CtEDO 03.12.2013 Auto

CASE OF BULEA v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
03.12.2013
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Remainder inadmissible;Violation of Article 3 - Prohibition of torture (Article 3 - Degrading treatment) (Substantive aspect);Non-pecuniary damage - finding of violation sufficient
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CASE OF BULEA v. ROMANIA (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

În cazul Bulea împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Treia), întrunită ca o Cameră compusă din: Josep Casadevall, Președinte, Alvina Gyulumyan, Corneliu Bîrsan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători, și Marialena Tsirli, Registrar adjunct al Secției, după deliberarea în particulară din 12 noiembrie 2013, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: PROCURE 1.EEEEEEEEEE 1.Cazul a pornit dintr-o cerere (nr. 274/8010) depusă împotriva României la Curtea de Apărare a Drepturilor Omului din cadrul Convenției nr. 34 (nr. 4), iar reclamantul a depus o plângere în numele autorităților românești, sub rezerva faptului că a încălcat drepturile sale.

La 17 ianuarie 2012 cererea a fost declarată parțial inadmisibilă și, la 24 februarie 2003, ancheta s-a încheiat cu acuzația reclamantului pentru fraudă, utilizarea unor documente false și asocierea cu mai multe persoane cu scopul de a comite infracțiuni economice. La 28 august 2003 detenția preventivă a reclamantului a fost înlocuită de Curtea Județeană Bacău cu o măsură preventivă de interdicție de a părăsi orașul Galațiu. Pe 10 martie 2004 Curtea Județeană a decis că reclamantul a fost pedepsit cu ședere de mai mulți ani pentru infracțiuni de fraudă. La 10 noiembrie 2004 Curtea Județeană a Bacău i-a permis să depună o cerere de recurs, iar pe 20 noiembrie 2004 Curtea Județeană a acceptat o măsură de suspendare a recursului, care l-a permis să își recurgă la țară.

În timpul reluării procesului, reclamantul a solicitat revocarea măsurii preventive care îi interzicea să părăsească țara în mai multe ocazii, plângându-se că interdicția de călătorie, care era de o lungă durată, îl împiedicase să-și desfășoare activitățile de afaceri și să-și câștige existența pentru familia sa. El a susținut, de asemenea, că nu existau motive să se suspecteze că el reprezenta un risc de zbor. La 7 martie 2006, Tribunalul Județean Galați a respins cererea reclamantului, considerând că gravitatea infracțiunilor la care era acuzat, pierderile semnificative pentru trezoreria statului care fuseseră cauzate de aceste infracțiuni și faza timpurie a procesului justificau necesitatea menținerii măsurii preventive împotriva lui în vigoare. Curtea a mai afirmat că durata procedurilor și durata măsurii preventive impuse asupra sa erau, de asemenea, datorită complexității cazului, care a provocat numeroși acuzați și martori.

Printr-o hotărâre definitivă din 18 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a permis apelul procurorilor și l-a condamnat pe reclamant pentru fraudă agravată și asociere cu mai multe persoane cu scopul de a comite infracțiuni și l-a condamnat la zece ani de închisoare.Obligația de a rambursa suma primită ilegal din trezoreria statului a fost confirmată.B. Detenția reclamantului în închisoarea Bacău 1.Contul reclamantului 15.Pe 8 aprilie 2010 reclamantul și-a început pedeapsa în închisoarea Bacău.16În formularul său de cerere din 17 mai 2010 reclamantul s-a plâns că atmosfera din celula închisorii era terifiantă și a constituit o presiune psihologică.În scrisoarea din 9 iulie 2010 reclamantul s-a plâns în fața Curții că celula sa era foarte aglomerată, având 24 de paturi pătrate și peste douăzeci de paturi pătrate, fiind amenajată pe trei nivele de lumină, între 7 și 20 de metri pătrați.În plus, în celula din închisoare, în timp ce era închisă, reclamantul a fost ținut de administrația penitențiară, de la ora 7 și 18.30 p.M.m., de asemenea, a fost furnizată doar o cameră cu o cameră cu curent natural, de ventilație, de exemplu, iar în celula de la 18 iulie 2010 reclamantul s-a plâns că, în plus, nu era decât o cameră cu o cameră cu lumină.

