ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1924/2014

Deliberând asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia: Împotriva Deciziei penale nr. 142/A din 28 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 66 din 24 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, s-a dispus: În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul N.M.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 2, 4 din Legea nr. 39/2003, art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen., art. 321 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. pen., a fost achitat inculpatul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 189 alin. (1) și (5) C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen., art. 194 alin. (1) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu aplic. art. 124 C. pen. și art. 13 C. pen., s-a încetat procesul penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 25 rap. la art. 288 C. pen., art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 293 C. pen., art. 321 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2001. S-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean Alba. Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele: Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, a fost trimis în judecată inculpatul N.M.F., sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 7 alin. alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 2, 4 din Legea nr. 39/2003; art. 189 alin. (1) și (5) C. pen.; art. 194 alin. (1) C. pen.; art. 197 alin. (1) C. pen.; art. 25 rap. la art. 288 C. pen.; art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 293 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2002; art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 321 alin. (2) C. pen.; art. 20 rap.

la art. 174, 175 lit. i), 176 lit. b) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. S-a reținut că, începând cu anul 1998, acesta s-a constituit împreună cu alte persoane, într-un grup infracțional organizat, care a acționat în mod coordonat în scopul obținerii de foloase materiale injuste, prin săvârșirea de infracțiuni de lipsire de libertate, șantaj și viol, precum și săvârșirea de către inculpat de infracțiuni de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals în formă continuată, fals privind identitatea în formă continuată precum și, infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei unor state străine, de asemenea, în formă continuată. Inculpatul nu a recunoscut decât săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Din probele administrate în cauză atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de cercetare judecătorească, instanța de fond a reținut următoarele: - în seara zilei de 1 septembrie 1998, după ce un anume O.L., însoțit de circa 15 persoane, l-ar fi bătut pe un anume L.B., inculpații S.C., S.C.I., G.G., P.M., M.A., B.D., N.M.F. și numiții T.C., N.S. și C.R., s-au înarmat cu bâte și alte astfel de obiecte, căutând grupul lui O.L., și găsindu-i în barul H., au început să lovească persoanele prezente acolo, exprimându-și intenția de a le suprima viața, G.G., M.A. și R.R., aplicând lovituri puternice părții vătămate C.F., iar ceilalți au fugit după I.N., pe care l-au prins pe clădirea unui magazin și l-au lovit, determinându-l să sară de la înălțime.

S-a arătat, că partea vătămată I.N. a suferit leziuni ce au necesitat 75 - 80 zile îngrijiri medicale în vederea vindecării, produse prin lovire cu corpuri dure și cădere pe planuri dure, iar C.F., leziuni vindecabile în 55 de zile vindecabile produse prin lovire cu corpuri dure, fără a se pune viața în primejdie. Prin actul de sesizare, s-a susținut de către procuror, că deși, nu a fost pusă în pericol viața părților vătămate, față de intensitatea loviturilor și zonele vizate și afirmațiile inculpaților că îi omoară, rezultă că au acționat cu această intenție, ceea ce a atras încadrarea juridică de tentativă la infracțiunea de omor. Instanța de fond a apreciat, că audiați în fața instanței, martorii ce au fost audiați în cursul urmăririi penale, și-au schimbat mult poziția, nuanțând modul în care au acționat în realitate inculpații prezenți la acel conflict și au arătat că de fapt din inculpații trimiși în judecată, nu au participat decât S.M.C.

și G.G., nu și ceilalți, și că G.G. și S.C. au lovit pe C.F.D., I.N. fiind fugărit și lovit, respectiv determinat să sară de pe magazin de R.R., T.C. și alte persoane. Dincolo de principiul că declarațiile martorilor obținute în ședință de judecată în condiții de oralitate, contradictorialitate și publicitate, cu garantarea dreptului la apărare, sunt superioare celor obținute în cursul urmăririi penale, cu privire la sinceritatea acestor declarații este important și faptul că martorii audiați cu privire la acest conflict, au fost sancționați administrativ pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, reținându-se că au dat declarații neadevărate în cursul urmăririi penale, fiind reale cele date în fața instanței.

