AFFAIRE GUTĂU c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure pénale;Article 6-1 - Procès équitable)
AFFAIRE GUTĂU c. ROUMANIE (CtEDO, 2016)
SECȚIUNEA A PATRA CAUZA GUTĂU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 41468/10) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 noiembrie 2016 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Gutau c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-un comitet compus din Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Iulia Moto, Marko Bošnjak, judecători, și Andrea Tamietti, grefier adjunct al secțiunii După ce a intenționat în camera Consiliului la 11 octombrie 2016, se pronunță pronunțarea hotărârii, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 41468/10) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Mircia Gut La 13 iulie 2010, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind protecția drepturilor omului). Guvernul român a fost reprezentat de agentul său, C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 18 decembrie 2014, Tribunalul a informat guvernul cu privire la absența unui proces echitabil, iar cererea a fost declarată inadmisibilă pentru surplus, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Curții. Reclamantul s-a născut în 1957 și a fost reținut în închisoarea din Ramnicu Vâlcea. Pe vremea faptelor, el era primarul acestui oraș. Printr-un rechizitoriu din 27 iulie 2006, Parchetul l-a trimis la judecată pe reclamant pentru corupție pasivă. Prin același rechizitoriu, N.D., care era primarul adjunct al orașului, a fost trimis la judecată pentru complicitate la corupție pasivă. Reclamantul era acuzat că a solicitat, între aprilie și iulie 2006, o anumită sumă de bani către C.P., un om de afaceri din Ramnicu. Vâlcea, în schimbul unui certificat de urbanism care îndeplinește criteriile dorite de acesta. N.D. a fost acuzat că a primit, în urma unui acord prealabil încheiat cu reclamantul, două părți din suma solicitată de la C.P. Rechizitoriul s-a bazat pe următoarele elemente: declarațiile C.P., care denunțase faptele la Parchet ; procesul-verbal al unei operațiuni flagrant infracționale organizate de poliție la 6 iulie 2006, în cursul căreia C.P. a predat N.D., în toaleta unui restaurant, a doua parte a sumei de argint solicitate de solicitant; mai multe declarații ; și interceptări de comunicații telefonice și înregistrări audio și video ale întâlnirilor C.P. cu recurentul și cu primarul adjunct. Prin hotărârea din 18 iunie 2007, tribunalul departamental din Alba : C.P. a făcut mai multe demersuri pentru a obține un certificat de urbanism în vederea construirii unei clădiri pe un teren situat pe strada C., și a primit de fiecare dată certificate care nu răspundeau cererilor sale ; chiar dacă el a declarat că a intenționat să construiască în cele din urmă clădirea pe un alt teren, situat pe strada S., el a depus o cerere în acest sens la autoritățile care după rejudecare primarului și adjunctului primarului ; în aceste condiții, reclamantului nu i s-a putut reproșa că a solicitat sau a primit bani în cadrul exercitării funcțiilor sale și, prin urmare, nu a încălcat dispozițiile naționale care reprimă corupția pasivă. Instanța a observat, de asemenea, că C.P. și-a prezentat cererea la biroul reclamantului după ce a predat a doua parte a sumei de bani către N.D. la restaurant, și că, atunci când a încercat să vorbească cu reclamantul despre suma astfel redusă, acesta a pronunțat cuvântul "nu" În opinia sa, dincolo de gesturile care însoțeau acest cuvânt, vizibile pe una dintre înregistrările video, negarea exprimată de solicitant trebuia să fie interpretată ca o opoziție a acestuia din urmă față de orice remiză de argint. Instanța: că nu ar fi putut exista o înțelegere prealabilă între reclamant și N.D. în ceea ce privește realizarea de fâșii reprovocate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Tribunalul considera că declarațiile C.P. erau lipsite de credibilitate și, în această privință, el nota următoarele: pe de o parte, a negat că au avut legături de prietenie cu N.D. bărbații și bărbații au acordat împrumuturi și, pe de altă parte, li s-a acordat o amendă amendată de primărie pentru construirea unei clădiri fără autorizare prealabilă; de asemenea, el a afirmat că a solicitat