ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2244/2013

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul S.V. împotriva Deciziei penale nr. J25/A din 02 noiembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 71 din 18 aprilie 2012, în baza art. 48 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 C. proc. pen. și art. 74 C. pen., a fost condamnat inculpatul S.V., la 3 luni închisoare.

În baza art. 277 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 320 C. proc. pen. și art. 74 C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la 3 luni închisoare.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., art. 74 C. pen., a fost condamnat același inculpat la 6 luni închisoare.

În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 C. proc. pen., cu art. 74 C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la 5 luni închisoare.

În baza art. 33, 34 C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., respectiv, dreptul de a avea calitatea de fondator sau administrator al unei societăți comerciale, aplicându-i-se, totodată, și art. 57 C. pen.

S-a dispus comunicarea hotărârii către Oficiul Registrului Comerțului. În baza art. 48 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, s-a dispus radierea mențiunii neadevărate din Registrul Comerțului.

S-a admis, în parte, cererea de constituire de parte civilă. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 13.721 RON, cu majorările și penalitățile prevăzute de lege, către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală cu sediul în București, str. A., sector 5.

S-a luat act că inculpatul a achitat suma de 12.000 RON din prejudiciul total de 25.721 RON.

În baza art. 319, 120 C. proc. fisc. și art. 163 C. proc. pen., s-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului.

S-a dispus plata a 50% din onorariul avocatului din oficiu, respectiv 100 RON, în avans din fondurile Ministerului Justiției.

A fost obligat inculpatul la 2000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost trimis în judecată inculpatul S.V., sub aspectul infracțiunilor de evaziune fiscală, fals în declarații cu consecința operării unei înmatriculări în Registrul Comerțului, exercitarea atribuțiilor de asociat unic și administrator al societății comerciale aflat în stare de incompatibilitate și stopaj la sursă.

S-a reținut prin actul de sesizare că deși fusese anterior condamnat pentru o infracțiune ce atrăgea incompatibilitatea, la data de 23 martie 2006 a înființat SC V. SRL, desemnându-se prin actul constitutiv administrator al societății cu toate că, potrivit art. 73 rap. la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, era incompatibil să ocupe această funcție și, pentru a determina înmatricularea societății în aceste condiții a declarat în fals funcționarilor de la Oficiul Registrului Comerțului că întrunește condițiile prevăzute de lege.

S-a mai reținut, că pe perioada activității societății comerciale a omis să înregistreze o parte din sumele încasate în contabilitate, sustrăgându-se de la plata TVA și impozitului pe profit precum și că în perioada noiembrie 2007 - noiembrie 2008, deși a reținut contribuțiile pe salariile angajaților nu le-a virat către bugetul consolidat al statului.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și, prin declarație autentică, a solicitat ca judecata să aibă loc în condițiile art. 320

1

din C. proc. pen.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale coroborate cu declarația de recunoaștere a inculpatului, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Prin Sentința penală nr. 583 din 22 aprilie 1998 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, modificată, prin Decizia penală nr. 555 din 04 noiembrie 1998 a Tribunalului Vâlcea, definitivă în urma respingerii recursurilor prin Decizia penală nr. 87 din 02 februarie 1999 a Curții de Apel Pitești, a fost condamnat inculpatul S.V. la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Deși nu intervenise reabilitarea, iar această condamnare atrăgea incompatibilitatea de a ocupa funcția de administrator a unei societăți comerciale, la data de 20 martie 2006, inculpatul a înființat SC V. SRL, atribuindu-și prin actul constitutiv calitatea de administrator al societății, și pentru a fi operată menționarea acestei calități în registrul comerțului a dat o declarație pe proprie răspundere în sensul că îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a ocupa această funcție.

În urma acestei declarații, a determinat pe funcționarii ORC Vâlcea să înregistreze această mențiune.

După începerea activității comerciale, la 04 septembrie 2007, în calitate de administrator, inculpatul a încheiat un contract de execuție lucrări de consolidare a unui imobil cu beneficiara D.E., cu un preț al manoperei de 15.000 RON fără TVA, iar din necesarul estimat de materiale de construcții, de 40.000 RON, beneficiara a și avansat la data încheierii contractului suma de 30.000 RON, despre care s-a făcut mențiune în cuprinsul actului.

La aceeași dată a încheierii contractului s-a achitat și valoarea manoperei.

Ca urmare, a reținut instanța de fond, inculpatul a întocmit factură fiscală pentru suma totală de 45.220 RON și a emis chitanță fiscală beneficiarei pentru suma de 45.000 RON primită efectiv, sumă compusă așa cum s-a arătat mai sus din 30.000 RON avans materiale de construcție, 15.000 RON valoare manoperă.

