CtEDO 06.12.2016 AI

AFFAIRE VASILICĂ MOCANU c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
06.12.2016
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 3 - Interdiction de la torture (Article 3 - Traitement dégradant) (Volet matériel);Violation de l'article 8 - Droit au respect de la vie privée et familiale (Article 8-1 - Respect de la vie privée)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE VASILICĂ MOCANU c. ROUMANIE (CtEDO, 2016)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA

CAUZA VASILICĂ MOCANU c. ROMÂNIA

(Cererea nr. 43545/13)

6 decembrie 2016

06/03/2017

Această hotărâre a devenit definitivă în virtutea articolului 44 § 2 al Convenției. Poate suferi retoușări de formă.

În cauza Vasilică Mocanu c. România,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), înfiin‑zând o cameră compusă din:

András Sajó,

președinte,

Paulo Pinto de Albuquerque,

Krzysztof Wojtyczek,

Egidijus Kūris,

Iulia Motoc,

Gabriele Kucsko-Stadlmayer,

Marko Bošnjak,

judecători,

și din Marialena Tsirli,

grefieră de secțiune,

După deliberare în camera de consiliu pe 8 noiembrie 2016,

Adoptă următoarea hotărâre, pronunțată la acea dată:

1.

La baza cauzei se află o cerere (nr. 43545/13) dirigată împotriva României și prin care un cetățean al acestui stat, dna Vasilică Mocanu ("reclamantul"), a sesizat Curtea pe data de 1 iulie 2013 în virtutea articolului 34 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ("Convenția").

2.

Reclamantul a fost reprezentat de dna D. Meroiu, avocat la Buzău. Guvernul român ("Guvernul") a fost reprezentat de agentul acestuia, dna C. Brumar, din ministerul afacerilor externe.

3.

Reclamantul se plânge în special cu privire la condițiile privării de libertate în sediile de deținere ale poliției din Buzău, precum și cu privire la supravegherea prin cameră video căreia ar fi fost supus în celula sa.

4.

Pe 14 februarie 2014, cererea a fost comunicată Guvernului.

I.

5.

Reclamantul s-a născut în 1972. În prezent este deținut la Zurich.

6.

La o dată nespecificată, a fost condamnat la o pedeapsă de cinci ani și șase luni de închisoare pentru fals. Din 7 la 14 martie 2013, a fost deținut în sediile de deținere ale poliției departamentale din Buzău (centrul de reținere și arestare preventivă al IPJ Buzău).

A.

Condițiile de deținere

1.

Versiunea reclamantului

7.

Reclamantul exponează că a fost plasat în celula nr. 2, care măsura 19 sau 20 m² și era ocupată de cinci alți deținuți, inclusiv trei fumători. Adaugă că celula era situată la semi-subsol și era lipsită de ventilare. Indică faptul că barele și plasa instalate pe fereastră erau murdare și acoperite cu pânze de păianjen, insecte moarte și praf care împiedicau intrarea aerului curat și a luminii. Susține că toaletele se aflau într-un colț al celulei, erau separate de restul încăperii doar printr-o partiție din plexiglas, nu dispuneau de fereastră de aerisire și mirosurile se răspândeau în celulă. Explică faptul că spălătoarea nu funcționa și deținuții trebuia să golească conținutul toaletei cu ajutorul unui lighean cu apă. În sfârșit, indică faptul că dușul, situat lângă toalete, era singura sursă de apă potabilă a celulei și de aceea deținuții trebuia să îl utilizeze atunci când doreau să bea.

2.

Versiunea Guvernului

8.

Guvernul exponează că reclamantul a fost plasat într-o celulă destinată persoanelor condamnate la pedepse cu închisoare, care măsura 20 m² și era ocupată de cinci alți deținuți. Adaugă că reclamantul nu a cerut să fie separat de deținuții fumători. Indică faptul că condițiile de igienă erau adecvate, toaletele dispuneau de ventilare electrică, erau separate de celulă printr-un perete, iar toaletele și dușul dispuneau de apă curentă. Precizează că celula dispunea de o fereastră care se deschidea din interior și asigura aerisire și iluminare adecvate. În sfârșit, conform Guvernului, toaletele dispuneau și ele de o fereastră.