consiliere directorului societății comerciale al cărui administrator era în ceea ce privește suma care trebuie oferită primăriei În cele din urmă, el susținea că a depus în iulie 2006 o cerere de certificat de urbanism privind terenul situat pe strada S. Or, pentru instanță, toate aceste declarații erau contrazise de declarațiile mai multor martori sau de documentele depuse la dosar. Tribunalul a considerat, de asemenea, că elementele dosarului demonstrau disponibilitatea C.P. de a se răzbuna pe reclamant, reținând că, în trecut, acesta refuzase să primească bani de la C.P. și că acest lucru era confirmat de șeful cabinetului său. Pe de altă parte, acesta a constatat că, având în vedere documentele din dosar mai ales declarațiile a doi martori, N.D., se afla într-un impas financiar și că, potrivit unuia dintre martori, urma să beneficieze de un împrumut din partea C.P. Prin urmare, pentru instanță, primirea unei sume în cadrul operațiunii de flagrant delict din 6 iulie 2006 nu constituia un act de complicitate la corupție pasivă, întrucât această sumă ar fi fost predată N.D. cu titlu personal. În cele din urmă, instanța nu era decât N.D. nu a avut o atribuire profesională cu privire la emiterea de certificate de urbanism și că nu a putut fi reținut niciun act de corupție pasivă împotriva sa. Prin hotărârea din 10 decembrie 2007, la apelul de Parchet, tribunalul de apel al Alba Iulia a anulat judecata tribunalului din 18 decembrie 2007 iunie 2007 (punctul 7 de mai sus), considerând că acesta nu și-a îndeplinit obligația de a supune dezbaterii părților recalificarea juridică a faptelor reproșate către N.D. în actul de corupție pasivă. Prin hotărârea definitivă din 28 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiie ( Prin hotărârea din 10 aprilie 2009, Curtea de Apel din Constanța, căreia i-a fost atribuită cauza între timp, a confirmat hotărârea Tribunalului de departament din Alba. În decizia sa, aceasta a aprobat versiunea faptelor prezentate de inculpați, considerând că aceasta a fost confirmată de declarațiile mai multor martori și de documentele transmise de autoritățile locale. 10. Parchetul a formulat un recurs împotriva acestei hotărâri în fața Înaltei Curți. 11. În timpul ședinței din 9 noiembrie 2009, înalta instanță a ținut la audierea inculpaților, care și-au folosit dreptul de a păstra tăcerea. Ea nu a avut nici un mijloc de probă. 12. Prin hotărârea din 27 ianuarie 2010, Înalta Curte a admis recursul formulat de Parchet, a clasat hotărârile pronunțate în primă instanță și în apel și, hotărând pe fond, l-a condamnat pe reclamant și pe N.D. la trei ani și, respectiv, șase luni de închisoare, fiecare pentru corupție pasivă și complicitate la corupție pasivă. Curtea Supremă a considerat că tribunalele inferioare au comis o eroare gravă de fapt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ; (b) documente transmise de autoritățile locale; (c) mai multe înregistrări audio și video ale întâlnirilor C.P. cu reclamantul și N.D.; și (d) interceptări ale comunicațiilor telefonice pe care C.P. le-a avut cu acestea. infracțiunile care au fost reproșate reclamantului și N.D. au fost constituite din momentul în care C.P., la începutul demersurilor sale, a intenționat să dea prima parte din suma de bani reclamantului în biroul acestuia din urmă: într-adevăr, în acel moment, reclamantul a dat instrucțiuni C.P. să pună la îndoială suma în cauză N.D., cu care C.P. a negociat ulterior suma finală. lipsa unei cereri de certificat de urbanism pentru terenul situat pe strada S. nu era importantă în acest caz, cu condiția ca eliberarea acestui certificat să fi intrat în sfera de competență a reclamantului; din declarațiile mai multor martori reiese că prima parte a sumei de argint a fost livrată către N.D. și că această sumă nu constituia un împrumut Înregistrările audio și video ale întâlnirilor C.P. cu reclamantul și N.D. au arătat că a existat un acord delicat între acestea din urmă. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 13. Dispozițiile relevante în speță din Codul de procedură penală (CPP), în vigoare la data faptelor și referitoare la competențele instanțelor judecătorești de apel și de recurs, sunt descrise în cauza Găitanaru c. România 26082/05, § 17-18, 26 iunie 2012). Reclamantul denunță o încălcare a dreptului său la un proces echitabil în cadrul procedurii penale împotriva sa : reproșează Înaltei Curți că a condamnat penalitatea în absența unei administrații directe a probelor pe baza cărora ar fi fost achitat de instanțele inferioare. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. Constatând că respondența nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție și că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv d Reclamantul susține că, pentru a-l condamna penal pe șeful corupției pasive și pentru a anula hotărârile instanțelor inferioare, Înalta Curte a reexaminat fondul acuzațiilor de fapt și de drept. În opinia sa, Curtea Supremă a examinat toate mijloacele de probă administrate, inclusiv mărturiile, care, în opinia sa, erau dovezi decisive în acest caz. El reproșează Înaltei Curți că a condamnat pentru corupție pasivă pe baza unor declarații ale martorilor pe care nu le-a auzit niciodată, precizând că a fost eliberat de acest conducător de către instanțele inferioare. În cele din urmă, consideră că condamnarea sa a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție. În cele din urmă, el reproșează Înaltei Curți că a ajuns la concluzia că a existat în hotărârile anterioare a unei erori grave de fapt (a se vedea punctul 12 de mai sus) și că nu este suficient să analizeze o simplă chestiune de drept. 17. În primul rând, guvernul consideră că concluziile Curții în cauza Găitanaru menționată anterior nu sunt aplicabile în speță. Indicând că instanța superioară nu a realizat o interpretare diferită a elementelor de probă, el susține că aceasta a ales să își bazeze decizia pe interceptări și înregistrări audio și video, fie, în opinia sa, pe elemente de probă diferite de cele reținute de instanțele inferioare. În orice caz, el consideră că aceasta este în primul rând autoritățile naționale, și în special curțile și instanțele, pe care le deține de la . ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. În al doilea rând, în timp ce admitea că este de competența Înaltei Curți să audieze martorii, guvernul arată că reclamantul și-a putut pleda cauza în fața acestei instanțe și că nu a solicitat o nouă audiere a martorilor. 19. În cele din urmă, guvernul arată că reclamantul și-a exprimat în prealabil dreptul de a nu spune nimic în cursul audierii sale în fața Înaltei Instanțe și, în plus, că mijloacele de atac ale Parchetului i-au fost comunicate și că a putut astfel să își depună argumentele ca răspuns. șef al normelor de drept intern, care este, în principiu, instanțelor naționale pe care le are în vedere să aprecieze elementele colectate de acestea (García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDH 1999 (a se vedea, printre altele, Teixeira de Castro c. Portugalia, 9 iunie 1998, § 34, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998 IV 21. În plus, Curtea subliniază că, atunci când o instanță de recurs este obligată să cunoască o cauză în fapt și în drept și să studieze în ansamblul său problema vinovăției sau a nevinovăției, aceasta nu poate, din motive de echitate a procedurii, să decidă cu privire la aceste chestiuni fără o apreciere directă a mărturiilor prezentate în persoană fie de pârâtul care susține că nu a comis actul considerat a fi o infracțiune (a se vedea, printre altele, Ekbatani c. Suedia, 26 mai 1988, § 32, seria A n 134, Constantinescu c. România, n 28871/95, § 55, CEDO 2000 VIII, Dondarini c. San Marino, n 50545/99, § 27, 6 iulie 2004, și Igual Coll c. Spania, n 37496/04, § 27, 10 martie 2009), fie de martorii care au depus în timpul procedurii (Găitanaru, citată anterior, § 35, și Hogea c. România, n 31912/04, § 54, 29 octombrie 2013). Îndreptându-se spre faptele din speță, Curtea constată în primul rând că Înalta Curte, care a instrumentat audierea în persoană a reclamantului, l-a condamnat pe acesta din urmă fără a-i asculta pe martorii care au depus în fața instanței în primă instanță și ale căror declarații au adus-o pe aceasta în calitate de instanță de apel ulterior (punctul 11 de mai sus 23. În această privință, Curtea remarcă că, în cauze similare, Curtea a constatat deja că, în sistemul judiciar român, competența instanțelor sesizate prin intermediul căii de atac nu era limitată numai la