AFFAIRE BALANESCU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

06.12.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE BALANESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA BĂLANESCU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 60489/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 decembrie 2007 DEFINITIVF 06/03/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Bălănescu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din domni. B.M. Zupančič, președinte, C. Bîrsan, E. Fura-Sandström, dnii E. Myjer, David Thór Björgvinsson, I. Ziemele, I. Berro-Lefevre, judecători, și dlui S. Quesada, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 15 noiembrie 2007, a adoptat hotărârea pe care a adoptat-o la această dată procedura La originea cazului (n 60489/00) îndreptat împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Evlampia Gioconda Bălănescu ( La 18 martie 2004, Curtea a decis să comunice cauza formulată în temeiul articolului 1 din Protocolul 1 la Convenția guvernului. În 1950, în temeiul decretului de naționalizare nr. 52/1950, statul a luat în posesie o casă, la Craiova n 3 rue Principatele United, care aparținea părinților reclamantei. La 26 iulie 1996, reclamanta a solicitat restituirea clădirii în cauză comisiei locale (denumită în continuare "comisionul" (denumit în continuare "comisia") pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 privind situația juridică a anumitor clădiri naționale. Prin decizia din 8 mai 1997, Comisia a respins cererea. Prin contractul din 10 decembrie 1996, încheiat în temeiul legii 112/1995, Consiliul departamental din Dolj a vândut două treimi, soții D., clădirea în cauză. Contractul de vânzare menționa că suprafața clădirii era de 83, iar cea a terenului aferent 110 Acțiune în revendicare a imobilului la 27 iunie 1997, recurenta a introdus în fața instanței de primă instanță instanța din Craiova o acțiune în revendicare imobiliară împotriva Consiliului local al orașului Craiova, a Ministerului Finanțelor și a întreprinderii care gestionează proprietățile imobiliare ale statului. Ea susținea că, în temeiul Decretului nr. 92/1950, bunurile aparținând anumitor categorii sociale erau scutite de la naționalizare și că părinții săi făceau parte din aceste categorii. Prin hotărârea din 19 mai 1998, Tribunalul de Primă Instanță a primit acțiunea recurentei, pe motiv că statul luase în posesie clădirea prin violență și, în consecință, a ordonat părților pârâte să restituie imobilul și terenul aferent. 10. La apelul Consiliului local și al întreprinderii care gestionează bunurile statului, printr-o hotărâre din 27 ianuarie 1999, tribunalul departamental din Dolj a confirmat hotărârea în primă instanță, considerând că naționalizarea clădirii în cauză era ilegală, deoarece nu respectase dispozițiile decretului nr. 92/1952. Acțiunea Consiliului local și a întreprinderii care gestionează bunurile statului a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă din 13 mai 1999 a Curții de Apel de la Craiova. 11. Prin hotărârea din 13 decembrie 2000, Curtea de Apel a respins cererea de revizuire a hotărârii din 19 mai 1998, introdusă la 17 septembrie 1999 de Consiliul local. 12. La 9 iulie 1999, recurenta a formulat în fața Tribunalului de Primă Instanță din Craiova o acțiune pentru stabilirea suprafeței exacte a terenului pe care Consiliul local trebuia să i-l restituie în temeiul hotărârii din 19 mai 1998 a Tribunalului de Primă Instanță. Prin hotărârea definitivă din 23 mai 2001, instanța de Primă Instanță stabilește suprafața terenului în cauză la 247 m Acțiune în anulare a contractului de vânzare a imobilului 13. Prin acțiune introdusă la 2 septembrie 1999 împotriva terților cumpărători, a Consiliului departamental Dolj și a Ministerului Finanțelor, reclamanta a solicitat instanței de primă instanță din Craiova să constate nulitatea contractului de vânzare a imobilului din 10 decembrie 1996 pe motiv că, întrucât naționalizarea era ilegală, statul nu putea să vândă în mod legal un bun care nu îi aparținea; ea a adăugat că contractul fusese încheiat în fraudă cu Legea nr. 112/1995, deoarece procedura de restituire inițiată în temeiul acestei legi nu era încă încheiată definitiv. 14. Printr-o hotărâre din 3 februarie 2000, Tribunalul de Primă Instanță a acordat dreptul la acțiune și a anulat contractul de vânzare. Terții cumpărători și Consiliul departamental au primit apelul la această hotărâre, susținând că vânzarea a respectat dispozițiile Legii nr. 112/1995. 15. Tribunalul departamental din Craiova a primit apelul și, printr-o hotărâre din 4 octombrie 2000, a considerat că au încheiat contractul în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995 și că erau de bună-credință, deoarece recurenta nu prezentase dovada existenței cererii administrative de restituire. Pe baza recursului recurentei, această decizie a fost confirmată printr-o hotărâre definitivă din 20 martie 2001 a Curții de Apel de la Craiova. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE 16. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Strain și în alte hotărâri c. România 57001/00, § 26, 21 iulie 2005), Paduraru c. România 63252/00, § 53, 1 decembrie 2005) și Porteanu c. România 4596/03, § 21-24, 16 februarie 2006). Recurenta susține că vânzarea de către stat a clădirii și a terenului aferent, care îi aparțineau în temeiul hotărârii din 19 mai 1998, a încălcat articolul din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 18. Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident nefondat în sensul În sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție, Curtea subliniază, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acest lucru trebuie declarat admisibil. Pe fond 19. dreptul de proprietate și, de asemenea, dreptul de proprietate al terților cumpărători asupra aceluiași bun, situație care face imposibilă exercitarea dreptului său de proprietate și conduce la încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. 