AFFAIRE BĂLAN c. ROUMANIE

ROMÂNIA (solicitarea nr. 24398/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 9 iulie 2013 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Bălan c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-un comitet compus din: Alvina Gyulumyan, președinte, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători, și Marialena Tsirli; graffiter adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 18 iunie 2013, Renunță la hotărâre, adoptat la această ultimă dată: PROCEDURA La originea cauzei se află o cerere (n 24398/04) îndreptată împotriva României și inclusiv un resortisant al acestui stat, domnul Virgil Bălan ( La 31 martie 2004, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( Protocolul nr. 1, singur și combinat cu art. 14 din Convenție.

ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE L'ESPECE Reclamantul s-a născut în 1953 și locuiește în Braila. La 1 august 2000, acesta a fost repartizat armatei de rezervă și i s-a acordat o alocație a cărei sumă era de 123 418 026 lei românești (ROL), în conformitate cu art. 31 din Legea nr. 138 din 20 iulie 1999 (□ Legea nr. 138/99). În momentul plății acestei alocații, Ministerul Afacerilor Interne deduce suma impozitului pe venit, calculată în conformitate cu dispozițiile din Ordonanța nr. 73 din 27 august 1999 privind impozitul pe venit ( Prin intermediul unei acțiuni îndreptate împotriva Ministerului landurilor, reclamantul a solicitat rambursarea impozitului perceput susținând că legile nr. 138/99 și 56/1992 ar exonera de impozit alocația la care avea dreptul.

Ministerul a contestat această cerere susținând că acestea erau conforme cu Ordonanța 73/99. Printr-o hotărâre din 11 iunie 2003, confirmată printr-o hotărâre definitivă a Tribunalului de apel din București din 9 octombrie 2003, tribunalul departamental din București a respins acțiunea reclamantului împotriva Ministerului de Interne, în temeiul articolului 6 litera (f) din ordonanța nr. 73/1999 și principiul general conform căruia orice venit este impozitat, dreptul la despăgubiri primit de reclamant fusese supus în mod corespunzător impozitului. II.

DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în hotărârea Driha c. România 29556/02, §§ 10-17, 21 februarie 2008). CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ÎNALTĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1, SINGUR ȘI ÎNCHEIAT CU ARTICOLUL 14 DIN CONVENȚIE Reclamantul a afirmat că alocația primită pentru pensionarea sa a fost supusă în mod ilegal impozitului, în necunoașterea art. 1 din Protocolul nr. (1) În plus, se plânge că, având în vedere faptul că alți militari aflați în aceeași situație în care au beneficiat de o alocație care nu este supusă impozitului, a suferit o discriminare contrară art. 14 din Convenția combinată cu art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale.

Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 11. La art. 14 din Convenție prevede: Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau în orice altă direcție, originii naționale sau sociale, aparținând unei minorități naționale, averii, nașterii sau oricărei alte situații.

12. Guvernul contestă această teză susținând că reclamantul nu deținea un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1. De asemenea, consideră că, în marea majoritate a cazurilor similare cu cel al reclamantului, instanțele interne au reținut temeinicia impunerii și că, în orice caz, reclamantul nu precizează care ar fi temeiul acestei discriminări. Cu privire la admisibilitate13, Curtea constată că aceste obiecțiuni nu sunt în mod vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea arată că acestea nu se confruntă cu niciun alt motiv d În acest caz, Comisia a ajuns la concluzia încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 luat separat și combinat cu art. 14 din Convenție.

15. Curtea consideră că, în speță, nu există niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită. Ca și în cauza în cauză, Curtea consideră că reclamantul era titularul unui bun protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și faptul că impozitul la care a fost supus constituie o interferență care intră sub incidența reglementării utilizării bunurilor, în sensul celui de-al doilea paragraf al articolului menționat anterior. De asemenea, Comisia consideră că lingualitatea denunțată este în mod evident ilegală din punctul de vedere al dreptului intern și, prin urmare, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor reclamantului. O astfel de concluzie scutește de la a căuta dacă celelalte condiții prevăzute de dispozițiile art. 1 menționat anterior au fost respectate (Driha, menționat anterior, §§ 22-33).

