CtEDO 28.04.2015 Auto

AFFAIRE MATEIUC c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
28.04.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Non-violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure pénale;Article 6-1 - Procès équitable)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE MATEIUC c. ROUMANIE (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

ROMÂNIA (solicitarea nr. 48968/08) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 aprilie 2015 DEFINIF 14/09/2015 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Mateiuc c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președintele, Luis López Guerra, Ján Šikuta, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Stephen Phillips, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 7 aprilie 2015, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată judiciară La originea cauzei se află o hotărâre (n 48968/08) îndreptat împotriva României și al cărui resortisant al acestui stat, Ilie Mateiuc ( C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul s-a plâns în special de o lipsă de echitate a procedurii penale împotriva sa. La 30 august 2013, cauza privind lipsa de echitate a procedurii penale a fost comunicată guvernului. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L Acestea S-a născut reclamantul în 1956 și își are reședința în Teslui. Contextul cauzei În perioada 1992-2007, reclamantul a fost inspector al Direcției Generale Finanțe Publice a Olt. În această calitate, a fost responsabil cu controlul documentelor contabile și financiare ale societăților comerciale și a putut impune sancțiuni cu caracter penal sau administrativ. La 3 iulie 2006, G.S., o colegă a reclamantului, a fost prinsă în flagrant de primire a unei sume de bani din partea administratorului unei societăți comerciale. La 4 iulie 2006, G.S. a fost auzită de polițiștii de la inspecția departamentală a poliției din Olt în absența unui avocat. : ea a recunoscut că a acceptat, împreună cu reclamantul, sume de bani din partea administratorului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 5 iulie 2006, cauza a fost retrimisă la tribunalul județ al d'Olt, căruia îi revenea competența legală de a urmări infracțiunile de corupție. La 31 iulie 2006, reclamantul a fost audiat de un procuror cu privire la aceleași fapte, asistat de un avocat, a continuat să nege faptele care i-au fost reproșate și a contestat acuzațiile aduse acestuia. 11. G.S. a fost și ea auzită din nou, la 28 septembrie 2006. În prezența avocatului ales de el, ea și-a modificat declarația, a negat faptele care i-au fost reproșate și a declarat că a făcut declarația din 4 iulie 2006 sub presiune 12. Ulterior, reclamantul și G.S. au făcut obiectul a trei proceduri penale distincte. Prima procedură penală 13. Prima procedură s-a referit la plângerile penale ale administratorilor a două societăți comerciale, inclusiv soții C. M. F.C. și M.C. Pe rechizitoriul Parchetului, cauza a fost înregistrată de tribunalul departamental al Olt, care a cuprins reclamantul și G.S. Reclamantul a negat faptele care i-au fost reproșate, precum și G.S. care își va reitera poziția potrivit căreia a făcut declarația sa poliției sub presiune. În lipsa unui avocat, instanța îi include și pe soții C. în calitate de denunțător (martori denunțatori) și patru dintre angajații lor ca martori. Prin hotărârea din 26 martie 2007, tribunalul departamental l-a numit pe reclamantul șefului de corupție activă și l-a condamnat la plata unei amenzi administrative. Pe baza declarației G.S. în fața poliției și a declarațiilor martorilor, Tribunalul a considerat că faptele reproșate reclamantului erau dovedite, dar că nu prezentau pericolul social. În ceea ce privește argumentul întemeiat pe lipsa unui avocat în timpul procesului de interogare a G.S. de către poliție, instanța landă, pe motiv că persoana în cauză a avut acces la un avocat atunci când a fost interogată