ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2693/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2693/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând asupra
recursului de față,
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentința penală nr. 132 din 23
februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a
dispus în baza art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 74
alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. condamnarea inculpaților
C.A. și V.C. la pedepse de câte 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după
executarea pedepsei principale, conform art. 65 C. pen.
În baza art. 71 C.
pen. s-a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a)
teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, ca
pedeapsă accesorie.
Conform prevederilor
art. 86
1
C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a
executării pedepselor, pe durata unor termene de încercare de câte 6 ani.
În baza art. 71 alin.
(5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei
închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 86
3
alin. (1), (3) C. pen. s-a stabilit ca persoanele condamnate să se supună
măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86
3
alin. (1) lit. a) -
d) C. pen., respectiv:
- să se prezinte la
datele fixate la Serviciul de Probațiune a Victimelor și Reintegrare Socială a
Infractorilor;
- să anunțe în
prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice
deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să
justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice
informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.
S-au pus în vedere
inculpaților dispozițiile art. 86
4
C. pen. privind posibilitatea
revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
A fost admisă în
parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C.M.
Conform prevederilor
art. 348 C. proc. pen. s-a dispus repunerea părților în situația anterioară,
prin anularea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 212 și
respectiv 213 din 06 martie 2008 de BNP Asociați M.E.B. și restituirea către
partea civilă C.M. a sumei de câte 200.000 euro de la fiecare inculpat.
S-a menținut
sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale
inculpaților, ca și măsura popririi asupra conturilor inculpatului C.A.
Pentru a dispune
astfel, instanța de fond a reținut, pe baza probatoriilor administrate
(plângerea penală și declarațiile părții vătămate, depozițiile martorilor,
procesele-verbale de conducere în teren, planșele fotografice, raportul de
constatare tehnico-științifică, procesul-verbal de percheziție domiciliară,
antecontracte și contracte de vânzare-cumpărare, raport de evaluare, alte
înscrisuri) următoarea situație de fapt:
În vara anului 2007,
în urma unui anunț la "mica publicitate", partea vătămată C.M.,
interesată de achiziționarea unui teren în apropierea Bucureștiului, a luat
legătura telefonic cu inculpatul C.A., care oferea spre vânzare o suprafață de
10.700 mp situată în comuna Afumați, județul Ilfov.
Fiind interesată de
această propunere, partea vătămată a venit din localitatea de domiciliu - Rădăuți,
județul Suceava, însoțită de martora P.T. Ele au luat legătura cu inculpatul
C.A., cu care s-au întâlnit în zona complexului "D.". Inculpatul era
însoțit de un alt bărbat, pe care l-a prezentat ca fiind vărul său, identificat
în cauză în persoana inculpatului V.C.
Cu această primă
ocazie, prezentând terenul oferit spre vânzare, cei doi inculpați au indicat ca
punct de reper în identificarea acestuia un canal de irigații ("șanț
adânc"), aflat la aproximativ 50 de metri. Ei au prezentat părții vătămate
și martorei suprafața respectivă și limitele acesteia.
Tot cu acest prilej,
părțile au negociat și au căzut de acord asupra prețului și a celorlalte
condiții contractuale.
Așa cum partea
vătămată a arătat în mod constant pe parcursul procesului, terenul indicat de
cei doi inculpați nu era traversat de linii de curent electric, însă a observat
că la o distanță de aproximativ 300 - 400 m se aflau stâlpii metalici de înaltă
tensiune.
După această primă
întâlnire, partea vătămată a apelat la un prieten din București - martorul R.A.
- rugându-l să vadă terenul respectiv și să-și spună părerea, inclusiv cu
privire la preț. Martorul i-a contactat pe cei doi inculpați și s-a deplasat
împreună cu ei la fața locului, fiindu-i arătat același teren.
În aceste condiții, cu
privire la teren, care era format din două loturi, și avea o suprafață totală
de 10.700 mp, partea vătămată și cei doi inculpați au încheiat, separat, câte
două antecontracte de vânzare-cumpărare, apoi acte adiționale și în final
contractele autentice din data de 06 martie 2008, inculpații primind, fiecare,
prețul integral de 200.000 euro convenit.