B.

Supravegherea prin cameră video în celulă

9.

Celula era echipată cu o cameră de supraveghere. Reclamantul indică faptul că funcționa permanent și putea fi astfel filmat în timp ce își schimba hainele sau ieșea din duș, acoperit doar de o prosopeandă.

10.

Guvernul susține că camera capta imagini în timp real, dar că aceste imagini nu erau salvate. Adaugă că camera nu capta sunete.

C.

Plângerea depusă la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor

11.

Prin hotărâre pe cale de prejudeciu din 2 aprilie 2013, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor a respins plângerea în care reclamantul denunța condițiile sale de deținere, precum și supravegherea prin cameră video căreia ar fi fost supus. Pasajele relevante din această hotărâre sunt redactate după cum urmează:

"Cu privire la organizarea și dotarea blocului sanitar, constatăm că nu este dotat cu o chiuvetă, persoanele private de libertate [trebuind] să utilizeze dușul (...) din care s-a scos vârful.

Cu privire la prezența în toate celulele sediilor de deținere ale poliției departamentale din Buzău a unei camere video și la presupusa atingere a intimității reclamantului, constatăm că sistemul de supraveghere video nu permite nici salvarea imaginilor nici captarea sunetelor, scopul acestuia fiind supravegherea activităților persoanelor private de libertate pentru a preveni sinuciderile și faptele disciplinare; având în vedere că reclamantul împărțea celula cu cinci alte persoane private de libertate, nu putem reține că acest sistem [de supraveghere] video a afectat intimitatea sa."

12.

Prin hotărâre din 3 iunie 2013, tribunalul departamental de Focșani a respins contestația formulată de reclamant și a confirmat hotărârea pe cale de prejudeciu a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor.

II.

13.

Dispozițiile relevante ale legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor ("legea nr. 275/2006") și cele ale regulamentului de aplicare ("regulamentul de aplicare") sunt rezumate în hotărârea Constantin Nistor c. România (nr. 35091/12, §§ 18-19, 16 iunie 2015).

14.

Dispozițiile relevante ale ordinului din 24 iunie 2010 al Ministrului Justiției privind aprobarea regulamentului de securitate al penitenciarelor subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor ("ordinul din 24 iunie 2010") sunt redactate după cum urmează:

Titlul IV - Supravegherea persoanelor private de libertate în locurile de deținere

Capitolul I - Scop și organizare

Secțiunea 1 - Principii generale

art. 96

"Supravegherea persoanelor private de libertate în locurile de deținere are drept scop cunoașterea permanentă a preocupărilor lor în vederea aplicării [adaptate] a regimurilor de executare a pedepselor de privare de libertate, de [asigurare] a respectării de către aceștia a obligațiilor legale, de cunoaștere și [adaptare a măsurilor] de educație [destinate] reintegrării lor sociale, și [în sfârșit] de prevenire a incidentelor."

art. 97

"1. Activitatea de supraveghere se desfășoară, în principal, prin observație și ascultare [directe].

art. 98

"1. Supravegherea persoanelor private de libertate în interiorul locului de deținere se face, după caz, în celule, celule de izolare, hol de intrare, bloc alimentar, cantină, săli de mâncare, sala de dușuri/spălătoria, ateliere, spații de producție, infirmerie, cabinete medicale, curți de plimbare, săli de activități sportive, cluburi dedicate activităților socio-educative, zone de lucru și săli [unde deținuții pot primi] colete sau vizite, dar, de asemenea, atunci când [persoanele private de libertate fac] cumpărături, și când sunt transportate sau însoțite.

art. 99

"1. Supravegherea persoanelor private de libertate în celule, celule de izolare, infirmerie, cabinete medicale și [săli de dușuri] se face de către persoane de același sex.

15.

Dispozițiile legislative particulare privind protecția împotriva efectelor tutunului în mediul penitenciar, precum și practica relevantă a jurisdicțiilor naționale sunt rezumate în hotărârea Florea c. România (nr. 37186/03, §§ 28-30, 14 septembrie 2010).

III.

16.

