ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1325/2013

Pentru activitatea de închiriere mijloace de transport auto desfășurată în perioada 01 ianuarie 2006 - 31 iulie 2007, SC L.O. SRL nu a înregistrat în evidența contabilă toate facturile emise și nu au fost emise facturi conform prevederilor contractului de închiriere, astfel că nu au fost înregistrate obligații de plată față de bugetul statului în sumă de 91.172,71 RON, din care: - 43.433,30 RON (19.855,25 RON, impozit pe profit și 23.578,05 RON, TVA colectată) provenind din faptul că nu au fost emise în perioada respectivă facturi către SC C.C. SRL conform prevederilor din contractele de închiriere; - 5.794,11 RON (2.684,73 RON, impozit pe profit si 3.145,38 RON, TVA colectată) prin neînregistrarea în evidența contabilă a două facturi emise în luna martie 2006către SC T.G.I. SRL; - 41.945,30 RON (19.174,99 RON, impozit pe profit și 22.770,31 RON, TVA colectată) provenind din faptul că nu au fost emise în anul 2007 facturi către SC T.G.I. SRL, conform prevederilor din contractele de închiriere. 2. referitor la activitatea de transport persoane tip maxi taxi Veniturile realizate din aceasta activitate au fost stabilite pe baza foilor de parcurs. Nu au fost identificate documente din care să rezulte în mod cert veniturile realizate: bilete de călătorie, centralizatorul veniturilor realizate zilnic de fiecare mijloc de transport. Pentru lunile mai, iunie și iulie 2007, nu au fost înregistrate venituri din activitatea de transport persoane tip maxi taxi. Pe baza documentelor existente la dosarul cauzei, expertiza contabilă nu poate stabili veniturile realizate de SC L.O.A. SRL în lunile mai, iunie și iulie 2007din activitatea de transport persoane tip maxi taxi. Organele de control din cadrul Gărzii Financiare - Comisariatul General au stabilit veniturile pentru lunile mai, iunie și iulie 2007, prin estimare, în funcție de veniturile realizate din această activitate în primele 4 luni ale anului. Aceste venituri realizate în perioada ianuarie - aprilie 2007 au fost în sumă totală de 518.233 RON, rezultând un venit mediu lunar în sumă de 129.558,25 RON (518.233 RON: 4 luni). Astfel, pentru cele trei luni, respectiv mai, iunie și iulie 2007, au rezultat venituri în sumă de 388.674 RON (129.558,25 RON x 3 luni). Taxele și impozitele aferente acestor venituri stabilite de organele de control din cadrul Gărzii Financiare prin estimare, sunt în sumă totală de 136.035,90 RON, compusă din: - 62.187,84 RON, impozit pe profit (388.674 RON x 16 %); - 73.848,06 RON, TVA (388.674 RON x 19 %). Astfel, rezultă un prejudiciu total cauzat bugetului de stat în cuantum de 227.208,61 RON. La solicitarea organelor de cercetare penală, expertul G.V. a oferit în scris lămuriri suplimentare, precizând că diferențele nefacturate (rezultate între sumele ce trebuiau facturate conform contractelor de închiriere și sumele cuprinse în facturile emise) nu se regăsesc raportate în declarațiile fiscale întocmite de SC L.O. SRL. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, la data de 13 martie 2012, sub nr. 7682/3/2012. În faza de cercetare judecătorească, cu adresa nr. 836.761 din 03 aprilie 2012 A.N.A.F., în calitate de reprezentantă a Statului Român a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 245.986 lei reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat,urmând să se calculeze si obligațiile fiscale (majorări, penalități si dobânzi) în conformitate cu legislația fiscală, obligații fiscale ce urmează a fi calculate de la data când obligația a devenit scadentă și până la data executării integrale a plății. A fost audiat inculpatul D.L., la termenul de judecată din data de 10 mai 2012, declarația acestuia dată în conformitate cu dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., fiind consemnată în scris si atașată la dosarul cauzei ( fila 16 dosar instanță). Examinând actele și lucrările dosarul instanța a reținut următoarea situație de fapt: În zilele de 29 mai 2007, respectiv 31 mai 2007, ofițeri din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția de Investigare a Fraudelor împreună cu inspectori din cadrul Autorității Rutiere Române i-au identificat pe numiții Ț.M., M.N., C.C. și P.V.C., persoane suspectate că efectuau transport rutier public de persoane, fără a deține licențe de transport și fără a elibera bilete de călătorie, încălcând astfel prevederile art. 281 1 alin. (1) C. pen. La data de 31 mai 2007, a fost identificat numitul Ț.M., care a condus microbuzul marca I. cu nr. de înmatriculare x, aparținând SC L.O. SRL pe ruta Complex E. - Bucur Obor, Sector 2 efectuând transport