ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 1158 din 27 noiembrie 2015, Tribunalul Argeș, secția penală, a dispus cu privire la inculpatul A.:

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A., cetățean român, pentru infracțiunea prev. de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A., pentru infracțiunea prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

II. Prin decizia penală nr. 956/A din 24 octombrie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus în dosarul nr. x/2014 cu privire la inculpatul A.:

În baza art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului A., după cum urmează:

- din infracțiunea prev. de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen.

- din infracțiunea prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

A condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior, pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen. anterior, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe perioada termenului de încercare de 8 ani stabilit conform art. 86

2

C. pen. anterior.

A instituit în sarcina inculpatului măsurile de supraveghere prev. de art. 86

3

alin. (1) lit. a) - d) C. pen. anterior, respectiv:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune Argeș;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloace lui de existență.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. anterior, iar în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe perioada termenului de încercare.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat inculpatul pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen.

III. Prin încheierea din 23 mai 2018, s-a admis în principiu recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 956/A din 24 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și s-a dispus trimiterea cauzei la Completul 3 în vederea evaluării încălcării dreptului la un proces echitabil.

Analizând recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Inculpatul A. a înțeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. "a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", arătând că reprezentantul parchetului a precizat că își fundamentează motivele de apel pe elemente juridice și acte existente la dosarul cauzei fără a propune probe noi în apel și a motiva nelegalitatea hotărârii instanței de fond. În acest sens, a apreciat că soluția instanței de apel este nelegală și contravine regulilor de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că instanța de fond a dispus achitarea inculpatului A. pentru ambele infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată pentru ca instanța de apel să dispună condamnarea acestuia pentru infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

În cursul judecării apelului, la termenul din data de 09 noiembrie 2016, având în vedere dispozițiile art. 421 pct. 2 teza a II-a C. proc. pen., care impun readministrarea de probe succesiv unei soluții de achitare, instanța a pus în vedere reprezentantului parchetului și parților posibilitatea de a formula astfel de cereri.

Reprezentantul Ministerului Public a precizat că fundamentarea motivelor de apel ale parchetului se bazează pe elemente juridice și pe acte existente la dosarul cauzei, astfel că este evident că instanța de control judiciar va avea în vedere înscrisurile din dosar atunci când va lua o hotărâre în cauză.

Instanța de apel a admis proba cu înscrisuri și în circumstanțiere solicitată de inculpații B. și C. fără a dispune administrarea vreunei probe în ceea ce îl privește pe inculpatul A.

Probele administrate au constat în efectuarea unei adrese solicitându-se relații de la Registrul Comerțului din Bulgaria, documentele transmise neavând legătură cu fapta reținută în sarcina inculpatului A.

Înalta Curte amintește că, această modalitate de reapreciere a probelor administrate în faze anterioare ale procesului penal, cu consecința condamnării direct în calea de atac, conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului (CEDO).

În acest sens, se are în vedere practica bogată a Curții Europene (CEDO) și jurisprudența dezvoltată în considerarea acestui aspect, inclusiv cea națională prin care s-a constatat că stabilirea vinovăției pe baza probelor ce au fost suficiente pentru a-i determina pe judecătorii primei instanțe să se îndoiască de temeinicia acuzației este contrară cerințelor unui proces echitabil: a se vedea CEDO - cauza Potoroc c. României, cauza Mischie c. României, cauza Manolachi c. României, cauza Hogea c. României, cauza Hanu c. României, cauza Moinescu c. României, cauza Mircea c. României, cauza Spînu c. României, cauza Dănilă c. României, ICCJ, S.P., dec. nr. 3757 din 16 noiembrie 2012, ds. x/2011, pe site ICCJ; ICCJ, SP, dec. nr. x din 22 octombrie 2013, ds. x/2011, pe site ICCJ.

În jurisprudența sa, CEDO a arătat care sunt exigențele respectării dreptului la un proces echitabil în ipoteza particulară a pronunțării condamnării succesiv achitării, față de același inculpat, direct în calea de atac.

