aggravated fraud and associating with several people with the goal of committing crimes and sentenced him to ten years’ imprisonment. The obligation to reimburse the sum illegally received from the State treasury was upheld.

B.

The applicant’s detention in Bacău Prison

1.

The applicant’s account

15.

On 8 April 2010 the applicant started serving his sentence in Bacău Prison.

16.

In his application form of 17 May 2010 the applicant complained that the atmosphere in the prison cell was terrifying and amounted to psychological pressure.

17.

In his letter of 9 July 2010 the applicant complained before the Court that his prison cell was overcrowded, measuring 24 sq. m and having twenty-seven beds arranged in three-level bunks separated by a space of one metre. The applicant also complained that the cell only had one window of 1

sq.

m and was therefore lacking in natural light and ventilation. In addition, he complained that he was being held in the same cell as very dangerous criminals.

18.

According to an order of the prison administration submitted by the applicant, there was no electricity provided in the cells between 7:30 a.m. and 7 p.m., while between 10 p.m. and 7 a.m. electricity was only provided for the security light.

2.

The Government’s account

19.

The applicant was detained in Bacău Prison between 8 April 2010 and 15 July 2010.

20

.

Between 8 April and 3 May 2010 he was held in the intake area and was detained in cell no. 115, which measured 26.27 sq. m and had fifteen beds installed. The applicant shared the cell with a maximum of seven other detainees. The window measured 1.73 sq. m.

21.

Between 3 May and 7 July 2010 the applicant was detained in cell no. 107, which measured 39.36 sq. m, had twenty-seven beds installed and which he shared with a maximum of seventeen other detainees. The window measured 2.78 sq. m.

22.

Between 7 and 15 July 2010 the applicant was detained in cell no.

506, which measured 32.13 sq. m, had ten beds and which he shared with nine other detainees. The window measured 2.52 sq. m.

23

.

In respect of the hygiene conditions in the cells, the Government submitted that the cells each had a bathroom with individual toilets, showers and sinks and windows which provided natural light and allowed ventilation. The cells and the bathrooms were also equipped with an electric ventilation system.

24.

On 15 July 2010 the applicant’s application for temporary release for three months was allowed by the Bacău Court of Appeal and he was released from prison on the same date.

25.

Because the applicant did not return to continue serving his sentence after the expiry of the three-month term, on 19 October 2010 a nationwide search warrant for him was issued. On 4 November 2011 the warrant was extended to the international level by the Bacău County Police. The applicant remains at large.

II.

RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE

A.

Relevant domestic and international law and practice concerning the conditions of detention

26.

A description of the relevant legal provisions concerning the rights of detainees, namely Law no. 275/2006, as well as the national practice concerning domestic remedies with respect to complaints of overcrowding in Romanian prisons are summarised in the cases of

Cucu v. Romania

(no.

22362/06

, § 56, 13 November 2012) and

Porumb v. Romania

(no.

19832/04, §§ 41-43, 7 December 2010).

27.

According to the order setting the required minimum conditions of detention issued by the Minister of Justice (Order no. 433/C of 5 February 2010, published in Official Journal no.105 on 15 February 2010), prison cells must provide a minimum space of 4 sq. m per detainee for detainees who are confined to their cells (including those in the “closed” detention regime).

28.

Excerpts from the relevant parts of the general recommendations of the European Committee for the Prevention of Torture (CPT), as well as its reports concerning detention conditions in Romanian prisons, can be consulted in

Bragadireanu v. Romania

(no. 22088/04, §§ 73-75, 6

December 2007).

29

.

In addition, in its most recent report concerning its 2006 visit to Romania, the CPT described the conditions in Bacău Prison as follows:

“Overcrowding remains a central problem in this prison whose incarcerated population amounted to 1,036 persons at the time of the visit as opposed to an official capacity of 456 places. (...)

The living space in practically all cells fell at a minimum of under 0.6 sq m per detainee, the maximum being 1.5 sq m; the beds (superposed on three levels) and the mattresses were barely enough and the ones existent were in a severely bad condition.”

B.

Relevant domestic law concerning freedom of movement and the prohibition on leaving the country

30.

Article 25 of the 2003 Constitution provides that:

“The right to freedom of movement is guaranteed within the country and abroad. The enforcement of this right is regulated by law.”

31.

Article 136 of the Criminal Procedure Code provides the following:

“(1)

In cases concerning offences punishable with imprisonment, in order to ensure the good conduct of the criminal trial or to prevent the suspect or the defendant from fleeing during the criminal investigation, trial or during the execution of the sentence, one of the following preventive measures may be imposed on the person: (...)