S-a mai reținut că
înainte de semnarea contractului autentic de vânzare-cumpărare, un expert din
partea B.C.R. sucursala Suceava - filiala Rădăuți (unitate bancară de unde
partea vătămată urma să obțină un credit în vederea achiziționării terenului),
s-a deplasat de asemenea în localitatea Afumați, împreună cu cei doi vânzători,
care i-au indicat același teren.
Ulterior cumpărării
celor două loturi alăturate, ce formează o suprafață unică, partea vătămată,
întrucât avea o ofertă pentru vânzarea imobilului, a luat legătura cu persoana
care efectuase anterior cadastrul. Cu acest prilej a aflat că în realitate
terenul cumpărat se afla sub o rețea de înaltă tensiune, nefiind același cu cel
indicat în mod constant de către vânzători.
În declarațiile lor,
inculpații nu au recunoscut săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, arătând că
au aflat de la partea vătămată abia după întocmirea contractelor de
vânzare-cumpărare că era nemulțumită de amplasarea reală a terenului, iar
poziția pe care au indicat-o constant era cea pe care ei o cunoșteau.
S-a reținut însă că
această apărare a inculpaților este contrazisă în mod vădit de materialul
probator administrat în cauză, respectiv: plângerea penală și declarațiile de
parte vătămată, declarațiile de martori, procese-verbale de conducere în teren
cu partea vătămată și cu martorii din acte, planșe fotografice anexe, raport de
constatare tehnico-științifică, proces-verbal de percheziție domiciliară și
planșă foto, antecontracte și contracte de vânzare-cumpărare, raport de
evaluare și dosar credit întocmit de B.C.R., respectiv, acte din care rezultă
faptul că partea vătămată C.M. a beneficiat de un credit ipotecar în suma de
235.000 de euro acordat de bancă prin contractul de credit cu nr. 200848070 din
data de 29 februarie 2008, împrumut garantat cu ipotecă constituită în favoarea
băncii, asupra imobilului cu nr. cadastral 2833 din prezenta cauză, care
conturează în mod cert săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții,
inclusiv sub aspectul inducerii în eroare, cu știință, a victimei.
Instanța de fond a
făcut în acest sens referire la înscrisurile depuse la dosar și la depozițiile
martorilor C.G., D.M., R.A., F.T.E., C.N., C.C., S.V., D.J., C.M., P.A., care
se coroborează cu declarațiile părții vătămate.
II. Împotriva acestei
sentințe a declarat apel inculpatul V.C., care a solicitat achitarea sa, în
temeiul prevederilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există) și în
subsidiar în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. (fapta nu a fost comisă de
către el, ci de o altă persoană).
În motivarea apelului
a arătat că declarațiile sale au fost date sub imperiul unei stări emoționale
puternice, că între susținerile sale nu există contradicții, ele coroborându-se
cu restul probatoriilor.
Prin Decizia penală
nr. 298/A din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a
penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul V.C. împotriva
Sentinței penale nr. 132 din 23 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul
București, secția a II-a penală.
Pentru a pronunța
această decizie, curtea de apel a reținut următoarele:
Deși inculpatul
apelant a susținut că poziția sa a fost constantă pe parcursul procesului
-împrejurare infirmată motivat de instanța de fond - chiar și în apel acesta
susținere a fost contrazisă de inculpat care a afirmat fie că fapta nu există,
fie că există, dar nu a comis-o el.
În realitate însă,
instanța de fond a apreciat în mod corect, pe baza probatoriilor administrate
în cauză, că inculpații V.C. și C.A., se fac vinovați de comiterea infracțiuni
de înșelăciune în convenții.
Din declarația
inițială dată de inculpatul apelant V.C., rezultă în mod cert că acesta avea
cunoștință de poziția reală a terenului, iar revenirile ulterioare nu numai că
apar ca necredibile, dar sunt contrazise de probatoriile administrate.
