ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1518/2013

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentin

ța penală nr. 132 din 23 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a dispus în baza art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. condamnarea inculpaților C.A. și V.C. la pedepse de câte 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale, conform art. 65 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpa

ților exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie.

Conform prevederilor art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a execut

ării pedepselor, pe durata unor termene de încercare de câte 6 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspend

ării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 86

3

alin. (1), (3) C. pen. s-a stabilit ca persoanele condamnate s

ă se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86

3

alin. (1) lit. a)-d) C. pen., respectiv:

- s

ă se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor;

- s

ă anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- s

ă comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- s

ă comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

S-au pus

în vedere inculpaților dispozițiile art. 86

4

C. pen. privind posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

A fost admis

ă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C.M.

Conform prevederilor art. 348 C. pr. pen. s-a dispus repunerea p

ărților în situația anterioară, prin anularea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 6 martie 2008 de Biroul Notarial Pubilic A.M.E.B. și restituirea către partea civilă C.M. a sumei de câte 200.000 euro, câte 200.000 euro de la fiecare inculpat.

S-a men

ținut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților, ca și măsura popririi asupra conturilor inculpatului C.A.

Pentru a dispune astfel, instan

ța de fond a reținut, pe baza probatoriilor administrate (plângerea penală și declarațiile părții vătămate, depozițiile martorilor, procesele-verbale de conducere în teren, planșele fotografice, raportul de constatare tehnico-științifică, procesul-verbal de percheziție

domiciliar

ă, antecontracte și contracte de vânzare-cumpărare, raport de evaluare, alte înscrisuri) următoarea situație de fapt:

În vara anului 2007, în urma unui anunț la „mica publicitate", partea vătămată C.M., interesată de achiziționarea unui teren în apropierea Bucureștiului, a luat legătura telefonic cu inculpatul C.A., care oferea spre vânzare o suprafață de 10.700 mp situată în comuna A., județul Ilfov.

Fiind interesat

ă de această propunere, partea vătămată a venit din localitatea de domiciliu R., județul S., însoțită de martora P.T. Ele au luat legătura cu inculpatul C.A., cu care s-au întâlnit în zona complexului „D.". Inculpatul era însoțit de un alt bărbat, pe care l-a prezentat ca fiind vărul său, identificat în cauză în persoana inculpatului V.C.

Cu aceast

ă primă ocazie, prezentând terenul oferit spre vânzare, cei doi inculpați au indicat ca punct de repere în identificarea acestuia un canal de irigații („șanț adânc"), aflat la aproximativ 50 de metri. Ei au prezentat părții vătămate și martorei suprafața respectivă și limitele acesteia.

Tot cu acest prilej, p

ărțile au negociat și au căzut de acord asupra prețului și a celorlalte condiții contractuale.

A

șa cum partea vătămată a arătat în mod constant pe parcursul procesului, terenul indicat de cei doi inculpați nu era traversat de linii de curent electric, însă a observat că la o distanță de aproximativ 300-400 m se aflau stâlpii metalici de înaltă tensiune.

Dup

ă această primă întâlnire, partea vătămată a apelat la un prieten de-al său din București, martorul R.A., rugându-l să vadă terenul respectiv și să-și spună părerea, inclusiv cu privire la preț. Martorul i-a contactat pe cei doi inculpați și s-a deplasat împreună cu ei la fața locului, fiindu-i arătat același teren.

În aceste condi

ții, cu privire la teren, care era format din două loturi, aparținând numitelor C.G. (mama inculpatului V.C.) și avea o suprafață totală de 10.700 mp, partea vătămată și cei doi inculpați au încheiat, separat, câte două antecontracte de vânzare-cumpărare, apoi acte adiționale și în final contractele autentice din data de 6 martie 2008, inculpații primind, fiecare, prețul integral de 200.000 euro convenit.

S-a mai re

ținut că înainte de semnarea contractului autentic de vânzare-cumpărare, un expert din partea Banca C.R. sucursala Suceava, filiala R. (unitate bancară de unde partea vătămată urma să obțină un credit în vederea achiziționării terenului), s-a deplasat de asemenea în localitatea Afumați, împreună cu cei doi vânzători, care i-au indicat același teren.

Ulterior cump

ărării celor două loturi alăturate, ce formează o suprafață unică, partea vătămată, întrucât avea o ofertă pentru vânzarea imobilului, a luat legătura cu persoana care efectuase anterior cadastrul. Cu acest prilej a aflat că

în realitate terenul cumpărat se afla sub o rețea de înaltă tensiune, nefiind același cu cel indicat în mod constant de către vânzători.

În declarațiile lor, inculpații nu au recunoscut săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, arătând că au aflat de la partea vătămată abia după întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare că era nemulțumită de amplasarea reală a terenului, iar poziția pe care au indicat-o constant era cea pe care ei o cunoșteau.