La câteva zile, inculpatul a solicitat beneficiarei D.E. să-i restituie documentele fiscale pe care le-a anulat și i-a tăiat o chitanță fiscală pentru suma de 15.000 RON contravaloare manoperă, iar pentru diferența de 30.000 RON, inculpatul a întocmit o chitanță de mână, și nu a mai înregistrat suma respectivă în contabilitatea societății, sustrăgându-se în acest mod de la plata TVA și impozitului pe profit aferente.

La data de 06 septembrie 2007, inculpatul a emis o altă factură fiscală pentru suma de 17.350 RON și chitanțele cu nr. 08999440, pentru suma de 15.000 RON și chitanța nr. 08999442 pentru suma de 28.500 RON, factura și chitanțele fiind înregistrate în evidențele contabile ale societății deși, în realitate la această dată nu se mai realizase nicio tranzacție între cele două părți.

În fine, la data de 08 septembrie 2007, beneficiara D.E. a mai achitat inculpatului suma de 10.000 RON pentru care inculpatul a emis factura fiscală cu nr. 20, și chitanța nr. 08999441 pe care le-a înregistrat în evidența contabilă.

Practic, în executarea contractului încheiat în 04 septembrie 2007 între SC V. SRL prin administratorul S.V. și beneficiara D.E., aceasta din urmă a achitat o sumă totală de 59.000 RON, sumă din care în evidențele contabile ale SC V. SRL, s-a înregistrat doar suma de 27.850 RON.

Diferența de 30.000 RON a fost înregistrată abia la data de 04 martie 2008 când a fost obligat să procedeze în acest mod în urma unei constatări a Gărzii Financiare Vâlcea.

Prin neînregistrarea în contabilitate a încasării sumei de 30.000 RON de către SC V. SRL de la beneficiara D.E., s-a produs bugetului de stat un prejudiciu de 8823 RON, din care 4.033 RON impozit pe profit neachitat, iar 4790 RON TVA neachitat.

Tot în exercitarea atribuțiilor de administrator al SC V. SRL, inculpatul în perioada noiembrie 2007 - noiembrie 2008 a reținut de la angajați lunar contribuțiile la CAS, CASS, fondul de șomaj și impozitul pe salarii, rezultând o sumă totală de 18.550 RON, din care a virat doar suma de 7.147 RON, existând și perioade în care nu a virat nicio sumă.

Instanța de fond a considerat că din concluziile expertizei efectuate în cauză, rezultă că societatea a rulat fonduri bănești în perioada respectivă și au existat disponibilitățile necesare pentru plata acestor sume.

Fapta inculpatului, a reținut instanța de fond, de a dobândi și exercita funcția de administrator al SC V. SRL deși, era incompatibil potrivit dispozițiilor art. 73 rap. la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată constituie infracțiunea prev. de art. 277 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990 republicată.

Fapta aceluiași inculpat de a da declarații false privind îndeplinirea condițiilor legale pentru numirea în funcția de fondator și administrator al unei societăți comerciale, determinând înregistrarea mențiunii respective de către funcționarii ORC, constituie infracțiunea prev. de art. 48 din Legea nr. 26/1990 republicată.

Fapta inculpatului de a omite să înregistreze în contabilitatea SC V. SRL suma de 30.000 RON încasată de la beneficiara D.E. cu scopul (atins de altfel) de a se sustrage de la plata impozitului pe profit și TVA, constituie infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În fine, fapta aceluiași inculpat de a reține și a nu vira în termenul legal către bugetul consolidat al statului contribuțiile reprezentând sume reținute la sursă pe salariile angajaților în perioada noiembrie 2007 - noiembrie 2008 în cuantum de 11.400 RON constituie infracțiunea asimilată evaziunii fiscale prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, săvârșită în forma continuată prev. de art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru săvârșirea acestor infracțiuni, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului.

S-a constatat că infracțiunea prev. de Legea nr. 26/1990, cât și infracțiunea prev. de Legea nr. 31/1990, sunt săvârșite în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b) C. pen., iar cele două infracțiuni prev. de Legea nr. 241/2005 nu sunt săvârșite în stare de recidivă întrucât se împlinise termenul de reabilitare.

La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 320 C. proc. pen., dar și împrejurarea că inculpatul a achitat circa jumătate din prejudiciul stabilit de partea civilă, împrejurare căreia i-a dat valoarea de circumstanță atenuantă judiciară, cu efectul prevăzut de art. 76 C. pen., deci cu reducerea pedepsei sub minimul redus cu 1/3 potrivit art. 320 alin. (7) C. proc. pen., pentru cele două infracțiuni privind evaziunea fiscală.

