ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4253/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4253/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 156 din 03 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a penală în Dosarul nr. 26929/3/2009, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpatului D.V.M. zis M. al lui V., formulată de acesta, din infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. a) și i) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 180 C. pen. În baza art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. a) și i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 80 C. pen.
a fost condamnat inculpatul D.V.M. zis M. al lui V., la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 80 C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca aceasta să execute pedeapsă cea mai grea aplicată, aceea de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 86 2 alin. (1) C. pen., ce se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de instanță de 2 ani. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 86 3 alin. (1), (3) C. pen.
s-a dispus că inculpatul trebuie să se supună, pe durata termenului de încercare măsurilor de supraveghere prev. de art. 86 3 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., respectiv: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul București; să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență. Au fost puse în vedere inculpatului dispozițiile art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere și obligațiilor stabilite.
În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului durata arestării preventive de la 29 ianuarie 2009 la 08 mai 2009. A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpatului T.S.M. zis P., formulată de acesta, din infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. a) și i) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 180 C. pen. În baza art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. a) și i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 80 C. pen. a fost condamnat inculpatul T.S.M. zis P., la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 80 C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 334 C. proc. pen. a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpatului T.S.M., formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, din infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. În baza art. 25 C. pen.
raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 luni închisoare. În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea aplicată, aceea de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 86 2 alin. (1) C. pen., ce se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de instanță de 2 ani. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 86 3 alin. (1), (3) C. pen.
s-a dispus că inculpatul trebuie să se supună, pe durata termenului de încercare măsurilor de supraveghere prev. de art. 86 3 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., respectiv: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul București; să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență. Au fost puse în vedere inculpatului dispozițiile art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere și obligațiilor stabilite.
În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului durata arestării preventive de la 29 ianuarie 2009 la 23 iulie 2009. În baza art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. a) și i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 80 C. pen. a fost condamnat inculpatul Z.V.M. zis C., la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen.
și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 80 C. pen. condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea aplicată, aceea de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 86 2 alin. (1) C. pen., ce se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de instanța de 2 ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 86 3 alin. (1), (3) C. pen. s-a dispus ca inculpatul trebuie să se supună, pe durata termenului de încercare, măsurilor de supraveghere prev. de art. 86 3 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., respectiv: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul București; să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.
Au fost puse în vedere inculpatului dispozițiile art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere și obligațiilor stabilite. În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului durata arestării preventive de la 10 februarie 2009 la 23 iulie 2009. A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpatului D.M. zis E., formulată de acesta, din infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. a) și i) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 262 C. pen. În baza art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. a) și i) C. pen.
cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 80 C. pen. a fost condamnat inculpatul D.M. zis E., la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 80 C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca aceasta să execute pedeapsă cea mai grea aplicată, aceea de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 86 2 alin. (1) C. pen., ce se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de instanța de 2 ani. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
în baza art. 86 3 alin. (1), (3) C. pen. condamnatul trebuie să se supună, pe durata termenului de încercare măsurilor de supraveghere prev. de art. 86 3 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., respectiv: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul București; să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență. Au fost puse în vedere inculpatului dispozițiile art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere și obligațiilor stabilite.
În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului durata arestării preventive de la 12 februarie 2009 la 23 iulie 2009. În baza art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. a) și i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 99 și următoarele C. pen. a fost condamnat inculpatul D.S., la o pedeapsă de 3 ani și 9 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 99 C. pen. condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.
au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea aplicată, aceea de 3 ani și 9 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale, în baza art. 65 C. pen. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului durata arestării preventive de la 05 iunie 2009 la 23 iulie 2009. S-a făcut aplicarea art. 350 C. proc. pen.
și s-a dispus arestarea inculpatului. În baza art. 334 C. proc. pen. a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpatului I.Ș., formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, din infracțiunea prev. de art. 288 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. În baza art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.Ș. la o pedeapsă de 3 luni închisoare. În baza art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca aceasta să execute pedeapsă cea mai grea aplicată, aceea de 3 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit potrivit art. 82 C. pen., ce se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de instanța de 2 ani. A fost respinsă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind aplicarea dispozițiilor art. 115 C. pen. față de inculpatul I.Ș. În baza art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea obiectelor ridicate de la inculpatul D.M.