de către Parchet, precizând că acesta din urmă era de fapt autoritatea responsabilă pentru ancheta în astfel de cazuri. La apelul de la Parchet, instanța de apel din Craiova (adică instanța de apel din partea tribunalului din partea tribunalului din cauza G.S. și reclamantul, l-a condamnat pe acesta din urmă la o pedeapsă de un an de închisoare fermă printr-o hotărâre din 1 noiembrie 2007. Curtea de apel s-a bazat în principal pe declarația de la G.S. în fața poliției și pe declarațiile soților C. Părțile relevante din cauza hotărârii sunt astfel redactate Astfel, în declarația sa din 4 iulie 2006 (fișa 19 din dosarul anchetei), acuzatul G.S. descrie în detaliu evenimentele din timpul controlului societății comerciale F., aparținând soților C., expunând aspecte pe care nici măcar denunțătorii nu le-au prezentat sau pe care aceștia nu le cunoșteau. ; mai precis[, G.S. a declarat că] "predicatorii ne-au întrebat dacă nu putem auzi altfel, fără să le aplicăm o amendă, iar colegul meu le-a spus că acesta era exact ceea ce voia să audă și că era de acord cu propunerea lor" și [că] "înainte de a coborî din mașina colegului meu, [acesta] a făcut suma de 1 000 În aceste condiții, nu se poate reține că această declarație a fost făcută sub presiune (...) Acuzata a făcut declarații în fața [poliției], în cadrul anchetei preliminare, prin care și-a exprimat punctul de vedere cu privire la acuzațiile denunțătorului [M.C.], într-un cadru legal, în timpul unei activități inerente [rolului poliției] pentru a aprecia existența faptelor de natură penală și pentru a decide cu privire la problema competenței ; prin urmare, nu există motive pentru a exclude aceste declarații (...) Este adevărat că acuzarea "nu este amintită" ulterior declarațiilor sale în fața poliției, ci acuzată de Mateiuc Ilie, în declarațiile sale (foiurile 68 și 76 din dosarul anchetei) confirmă declarațiile [inculpatului] din 4 iulie 2006, cu excepția faptului că a primit bani ; Această situație de fapt este confirmată de declarațiile de denunțător, de martori și, parțial, de declarațiile inculpatilor în fața instanței din fond (Foile 43 și 44). Recurentul a formulat un recurs în recurs, pledând pentru o legalitate a anchetei, în măsura în care aceasta nu a fost efectuată de Parchet, și susținând absența unui avocat în timpul interviului cu G.S în fața poliției. Prin Hotărârea din 21 aprilie 2008, Curtea de Casație și Justiție de Înaltă Instană ( Înalta Curte a recunoscut că ancheta era de competența procurorului, dar a constatat că poliția intervenise pentru a stabili dacă există un minimum de elemente de probă referitoare la infracțiunile în cauză și că, ulterior, a trimis dosarul la Parchetul competent. În ceea ce privește absența avocatului în timpul procesului de interogare a G.S., Înalta Curte a constatat că prezența sa nu era impusă de dreptul intern. 18. În ceea ce privește cererea reclamantului de a anexa la acest dosar dosarul celei de-a doua proceduri penale (punctele 19-22 de mai jos), Înalta Curte a respins-o pe motiv că condițiile prevăzute la art. 34 din Codul de procedură penală ( A doua procedură penală Cea de-a doua procedură a fost referitoare la plângerea penală a reprezentantului unei societăți comerciale care a acuzat reclamantul și G.S. că i-a solicitat o sumă de bani în schimbul unei părți a răspunderii sale de amendă 20. Prin hotărârea din 26 martie 2007, tribunalul departamental l-a numit pe reclamant, pe motiv că faptele reprobabile nu prezentau pericolul social, și l-a condamnat să plătească o amendă administrativă. Prin hotărârea din 6 noiembrie 2007, instanța de apel a conchis în mod expres că faptele reproșate nu constituiau o încălcare. Singura dovadă a vinovăției a fost declarația lui G.S. făcută în fața poliției și ea l-a lasat pentru nulitate absolută, pe motiv că a fost făcută în fața unei autorități care nu era competentă să efectueze investigația. În plus, ea a menționat că