Cât privește infracțiunea prev. de art. 48 din Legea nr. 26/1990 și infracțiunea prev. de art. 277 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990, având în vedere că sunt incidente dispozițiile privind recidiva, instanța de fond a apreciat că potrivit art. 80 alin. (2) C. pen., coborârea pedepsei sub minim nu este obligatorie, apreciind că în cauză nu ar fi nici justificată, astfel că a aplicat pedepse orientate către minimul special.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că Ministerul Finanțelor Publice, prin ANAF, s-a constituit parte civilă cu suma totală de 25.721 RON, plus majorările și penalitățile prevăzute de lege până la data executării. Cum inculpatul a achitat suma de 12.000 RON, a fost admisă în parte cererea părții civile pentru suma de 13.721 RON plus majorările și penalitățile prevăzute de lege până la data executării.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și inculpatul S.V., invocând motive de netemeinicie legate de greșita individualizare a pedepselor aplicate.

Parchetul a apreciat că instanța a stabilit pedepse foarte mici, deși inculpatul a demonstrat perseverență infracțională, nefiind justificată reținerea circumstanțelor atenuante, în raport cu dispozițiile art. 80 C. pen.

În opinia parchetului, incidența art. 320 C. proc. pen., nu determină obligatoriu reducerea pedepsei aplicate sub minimul special, astfel că nici din acest punct de vedere nu era nevoie de clemența instanței.

Inculpatul, prin apărător, a susținut, dimpotrivă, critici axate pe severitatea sancțiunilor pe care le riscă, ținând seama de atitudinea sa de recunoaștere și dorința de a înlătura rezultatul faptelor comise.

Prin Decizia penală nr. 125/A din 02 noiembrie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și inculpatul S.V.

Examinând apelurile, atât în raport cu motivele invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu art. 371 C. proc. pen., Curtea le-a apreciat ca neîntemeiate, având în vedere următoarele argumente:

Inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, reținându-se că la data de 23 martie 2006, deși era incompatibil, a înființat SC V. SRL, desemnându-se în actul constitutiv ca administrator, încălcând disp. art. 73

1

și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată.

S-a reținut că instanța de fond a realizat o corectă stabilire a situației de fapt incidență în cauză, în baza probelor administrate cu ocazia judecății pe fondul cauzei, aspect necontestat de niciuna dintre părți.

Din actele în circumstanțiere depuse la dosar a rezultat că inculpatul este, în general, o persoană liniștită, muncitoare, care nu a pus probleme în comunitate și a încercat pe cât posibil să-și asigure existența prin muncă cinstită.

Incidența dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., determină, prin voința legiuitorului, diminuarea regimului sancționator, prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Aceste prevederi au fost puse la dispoziția inculpaților care, recunosc și conștientizează faptele, în anumite condiții procesuale, pentru a beneficia astfel de o poziție clementă din partea instanțelor de judecată.

Așadar, Curtea apreciază că ar fi împotriva voinței legiuitorului reținerea aplicării art. 320 C. proc. pen. fără ca acest lucru să fie reflectat concret și efectiv în pedepsele stabilite de instanță.

S-a stabilit că acest lucru s-a întâmplat și în prezenta cauză, rămânând la aprecierea instanței ca, în cadrul limitelor stabilite de legiuitor și în funcție de criteriile art. 72 C. pen., să aprecieze care este cea mai potrivită sancțiune sub aspectul cuantumului, cum de altfel, tot la dispoziția instanței, se află și aplicarea art. 80 C. pen.

Circumstanțele atenuante au fost aplicate, avându-se în vedere atitudinea inculpatului, prin care a încercat să diminueze consecințele faptelor sale, achitând suma de 12.000 RON, aproape jumătate din prejudiciul cauzat.

Prin urmare, pentru că nu se pune problema unor consecințe deosebit de grave, chiar legiuitorul acordă clemență atitudinii pozitive de recunoaștere, fiind evidentă încercarea inculpatului de a repara răul produs, pentru că este vorba de o persoană tânără și cu șanse de reintegrare substanțiale, Curtea a considerat că prima instanță a evaluat corect regimul sancționator, oprindu-se la pedepse cu închisoarea în limite reduse.

Totuși, fiindcă nu se împlinise termenul de reabilitare, în raport cu condamnarea stabilită prin Sentința penală nr. 583 din 22 aprilie 1998, instanța a reținut recidiva prev. de art. 37 lit. b) C. pen. și a dispus executarea pedepsei în regim de detenție, modalitate ce reprezintă în sistemul român de drept, cea mai exigentă formă de represiune.