S-a re

ținut însă că această apărare a inculpaților este contrazisă în mod vădit de materialul probator administrat în cauză, respectiv: plângerea penală și declarațiile de parte vătămată, declarațiile de martori, procese-verbale de conducere în teren cu partea vătămată și cu martorii din acte, planșe fotografice anexe, raport de constatare tehnico-științifică, proces-verbal de percheziție domiciliară și planșă foto, antecontracte și contracte de vânzare-cumpărare, raport de evaluare și dosar credit întocmit de Banca C.R., acte din care rezultă faptul că partea vătămată C.M. a beneficiat de un credit ipotecar în suma de 235.000 de euro acordat de bancă prin contractul de credit din data de 29 februarie 2008, împrumut garantat cu ipotecă constituită în favoarea băncii, asupra imobilului din prezenta cauză, care conturează în mod cert săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții, inclusiv sub aspectul inducerii în eroare, cu știință, a victimei.

Instan

ța de fond a făcut în acest sens referire la înscrisurile depuse la dosar și la depozițiile martorilor C.G., D.M., R.A., F.T.E., C.N., C.C., S.V., D.J., C.M., P.A., care se coroborează cu declarațiile părții vătămate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul V.C., care a solicitat achitarea sa, în temeiul prevederilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există) și în subsidiar în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. (fapta nu a fost comisă de către el, ci de o altă persoană).

În motivarea apelului a ar

ătat că declarațiile sale au fost date sub imperiul unei stări emoționale puternice, că între susținerile sale nu există contradicții, ele coroborându-se cu restul probatoriilor.

Prin decizia penal

ă nr. 298/A din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul V.C. împotriva sentinței penale nr. 132 din 23 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, însușindu-și argumentația instanței de fond.

Împotriva sus-menționatei decizii a declarat recurs inculpatul V.C. pentru cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 17

2

și 18 C. proc. pen. și a solicitat admiterea acestuia în baza art. 385 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., casarea deciziei atacate, iar în urma hotărârii pronunțate să se dispună achitarea sa pentru infracțiunea de înșelăciune în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în principal și, în subsidiar, lit. c) C. proc. pen.

În susținerea recursului a arătat că actul de vânzare-cumpărare a vizat vânzarea unui teren extravilan, partea vătămată cunoscând ce înseamnă acest lucru, respectiv situația bunului imobil, însă fără a face nici un demers pe lângă primărie să întrebe dacă terenul pe care urma să îl cumpere are vreo problemă.

Mai mult dec

ât atât, a mai susținut că declarațiile părții vătămate sunt contradictorii, în sensul că în prima declarație a afirmat că a fost și el pe teren, ca apoi să revină și să spună că nu a fost, deși în realitate nu a fost niciodată împreuna cu partea vătămată la fața locului pentru a-i indica vreun teren, ci a discutat cu aceasta doar de preț și la notariat.

În aceeași ordine de idei a mai arătat că partea vătămată a declarat că nu a coborât din mașină cu expertul cadastrist pentru a face măsurătorile și verificările în teren necesare întocmirii documentației pentru contractarea împrumutului de la bancă și nu a făcut nici cea mai mică diligență pentru verificarea terenului și a situației de la fața locului.

Concluzion

ând, a arătat că din tot materialul probator se desprinde convingerea că este nevinovat, iar dacă fapta există, altcineva a comis-o.

Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor ar

ăta în continuare.

Analiz

ând decizia atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., invocat de către inculpat, respectiv comiterea unei grave erori de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare și având în vedere caracterul integral devolutiv al prezentului recurs se constată următoarele:

Din analiza comparat

ă a probelor la care s-a făcut referire în motivele de recurs, ca reprezentând dovezi în ceea ce privește neîntrunirea sub aspect obiectiv și subiectiv a elementelor constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului V.C. și a probelor avute în vedere cu privire la aceleași aspecte, de către prima instanță care a apreciat, că în raport de întregul material probator administrat, atât cu ocazia urmăririi penale, cât și cu ocazia cercetării judecătorești, inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței, instanța de recurs reține că probele cu relevanță deosebită considerate astfel de către prima instanță sunt:

- declara

țiile martorilor din acte C.G., D.M., R.A., F.T.E., C.N., C.C., S.V., D.J., C.M., P.A.;

- declarația părții vătămate C.M.;

- declara

țiile inculpatului V.C., care în timpul urmăririi penale nu a recunoscut fapta imputată, prezentând însă prin declarațiile sale succesive multiple aspecte contradictorii și pe alocuri ilogice, evident „pro causa", aspecte pe care nu a putut să le clarifice până la final de o manieră verosimilă, ceea ce dovedește lipsa de sinceritate și constituie un indiciu de vinovăție;

- procesul-verbal din data de 8 februarie 2011 de conducere

în teren a inculpatului V.C. în vederea localizării și indicării terenului în litigiu, în raport de care din activitățile efectuate și din aspectele efectiv constatate la fața locului acesta a demonstrat încă o dată un comportament nesincer, încercând să inducă în continuare organele de urmărire penală.