Astfel, inculpatul a
afirmat fie că a fost la terenul respectiv doar de două ori, odată în anul 1990
și a doua oară în perioada 2004 - 2005, fie că ani de zile s-a ocupat de
cultivarea terenului și îl poate indica oricând, că nu a văzut niciodată
liniile de înaltă tensiune (deși ele există de zeci de ani) și că de fapt nu
știe să ajungă la teren; că nu s-a văzut cu partea vătămată decât la notariat,
deși atât aceasta cât și inculpatul C.A. și martorii F.T.E., R.A. și D.M., au
afirmat în mod concordant că apelantul inculpat a indicat părții vătămate, la
fața locului, terenul de vânzare.
Ideea unei erori de
fapt, pe care inculpatul a sugerat-o prin poziția sa procesuală, este clar
contrazisă de probatoriile administrate, ce atestă inducerea în eroare voită a
părții vătămate.
Curtea de apel a
apreciat că lipsa comportamentului simulat la testarea poligraf nu poate
conduce prin ea însăși la achitarea inculpatului, acest indiciu în favoarea sa
neputând fi primit în condițiile existenței unor probe certe de vinovăție.
În aceste condiții
curtea de apel a considerat că instanța de fond a stabilit în mod corect
situația de fapt și vinovăția inculpatului, iar încadrarea juridică a
activității sale infracționale este cea legală.
În ceea ce privește
individualizarea pedepsei, a cărei executare a fost suspendată sub
supraveghere, curtea de apel a apreciat că au fost respectate criteriile
generale instituite prin art. 72 C. pen., adecvate în raport de ansamblul
circumstanțelor reale și personale incidente în cauză și că nu există nici un
temei pentru atenuarea răspunderii penale, astfel că sentința atacată este
legală și temeinică și sub acest aspect
III. Împotriva
acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.C. invocând cazurile de casare
prevăzute de art. 385 pct. 17
2
și 18 C. proc. pen. și a solicitat
admiterea acestuia în baza art. 385 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., casarea
deciziei atacate, iar în urma hotărârii pronunțate să se dispună achitarea sa
pentru infracțiunea de înșelăciune în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la
art. 10 lit. a) C. proc. pen., în principal și,în subsidiar, în temeiul art. 11
pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În susținerea recursului
a arătat că actul de vânzare-cumpărare a vizat vânzarea unui teren extravilan,
partea vătămată cunoscând ce înseamnă acest lucru, respectiv situația bunului
imobil, însă fără a face nici un demers pe lângă primărie să întrebe dacă
terenul pe care urma să îl cumpere are vreo problemă.
Mai mult decât atât,
a mai susținut că declarațiile părții vătămate sunt contradictorii, în sensul
că în prima declarație a afirmat că a fost și el pe teren, ca apoi să revină și
să spună că nu a fost, deși în realitate nu a fost niciodată împreuna cu partea
vătămată la fața locului pentru a-i indica vreun teren, ci a discutat cu
aceasta doar de preț și la notariat.
În aceeași ordine de
idei a mai arătat că partea vătămată a declarat că nu a coborât din mașină cu
expertul cadastrist pentru a face măsurătorile și verificările în teren
necesare întocmirii documentației pentru contractarea împrumutului de la bancă
și nu a făcut nici cea mai mică diligentă pentru verificarea terenului și a
situației de la fața locului.
Concluzionând, a
arătat că din tot materialul probator se desprinde convingerea că este
nevinovat, iar dacă fapta există, altcineva a comis-o.
Prin Decizia penală
nr. 1518 din 2 mai 2013, Înalta Curte de Casare și Justiție a admis recursul
declarat de inculpatul V.C. împotriva Deciziei penale nr. 298/A din data de 17
octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a casat
decizia penală atacată, a reținut cauza spre rejudecare și a fixat termen în
vederea rejudecării 13 iunie 2013.
Pentru a pronunța
această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție analizând decizia atacată
prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen., invocat de către inculpat, respectiv comiterea unei
grave erori de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite
de condamnare a constatat următoarele:
Din analiza comparată
a probelor la care s-a făcut referire în motivele de recurs, ca reprezentând
dovezi în ceea ce privește neîntrunirea sub aspect obiectiv și subiectiv a
elementelor constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului V.C.