În consecință, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins, ca nefondate, ambele apeluri.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a formulat recurs inculpatul S.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului promovat, inculpatul a invocat cazurile de casare întemeiate pe dispozițiile art. 385 pct. 14, 17 și 17

2

C. proc. pen.

A arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre contrară legii, fiind incidente prevederile art. 385 alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., întrucât nu au fost respectate prevederile art. 38 alin. (2) C. pen., din care rezultă că la stabilirea stării de recidivă nu se ține cont de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în privința cărora s-a împlinit termenul de reabilitare. În acest sens, a precizat că la data pronunțării deciziei recurate, inculpatul era deja reabilitat în privința condamnării ce a fost considerată a atrage starea de recidivă.

Concomitent, a solicitat instanței ca, în baza cazului de casare întemeiat pe art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., să înlăture dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. de la încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată și în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen. să ia act de împrejurarea că inculpatul a achitat integral prejudiciul rezultat din faptele comise și să pronunțe o pedeapsă cu aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 86 C. pen.

Analizând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul declarat de către inculpatul S.V. ca fiind fondat, sub aspectul criticii întemeiate pe dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Deși recurentul și-a întemeiat critica privind greșita reținere a stării de recidivă post executorie pe cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 17 și 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte constată că acest motiv de recurs se circumscrie doar dispozițiilor art. 385 alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., în mod constant Înalta Curte statuând că încadrarea juridică a faptei vizează doar norma de incriminare, nu și datele privind persoana inculpatului (cum sunt minoritatea, recidiva) care privesc corecta aplicare a legii.

Analizând critica din perspectiva cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., se constată că prin Sentința penală nr. 583 din 22 aprilie 1998 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, modificată prin Decizia penală nr. 555 din 04 noiembrie 1998 a Tribunalului Vâlcea și definitivă prin Decizia penală nr. 87 din 02 februarie 1999 a Curții de Apel Pitești, inculpatul S.V. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Așa cum susține recurentul, la dosarul instanței de apel se află Sentința penală nr. 649 din 4 octombrie 2012 pronunțată de către Judecătoria Râmnicu Vâlcea, definitivă prin nerecurare, prin care recurentul inculpat a fost reabilitat de către această instanță pentru pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 583 din 22 aprilie 1998 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, constatându-se împlinit termenul de reabilitare de 6 ani calculat de către instanța de reabilitare.

Cu toate acestea, se constată că la data pronunțării sentinței penale de reabilitare, departe de a fi împlinită condiția necesară, și obligatorie a unei bune conduite a inculpatului pe întreaga perioadă a termenului de reabilitare prevăzut de lege (20 iunie 2001 - 19 iunie 2007) prevăzută de art. 137 alin. (1) lit. c) C. pen., dimpotrivă, la 23 martie 2006 inculpatul a săvârșit atât fapta de a dobândi și exercita funcția de administrator al SC V. SRL, deși era incompatibil potrivit dispozițiilor art. 73 rap. la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, ce constituie infracțiunea prev. de art. 277 alin. (1) și (3) din actul normativ menționat, cât și fapta de a da declarații false privind îndeplinirea condițiilor legale pentru numirea în funcția de fondator și administrator al unei societăți comerciale, ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 48 din Legea nr. 26/1990, cu consecința condamnarea recurentului inculpat prin sentința pronunțată de către instanța de fond, în cauză.

Potrivit art. 139 C. pen., reabilitarea judecătorească va fi anulată dacă, după acordarea ei, s-a descoperit că cel reabilitat mai suferise o altă condamnare care, dacă ar fi fost cunoscută, ar fi dus la respingerea cererii de reabilitare.

Or, în cauză, recurentul inculpat nu se poate prevala de intervenirea reabilitării judecătorești cu privire la pedeapsa aplicată pentru pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 583 din 22 aprilie 1998 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, atât timp cât se constată că în interiorul termenului de reabilitare acesta a suferit o nouă condamnare în speță, despre existența căreia instanța de reabilitare nu a avut cunoștință în momentul judecării cererii de reabilitare, iar dacă ar fi avut cunoștință, ar fi pronunțat o hotărâre de respingere a cererii de reabilitare.

Așa fiind, Înalta Curte constată că în mod corect și în deplin acord cu prevederile legale incidente în cauză au fost reținute dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. la încadrarea juridică a acestor infracțiuni săvârșite de către inculpat, criticile acestuia, subsumate dispozițiilor art. 385 alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. nefiind întemeiate.

