SECȚIUNEA A TREIA CAUZA STENCIULESCU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 5998/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 9 iulie 2013 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă.
În cauza Stănciulescu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-un comitet compus din Alvina Gyulumyan, președinte, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători, și Marialena Tsirli, graffiter adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 18 iunie 2013, Renunță la hotărâre, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 5998/03) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Marin Stănciulescu, a sesizat Curtea la 14 ianuarie 2003 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 16 ianuarie 2001, reclamantul a solicitat Consiliului Baroului de avocatură d Consiliul departamental i-a comunicat un aviz negativ pe motiv că răspunsurile date în cursul unei întrețineri prealabile au arătat că nu avea cunoștințele necesare pentru a-i justifica înscrierea.
La 20 iulie 2001, comisia permanentă a Uniunii Avocaților ( Pe baza avizului Consiliului departamental, a respins cererea reclamantului. O contestație formulată de reclamant în fața Consiliului Uniunii a fost respinsă la 15 decembrie 2001. Reclamantul a contestat deciziile în fața instanței de apel a Pitești. În opinia sa respingerea cererii sale a fost arbitrară, deoarece legea 51/1995 îi acorda dreptul de a fi înscris în barou fără examinare. Printr-o hotărâre din 1 aprilie 2002, instanța de apel a primit acțiunea, considerând că reclamantul a îndeplinit toate condițiile pentru a fi admis la Prin hotărârea din 17 septembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție a acceptat acțiunile și a respins contestația reclamantului ca fiind vădit nefondată.
51/1995 au avut un caracter permisiv cu privire la o singură posibilitate și nu un drept. Având în vedere faptul că autoritățile competente au constatat că prestația reclamantului în timpul interviului anterior nu a fost satisfăcătoare, aceasta concluzionează că contestația reclamantului nu a fost întemeiată. II. JUSTIȚIA ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 11. Dispozițiile relevante privind exercitarea profesiei de avocat, precum și jurisprudența Curții Supreme de Justiție în acest sens sunt descrise în cauza Ștefan Ștef c. România 24428/03 și 26977/03, §§ 20-26, 27 ianuarie 2009). Astfel, Curtea Supremă de Justiție a hotărât în mod constant că înscrierea la ..Ordinul fără examinare este, pentru persoana care îndeplinește condițiile legii, un drept și nu o posibilitate lăsată la latitudinea Uniunii.
PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DIN ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIA 12. Reclamantul denunță o încălcare a principiului securității juridice, deoarece Curtea Supremă de Justiție a pronunțat, în cazul său, o hotărâre care contravine jurisprudenței sale constante. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). Cu privire la admisibilitate 13. Curtea constată că aceasta nu este în mod evident greșit întemeiată pe în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea arată, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil.
Pe fond 14. Reclamantul susține că Curtea Supremă de Justiție a pronunțat, în cazul său, o hotărâre care contravine jurisprudenței sale constante, situație care aduce atingere principiului certitudinii juridice. 15. Guvernul admite că jurisprudența Curții Supreme a fost întotdeauna, începând cu anul 2004, în favoarea admiterii fără examinare a foștilor consilieri juridici în profesia de avocat. Cu toate acestea, acesta susține că hotărârea nu ar putea fi calificată drept arbitrară și, prin urmare, că nu poate aduce atingere dreptului de a solicita un proces echitabil din moment ce Curtea Supremă a analizat și a răspuns în mod detaliat tuturor argumentelor reclamantului și că aceasta a motivat suficient această hotărâre.
16. Curtea a remarcat deja, într-o cauză similară, că Curtea Supremă de Justiție a interpretat în mod constant dispozițiile Legii nr. 51/1995 ca atribuind avocaților întreprinderii care au exercitat mai mult de 10 ani dreptul de a avea acces la Or, în speță, hotărârea din 17 septembrie 2002 nu poate fi calificată drept rejudecată judiciară întemeiată pe o nouă interpretare a legii, deoarece Curtea Supremă de Justiție nu a explicat motivele schimbării poziției sale, înainte de a reveni ulterior la jurisprudența sa constantă.
În acest context, Hotărârea din 17 septembrie 2002 apare singulară și arbitrară (ibidem, § 26). Această incoerență jurprudențială, combinată cu absența unui mecanism capabil să asigure coerența practicii în cadrul celei mai înalte instanțe interne, a avut ca efect privarea reclamantului de dreptul la înscriere în registru fără examinare, în timp ce alte persoane într-o situație similară au fost recunoscute acest drept (Ștefan și Ștef , citată anterior, §§ 35-36). 19. Din moment ce a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. 1 Convenției de a nu putea exercita profesia de avocat din cauza procedurii în litigiu, situație care implică o pierdere financiară în sensul acestui articol.
21. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. În consecință, aceste obiecții sunt inadmisibile și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. III. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
Daune 23. În ceea ce privește prejudiciul material, reclamantul solicită o sumă corespunzătoare veniturilor lunare medii pe care le-ar fi putut obține din exercitarea profesiei de avocat și de la care a fost privat de la refuzul Uniunii de a-și exercita dreptul la ordin. În ceea ce privește prejudiciul moral ca urmare a deteriorării stării sale de sănătate ca urmare a procedurii în litigiu. 6 alin. (1) din Convenție. Curtea nu ar putea specula asupra a ceea ce a fost venitul reclamantului dacă a fost înscris la Order, dar nu consideră că este rezonabil să se considere că a suferit temporar o pierdere de șanse (a se vedea mutatis mutandis, Buzescu c. România, nr 61302/00, § 107, 24 mai 2005). La ce altceva se adaugă un prejudiciu moral.
Statuând în echitate, astfel cum se prevede la art. 41, ea alocă reclamantului 2 400 EUR, toți șefii de prejudiciu. Prospături și cheltuieli de judecată 26. Reclamantul solicită, fără a aduce atingere, o sumă de 2 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată 27. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află stabiliți realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, având în vedere lipsa de documente justificative pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată care se presupune că sunt expuse, Curtea nu acordă reclamantului nici o sumă cu titlu. Interese moratoriu 28. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 2 400 EUR (două mii patru sute de euro) toți șefii de prejudiciu (b) că suma în cauză trebuie convertită în moneda statului Acuzat la rata aplicabilă la data decontării și trebuie adăugat la aceasta orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, această sumă va crește din dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
2013, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Grefier adjunct președinte
AFFAIRE STĂNCIULESCU c. ROUMANIE (Requête n o 5998/03) ARRÊT STRASBOURG 9 juillet 2013 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Stănciulescu c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en un comité composé de : Alvina Gyulumyan, présidente, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, juges, et de Marialena Tsirli, greffière adjointe de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 18 juin 2013, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE 1. À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 5998/03) dirigée contre la Roumanie et dont un ressortissant de cet État, M. Marin Stănciulescu (« le requérant »), a saisi la Cour le 14 janvier 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
3.Le 21 juin 2010, la requête a été communiquée au Gouvernement. EN FAIT I.
4. Le requérant est né en 1952 et réside à Pitești.
5.Le 16 janvier 2001, le requérant demanda au conseil du barreau d’avocats d’Argeș (« le conseil départemental ») son inscription en tant qu’avocat, sans examen. Il fit valoir qu’il exerçait la profession de juriste depuis plus de dix ans et qu’en vertu de l’article 16 § 2 de la loi n o 51/1995 sur l’organisation de la profession d’avocat, il avait droit à être inscrit à l’Ordre des avocats (« l’Ordre ») sans examen d’entrée.
6.Le conseil départemental lui communiqua un avis négatif au motif que les réponses données au cours d’un entretien préalable démontraient que l’intéressé n’avait pas les connaissances nécessaires pour justifier son inscription.
7.Le 20 juillet 2001, la commission permanente de l’Union des avocats (« la commission permanente »), se fondant sur l’avis du conseil départemental, rejeta la demande du requérant. Une contestation introduite par le requérant auprès du conseil de l’Union fut rejetée le 15 décembre 2001.
8.Le requérant contesta les décisions devant la cour d’appel de Pitești. Selon lui le rejet de sa demande était arbitraire car la loi n o 51/1995 lui conférait le droit à être inscrit au barreau sans examen.
9.Par un arrêt du 1 er avril 2002, la cour d’appel accueillit l’action, jugeant que le requérant remplissait toutes les conditions pour être admis à l’Ordre sans examen. L’union et le barreau formèrent un recours contre cet arrêt.
10.Par un arrêt du 17 septembre 2002, la Cour suprême de justice accueillit les recours et rejeta la contestation du requérant comme manifestement mal fondée. Elle nota que les dispositions de l’article 16 § 2 de la loi n o 51/1995 avaient un caractère permissif ouvrant à l’intéressé seulement une possibilité et non un droit. Compte tenu du fait que les autorités compétentes avaient constaté que la prestation du requérant lors de l’entretien préalable n’avait pas été satisfaisante, elle conclut que la contestation du requérant n’était pas fondée. II.
11. Les dispositions pertinentes concernant l’exercice de la profession d’avocat, telles qu’en vigueur à l’époque des faits, ainsi que la jurisprudence de la Cour suprême de justice à ce sujet sont décrites dans l’affaire Ștefan et Ștef c. Roumanie (n os 24428/03 et 26977/03, §§ 20-26, 27 janvier 2009). Il en ressort que la Cour suprême de justice avait constamment jugé que l’inscription à l’Ordre sans examen était, pour la personne qui remplissait les conditions de la loi, un droit et non pas une possibilité laissée à l’appréciation discrétionnaire de l’Union. EN DROIT I.