S-a arătat în actul de sesizare că, N.M.F. a fost prezent și a participat la acest conflict o constituie împrejurarea că, s-a prezentat ulterior, împreună cu R.R. și a achitat martorului H. pagubele produse, ori, dacă nu ar fi participat, nu ar fi avut de ce să achite pagubele. Și acest aspect a fost lămurit prin administrarea de probe, atât în fața instanței, cât și în dosarele de cercetare penală, privind săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, rezultând că, în realitate, numitul R.R. s-a prezentat pentru a achita pagubele împreună cu T.C., despre care și martorii confirmă că a participat la agresiune. La aceasta, s-a adăugat și declarația lui B.D., în sensul că s-a aflat la alt local, împreună cu N.M., că au auzit de scandal și s-au deplasat la localul H., însă, la acel moment, scandalul încetase, fiind deja prezente organele de poliție.

Ca urmare, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului N.M.F. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. La art. 10 lit. c) C. proc. pen. sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen., precum și art. 321 alin. (2) C. pen., întrucât faptele nu au fost săvârșite de inculpatul N.M., ci de alte persoane, respectiv S.C., G.G., R.R., T.C. și alte persoane. Instanța de fond a reținut că, inculpatul a fost trimis în judecată și pentru o pretinsă infracțiune de șantaj, săvârșită în anul 2005, constând în aceea că, după ce, mai multe persoane au dat declarații privind scandaluri și distrugeri provocate în perioada octombrie - decembrie 2004 în localul pasaj H., N.M., R.F.

și B.L., i-ar fi amenințat cu acte de violență întrucât, pe baza declarațiilor acestora, ar fi fost arestat M.O. Instanța de fond a reținut, că din probele administrate în cauză, nu reiese săvârșirea acestei fapte de inculpatul N., martorii C.N., F.M., B.C., B.I., arătând cu claritate că, în anul 2005, după ce au dat declarații de martori, numitul R.F.V., zis C., i-ar fi jignit și amenințat cu acte de violență pentru că ar fi determinat arestarea lui M.O. Niciunul din acești martori nu afirmă că N.M. i-ar fi amenințat, ci doar la sfârșitul declarațiilor, F.M. și B.C., arată că "știu că, din grupul lui S., fac parte M., C., R., I., N. și alții.", fără a face referire la vreo faptă concretă săvârșită de inculpatul N., iar în fața instanței, martorii au arătat că de fapt nici nu îl cunosc pe acesta.

- O altă faptă reținută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului N., a constatat prima instanță, constă într-un pretins șantaj săvârșit prin aceea că, din martie 2004 împreună cu S.C., S.C.I., B.A.

și alții, în mod repetat, ar fi creat distrugeri și scandaluri în localul U., cu scopul de a determina pe administratorii acestui local să plătească o "taxă de protecție prin angajarea unor membrii ai grupului ca oameni de ordine". În primul rând, s-a reținut, că aceste acțiuni au început să aibă loc în luna martie 2004, ori, în perioada februarie - decembrie 2004, N.M.F., s-a aflat în străinătate, așa cum se reține de altfel, chiar și prin actul de sesizare la pct. 33. Martorii audiați în cauză, a constatat prima instanță, nu fac referire la vreun conflict în care în mod concret să fi fost implicat N.M.F., ci doar vorbesc în mod generic de grupul lui S. sau anturajul lui S., enumerând numeroase persoane, însă de participări concret la vreun eveniment, se referă la B., B.I., P., M.O.

ori G.G. Martora V.A., de exemplu, spune că ar fi auzit din discuții de incidente provocate de grupuri de tineri dintre care ar fi făcut parte și inculpatul, iar V.P.N., indică alte persoane. De altfel, în fața instanței, majoritatea acestora au declarat fie că nu-l cunosc și nu l-au văzut în club pe inculpatul N., fie că trecea prin club fără a participa la scandaluri ori distrugeri, V.A. și V.P., arătând chiar că, nu au avut niciodată probleme cu el. Singurul conflict concret, s-a arătat de către martorul B.G., la care ar fi participat inculpatul N., și care s-a petrecut la o dată după întoarcerea în țară a acestuia, respectiv noaptea de 21/22 decembrie 2004, privește o altercație între inculpat și o persoană pe nume C., despre care aceeași martori au arătat, că era cunoscut ca o persoană violentă.

Instanța de fond a apreciat, că nu există nicio probă și nici indicii că acest incident ar fi avut legătură cu hotărârea inculpatului de a determina pe administratorul clubului să achite taxă de protecție vreunui grup criminal organizat, în condițiile în care în perioada când se reține că grupul a purtat discuțiile pentru a-i determina pe membrii familie V. să îi angajeze ca oameni de ordine, N.F. nu era în țară. S-a dispus, ca urmare, achitarea în temeiul art. 10 lit. d) sub aspectul infracțiunii de șantaj, iar cât privește infracțiunea de tulburarea liniștii publice, instanța de fond a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și va dispune încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. g) C. proc.

pen. - S-a mai arătat prin actul de sesizare și că, în noaptea de 11/12 ianuarie 2004, inculpatul, în stare avansată de ebrietate, aflat în barul benzinăriei O.M.V., a prins-o și imobilizat-o pe partea vătămată M.I., refuzând să o lase să plece de lângă el, apoi a început să spargă veselă din local, iar după ce în local s-au deplasat 12 lucrători de poliție, acesta i-a insultat și a refuzat să o elibereze pe partea vătămată, iar după plecarea polițiștilor a luat-o cu forța pe partea vătămată și a urcat-o în mașină, apoi, pe un câmp a violat-o. Instanța de fond a apreciat, că din probele administrate în cauză nu se confirmă săvârșirea celor două fapte.

Partea vătămată a arătat că a fost prinsă de mână, trasă cu forța și obligată să stea lângă el, ținând-o cu ambele brațe din spate, însă acest aspect a fost infirmat de Ț.C., care l-a văzut discutând cu ea și că aceasta s-a așezat pe scaun între picioarele inculpatului, iar când celelalte două fete cu care partea vătămată venise au plecat, aceasta a rămas în continuare la bar. Nici martora F.F. nu arată că partea vătămată ar fi fost forțată să stea cu el, ci că ținea îmbrățișată. Prima instanță a reținut, că de altfel, dacă într-adevăr inculpatul ar fi ținut-o cu forța, cu ambele mâini petrecute peste pieptul părții vătămate, acesta ar fi fost în imposibilitate de a trânti obiecte de veselă în barul benzinăriei.

În declarația olografa, și martorul B.S. a arătat, că a observat cu partea vătămată s-a așezat în brațele inculpatului însă, ulterior și-a schimbat declarația. Același martor a arătat că și la plecare, partea vătămată nu a fost târâtă sau lovită de inculpat pentru a se urca la el în mașină. Prima instanță a apreciat, că în condițiile în care ar fi reală susținerea părții vătămate, că era ținută împotriva voinței sale și că îi era teamă de ce urma inculpatul să-i facă, este inexplicabil de ce nu ar fi cerut ajutorul lucrătorilor de poliție ce se deplasaseră la localul respectiv. Martorele G.P. și P.L. care au mers în benzinărie cu partea vătămată în seara respectivă, precum și G.O. care lucra la benzinăria respectivă, au arătat, de asemenea, că între cei doi au avut loc discuții amicale și că partea vătămată a rămas de bună voie lângă inculpat când ele au plecat.

Nici susținerea părții vătămate, în sensul că pe drum, la o altă benzinărie, intrând să cumpere anumite produse, ar fi cerut vânzătorilor să anunțe poliția, nu este confirmată, martorii S.I. și P.C., declarând că cei doi ar fi intrat practic aproape împreună în benzinărie și că la plecarea, partea vătămată, s-ar fi întors și le-ar fi spus să cheme poliția însă, așa cum au arătat martorii, nu au considerat justificat acest lucru în condițiile în care, relațiile dintre cei doi păreau normale. În fine, a apreciat instanța de fond, nici susținerile că ulterior consumării faptei de viol, mai multe persoane i-au văzut pantalonii murdari de noroi, nu pot fi avute în vedere, cât timp, partea vătămată a arătat, că raportul sexual s-ar fi consumat în mașină, pe scaunul rabatat pe spate.

Leziunile de mică gravitate, (una, două zile de îngrijiri medicale) și dispunerea lor, de asemenea, nu sunt tipice pentru actele de violență specifice unei infracțiuni de viol. În fine, adăugând și faptul că partea vătămată a înțeles să formuleze plângere la mai multe zile după pretinsa săvârșire a faptei, instanța de fond a considerat, că nu există în cauză suficiente probe pentru a reține săvârșirea de către inculpat, a infracțiunilor de lipsire de libertate și viol, astfel că a dispus achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. - În sarcina inculpatului, s-a reținut și infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 2 și 4 din Legea nr. 39/2003, constând în aceea că, s-ar fi constituit din 1998 într-un grup infracțional organizat, alături de alte persoane, acționând în mod coordonat în scopul obținerii de foloase materiale injuste, prin săvârșirea de infracțiuni de lipsire de libertate, șantaj, și viol.

În primul rând, a reținut prima instanță, nu se arată în concret în ce au constat actele materiale săvârșite de inculpat pentru atingerea scopului grupului infracțional. Ar rezulta că, în ce privește infracțiunea de șantaj, contribuția inculpatului ar consta în săvârșirea faptelor expuse la pct. XVI și XVII din rechizitoriu, respectiv amenințările la adresa martorilor privind faptele săvârșite în localul P.H. și participare ala scandaluri la Clubul U. Așa cum s-a arătat mai sus, instanța a constatat că cele două pretinse infracțiuni de șantaj nu pot fi reținute în sarcina inculpatului, deci, nu pot constitui contribuții ale acestuia la activitatea unui grup infracțional organizat.

Instanța de fond a apreciat, cu privire la pretinsele fapte de lipsire de libertate și viol, asupra părții vătămate M.I., chiar dacă acestea ar fi fost reținute de instanță în chiar modalitatea descrisă în actul de sesizare, nu a rezultat în niciun mod că acestea ar fi avut legătură cu activitatea vreunui grup infracțional ori că ar fi fost generatoare de foloase materiale injuste. În aceste condiții, și pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât, altele au fost persoanele care au constituit și sprijinit grupul infracțional organizat, structurat în jurul inculpatului S.M.C. Instanța de fond a reținut, și o altă activitate infracțională a inculpatului.

În acest sens, a arătat că inculpatul N.M. a suferit anterior o condamnare de 5 luni închisoare și era și cercetat pentru o faptă de furt în Germania, având ca urmare, interdicție de a pătrunde în spațiul Schengen. Pentru a pleca din țară, la începutul anului 2004, inculpatul a ajuns în posesia pașaportului numitului R.L., pașaport pe care, persoane necunoscute, l-au falsificat la cererea inculpatului, rezultând un pașaport cu datele de identificare ale numitului R., dar cu fotografia inculpatului N.M.F. La 25 ianuarie 2004, inculpatul a ieșit din țară utilizând propriul său pașaport însă, la pătrunderea în celelalte state, nu l-a mai folosit, ci a utilizat pașaportul falsificat, pentru a pătrunde în spațiul Schengen.

Această împrejurare, a reținut prima instanță, rezultă din aceea că, pe acest pașaport falsificat apare viză de intrare în Ungaria, de intrare în Austria, precum și de intrare din Austria spre Ungaria și de ieșire din Ungaria spre România în repetate rânduri. Vize de plecare din România cu destinație spațiul Schengen se regăsesc numai pe pașaportul falsificat la 6 august 2004, așa cum rezultă din actul de la dosar, inculpatul a folosit pașaportul falsificat pentru a intra în spațiul comunitar la 25 ianuarie 2004, a ieșit din acest spațiu la 11 aprilie 2004 și a reintrat în spațiul comunitar la 7 august 2004. Instanța de fond a apreciat, că fapta inculpatului de a determina persoane ce nu au fost identificate să falsifice un pașaport cu scopul de a-l folosi pentru producerea de consecințe juridice, constituie infracțiunea de instigare la fals în înscrisuri oficiale prev. de art. 26 rap.

la art. 288 C. pen. Fapta aceluiași inculpat de a folosi respectivul înscris falsificat pentru a crea aparența că se numește R.L.M., dar și pentru a produce efectiv consecințe juridice, respectiv de a obține acces în spațiul comunitar european, constituie infracțiunea de fals privind identitatea și uz de fals. În fine, a reținut prima instanță, fapta aceluiași inculpat de a trece frontiera altor state altfel decât în mod legal, prin folosirea pașaportului și identității ireale, constituie infracțiune de trecere frauduloasă frontieră, prev. de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2001. Pentru aceste infracțiuni însă, instanța de fond a constatat, că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, astfel că, a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. g) C. proc.

pen. În cauză, parte civilă s-a constituit Spitalul Județean de Urgență Alba, solicitând obligarea inculpatului la plata cheltuielilor ocazionate de îngrijirile părților vătămate I.N. și C.F. Cum instanța de fond a reținut că inculpatul nu a participat la agresarea celor două persoane vătămate, deci nu are vreo contribuție la producerea acestui prejudiciu, a respins această acțiune. II.

Împotriva Sentinței nr. 66 din 24 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, criticând soluția sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, atât prin motivele invocate în scris, cât și oral, așa cum au fost susținute de procuror: În susținerea motivelor de apel s-a arătat că prezenta cauza, privind pe inculpatul N.M.F., a fost disjunsă dintr-o altă cauză, unde au fost judecați mulți alți inculpați - lotul S. - iar după disjungere nu au mai fost citate părțile vătămate I.N., C.F.D., Ș.A.I., singura parte vătămată care a fost citată după disjungerea cauzei fiind V.A. Ca atare, având în vedere că era obligatoriu citarea acestora, a considerat că se impune casarea cu trimitere.

Tot în legătură cu această soluție vizând casarea cu trimitere, parchetul a arătat că, în această cauză, instanța de fond nu a avut la dispoziție cauza de lot din care a fost disjunsă, unde se aflau toate probele, neexistând garanția că judecătorul fondului a examinat toate aceste probe, aceasta echivalând cu nerespectarea principiilor judecății, a oralității, nemijlocirii și contradictorialității. Pe fondul cauzei, a considerat că, în mod greșit prima instanță a dispus achitarea inculpatului N.M.F., pentru toate faptele ce au fost reținute în sarcina sa prin actul de acuzare, întrucât din probele administrate la urmărire penală - așa cum arătate în motivele scrise - rezultă că inculpatul se face vinovat pentru aceste fapte, pentru care se impunea condamnarea.

De asemenea, s-a mai arătat că, în mod greșit prima instanță a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul N.M.F. pentru o singură infracțiune prevăzută de art. 293 C. pen., în condițiile în care a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice. Prin Decizia penală nr. 142/A din 28 noiembrie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, împotriva Sentinței penale nr. 66 din data de 24 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 1684/90/2012, privind pe inculpatul N.M.F.

În baza art. 192 alin. (3) și art. 189 alin. (1) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar onorariul parțial al avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța decizia menționată, Curtea de Apel Pitești a avut în vedere următoarele: În ceea ce privește primul motiv invocat, și anume cel vizând casarea cu trimitere spre rejudecare, Curtea a constatat că, deși parchetul a invocat neîndeplinirea procedurii de citare cu părțile vătămate și partea civilă din această cauză, o atare situație nu poate conduce la casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece neîndeplinirea procedurii de citare nu poate fi invocată decât de părțile ale cărei interese au fost vătămate și nu de procuror.

Cum, părțile vătămate și părțile civile, deși citate la instanța de apel, nu au invocat o astfel de nulitate a procedurii de citare, în această situație, parchetul nu poate invoca o atare nulitate, pe considerentele arătate mai sus, astfel că o atare critică nu poate fi primită. De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea că această judecată a fost efectuată de către magistrat, fără ca acesta să aibă la dispoziție toate probele care erau administrate în dosarul de lot din care a fost disjunsă cauza, deoarece același magistrat, care a soluționat această cauză, a fost și magistratul care a soluționat cauza de lot, în care a administrat multiple probe, probe care au fost evaluate de același judecător în acest dosar disjuns, în contextul celorlalte probe administrate vizând pe ceilalți inculpați, chiar dacă judecătorul nu a efectuat copii din dosarul anterior, el cunoscând toate aceste probe din administrarea directă a acestora pe care a făcut-o în dosarul de lot.

Ca atare, și această critică a fost respinsă și, nici pe acest considerent, nu s-a dispus trimiterea cauzei la prima instanță în vederea rejudecării, așa cum a susținut parchetul. Pe fondul cauzei, nici motivele invocate de parchet, în sensul că inculpatul se face vinovat de toate infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, nu au fost reținute. Astfel, susținerea că se impunea condamnarea inculpatului N.M.F. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., parte vătămată fiind I.N., întrucât din probele administrate în cauză ar rezulta că acesta, în data de 1 septembrie 1998, împreună cu inculpații S.M.C., S.C.I.S., P.M.M., M.A., G.G., în timp ce se aflau în incinta barului SC H. SRL Alba Iulia, având asupra lor mai multe bâte, au aplicat părților vătămate I.N.

și C.F.D., mai multe lovituri, cauzându-le leziuni ce au necesitat 75 - 80 zile, respectiv 50 - 55 zile îngrijiri medicale, o atare susținere nu a fost reținută. Sub acest aspect, prima instanță a constatat că martorii care au fost audiați în cursul urmăririi penale și-au schimbat mult poziția, nuanțând modul în care au acționat în realitate toți inculpații prezenți la acest conflict, declarații din care rezultă că inculpatul N.M.F. nu a participat, acesta, alături de B.D., deplasându-le la localul H. unde a avut loc conflictul, după încetarea acestuia, când deja erau prezente organele de poliție. Or, instanța, având în vedere depozițiile martorilor din faza judecății în condiții de oralitate, contradictorialitate și publicitate, a apreciat că aceste declarații exprimă adevărul, în sensul că inculpatul N.M.F.

nu a participat la conflict. În acest sens, sunt edificatoare aceste declarații date în fața instanței, privind participarea inculpaților din celălalt dosar de lot S.M.C. și G.G., aceștia lovind-o pe partea vătămată C.F.D., care a necesitat 55 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, în privința părții vătămate I.N. reținându-se că acesta a fost fugărit și lovit, respectiv determinat să coboare de pe acoperișul magazinului unde se refugiase de R.P., T.C., precum și de alte persoane, nu și de inculpatul N.M.F., după care, acesta a fost lovit suferind multiple leziuni care i-au pus în primejdie viața.

Edificatoare în contextul multiplelor probe administrate, este declarația martorului H.I., patronul localului, care arată că nu l-a văzut pe inculpat în acea seară în local, confundându-l cu numitul T., împrejurare confirmată și de alți martori direcți, cum ar fi A.S., P.A., care arată că inculpatul N. nu a fost printre persoanele care au participat la conflictul din barul H. din data de 1 septembrie 1998. Ca atare, în mod corect a susținut Curtea, inculpatul a fost achitat, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., de către instanța de fond, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 rap. la art. 175 lit. i) și art. 176 lit. b) C. pen., precum și pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen.

- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, ca urmare a scandalului ce a avut loc în localul public, barul H. - întrucât inculpatul N.M.F. nu a săvârșit el aceste fapte, ci alte persoane, așa cum au fost arătate mai sus. De asemenea, s-a reținut că, în mod corect a dispus prima instanță achitarea inculpatului N.M.F., în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., și pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) și (5) C. pen., și infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., deoarece din probele administrate, în principal, în fața instanței, nu se confirmă săvârșirea celor două fapte pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.M.F.

În cauză, s-a susținut că inculpatul, aflat în stare de ebrietate, într-un bar al benzinăriei O.M.V., ar fi lipsit-o de libertate pe partea vătămată M.I., în sensul că a imobilizat-o pe aceasta, ținând-o împotriva voinței sale, chiar în prezența martorelor G.P. și P.L., precum și a martorei G.O., care lucra în benzinăria respectivă, împrejurare în care inculpatul a provocat scandal, distrugând vesela din local, fiind chemate organele de poliție pentru a aplana incidentul. Apoi, după ce organele de poliție au plecat de la fața locului, inculpatul ar fi luat-o cu forța pe M.I.A., a urcat-o în mașină și a condus-o pe un câmp unde a întreținut relații sexuale cu aceasta, fără consimțământul ei, fiindu-i cauzate și leziuni traumatice, așa cum rezultă din certificatul medico-legal.