În plus, în ceea ce privește art. 14 din Convenție, discriminarea constă în a trata în mod diferit, dacă nu se justifică obiectiv și rezonabil, persoane aflate în situații comparabile ( Willis c. Regatul Unit, nr. 36042/97, § 48, CEDO 2002-IV. În plus, lista pe care o cuprinde art. 14 are un caracter indicativ și nu limitativ (a se vedea Engel și alții c. Țările de Jos, 28 iunie 1976, § 7, seria A n 22, 16. Curtea subliniază în această privință că, spre deosebire de solicitant, alți militari repartizați rezervei au beneficiat de această alocare fără ca aceasta să fie supusă impozitului. Cu toate acestea, în speță, Curtea nu găsește niciun motiv de natură să justifice o astfel de discriminare.

17. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr 1 numai și combinată cu art. 14 din Convenția. II. ALTE GRIFS 18. Invocând art. 6 din convenție, reclamantul se plânge de presupusa inechitabilă a procedurii, având în vedere jurisprudența contradictorie a instanțelor naționale. 19. Curtea amintește că litigiul fiscal nu intră sub incidența drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, în pofida efectelor patrimoniale pe care le are în mod necesar în ceea ce privește situația contribuabililor ( Ferrazzini Italia [GC], n 44775/98, §§ 21-30, CEDH 2001-VII. Prin urmare, acest litigiu este incompatibil cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie să fie respins în conformitate cu art. III din Convenție.

În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

21. În speță, Curtea constată că reclamantul a fost invitat printr-o scrisoare din 14 octombrie 2008 să prezinte eventualele cereri în temeiul articolului 41 menționat anterior înainte de 25 noiembrie 2008, în ciuda informațiilor conținute în această scrisoare, reclamantul și-a prezentat cu întârziere cererea în temeiul articolului 41 la 6 ianuarie 2009. Curtea amintește că nu acordă nicio sumă cu titlu de satisfacție echitabilă în cazul în care pretențiile și înscrisurile necesare nu au fost prezentate în termenul stabilit în acest scop prin art. 60 alineatul (1) din regulament, chiar și în cazul în care reclamantul și-ar fi indicat pretențiile într-o etapă anterioară a procedurii (Gourguenidze c. Georgie, 81, 17 octombrie 2006). Prin urmare, nu este necesar să i se aloce nici o sumă în temeiul articolului 41 alineatul (1) din Convenție.

PE ACESURI, CURȚA ÎN L 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, singur și combinat cu art. 14 din Convenție; respinge cererea de satisfacție echitabilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 9 iulie 2013, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan adjunct Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE BĂLAN c. ROUMANIE (Requête n o 24398/04) ARRÊT STRASBOURG 9 juillet 2013 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Bălan c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en un comité composé de : Alvina Gyulumyan, présidente, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, juges, et de Marialena Tsirli, greffière adjointe de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 18 juin 2013, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4. Le requérant est né en 1953 et réside à Brăila.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

8. Les dispositions légales et la jurisprudence interne pertinentes sont décrites dans l’arrêt Driha c. Roumanie (n o 29556/02, §§ 10-17, 21 février 2008). EN DROIT I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1, SEUL ET COMBINÉ AVEC L’ARTICLE 14 DE LA CONVENTION

9. Le requérant allègue que l’allocation reçue à son départ à la retraite a été illégalement soumise à l’impôt, en méconnaissance de l’article 1 du Protocole n o 1. Il se plaint de surcroît de ce que, compte tenu du fait que d’autres militaires se trouvant dans la même situation que lui ont bénéficié d’une allocation non soumise à l’impôt, il a subi une discrimination contraire à l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 1 du Protocole n o 1.

AUTRES GRIEFS

18. Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint du caractère prétendument inéquitable de la procédure, eu égard à la jurisprudence contradictoire des juridictions nationales.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

20. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. »