AFFAIRE HERMEZIU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

17.04.2012

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 5 - Droit à la liberté et à la sûrete (Article 5-4 - Contrôle de la légalité de la détention)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE HERMEZIU c. ROUMANIE (CtEDO, 2012)

HUDOC · oficial

ROMÂNIA (solicitarea nr. 13859/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 17 aprilie 2012 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Hermeziu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-un comitet compus din Egbert Myjer, președinte, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, judecători, și Marialena Tsirli, graffiter adjunct al secțiunii După ce a intenționat în camera Consiliului la 27 martie 2012, se pronunță pronunțarea hotărârii, adoptat la această dată a procedurii A la originea cauzei se află o cerere (n 13859/03) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Cristina În februarie 2003, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Recurenta este reprezentată de dl Liviu Ghioc, avocat la Bacău. Guvernul român a fost reprezentat de agentul său, dl Irina Cambera, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 16 decembrie 2010, cererea a fost comunicată guvernului. În conformitate cu Protocolul N 14, după ce a informat guvernul, cererea a fost atribuită unui comitet de trei judecători. Guvernul a contestat examinarea cererii de către un comitet. După examinarea argumentelor guvernului, Curtea consideră că acestea ar trebui respinse. Recurenta s-a nascut in 1969 si locuieste in Bacău. printr-un mandat din 30 septembrie 2002, Parchetul National Anti-coruptie (PNA) a arestat-o pe reclamanta, suspectata de a fi comis mai multe infractiuni economice. Plângerea recurentei formulată împotriva măsurii de detentie provizorie a fost respinsă la 11 octombrie 2002 de tribunalul departamental din Baceus ( Reținerea provizorie a reclamantei a fost prelungită ulterior la fiecare 30 de zile. Ultima prelungire a acestei măsuri, înainte de rejudecarea în instanță a instanței la data de 27 ianuarie 2003. La rechiziționarea din 20 ianuarie 2003, reclamanta și patruzeci și una dintre celelalte persoane au fost rejudecate în fața instanței de departament. Prelungirea detenției provizorii a recurentei din 22 ianuarie 2003 în cadrul primei ședințe, printr-o hotărâre înainte de a se pronunța dreptul din 22 ianuarie 2003 În ianuarie 2003, pe baza articolului 300 alineatul (3) din Codul de procedură penală (CPP), tribunalul departamental menține reținerea provizorie a reclamantei. Aceasta nu a formulat nici o acțiune împotriva acestei hotărâri, pe care a tratat-o ca fiind acum deținută provizoriu până la 27 ianuarie 2003 (a se vedea alineatul (7) de mai sus 10. Având în vedere că nu a fost eliberată până la această ultimă dată, recurenta a susținut, cu ocazia următoarei ședințe în fața instanței, în februarie 2003, că măsura de detenție provizorie a încetat de drept la 27 ianuarie 2003 la miezul nopții și a solicitat eliberarea imediată a acesteia. 11. Prin hotărârea din 4 februarie 2003, tribunalul departamental și-a respins cererea și a prelungit detenția provizorie până la 25 februarie 2003. A respins recursul, pe motiv că reținerea sa provizorie fusese prelungită pentru o perioadă de 30 de zile, prin hotărârea din 22 ianuarie 2003 înainte de a se pronunța legea din 22 ianuarie 2003. Prelungirea detenției provizorii a reclamantei din 24 februarie 2003 12. printr-o hotărâre pronunțată în aceeași zi, tribunalul județean și-a respins cererea. 13. Recurenta a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri în fața instanței judecătorești daciare. Prin o hotărâre înainte de a declara drept din 24 februarie 2003, după ce a respins patru cereri de recuzare formulate de reclamanti, Curtea de apel și-a respins recursul. În cadrul aceleiași audieri, pe baza articolului 300 alineatul (3) din CPP, instanța de apel a adresat din oficiu problema prelungirii detenției provizorii a tuturor coinculpaților, inclusiv a reclamantei, pentru perioada ulterioară datei de 25 februarie 2003. Aceasta a ordonat menținerea lor în detenție în perioada 25 februarie - 23 martie 2003, fără a supune dezbaterii părților necesitatea de a prelungi această măsură. Nici Parchetul, nici reclamanta sau avocatul său nu au fost interogați de tribunalul de judecată cu privire la necesitatea de a prelungi perioada de detenție provizorie 14. Prin hotărârea din 6 martie 2003, Curtea Supremă de Justiție și-a declarat acțiunea inadmisibilă, pe motiv că, în temeiul articolului 385 alineatul (2) din CPP, deciziile privind prelungirea detenției provizorii nu puteau face obiectul unei acțiuni separate de cele referitoare la fondul cauzei. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 15. Articolele relevante din Codul de procedură penală, cum ar fi cele în vigoare la momentul faptei, erau astfel formulate art. 155 privind prelungirea detenției provizorii a persoanei acuzate (2) Prelungirea perioadei de detenție provizorie poate fi impusă de instanța competentă să se pronunțe asupra temeiniciei acuzațiilor (...) art. 159 privind procedura de prelungire Tribunalul se pronunță asupra prelungirii detenției provizorii înainte de expirarea mandatului și trimite dosarul procurorului în termen de 24 de ore de la pronunțare. În cazul în care procurorul dispune, prin rechiziționare, trimiterea în judecată a persoanei acuzate arestată, dosarul este transmis instanței competente cu cel puțin cinci zile înainte de expirarea mandatului de arestare. 16. Articolele 155, 159 și 160 din CPP menționate anterior se află în partea generală a Codului de procedură penală și fac parte din titlul IV privind măsurile provizorii În special în capitolul 1 care reglementează detenția provizorie a persoanei acuzate. art. 300 privind controlul legalității arestării persoanei acuzate (1) În cazurile în care este arestat, instanța are obligația de a verifica din oficiu, în prima instanță, regularitatea adoptării și menținerii măsurii de detenție [a persoanei acuzate] (...) (3) În cazurile în care hotărârea este pronunțată, instanța sesizată în mod legal este, de asemenea, obligată să verifice din oficiu, cu ocazia primei ședințe, regularitatea adoptării și menținerii acestei măsuri. 17. La art. 300 din CPP se află în partea specială a codului menționat și face parte din titlul II intitulat Dispoziții generale art. 385 alineatul (2) privind deciziile care pot face obiectul unei căi de atac Deciziile care preced dreptul nu pot fi supuse unei căi de atac independent de judecata sau de hotărârea pe fond decât în cazurile specificate de lege. În ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 5 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 18. martie 2003 era lipsită de temei juridic. La art. 5 alineatul (1) din Convenție, astfel de cuvinte Orice persoană are dreptul la libertate și securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția cazurilor următoare și în conformitate cu căile legale. Cu privire la admisibilitate 19. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 20. În conformitate cu art. 155 din CPP, instanța competentă pentru prelungirea detenției provizorii era instanța competentă să soluționeze fondul cauzei, și anume tribunalul departamental, și nu tribunalul dapp. 21. Guvernanța afirmă că, în conformitate cu dreptul intern, instanța judecătorească din Bacău avea competența de a menține reținerea provizorie a persoanei în cauză. El subliniază că, în conformitate cu terminologia utilizată în Codul de procedură penală, în timpul urmăririi penale, instanța se pronunță asupra menținerea acestei măsuri. Prin urmare, există doi termeni cu o semnificație diferită corespunzătoare diferitelor momente ale procedurii. 22. Conform dispozițiilor art. 300 alin. În cazul de față, în măsura în care instanța de recurs a fost sesizată în mod legal de către părți, în temeiul articolului 300 alineatul (3) din CPP, aceasta era, de asemenea, competentă să se pronunțe cu privire la menținerea detenției provizorii a recurentei. Guvernul subliniază că art. 155 din CPP invocat de recurentă pentru a dovedi competența instanței departamentale nu este aplicabil în speță, în măsura în care această dispoziție reglementează prelungirea detenției provizorii în timpul urmăririi penale și nu menținerea acesteia. 