AFFAIRE MIUȚI c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

24.04.2018

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure civile;Article 6-1 - Procès équitable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE MIUȚI c. ROUMANIE (CtEDO, 2018)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA MIUȚI c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 49481/13) HOTĂRÂREA STRASBURG 24 aprilie 2018 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Miuți c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-un comitet compus din Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Egidijus Kūris, Iulia Motoc, judecători, și Andrea Tamietti, grefier adjunct din secțiune După ce ați intenționat în camera Consiliului la 10 aprilie 2018, hotărârea a fost adoptată la această dată, La originea cauzei se află o cerere (n 49481/13) îndreptată împotriva României, printre care și o resortisantă a acestui stat, dl Florentina Miuți ( La 26 iulie 2013, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind protecția drepturilor omului). Recurenta a fost reprezentată de M.G.E. Trantea, avocată la Târgu Jiu. Guvernul tãu a fost reprezentat de agentul său, M. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 18 martie 2014, cererea a fost comunicată guvernului. Õ este adresată la examinarea cererii de către un comitet. După examinarea acestei obiecții, Curtea a respins. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA ÕESPECE reclamanta s-a născut în 1983 și își are reședința în Socu. În 2004, recurenta s-a căsătorit cu GM.O.V. din cadrul uniunii lor s-a născut, la 21 decembrie 2004, un băiat, O.C. La o dată nespecificată, reclamanta și soțul ei s-au dus în Italia pentru a-și găsi un loc de muncă; în absența părinților ei, copilul locuia la bunica ei părintească. În 2010, G.M.O.V. s-a întors în România și s-a dus la mama sa cu copilul. Recurenta a declarat că a rămas în Italia. Procedura de divorț În 2011, G.M.O.V. a inițiat o procedură de divorț în fața Tribunalului de Primă Instanță din Motru și a solicitat, de asemenea, custodia exclusivă a copilului și condamnarea recurentei la plata unei pensii alimentare. Recurenta a fost citată la domiciliul comun al soților. La 25 ianuarie 2011, citatul care i-a fost adresat a fost prezentat soțului său. La 23 februarie și 24 mai 2011, alte citații adresate recurentei au fost prezentate mamei G.M.O.V. Pentru ședința din 16 iunie 2011, recurenta a fost citată să apară printr-un anunț publicat într-un ziar. Printr-o hotărâre din aceeași zi, tribunalul de primă instanță care a pronunțat divorțul soților, octoya custodia copilului tatălui și a condamnat reclamanta să îi plătească o pensie alimentară lunară de 150 de lei românești, adică aproximativ 35 Tribunalul nota că reclamanta a fost citată în mod legal, dar că nu a fost prezentată și că nu a prezentat nicio concluzie. Hotărârea din 16 iunie 2011 a fost comunicată prin publicație (comunicare prinn publicitate) . Părțile nu au indicat unde sau cum a fost realizată această publicație. Data publicării este, de asemenea, incertă (punctul 15 de mai jos). Recurenta a declarat că nu a avut cunoștință de această hotărâre și a continuat să comunice cu G.M.O.V. din Italia, în special pentru a afla despre educația copilului, și să-i trimită bani. 13. În august 2012, recurenta s-a întors în România pentru vacanțe; ea susține că a învățat cu această ocazie existența hotărârii din 16 iunie 2011 menționată anterior. La 10 august 2012, reclamanta a făcut apel și a făcut o cerere de autorizare din oficiu fără întârziere (reunere in termen Prin hotărârea din 16 octombrie 2012, tribunalul departamental din Gorj a respins apelul pentru întârziere. Tribunalul a reproșat recurentei că nu a informat instanțele cu privire la schimbarea adresei sale. În plus, Tribunalul a constatat că a luat cuvântul în afara termenului legal de 30 de zile de la data comunicării prin publicarea hotărârii în cauză. În această privință, la hotărârea cu privire la următorul pasaj În mod similar, pe baza documentelor [versate la] dosar, tribunalul