de persoane, fără a putea prezenta vreun document în legătură cu activitatea desfășurată. La data de 29 mai 2007, a fost depistat în trafic numitul M.N., care conducea microbuzul marca I. cu nr. de înmatriculare x, aparținând SC L.O. SRL, transportând un nr. de 17 persoane pe ruta Complex E. - Bucur Obor, Sector 2, fără a putea prezenta vreun document în legătură cu activitatea desfășurată. La data de 29 mai 2007, ofițeri din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Direcția de Investigare a Fraudelor, împreună cu reprezentanți ai Autorității Rutiere Române, l-au depistat în trafic pe numitul C.C., care conducea microbuzul marca IVECO cu nr. de înmatriculare x, aparținând SC L.O. SRL, transportând o persoană pe ruta Complex E. - Bucur Obor, pe raza teritorială a Sectorului

La data de 29 mai 2007, a fost identificat numitul P.V.C. care a dus microbuzul marca I. cu nr. de înmatriculare x, pe ruta Complex E. - Bucur Obor, Sector 2 efectuând transport de persoane, fără a putea prezenta vreun document privitor la activitatea desfășurată. Din cercetări a reieșit faptul că microbuzele în cauză sunt deținute de SC L.O. SRL, cu sediul în București, reprezentată de administrator D.L. De asemenea, au rezultat indicii că autovehiculele în cauză au fost puse la dispoziția șoferilor de către administratorul societății, în vederea efectuării de transport rutier public de persoane. În data de 01 februarie 2008, a fost începută urmărirea penală în Dosarul penal nr. 956/P/2008 împotriva inculpatului D.L. administrator SC L.O. SRL, cu sediul în București, Str. Reactorului, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în modalitatea omisiunii, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale . În fapt, la data de 28 septembrie 2007, comisari din cadrul Gărzii Financiare - Comisariatul General au efectuat un control la SC L.O. SRL, cu sediul în București, reprezentată de administrator D.L. În urma controlului, a reieșit că, în perioada ianuarie - septembrie 2007, inculpatul în calitate de administrator al SC L.O. SRL nu a înregistrat în evidența contabilă a societății veniturile rezultate în urma activităților desfășurate, conform obiectului de activitate, (venituri din taximetrie, din transport pe bază de comandă/contract și din transport persoane tip Maxi Taxi precum și venituri din chirii), cauzând un prejudiciu bugetului general consolidat de stat de 245.986 RON reprezentând impozit pe profit și T.V.A., aspecte ce rezultă din procesul verbal de control și adresa din 22 octombrie 2007 a Gărzii Financiare - Comisariatul General. Fiind audiați, cei 4 conducători auto - învinuiții Ț.M., M.N., C.C. și P.V.C., au declarat faptul că nu se abăteau de la traseul legal atribuit de Primăria Municipiului București, și anume ruta 714, efectuând transport public de persoane doar pe traseul susmenționat. În declarația sa, inculpatul D.L., administrator al SC L.O. SRL arată că îi instruia personal pe șoferii microbuzelor să nu se abată de la traseul legal repartizat și menționează că nu are cunoștință despre faptul că unii conducători auto angajați ai societății ar face curse de transport rutier public de persoane către Complexul Comercial Europa. Privitor la controlul efectuat de către comisari ai Gărzii Financiare Centrale la societatea pe care o administrează, inculpatul D.L. a recunoscut că unele venituri rezultate în urma activităților de maxi-taxi au fost înregistrate cu întârziere în evidențele contabile ale SC L.O. SRL, fiind astfel prejudiciat bugetul general consolidat de stat prin neplata sumelor datorate. Din verificările efectuate, în urma accesării adresei de web X a reieșit faptul că societatea comercială în cauză este autorizată de Primăria Municipiului București să efectueze servicii de Maxi Taxi pe traseul X, după cum urmează: (Capăt de traseu 1) M.D. - ȘOS. Fundeni - Șos. Colentina - Str. Doamna Ghica - Bd. Lacul Tei - Str. Teiul Doamnei - Bd. Ghica Tei - Str. Județului - Str. Pârgarilor - Str. Calistrat Grozovici - Șos. Ștefan cel Mare - Str. Barbu Văcărescu - Str. Ramuri Tei - Str. Gheorghe Țițeica - Bd. Barbu Văcărescu - Str. Av. Alexandru Șerbănescu - Bd. Aerogării - Șos. București Ploiești - Complex S.B. (Capăt de traseu 2). De asemenea, în comunicatul postat la adresa de mai sus, se specifică faptul că SC L.O. SRL este autorizată să folosească traseul în cauză pentru o perioadă de doi ani, începând cu data de 01 august 2006. Pentru stabilirea prejudiciului cauzat prin omisiunea în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate de către SC L.O. SRL, organele de poliție au solicitat Gărzii Financiare - Comisariatul