AFFAIRE MAZILU c. ROUMANIE

La originea cauzei se află o cerere (nr. 23338/13) îndreptată împotriva României și prin care un cetățean al acestui stat, D. Ioan Mazilu (reclamantul), a sesizat Curtea la 27 februarie 2013 în virtutea articolului 34 al Convenției de protejare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (Convenția).

Reclamantul a fost reprezentat de Me A. C. Melniciuc, avocat la Galați. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agenta sa, Doamna C. Brumar, din ministerul Afacerilor Externe.

Reclamantul susține, în baza articolului 3 al Convenției, că ancheta efectuată în urma agresiunii de care a fost victimă nu a fost eficace.

La 18 decembrie 2013, cererea a fost comunicată Guvernului.

La 14 decembrie 2009, reclamantul s-a dus la Bârlad, orașul reședință al județului, pentru a face declarații poliției despre amenințări pe care un vecin, B.F., ar fi adresat-o soției sale. La ora 13, a ieșit din sediul poliției și a încercat să se întoarcă la Coroiești, satul său, cu autostopul. Șoferul unui microbuz l-a ridicat și l-a lăsat pe un drum situat lângă sat. Înainte de a se întoarce acasă, reclamantul l-a invitat pe șofer, drept mulțumire, la terasă unui bar situat la marginea drumului și i-a oferit o băutură. Cei doi bărbați s-au despărțit către ora 15.

Apoi, reclamantul a hotărât să meargă pe jos ultimii kilometri. A mers pe lângă drum, apoi a luat o cărări prin câmpuri. Acest drum de pământ, de aproximativ trei kilometri, ducea direct la casa sa, care se găsea la intrarea satului.

La apusul soarelui, în jurul orei 18h30, în localul Bujoru, reclamantul a fost atacat de un grup de patru persoane care l-au lovit violent cu bâtele pe tot corpul și în special la cap. A căzut la pământ și a mai primit lovituri. Unul dintre indivizi i-a căutat buzunarele și i-a luat banii pe care îi avea. Reclamantul a fost apoi abandonat într-o groapă.

A petrecut noaptea afară, în frig și zăpadă, și a parcurs aproximativ șapte sute de metri în direcția satului, târâind-se.

A doua zi, în jurul orei 13h30, reclamantul a întâlnit un vecin care se ducea cu căruța prin câmpuri către drum. Acest vecin l-a urcat, s-a întors în sat și l-a dus până la casa sa. Reclamantul a fost apoi îngrijit de soția sa, care a sunat o ambulanță, și de alți vecini. Ambulanța a sosit în jurul orei 14h30 și a transportat reclamantul la spitalul din Bârlad.

La ora 16h45, reclamantul a fost internat în terapie intensivă. A rămas hospitalizat până pe 20 ianuarie 2010 pentru traumatism cranio-cerebral și numeroase fracturi. Starea sa a necesitat ulterior alte mai multe spitalizări și numeroase intervenții chirurgicale. Un raport medico-legal a stabilit că reclamantul a suferit leziuni care au pus în pericol viața sa, că avea nevoie de aproximativ o sută șaizeci de zile de ingrijire medicală și că era incapabil de a lucra.

În interimul acestor fapte, în ziua incidentului, B.F. și trei alte persoane, inclusiv L.C., primarul satului Coroiești, s-au dus la parchetul de lângă tribunalul din Bârlad pentru a depune mărturie în cadrul unei anchete vizând L.C., care de asemenea ar fi adresat amenințări soției reclamantului. Audiere a luat sfârșit în jurul orei