constată că hotărârea [din 16 iunie 2011] a fost comunicată prin publicitate la 22 august 2012 și că acțiunea a fost interjucată la 10 august 2012 sau după expirarea termenului legal pentru interjectarea apelului. ) Din documentele prezentate de guvern în fața Curții reiese că recurenta a depus la dosar o copie a cărții de identitate emise de autoritățile italiene la 20 noiembrie 2010, incluzând, printre altele, adresa sa și profesia sa în Italia. Instanța de apel din Craiova a respins acțiunea recurentei printr-o hotărâre din 29 ianuarie 2013, care este formulată astfel în părțile sale relevante în speță Chiar dacă reclamanta pârâtă a susținut că a fost plecată în Italia în octombrie 2011 și că, la data examinării acțiunii în primă instanță (16.06.2011) aceasta era la domiciliul ei al comunei Bălești, satul Găvanești, în departamentul Gorj, ceea ce ar fi aflat reclamantul [reclamantul] [și] acesta din urmă a utilizat cu rea-credință procedura de citat prin notificare, documentul nou depus în recurs demonstrează că, în cursul întregului an 2011 ( pârâta a fost în Italia încă din 2011 . Astfel, reclamanta pârâtă a depus la dosar o copie a cărții sale de identitate conform căreia a ales domiciliul în Italia începând cu 20 noiembrie 2010 și a lucrat la aceasta, după cum reiese din declarațiile martorilor. Chiar dacă pârâta s-a întors acasă, ea nu a fost în măsură să demonstreze că reclamantul [reclamantul] a solicitat cu rea-credință citația sa prin publicitate, deoarece, potrivit documentelor sale, a ales deja domiciliul în Italia și, atunci când a fost citată la adresa pe care o indică și pe cale de atac, nu a fost găsită, citarea [a se prezenta] fiind semnată de un membru al familiei. Instanța de apel concluzionează că citația recurentei prin publicitate și comunicarea hotărârii pronunțate în primă instanță, de asemenea, prin publicitate au fost decise în mod legal și că termenul pentru interjectarea apelului trebuie să se calculeze începând cu comunicarea hotărârii menționate anterior prin publicitate. În cele din urmă, Comisia a considerat că cererea de recurs interjucată de recurentă a fost întârziată deoarece a fost introdusă în afara termenului legal. Evoluțiile ulterioare 19. În februarie 2013, recurenta sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Târgu-Jiu ( În mai 2015, ea a informat instanța că a renunțat la acțiunea sa deoarece martorul pe care intenționa să-l citeze nu putea să se prezinte în fața instanței pentru a depune mărturie 20. La 23 iulie 2013, Comisia sesizează Tribunalul în primă instanță cu privire la o acțiune în litigiu pentru a fi recunoscută provizoriu drept de vizită la adresa fiului său până la soluționarea acțiunii sale principale având același obiect (punctul 23 de mai jos). Prin hotărârea din 29 august 2013, Tribunalul de Primă Instanță a acceptat cererea sa. După ședința G.M.O.V. și a copilului și a examinat un raport al serviciilor sociale, tribunalul a statuat că era în interesul copilului că acesta menține relații personale cu mama sa. Între timp, la 30 mai 2013, recurenta a sesizat Tribunalul în primă instanță cu privire la o acțiune în vederea obținerii unui drept de custodie partajată și a unui drept de vizită la adresa copilului. Aceasta a indicat că dorea să mențină relații personale și directe cu copilul său și că G.M.O.V. a optat. Tribunalul a ascultat G.M.O.V. și copilul, precum și martorii propuși de părți. De asemenea, el a solicitat serviciilor sociale să efectueze evaluarea psihologică a copilului. Potrivit unui raport întocmit în ianuarie 2014, evoluția și dezvoltarea copilului erau conforme cu vârsta sa. Cu toate acestea, părinților li s-a recomandat să dea dovadă de flexibilitate în punerea în aplicare a dreptului de vizită și să ia în considerare dorințele exprimate de copil. Prin hotărârea din 7 martie 2014, Tribunalul de Primă Instanță a acceptat cererea recurentei și i-a acordat custodia copilului împreună cu tatăl, precum și un drept de vizită. Guvernul precizează că hotărârea din 7 martie 2014 a devenit definitivă. II. DREPTUL INTERNE PERTIND dispozițiile Codului de procedură civilă ( februarie 2013 privind citațiile sunt descrise în cauza S.C. Raissa M. Shipping S.R.L. c. România 37576/05, § 18, 8 ianuarie 2013). 