Se constat

ă, totodată, că prima instanță a apreciat ca relevante:

- declara

ția dată în fața instanței de judecată la termenul din 8 decembrie 2011, în care partea vătămata C.M. a menținut declarațiile din faza de urmărire penală, arătând că în toamna anului 2007 s-a întâlnit cu inculpatul C.A., acesta fiind cel care a condus-o în extravilanul comunei A., în apropierea complexului D. și unde i-a arătat o suprafață de teren de 10.700 m , compus din două loturi egale și alăturate, din care un lot aparținea inculpatului C.A., iar celălalt lot aparținea vărului acestuia, respectiv inculpatului V.C.;

- procesul-verbal de conducere

în teren și planșă fotografică anexă, din care a rezultat că terenul real, aflat sub liniile electrice de înaltă tensiune este situat la jumătatea distanței dintre complexul D. și complexul indicat de învinuit, respectiv O.F.;

- raport de constatare tehnico-științifică, proces-verbal de percheziție domiciliară și planșă foto, antecontracte și contracte de vânzare-cumpărare , raport de evaluare și dosar credit întocmit de Banca C.R.

Referitor la elementele probatorii anterior prezentate, instan

ța de recurs constată că argumentele avute în vedere atât de prima instanță, cât și de cea de prim control judiciar în dovedirea vinovăției inculpatului V.C. și menținerea soluției de condamnare se bazează în principal pe probele administrate în cursul urmăririi penale, care au fost readministrate în cursul cercetării judecătorești, cu referire deosebită la declarațiile martorilor audiați, și acte din care rezultă faptul că partea vătămată C.M. a beneficiat de un credit ipotecar în sumă de 235.000 de euro acordat de bancă prin contractul de credit din data de 29 februarie 2008, împrumut garantat cu ipotecă constituită în favoarea băncii, asupra imobilului din prezenta cauză, însă apreciază, în virtutea principiului aflării adevărului, că unele aspecte nu au fost lămurite de către cele două instanțe, motiv pentru care se impune readministrarea unei părți a probatoriului.

Proced

ând în modalitatea expusă se constată că prima instanță nu a îndeplinit obligația ce îi revenea, potrivit legii, de a afla adevărul și a lămuri cauza sub toate aspectele, cu respectarea dreptului părților la un proces echitabil și a principiului egalității armelor.

Rezult

ă, așadar, că în aplicarea principiului aflării adevărului, reglementat de prevederile art. 3 C. proc. pen. și pentru elucidarea criticilor invocate în recursul formulat de inculpatul V.C., circumscrise solicitării de condamnare a acestuia, se impune readministrarea unora dintre probele

anterior administrate at

ât în faza de urmărire penală cât și în cea de cercetare judecătorească.

În ceea ce privește criticile invocate de către recurentul inculpat V.C. privind, în esență, solicitarea de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a), în principal și, în subsidiar, lit. c) C. proc. pen., instanța de recurs constată că acestea nu vor mai fi analizate în raport de argumentele anterior expuse.

Astfel,

în vederea respectării dreptului inculpatului la un proces echitabil și pentru asigurarea dreptului la apărare al acestuia, precum și față de necesitatea verificării criticilor și susținerilor de fapt prezentate în cuprinsul motivelor de recurs se impune readministrarea unora dintre probele anterior administrate și, eventual, administrarea de noi probe.

Pentru considerentele ce preced, se constat

ă că, verificarea susținerilor și criticilor invocate în recursul declarat în cauză de inculpatul V.C. presupune readministrarea în mod nemijlocit a unora dintre probele anterior administrate, respectiv audierea părții vătămate C.M. și a martorilor C.G. și C.A., în vederea stabilirii exacte a situației de fapt și a modului de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare a terenului, precum și administrarea oricăror alte probe a căror utilitate va rezulta din dezbateri.

A

șa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d), raportat la art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., astfel după cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, recursul declarat de inculpatul V.C. va fi admis.

Va fi casat

ă sentința recurată, iar cauza reținută spre rejudecare, în fond, de către instanța de recurs, stabilindu-se termen de judecată la data de 13 iunie 2013, cu citarea părților.

Potrivit dispozi

țiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva deciziei penale nr. 298/A din data de 17 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează decizia penală atacată și reține cauza spre rejudecare.

Fixează termen în vederea rejudecării 13 iunie 2013.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 mai 2013.