Cei patru bărbați s-au întors la sat cu mașina unuia dintre ei. Pe drumul întoarcerii, au observat reclamantul și șoferul microbuzu la terasă barului. B. Ancheta penală 13. La 15 decembrie 2009, la ora 17h10, poliția din Bârlad, informată de spitalul din Bârlad despre agresiunea survenit a cu o zi înainte, a trimis un agent la spital pentru a culege mărturie reclamantului. Acesta a declarat că, la 14 decembrie 2009, după ce a trecut lângă pădure, în locul numit Bujoru, s-a angajat pe drumul care traversa câmpurile. La jumătatea drumului, ajunsese pe o parcelă arată la aproximativ un kilometru de casa sa, prima din sat, când a fost atacat și lovit cu bâtele de patru indivizi, dintre care susținea că a identificat clar trei agresori: B.F., L.C. și P.M., toți cu domiciliul la Coroiești. A căzut la pământ într-o rigolă și agresorii ar fi continuat să-l lovească. Apoi, B.F. ar fi căutat în buzunarul interior al vestei sale și i-ar fi luat banii pe care îi avea. 14. Pe 16 și 17 decembrie 2009, poliția din Bârlad a întocmit un proces-verbal, care arăta că, din cauza unor căderi abundente de zăpadă, echipa constituită pentru a ancheta agresiunea reclamantului nu a putut să se deplaseze în satul Coroiești.

La 17 decembrie 2009, un agent al postului de poliție din satul Coroiești s-a prezentat la domiciliul reclamantului și a luat hainele pe care acesta le purta în ziua agresiunii. Acestea au fost remise biroului departamental de poliție științifică, care a luat fotografii de acestea.

La 18 decembrie 2009, reclamantul a făcut o nouă declarație în fața unui procuror al parchetului de lângă tribunalul din Bârlad. A descris faptele în detaliu și a repetat că B.F., L.C. și P.M. se numărau printre agresorii săi. A precizat că se afla într-un conflict de lungă durată cu aceste trei persoane.

Auziți de poliția din Bârlad, B.F., L.C. și P.M. au confirmat existența conflictului care i se opunea reclamantului, dar au negat că au agresinat acesta.

Interogat la 18 decembrie 2009, L.C. a afirmat că s-a întors la Bârlad la 14 decembrie 2009, în jurul orei 15h30, pentru a face cumpărături, în compania soției sale și că a rămas cu ea până a doua zi.

Interogat la 21 decembrie 2009, B.F. a declarat că la 14 decembrie 2009, după întoarcerea sa din Bârlad, a plecat în jurul orei 16h30, cu o a treia persoană, pentru a tăia lemn într-un câmp situat la aproximativ doi kilometri de domiciliul său și că s-a întors acasă în jurul orei 19h30.

Interogat la 23 februarie 2010, P.M. a declarat că, la 14 decembrie 2009, a rămas toată ziua la domiciliul partenerei sale.

Poliția a interogat de asemenea soția reclamantului, șoferul căruței, șoferul microbuzu, ospătar a barului, vecinii reclamantului și persoanele care au însoțit B.F. la parchetul din Bârlad. Fiecare martor a descris faptele la care a asistat. Vecinii au precizat că un agent al postului de poliție din sat s-a dus la domiciliul reclamantului înainte de sosirea ambulanței.

Poliția din Bârlad a supus B.F., L.C. și P.M. testului detectorului de minciuni. Din rapoartele întocmite la această ocazie, rezultă că elemente caracteristice ale unui comportament simulat au fost detectate cu privire la P.M. Reclamantul a refuzat să se supună acestui test pe motiv că veridicitate declarațiilor sale nu putea fi pusă în îndoială.

Într-o scrisoare trimisă parchetului la 22 iunie 2010, reclamantul a reiterat versiunea sa a faptelor. A adăugat că agentul poliției din Coroiești a sosit la domiciliul său înainte de plecarea sa cu ambulanța și că a refuzat să se ducă la locul agresiunii pe motiv că cunoștea deja acel loc.

La 13 ianuarie 2011, agresorii presumați ai reclamantului au fost confruntați cu acesta în prezența agenților poliției din Bârlad. Reclamantul, asistat de un avocat, a fost invitat să descrie participarea fiecăreia dintre persoanele acuzate că l-au agresinat la 14 decembrie 2009. Ca răspuns, B.F., L.C. și P.M. s-au mulțumit să nege acuzațiile aduse împotriva lor.

La 14 ianuarie 2011, partenera lui P.M. a fost ascultată de poliția din Bârlad, care i-a cerut să precizeze dacă partenerul ei a fost la ea în ziua agresiunii între orele 17 și 18. Ea a afirmat că P.M. a petrecut ziua la ea, ocupând-se de fermă. Nu i s-a pus nici o altă întrebare.