General efectuarea unui control tematic la sediul societății menționate din București. Astfel, din concluziile raportului întocmit rezultă că societatea administrată de inculpatul D.L., prin neînregistrarea tuturor veniturilor de la pct. 1 și 2, din raportul întocmit, a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 245.986 RON, din care impozit pe profit 112.436 și TVA 133.550 RON. În drept, fapta inculpatului D.L. care, în perioada 01 ianuarie 2006 - 31 iulie 2007, în calitate de administrator al SC L.O. SRL, nu a înregistrat în totalitate în evidența contabilă a societății veniturile rezultate în urma activităților desfășurate conform obiectului de activitate (venituri din activitatea de transport persoane tip Maxi Taxi și venituri realizate din activitatea de închiriere mijloace de transport auto pe bază de comandă sau contract de închiriere), cauzând un prejudiciu bugetului general consolidat în cuantum de 227.208,61 RON (stabilit prin expertiză contabilă judiciară), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscala, în modalitatea omisiunii, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului D.L. tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. precum si dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Ca atare, instanța, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul D.L. la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare. S-a făcut aplicarea disp. art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 86 1 C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, conform art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 C. pen. i s-a pus în vedere inculpatului să se prezinte în prima săptămână a primei luni din fiecare trimestru la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și să comunice informații de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existență. În baza art. 86 4 C. pen. i s-a pus în vedere inculpatului disp. art. 359 C. proc. pen. în baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. a fost admisa acțiunea civilă formulată și alăturată acțiunii penale de către partea civilă A.N.A.F. și a fost obligat inculpatul să plătească părții civile, cu titlu de despăgubiri civile suma de 245.986 lei, sumă la care se vor calcula și obligațiile fiscale accesorii (majorări, penalități și dobânzi) în conformitate cu legislația fiscală, obligații fiscale care vor fi calculate de la data când obligația a devenit scadentă și până la data executării integrale a plății. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 328 din 10 mai 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, și rejudecând, în fond, pronunțarea unei hotărâri temeinice si legale. Astfel au fost invocate următoarele motive de apel: 1. Aplicarea unei pedepse principale nelegale sub aspectul cuantumului precum și aplicarea nelegală a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor; 2. Nemotivarea soluției de condamnare a inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare sub supraveghere prin încălcarea disp. art. 86 1 alin. (4) rap. la art. 86 1 alin. (6) C. proc. pen.;

Omisiunea instituirii sechestrului asigurător, măsură obligatorie conform art. 11 din Legea nr. 241/2005;

Omisiunea aplicării disp. art. 12 din Legea nr. 241/2005, în sensul decăderii inculpatului din funcția de administrator al societății comerciale SC L.O. SRL și interzicerea de a fi fondator administrator al unei societăți comerciale;

Greșita soluționare a laturii civile sub aspectul cuantumului prejudiciului. Prin Decizia penală nr. 294 din 30 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a dispus după cum urmează: „În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 328 din 10 mai 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penala. Desființează in parte sentința apelata, si rejudecând cauza pe fond: Condamnă pe inculpatul D.L., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320 1 C. pen., faptă din perioada 01 ianuarie 2006 -31 iulie 2007, la pedeapsa de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare. Inculpatul va fi lipsit de drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, în condițiile art. 71 C. pen. În baza art. 86 1 și art. 86 2 C. pen., suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 4 ani, termen de încercare. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele care se vor stabili de acest serviciu; b) să anunțe consilierul de probațiune din cadrul serviciului de la litera a), în prealabil, despre orice schimbare a domiciliului, reședinței sau locuinței și despre orice deplasare care depășește 8 zile, precum și despre întoarcerea din deplasare; c) să comunice aceluiași consilier și să justifice schimbarea locului de muncă, precum și orice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență ale inculpatului. În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 86 4 C. pen. rap. la art. 83 și art. 84 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii. În baza disp. art. 359 alin. (3). C. proc. pen. o copie de pe prezenta hotărâre se va comunica si organului de politie din localitatea unde domiciliază inculpatul. În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 998-999 C. civ., admite în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. București și în consecință obligă inculpatul D.L., la plata sumei de 227.208,61 lei, către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. București, sumă la care se vor calcula și obligațiile fiscale accesorii (majorări, penalități și dobânzi) în conformitate cu legislația fiscală, obligații fiscale care vor fi calculate de la data când obligația a devenit scadentă și până la data executării integrale a plății. În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 353 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și art. 163 alin. (1), (2), (5) C. proc. pen., cu referire la art. 11 din Legea nr. 241/2005 dispune luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, asupra bunurilor mobile si imobile prezente si viitoare, proprietatea inculpatului D.L. În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005, interzice inculpatului dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societății comerciale, iar dacă a fost ales, dispune decăderea sa din drepturi. Menține restul dispozițiilor sentinței apelate. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele: „Referitor la primul motiv de apel: Prin sentința penala nr. 328 din 10 mai 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penala, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic, art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul D.L., la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, făcându-se aplicarea disp. art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. Instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă nelegală, condamnându-1 la 6.luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani. În conformitate cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 limitele pedepsei pentru aceasta infracțiune sunt între 2 și 8 ani. Aplicând prevederile art. 320 1 C. proc. pen., ca urmare a declarației inculpatului (fila 16 dosar instanță) în sensul că recunoaște săvârșirea faptelor și înțelege să se judece în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța de fond a înțeles să individualizeze pedeapsa aplicată inculpatului în conformitate cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și cu dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., în sensul reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Urmarea acestei reduceri cu o treime, limita minimă pentru pedeapsa cu închisoarea aplicată în cazul infracțiunii săvârșite de inculpat este de 1 an și 4 luni, iar instanța de fond a aplicat o pedeapsă de 6 luni închisoare, coborând nelegal pedeapsa aplicată inculpatului sub această limită minimă, deși nu a reținut în favoarea inculpatului și circumstanțe atenuante. Mai mult, prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. Aplicarea pedepsei complementare este nelegală, câtă vreme pedeapsa principală este mai mică de 2 ani închisoare, fiind astfel încălcate disp. art. 65 C. pen., potrivit cărora aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă (alin. (2)), concomitent însă și cu îndeplinirea condiției arătate în alin. (1), respectiv pedeapsa principală stabilită să fie închisoarea de cel puțin 2 ani. În consecința acest prima motiv de apel al Parchetului este fondat. Referitor la al doilea motiv de apel: Instanța de fond nu a motivat absolut deloc aplicarea pentru inculpat a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei încălcând dispozițiile imperative ale art. 86 1 alin. (4) care menționează expres că „Dispozițiile art. 81 alin. (5) și 6 se aplică și în cazul suspendării executării aplicate persoanei fizice sub supraveghere”, acest text de lege făcând trimitere la disp. art. 81 alin. (6) C. pen., conform cărora: „Suspendarea condiționată a executării pedepsei trebuie motivată”. Prin urmare, legiuitorul a lăsat instanței libertatea de a-și forma convingerea cu privire la posibilitatea ca autorul faptei să se îndrepte fără executarea efectivă a pedepsei, câtă vreme a înscris în cod posibilitatea suspendării condiționate sau sub supraveghere a executării pedepsei. Este