Între 8 aprilie și 3 iulie 2010 a fost reținut în celula nr. 115, care avea o dimensiune de 26,27 mp și avea 15 paturi instalate. Reclamantul a împărțit celula cu cel mult șapte alți deținuți. Fereastra avea o dimensiune de 1,73 mp. 21 Între 3 mai și 7 iulie 2010 reclamantul a fost reținut în celula nr. 107, care avea o dimensiune de 39,36 mp, avea douăzeci și șapte de paturi instalate și pe care el le-a împărțit cu cel mult șaptesprezece alți deținuți. Fereastra avea o dimensiune de 2,78 mp. 22. Între 7 și 15 iulie 2010 reclamantul a fost reținut în celula nr. 506, care avea o dimensiune de 32,13 mp, avea zece paturi și pe care el o împărțea cu cel puțin nouă alți deținuți. Fereastra avea o dimensiune de 2,52 mp. 21 Între 3 mai și 7 iulie 2010 reclamantul a fost reținut în celula nr. 107, care avea o dimensiune de 39,36 mp, avea douăzeci și șapte de paturi instalate și pe care el le-a împărțit cu cel puțin șapte cu alți. Ferechea avea o dimensiune de 2,52 mp. 21 Între 3 mai mare. Între 3 mai și 7 iulie 2010 reclamantul a fost reținut în celula nr. 107, care avea o dimensiune de 39, cu o dimensiune de 39, cu două metri pătrați, avea douăzeci și șapte de trei mp. 21 mp. 21 Între 3 mai mare. Între 3 iulie 2010 și 7 iulie 2010 reclamantul a fost reținut în celula nr. 107, care avea o dimensiune de 39, care avea o dimensiune de 39,3 mp. Între 3 mp. 39 mp. Între 3 mp. Între 3 mp. Între 3 mp. Între 3 și 7 mp. Între 3 și 7 mp. Între 3 și 7 mai mare, iar pe care avea o suprafață de 22, iar între 7 metri pătrunerețea de 22, iar între 7 metri și 7 metri pătr-ncăru 24 metri pă

O descriere a dispozițiilor legale relevante privind drepturile deținuților, și anume Legea nr. 275/2006, precum și practica națională privind căile de atac interne în ceea ce privește plângerile de supraaglomerare în închisorile românești sunt rezumate în cauzele Cucu împotriva României (nr. 22362/06, § 56, 13 noiembrie 2012) și Porumb împotriva României (nr. 19832/04, §§ 41-43, 7 decembrie 2010). 27.Conform ordinului care stabilește condițiile minime de detenție necesare, emis de Ministrul Justiției (Ordonament nr. 433/C din 5 februarie 2010, publicat în Jurnalul Oficial nr.105 la 15 februarie 2010), celulele trebuie să ofere un spațiu minim de 4 metri pătrați pe deținut pentru deținuții care sunt închiși în celulele lor (inclusiv cei din regimul de detenție închis). (...) 28.Expertiza generală privind situația în România, în raportul Comitetului European pentru Prevenirea Încarcerilor din data de 6 decembrie 2007 (nr. 738/04, în raportul său oficial, nr. 2966/04, în raportul său, în legătură cu situația închisorilor din România), a constatat că în plus fața unor rapoarte ale Comitetelor europene, în care se află în situații de detenție, pot fi consultate cele mai multe persoane (inclusiv cele din cadrul sistemului de detenție închisor).

Spațiul de locuit în practic toate celulele a scăzut la un minim sub 0,6 m2 pe deținut, maxim fiind de 1,5 m2; paturile (suprapuse pe trei niveluri) și saltele erau abia suficient, iar cele existente erau într-o stare grav proastă. B. Legea internă relevantă privind libertatea de circulație și interdicția de a părăsi țara 30.art. 25 din Constituția din 2003 prevede că: Dreptul la libertatea de circulație este garantat în țară și în străinătate.Aplicarea acestui drept este reglementată de lege. 31.art. 136 din Codul de procedură penală prevede următoarele: (1) În cazurile referitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a asigura buna desfășurare a procedurii penale sau pentru a împiedica suspectul sau acuzatul să fugă în timpul anchetei penale, sau în timpul procesului, poate fi aplicată una dintre următoarele măsuri preventive: 33. (b) Interdicția de a părăsi țara. (c) Legea din 139. (b) Prevenția de a părăsi țara este prevăzută în mod automat, ținând seama de toate motivele sau de orice altă măsură preventivă, de exemplu de vârstă sau de condamnare a persoanei care a fost pedepsită să părăsească țara. (c) [art. 3 din Codul de procedură penal prevede că, în cazul în care nu este necesară să fie luată nicio măsură preventivă, trebuie să se ia în mod automat măsura de întreținerea sau să se ia măsura împotriva persoanei care a căreii în cauză, în cauză, în cazul în care a fost pedepsită să părăsească țara sau în cauză.