26. În special, art. 95 din CPC permitea părții solicitante să solicite citația pârâtei prin publicitate atunci când a luat toate măsurile pentru a identifica adresa acesteia din urmă, dar fără succes În acest caz, citatul a fost afișat în instanță și, în cazul în care acesta consideră necesar, a fost publicat în Buletinul Oficial și într-un ziar de mare difuzare. La art. 103 din același cod, partea pârâtă a fost autorizată să exercite căile de atac în afara termenelor legale dacă ar fi dovedit că a fost împiedicată să facă acest lucru printr-o circumstanță independentă de voința sa. La art. 266 din CPC, o copie a hotărârilor judecătorești a fost comunicată părților atunci când a fost necesar pentru calcularea termenului de interjectare a apelului sau de introducere a recursului. 27. În ceea ce privește procedura de divorț, art. 616 din CPC prevedea că, în cazul în care citația persoanei acuzate a fost făcută prin e-mail și nu a fost prezentată în instanță, instanța trebuia să solicite dovezi sau să efectueze o anchetă pentru a verifica dacă pârâtul își avea domiciliul în locul indicat în cererea de divorț. În cazul în care tribunalul a constatat că nu avea domiciliul său, acesta trebuia să îl citeze la domiciliul său și, dacă este cazul, la locul său de muncă. În conformitate cu art. 619 din același cod, termenul pentru interjectarea recursului sau pentru formularea unui recurs în recurs în procedura de divorț era de 30 de zile de la comunicarea hotărârii judecătorești. Noul cod civil, intrat în vigoare la 1 În octombrie 2011, art. 397 prevede că autoritatea părintească revine, după divorț, ambilor părinți, cu excepția cazului în care judecătorul decide altfel. În conformitate cu art. 401 din acest cod, părintele care nu locuiește cu copilul are dreptul de a menține relații personale cu el. În plus, art. 403 din același cod prevede că, atunci când circumstanțele de fapt au suferit o schimbare, judecătorul poate decide, la cererea unuia dintre părinți sau a unui membru al familiei, să modifice măsurile privind drepturile și obligațiile părinților divorțați față de copiii lor minori. Recurenta se plânge de o lipsă de echitate a procedurii de divorț inițiate împotriva sa pe motiv că nu a fost invocată efectiv în cadrul procedurii în primă instanță și că instanțele de recurs și de recurs au refuzat să corecteze această deficiență. În această privință, aceasta invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat în părțile sale relevante în speță Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitate 30. Constatarea faptului că acest . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În această privință, recurenta se plânge că nu a putut exercita o cale de atac împotriva hotărârii din 16 iunie 2011 a Tribunalului de Primă Instanță din Motru. În această privință, aceasta arată că fostul ei soț știa că locuia în Italia, unde primise un act de identitate la 20 noiembrie 2010 și unde începuse să lucreze în octombrie 2011. Aceasta susține că a introdus o acțiune împotriva hotărârii din 16 iunie 2011 atunci când a luat cunoștință de acesta, la întoarcerea sa în România în august 2012, susținând că a încercat să aducă probe, în special declarații ale martorilor care ar fi putut spune că soțul ei i-a ascuns că a inițiat o procedură de divorț, dar instanțele ar fi respins cererea sa. 32. Guvernul arată că instanțele interne au respectat cadrul juridic în momentul în care au citat prima dată recurenta la domiciliul comun al soților și apoi prin publicare. Acesta arată că, în cursul procedurii în apel, recurenta a declarat că a locuit în Italia începând cu luna octombrie 2011, și nu din 20 noiembrie. 2010, în timp ce, în recurs, aceasta a depus la dosar un document care să ateste că a locuit în Italia începând cu 20 noiembrie 2010. El adaugă că reclamanta nu a prezentat în fața instanțelor interne dovada că fostul său soț a solicitat cu rea-credință citația prin publicare, astfel cum permite CPC pentru anularea actelor de procedură realizate. În observațiile sale suplimentare, guvernul indică faptul că există o contradicție în observațiile recurentei în fața Curții. În opinia sa, recurenta nu a clarificat dacă se afla în Italia între 20 noiembrie 2010, data la care a obținut o carte de identitate emisă de autoritățile italiene și octombrie 2011, când ar fi obținut un contract de muncă în Italia. În special, în ceea ce privește notificarea actelor de procedură în hotărârea Paroutsas și în alte cauze, Grecia 34639/09, § 29, 2 martie 2017; a se vedea, de asemenea, Gakharia c. Georgia, n 30459/13, §§ 32-37, 17 ianuarie 2017 și Schmidt c. Letonia, nr 22493/05, §§ 86-89, 27 aprilie 2017). Există mai multe aspecte, printre care dreptul de acces și dreptul la egalitate al armelor, care necesită un echilibru corect între părți. Normele privind formalitățile de introducere a unei căi de atac nu ar trebui să împiedice justițiabilii să utilizeze o cale de atac disponibilă. În ceea ce privește dreptul de acces, este necesar ca o persoană să aibă o posibilitate clară și concretă de a contesta un act care constituie o interferență în drepturile sale (Parutsa și altele, citată anterior, § 28; a se vedea, de asemenea, S.C. Raisa M. Shipping S.R.L. c. România, n 37576/05, § 29, 8 ianuarie 2013 și jurisprudența citată anterior). 35. Îndreptându-se spre faptele din speță, Curtea constată că recurenta se plânge, pe de o parte, că nu a fost citată efectiv în cadrul procedurii în primă instanță și, pe de altă parte, că instanțele judecătorești au refuzat să corecteze această deficiență (punctul 29 litera (c) În ceea ce privește lipsa citatului în primă instanță, Comisia observă că instanțele interne au citat recurenta la domiciliul comun al soților și apoi prin publicarea într-un ziar, deoarece soțul ei a indicat că locuiește în Italia, dar că nu știa adresa exactă a acesteia (punctele 8, 9 și 10 mai). Curtea subliniază că, pentru a proceda astfel, Tribunalul de Primă Instană din Motru a aplicat dispoziiile legale privind notificarea actelor de procedură (punctul 25 de mai sus). Curtea observă apoi că reclamanta nu a declarat că autorităile naionale ar fi trebuit să facă demersuri pentru a-și găsi adresa în Italia (a se vedea a contrario Schmidt) , menționat anterior, §§ 94), dar în loc să se refere la rea-credință a soțului său, care, în opinia sa, știa adresa sa în Italia, dar nu a comunicat autorităților interne (punctul 31 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea consideră că acest aspect nu este decisiv în sine și că este mai degrabă necesar să se examineze modul în care instanțele interne au examinat, atunci când au fost sesizate cu privire la acțiunile formulate de recurentă, argumentele acesteia întemeiate pe lipsa notificării în cadrul procedurii de primă instanță (a se vedea mutatis mutandis Gakharia, citată anterior, § 46). 36. În această privință, Curtea ia notă de faptul că nu este contestată de către părți că hotărârea pronunțată la 16 iunie 2011 de Tribunalul de Primă Instanță din Motru nu a fost niciodată notificată personal recurentei (punctele 10 și 11 de mai sus). În cazul în care această hotărâre a fost comunicată prin publicare, data publicării nu este sigură (punctul 11 litera (c). Mai sus. Curtea consideră că data de 22 august 2012 indicată de tribunalul departamental (punctul 15 de mai sus) este probabil o eroare materială, dat fiind că această dată este ulterioară datei la care recurenta a introdus apelul (punctul 14 de mai sus). 