chestiuni de drept. Într-adevăr, Comisia a observat că procedura aplicabilă în cadrul exercitării acestei căi de atac a fost o procedură completă care a urmat aceleași norme ca și o procedură pe fond și că instanța de apel poate fie să confirme executarea hotărârii pronunțate de către instanța de judecată inferioară, fie să declare că este vinovată în urma unei evaluări complete a problemei vinovăției sau nevinovăției sale, prin administrarea de noi mijloace de probă, dacă este cazul ( România, nr. 53897/00, § 38, 8 martie 2007, Găitanaru , citată anterior, § 30, și Văduva c. România , n 27781/06, § 43, 25 februarie 2014). În opinia Curții, în speță, Curtea Supremă și-a prezentat într-adevăr o nouă interpretare a probelor, stabilind că reclamantul a comis faptele reproșate, ceea ce a avut drept consecință inculparea unei condamnări penale. 24. Curtea subliniază că, în cauzele anterioare, Curtea a concluzionat că, în temeiul dispozițiilor CPP, în cazul în care instanța de apel reținea o cauză pentru rejudecare, aceasta trebuia să se pronunțe, dacă este cazul, cu privire la problema probelor care urmează să fie administrate în procedură. Prin urmare, se pare că administrarea probelor după depunerea unei hotărâri era reglementată de un cadru legislativ specific Găitanaru, menționat anterior, § 33.25. În această privință, Curtea amintește că a reproșat deja autorităților române lipsa de administrare a probelor în fața instanței de apel ( Flueraș c. România, nr 17520/04, §§ 56-62, 9 aprilie 2013, Moinescu c. România, nr 16903/12, §§ 36-41, 15 septembrie 2015 26). În speță, Curtea constată că tribunalul departamental Alba și Tribunalul de apel Alba Iulia au statuat că înscrisurile din dosar, printre care declarațiile făcute de mai mulți martori (punctele 7 și 8 de mai sus), justificau executarea reclamantului. Aceasta arată că Înalta Curte nu dispune de date noi pentru a înlocui condamnarea penală a acestuia pentru corupție pasivă și că aceasta se bazează exclusiv pe înscrisurile din dosar, implicit pe depozițiile scrise colectate în etapa anchetei și pe notițele tribunalului departamental care raportează declarațiile martorilor. 27. Curtea constată, de asemenea, că Înalta Curte a întemeiat în mod decisiv condamnarea reclamantului pentru corupție pasivă, printre altele, pe o nouă interpretare a depozițiilor martorilor care fuseseră depuse la dosar în fața instanțelor inferioare (punctul 12 de mai sus), fără a proceda la audierea martorilor în cauză. Bazându-se, printre altele, pe depozițiile acelorași martori, Înalta Curte a mers mai departe decât instanțele inferioare. Fără îndoială, aceasta aparținea instanței de recurs din statul de recurs să aprecieze diversele date colectate, precum și relevanța celor a căror producție le-a dorit reclamantul. Nu este mai puțin adevărat că reclamantul a fost găsit vinovat pe baza mărturiilor pe care primii judecători le-au considerat insuficiente pentru a-l condamna. În aceste condiții, omisiunea Înaltei Jurisdicții de a-i asculta pe martori înainte de a-l declara vinovat a redus semnificativ drepturile la apărare (Destrehem c. Franța, nr 56651/00, § 45, 18 mai 2004, Dan c. Republica Moldova, nr. 8999/07, §§ 31-35, 5 iulie 2011 și Lazu c. Republica Moldova, nr. 46182/08, §§ 36-44, 5 iulie 2016; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis Marcos Barrios c. Spania, nr. 17122/07, § 40-41, 21 septembrie 2010 și Lacadena Calero c. Spania, nr. 23002/07, § 49, 22 noiembrie 2011). 28. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că condamnarea reclamantului pentru corupție pasivă, pronunțată în lipsă de audiere a martorilor menționați anterior și în timp ce cele două instanțe inferioare au considerat că elementele constitutive ale acestei infracțiuni nu au fost reunite, este contrară cerințelor unui proces echitabil în sensul articolului 1 din convenție. 29. Prin urmare, a existat o încălcare a acestei dispoziții. II. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 30. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 31. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens. PRIN aceste motive, CURȚA, LA Adoptată în limba franceză, apoi comunicat în scris la 8 noiembrie 2016, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Grefier Adjunct Președinte