Având în vedere art. 8 din Convenție, reclamantul s-a plâns de condițiile materiale ale detenției sale în închisoarea Bacău, în special de supraaglomerare și lipsa igienei. În această privință trebuie remarcat că Curtea stăpânește caracterizarea care trebuie dată în drept faptelor cauzei și nu se consideră legată de caracterizarea dată de un reclamant (vezi Guerra și alții împotriva Italiei, 14967/89, § 44, 19 februarie 1998). Prin urmare, plângerea menționată va fi analizată în continuare în temeiul articolului 3, care spune următoarele: Nimeni nu va fi supus torturii sau tratamentului sau pedepsei inumane sau degradante. A. Admisibilitate 1.Obiecția Guvernului privind abuzul de drept de cerere 34.Guvernul a susținut că reclamantul a furnizat Curții informații incomplete și înșelătoare, căci nu a dezvăluit faptul că situația actuală a fost abuzată. În conformitate cu art. 35 din Convenție, în urma unei astfel de situații, reclamantul a fost respins și a fost eliberat în condițiile de detenție. În consecință, în conformitate cu art. 35 din Convenție, în cazul în care a fost depusărtat de către Guvern, nu a fost niciodată depus o plângere în condițiile de detenție. În urma unei astfel de situații, reclamant a fost respins și a fost eliberat în conformitate cu art. 35 din Convenție. În consecință, Guvernul a susținut că nu a fost niciodată depus o plângere în condițiile de detenție în condițiile de detenție în care a fost depus. În urma unei astfel de situații, el a fost retras în condiții de detenție în condiții de viață. În conformitate cu art. 35 din Convenție, a fost respinsă și în condițiile de detenție.

Curtea reamintește că o cerere poate fi respinsă ca abuzivă în temeiul articolului 35 § 3 din Convenție, printre altele, dacă informația incompletă și înșelătoare este, de asemenea, considerată abuzivă de dreptul de cerere, mai ales dacă informația se bazează în mod conștient pe fapte false (a se vedea Varbanov împotriva Bulgariei, nr. 31365/96, § 36, CEDO 2000-X; Popov împotriva Moldovei (nr. 1) nr. 74153/01, § 48, 18 ianuarie 2005; Rehak împotriva Republicii Cehă (dec.), nr. 67208/01, 18 mai 2004; și Kérétchachachvili împotriva Georgiei (dec.), nr. 5667/02, 2 mai 2006).Informația incompletă și înșelătoare poate, prin urmare, să constituie și abuz de dreptul de cerere, mai ales dacă informația se referă la însăși esența cauzei și nu se oferă o explicație suficientă pentru nerespectarea dezvăluirii informației (a se vedea Hnner Hüttler împotriva Germaniei, nr. 74153/01, § 48, 18 ianuarie 2005; Rehak împotriva Republicii Cehă (dec.), nr. 67208/01, 18 mai 2004); Poznanski împotriva României (dec., nr. 38108/01, 25 iulie 2007; și Kerétchachachachvili împotriva Georgiei, nr. 566/02, 2 iulie 2006); Curtea nu mai informează, prin urmare, că nu există nicio obiecție privind condițiile de detenție a reclamantului, în temeiul articolului 2 din Convenție, în cauză, în cauză, sau în cazul în care nu există nicio altă cauză, în cauză, în care să nu se bazeze pe informații cu privire la condițiile interne ale acesteia (a se referitoare la Bacăzută în cauză, § 39.0103; Bacă nu există nicio informație referitoare la Guvernul României, nr. 381/01, 9 iulie 2008; Bacăr., p.

