VARLAN c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
VARLAN c. ROUMANIE (CtEDO, 2013)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere n 25403/07 Ciprian VÂRLAN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 17 septembrie 2013 într-un comitet compus din Ján Šikuta, președintele Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, judecători și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 9 iunie 2007, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Ciprian Vârlan, este un cetățean român născut în 1978 și rezident în Târgu Ocna. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Popa, avocat la Bacău. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 30 octombrie 2006, R.G. a sesizat Parchetul împotriva Corupției din Baja (inclusiv Parchetul de Stat) cu o plângere penală împotriva reclamantului și l-a acuzat pe reclamant, polițist la locul faptei, că i-a cerut suma de 2 000 de euro pentru a o da responsabilului cu resursele umane ale poliției și pentru a-i ușura obținerea unui loc de muncă. Printr-o rezoluție a Parchetului din 18 decembrie 2006, reclamantul a fost reținut. La 19 decembrie 2006, procurorul a solicitat instanței judecătorești din Bac . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În aceeași zi, reclamantul s-a declarat nevinovat în prezența avocatului său și a susținut că a împrumutat efectiv bani de la R.G., care era prietenul său, dar cu o sumă mai mică. Printr-o decizie înainte de a spune dreptul din aceeași zi, instanța de apel a decis să-l pună în detenție provizorie pentru o perioadă de douăzeci și nouă de zile, având în vedere gravitatea pedepsei pe care o suporta și impactul social al acțiunilor sale. Pentru a justifica decizia sa, instanța de apel a luat în considerare elemente concrete, cum ar fi calitatea de polițist al reclamantului, valoarea sumei în cauză și relația de prietenie cu victima. Reclamantul nu a precizat dacă a formulat un recurs împotriva acestei decizii. Printr-o decizie înainte de a declara drept din 15 ianuarie 2007, instanța de apel, în persoana E.E., în calitate de judecător unic, a prelungit detenția provizorie a reclamantului, pe motiv că motivele care au justificat plasarea în arest provizoriu au persistat. Recursul în recurs al reclamantului a fost respins printr-o decizie din 22 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ( printr-o decizie înainte de a pronunța dreptul din 30 ianuarie 2007, instanța de apel, în persoana E.E., în calitate de judecător unic, a revocat detenția provizorie a reclamantului, pe motiv că aceasta nu mai era justificată, deoarece toți martorii fuseseră audiați și că a existat un risc mai mare ca acestea să fie influențate de solicitant. Prin hotărârea din 2 februarie În 2007, Înalta Curte a respins recursul în recurs la Parchet. Reclamantul a fost eliberat în aceeași zi. Campania de presă în decembrie 2006 și în ianuarie 2007, mai multe ziare locale și naționale au publicat articole referitoare la arestarea reclamantului. Unele menționau că reclamantul a solicitat și a primit o sumă de 2 000 de euro de la un reclamant pentru a-i facilita intrarea în poliție, altele decât mai mult decât mai multe decât ar fi cerut și a primit această sumă. Un articol a dat ca sursă de informații un comunicat de presă al Parchetului ; ceilalți nu au luat legătura cu sursa lor. La 22 ianuarie 2007, cotidianul Adevuul de Vaslui În acest articol, reclamantul a fost acuzat, de asemenea, de faptul că, în calitate de polițist responsabil de acest caz, a sufocat o anchetă privind decesul unei tinere. Procedura de fond pentru trafic de influență La 14 noiembrie 2006, Parchetul a solicitat instanței de apel permisiunea de a intercepta convorbirile telefonice ale reclamantului, precum și punerea sub ascultare a conversațiilor sale în persoană ( Printr-o rechiziționare din 11 ianuarie 2007, Parchetul l-a trimis pe reclamant înapoi în fața instanței șefului traficului de influență, în special pe baza declarațiilor de la R.G. și a transcrierilor conversațiilor reclamantului. 11. La cauza a fost înregistrată de Curtea de apel și a fost atribuită, în mod aleatoriu, judecătorului E.E. Reclamantul susține că a solicitat, în conformitate cu dreptul intern, recuzarea judecătorului E.E. și că cererea sa a fost respinsă ca nefondată. Cu toate acestea, el nu a depus la dosar nici copia cererii sale, nici copia hotărârii judecătorești. 12. Prin hotărârea din 12 aprilie 2007, instanța de apel l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de doi ani și șase luni cu suspendare pentru trafic de influență. Curtea de apel s-a bazat pe declarațiile reclamantului și ale R.G., precum și pe transcrierile convorbirilor reclamantului. E.A. care se pronunță în calitate de judecător unic. 13. Recurentul a formulat un recurs în recurs și a susținut, printre altele, că tribunalul de apel se baza exclusiv pe transcrierile conversațiilor sale care fuseseră redactate de Parchet, fără a fi examinat în mod direct și integral aceste transcrieri. 