și a probelor avute în vedere cu privire ia aceleași aspecte, de către prima
instanță care a apreciat, că în raport de întregul material probator
administrat, atât cu ocazia urmăririi penale, cât și cu ocazia cercetării
judecătorești, inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute
în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței, instanța de recurs a reținut
că probele cu relevantă deosebită considerate astfel de către prima instanță
sunt:
- declarațiile
martorilor din acte C.G., D.M., R.A., F.T.E., C.N., C.C., S.V., D.J., C.M.,
P.A.;
- declarația părții
vătămate C.M.;
- declarațiile
inculpatului V.C., care în timpul urmăririi penale nu a recunoscut fapta imputată,
prezentând însă prin declarațiile sale succesive multiple aspecte
contradictorii și pe alocuri ilogice, evident "pro causa", aspecte pe
care nu a putut să le clarifice până la final de o manieră verosimilă, ceea ce
dovedește lipsa de sinceritate și constituie un indiciu de vinovăție;
- procesul-verbal din
data de 08 februarie 2011 de conducere în teren a inculpatului V.C. în vederea
localizării și indicării terenului în litigiu, în raport de care din
activitățile efectuate și din aspectele efectiv constatate la fața locului
acesta a demonstrat încă o dată un comportament nesincer, încercând să inducă
în continuare organele de urmărire penală.
A constatat,
totodată, că prima instanță a apreciat ca relevante:
- declarația dată în
fața instanței de judecată la termenul din 08 decembrie 2011, în care partea
vătămata C.M. a menținut declarațiile din faza de urmărire penală, arătând că
în toamna anului 2007 s-a întâlnit cu inculpatul C.A., acesta fiind cel care a
condus-o în extravilanul comunei Afumați, în apropierea complexului D. și unde
i-a arătat o suprafață de teren de 10.700 m, compus din două loturi egale și
alăturate, din care un lot aparținea inculpatului C.A., iar celălalt lot
aparținea vărului acestuia, respectiv inculpatului V.C.;
- procesul-verbal de
conducere în teren și planșă fotografică anexă, din care a rezultat că terenul
real, aflat sub liniile electrice de înaltă tensiune este situat la jumătatea
distanței dintre complexul D. și complexul indicat de învinuit, respectiv O.F.;
- raport de
constatare tehnico-științifică, proces-verbal de percheziție domiciliară și
planșă foto, antecontracte și contracte de vânzare-cumpărare, raport de
evaluare și dosar credit întocmit de B.C.R.
Referitor la
elementele probatorii anterior prezentate, instanța de recurs a constatat că
argumentele avute în vedere atât de prima instanță, cât și de cea de prim
control judiciar în dovedirea vinovăției inculpatului V.C. și menținerea
soluției de condamnare se bazează în principal pe probele administrate în cursul
urmăririi penale, care au fost readministrate în cursul cercetării
judecătorești, cu referire deosebită la declarațiile martorilor audiați, și
acte din care rezultă faptul că partea vătămată C.M. a beneficiat de un credit
ipotecar în sumă de 235.000 de euro acordat de bancă prin contractul de credit
cu nr. 200848070 din data de 29 februarie 2008, împrumut garantat cu ipotecă
constituită în favoarea băncii, asupra imobilului cu nr. cadastral 2833 din
prezenta cauză, însă a constatat, în virtutea principiului aflării adevărului,
că unele aspecte nu au fost lămurite de către cele două instanțe, motiv pentru
care a apreciat că se impune readministrarea unei părți a probatoriului.
Procedând în
modalitatea expusă a constatat că prima instanță nu a îndeplinit obligația ce
îi revenea, potrivit legii, de a afla adevărul și a lămuri cauza sub toate
aspectele, cu respectarea dreptului părților la un proces echitabil și a
principiului egalității armelor.
În aplicarea
principiului aflării adevărului, reglementat de prevederile art. 3 C. proc.
pen. și pentru elucidarea criticilor invocate în recursul formulat de
inculpatul V.C., circumscrise solicitării de achitare a acestuia, a apreciat că
se impune readministrarea unora dintre probele anterior administrate atât în
faza de urmărire penală cât și în cea de cercetare judecătorească.