Curtea observă că plângerea reclamantului se referă la condițiile materiale ale detenției sale, în special supraaglomerarea și igiena proastă. În această privință, ea observă că în recentele plângeri depuse împotriva României cu privire la plângeri similare, a constatat deja că, având în vedere natura specifică a acestui tip de plângere, acțiunea judiciară sugerată de Guvern nu constituie o cale de atac eficientă (a se vedea Cucolaș împotriva României , nr. 17044/03 , § 67, 26 octombrie 2010, și Cucu Bacu, citat mai sus, § 73 și 74). Curtea concluzionează, prin urmare, că nu a respins plângerea reclamantului referită în cazul de detenție internă, a se vedea Plângerea Mariana împotriva lui Marian Stofori, § 43.

În cele din urmă, Curtea observă că plângerea reclamantului privind condițiile materiale ale detenției sale prezentate în fața Curții (a se vedea punctele 20-23 de mai sus) nu este manifest nefondată, precizând că autoritățile interne au luat toate măsurile necesare pentru a asigura condiții adecvate de detenție pentru reclamant și că plângerea sa nu este neîntemeiată. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. B. Merite 45.

Curtea observă, de asemenea, că celelalte circumstanțe ale detenției reclamantului, cum ar fi presupusa lipsă de ventilație în celule, sunt în litigiu între părți. Cu toate acestea, nu este necesar ca Curtea să stabilească veridicitatea fiecărei afirmații, deoarece consideră că supraîncărcărcarea celulelor reclamantului îi dă suficiente motive să tragă concluzii pozitive cu privire la cantitatea de datorii pe care a suferit-o în urma intenției sale de a fi tratat cu un tratament degradant în conformitate cu art. 2 din Convenția nr. 51 din 9 mai 2013 (a se vedea art. 2 din Convenția nr. 2 din 9 mai 2013), deși Curtea consideră că nu a existat nicio situație în care reclamantul a suferit un tratament degradant în conformitate cu art. 2 din Convenția nr. 2 din 9 mai 2013 (a se vedea art. 2 din Convenția nr. 2 din 9 mai 2013), deși nu există nicio dovadă că acesta a suferit o suferință suplimentară sau degradantă, în conformitate cu art. 2 din Convenția nr. 2 din 9 mai 2013 (a se vedea art. 2 din Convenția nr. 2 din 9 mai 2013), deși nu există nicio dovadă că a suferit o suferință suplimentară sau degradantă în ceea ce privește această situație, deși nu există nicio dovadă că a existenței unei condiții de degradare a acestui tratament.

Reclamantul s-a plâns că interdicția de a părăsi țara impusă lui a fost excesiv de lungă și disproporționată, având în vedere că întreaga sa familie se afla în Germania și că natura muncii sale implica multe călătorii în străinătate.El s-a bazat pe art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, care are următoarele părți relevante: (...) 2.Oricine este liber să părăsească orice țară, inclusiv țara sa. 3.Nu se vor impune restricții asupra exercitării acestor drepturi decât cele care sunt în conformitate cu legea și sunt necesare într-o societate democratică în interesul securității naționale sau al siguranței publice, pentru menținerea ordinii publice, pentru prevenirea criminalității, pentru protecția sănătății sau a moralei sau pentru protecția drepturilor și libertăților altora. Admisibilitatea 53.

Guvernul a susținut că reclamantul a furnizat Curții informații înșelătoare, deoarece a încercat să exagereze suferința sa în temeiul articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, pretinzând în mod fals că interdicția de călătorie l-a împiedicat să-și vadă familia care locuia în Germania, în timp ce soția, copiii și mama lui locuiau de fapt în România. În consecință, Guvernul a susținut că comportamentul reclamantului a constituit un abuz de dreptul său de a depune o cerere și această plângere trebuie, de asemenea, respinsă ca abuzivă în temeiul articolului 35 § 3 (a) din Convenție. Guvernul a atras, de asemenea, atenția Curții asupra faptului că reclamantul nu a reușit să se întoarcă după eliberarea sa temporară din închisoare, ceea ce a întărit concluzia că interdicția de a părăsi țara a fost justificată de circumstanțele cauzei. 54.