O atare activitate infracțională, reținută, însă, prin actul de acuzare și susținută de procuror, prin modul în care a avut loc, ca stare de fapt, așa cum rezultă din probele administrate în cursul judecății și al urmăririi penale, nu a întrunit, în opinia magistratului de fond, elementele constitutive ale infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și de viol. În acest sens, în mod just, a considerat Curtea, că prima instanță arată că oricând partea vătămată avea posibilitatea să plece de lângă inculpat, martorele arătate precizând că între cei doi au avut loc discuții amicale, mai mult, justifică prima instanță, partea vătămată avea posibilitatea să ceară ajutorul lucrărilor de poliție ce se deplasaseră la locul respectiv, ceea ce nu a făcut.

În acest sens, Curtea a apreciat ca edificatoare declarațiile mai multor martori, cum sunt angajații localului sau agenții de pază care nu au declarat că ar fi văzut că inculpatul ar fi imobilizat-o cu forța pe partea vătămată, care stătea lângă el, cum sunt martorii O.S.A., Ț.C.M., F.F.M., B.I., M.R.C., B.S.N., la care se adaugă și declarațiile altor martori S.I. și P.C.P., angajații P., care susțin că nu au observat vreo constrângere din partea inculpatului asupra părții vătămate, aceasta intrând în benzinărie înaintea sa și ieșind după el, fără a părea speriată sau agitată. Ca atare, având în vedere aceste declarații, Curtea, ca și tribunalul, a apreciat că nu poate fi reținută în sarcina inculpatului infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal a părții vătămate M.I.A., pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

În ceea ce privește infracțiunea de viol, tribunalul, de asemenea, a apreciat în mod corect că nu subzistă nici această infracțiune, având în vedere situații contradictorii rezultate din susținerea părții vătămate, în legătură cu locul unde ar fi avut raporturi sexuale, în mașină sau în afara acesteia, la care se adaugă și faptul că partea vătămată a formulat plângere la mai multe zile după pretinsa săvârșire a faptei. Aceste contradicții crează un dubiu care profită inculpatului și, ca atare, se impune achitarea acestui inculpat, așa cum a procedat prima instanță, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. În legătură cu o altă infracțiune reținută în sarcina inculpatului, și anume cea de șantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., Curtea a reținut că și această soluție de achitare, în baza art. 10 lit. c) C. proc.

pen., este o soluție în conformitate cu probele administrate în cauză. În esență, în legătură cu această infracțiune de șantaj săvârșită în anul 2005, parchetul reține că după ce mai multe persoane au dat declarații privind scandalurile și distrugerile provocate în perioada octombrie - decembrie 2004, în local pasaj H., inculpatul N.M.F. împreună cu R.F. și B.L. i-ar fi amenințat cu acte de violență, întrucât pe baza declarațiilor acestora ar fi fost arestat M.I. Din probele administrate, însă, așa cum le arată prima instanță, mai exact din declarația martorilor audiați în fața instanței cu privire la aceste aspecte, nu reiese săvârșirea acestei fapte de inculpatul N.M.F., martorii C.N., F.M., B.C., B.I., precizând în mod clar că în anul 2005, după ce au dat declarații de martori, nu inculpatul N.M.F.

i-ar fi jignit și amenințat cu acte de violență, pentru că urmare a depozițiilor lor a fost arestat M.I., ci numitul R.F.V., zis C. Tot în legătură cu infracțiunea de șantaj, s-a reținut că inculpatul ar fi provocat scandal în clubul U. în scopul de a determina pe patronii localului să plătească taxa de protecție, astfel de acte de distrugeri și scandal având loc în luna martie 2004, din probele administrate în cursul judecății, nerezultând că inculpatul N.M.F. a fost prezent, sau chiar dacă trecerea pe la club, nu a participat la astfel de incidente, așa cum rezultă și din declarațiile martorilor V.A. și V.P. De altfel, în mod corect arată prima instanță, că o asemenea faptă de șantaj, despre care se susține că fost săvârșită în luna martie 2004, nu poate fi reținută nici pe considerentul că în acea perioadă, mai exact în perioada februarie - decembrie 2004, inculpatul N.M.F.