La 20 ianuarie 2011, parchetul a emis o decizie de neînceput a urmăririi împotriva B.F., L.C. și P.M, estimând că vinovăția lor nu era dovedită și că, în lipsa altor probe, comportamentul simulat al lui P.M. evidențiat de testul detectorului de minciuni nu era suficient pentru a permite angajarea răspunderii celor interesați. A ordonat continuarea anchetei în vederea identificării agresogenilor reclamantului. Reclamantul a contestat decizia de neînceput și a criticat ancheta pe motiv că ar fi fost superficială.

Printr-o sentință definitivă din 15 septembrie 2011, tribunalul din Bârlad a confirmat decizia de neînceput. Considera că absența examinării rapide a locului agresiunii era datorată dificultăților în a găsi locul precis unde aceasta s-a desfășurat, care se explică prin căderi de zăpadă survenit în momentul faptelor și prin circumstanța că reclamantul s-a deplasat către casa sa după incident. Tribunalul considera, în orice caz, că, chiar dacă această omisiune era imputabilă poliției, un asemenea examen fusese acum inutil.

Într-o scrisoare adresată parchetului, reclamantul a denunțat ancheta ca fiind superficială. Punea la îndoială sinceritatea declarațiilor agresogenilor săi presumați și ale apropiaților lor, și în special ale lui P.M. și ale partenerei sale, și cerea administrare de noi probe. La 12 decembrie 2011, parchetul a satisfăcut cererea și a ordonat poliției din Bârlad să efectueze o nouă audiere a lui P.M. și a partenerei sale și să administreze probele necesare pentru identificarea agresogenilor reclamantului.

La 10 ianuarie 2012, parchetul a respins o plângere a reclamantului prin care acesta l-a acuzat pe comisar în charge cu ancheta de pasivitate și neglijență.

La 16 aprilie 2014, P.M. și partenera sa au fost auziți de poliția din Bârlad care le-a cerut să precizeze dacă, seara agresiunii, P.M. a fost la domiciliul partenerei sale. Au răspuns afirmativ și au afirmat că și-au menținut declarațiile anterioare. Din procesul-verbal de audiere rezultă că nu li s-a pus nici o altă întrebare. La o dată nespecificată, parchetul a clasat dosarul pe motiv că autorii agresiunii rămân necunoscuți. DREPTURI

Constatând că cererea nu este manifest neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 a) al Convenției și că nu se lovește de nici un alt motiv de neadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă. B. Privind fondul 1. Tezele părților a) Reclamantul

Reclamantul denunță o absență a anchetei eficace în vederea identificării și pedepsirii autorilor agresiunii suferite de el.

Consideră că autoritățile au trebuit să culeagă prompt dovezi susceptibile să ajute la identificarea agresogenilor săi. Estimează că faptul că a fost transportat la domiciliul său de un vecin nu ar fi trebuit să împiedice căutarea locului agresiunii și desfășurarea investigațiilor la acel loc.

Privind ancheta efectuată împotriva celor trei agresori presumați, reclamantul susține că declarațiile acestora erau incomplete. Critică decizia de a pune capăt urmăririi pronunțată de parchet pe motiv că acesta nu ar fi căutat în mod real să stabilească ocuparea timpului interesaților în cursul după-amiezii și seara din 14 decembrie 2009.

În sfârșit, estimează că, în absența oricărei investigații, trecerea timpului va duce la prescrierea răspunderii penale a agresogenilor săi. b) Guvernul

Guvernul consideră că nu a existat o încălcare a aspectului procedural al articolului 3 al Convenției în cazul de cauză, deoarece autoritățile competente ar fi respectat obligația de a ancheta violențele suferite de reclamant. Potrivit acestuia, ancheta efectuată a fost promptă, rapidă, detaliată și diligentă.

În această privință, Guvernul arată că la 15 decembrie 2009, polițiștii din Bârlad s-au dus la spital pentru a-l interoga pe reclamant imediat după spitalizarea acestuia și cunoștință de incident. Indică de asemenea că audiere agresogenilor presumați a începu la 18 decembrie 2009 și că, ținând seama de rezultatele testului detectorului de minciuni pentru P.M., poliția a interogat de asemenea partenera acestuia. Adaugă că mai mulți martori au fost auziți și că o confruntare între agresorii presumați și reclamant a avut loc în prezența avocatului acestuia.

Privind absența identificării locului exact al agresiunii, Guvernul susține că această omisiune era datorată condițiilor meteorologice, care ar fi fost rele și ar fi împiedicat cercetătorii să se deplaseze la locul agresiunii la timp.

În sfârșit, Guvernul reproșează reclamantului refuzul de a se supune testului detectorului de minciuni. Pe acest punct, afirmă că, prin atitudinea sa, interesatul a refuzat să coopereze cu cercetătorii, a căror sarcină ar fi fost dificilă ținând seama de o absență de martori direcți și de probe materiale ale agresiunii. 2. Aprecierea Curții

Curtea reamintește că, atunci când o persoană formează o pretențiune sustenabilă de atingere a integrității sale fizice, autoritățile trebuie să deschidă prompt o anchetă care permite identificarea și pedepsirea persoanelor responsabile. O asemenea obligație nu poate fi limitată doar la cazurile de tratamente inumane infligite de agenți ai statului (M.C. c. Bulgaria, nr. 39272/98, § 151, CEDH 2003-XII, și Gherdan c. România (dec.), nr. 8337/12, § 40, 1 septembrie 2015).

Este adevărat, nu este o obligație de rezultat, ci de mijloace. Autoritățile trebuie să fi luat măsuri rezonabile de care dispuneau pentru a obține probe privind faptele în cauză, inclusiv declarația victimei, depozițiile martorilor, expertize și certificate medicale susceptibile să furnizeze un raport complet și precis al rănilor și o analiză obiectivă a constatărilor medicale. Orice deficiență a anchetei slăbind capacitatea sa de a stabili răspunderile riscă să nu răspundă cerințelor articolului 3 al Convenției. În plus, pentru ca o anchetă să poată fi considerată eficace, este necesar ca aceasta să fie condusă cu celeritate și diligență rezonabile. Un răspuns rapid al autorităților este esențial pentru a păstra încrederea publicului în respectarea principiului legalității și pentru a evita orice aparență de complicitate sau toleranță a actelor ilegale (R.I.P. și D.L.P. c. România, nr. 27782/10, §§ 56 și 57, 10 mai 2012).

Curtea a fost adesea chemată să se pronunțe asupra întrebării dacă autoritățile interne au răspuns prompt și într-un termen corespunzător la plângeri ridicate pe baza aspectului procedural al articolelor 2 și 3 al Convenției. În cadrul examinării sale, a fost atentă la data deschiderii anchetei și la timp pe care autoritățile interne l-au luat pentru a culege declarații de martori și a efectua primele investigații (Milena Felicia Dumitrescu c. România, nr. 28440/07, § 53, 24 martie 2015 și cauzele citate acolo).

În cazul de cauză, Curtea observă că agresiunea suferită de reclamant a fost de o gravitate deosebită și că a pus în pericol viața acestuia. Constată că o anchetă a fost deschisă în ziua spitalizării reclamantului (§13 mai sus). Trebuie să aprecieze caracterul eficace al investigațiilor efectuate.

Curtea estimează, ca și Guvernul (§40 mai sus), că ancheta prezenta o anumită complexitate din cauza absenței de martori oculari ai agresiunii. Prin urmare, căutarea și exploatarea unor posibile probe materiale aveau o importanță sporită.

Cu toate acestea, Curtea constată că autoritățile interne nu au căutat să identifice locul agresiunii și posibilele indicii care puteau fi acolo. Nu poate accepta explicația furnizată de autoritățile interne, conform căreia condițiile meteorologice rele au împiedicat echipa cercetătorilor să se deplaseze în satul Coroiești (§27 mai sus).

În această privință, Curtea observă că satul Coroiești dispunea de un post de poliție și că, potrivit declarațiilor reclamantului și martorilor, polițiștii locali erau conștienți de evenimente și chiar cunoșteau locul agresiunii (paragrafele 21 și 23 mai sus). În plus, în aceeași zi a incidentului, reclamantul a indicat circumstanțele agresiunii sale, în special locul, modalitatea, numărul și identitatea presupusă a agresogenilor (§13 mai sus). Curtea observă că reclamantul a identificat, fără nici o ezitare și de la primele sale declarații, constante pe toată durata procedurii, trei dintre agresorii săi ca fiind B.F., L.C. și P.M., descriind în detaliu desfășurarea faptelor (paragrafele 13, 16, 23 și 24 mai sus).

Dar din documentele dosarului rezultă că polițiștii din Coroiești nu au efectuat nici o investigație înainte de 17 decembrie 2009, data la care un agent s-a dus la domiciliul reclamantului pentru a recupera hainele purtate de acesta în ziua agresiunii (§15 mai sus), și că aceste haine, păstrate de biroul departamental de poliție științifică, nu au fost supuse expertizei.

Curtea observă de asemenea că B.F. și L.C., doi dintre agresorii presumați ai reclamantului, au declarat că, seara din 14 decembrie 2009, erau ocupați cu diverse sarcini în compania unor terți (paragrafele 18 și 19 mai sus). Constată totuși că autoritățile interne nu au căutat să identifice și să interoghez pe aceste persoane pentru a verifica veridicitatea faptelor expuse de ei. Alibis-urile susținute de aceste persoane nu au fost deci corespunzător verificate.

Este adevărat, Curtea observă că autorii presumați ai agresiunii au fost supuși testului detectorului de minciuni și confruntați cu reclamantul și că partenera unuia dintre ei, în special P.M., a fost interogată (paragrafele 22, 24, 25 și 30 mai sus).

Cu toate acestea, din decizia de neînceput a parchetului din 20 ianuarie 2011 rezultă că testul detectorului de minciuni avea o valoare probantă toată relativă (§26 mai sus). Prin urmare Curtea estimează că nici realizarea acestui test cu privire la B.F., L.C. și P.M., nici refuzul reclamantului de a se supune nu puteau înlocui căutarea și administrarea unor probe fiabile în vederea verificării depozițiilor celor interesați.

În plus, Curtea observă că confruntarea dintre reclamant și agresorii săi presumați s-a limitat la o simplă reiterate a declarațiilor anterioare (§24 mai sus). Constată de asemenea că parchetul de lângă tribunalul din Bârlad a satisfăcut cererea reclamantului prin care acesta punea la îndoială, printre altele, sinceritatea declarațiilor lui P.M. și ale partenerei sale și solicitau administrare de noi probe în vederea identificării agresogenilor săi (§28 mai sus). Observă de asemenea că, în cursul unei noi audieri, care a avut loc doar la 16 aprilie 2014, P.M. și partenera sa s-au mulțumit să-și mențină declarațiile anterioare și că nu li s-a pus nici o altă întrebare pentru a verifica veridicitatea acestor declarații (§30 mai sus).

În plus, Curtea constată că, ulterior, deși nici o nouă probă nu fusese administrată pentru clarificarea zonelor de umbră care subsistau privind identitatea agresogenilor reclamantului și circumstanțele incidentului, ancheta a fost închisă și dosarul a fost clasat (§30 mai sus).

Ținând seama de aceste elemente, Curtea estimează că ancheta nu poate fi considerată că a permis stabilirea cu suficientă precizie a circumstanțelor care au înconjurat agresiunea reclamantului.

Prin urmare, Curtea concluzionează că a existat, în cazul de cauză, o încălcare a obligațiilor pozitive care incumbă Statului pârât în temeiul articolului 3 al Convenției luate sub aspectul procedural.

Reclamantul arată că agresiunea de care a fost victimă a dus la perioade lungi de spitalizare, numeroase intervenții chirurgicale și pierderea capacității sale de a lucra. Afirmă că este imposibil să se ocupe de ferma sa, precizând că aceasta îi permitea să asigure subsistența sa și a familiei sale. De aceea, solicită acordarea unei indemnizări lunare pentru a acoperi pierderea susținută a veniturilor sale. Solicită de asemenea 50 000 euro (EUR) cu titlu de daună morală pe care estimează că a suferit-o.

Guvernul estimează că nu există un liant de cauzalitate între încălcarea constatată a aspectului procedural al articolului 3 al Convenției și dauna materială susținută. În plus, indică că reclamantul nu a cifrat și nu a detaliat cererea aferentă. Privind dauna morală susținută, Guvernul consideră că suma cerută este excesivă în comparație cu jurisprudența Curții în materie.

Curtea observă mai întâi că singura bază pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în cazul de cauză în încălcarea articolului 3 al Convenției sub aspectul procedural. Prin urmare, reclamantul nefiind demonstrat existența unui liant de cauzalitate dintre încălcarea constatată și dauna materială susținută, ea respinge cererea aferentă.

În schimb, Curtea estimează că încălcarea articolului 3 al Convenției sub aspectul procedural a cauzat reclamantului o daună morală punând-ul într-o situație de consternare și frustrare. Ținând seama de elementele de care dispune și de criteriile care se desprind din jurisprudența sa, Curtea estimează rezonabilă suma de 7 500 EUR pentru daună morală și o acordă reclamantului. B. Cheltuieli și costuri

Reclamantul solicită de asemenea 3 000 EUR pentru cheltuieli și costuri suportate în fața jurisdicțiilor interne și pentru cele suportate în fața Curții.

Guvernul indică că reclamantul nu a furnizat documente justificative pentru întregul suma reclamată.

Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și costurilor decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor.

Ținând seama de documentele de care dispune privind cheltuielile și costurile suportate pentru procedura internă, prezentarea cererii în fața ei și întocmirea rapoartelor medicale, Curtea acordă reclamantului suma de 1 700 EUR. C. Dobânzi de întârziere

Curtea consideră potrivit să bazeze rata dobânzilor de întârziere pe rata dobânzii facilității de prêt marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. Declară cererea admisibilă; 2. Declară că a existat o încălcare a articolului 3 al Convenției sub aspectul procedural; 3. Declară a) că Statul pârât trebuie să verseze reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, de convertit în moneda Statului pârât la curs la data regelrii: i. 7 500 EUR (șapte mii cinci sute euro), plus orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit, pentru daună morală, ii. 1 700 EUR (mie șapte sute euro), plus orice sumă putând fi datorată cu titlu de impozit de reclamant, pentru cheltuieli și costuri; b) că, de la expirarea acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu rata facilității de prêt marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, mărită cu trei puncte procentuale; 4. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 17 ianuarie 2017, conform articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Grefier adjunct Președinte

Le requérant a été représenté par M e A. C. Melniciuc, avocate à Galați. Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») a été représenté par son agente, M me C. Brumar, du ministère des Affaires étrangères.

Le requérant allègue, sous l’angle de l’article 3 de la Convention, que l’enquête menée à la suite de l’agression dont il a été victime n’a pas été effective.

Le 18 décembre 2013, la requête a été communiquée au Gouvernement. EN FAIT

Le requérant est né en 1942 et réside à Coroiești. A. L’agression subie par le requérant

Le 14 décembre 2009, le requérant se rendit à Bârlad, la ville chef ‑ lieu du département, pour faire des déclarations à la police au sujet de menaces qu’un voisin, B.F., aurait proférées à l’encontre de son épouse. À 13 heures, il quitta le siège de la police et chercha à rentrer à Coroiești, son village, en autostop. Le chauffeur d’une camionnette le prit à bord de son véhicule et le déposa sur une route située près du village. Avant de rentrer chez lui, le requérant invita le chauffeur, pour le remercier, à la terrasse d’un bar situé en bordure de la route et lui offrit une boisson. Les deux hommes se quittèrent vers 15 heures.

Ensuite, le requérant décida de parcourir les derniers kilomètres à pied. Il marcha le long de la route, puis il prit un raccourci à travers les champs. Ce chemin de terre, d’environ trois kilomètres, conduisait directement à sa maison, qui se trouvait à l’entrée du village. 8. À la tombée de la nuit, vers 18 h 30, au lieu-dit Bujoru, le requérant fut agressé par un groupe de quatre personnes qui le frappèrent violemment avec des bâtons sur tout le corps et particulièrement à la tête. Il tomba à terre et reçut encore des coups. L’un des individus fouilla ses poches et lui prit l’argent qu’il avait sur lui. Le requérant fut ensuite abandonné dans un fossé.

Il passa la nuit dehors, dans le froid et la neige, et il parcourut environ sept cents mètres en direction de son village, en rampant.

Le lendemain, vers 13 h 30, le requérant croisa un voisin qui se dirigeait en charrette à travers les champs vers la route. Ce voisin le fit monter, retourna au village et le conduisit jusqu’à sa maison. Le requérant fut alors pris en charge par son épouse, qui appela une ambulance, et d’autres voisins. L’ambulance arriva vers 14 h 30 et transporta le requérant à l’hôpital de Bârlad. 11. À 16 h 45, le requérant fut admis en réanimation. Il resta hospitalisé jusqu’au 20 janvier 2010 pour un traumatisme crânien et de nombreuses fractures. Son état nécessita par la suite plusieurs autres hospitalisations et de nombreuses interventions chirurgicales. Un rapport médicolégal établit que le requérant avait subi des blessures qui avaient mis en danger sa vie, qu’il avait besoin d’environ cent soixante jours de soins médicaux et qu’il était dans l’incapacité de travailler.

Dans l’intervalle, le jour de l’incident, B.F. et trois autres personnes, dont L.C., le maire du village de Coroiești, s’étaient rendus au parquet près le tribunal de première instance de Bârlad pour témoigner dans le cadre d’une enquête visant L.C., qui aurait également proféré des menaces à l’encontre de l’épouse du requérant. L’audition avait pris fin vers 14 heures. Les quatre hommes étaient rentrés au village avec la voiture de l’un d’entre eux. Sur le chemin du retour, ils avaient aperçu le requérant et le chauffeur de la camionnette à la terrasse du bar. B. L’enquête pénale 13 . Le 15 décembre 2009, à 17 h 10, la police de Bârlad, informée par l’hôpital de Bârlad de l’agression survenue la veille, dépêcha un agent à l’hôpital pour recueillir le témoignage du requérant. Ce dernier déclara que, le 14 décembre 2009, après avoir longé la forêt, au lieu-dit Bujoru, il s’était engagé sur le chemin qui traversait les champs. A mi-chemin, il était arrivé sur une parcelle labourée à environ un kilomètre de sa maison, la première du village, quand il avait été attaqué et frappé avec des bâtons par quatre individus, parmi lesquels il disait avoir clairement identifié trois agresseurs : B.F., L.C. et P.M., tous domiciliés à Coroiești. Il était tombé à terre dans une ornière et les agresseurs auraient continué à le frapper. Ensuite, B.F. aurait fouillé la poche intérieure de sa veste et lui aurait pris l’argent qu’il avait sur lui.

Les 16 et 17 décembre 2009, la police de Bârlad dressa un procès ‑ verbal, qui exposait que, en raison d’abondantes chutes de neige, l’équipe constituée pour enquêter sur l’agression du requérant n’avait pas pu se déplacer dans le village de Coroiești. 15 . Le 17 décembre 2009, un agent du poste de police du village de Coroiești se présenta au domicile du requérant et emporta les vêtements que ce dernier portait le jour de l’agression. Ceux-ci furent remis au bureau départemental de la police scientifique, qui en prit des photographies. 16 . Le 18 décembre 2009, le requérant fit une nouvelle déclaration devant un procureur du parquet près le tribunal de première instance de Bârlad. Il décrivit les faits de manière détaillée et répéta que B.F., L.C. et P.M. figuraient parmi ses agresseurs. Il précisa qu’il était en conflit depuis longtemps avec ces trois personnes.