Decizia de interzicere a plecătorului să părăsească țara a constituit în mod clar o astfel de măsură (a se vedea Baumann împotriva Franței, nr. 33592/96, §§ 62 și 63, CEDO 2001‐V, și Napijalo împotriva Croației, nr. 66485/01, § 69, 13 noiembrie 2003).Trebuie, prin urmare, să se examineze dacă a fost în conformitate cu legea, a urmărit unul sau mai multe dintre scopurile legitime prevăzute la art. 2 § 3 din Protocolul nr. 4 și dacă a fost necesar într-o societate democratică pentru a atinge un astfel de scop.58 Curtea observă că măsura s-a bazat pe termenii articolului 136 din Codul de procedură penală al României.59 Curtea este pregătită să accepte că măsura, care a încercat să restricționeze procesul unei persoane cu acuzație și care a călătorit ulterior din străinătate, nu are drept scop să asigure prezența legitimă a reclamantului și a administrației în România (a se vedea Popescu, nr. 609/02, 30.09.2012, § 37), și să asigure o bună prezență a justiției (a se vedea, de asemenea, Popescu.

În acest sens, Curtea observă că, în temeiul articolului 2 §§ 2 și 3 din Protocolul nr. 4, autoritățile sunt obligate să se asigure că orice restricție a dreptului unei persoane de a părăsi țara sa este, de la început și pe toată durata acesteia, justificată și proporțională. Această evaluare ar trebui să fie în mod normal supusă revizuirii de către instanțe, deoarece acestea oferă cea mai bună garanție că procedurile vor fi independente, imparțiale și legale. Domeniul de aplicare al revizuirii lor ar trebui să le permită să ia în considerare toți factorii implicați (a se vedea Gochev, citat mai sus, § 50, cu referințe suplimentare). 61.

Pentru a decide dacă a fost stabilit un echilibru echitabil între interesul general în desfășurarea corectă a procedurilor penale și interesul personal al reclamantului de a se bucura de libertatea de circulație, Curtea trebuie să stabilească dacă reclamantul a avut un interes real de a părăsi țara sa de reședință sau a solicitat efectiv să părăsească și, dacă da, dacă permisiunea de a face acest lucru a fost refuzată (a se vedea Fedorov și Fedorova, citat mai sus, § 44).

În acest sens, Curtea observă că măsura preventivă împotriva reclamantului a fost impusă de o instanță în cadrul unei proceduri care a prevăzut toate garanțiile procedurale adecvate. În plus, reclamantul a avut posibilitatea de a contesta aplicarea prelungită a măsurii preventive în fața instanțelor, invocând mai întâi faptul că măsura l-a împiedicat să obțină un loc de muncă și ulterior că l-a împiedicat să-și desfășoare activitatea, care implica călătorii în străinătate. Cu toate acestea, nici o dovadă reală pentru aceste pretenții sau pentru orice posibilă pierdere de venit cauzată de măsura preventivă nu a fost furnizată de către reclamant. În plus, reclamantul a recunoscut în declarațiile sale în fața Curții că soția, copiii și mama sa locuiesc în orașul său natal din România. În același timp, potrivit documentelor prezentate de părți, instanțele interne au analizat în detaliu declarațiile reclamantului și au constatat că restricționarea libertății de mișcare a reclamantului a continuat să fie în cazul în care s-a manifestat. În ceea ce privește art. 4 din Convenție, Curtea constată că, în vederea faptului de a nu fi prezentat în închisoare, nu există niciun motiv pentru a nu-i dezvălui declarațiunea. În ceea ce privește situația în cauză, Curtea nu consideră că nu este justificată că nu există nicio încălcare de abilitate. În ceea ce privește situația în care se află în prezent, Curtea nu consideră că nu este cazul în cauză, Curtea nu consideră că nu este de natură să facă trimitere la o altă cauză. În ceea ce privește faptul că, Curtea nu consideră că nu este de fapt, Curtea nu consideră că nu este de natură că nu este de natură să facă trimitere la o cauză.

În consecință, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. APLICARE A ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 65. art. 41 din Convenție prevede: Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante în cauză permite doar o reparație parțială, Curtea va acorda, dacă este necesar, o satisfacție echitabilă părții vătămate. A. Daune 66.

Reclamantul a cerut 11.014,30 EUR pentru costurile legale pentru reprezentare în fața Curții, dintre care 4.553,90 EUR trebuiau plătite direct pe contul bancar al reprezentantului său. A fost prezentat un document detaliat care indica datele exacte și numărul de ore lucrate în pregătirea cazului, care a fost de 91 de ore și 10 minute la o taxă orară de 57 EUR plus TVA și 28 de ore și 15 minute la o taxă orară de 130 EUR plus TVA. 70.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă