ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2693/2013

Deliberând asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 132 din 23 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a dispus în baza art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. condamnarea inculpaților C.A. și V.C. la pedepse de câte 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale, conform art. 65 C. pen. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie. Conform prevederilor art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, pe durata unor termene de încercare de câte 6 ani. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 86 3 alin. (1), (3) C. pen. s-a stabilit ca persoanele condamnate să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., respectiv: - să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor; - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

S-au pus în vedere inculpaților dispozițiile art. 86 4 C. pen. privind posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C.M. Conform prevederilor art. 348 C. proc. pen. s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, prin anularea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 212 și respectiv 213 din 06 martie 2008 de BNP Asociați M.E.B. și restituirea către partea civilă C.M. a sumei de câte 200.000 euro de la fiecare inculpat. S-a menținut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților, ca și măsura popririi asupra conturilor inculpatului C.A.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, pe baza probatoriilor administrate (plângerea penală și declarațiile părții vătămate, depozițiile martorilor, procesele-verbale de conducere în teren, planșele fotografice, raportul de constatare tehnico-științifică, procesul-verbal de percheziție domiciliară, antecontracte și contracte de vânzare-cumpărare, raport de evaluare, alte înscrisuri) următoarea situație de fapt: În vara anului 2007, în urma unui anunț la "mica publicitate", partea vătămată C.M., interesată de achiziționarea unui teren în apropierea Bucureștiului, a luat legătura telefonic cu inculpatul C.A., care oferea spre vânzare o suprafață de 10.700 mp situată în comuna Afumați, județul Ilfov.

Fiind interesată de această propunere, partea vătămată a venit din localitatea de domiciliu - Rădăuți, județul Suceava, însoțită de martora P.T. Ele au luat legătura cu inculpatul C.A., cu care s-au întâlnit în zona complexului "D.". Inculpatul era însoțit de un alt bărbat, pe care l-a prezentat ca fiind vărul său, identificat în cauză în persoana inculpatului V.C. Cu această primă ocazie, prezentând terenul oferit spre vânzare, cei doi inculpați au indicat ca punct de reper în identificarea acestuia un canal de irigații ("șanț adânc"), aflat la aproximativ 50 de metri. Ei au prezentat părții vătămate și martorei suprafața respectivă și limitele acesteia. Tot cu acest prilej, părțile au negociat și au căzut de acord asupra prețului și a celorlalte condiții contractuale.

Așa cum partea vătămată a arătat în mod constant pe parcursul procesului, terenul indicat de cei doi inculpați nu era traversat de linii de curent electric, însă a observat că la o distanță de aproximativ 300 - 400 m se aflau stâlpii metalici de înaltă tensiune. După această primă întâlnire, partea vătămată a apelat la un prieten din București - martorul R.A. - rugându-l să vadă terenul respectiv și să-și spună părerea, inclusiv cu privire la preț. Martorul i-a contactat pe cei doi inculpați și s-a deplasat împreună cu ei la fața locului, fiindu-i arătat același teren. În aceste condiții, cu privire la teren, care era format din două loturi, și avea o suprafață totală de 10.700 mp, partea vătămată și cei doi inculpați au încheiat, separat, câte două antecontracte de vânzare-cumpărare, apoi acte adiționale și în final contractele autentice din data de 06 martie 2008, inculpații primind, fiecare, prețul integral de 200.000 euro convenit.

S-a mai reținut că înainte de semnarea contractului autentic de vânzare-cumpărare, un expert din partea B.C.R. sucursala Suceava - filiala Rădăuți (unitate bancară de unde partea vătămată urma să obțină un credit în vederea achiziționării terenului), s-a deplasat de asemenea în localitatea Afumați, împreună cu cei doi vânzători, care i-au indicat același teren. Ulterior cumpărării celor două loturi alăturate, ce formează o suprafață unică, partea vătămată, întrucât avea o ofertă pentru vânzarea imobilului, a luat legătura cu persoana care efectuase anterior cadastrul. Cu acest prilej a aflat că în realitate terenul cumpărat se afla sub o rețea de înaltă tensiune, nefiind același cu cel indicat în mod constant de către vânzători.

În declarațiile lor, inculpații nu au recunoscut săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, arătând că au aflat de la partea vătămată abia după întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare că era nemulțumită de amplasarea reală a terenului, iar poziția pe care au indicat-o constant era cea pe care ei o cunoșteau. S-a reținut însă că această apărare a inculpaților este contrazisă în mod vădit de materialul probator administrat în cauză, respectiv: plângerea penală și declarațiile de parte vătămată, declarațiile de martori, procese-verbale de conducere în teren cu partea vătămată și cu martorii din acte, planșe fotografice anexe, raport de constatare tehnico-științifică, proces-verbal de percheziție domiciliară și planșă foto, antecontracte și contracte de vânzare-cumpărare, raport de evaluare și dosar credit întocmit de B.C.R., respectiv, acte din care rezultă faptul că partea vătămată C.M.

a beneficiat de un credit ipotecar în suma de 235.000 de euro acordat de bancă prin contractul de credit cu nr. 200848070 din data de 29 februarie 2008, împrumut garantat cu ipotecă constituită în favoarea băncii, asupra imobilului cu nr. cadastral 2833 din prezenta cauză, care conturează în mod cert săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții, inclusiv sub aspectul inducerii în eroare, cu știință, a victimei. Instanța de fond a făcut în acest sens referire la înscrisurile depuse la dosar și la depozițiile martorilor C.G., D.M., R.A., F.T.E., C.N., C.C., S.V., D.J., C.M., P.A., care se coroborează cu declarațiile părții vătămate. II. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul V.C., care a solicitat achitarea sa, în temeiul prevederilor art. 10 lit. a) C. proc.

pen. (fapta nu există) și în subsidiar în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. (fapta nu a fost comisă de către el, ci de o altă persoană). În motivarea apelului a arătat că declarațiile sale au fost date sub imperiul unei stări emoționale puternice, că între susținerile sale nu există contradicții, ele coroborându-se cu restul probatoriilor. Prin Decizia penală nr. 298/A din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul V.C. împotriva Sentinței penale nr. 132 din 23 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut următoarele: Deși inculpatul apelant a susținut că poziția sa a fost constantă pe parcursul procesului -împrejurare infirmată motivat de instanța de fond - chiar și în apel acesta susținere a fost contrazisă de inculpat care a afirmat fie că fapta nu există, fie că există, dar nu a comis-o el.

În realitate însă, instanța de fond a apreciat în mod corect, pe baza probatoriilor administrate în cauză, că inculpații V.C. și C.A., se fac vinovați de comiterea infracțiuni de înșelăciune în convenții. Din declarația inițială dată de inculpatul apelant V.C., rezultă în mod cert că acesta avea cunoștință de poziția reală a terenului, iar revenirile ulterioare nu numai că apar ca necredibile, dar sunt contrazise de probatoriile administrate. Astfel, inculpatul a afirmat fie că a fost la terenul respectiv doar de două ori, odată în anul 1990 și a doua oară în perioada 2004 - 2005, fie că ani de zile s-a ocupat de cultivarea terenului și îl poate indica oricând, că nu a văzut niciodată liniile de înaltă tensiune (deși ele există de zeci de ani) și că de fapt nu știe să ajungă la teren; că nu s-a văzut cu partea vătămată decât la notariat, deși atât aceasta cât și inculpatul C.A.

și martorii F.T.E., R.A. și D.M., au afirmat în mod concordant că apelantul inculpat a indicat părții vătămate, la fața locului, terenul de vânzare. Ideea unei erori de fapt, pe care inculpatul a sugerat-o prin poziția sa procesuală, este clar contrazisă de probatoriile administrate, ce atestă inducerea în eroare voită a părții vătămate. Curtea de apel a apreciat că lipsa comportamentului simulat la testarea poligraf nu poate conduce prin ea însăși la achitarea inculpatului, acest indiciu în favoarea sa neputând fi primit în condițiile existenței unor probe certe de vinovăție. În aceste condiții curtea de apel a considerat că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, iar încadrarea juridică a activității sale infracționale este cea legală.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, curtea de apel a apreciat că au fost respectate criteriile generale instituite prin art. 72 C. pen., adecvate în raport de ansamblul circumstanțelor reale și personale incidente în cauză și că nu există nici un temei pentru atenuarea răspunderii penale, astfel că sentința atacată este legală și temeinică și sub acest aspect III. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.C. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 17 2 și 18 C. proc. pen. și a solicitat admiterea acestuia în baza art. 385 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., casarea deciziei atacate, iar în urma hotărârii pronunțate să se dispună achitarea sa pentru infracțiunea de înșelăciune în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în principal și,în subsidiar, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. În susținerea recursului a arătat că actul de vânzare-cumpărare a vizat vânzarea unui teren extravilan, partea vătămată cunoscând ce înseamnă acest lucru, respectiv situația bunului imobil, însă fără a face nici un demers pe lângă primărie să întrebe dacă terenul pe care urma să îl cumpere are vreo problemă. Mai mult decât atât, a mai susținut că declarațiile părții vătămate sunt contradictorii, în sensul că în prima declarație a afirmat că a fost și el pe teren, ca apoi să revină și să spună că nu a fost, deși în realitate nu a fost niciodată împreuna cu partea vătămată la fața locului pentru a-i indica vreun teren, ci a discutat cu aceasta doar de preț și la notariat.