și enumerate la filele 95 - 131. S-a luat act ca părțile vătămate G.D., Spitalul Universitar de Urgență București și C.A.S. a Municipiului București nu s-au constituit părți civile în procesul penal. În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligați inculpații la câte 1.500 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat. Judecătorul fondului a reținut ca situație de fapt următoarele: La data de 19 iulie 2008, pe aleea P. din București, sectorul 6, în intervalul orar 21 15 - 21 20 - acționând cu premeditare și după o prealabilă pregătire și coordonare - inculpații D.V.M., zis „M. al lui V.", T.S.M., zis „P.", Z.V.M., zis „C." și D.S., beneficiind de ajutorul material și moral al inculpatul D.M., zis „E.", I-au lovit cu corpuri contondente (bâte din lemn, mânerele obiectelor tăietoare, tocul unui pistol), în mod repetat și cu mare intensitate pe partea vătămată G.D., loviturile fiind aplicate vizând îndeosebi zona capului.
În urma loviturilor primite de la cei patru inculpați, partea vătămată a suferit multiple plăgi contuze la nivelul capului, fiind transportat de urgență la Spitalul Universitar de Urgență București. Astfel, inculpații au urmărit autoturismul condus de partea vătămată G.D. până pe aleea P. din București, sectorul 6. Partea vătămată a oprit autoturismul pe care îl conducea (marca „X", decapotat, de culoare neagră, cu nr. de înmatriculare „A") pe aleea P., lângă blocul N33, vizavi de blocul N37, unde locuiește martorul N.C., cu care partea vătămată urma să se întâlnească.
În momentul în care partea vătămată a oprit mașina, inculpații l-au blocat (cu autoturismele în care aceștia se aflau), după care - înarmați cu corpuri contondente - au aplicat cu acestea numeroase lovituri părții vătămate, vizând îndeosebi zona capului (cauzându-i multiple plăgi contuze la nivel cerebral), profitând de faptul că partea vătămată se afla la volanul autoturismului (decapotat), fiind în imposibilitatea de a se apăra sau de a fugi. În autoturismul părții vătămate se mai afla martorul D.T., pe locul din dreapta față. Acesta, în momentul în care inculpații au început să-l lovească pe partea vătămată, a sărit din autoturism, peste gardul alăturat, ajungând pe un spațiu verde, de unde apoi a fugit.
Partea vătămată, după primirea primelor lovituri, a reușit să iasă din autoturism și a încercat să traverseze strada și să se deplaseze către intrarea în scara 3 a blocului N37, unde locuiește martorul N.C. În acest timp a fost lovit din nou, din spate, primind o lovitură puternică, în urma căreia acesta a căzut jos. În ceea ce îl privește pe inculpatul D.M., zis „E.", acesta a luat parte în calitate de complice la activitatea infracțională a primilor patru inculpați, participând împreună cu aceștia la premeditarea și pregătirea infracțiunii comise asupra părții vătămate G.D., punând la dispoziția celorlalți inculpați autoturismul său (marca „Y", de culoare neagră) pentru a fi folosit pentru deplasarea la locul comiterii infracțiunii și la fuga ulterioară din acest loc și participând totodată la urmărirea părții vătămate până la locul comiterii infracțiunii.
Ulterior comiterii infracțiunii, inculpatul D.M., zis „E.", a ajutat la activitatea de adunare a inculpaților și a rudelor și apropiaților acestora, aceștia strângându-se în zona unde inculpatul D.M. deține o locuință, anume pe str. S., în cartierul G. În noaptea de 19/20 iulie 2008 inculpatul D.M. a părăsit localitatea București, împreună cu inculpații D.V.M., zis „M. al lui V.", T.S.M., zis „P.", Z.V.M., zis „C.", și cu martorul N.E., zis I.F., deplasându-se la Poiana Brașov.
Din copia foii de observație clinică reiese faptul că partea vătămată a fost adusă la Spitalul Universitar de Urgență București la ora 21 29 (la foarte scurt timp după comiterea infracțiunii), prezentând „multiple plăgi contuze ale scalpului: o plagă contuză fronto-parietal median, o plagă contuză parieto-occipital stânga, două plăgi occipital median", precum și contuzie toracoabdominală; cu privire la cele două plăgi contuze occipitale, s-a practicat „debrifarea marginilor plăgii cu excizia unei porțiuni musculoase dintre cele două plăgi occipitale, sutură pansament"; totodată, s-a practicat și sutura celorlalte plăgi contuze de la nivelul scalpului. Partea vătămată a rămas internată până la data de 20 iulie 2008. Acesta s-a prezentat din nou la această unitate spitalicească la data de 21 iulie 2009, precum și la data de 23 iulie 2008, ocazii cu care a fost supus unor noi investigații medicale.
Cu prilejul examinării medico-legale a părții vătămate, efectuată la data de 21 iulie 2008, în afara leziunilor de la nivelul capului, s-au mai constatat și alte leziuni: echimoză la nivelul infraorbitar drept, placard excoriat la nivelul cotului drept, tumefacție la nivelul articulației pumnului drept și a feței posterioare a antebrațului drept; placard excoriat la nivelul genunchiului drept (rotulian). Din raportul de expertiză medico-legală al Institutului Național de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici" și din certificatul medico-legal al Institutului Național de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici" a rezultat faptul că partea vătămată a prezentat la data de 19 iulie 2009 leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire repetată cu corp dur contondent, leziuni traumatice care au necesitat un număr de 11 - 12 zile de îngrijiri medicale.
Este de menționat faptul că raportul de expertiză medico-legală a fost întocmit fără a se avea în vedere filmul computer tomograf din data de 21 iulie 2008, deoarece Spitalul Universitar de Urgență București a comunicat în mod repetat faptul că acesta „nu se găsește". Localizarea și morfologia plăgilor suferite de partea vătămată reiese și din planșa fotografică. Așadar, din cuprinsul actelor medicale și medico-legale a rezultat faptul că leziunile suferite de către partea vătămată au fost localizate în principal la nivelul capului (atât pe fronto-parietal, cât și parietal și occipital) și la nivelul feței (infraorbitar drept), dar și la nivelul toracoabdominal și al membrelor.
Localizarea și gravitatea leziunilor demonstrează faptul că partea vătămată a fost lovită în mod repetat și cu mare intensitate, îndeosebi în zona craniană, dar și faptul că aceasta a încercat să se apere de lovituri, ridicând mâna dreaptă pentru a para loviturile (unde a suferit leziuni la nivelul articulației pumnului și la nivelul antebrațului, leziuni care - prin localizare - au caracter specific de apărare). Totodată, s-a pus în evidență placarde excoriate la nivelul cotului drept și genunchiului drept, fapt care confirmă declarația părții vătămate în sensul că a căzut jos, în urma primirii unei lovituri puternice. După comiterea infracțiunii inculpații - pentru a nu fi trași la răspundere penală - au luat hotărârea să susțină că partea vătămată este cel care l-ar fi atacat, cu un cuțit, pe inculpatul T.S.M.
și că aceste s-ar fi apărat, lovind partea vătămată cu o rachetă de tenis. La data de 23 iulie 2008 inculpatul T.S.M. a formulat o plângere în acest sens la Secția 21 Poliție, prilej cu care a prezentat și o adeverință medicală necorespunzătoare adevărului (eliberată de martorul N.E.G.). În perioada 19 - 24 iulie 2008, inculpații l-au contactat pe inculpatul I.Ș. - cadru medical la Spitalul Universitar de Urgență București - în vederea obținerii unor acte medicale necorespunzătoare adevărului, care să ateste în mod nereal faptul că inculpatul T.S.M. ar fi fost cel agresat. La data de 24 iulie 2008 inculpatul I.Ș. - în legătură cu atribuțiile sale de serviciu - a completat cu date nereale o notă medicală (completată la solicitarea Institutului Național de Medicină Legală „Prof.