denunțarea făcută în speță nu a fost reținută de nici un alt element de probă. Prin hotărârea din 5 septembrie 2008, Înalta Curte a respins recursul în recurs formulat de Parchet și a confirmat hotărârea Curții din 5 septembrie 2008. A treia procedură penală 23. A treia procedură a fost referitoare la plângerea penală a administratorului care a participat la procedura de flagrance (punctul 7 de mai sus 24. Prin hotărârea din 26 octombrie 2007, tribunalul departamental l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de trei ani de închisoare. Reclamantul a făcut apel. Prin hotărârea din 29 februarie 2008, instanța de apel a dat dreptul la apelul său și la a. Tribunalul de apel a respins declarația de la G.S. făcut în fața poliției, pe motiv că a fost efectuată în fața unei autorități care nu a fost competentă să desfășoare ancheta și în lipsa unui avocat. Tribunalul de apel concluzionează că nu a existat nicio dovadă a vinovăției reclamantului, declarația făcută de G.S. în fața instanței, precum și cea a reclamantului fiind confirmată de cea a unui martor 26. Printr-o hotărâre din 21 octombrie 2008, Înalta Curte a respins recursul în recurs formulat de Parchet și a considerat că tribunalul judecătoresc a respins pe bună dreptate declarația pe care G.S. o făcuse în fața poliției, pe motiv că această dovadă încălca standardele legale referitoare la competența materială exclusivă a procurorului, precum și dreptul la apărare. II. DREPTUL ȘI PRACTICILE INTERNE PERTINENTE 27. Dispozițiile CPP privind asistența judiciară din oficiu și practica Curții Constituționale în acest domeniu sunt descrise în cauza Blaj c. România 36259/04, §§ 58-59, 8 aprilie 2014). 28. În conformitate cu art. 209 din CPP, ancheta privind corupția este de competența procurorului. În conformitate cu art. 213 din același cod, în toate cazurile urgente, poliția trebuie să efectueze toate actele de anchetă care nu pot fi reportate (documentul de cercetare acest nu sucere amanare) și trebuie să le transmită imediat procurorului competent 29. În conformitate cu art. 34 din CPP, dosarele ar trebui să fie conectate atunci când: una sau mai multe persoane au comis mai multe infracțiuni, în același timp, în același loc sau în diferite locuri și în momente diferite, pe o înțelegere prealabilă. De asemenea, este necesar să se unească dosarele în cazul în care există o legătură între infracțiuni și în cazul în care joncțiunea este necesară pentru o bună administrare a justiției. ÎN CEEA CE PRIVEȘTE VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 30. Reclamantul se plânge de o lipsă de echitate a procedurii penale care s-a încheiat prin hotărârea Înaltei Curți din 21 aprilie 2008. 1 din Convenție, astfel de formulare Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către o instanță (...) care va hotărî... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. Constatând că nu este în mod clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz, Curtea declară că este admisibil. Pe fond 32. Reclamantul susține că procedura care s-a încheiat prin hotărârea Curții Supreme din 21 aprilie 2008 nu a fost echitabilă în ceea ce privește niciun element de probă nu ar fi demonstrat vinovăția sa. Astfel, el susține că au existat contradicții între declarațiile martorilor și că declarația făcută de G.S. la 4 iulie 2006 ar fi trebuit să fie înlăturată din moment ce, în opinia sa, aceasta nu a fost colectată în conformitate cu normele procedurale. În cele din urmă, reclamantul se plângea că a fost judecat de trei ori pentru fapte pe care le demnește și denunță soluțiile reținute de instanțele interne în măsura în care acestea ar fi fost contradictorii. 