14. Printr-o hotărâre din 16 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție și-a pronunțat recursul, a pronunțat sentința de condamnare a instanței judecătorești și i-a retrimis cauza, pe motiv că nu a examinat direct înregistrarea convorbirilor reclamantului, ceea ce acesta solicitase în mod constant în primă instanță 15. Instanța de apel: din nou pe reclamant, R.G. și mai mulți martori. 16. Prin o decizie înainte de a spune dreptul din 14 februarie 2008, instana de apel autorisa accesul reclamantului la înregistrarea conversaiilor sale. Pe 6 martie 2008, reclamantul s-a prezentat la sediul instanței de judecată, însoțit de avocatul său, pentru a auzi înregistrarea în întregime. Cu toate acestea, el nu a înțeles că o parte în prezența judecătorului cauzei și a procurorului ; cu această ocazie, avocatul său a declarat audierea în audiență publică, precum și o copie completă a înregistrărilor. Reclamantul nu a precizat dacă a primit o copie. 17. Prin o decizie înainte de a spune dreptul din 16 octombrie 2008, instanța de apel La 20 noiembrie 2008, instanța de apel, ca răspuns la cererile institutului, a prezentat cele șase CD-uri care conțineau înregistrările în întregime și a reținut zece fișiere ca eșantioane pentru expertiză. La 29 decembrie 2008, institutul și-a prezentat raportul de expertiză și a ajuns la concluzia că vocea expertă era, în orice caz, Prin hotărârea din 6 februarie 2009, Tribunalul de apel l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de doi ani cu suspendare pentru trafic de influență. După ce a luat notă de concluziile raportului de competență, instanța de apel s-a bazat pe transcrierile convorbirilor reclamantului. 20. În recursul în recurs al reclamantului, Înalta Curte și-a confirmat condamnarea, printr-o hotărâre din 11 mai 2009. În timpul procedurii penale împotriva sa, reclamantul a fost reprezentat de avocați. Dreptul intern relevant 22. Dispozițiile relevante din Codul de procedură penală privind lacul convorbirilor telefonice, așa cum sunt definite de legile nr. 281/2003 și 356/2006, în vigoare în momentul faptelor, sunt rezumate în cauza Dumitru Popescu c. România (n În conformitate cu articolele 47 și 48 din Codul de procedură penală, judecătorul care, printre altele, a decis o prelungire a detenției provizorii nu poate sta pe fondul cauzei. În conformitate cu art. 51, orice parte la procedură poate solicita recuzarea unui judecător de îndată ce a aflat că există un caz de incompatibilitate GRIFS 24. Invocând art. 5 alin. (1) lit. (c) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a avut motive să-l pună în detenție provizorie. 25. Citând la art. 6 alin. (1) din Convenție, a redus lipsa de echitate a procedurii penale împotriva sa, din cauza utilizării ca mijloc de probă a înregistrărilor convorbirilor sale telefonice. Încă din perspectiva aceluiași articol, acesta se plânge de lipsa de imparțialitate a judecătorului E.E., care este pronunțat, cu încălcarea dreptului intern, atât cu privire la menținerea sa în detenție provizorie, cât și cu privire la fondul procedurii penale împotriva sa. 26. Invocând art. 6 alin. (2) și (8) din Convenție, el susține că articolele publicate de presă ca urmare a plasării sale în arest provizoriu au afectat grav imaginea și reputația sa. 5 alin. (1) lit. (c) din Convenție, astfel: Orice persoană are dreptul la libertate și securitate; nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția cazurilor următoare și conform căilor legale (...) (c) dacă a fost arestat și deținut pentru a fi condus în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive plauzibile de interdicție pe care a comis-o sau că există motive întemeiate de a crede în necesitatea de a împiedica comiterea unei infracțiuni sau de a nu comite o infracțiune după executarea acesteia (...) 28. Curtea reamintește că termenii În conformitate cu căile legale din art. 5 alin. (1) din Convenție se referă în principal la legislația națională și consacră obligația de a respecta normele de fond ca procedură. Prin urmare, orice decizie luată de instanțele interne în domeniul de aplicare al articolului 5 trebuie să fie conformă cu cerințele procedurale și de fond stabilite de o lege existentă. Aceasta revine în primul rând autorităților naționale, în special instanțelor, instanțelor, instanțelor de judecată și instanțelor de aplicare a legislației naționale în conformitate cu art. 5 alin. (1) lit. (g) pct. (n) pct. În speță, presupunând că recurentul a epuizat căile de atac (punctul 4 de mai sus), Curtea constată că reclamantul a fost pus în detenție provizorie printr-o decizie înainte de a declara drept din 19 decembrie 2006 a instanței judecătorești din Bacău, care și-a justificat decizia prin elemente concrete specifice persoanei reclamante (împotriva Lauruc c. România, 34236/03, § 65, 23 aprilie 2013).