(b)

prohibition on leaving town;

(c)

prohibition on leaving the country; (...)

(8)

The measure to be taken shall be chosen taking account of its purpose, the severity of the crime, the health, age, [and any] previous convictions or other circumstances [of] the person against whom the measure is to be imposed.”

32.

Article 139 of the Criminal Procedure Code provides that:

“(2)

When there are no reasons to justify the maintenance of a preventive measure, it must be revoked automatically or upon request.”

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 3 OF THE CONVENTION

33.

Relying upon Article 8 of the Convention, the applicant complained about the material conditions of his detention in Bacău Prison, in particular overcrowding and a lack of hygiene. In this respect, it must be noted that the Court is master of the characterisation to be given in law to the facts of the case and it does not consider itself bound by the characterisation given by an applicant (see

Guerra and Others v. Italy

, 14967/89, § 44, 19 February 1998). Therefore, the aforementioned complaint will be further analysed under Article 3, which reads as follows:

“No one shall be subjected to torture or to inhuman or degrading treatment or punishment.”

A.

Admissibility

1.

The Government’s objection of abuse of the right of petition

34.

The Government argued that the applicant had provided the Court with incomplete and misleading information, as he had failed to disclose the fact that he had been released from prison three years ago on 15 July 2010 and had been a fugitive from justice ever since. Consequently, the Government argued that the applicant’s behaviour constituted an abuse of his right to lodge an application and his complaint under Article 3 of the Convention should be rejected as abusive under Article 35 § 3 (a) of the Convention.

35.

The applicant submitted that the conditions of detention that he had been subjected to had been humiliating and that the duration of his detention in such conditions was not relevant to his current situation.

36.

The Court reiterates that an application may be rejected as abusive under Article 35 § 3 of the Convention, among other reasons, if it was knowingly based on untrue facts (see

Varbanov v. Bulgaria

, no.

31365/96

, §

36, ECHR 2000-X;

Popov v. Moldova (no. 1)

no.

74153/01

, § 48, 18

January 2005;

Rehak v. Czech Republic

(dec.), no.

67208/01

, 18 May 2004; and

Kérétchachvili v. Georgia

(dec.), no.

5667/02

, 2 May 2006).

Incomplete and therefore misleading information may also amount to abuse of the right of application, especially if the information concerns the very core of the case and no sufficient explanation is given for the failure to disclose that information (see

Hüttner v. Germany

(dec.), no.

23130/04

, 9

June 2006;

Poznanski and Others v. Germany

(dec.), no.

25101/05

, 3 July 2007;

Predescu v. Romania

, no.

21447/03

, §§ 25-26, 2 December 2008; and

Kowal v. Poland

(dec.), no.

2912/11

, 18 September 2012).

37.

In the circumstances of the present case, the applicant’s failure to inform the Court that he is no longer in prison does not affect the core of his complaint under Article 3 of the Convention, which concerns the material conditions of his detention in Bacău Prison.

38.

Therefore, the Court finds that the Government’s objection must be rejected, there being no indication that the complaint concerning the conditions of the applicant’s detention was based, knowingly or otherwise, on false information.

2.

The Government’s objection of non-exhaustion of domestic remedies

39.

The Government also raised a preliminary objection of non

‑

exhaustion

of domestic remedies, as the applicant had not complained before the domestic authorities under Law no. 275/2006 about the conditions of his detention. They argued that the remedy under that Law was effective, having regard to the jurisprudence already submitted by them in previous cases decided by the Court.

40.

The applicant contested that argument.

41.

The Court notes that the applicant’s complaint concerns the material conditions of his detention, in particular, overcrowding and poor hygiene. In this regard, it notes that in recent applications lodged against Romania concerning similar complaints it has already found that, given the specific nature of this type of complaint, the legal action suggested by the Government does not constitute an effective remedy (see

Cucolaș v.

Romania

, no.

17044/03

, § 67, 26 October 2010, and

Cucu

, cited above, §§

73 and 74).

42.

The Court therefore concludes that the domestic case-law referred to by the Government does not indicate how the legal action highlighted by them could have afforded the applicant immediate and effective redress for his complaint (see,

mutatis mutandis

,

Marian

Stoicescu v. Romania

, no.

12934/02, § 19, 16 July 2009).

43.

It therefore rejects the Government’s plea of non-exhaustion of domestic remedies in respect of the applicant’s complaint concerning the material conditions of detention in Bacău Prison.

44.

Finally, the Court notes that the applicant’s complaint concerning the material conditions of his detention is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

45.

The applicant complained that he had been detained in overcrowded cells which had lacked ventilation together with extremely dangerous criminals.

46.