Într-un raport publicat pe 24 noiembrie 2011 în urma vizitei efectuate în România din 5 la 16 septembrie 2010, Comitetul european pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) oferă o relatare detaliată a situației găsite în diferitele sedii de deținere ale poliției pe care le-a vizitat. Un rezumat al acestui raport se găsește în hotărârea Ghirogă c. România (nr. 53168/12, § 21, 16 iunie 2015).

17.

Într-un alt raport, publicat pe 24 septembrie 2015 în urma unei noi vizite în România efectuate din 5 la 17 iunie 2014, CPT formează următoarea constatare cu privire la sediile de deținere ale poliției pe care le-a vizitat:

"Cu excepția unui sediu de poliție (cel din Oradea care fusese complet renovat recent și oferea condiții foarte bune de ședere), condițiile materiale observate în alte sedii vizitate rămâneau foarte mediocre și similare cu cele observate în 2010 (suprapopulare, uzură, insalubritate, lumină naturală și ventilare foarte insuficiente)."

I.

18.

Reclamantul denunță condițiile sa de deținere, pe care le califică drept tratamente contrare articolului 3 al Convenției. Această dispoziție este redactată după cum urmează:

"Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor ori tratamentelor inumane sau degradante."

A.

Privind admisibilitatea

19.

Constatând că acest grief nu este clar neîntemeiat conform articolului 35 § 3 a) al Convenției și că nu se confruntă cu vreun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea îl declară admisibil.

B.

Privind fondul

20.

Reclamantul reiterează grieful și susține că versiunea faptică prezentată de Guvern nu reflectă realitatea. Susține, de asemenea, că existau un al șaptelea pat în celulă, utilizat de deținuți pentru a-și depozita bagajele. Adaugă că avertizase personalul penitenciar că nu fumează.

21.

Guvernul susține că reclamantul a avut un spațiu personal de 3,33 m² și nu era prin urmare plasat în situația unei grave suprapopulări carcerare cum ar fi cea constatată de Curt în cauzele Budaca c. România (nr. 57260/10, §§ 41-42, 17 iulie 2012) și Bulea c. România (nr. 27804/10, § 48, 3 decembrie 2013). Asigură, de asemenea, că reclamantul nu a cerut să fie separat de deținuții fumători.

22.

Curtea amintește că art. 3 al Convenției impune autorităților o obligație pozitivă de a se asigura că orice prizonier este deținut în condiții compatibile cu respectul demnității umane, iar modalitățile de executare a măsurii în cauză nu supun interesatul unei suferințe sau greutăți de o intensitate care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent deținerii (Kudła c. Polonia [MC], nr. 30210/96, § 94, CEDO 2000-XI; Ananyev și alții c. Rusia, nr. 42525/07 și 60800/08, § 149, 10 ianuarie 2012; și Enășoaie c. România, nr. 36513/12, § 46, 4 noiembrie 2014).

Curtea a reitetat în mod recent principiile relevante, în special acelea privind suprapopularea carcerară și factorii susceptibili să compenseze lipsa spațiului personal, în hotărârea Muršić c. Croația [MC] (nr. 7334/13, §§ 96-141, 20 octombrie 2016). În special, atunci când un deținut dispune în celulă de un spațiu personal cuprins între 3 și 4 m², factorul spațial rămâne un element de greutate în aprecierea pe care o face Curtea a caracterului adecvat sau nu al condițiilor de deținere. În aceste cazuri, va concluziona cu privire la încălcarea articolului 3 dacă lipsa de spațiu se însoțește de alte condiții materiale rele de deținere, în special lipsa accesului la curți de plimbare sau la aer și lumină naturale, aerisire slabă, temperatură insuficientă sau prea ridicată în locurile de deținere, lipsa intimității la toalete sau condiții sanitare și igienice rele (idem, § 139).

23.

Trecând la faptele cauzei, Curtea constată că reclamantul denunță mai mulți aspecte ale sa de deținere, în particular suprapopularea carcerară, condiții slabe de igienă, lipsa de ventilare și iluminare, și conviețuirea cu deținuți fumători (§7 mai sus).

24.