În cauza Dănilă împotriva României (cererea nr. x), hotărârea din 8 martie 2007, CEDO a reținut că, deși Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat în cadrul unei proceduri de recurs împotriva unei sentințe care făcuse obiectul unui apel, trebuia să procedeze la propria apreciere asupra faptelor spre a cerceta dacă erau suficiente spre a permite condamnarea reclamantului. Ca urmare, în calea de atac, când se statueaza asupra unor aspecte de fapt și de drept, trebuie să se evalueze în ansamblu chestiunea vinovăției sau nevinovăției, prin administrare directă, nemijlocită, de probe. CEDO a conchis, și în această cauză, în sensul că soluția de condamnare a reclamantului, pronunțată fără ca acesta din urmă să fie audiat în persoană și mai ales după achitarea de cele două jurisdicții inferioare, este contrară cerințelor unui proces echitabil, în sensul art. 6 & 1 al Convenției.

Când unei instanțe de control judiciar i se devoluează cauza în fapt și în drept, aceasta trebuie să analizeze în ansamblul său chestiunea vinovăției și nu poate, din motive de echitate ale procesului, să decidă asupra acestor aspecte fără aprecierea directă a mărturiilor prezentate personal. Instanța de apel pentru o apreciere completă a problemei vinovăției sau nevinovăției, trebuie să administreze probe, urmând fie să decidă menținerea soluției de achitare, fie să pronunțe o hotărâre de condamnare (pg. 49, Cauza Mircea împotriva României, cererea nr. x/20 hotărârea din 29 martie 2007).

Totodată, în cauza Manolachi împotriva României, (cererea nr. 36.605/04), hotărârea din 5 martie 2013, Curtea a observat că, atunci când curtea de apel și Înalta Curte au înlocuit cu o hotărâre de condamnare hotărârea inițială de achitare, acestea nu dispuneau de nicio probă nouă. CEDO a subliniat că posibilitatea unui acuzat de a se confrunta cu un martor în fața instanței care se pronunță în ultimul grad cu privire la acuzație constituie o garanție a unui proces echitabil, în măsura în care observațiile instanței cu privire la comportamentul și credibilitatea unui martor pot avea consecințe pentru acuzat [a se vedea P.K. împotriva Finlandei (dec.), nr. 37.442/97, 9 iulie 2002, și, mutatis mutandis, Pittkänen împotriva Finlandei, nr. 30.508/96, pct. 62-65, 9 martie 2004, precum și Milan împotriva Italiei (dec.), nr. 32.219/02, 4 decembrie 2003].

Revenind la cauza dedusă judecății, instanța de control judiciar s-a mărginit la a reaprecia probatoriul administrat în faze anterioare ale procesului penal, deși apelul devoluase cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, urmare a soluției achitării pronunțate în fond și a motivelor formulate în calea de atac.

Nu omitem că instanța de apel a pus în vedere procurorului și parților posibilitatea de a formula cereri de probatorii, reprezentantul Ministerului Public precizând că fundamentarea motivelor de apel ale parchetului se bazează pe elemente sau argumente juridice și pe actele existente la dosar. Cu toate acestea, pentru a se putea pronunța soluția condamnării direct în calea de atac, după o soluție de achitare, se impunea administrarea unui probatoriu ce trebuia a fi apt a susține vinovăția inculpatului și întrunirea condițiilor tragerii la răspundere penală (recurentul fusese trimis în judecată pentru infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală și grup infracțional organizat-).

În acest context, Înalta Curte susține faptul că nelegalitatea judecății, generată de încălcarea dreptului la un proces echitabil, determină nelegalitatea soluției pronunțate, în cazul dat al celei de condamnare direct în calea de atac, subsecvent și succesiv achitării. Nelegalitatea soluției de condamnare pentru motivul expus anterior generează nu numai nelegalitatea pedepsei, ci implicit și lipsa evaluării prevederii faptei în legea penală.

În cazul recursului în casație, se va reforma doar soluția de condamnare datorată nelegalității constatate. Casarea nu se poate extinde asupra soluției de achitare pronunțate de instanța de fond întrucât viciul generat de încălcarea dreptului la un proces echitabil nu este incident în cazul acesteia din urmă.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte va admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 956/A din 24 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 956/A din 24 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează, în parte, decizia penală recurată numai cu privire la inculpatul A. și trimite cauza spre rejudecare la instanța învestită cu soluționarea apelului, respectiv Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de inculpatul A., precum și onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 06 iunie 2018.