37. Curtea constată apoi că recurenta susține că, după ce a aflat de existența acestei hotărâri, a sesizat instanțele interne cu o cerere de autorizare a unei căi de atac fără întârziere. Curtea arată că, în acest scop, lacuiul a depus în special la instanța de apel o copie a cărții sale de identitate emise la 20 noiembrie 2010 de autoritățile italiene (punctul 16 de mai sus). În opinia Curții, a luat în considerare un argument serios care a solicitat un răspuns din partea instanțelor interne (a se vedea, mutatis mutandis Paroutsa și alții, citată anterior, punctul 36). Curtea ia notă de argumentul invocat de guvern în observațiile sale suplimentare care indică anumite contradicții în observațiile prezentate de recurentă în fața sa cu privire la durata șederii sale în Italia (punctul 33 de mai sus). Cu toate acestea, Comisia constată că Tribunalul de apel din Craiova a examinat acest argument și a decis, pe baza documentelor depuse la dosar de recurentă, în special, a căror copie a cărții sale de identitate emise de autoritățile italiene, că aceasta se afla în Italia pe parcursul întregului an 2011 (punctul 17 de mai sus). Prin urmare, Comisia nu poate pune la îndoială această constatare. 39. În continuare, Curtea constată că tribunalul departamental nu a examinat temeinicia argumentelor recurentei întemeiate pe lipsa notificării Ö Õil Õ este limitat să constate că nu a exercitat nicio cale de atac în termen de 30 de zile de la publicarea hotărârii din 16 iunie 2011 (punctul 15 de mai sus). În plus, instanța de apel a confirmat acest argument, deși a constatat că reclamanta se afla în Italia pe parcursul întregului an 2011 (punctul 17-18 de mai sus). Curtea consideră că, prin acest proces, instanțele interne au dat dovadă de un formalism excesiv care nu era justificat, cu atât mai mult cu cât procedura în cauză avea o importanță considerabilă pentru reclamantă Ö Õelle afecta starea sa civilă și drepturile părintești (a se vedea, mutatis mutandis Schmidt, menționat anterior, § 95 in fine 40. Având în vedere faptul că instanțele interne sesizate cu acțiunile nu au examinat în mod corespunzător argumentele recurentei întemeiate pe lipsa notificării actelor de procedură din cauza reședinței sale în străinătate, Curtea consideră că acestea nu au răspuns la problemele specifice ridicate de reclamantă și că au împiedicat în mod excesiv dreptul său de acces la o instanță (a se vedea, mutatis mutandis Paroutsa și altele, menționate anterior, alin. 38). 41. Prin urmare, a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 8 DIN CONVENȚIE 42. Recurenta se plânge că nu a putut ridica acuzații în fața instanțelor interne cu privire la atribuirea custodei copilului său. Aceasta se referă la art. 8 din Convenție, care este astfel formulat Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale (...). O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, securității publice, binelui să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea, sau să protejeze drepturile și libertățile da . Argumentele părților 43. Guvernul ridică o excepție de inabordare rațională , pe motiv că recurentei i se acordă de către instanțele naționale custodia partajată a copilului său, precum și un drept de vizită. În acest sens, se face trimitere la procedura finalizată prin hotărârea din 7 martie 2014 a Tribunalului de Primă Instanță din Târgu-Jiu (punctele 22-23 de mai sus). Pe fond, guvernul consideră că autoritățile naționale și-au îndeplinit obligațiile pozitive care decurg din art. 8 din Convenție. Comitetul consideră că dispoziția legislativă în vigoare a permis recurentei să-și prezinte argumentele într-un alt cadru decât cel al procedurii de divorț și că acțiunea de a obține custodia partajată și dreptul de vizită a fost examinată în mod corespunzător de instanțe, care au făcut acest lucru. Recurenta susține că a fost lipsită de orice contact cu fiul său în 2012 și 2013 și că viața privată și de familie au fost profund afectate de acest lucru și se plânge că, din cauza procedurii de divorț, a trebuit să revină la numele de fată, fără a putea prezenta în fața instanțelor argumentele sale în această privință. Curtea consideră că nu este necesar, în speță, să se pronunțe asupra excepției preliminare impuse de Guvern, pe care o consideră, în orice caz, că aceasta este în mod vădit nefondată din motivele expuse mai jos. 46. Curtea amintește că, pentru un părinte și pentru copilul său, a fi împreună reprezintă un element fundamental al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți este ruptă și că măsurile interne care îi împiedică constituie o interferență în dreptul protejat de art. 8 din Convenție (a se vedea, printre altele, Johansen c. Norvegia, 7 august 1996, § 52, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1996 III, și Elsholz c. Germania [GC], n 25735/94, § 43, CEDO 2000 VIII). 