În plus, Curtea nu a conchis nici o înălțare în decizia instanței judecătorești (a contrao Riccardi c. România, n 3048/04, § 55, 3 aprilie 2012). 31. Prin urmare, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins, în conformitate cu art. 35 § 3 a) și 4 din Convenție. Recurentul se plânge de lipsa de echitate a procedurii penale împotriva sa, din cauza utilizării ca mijloc de probă a transcrierii conversațiilor sale și a faptului că instanța E.E. este pronunțată atât asupra detenției provizorii, cât și asupra fondului cauzei. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. 33. Curtea constată că cauza recurentului are două ramuri distincte, pe care o va examina separat. Curtea reamintește că Convenția nu reglementează eligibilitatea probelor ca atare, materie care se încadrează în primul șef al dreptului intern. Comisia a avut deja ocazia să declare că nu este de competența sa să se pronunțe, în principiu, asupra admisibilității anumitor tipuri de probe, de exemplu, a elementelor obținute în mod ilegal sau asupra vinovăției reclamantului. Este necesar să se examineze dacă procedura, inclusiv modul în care au fost obținute elementele de probă, a fost echitabilă în ansamblul său, ceea ce implică examinarea unei astfel de proceduri și, în cazurile în care se află în discuție încălcarea unui alt drept protejat prin convenție, natura acestei încălcări ( Khan c. Regatul Unit, n 35394/97, § 34, CEDH 2000 P.G. și J.H. c. Regatul Unit, nr. 44787/98, § 76, CEDH 2001 IX. 35. Îndreptându-se spre faptele din speță, Curtea constată că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea ia notă de faptul că, în cursul primului ciclu procedural, recurentul a invocat ca argument lipsa de examinare directă de către instana judecătorească din Bacău a înregistrărilor în cauză și că Înalta Curte de Casație și de Justiie și-a pronunțat recursul și a retrimis cauza în instană din cauza acestui motiv (punctul 14 de mai sus). În al doilea rând, în timpul celui de-al doilea ciclu procedural, instanța de apel a lui Bacău a efectuat audierea integrală a înregistrărilor în cauză și a solicitat din oficiu o expertiză a acestor înregistrări (punctul 17 de mai sus). 37. Curtea constată că reclamantul nu contestă, de altfel, conținutul sau autenticitatea înregistrărilor convorbirilor sale (Schenk c. Elveția , 12 iulie 1988, § 47, seria A n 140 și Dumitru Popescu (n citată anterior, § 109) și faptul că competența solicitată de instanța de apel a Bacău a concluzionat că vocea pe înregistrări era, după toate probabilitățile, cea a reclamantului (punctul 18 de mai sus). 38. În plus, reclamantului i se oferă accesul, în prezența avocatului său, la înregistrările în cauză în întregime, dar nu a informat Curtea dacă a beneficiat de acestea și, în caz contrar, din ce motive (punctul 16 de mai sus). Reclamantul nu se plânge nici în fața instanțelor naționale de la .. ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... În aceste împrejurări, Curtea nu are motive să pună sub semnul întrebării utilizarea înregistrărilor convorbirilor reclamantului ca mijloc de probă. Neajunsul instanței E.E. 40. Curtea va examina această ramură a cauzei în lumina principiilor enunțate în jurisprudența sa în materie ( Lindon, Otchakovsky-Laurens și July c. Franța [GC], n 21279/02 și 36448/02, § 75, CEDO 2007 IV și Micallef c. Malta [GC], n 17056/06, §§ 93-96, CEDO 2009). 41. De primă dată, presupunând că reclamantul a epuizat căile de atac interne (punctul 11 de mai sus), Curtea nu are niciun motiv să pună sub semnul întrebării prezumția de imparțialitate subiectivă a judecătorului E.E. Prin urmare, aceasta va examina condiția de imparțialitate obiectivă (Pullar c. Regatul Unit, 10 iunie 1996, § 32, Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1996 III). 42. În speță, temerile reclamantului provin din faptul că, în cursul primului ciclu procedural, judecătorul E.E. s. este pronunțat atât cu privire la prelungirea detenției provizorii, cât și cu privire la fondul cauzei, ceea ce era contrar dreptului intern. În această privință, Curtea amintește totuși că simplul fapt că un judecător a luat decizii înainte de proces, în special în ceea ce privește arestarea provizorie, nu poate justifica în sine, cu excepția unor circumstanțe excepționale, temeri cu privire la imparțialitatea sa (Sfânta Maria c. Franța, 16 decembrie 1992, § 32, seria A n 253 A și Alony Kate c. Spania, n 5612/08, § 52, 17 ianuarie 2012). 