s-a aflat în străinătate, așa cum se arată, de altfel, și prin actul de sesizare. Așa fiind, soluția de achitare dată de prima instanță, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., este, în opinia Curții, o soluție corectă ce rezultă din probele administrate în cauză, mai ales în cursul judecății. Inculpatul a fost trimis în judecată, în raport de toate aceste infracțiuni reținute în sarcina sa, așa cum au fost arătate mai sus și pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 2 și 4 din Legea nr. 39/2003, ce vizează constituirea unui grup criminal organizat, alături de alte persoane-inculpați din dosarul de lot din care s-a disjuns această cauză - întrucât ar fi acționat în mod coordonat, împreună cu alți inculpați, în scopul obținerii de foloase materiale injuste, prin săvârșirea de infracțiuni de lipsire de libertate, șantaj și viol.

Însă, Curtea a constatat ca și tribunalul, că întrucât infracțiunile de șantaj nu pot fi reținute în sarcina inculpatului, la fel nici infracțiunile de lipsire de libertate și viol, și cum nu există dovezi că inculpatul ar fi participat la diverse conflicte fie în clubul U., fie în localul H., perioadă în care era și plecat din țară, în această situație nu se poate susține că inculpatul N.M.F. ar fi constituit și sprijinit grupul infracțional organizat, structurat în jurul inculpatului S.M.C. Așa fiind, în mod corect, în aprecierea Curții, prima instanță a dispus achitarea acestui inculpat, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., și pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 2 și 4 din Legea nr. 39/2003.

De precizat, că în privința inculpatului N.M.F., pe lângă infracțiunile arătate mai sus, pentru care s-a dispus achitarea, prima instanță reține că au fost săvârșite numai infracțiunile prevăzute de art. 25 rap. la art. 288 C. pen., art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 293 C. pen., art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 112/2001, așa cum au fost descrise în actul de acuzare și reținute de instanță. Dar în privința acestora, instanța a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., intervenind termenul de prescripție a răspunderii penale. Este adevărat, în legătură cu aceste infracțiuni că instanța a dispus, așa cum arată și parchetul, încetarea procesului penal față de inculpatul N.M.F.

și pentru infracțiunea prev. de art. 293 C. pen. și nu s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice, în sensul că procurorul a reținut și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar instanța a omis să facă aplicarea și a acestui articol, atunci când a dispus încetarea procesului penal, dar o atare situație nu are nicio consecință asupra legalității soluției de încetare a procesului penal pronunță în această cauză și cu privire la această infracțiune, urmând a respinge critica sub acest aspect formulată de parchet. III. Împotriva Deciziei penale nr. 142/A din 28 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Alba Iulia. Prin cererea de recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia a solicitat admiterea recursului, casarea Deciziei penale nr. 142/A din 28 noiembrie 2013 și a Sentinței penale nr. 66/2013 și în rejudecare, condamnarea inculpatului N.M.F. la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 189 alin. (1) și (5) C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen., art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i), 176 lit. b) C. pen., precum și încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cu referire la art. 124, 122 lit. c) și d) C. pen.

raportat la art. 13 C. pen. cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 194 alin. (1) și art. 321 alin. (2) C. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, va lua act de manifestarea de voință a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, în sensul retragerii recursului declarat împotriva Decizie penale nr. 142/A din 28 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Se constată că, la data de 4 iunie 2014 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus o cerere de retragere a recursului formulat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba. Potrivit dispozițiilor art. 385 4 alin. (2) C. proc.

pen., părțile își pot retrage recursul în condițiile art. 369 C. proc. pen., care se aplică în mod corespunzător, articol care prevede că: până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat, declarația de retragere putând fi făcută fie la instanța a cărei hotărâre se atacă, fie la instanța de apel. De asemenea, dispozițiile art. 369 C. proc. pen. impun ca apelul declarat de procuror să fie retras de procurorul ierarhic superior. Văzând faptul că recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba a fost retras de către procurorul șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și dispozițiile art. 385 4 alin. (2) cu referire la art. 369 C. proc.

pen., Înalta Curte urmează a lua act de voința valabil exprimată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind retragerea recursului. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de declarația de retragere a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 142/A din 28 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul N.M.F. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 100 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia rămân în sarcina statului.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 iunie 2014. Procesat de GGC - AS