47. Comisia consideră că procedura de divorț a avut consecințe asupra vieții de familie a reclamantei, în măsura în care custodia fiului său a fost acordată, în cadrul acestei proceduri, tatălui copilului. Cu toate acestea, Comisia observă că dispozițiile noului cod civil român au permis recurentei să solicite instanțelor interne să modifice măsurile referitoare la exercitarea drepturilor părintești (punctul 28 de mai sus). Comisia observă că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea consideră că tribunalele interne au examinat în mod corespunzător cererea recurentei și că au clarificat circumstanțele speciale ale acesteia prin intermediul audierii părților și a martorilor și prin examinarea raportului serviciilor sociale privind dezvoltarea psihologică a copilului (punctele 21 și 22 de mai sus). Comisia observă că, pe baza acestui set detaliat de probe, instanțele interne au acordat recurentei un drept de custodie partajată și un drept de vizită (punctul 23 de mai sus). Aceasta arată că reclamanta nu contestă argumentul guvernului potrivit căruia hotărârea din 7 martie 2014 a devenit definitivă (punctul 24 de mai sus). Pe de altă parte, recurenta nu susține că autoritățile naționale nu și-au îndeplinit obligația pozitivă de a sprijini punerea în aplicare a hotărârii menționate anterior. Într-adevăr, în observațiile sale, recurenta se limitează la a indica faptul că nu a avut contact cu fiul ei în 2012 și 2013 (punctul 44 de mai sus). 48. Prin urmare, Curtea consideră că reclamanta a beneficiat, în conformitate cu dispozițiile legii interne, de o ocazie adecvată de a invoca în fața instanțelor naționale argumentele sale referitoare la acordarea custodei fiului său și la dreptul său de a vizita și că aceste instanțe au examinat în mod corespunzător aceste argumente și le-au acceptat. Prin urmare, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins, în conformitate cu art. 35 § (a) și cu Convenția 49. În sfârșit, în ceea ce privește afirmațiile recurentei întemeiate pe dreptul de a invoca în fața instanțelor naționale argumentele sale referitoare la numele său după divorț (punctul 44 de mai sus), Curtea consideră că: 50. Prin urmare, acest aspect nu ar trebui examinat în această etapă a procedurii prezentei cereri (Nuray Șen c. Turcia (n, n 25354/94, § 199-200, 30 martie 2004 Piryanik c. Ucraina, nr. 75788/01, § 19-20, 19 aprilie 2005 . și M.C. și alții . Italia, nr. 5376/11, § 54, 3 septembrie 2013). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 51. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 52. reclamanta solicită 1 000 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care îl consideră a fi suferit. 53. Guvernul consideră că constatarea unei încălcări ar putea constitui în sine o despăgubire satisfăcătoare pentru prejudiciul moral invocat de reclamantă. În orice caz, acesta indică faptul că suma solicitată este exorbitantă în raport cu jurisprudența Curții în această privință. 54. Curtea, hotărând în echitate în conformitate cu dispozițiile art. 41 din Convenție, consideră că este necesar să se acorde reclamantei 3 600 EUR pentru prejudiciul moral. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 55. reclamanta nu solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată angajate în fața instanțelor interne sau în fața Curții. 56. Prin urmare, Curtea nu este chemată să îi aloce sume în acest sens. Interese moratorii 57. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE ACESURI, CURȚIA, ÎN L în termen de trei luni, 3 600 EUR (trei mii șase sute de euro), care urmează să fie convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale; respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 24 aprilie 2018, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Grefier Adjunct Președinte