43. Curtea nu percepe astfel de circumstanțe excepționale în prezenta cauză. Întradevăr, judecătorul E.E. nu a decis plasarea reclamantului în detenție provizorie, ci a acordat doar prelungirea detenției provizorii (a contrario Alony Kate , citată anterior, punctul 54). În acest sens, instanța E.E. sine se limitează la a constata că motivele care au justificat luarea măsurii persistă și nu a făcut în nici un fel cunoscut eventuala sa convingere că, în speță, existau motive de a crede în vinovăția reclamantului (a opuso Pellon c. Spania, nr. 45238/99, § 50, 25 iulie 2002 și Alony Kate citată anterior, § 56). 44. Prin urmare, Curtea este de părere că temerile reclamantului cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorului E.E. nu pot fi considerate justificate în mod obiectiv. 45. Din aceste motive, Curtea consideră că cele două ramuri ale cauzei sunt vădit nefondate și că cauza trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Argumentul întemeiat pe articolele 6 alineatul (2) și 8 din Convenția 46. Reclamantul se plânge că articolele publicate ca urmare a detenției sale provizorii au afectat grav imaginea și reputația sa și invocă articolele 6 alineatul (2) și 8 din Convenție. Având în vedere jurisprudența bine stabilită în această privință ( Allenet de Ribemont c. Franța, 10 februarie 1995, §§ 32-37, seria A n 308 și Viorel Burzo c. România , n 75109/01 și 12639/02, § 156, 30 iunie 2009), Curtea va examina această cauză numai din punctul de vedere al articolului 6 alineatul (2) din Convenție, astfel de formulare Orice persoană acuzată de o încălcare a dreptului comunitar este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale legale. 47. Curtea amintește că principiul prezumției de nevinovăție consacrat de alineatul (2) din art. 6 prevede că Õ nici un reprezentant al statului nu declară decât o persoană este vinovată de o infracțiune înainte de stabilirea vinovăției sale de către o instanță ( Allenet de Ribemont c. Franța , citată anterior, §§ 35-36. O încălcare a prezumției de nevinovăție poate fi adusă nu numai de un judecător sau de un tribunal, ci și de alte autorități publice (Daktaras c. Lituania, nr 42095/95, § 41 42, CEDH 2000-X). 48. Curtea recunoaște că art. 6 alin. (2) nu poate împiedica, în temeiul art. 10 din Convenție, autoritățile să informeze publicul cu privire la investigațiile penale în curs, dar solicită ca acestea să facă acest lucru cu discreție și rezervă ( Allenet de Ribemont). , citată anterior, punctul 38. În anumite cazuri, o campanie de presă virulentă poate afecta echitatea procesului, influențând opinia publică (a se vedea Akay c. Turcia (dec.), n 34501/97, 19 februarie 2002 și Priebke c. Italia (dec.), n 4899/99, 5 aprilie 2001). 49. Îndreptându-se spre faptele din speță, Curtea ia notă de prima de la început că reclamantul nu a pretins că a sesizat instanțele naționale cu o acțiune în răspundere împotriva zilei în cauză. 50. În orice caz, Curtea consideră că profesia reclamantului justifica interesul atât al autorităților naționale, cât și al publicului larg pentru desfășurarea procesului său penal, în special în contextul luptei împotriva corupției ( mutatis mutandis Viorel Burzo, citată anterior, § 160 și Jiga c. România, nr 14352/04, § 93, 16 martie 2010). 51. Comisia observă apoi că articolele depuse la dosar au fost publicate în etapa inițială a procedurii, după arestarea reclamantului, probabil ca urmare a unui comunicat de presă al Parchetului Național Anticorupție (punctul 7 de mai sus). În lipsa acestui comunicat de presă, Curtea nu poate specula nici asupra conținutului său, nici asupra termenilor folosiți de reprezentanții statului. În măsura în care reclamantul se plânge numai de conținutul articolelor prezentate în presă, Curtea amintește că autoritățile naționale nu pot fi considerate răspunzătoare de actele presei ( mutatis mutandis Y.B. și alte c. Turcia, nr. 48173/99 și 48319/99, § 48, 28 octombrie 2004 și Viorel Burzo, citată anterior, § 165. 52. În cele din urmă, Curtea este de părere că articolele în cauză nu constituiau o campanie mass-media virulentă care ar fi influențat sau ar fi fost susceptibilă de a afecta formarea de către judecători, profesioniști formați în mod corespunzător sau la sfârșitul deliberării (Mirca c. România, 41250/02, § 75, 29 martie 2007 și Jiga , citată anterior, §§ 94 95). 53. Prin urmare, rezultă că această cauză este vădit nefondată și trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 § 3 litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Ján Šikuta Adjunct Președinte