În aceeași ordine de idei a mai arătat că partea vătămată a declarat că nu a coborât din mașină cu expertul cadastrist pentru a face măsurătorile și verificările în teren necesare întocmirii documentației pentru contractarea împrumutului de la bancă și nu a făcut nici cea mai mică diligentă pentru verificarea terenului și a situației de la fața locului. Concluzionând, a arătat că din tot materialul probator se desprinde convingerea că este nevinovat, iar dacă fapta există, altcineva a comis-o. Prin Decizia penală nr. 1518 din 2 mai 2013, Înalta Curte de Casare și Justiție a admis recursul declarat de inculpatul V.C.

împotriva Deciziei penale nr. 298/A din data de 17 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a casat decizia penală atacată, a reținut cauza spre rejudecare și a fixat termen în vederea rejudecării 13 iunie 2013. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție analizând decizia atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., invocat de către inculpat, respectiv comiterea unei grave erori de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare a constatat următoarele: Din analiza comparată a probelor la care s-a făcut referire în motivele de recurs, ca reprezentând dovezi în ceea ce privește neîntrunirea sub aspect obiectiv și subiectiv a elementelor constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului V.C.

și a probelor avute în vedere cu privire ia aceleași aspecte, de către prima instanță care a apreciat, că în raport de întregul material probator administrat, atât cu ocazia urmăririi penale, cât și cu ocazia cercetării judecătorești, inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței, instanța de recurs a reținut că probele cu relevantă deosebită considerate astfel de către prima instanță sunt: - declarațiile martorilor din acte C.G., D.M., R.A., F.T.E., C.N., C.C., S.V., D.J., C.M., P.A.; - declarația părții vătămate C.M.; - declarațiile inculpatului V.C., care în timpul urmăririi penale nu a recunoscut fapta imputată, prezentând însă prin declarațiile sale succesive multiple aspecte contradictorii și pe alocuri ilogice, evident "pro causa", aspecte pe care nu a putut să le clarifice până la final de o manieră verosimilă, ceea ce dovedește lipsa de sinceritate și constituie un indiciu de vinovăție; - procesul-verbal din data de 08 februarie 2011 de conducere în teren a inculpatului V.C.

în vederea localizării și indicării terenului în litigiu, în raport de care din activitățile efectuate și din aspectele efectiv constatate la fața locului acesta a demonstrat încă o dată un comportament nesincer, încercând să inducă în continuare organele de urmărire penală. A constatat, totodată, că prima instanță a apreciat ca relevante: - declarația dată în fața instanței de judecată la termenul din 08 decembrie 2011, în care partea vătămata C.M.

a menținut declarațiile din faza de urmărire penală, arătând că în toamna anului 2007 s-a întâlnit cu inculpatul C.A., acesta fiind cel care a condus-o în extravilanul comunei Afumați, în apropierea complexului D. și unde i-a arătat o suprafață de teren de 10.700 m, compus din două loturi egale și alăturate, din care un lot aparținea inculpatului C.A., iar celălalt lot aparținea vărului acestuia, respectiv inculpatului V.C.; - procesul-verbal de conducere în teren și planșă fotografică anexă, din care a rezultat că terenul real, aflat sub liniile electrice de înaltă tensiune este situat la jumătatea distanței dintre complexul D. și complexul indicat de învinuit, respectiv O.F.; - raport de constatare tehnico-științifică, proces-verbal de percheziție domiciliară și planșă foto, antecontracte și contracte de vânzare-cumpărare, raport de evaluare și dosar credit întocmit de B.C.R.

Referitor la elementele probatorii anterior prezentate, instanța de recurs a constatat că argumentele avute în vedere atât de prima instanță, cât și de cea de prim control judiciar în dovedirea vinovăției inculpatului V.C. și menținerea soluției de condamnare se bazează în principal pe probele administrate în cursul urmăririi penale, care au fost readministrate în cursul cercetării judecătorești, cu referire deosebită la declarațiile martorilor audiați, și acte din care rezultă faptul că partea vătămată C.M.

a beneficiat de un credit ipotecar în sumă de 235.000 de euro acordat de bancă prin contractul de credit cu nr. 200848070 din data de 29 februarie 2008, împrumut garantat cu ipotecă constituită în favoarea băncii, asupra imobilului cu nr. cadastral 2833 din prezenta cauză, însă a constatat, în virtutea principiului aflării adevărului, că unele aspecte nu au fost lămurite de către cele două instanțe, motiv pentru care a apreciat că se impune readministrarea unei părți a probatoriului. Procedând în modalitatea expusă a constatat că prima instanță nu a îndeplinit obligația ce îi revenea, potrivit legii, de a afla adevărul și a lămuri cauza sub toate aspectele, cu respectarea dreptului părților la un proces echitabil și a principiului egalității armelor.