33. Guvernul susține că reclamantul a beneficiat de garanții de un proces echitabil. În primul rând, consideră că declarația G.S. făcută în fața poliției a fost valabilă și nu a fost afectată de niciun motiv de nulitate : Într-adevăr, după spusele sale, în ceea ce privește o procedură de flagranță, poliția a avut obligația legală de a auzi ce se întâmplă și, în plus, ora târzie nu a permis sesizarea imediată a Parchetului. În al doilea rând, guvernul susține că reclamantul a putut ridica în fața tuturor gradelor de jurisdicție argumentele sale întemeiate pe presupusa ilegalitate a declarației în cauză și că instanțele au examinat în mod corespunzător aceste argumente și și-au motivat deciziile. El adaugă că această declarație nu a fost pe deplin un element de probă care a servit la condamnarea reclamantului și că a fost susținută de alte elemente de probă prezentate în cursul dezbaterilor publice și contradictorii. În cele din urmă, guvernul consideră că există diferențe între cele trei proceduri menționate, deoarece, în ceea ce privește ultimele două proceduri, declarația G.S. făcută în fața poliției ar fi fost considerată neconcludentă de alte elemente de probă. 34. Curtea amintește că, în timp ce art. 6 din convenție garantează dreptul la un proces echitabil, acesta nu reglementează în același timp eligibilitatea probelor ca atare, materie care intră sub incidența primului șef al dreptului intern (Schenk c. Elveția, 12 iulie 1988, § 45, seria A n 140, Teixeira de Castro c. Portugalia, 9 iunie 1998, § 34, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998 IV; și Jalloh c. Germania [GC], n 54810/00, § 94-96, CEDO 2006 IX). 35. Prin urmare, Curtea nu trebuie să se pronunțe, în principiu, cu privire la eligibilitatea anumitor elemente de probă, de exemplu a elementelor obținute în mod ilegal în temeiul dreptului intern, sau cu privire la vinovăția reclamantului. Ea trebuie să examineze dacă procedura, inclusiv modul în care au fost colectate elementele de probă, a fost echitabilă în ansamblul său, ceea ce implică examinarea În acest sens, este necesar să se asigure că drepturile la apărare au fost respectate de către Curte. În special, trebuie să se verifice dacă reclamantul are posibilitatea de a pune la îndoială autenticitatea elementelor de probă și de s La art. 6 din Convenție, obligația instanțelor de a se pronunța în mod efectiv în fața instanțelor cu privire la eligibilitatea și forța probatorie a mijloacelor, argumentelor și ofertelor de probă ale părților, cu excepția evaluării relevanței acestora (Van de Hurk c. Țările de Jos, 19 aprilie 1994, § 59, seria A n 288. Fără a solicita un răspuns detaliat la fiecare argument al părții care se consideră a fi răspunzătoare, această obligație presupune totuși că partea respectivă poate aștepta un răspuns specific și explicit la mijloacele decisive pentru soluționarea procedurii în cauză (García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 26, CEDH 1999 I). 37. Îndreptându-se spre faptele din speță, Curtea constată că reclamantul se plânge, în special, de valoarea probatorie diferită pe care instanțele naționale au recunoscut-o la declarația făcută de coinculita sa la 4 iulie 2006 în fața poliției. În aprilie 2008, a fost condamnată în principal pe baza acestei declarații și că, în cadrul celor două proceduri ulterioare care ar fi vizat fapte similare, instanțele au considerat că această dovadă este ilegală (punctele 21 și 25 de mai sus). 38. Curtea consideră că nu îi revine sarcina de a se pronunța cu privire la legalitatea, în temeiul dreptului intern, a declarației făcute de G.S. în fața poliției; misiunea sa constă mai degrabă în a examina dacă modul în care instanțele naționale au utilizat această dovadă pentru a justifica condamnarea reclamantului a fost în conformitate cu principiile procesului echitabil ( Khan, citată anterior, § 34), și Ulariu c. România, n 19267/05, § 68, 19 noiembrie 2013). În această privință, Curtea constată că, în cadrul primei proceduri penale îndreptate împotriva sa, recurentul, achitat în primă instanță și condamnat în apel, și-a putut ridica argumentele în cursul dezbaterilor contradictorii în fața Înaltei Curii, hotărând ca instanță de ultimă instanță (punctul 17 de mai sus). Comisia constată că Înalta Curte și-a examinat în mod corespunzător argumentele și le-a respins printr-o decizie motivată (Bykov c. Rusia [GC], nr. 4378/02, § 95, 10 martie 2009). 