Cu privire la critica întemeiată pe dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., se observă că prin soluția instanței de fond, menținută și de către instanța de apel, la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului au fost avute în vedere, pe lângă dispozițiile art. 320 C. proc. pen. incidente în cauză, și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., ce au atras efectele menționate de art. 76 C. pen., în raport de împrejurarea că la data judecății în fond, inculpatul a achitat o parte din prejudiciul stabilit în favoarea părții civile.

În acest sens, se constată că la încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul s-au reținut, în mod global, aplicarea prevederilor art. 74 C. pen., fără ca instanța de fond să indice care dintre cele trei ipoteze subsumate lit. a), b) și c) ale acestui text de lege este, în mod efectiv și justificat, aplicabilă în cauză, cu o privire specială asupra faptului că inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, nefiind deci justificată reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) C. pen., ci doar cele ale art. 74 lit. b) C. pen.

Cu toate acestea, față de împrejurarea că nu poate fi agravată situația inculpatului în propriul recurs, instanța de recurs urmează să mențină aplicarea art. 74 C. pen. în integralitatea sa, așa cum a procedat instanța de fond, neconcilierea între principiul non reformatio in pejus prevăzut de art. 372 C. proc. pen. și principiul legalității aplicării pedepsei fiind rezolvată în favoarea primului principiu menționat.

Se mai reține că la dosarul instanței de recurs a fost depusă chitanța din data de 20 iunie 2013 de către Trezoreria Municipiului Râmnicu Vâlcea în valoare de 13.721 RON, prin care recurentul inculpat a dovedit achitarea, în totalitate, a prejudiciului în sumă de 25.721 RON la care acesta a fost obligat prin sentința pronunțată de instanța de fond.

Constatând că în cursul judecării recursului, inculpatul a dovedit perseverență în stăruința sa inițială de a înlătura rezultatul infracțiunii, achitând în integralitate paguba produsă prin infracțiunile săvârșite, Înalta Curte apreciază că se impune acordarea unei eficiente sporite circumstanței prevăzute de art. 74 lit. b) C. pen. și, în baza art. 76 C. pen., va proceda la reducerea pedepselor aplicate recurentului inculpat pentru cele două infracțiuni pentru care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen., fapte prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

Pentru considerentele ce preced, reținând, totodată, că în cauză nu este incident vreunul dintre cazurile de casare care se analizează din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul S.V. împotriva deciziei atacate.

Va casa, în totalitate, decizia penală atacată și, în parte, Sentința penală nr. 71 din 18 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, și, rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului în pedepse componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320 C. proc. pen., art. 74 C. pen., va condamna același inculpat la 3 luni închisoare.

În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 C. proc. pen., cu art. 74 C. pen., va condamna inculpatul la 3 luni închisoare.

În baza art. 33, 34 C. pen., va contopi aceste pedepse cu pedeapsa de 3 luni închisoare, aplicată în baza art. 48 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 C. pen. și cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată în baza art. 277 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 C. pen., urmând ca inculpatul S.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., respectiv, dreptul de a avea calitatea de fondator sau administrator al unei societăți comerciale, aplicându-i-se, totodată, și art. 57 C. pen.

Va constata că inculpatul S.V. a achitat în recurs și suma de 13721 RON. Obligă inculpatul la plata majorărilor și penalităților de întârziere aferente acestei sume până la data de 25 iunie 2013.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 71 din 18 aprilie 2012 a Tribunalului Vâlcea, secția penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul S.V. împotriva Deciziei penale nr. 125/A din 02 noiembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează, în totalitate, decizia penală atacată și, în parte, Sentința penală nr. 71 din 18 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, și, rejudecând, descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320 C. proc. pen., art. 74 C. pen., condamnă același inculpat la 3 luni închisoare.

În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 C. proc. pen., cu art. 74 C. pen., condamnă inculpatul la 3 luni închisoare.

În baza art. 33, 34 C. pen., contopește aceste pedepse cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată în baza art. 48 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 C. proc. pen. și art. 74 C. pen. și cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată în baza art. 277 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 320 C. proc. pen. și art. 74 C. pen., urmând ca inculpatul S.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., respectiv, dreptul de a avea calitatea de fondator sau administrator al unei societăți comerciale, aplicându-i-se, totodată, și art. 57 C. pen.

Constată că inculpatul S.V. a achitat în recurs și suma de 13721 RON. Obligă inculpatul la plata majorărilor și penalităților de întârziere aferente acestei sume până la data de 25 iunie 2013.

Menține celelalte dispoziții ale Sentinței penale nr. 71 din 18 aprilie 2012 a Tribunalului Vâlcea, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 25 iunie 2013.

Procesat de GGC - NN