evident că instanța de fond era obligată să-și motiveze hotărârea de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, indicând acele împrejurări pe care s-a întemeiat convingerea sa, în acest fel dându-se posibilitatea instanței de apel să verifice temeinicia hotărârii, respectiv existența acelor împrejurări care justifică, potrivit legii, aplicarea acestei măsuri. Drept urmare si acest motiv de apel apare ca fiind fondat. Referitor la al treilea motiv de apel: Curtea observa ca într-adevăr, instanța de fond a omis să facă aplicațiunea art. 11 din Legea nr. 241/2005, respectiv să ia măsura sechestrului asigurător, care este obligatorie, in cazul săvârșirii infracțiunii pentru care inculpatul a fost condamnat, reprezentând o dispoziție imperativă și derogatorie de la regula că luarea măsurilor asigurătorii este, în principiu facultativă. Referitor la al patrulea motiv de apel: Curtea constata ca de asemenea, instanța de fond a omis să instituie in sarcina inculpatului, interdicția prevăzută de art. 12 din Legea nr. 241/2005, respectiv aceea de a nu fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al societății comerciale, iar dacă a fost ales să fie decăzut din drepturi. În consecință, instanța de fond trebuia să dispună decăderea inculpatului din funcția de administrator al SC L.O. SRL și interdicția de a mai ocupa o asemenea funcție, ceea ce nu a făcut. Referitor la ultimul motiv de apel: Sub aspectul laturii civile instanța de fond, deși a reținut că în cauză s-au dispus și efectuat în mod succesiv două expertize contabile, concluzionându-se, că prejudiciul total cauzat bugetului de stat este de 227.208,61 RON, în dispozitivul sentinței atacate obligă inculpatul să plătească părții civile A.N.A.F., cu titlu de despăgubiri civile, suma de 245.986 RON, adică suma cu care A.N.A.F. s-a constituit parte civilă, inițial. Instanța de fond nu a înlăturat concluziile expertizei, nici nu le-a comentat în vreun fel (deși uzează de ele menționându-le pe larg la filele 4-7 din sentința penală atacată ) și cu toate acestea soluționează latura civilă a cauzei, dispunând, neîntemeiat obligarea inculpatului la plata către partea civilă a unei sume care nu se coroborează cu probatoriul efectuat, pe care chiar instanța de fond 1-a admis și dispus. În consecința, în raport de toate aceste considerente, Curtea, în conformitate cu prevederile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 328 din 10 mai 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a desființat în parte sentința apelata, l-a condamnat inculpatului la o pedeapsa minima, rezultata din aplicarea disp. art. 320 1 C. proc. pen., cu înlăturarea pedepsei complementare, si menținerea celei accesorii, păstrând modalitatea de executare stabilita de prima instanța. Totodată, Curtea a dat eficienta disp. art. 11 si 12 din Legea nr. 241/2005, iar pe latura civila, a reținut prejudiciul corect in suma de 227.208,61 lei, la plata căruia 1-a obligat pe inculpat, urmând ca restul dispozițiilor primei instanțe sa fie menținute. Pe linie de individualizare a pedepsei ce i-a fost aplicata inculpatului, Curtea a reținut aceleași elemente menționate în sentința primei instanțe, prev. de art. 72 C. pen., iar în circumstanțiere a reținut lipsa antecedentelor penale si atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei, acesta recunoscând chiar din primele declarații săvârșirea faptei, atitudine sinceră pe care și-a menținut-o pe tot parcursul procesului penal, când a solicitat aplicarea procedurii prev. de art. 320 1 C. proc. pen. Curtea a reținut că după comiterea infracțiunii inculpatul a regretat săvârșirea faptelor, a conștientizat consecințele negative ale acțiunilor sale iar în ceea ce privește conduita acestuia de dinainte de comiterea infracțiunii din cauza prezentă, se reține că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, este la primul conflict cu legea penală, iar perioada cercetărilor din cauza de fata, a reprezentat în opinia instanței un prilej pentru inculpat, de a înțelege consecințele unor asemenea fapte, constituind un avertisment suficient pentru a nu mai intra în viitor în conflict cu legea penală^ dată fiind și vârsta acestuia. În raport de considerentele expuse mai sus, ținând cont de funcția de reeducare pe care o îndeplinește pedeapsa, dar și de cea de constrângere, Curtea apreciază că o pedeapsă minimă de un an și patru luni închisoare constituie o sancțiune corespunzătoare pentru inculpat în cauza de față, pedeapsa astfel aplicată fiind la limita minimului special prevăzut de lege, după prealabila aplicarea a disp. art. 320 1 C. proc. pen. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei Curtea apreciază că scopurile prevăzute de lege pentru pedeapsa aplicată vor fi atinse numai prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, întrucât executarea acesteia în regim de detenție, nu ar duce la obținerea constrângerii și reeducării inculpatului, în raport de argumentele de mai sus. Potrivit art. 71 alin. (2) C. pen., aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. intervine de drept în cazul aplicării pedepsei închisorii. Totuși, în lumina jurisprudenței Curții C.E.D.O. în aplicarea art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a art. 3 din Protocolul nr. 1 la această Convenție, în principal prin hotărârile pronunțate în cauzele Hirst v. Marea Britanie și Sabou și Pârcălab v. România, jurisprudență cu caracter general-obligatoriu potrivit art. 20 din Constituție, Curtea a interzis inculpatului doar acele drepturi de la art. 64 C. pen. față de care acesta s-a făcut nedemn a le mai exercita. Referitor la aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, Curtea observa ca deși textul de lege incriminator al infracțiunii deduse judecații prevede obligativitatea aplicării pedepsei complementare, sens in care sunt si disp. art. 65 alin. (2) C. pen., fata de cuantumul pedepsei ce i-a fost aplicata inculpatului, in speța nu este Îndeplinita condiția prev. de art. 65 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 65 alin. (1) C. pen., motiv pentru care, inculpatului nu i-a fost aplicata si o astfel de pedeapsa complementara. Așadar, concluzionând că în cazul inculpatului D.L., în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, față de circumstanțele personale ale inculpatului, lipsa antecedentelor penale, atitudinea sa procesuala, executarea pedepsei în regim de detenție apare ca fiind o măsură prea aspră care nu va duce la îndreptarea acestuia, instanța apreciază că rolul de constrângere și scopul pedepsei pot să fie realizate și prin suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, ceea ce implică atenționarea inculpatului asupra posibilității revocării acestei măsuri în cazul unor săvârșirii unor noi infracțiuni în termenul de încercare stabilit și exercitarea unor măsuri de supraveghere corespunzătoare de natură a conduce la îndreptarea inculpatului astfel încât acesta să nu mai comită alte infracțiuni în viitor. Pe latură civilă, în baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 998-999 C. civ., instanța a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. București și în consecință a obligat inculpatul D.L. la plata sumei de 227.208,61 lei, către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. București, sumă la care s-au calculat și obligațiile fiscale accesorii (majorări, penalități și dobânzi) în conformitate cu legislația fiscală, obligații fiscale care vor fi calculate de la data când obligația a devenit scadentă și până la data executării integrale a plății. La soluționarea acțiunii civile, instanța a avut în vedere împrejurarea că prejudiciul indicat de partea civilă în fata instanței de fond, respectiv suma de 245.986 lei, nu rezultă din probele administrate la urmărire penală, însușite de inculpat în cadrul procedurii prev. de art. 320 1 C. proc. pen., astfel încât în lipsa unor dovezi certe privind diferența de prejudiciu dintre suma totală reținută în actul de sesizare, de 227.208,61 lei, aferentă întregii perioade infracționale a inculpatului, din perioada 01 ianuarie 2006 - 31 iulie 2007, și suma totală din cererea de constituire parte civilă, de 245.986 lei, inculpatul nu poate fi obligat la plata sumei cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă. Totodată, în baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 353 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și art. 163 alin. (1), (2), (5) C. proc. pen., cu referire la art. 11 din Legea nr. 241/2005, instanța a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, asupra bunurilor mobile si imobile prezente si viitoare, proprietatea inculpatului D.L., în condițiile în care o astfel de măsură, este obligatorie în cazul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală și nu a fost luată anterior. În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005, Curtea i-a interzis inculpatului dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societății comerciale, iar dacă a fost ales, va dispune decăderea sa din drepturi, având in vedere ca prin instituirea acestei interdicții in legea speciala, legiuitorul a urmărit ca persoanele care in exercitarea uneia din aceste funcții a comis o infracțiune prevăzuta de Legea nr. 241/2005 si au fost