În aplicarea principiului aflării adevărului, reglementat de prevederile art. 3 C. proc. pen. și pentru elucidarea criticilor invocate în recursul formulat de inculpatul V.C., circumscrise solicitării de achitare a acestuia, a apreciat că se impune readministrarea unora dintre probele anterior administrate atât în faza de urmărire penală cât și în cea de cercetare judecătorească. În ceea ce privește criticile invocate de către recurentul inculpat V.C. privind, în esență, solicitarea de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a), în principal și, în subsidiar, art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., instanța de recurs a constatat că acestea nu vor mai fi analizate în raport de argumentele anterior expuse.

Astfel, în vederea respectării dreptului inculpatului ia un proces echitabil și pentru asigurarea dreptului la apărare al acestuia, precum și față de necesitatea verificării criticilor și susținerilor de fapt prezentate în cuprinsul motivelor de recurs presupune readministrarea în mod nemijlocit a unora dintre probele anterior administrate, respectiv audierea părții vătămate C.M. și a martorilor C.G. și C.A.Z., în vederea stabilirii exacte a situației de fapt și a modului de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare a terenului, precum și administrarea oricăror alte probe a căror utilitate va rezulta din dezbateri. IV. În rejudecare, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis ca probe audierea părții vătămate C.M.

și a martorilor C.G. și C.A.Z. La termenul din data de 13 iunie 2013 s-a prezentat partea vătămată C.M., aceasta fiind audiată, declarația sa fiind atașată la dosarul cauzei după citire și semnare. La același termen nu s-au prezentat martorii, motiv pentru care cauza a fost amânată și s-a dispus citarea cu mandat de aducere a martorilor C.G. și C.A.Z. La termenul din data de 12 septembrie s-a prezentat martorul C.A.Z., acesta fiind audiat, iar declarația sa a fost consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei după citire și semnare. La același termen de judecată, Înalta Curte constatând că martora C.G. nu s-a prezentat a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. și a constatat cauza în stare de judecată.

Analiza coroborată a ansamblului probator administrat de-a lungul procesului penal, inclusiv în fața instanței de recurs, în mod corect a condus la reținerea faptului că acesta este apt să răstoarne prezumția de nevinovăție și să facă dovada deplină a angajării răspunderii penale a inculpatului, stabilind fără dubiu, existența faptei și forma de vinovăție cu care acesta a acționat. Deși există unele inadvertențe între declarațiile părții vătămate, din toate acestea rezultă mai multe aspecte comune, respectiv că inculpatul V.C. a asigurat-o că pe teren nu se află niciun stâlp de înaltă tensiune și că pe acesta se poate construi fără probleme. Astfel, atât în declarațiile date în fața organelor de urmărire penală și în fața instanței de fond, cât și în declarația dată în fața instanței de recurs, partea vătămată a precizat că l-a întrebat în mod expres pe inculpatul V.C.

dacă există stâlpi de înaltă tensiune pe teren, acesta menționând de fiecare dată că pe teren nu se află niciun stâlp și se poate construi fără probleme. De asemenea, martorul C.A.Z. a precizat, în declarația dată în fața instanței de recurs, că împreună cu inculpatul V.C. au mers și au măsurat terenul cu pasul, aspect care formează convingerea instanței că inculpatul V.C. avea cunoștință de amplasamentul terenului și de existența stâlpilor de înaltă tensiune. În raport cu aceste aspecte și cu celelalte probe administrate în cursul procesului penal, Înalta Curte constată că fapta inculpatului V.C. de a încheia o tranzacție asupra unui teren prin prezentarea falsă a amplasamentului și implicit a existenței stâlpilor de înaltă tensiune pe acest teren conturează elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții, inclusiv sub aspectul inducerii în eroare, cu știință, a părții vătămate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva Deciziei penale nr. 298/A din data de 17 octombrie 2012 a de Curții de Apel București, secția a II-a penală, și va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva Deciziei penale nr. 298/A din data de 17 octombrie 2012 a de Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 septembrie 2013. Procesat de GGC - GV