Cu privire la aserțiunile reclamantului privind suprapopularea carcerară în sediile poliției unde a fost deținut, Curtea constată că Guvernul nu le contestă în mod expres, dar consideră că situația de suprapopulare nu era deosebit de gravă (§21 mai sus). Prin urmare, apreciază că aserțiunile reclamantului pe această temă sunt plauzibile. În acest sens, amintește că a mai constatat probleme de natură structurală legate, printre altele, de suprapopularea în penitenciarele române (Iacov Stanciu c. România, nr. 35972/05, § 195, 24 iulie 2012).

25.

Cu privire la aserțiunile reclamantului privind mediocritatea condițiilor de igienă, Curtea constată că sunt parțial confirmate de constatările judecătorului delegat pentru executarea pedepselor (§11 mai sus). Apreciază, de asemenea, că aceste aserțiuni sunt plauzibile deoarece reflectă realități pe care le-a mai constatat în alte cauze privind condițiile din sediile de deținere ale poliției române (Voicu c. România, nr. 22015/10, § 53, 10 iunie 2014; Zamfirachi c. România, nr. 70719/10, § 66, 17 iunie 2014; și Valerian Dragomir c. România, nr. 51012/11, § 47, 16 septembrie 2014, pentru sediile de deținere ale poliției din București; Florin Andrei c. România, nr. 33228/05, § 45, 15 aprilie 2014, pentru sediile de deținere ale poliției din Constanța; Mihăilescu c. România, nr. 46546/12, § 57, 1 iulie 2014, pentru sediile de deținere ale poliției din Bacău; și Ghirogă, precizat, § 33, pentru sediile de deținere ale poliției din Câmpina și Târgoviște). Concluziile la care a ajuns CPT în urma vizitelor din 2010 și 2014 în mai multe sedii de deținere ale poliției române merg în același sens și observă în special o situație care nu s-a îmbunătățit în ciuda trecerii timpului (paragrafe 16 și 17 mai sus). Curtea deduce că, pe lângă suprapopularea carcerară, reclamantul a trebuit, de asemenea, să se confrunte cu alte condiții materiale rele de deținere, în special condiții sanitare și igienice rele (vezi Muršić, precizat, § 139).

26.

În plus, Curtea a spus, de asemenea, că dacă durata unei perioade de deținere poate fi un factor relevant în scopul aprecierii gravității suferinței sau umilirii suferite de un deținut din cauza condițiilor rele de deținere, scurta relativă durată a unei asemenea perioade nu exclude în mod automat, de una singură, tratamentul în litigiu din domeniul de aplicare al articolului 3 atunci când alte elemente sunt suficiente pentru a face acest lucru (vezi Muršić, precizat, § 131).

27.

Curtea apreciază, prin urmare, că condițiile de deținere în cauză au supus reclamantul unei greutăți de o intensitate care depășea nivelul inevitabil de suferință inerent deținerii (Kaja c. Grecia, nr. 32927/03, § 49, 27 iulie 2006; și Florin Andrei, precizat, § 46).

28.

Aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că a existat o încălcare a articolului 3 al Convenției.

29.

Ținând seama de această constatare, Curtea apreciază că nu este necesar să examineze mai departe aserțiunile reclamantului privind prezența deținuților fumători în celula sa (Cucolaș c. România, nr. 17044/03, § 99, 26 octombrie 2010; și Florin Andrei, precizat, § 49).

II.

30.

Reclamantul denunță o încălcare a dreptului la respectul vieții sale private și familiale din cauza prezenței unei camere de supraveghere în celula sa. Invocă în esență art. 8 al Convenției, redactat după cum urmează:

"1. Orice persoană are dreptul la respectul vieții sale private și familiale, al domiciliului și corespondenței sale.

A.

Privind admisibilitatea

31.

Constatând că acest grief nu este clar neîntemeiat conform articolului 35 § 3 a) al Convenției și că nu se confruntă cu vreun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea îl declară admisibil.

B.

Privind fondul

32.

Reclamantul nu a prezentat observații pe acest punct.

33.