12. Le requérant dénonce une atteinte au principe de la sécurité juridique, car la Cour suprême de justice a prononcé, dans son cas, un arrêt qui va à l’encontre de sa jurisprudence constante. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « 1. Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...). » A. Sur la recevabilité
13.La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond
14.Le requérant allègue que la Cour suprême de justice a prononcé, dans son cas, un arrêt qui va à l’encontre de sa jurisprudence constante, situation qui porte atteinte au principe de la sécurité juridique.
15.Le Gouvernement admet que la jurisprudence de la Cour suprême a toujours été, à partir de l’année 2004, en faveur de l’admission sans examen des anciens conseillers juridiques dans la profession d’avocat. Toutefois, il affirme que l’arrêt litigieux ne pourrait être qualifié d’arbitraire et, par conséquent, qu’il ne saurait porter atteinte au droit de requérant à un procès équitable dès lors que la Cour suprême a analysé et répondu de manière détaillée à tous les arguments du requérant et qu’elle a suffisamment motivé cet arrêt.
16.La Cour a déjà noté, dans une affaire similaire, que la Cour suprême de justice avait constamment interprété les dispositions de la loi n o 51/1995 comme conférant aux juristes d’entreprise ayant exercé plus de dix ans le droit d’accéder à l’Ordre sans examen d’entrée ( Ștefan et Ștef , précité, § 34).
17.Or, en l’espèce, l’arrêt du 17 septembre 2002 ne saurait être qualifié de revirement jurisprudentiel fondé sur nouvelle interprétation de la loi, car la Cour suprême de justice n’a pas expliqué les raisons du changement de sa position, avant de revenir, ultérieurement, à sa jurisprudence constante. Dans ce contexte, l’arrêt du 17 septembre 2002 apparait singulier et arbitraire (ibidem, § 26).
18.Cette incohérence jurisprudentielle, combinée avec l’absence d’un mécanisme apte à assurer la cohérence de pratique au sein de la plus haute juridiction interne, a eu pour effet de priver le requérant du droit à l’inscription à l’Ordre sans examen, alors que d’autres personnes dans une situation similaire se sont vues reconnaitre ce droit ( Ștefan et Ștef , précité, §§ 35-36).
19.Partant il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention. II.
20. Le requérant invoque l’article 6 § 1 de la Convention et allègue que les juges statuant sur sa requête n’ont pas été indépendants et impartiaux. Il se plaint également sous l’angle de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention de ne pas pouvoir exercer la profession d’avocat en raison de la procédure litigieuse, situation qui implique une perte financière au sens de cet article.
21.Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que ces griefs sont irrecevables et doivent être rejetés en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. III.
22. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
23.Au titre du préjudice matériel, le requérant réclame une somme correspondant aux revenus mensuels moyens qu’il aurait pu tirer de l’exercice de la profession d’avocat et dont il a été privé depuis le refus de l’Union de l’inscrire à l’Ordre. Le montant de l’indemnité réclamée par le requérant s’élève à 120 000 euros (EUR). Il demande aussi le versement de 60 000 EUR au titre du préjudice moral en raison de la dégradation de son état de santé à la suite de la procédure litigieuse.
24.Le Gouvernement n’a pas soumis d’observations à ce titre.
25.La Cour relève que la seule base à retenir pour l’octroi d’une satisfaction équitable réside en l’espèce dans le fait que le requérant n’a pu jouir des garanties de l’article 6 § 1 de la Convention. La Cour ne saurait spéculer sur ce qu’eussent été les revenus du requérant s’il avait été inscrit à l’Ordre, mais elle n’estime pas déraisonnable de penser que l’intéressé a subi temporairement une perte de chance (voir, mutatis mutandis, Buzescu c. Roumanie , n o 61302/00, § 107, 24 mai 2005). A quoi s’ajoute un préjudice moral. Statuant en équité, comme le veut l’article 41, elle alloue au requérant 2 400 EUR, tous chefs de préjudice confondus. B. Frais et dépens
26.Le requérant réclame, sans justificatifs à l’appui, une somme de 2 000 EUR pour frais et dépens.
27.Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce, eu égard à l’absence de justificatifs pour les frais et dépens prétendument exposés, la Cour n’octroie au requérant aucune somme à ce titre. C. Intérêts moratoires
28.La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À l’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant au grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention concernant la sécurité des rapports juridiques et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit a) que l ’ État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, 2 400 EUR (deux mille quatre cents euros) tous chefs de préjudice confondus ; b) que la somme en question est à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement et qu’il convient d’ajouter à celle-ci tout montant pouvant être dû à titre d’impôt ; c) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 9 juillet 2013, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Greffière adjointe Présidente