39. Curtea constată în special că, în cadrul procedurii penale în cauză, instanța de primă instanță se bazează pe declarația G.S. făcută în fața poliției și a statuat că faptele care au fost reproșate reclamantului erau dovedite, dar că nu prezentau Prin urmare, hotărârea reclamantului nu a fost motivată de legea acestui element de probă și, ulterior, constată că Tribunalul de apel și Curtea au confirmat că declarația făcută de G.S. la 4 iulie 2006 în fața poliției fusese colectată în conformitate cu normele procedurale (punctele 16 și 17 de mai sus). Pentru a-l condamna pe reclamant, aceste instanțe s-au întemeiat, așadar, pe un element de probă a cărui legalitate nu le era pusă la îndoială. Curtea consideră că încheierea ulterioară a instanțelor sesizate cu două proceduri penale distincte, potrivit căruia această dovadă avea un caracter ilegal, nu ar putea, în sine, să submineze echitatea primei proceduri în ansamblul său (a se vedea, a contrario S.C. IMH Suceava S.R.L. c. România, n 24935/04, § 40, 29 octombrie 2013). 40. În plus, în ceea ce privește prima procedură penală, Curtea constată că instanțele naționale au examinat mai multe alte elemente, inclusiv mărturiile administratorilor societăților comerciale care au fost controlate de solicitant și G.S., precum și cele ale angajaților lor (punctul 14 litera (c). Cu privire la aceasta, nu există nicio dovadă care să arate că instanțele interne au fost arbitrare sau că dreptul la apărare al reclamantului nu a fost respectat în mod corespunzător. În plus, Curtea constată că instanțele naționale și-au motivat în mod corespunzător deciziile, pentru fiecare dintre procedurile împotriva reclamantului, indicând în ce fel anumite elemente de probă erau sau nu susținute de alte elemente (punctele 16, 21 și 25 de mai sus). În consecință, deși infracțiunile reprobabile reclamantului în cele trei proceduri au fost identice, Curtea consideră că aceste proceduri se deosebeau în ceea ce privește elementele de probă prezentate în dosare. 41. Prin urmare, Curtea concluzionează că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 din Convenția admisibilă A se vedea art. 7 alineatul (1) din Convenție. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 28 aprilie 2015, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură al Curții. Stephen Phillips Josep Casadevall Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2017-01-17
0,96
AFFAIRE MAZILU c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE MAZILU c. ROUMANIE (Requête n o 23338/13) ARRÊT STRASBOURG 17 janvier 2017 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Mazilu c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (q
CtEDO 2013-09-17
0,96
AFFAIRE OLARIU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE OLARIU c. ROUMANIE (Requête n o 12845/08) ARRÊT STRASBOURG 17 septembre 2013 DÉFINITIF 17/12/2013 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
CtEDO 2015-03-03
0,95
AFFAIRE RADOVANCOVICI c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE RADOVANCOVICI c. ROUMANIE (Requête n o 45358/13) ARRÊT STRASBOURG 3 mars 2015 DÉFINITIF 03/06/2015 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
CtEDO 2013-06-11
0,95
AFFAIRE MARIN VASILESCU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE MARIN VASILESCU c. ROUMANIE (Requête n o 62353/09) ARRÊT STRASBOURG 11 juin 2013 DÉFINITIF 11/09/2013 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de for
CtEDO 2015-06-16
0,95
AFFAIRE CONSTANTIN NISTOR c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE CONSTANTIN NISTOR c. ROUMANIE (Requête n o 35091/12) ARRÊT STRASBOURG 16 juin 2015 DÉFINITIF 16/09/2015 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de f
Sursă