Guvernul susține că ingerința în dreptul reclamantului la respectul vieții sale private era prevăzută de lege. Se referă la legea nr. 275/2006, regulamentul de aplicare al acesteia, precum și la ordinul din 24 iunie 2010, în particular articolele 97 și 98. Susține că această bază legală era suficient de accesibilă și previzibilă. Exponează, de asemenea, că ingerința urmărea mai multe scopuri legitime, și anume protecția siguranței publice și protecția drepturilor altora.

34.

Guvernul subliniază că sistemul de supraveghere al celulelor nu permitea nici salvarea imaginilor nici captarea sunetelor. Potrivit acestuia, supravegherea video avea scopul de a preveni diferitele tulburări ale ordinii penitenciare și încercările de sinucidere. Referindu-se la restricțiile - inevitabile potrivit acestuia - pe care deținerea le impune vieții private a unui individ, Guvernul consideră că autoritățile naționale au acționat în cadrul marjei de apreciere pe care jurisprudența Curții i-o acordă în această materie.

35.

Trecând la faptele cauzei, Curtea constată că aserțiunile reclamantului, necontestante de Guvern, privesc prezența camerelor de supraveghere în celulele sediilor de deținere ale poliției departamentale din Buzău.

36.

Curtea amintește că noțiunea de "viață privată" este o noțiune largă, care nu se preteaza la o definiție exhaustivă. art. 8 protejează în special dreptul la identitate și la dezvoltare personală, precum și dreptul oricărei persoane de a stabili și de a dezvolta relații cu semenii și cu lumea exterioară. Există deci o zonă de interacțiune între individ și ceilalți care, chiar și într-un context public, poate face parte din "viața privată" (Perry c. Regatul Unit, nr. 63737/00, § 36, CEDO 2003-IX (extrase); și Uzun c. Germania, nr. 35623/05, § 43, CEDO 2010 (extrase)). Prin urmare, a constatat în repetate rânduri că interceptarea secretă a conversațiilor sau imaginilor prin intermediul dispozitivelor de înregistrare audio și video intră în domeniul de aplicare al articolului 8 al Convenției (Van der Graaf c. Țările de Jos (decizie), nr. 8704/03, 1 iunie 2004; și Wisse c. Franța, nr. 71611/01, § 27, 20 decembrie 2005, și cauzele citate acolo), care se aplică deci și în l'espèce.

37.

Curtea observă, de asemenea, că nu se contestă nici că a existat ingerință în viața privată a reclamantului. Amintește că o asemenea ingerință încalcă art. 8 § 2 al Convenției cu excepția cazului în care este "prevăzută de lege", urmărește una sau mai multe scopuri legitime și, în plus, este "necesară, într-o societate democratică" pentru a le atinge.

38.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții, expresiile "prevăzute de lege" implică că o ingerință în drepturi garantate de art. 8 al Convenției se bazează pe o bază legală internă, dar vizează, de asemenea, calitatea legislației în cauză: aceasta trebuie să fie suficient de accesibilă cetățeanului, previzibilă și compatibilă cu principiul supremației dreptului (vezi, printre altele, Rotaru c. România [MC], nr. 28341/95, § 52, CEDO 2000-V; Perry, precizat, § 45; Liberty și alții c. Regatul Unit, nr. 58243/00, § 59, 1 iulie 2008; și Heino c. Finlanda, nr. 56720/09, § 36, 15 februarie 2011).

39.

Curtea constată, de asemenea, că baza legală invocată de Guvern este compusă în principal din ordinul din 24 iunie 2010 (§33 mai sus) care detaliază regimul applicable supravegerii persoanelor private de libertate în locurile de deținere (§14 mai sus). Articolele 97 și 98 ale ordinului precizează că supravegherea se efectuează în esență prin observație și ascultare directe și, în mod excepțional, prin intermediul sistemelor electronice de supraveghere video. Curtea observă că, potrivit ordinului, utilizarea sistemelor de supraveghere video este limitată la spațiile comune ale locurilor de deținere, ale căror articole 97 și 98 dau o listă exhaustivă. Or, celulele nu se găsesc acolo. În plus, rezultă din articolele 97 și 98 care autorizează supravegherea celulelor prin observație vizuală și ascultare și care precizează limitele în care această supraveghere poate fi efectuată în secret, că scopul lor este să reglementeze supravegherea celulelor ținând cont de dreptul deținuților la respectul vieții lor private. art. 99 merge în aceeași direcție deoarece cere ca supravegherea celulelor să se facă, în principal, de către persoane de același sex cu deținuții care sunt amplasați acolo.