23. Curtea amintește că termenii 5 alin. (1) se referă în principal la legislația națională și consacră obligația de a respecta normele de fond ca procedură. În primul rând, aceasta revine autorităților naționale, în special tribunalelor, instanțelor, instanțelor de judecată și de a aplica legislația națională, altfel este vorba despre afaceri în care, în temeiul art. În acest caz, Curtea poate și trebuie să exercite un anumit control pentru a verifica dacă dreptul intern a fost respectat (a se vedea, printre multe altele, Douiyeb c. Țările de Jos [GC], nr 31464/96, § 44-45, 4 august 1999 și Baranowski c. Polonia, n 28358/95, § 50 CEDH 2000 III). Or, în speță, potrivit informațiilor furnizate de guvern, la februarie 2003, procedura de prelungire a detenției provizorii se afla în fața instanței autorizate în acest scop de dispozițiile legislației naționale în vigoare la momentul faptelor. Curtea constată că reclamanta nu a contestat observațiile guvernului cu privire la acest aspect și nu a constatat niciun element care să permită să se pună la îndoială exactitatea acestora. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) din Convenție, recurenta se plânge că, în timpul luării în custodie publică din 24 februarie 2003, instanța de apel a lui Bacău și-a prelungit detenția provizorie fără a supune dezbaterii părților necesitatea de a prelungi această măsură și fără a-l interoga. § 4 din Convenție, aceasta se plânge apoi că acțiunea sa împotriva hotărârii pronunțate la 24 februarie 2003 de către instanța de judecată a fost declarată inadmisibilă de Curtea Supremă de Justiție 25. Curtea ia notă de faptul că, în cadrul procedurii din 24 februarie 2003, tribunalul de apel din Bacău a examinat necesitatea de a prelungi măsura de detenție provizorie luată împotriva recurentei, și nu dreptul întemeiat al acuzării penale împotriva acesteia. Prin urmare, având în vedere conținutul spătarului recurentei întemeiat pe art. 6 alineatul (1) și pe art. 6 alineatul (3) din Convenție, este necesar să se examineze în același timp aspectele ridicate de reclamantă pe teren la art. 5 alineatul (4) din Convenție (Bedji c. Franța (dec.), nr 74184/01, 23 martie 2004). Prin urmare, Curtea va examina împreună aspectele ridicate de reclamantă pe teren la art. 5 alineatul (4) din Convenție, astfel cum a fost formulat. Orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, astfel încât aceasta să decidă în scurt timp cu privire la legalitatea detenției sale și să dispună eliberarea sa în cazul în care detenția este ilegală. Cu privire la admisibilitatea 26. Curtea constată că această parte a respondenței nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Pe fond 27. Guvernul subliniază faptul că decizia din 24 februarie 2003 a Tribunalului de apel al Bacău a fost pronunțată în recurs, astfel încât nu era susceptibilă de a recurge la o altă acțiune în dreptul intern. În ceea ce privește abordarea Curții a Uniunii Europene, care constă în a nu prezenta dezbaterilor părților problema Õ din oficiu a prelungirii detenției provizorii care urma să expire la 25 februarie 2003, aceasta era justificată de atitudinea avocaților care formulaseră cereri nefondate de recuzare a judecătorilor. El adaugă că reclamanta nu a ridicat, nici cu ocazia inculpării din 24 februarie 2003 în fața instanței judecătorești, nici cu ocazia luării în judecată a Tribunalului Suprem de Justiție din 6 martie 2003 în fața Curții Supreme de Justiție, o declarație cu privire la absența unei înfățișări și la faptul că nu a fost ascultată. 28. Recurenta răspunde că, la 24 februarie 2003, instanța de apel a Bacău a decis din oficiu să prelungească măsura de detenție provizorie, fără a o supune dezbaterilor părților și fără ca părțile, nici măcar care reprezintă Parchetul, a avut cuvântul. Aceasta arată că nu a avut posibilitatea de a prezenta aceste acuzații în fața instanțelor interne, în măsura în care procedura în fața instanței nu a fost efectivă și în cazul în care acțiunea sa în fața Curții Supreme de Justiție a fost declarată inadmisibilă. 29. Curtea reamintește doar în termenii articolului 5 alineatul (4) din Convenție, persoanele arestate sau deținute au dreptul la o examinare a respectării cerințelor de procedură și de fond necesare pentru a se conforma cu regularitate și legalitate, în sensul articolului 5 alineatul (1) din privarea lor de libertate (a se vedea, printre multe altele, Svipsta c. Letonia, nr 66820/01, § 129, CEDH 2006) Cu toate acestea, art. 5 alineatul (4) menționat anterior nu obligă statele contractante să introducă un dublu grad de jurisdicție pentru examinarea cererilor de extindere (Toth c. Austria, 12 decembrie 1991, § 84, seria A n 224). 