În ceea ce privește
criticile invocate de către recurentul inculpat V.C. privind, în esență,
solicitarea de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.
a), în principal și, în subsidiar, art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10
lit. c) C. proc. pen., instanța de recurs a constatat că acestea nu vor mai fi
analizate în raport de argumentele anterior expuse.
Astfel, în vederea
respectării dreptului inculpatului ia un proces echitabil și pentru asigurarea
dreptului la apărare al acestuia, precum și față de necesitatea verificării
criticilor și susținerilor de fapt prezentate în cuprinsul motivelor de recurs
presupune readministrarea în mod nemijlocit a unora dintre probele anterior
administrate, respectiv audierea părții vătămate C.M. și a martorilor C.G. și
C.A.Z., în vederea stabilirii exacte a situației de fapt și a modului de
încheiere a contractului de vânzare-cumpărare a terenului, precum și
administrarea oricăror alte probe a căror utilitate va rezulta din dezbateri.
IV. În rejudecare,
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis ca probe audierea părții vătămate
C.M. și a martorilor C.G. și C.A.Z.
La termenul din data
de 13 iunie 2013 s-a prezentat partea vătămată C.M., aceasta fiind audiată,
declarația sa fiind atașată la dosarul cauzei după citire și semnare. La
același termen nu s-au prezentat martorii, motiv pentru care cauza a fost
amânată și s-a dispus citarea cu mandat de aducere a martorilor C.G. și C.A.Z.
La termenul din data
de 12 septembrie s-a prezentat martorul C.A.Z., acesta fiind audiat, iar
declarația sa a fost consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei după
citire și semnare. La același termen de judecată, Înalta Curte constatând că
martora C.G. nu s-a prezentat a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 alin.
(3) C. proc. pen. și a constatat cauza în stare de judecată.
Analiza coroborată a
ansamblului probator administrat de-a lungul procesului penal, inclusiv în fața
instanței de recurs, în mod corect a condus la reținerea faptului că acesta
este apt să răstoarne prezumția de nevinovăție și să facă dovada deplină a
angajării răspunderii penale a inculpatului, stabilind fără dubiu, existența
faptei și forma de vinovăție cu care acesta a acționat.
Deși există unele
inadvertențe între declarațiile părții vătămate, din toate acestea rezultă mai
multe aspecte comune, respectiv că inculpatul V.C. a asigurat-o că pe teren nu
se află niciun stâlp de înaltă tensiune și că pe acesta se poate construi fără
probleme. Astfel, atât în declarațiile date în fața organelor de urmărire
penală și în fața instanței de fond, cât și în declarația dată în fața
instanței de recurs, partea vătămată a precizat că l-a întrebat în mod expres
pe inculpatul V.C. dacă există stâlpi de înaltă tensiune pe teren, acesta
menționând de fiecare dată că pe teren nu se află niciun stâlp și se poate
construi fără probleme.
De asemenea, martorul
C.A.Z. a precizat, în declarația dată în fața instanței de recurs, că împreună
cu inculpatul V.C. au mers și au măsurat terenul cu pasul, aspect care formează
convingerea instanței că inculpatul V.C. avea cunoștință de amplasamentul
terenului și de existența stâlpilor de înaltă tensiune.
În raport cu aceste
aspecte și cu celelalte probe administrate în cursul procesului penal, Înalta
Curte constată că fapta inculpatului V.C. de a încheia o tranzacție asupra unui
teren prin prezentarea falsă a amplasamentului și implicit a existenței
stâlpilor de înaltă tensiune pe acest teren conturează elementele constitutive
ale infracțiunii de înșelăciune în convenții, inclusiv sub aspectul inducerii
în eroare, cu știință, a părții vătămate.
Față de aceste
considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de
inculpatul V.C. împotriva Deciziei penale nr. 298/A din data de 17 octombrie
2012 a de Curții de Apel București, secția a II-a penală, și va obliga
recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat
din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva Deciziei penale nr.
298/A din data de 17 octombrie 2012 a de Curții de Apel București, secția a
II-a penală.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care
suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din
oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 12 septembrie 2013.
Procesat de GGC - GV