20. Guvernul consideră că vânzarea clădirii și respingerea cererii de anulare a contractului de vânzare nu au avut niciun impact asupra dreptului de proprietate al recurentei, deoarece nici titlul său de proprietate, nici șansele sale de a obține posesia clădirii nu au fost afectate. Guvern, constatarea bunei credințe a cumpărătorilor nu este echivalentă cu negarea titlului de proprietate al reclamantei. Astfel, procedura în litigiu nu a adus atingere dreptului său de proprietate. 21. Guvernul consideră că recurenta ar fi avut mai multe șanse de a fi restituită imobilului prin formarea unei noi acțiuni în revendicare împotriva cumpărătorilor. 22. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea Strâin Altele, citată anterior, § 39, 43 și 59 Peduraru, citată anterior, § 112 și Porteanu, citată anterior 35). 23. Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ românesc care reglementează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a unui bun altora unor terțe părți de bună credință, chiar și atunci când este anterioară confirmării în justiție într-un mod definitiv a dreptului de proprietate al altora, se analizează printr-o privare de bunuri. O astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, contravine articolului 1 din Protocolul nr. 24. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în cazul de față, anularea dreptului de proprietate al recurentei asupra sa În combinație cu absența până în prezent a despăgubirii, acesta a fost supus unei sarcini disproporționate și excesive, incompatibile cu dreptul la respectarea proprietăților sale garantate prin art. 1 din Protocolul Parțial, în cazul de față a avut loc o încălcare a acestei dispoziții. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 25. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, recurenta se plânge de durata procedurilor în fața instanțelor interne referitoare la revendicarea și anularea contractului de vânzare a clădirii; citând art. 14 din convenție, aceasta a declarat o discriminare permanentă din 1950, din cauza originii sale sociale și a opiniilor sale. 26. În ceea ce privește procedura referitoare la revendicarea clădirii, Curtea constată că perioada care trebuie luată în considerare a început la 27 iunie 1997 și s-a încheiat la 13 mai 1999 și, prin urmare, a durat aproximativ doi ani pentru trei grade de instanțe. În ceea ce privește acțiunea privind anularea contractului de vânzare, Curtea observă că a început la 2 septembrie 1999 și s-a încheiat la 20 martie. În ceea ce privește motivul întemeiat pe art. 14 din Convenție, Curtea arată că recurenta nu a furnizat niciun indiciu care să permită identificarea oricărei discriminări. 28. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a identificat nicio formă de încălcare a acestor drepturi și libertăți garantate de convenție și a protocoalelor sale. 29. În consecință, această parte a cererii este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul§. 3 și 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 30. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În lipsa unei astfel de restituiri, recurenta solicită, pentru daune materiale, acordarea unei sume reprezentând valoarea acestor bunuri, pe care o estimează la 79 235 de dolari americani (USD), astfel cum au fost stabiliți prin expertiză tehnică imobiliară. În cele din urmă, reclamanta și-a majorat pretențiile privind prejudiciul material la 205 486 EUR din cauza creșterii prețurilor pe piața imobiliară. 32. Moral pentru frustrare și suferințe cauzate de intervenția statului în dreptul său de proprietate. 33. Guvernul consideră că valoarea de piață a clădirii și a terenului în litigiu este de 40 195 EUR. Acesta oferă avizul unui expert imobiliar. 34. vedere a cererii pentru prejudiciul moral, Guvernul consideră că ar fi compensat suficient printr-o constatare a încălcării și că, în orice caz, recurenta nu a stabilit o legătură de cauzalitate între presupusa încălcare și suferința invocată. 35. Curtea amintește că a concluzionat că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 Convenției din cauza vânzării de către stat a clădirii și a terenului aferent, înainte de confirmarea în justiție într-un mod definitiv a dreptului de proprietate al reclamantei, combinat cu absența despăgubirii. 36. Curtea consideră, în circumstanțele speței, că restituirea clădirii în cauză și a terenului aferent ar plasa reclamanta cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă cerințele articolului 1 din Protocolul nr 1 nu ar fi fost necunoscute. 37. În lipsa unei astfel de restituiri pentru statul pârât în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea decide că va trebui să plătească recurentei, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a imobilului și a terenului aferent. 38. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile din În plus, Curtea consideră că evenimentele în cauză au putut cauza recurentei o stare de incertitudine și suferință care nu pot fi compensate prin constatarea încălcării. 40. Curtea constată de la început că reclamanta beneficiază de 850 de euro pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și a Curții. În ceea ce privește lipsa documentelor justificative pentru celelalte cheltuieli și cheltuieli de judecată, Curtea nu acordă nicio sumă în acest sens. Interese moratorii 43. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și inadmisibilă pentru surplus A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr 1 la Convenție A declarat că statul pârât trebuie să restituie reclamantei clădirea în cauză la data de 3 de pe strada Principatele Unitede din Craiova, precum și terenul aferent, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească recurentei, în aceleași trei luni, 65 000 EUR (șaizeci și cinci de mii EUR), pentru daune materiale că, în orice caz, statul pârât trebuie să plătească recurentei 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru prejudicii morale că sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului și că acestea trebuie adăugate la sumele care pot fi datorate ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Moduler Președinte