40.

Curtea deduce că supravegherea reclamantului printr-o cameră, care se găsea în celula în care fusese plasat în sediile de deținere ale poliției departamentale din Buzău, nu era prevăzută de legea internă.

41.

Această constatare este suficientă Curții pentru a concluziona că a existat o încălcare a articolului 8 al Convenției în cauza.

III.

42.

Conform articolului 41 al Convenției, "Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, iar dreptul intern al Purtătorului de răspundere nu permite să repareze decât parțial consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."

A.

Prejudiciul

43.

Reclamantul cere 15.000 euro (EUR) pentru daune morale.

44.

Guvernul consideră că acest montant este excesiv la lumina jurisprudenței constante a Curții în această materie.

45.

Pronunțând în echitate, după cum cere art. 41 al Convenției, Curtea consideră că trebuie să acorde reclamantului 3.900 EUR pentru daune morale.

B.

Cheltuieli și costuri

46.

Reclamantul cere, de asemenea, 2.700 lei români pentru cheltuielile și costurile suportate în fața jurisdicțiilor interne, fără alte precizări.

47.

Guvernul invită Curtea să nu aloce nimic reclamantului pentru acest titlu.

48.

Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și costurilor decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei acestora. În l'espèce, în absența precizărilor cu privire la natura procedurilor interne la care se referă reclamantul, precum și a oricărui document justificativ, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și costurile procedurii naționale.

C.

Dobândă de întârziere

49.

Curtea apreciază ca fiind potrivit să modeleze rata dobânzii de întârziere după rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale.

1.

Declară

cererea admisibilă;

2.

Declară

că a existat o încălcare a articolului 3 al Convenției din cauza condițiilor materiale de deținere ale reclamantului în sediile de deținere ale poliției departamentale din Buzău;

3.

Declară

că nu este necesar să examineze mai departe partea grefului referitoare la art. 3 al Convenției privind prezența deținuților fumători în celulele sediilor de deținere ale poliției departamentale din Buzău;

4.

Declară

că a existat o încălcare a articolului 8 al Convenției;

5.

Declară

a) că Statul pârât trebuie să verseze reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă conform articolului 44 § 2 al Convenției, 3.900 EUR (trei mii nouă sute euro), plus orice montant datorat ca impozit, de convertit în moneda Statului pârât la cursul aplicabil la data plății, pentru daune morale;

b) că, de la expirarea acestui termen până la plată, acest montant va fi majorat cu dobândă simplă la o rată egală cu rata facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;

6.

Respinge

cererea de satisfacție echitabilă pentru mai mult.

Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la data de 6 decembrie 2016, conform articolului 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.

Marialena Tsirli

András Sajó

Grefieră

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2014-01-28
0,96
MOCANU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 17000/12 Vasilică MOCANU contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 28 janvier 2014 en un comité composé de : Ján Šikuta, président, Luis López Guerra,
CtEDO 2013-06-11
0,96
AFFAIRE MARIN VASILESCU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE MARIN VASILESCU c. ROUMANIE (Requête n o 62353/09) ARRÊT STRASBOURG 11 juin 2013 DÉFINITIF 11/09/2013 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de for
CtEDO 2014-12-02
0,96
AFFAIRE COZIANU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE COZIANU c. ROUMANIE (Requête n o 29101/13) ARRÊT STRASBOURG 2 décembre 2014 DÉFINITIF 02/03/2015 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. E
CtEDO 2016-03-15
0,96
AFFAIRE REBEGEA c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE REBEGEA c. ROUMANIE (Requête n o 77444/13) ARRÊT STRASBOURG 15 mars 2016 DÉFINITIF 15/06/2016 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l
CtEDO 2017-01-17
0,96
AFFAIRE MAZILU c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE MAZILU c. ROUMANIE (Requête n o 23338/13) ARRÊT STRASBOURG 17 janvier 2017 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Mazilu c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (q
Sursă