The Government, referring to their description of the conditions of the applicant’s detention submitted before the Court (see paragraphs 20-23 above), contended that the domestic authorities had taken all necessary measures to ensure adequate conditions of detention for the applicant and that his complaint was groundless. In addition, the Government submitted that the short period of the applicant’s detention should be taken into account when deciding on the applicant’s complaint under Article 3 of the Convention.

47.

The Court notes that in previous cases where applicants have had less than 4 square metres of personal space at their disposal it has found that the

overcrowding was so severe as to justify in itself a finding of a violation of Article 3 of the Convention (see, among many other authorities,

Budaca v. Romania

, no.

57260/10

, §§ 40-45, 17 July 2012;

Niculescu v. Romania

, no. 25333/03, §§ 81 and 82, 25 June 2013; and

Cucu

, cited above, §§

38

‑

44).

48.

In the present case the Court notes that the applicant was detained for two months and three days in a cell which afforded living space of 2.18

sq. m per person, for twenty-six days in a cell which afforded living space of 3.28 sq. m per person, and for a period of eight days in a cell which afforded 3.21 sq. m of living space per person.

49.

Moreover, the applicant’s submissions concerning the overcrowded conditions of his detention correspond to the general findings of the CPT in respect of Bacău Prison (see paragraph 29 above).

50.

The Court further notes that the other circumstances of the applicant’s detention, such as the alleged lack of ventilation in the cells, are in dispute between the parties. However, there is no need for the Court to establish the truthfulness of each and every allegation, since it considers that the overcrowding of the applicant’s cell gives it sufficient grounds to draw substantive conclusions as to whether the conditions of his detention amounted to treatment contrary to Article 3 of the Convention (see

Samartsev v. Russia

, no. 44283/06, §§ 110-113, 2 May 2013).

51.

Even though in the present case there is no indication that there was a positive intention to humiliate or debase the applicant, in the light of the above, the Court considers that the conditions of the applicant’s detention caused him suffering which exceeded the unavoidable level of suffering inherent in detention and which attained the threshold of degrading treatment proscribed by Article 3.

There has accordingly been a violation of Article 3 of the Convention in this respect.

II.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 2 § 2 OF PROTOCOL No. 4 TO THE CONVENTION

52.

The applicant complained that the ban on leaving the country imposed on him had been excessively long and disproportionate, given that his entire family was in Germany and that the nature of his work involved a lot of travel abroad. He relied on Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention, which reads as follows it its relevant parts:

“(...) 2.

Everyone shall be free to leave any country, including his own.

3.

No restrictions shall be placed on the exercise of these rights other than such as are in accordance with law and are necessary in a democratic society in the interests of national security or public safety, for the maintenance of ordre public, for the prevention of crime, for the protection of health or morals, or for the protection of the rights and freedoms of others.”

Admissibility

53.

The Government argued that the applicant had provided the Court with misleading information, as he had sought to exaggerate his suffering under Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention by falsely claiming that the travel ban had prevented him from seeing his family residing in Germany, whereas his wife, children and his mother in fact resided in Romania. Consequently, the Government argued that the applicant’s behaviour constituted an abuse of his right to lodge an application and this complaint should also be rejected as abusive under Article 35 § 3 (a) of the Convention. The Government also drew the Court’s attention to the fact that the applicant had failed to return after his temporary release from prison, which reinforced the conclusion that the prohibition on him leaving the country had been justified in the circumstances of the case.

54.

The applicant submitted that he had never provided the Court with false information. Although his wife and children lived in Romania, he had two uncles in Germany.

55.

The Court finds that it is not necessary to examine the Government’s submissions on the admissibility of this complaint since, in any event, it will be declared inadmissible for the following reasons.

56.

The Court observes that Article 2 § 2 of Protocol No. 4 guarantees to any person the right to leave any country for any other country of the person’s choice to which he or she may be admitted. Any measure restricting that right must meet the requirements of paragraph 3 of that Article (see

Gochev v. Bulgaria

, no.

34383/03

, § 44, 26 November 2009, with further references).

57.

The decision to ban the applicant from leaving the country clearly amounted to such a measure (see

Baumann v. France

, no.

33592/96

, §§ 62 and 63, ECHR 2001

‑

V, and

Napijalo v. Croatia

, no.

66485/01

, § 69, 13

November 2003). It must therefore be examined whether it was “in accordance with law”, pursued one or more of the legitimate aims set out in Article 2 § 3 of Protocol No. 4 and whether it was “necessary in a democratic society” to achieve such an aim.

58.

The Court notes that the measure was based on the express terms of Article 136 of the Romanian Criminal Procedure Code.

59.