condamnate pentru respectiva infracțiune, sa nu mai aibă posibilitatea pe viitor de a dobândi astfel de calități, din moment ce s-au dovedit nedemne, exercitându-se atribuțiile conferite de funcția deținuta cu rea credința. Este evident ca aplicarea in cauza a acestui text de lege, se impune cu prisosința, in condițiile in care Curtea nu poate face aplicarea disp. art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., care reprezintă un text de lege cu caracter general, a cărui incidența intervine in lipsa unei dispoziții asemănătoare in legea speciala, potrivit regulii, „specialia generalibus derogant ” . Împotriva acestei decizii au declarat recurs, pe de o parte, partea civilă A.N.A.F., fără să motiveze calea de atac, iar pe de altă parte, inculpatul D.L., pentru omisiunea reținerii circumstanțelor atenuante față de lipsa antecedentelor penale și dorința de a recupera prejudiciul, solicitându-se reindividualizarea pedepsei prin prisma circumstanțelor personale ale acestuia, cu revenirea la pedeapsa de 6 luni aplicată la fond. În raport cu pct. 17 2 al art. 395 9 C. proc. pen., s-a criticat interdicția de a nu mai fi administrator, care nu e legală, precum și aplicarea sechestrului nu pe un bun imobil, ci pe toate bunurile mobile și imobile. Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile declarate de partea civilă și de inculpat, nu sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru cele ce succed: Cu referire la recursul inculpatului, Înalta Curte constată, mai întâi, că s-a efectuat o judicioasă operațiune de individualizare a pedepsei aplicate și s-a stabilit corect modalitatea de executare, în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și de scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. Astfel, prin prisma dispozițiilor art. 395 1 alin. (4) C. proc. pen., întrucât inculpatul nu a formulat apel, fiind pertinent că hotărârea primei instanțe a fost evaluată și reformată, în aceste condiții, în mod legal, în defavoarea sa, acesta nu poate invoca pentru prima dată în recurs, nereținerea circumstanțelor atenuante, mai ales a celor judiciare, care sunt lăsate la latitudinea instanței, totdeauna. În condițiile în care inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă egală cu minimul rezultat ca urmare a reducerii, potrivit art. 320 1 C. proc. pen. a minimului special de doi ani al pedepsei, o altă reducere, suplimentară și nejustificată prin prisma circumstanțelor personale ale inculpatului, ar fi nelegală, în condițiile speței, astfel cum, în mod întemeiat, a decis și instanța de apel, care a înlăturat pedeapsa nelegală de 6 luni închisoare, aplicată de instanța de fond. Instanța a reținut toate argumentele invocate de recurent, pe care le-a apreciat ca justificând o pedeapsă egală cu minimul prevăzut de lege. Inculpatul nu a motivat considerentele pentru care motivarea instanței de apel este greșită și ar fi trebuit ca aceleași argumente să conducă la aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege, și nu egală cu minimul prevăzut de lege, astfel cum a dispus instanța de apel. În acord cu instanța de apel, instanța de recurs apreciază că elementele de fapt invocate de către inculpat reprezintă criterii de individualizare, și nu circumstanțe atenuante. În privința celorlalte critici, de nelegalitate, Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor art. 12 din Legea nr. 241/2005: „Nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanți legali ai societății comerciale, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost condamnate pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege.” Prin raportare la prevederile textului legal, reținând caracterul derogatoriu al acesteia, ca lege specială, față de Codul penal, Înalta Curte constată că pedeapsa complementară este legal aplicată. Pe de altă parte, instanța de apel s-a pronunțat justificat și asupra instituirii sechestrului asigurător, în virtutea dispoziției imperative a art. 11 din Legea nr. 241/2005, în condițiile nepronunțării de către instanța de fond. De altfel, se observă că inculpatul se opune în mod global, asupra oricărei instituiri de măsuri asigurătorii, deși aparent, critică neinstituirea sechestrului asupra unui singur bun, pe care, însă, nu îl identifică sau individualizează. În ceea ce privește cel de-al doilea recurs, promovat de partea civilă A.N.A.F., care nu a fost motivat, Înalta Curte reține că, în cauză, nu subzistă nici unul din motivele care pot fi examinate din oficiu. În consecință, pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă și de inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,