30. În cazul în care procedura prevăzută la art. 5 alineatul (4) nu trebuie să fie întotdeauna însoțită de garanții identice cu cele prevăzute la art. 6 alineatul (1) pentru litigii civile sau penale (Reinprecht c. Austria, nr 67175/01, § 39, CEDH 2005 XII), nu este mai puțin adevărat că prima garanție fundamentală care rezultă în mod natural din art. 5 alin. (4) este dreptul de a fi ascultat efectiv de instanța sesizată cu privire la o acțiune împotriva unei detenții (svipta menționată anterior, § 129). 31. În speță, Curtea consideră că faptul că Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibilă acțiunea recurentei nu poate pune o problemă cu privire la art. 5 alineatul (4) din convenție, dat fiind că o astfel de cale de atac nu era prevăzută de dreptul intern. Prin urmare, rămâne întrebarea dacă recurenta a beneficiat de drepturile garantate prin art. 5 § 4 din Convenție, în cadrul procedurii de încuviințarea din 24 februarie 2003, în urma căreia instanța de apel din Bacău și-a prelungit reținerea provizorie. 32. Or, Curtea constată, la fel ca în cauza Irinel Popa și altele, România (n 6289/03, 6297/03 și 9115/03, § 48, 1 decembrie 2009), că, în cadrul procedurii din 24 februarie 2003, instanța de apel a prelungit din oficiu măsura de detenție provizorie care trebuia să se încheie la 25 februarie 2003, fără a o supune dezbaterii părților și fără a da posibilitatea recurentei sau avocatului acesteia de a răspunde la motivele detenției conform dispozițiilor art. 5 alin. (4) din Convenție (Kampanis c. Grecia, 13 Iulie 1995, § 47, seria A n 318 B, și Irinel Popa și alții c. România, citată anterior, § 48. În lumina acestor elemente, Curtea nu poate lua în considerare decât în speță, recurenta a avut posibilitatea de a ridica în mod eficient afirmațiile sale în fața instanțelor naționale. 33. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (4) din convenție în această privință. III. CU PRIVIRE LA ALTE VIOLAȚII ALEGATE 34. Invocând art. 5 alineatul (1) din Convenție, recurenta susține că detenția sa provizorie între 27 ianuarie și 4 februarie 2003 nu avea temei juridic. În observațiile sale ca răspuns la cele trimise Curții la 29 august 2011, citând art. 5 alineatul (1) și (3) din Convenție, Comisia se plânge că necesitatea detenției sale la 30 septembrie 2002 nu a fost motivată de Parchet și că, după arestarea sa, aceasta nu a fost imediat reținută în fața unui magistrat autorizat să examineze legalitatea detenției sale provizorii. 35. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de articolele Convenției. În consecință, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. § 3 (a) și 4 din Convenție. IV. PRIVIND LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 36. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 37. Recurenta solicită Curții să îi acorde o satisfacție echitabilă în ceea ce privește prejudiciul moral, conform jurisprudenței sale în materie. 38. Guvernul arată că recurenta reprezentată de un avocat nu și-a numărat și nici nu și-a împărțit pretențiile și solicită ca nici o sumă să nu-i fie alocată în acest sens. 39. Curtea arată că singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacția echitabilă rezidă în cazul de față în încălcarea articolului Õ 4 din Convenție. Statuind în echitate, după cum dorește art. 41 din Convenție, ea alocă reclamantei 3 000 EUR pentru daune morale. Costuri și cheltuieli de judecată 40. reclamanta nu solicită rambursarea cheltuielilor sale și cheltuieli de judecată. Prin urmare, nu se va acorda nici o sumă în acest sens. Interese moratorii 41. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA ÎN L Februarie 2003 în fața instanței de recurs din Bacău) și inadmisibilă pentru surplus A spus că a existat o încălcare a art. 5 alin. (4) din Convenție A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni, 3 000 EUR (trei mii de euro) pentru daune morale plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamantă, să fie convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data decontării la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, suma va fi majorată din dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 17 aprilie 2012, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Marialena Tsirli Egbert Myjer Președinte adjunct