The Court is prepared to accept that the measure, which sought to restrict a person charged with an offence and subsequently convicted from travelling abroad, pursued the legitimate aims of the proper administration of justice and securing the applicant’s presence throughout the trial (see,

Pop Blaga v. Romania

(dec.), no. 37379/02, § 159, 10 April 2012).

60.

The chief point in issue seems to be whether the ban was “necessary in a democratic society” in terms of achieving those aims. On that point, the Court observes that under Article 2 §§ 2 and 3 of Protocol No. 4 the authorities are under an obligation to ensure that any restriction of an individual’s right to leave his or her country is, from the outset and throughout its duration, justified and proportionate. That assessment should normally be subject to review by the courts, as they offer the best guarantee that the proceedings will be independent, impartial and lawful. The scope of their review should enable them to take account of all the factors involved (see

Gochev

, cited above, § 50, with further references).

61.

The Court has previously found in a series of cases where this obligation was imposed for periods varying between four years and three months and four years and ten months, also having regard to the other specific circumstances of each case, that the restriction of the applicants’ freedom of movement was not disproportionate (see

Fedorov and Fedorova

v. Russia

, no.

31008/02

, §§ 42-47, 13 October 2005, and

Antonenkov and Others v. Ukraine

, no.

14183/02

, §§ 62-67, 22 November 2005).

62.

Taking into account the above considerations, the Court finds that in the circumstances of the present case the mere duration of the application of the preventive measure is insufficient for the Court to conclude that it was disproportionate. In order to decide whether a fair balance was struck between the general interest in the proper conduct of the criminal proceedings and the applicant’s personal interest in enjoying freedom of movement, the Court must ascertain whether the applicant had a genuine interest in leaving his country of residence or actually sought to leave and, if so, whether permission to do so was refused (see

Fedorov and Fedorova

, cited above, § 44).

63.

In this respect, the Court notes that the preventive measure against the applicant was imposed by a court in proceedings which provided all appropriate procedural safeguards. In addition, the applicant had the opportunity to challenge the prolonged application of the preventive measure before the courts, pleading first that the measure had prevented him from obtaining a job and subsequently that it had prevented him from carrying out his job, which involved travel abroad. However, no actual proof for these claims or for any possible loss of income caused by the preventive measure was provided by the applicant. In addition, the applicant admitted in his submissions before the Court that his wife, children and his mother reside in his home town in Romania. At the same time, according to the documents submitted by the parties, the domestic courts thoroughly analysed the applicant’s submissions and found that the continued restriction of the applicant’s freedom of movement was justified in the specific circumstances of his case. On this point, the Court also notes that the applicant is currently at large after failing to return to serve the remainder of his prison sentence. In view of the above, the Court sees no reason to depart from the findings of the domestic courts in the present case. As a result, the case does not disclose any appearance of an infringement of the guarantees of Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention.

64.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

III.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

65.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

66.

The applicant claimed the sum of 48,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage which he averred had been caused by the suffering he had endured due to the inhuman conditions of his detention and the prohibition on him leaving the country.

67.

The Government considered the sum claimed by the applicant to be excessive.

68.

The Court observes that in the present case it has found a violation only with respect to Article 3. In addition, in the specific circumstances of the present case, the Court considers that the finding of a violation constitutes sufficient just satisfaction and therefore rejects this claim.

B.

Costs and expenses

69.

The applicant claimed EUR 11,014.30 for legal costs for representation before the Court, out of which EUR 4,553.90 was to be paid directly to the bank account of his representative. A detailed document was submitted indicating the precise dates and the number of hours worked in preparing the case, which amounted to 91 hours and 10 minutes at an hourly fee of EUR 57 plus VAT and 28 hours and 15 minutes at an hourly fee of EUR 130 plus VAT.

70.

The Government considered the sum claimed to be excessive.

71.

According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the documents in its possession and the above criteria, the Court, making an equitable assessment, considers it reasonable to award the sum of EUR 850 for costs and expenses for the proceedings before the Court, to be paid to the bank account indicated by the applicant’s representative.

C.

Default interest

72.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Declares

the complaint under Article 3 of the Convention admissible and the remainder of the application inadmissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 3 of the Convention;

3.

Holds

that the finding of a violation constitutes in itself sufficient just satisfaction for any non-pecuniary damage suffered by the applicant;

4.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay directly to the applicant’s representative Ms Diana-Elena Dragomir in respect of costs and expenses within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR

850 (eight hundred and fifty euros), to be converted into the respondent State’s national currency at the rate applicable at the date of settlement;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

5.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 3 December 2013, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Marialena Tsirli

Josep Casadevall

Deputy Registrar

President