Entendus par la police de Bârlad, B.F., L.C. et P.M. confirmèrent l’existence du conflit qui les opposait au requérant, mais nièrent avoir agressé ce dernier. 18 . Interrogé le 18 décembre 2009, L.C. affirma qu’il était retourné à Bârlad le 14 décembre 2009, vers 15 h 30, pour faire des courses, en compagnie de son épouse et qu’il y était resté avec elle jusqu’au lendemain. 19 . Interrogé le 21 décembre 2009, B.F. déclara que le 14 décembre 2009, après son retour de Bârlad, il était parti vers 16 h 30, avec une tierce personne, pour couper du bois dans un champ situé à environ deux kilomètres de son domicile et qu’il était rentré chez lui vers 19 h 30. 20 . Interrogé le 23 février 2010, P.M. déclara que, le 14 décembre 2009, il était resté toute la journée au domicile de sa compagne. 21 . La police interrogea également l’épouse du requérant, le conducteur de la charrette, le chauffeur de la camionnette, la serveuse du bar, les voisins du requérant et les personnes ayant accompagné B.F. au parquet de Bârlad. Chaque témoin décrivit les faits auxquels il avait assisté. Les voisins précisèrent qu’un agent du poste de police du village s’était rendu au domicile du requérant avant l’arrivée de l’ambulance. 22 . La police de Bârlad soumit B.F., L.C. et P.M. au test du détecteur de mensonge. Il ressort des rapports établis à cette occasion que des éléments caractéristiques d’un comportement simulé avaient été détectés à l’égard de P.M. Le requérant refusa de se soumettre à ce test au motif que la véracité de ses déclarations ne pouvait être mise en doute. 23 . Dans un mémoire envoyé au parquet le 22 juin 2010, le requérant réitéra sa version des faits. Il ajouta que l’agent de la police de Coroiești était arrivé à son domicile avant son départ en ambulance et qu’il avait refusé de se rendre sur le lieu de l’agression au motif qu’il connaissait déjà cet endroit. 24 . Le 13 janvier 2011, les agresseurs présumés du requérant furent confrontés à ce dernier en présence des agents de la police de Bârlad. Le requérant, assisté par un avocat, fut invité à décrire la participation de chacune des personnes accusées de l’avoir agressé le 14 décembre 2009. En réponse, B.F., L.C. et P.M. se bornèrent à nier les accusations formulées à leur encontre. 25 . Le 14 janvier 2011, la compagne de P.M. fut entendue par la police de Bârlad, qui lui demanda de préciser si son compagnon avait été chez elle le jour de l’agression entre 17 et 18 heures. Elle affirma que P.M. avait passé la journée chez elle pour s’occuper de la ferme. Aucune autre question ne lui fut posée. 26 . Le 20 janvier 2011, le parquet rendit un non-lieu à l’égard de B.F., L.C. et P.M, estimant que leur culpabilité n’était pas démontrée et que, en l’absence d’autres indices, le comportement simulé de P.M. mis en évidence par le test du détecteur de mensonge ne suffisait pas à permettre une mise en cause des intéressés. Il ordonna la poursuite de l’enquête en vue de l’identification des agresseurs du requérant. Le requérant contesta le non ‑ lieu et critiqua l’enquête en ce qu’elle aurait été superficielle. 27. Par un jugement définitif du 15 septembre 2011, le tribunal de première instance de Bârlad confirma le non-lieu. Il estimait que l’absence d’examen rapide du lieu de l’agression était due à des difficultés pour retrouver l’endroit précis où celle-ci s’était déroulée, lesquelles s’expliquaient par des chutes de neige survenues au moment des faits et par la circonstance que le requérant s’était déplacé vers sa maison après l’incident. Le tribunal considérait, en tout état de cause, que, à supposer que cette omission était imputable à la police, un tel examen était devenu à présent inutile. 28 . Dans un mémoire adressé au parquet, le requérant dénonça l’enquête comme ayant été superficielle. Il mettait en doute la sincérité des déclarations de ses agresseurs présumés et de leurs proches, et en particulier celles de P.M. et de sa compagne, et il demandait l’administration de nouvelles preuves. Le 12 décembre 2011, le parquet fit droit à cette demande et ordonna à la police de Bârlad de procéder à une nouvelle audition de P.M. et de sa compagne et d’administrer les preuves nécessaires à l’identification des agresseurs du requérant. 29. Le 10 janvier 2012, le parquet rejeta une plainte du requérant par laquelle celui-ci accusait le commissaire en charge de l’enquête de passivité et de négligence. 30 . Le 16 avril 2014, P.M. et sa compagne furent entendus par la police de Bârlad qui leur demanda de préciser si, le soir de l’agression, P.M. avait été au domicile de sa compagne. Ils répondirent par l’affirmative et affirmèrent qu’ils maintenaient leurs déclarations antérieures. Il ressort du procès-verbal d’audition qu’aucune autre question ne leur fut posée. À une date non précisée, le parquet classa sans suite le dossier au motif que les auteurs de l’agression demeuraient inconnus. EN DROIT I.