Dr. Mina Minovici"), notă medicală pe care inculpatul T.S.M. - cunoscând că este completată cu mențiuni neconforme realității - a prezentat-o la Institutul Național de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici", în vederea obținerii unui certificat medico-legal, certificat pe care apoi l-a folosit pentru a încerca sustragerea sa și a celorlalți inculpați de la răspunderea penală. Totodată, inculpatul I.Ș. a pus la dispoziția inculpatului T.S.M. o radiografie a unui alt pacient, din care să reiasă că acesta ar fi suferit o fractură la nivelul unui deget. Infracțiunea care face obiectul prezentei cauze a fost comisă de către cei cinci inculpați pentru a se răzbuna împotriva părții vătămate, urmare a unor stări conflictuale anterioare.
Inculpații au folosit - drept pretext și prilej pentru comiterea infracțiunii - un diferend care a avut survenit la data de 19 iulie 2008 între partea vătămată și inculpatul T.S.M., zis „P.". Astfel, la data de 18 septembrie 2008 inculpatul T.S.M. a fost implicat într-un incident cu martorul D.C., zis G., (cumătrul părții vătămate), în legătură cu administrarea unei agenții de pariuri sportive S. La data de 19 iulie 2008 partea vătămată l-a contactat telefonic pe inculpatul T.S.M. cei doi având cu acest prilej un diferend verbal. În momentul în care inculpatul T.S.M., zis „P.", a comunicat celorlalți inculpați existența acestui incident, aceștia au luat hotărârea de a-l agresa împreună pe partea vătămată G.D., pentru a se răzbuna astfel pe acesta.
În după-amiaza zilei de 19 iulie 2008, în jurul orei 17 00 , urmare a unui diferend pe care îl avusese cu partea vătămată, inculpatul T.S.M., zis „P.", a încercat în mod repetat să afle numărul de telefon al părții vătămate, sens în care a sunat mai multe persoane. Între persoanele sunate de către inculpatul T.S.M., zis „P.", s-au aflat și inculpatul D.V.M., zis „M. al lui V.", inculpatul Z.V.M., zis „C.", și numitul P.A.L. Inculpatul D.V.M., zis „M. al lui V." a purtat în același interval discuții telefonice pe aceiași temă și cu martorul D.B., zis „C.", care - la rândul său - fusese sunat de către inculpatul Z.V.M., zis „C.". La momentul purtării acestor discuții telefonice cu inculpatul T.S.M., zis „P.", inculpatul D.V.M., zis „M.
al lui V." se afla împreună cu inculpatul D.M., zis „E.", cei doi deplasându-se dinspre Alexandria către București; cei doi din urmă inculpați fuseseră la Alexandria pentru a obține o sumă de bani de la persoanele care fuseseră implicate într-un incident rutier în seara de 18 iulie 2008, incident rutier în care a fost implicat și inculpatul D.V.M., zis „M. al lui V.", și soldat cu avarierea unui autoturism al acestuia; din discuțiile telefonice purtate de inculpatul D.V.M., zis „M. al lui V." rezultă și faptul că acesta agresase în seara de 18 iulie 2008 persoanele implicate în acest incident rutier, precum și faptul că avea să obțină de la acestea suma de 5.000 de euro. Fiind sunați de către inculpatul T.S.M., zis „P.", (pentru obținerea numărului de telefon al părții vătămate) inculpații Z.V.M., zis „C.", D.V.M., zis „M.
al iui V." și D.M., zis „E." au luat hotărâre de a-l agresa pe partea vătămată, hotărâre pe care i-au transmis-o și inculpatul T.S.M., zis „P". Inculpatul T.S.M. a depus o plângere la Secția 21 Poliție susținând că el a fost cel atacat de către partea vătămată obținând o adeverință medicală datată 21 iulie 2008, pe care a prezentat-o la Secția 21 Poliție la data de 23 iulie 2008, cu prilejul depunerii plângerii în care pretindea că a fost victima unei agresiuni comise de către partea vătămată G.D. Adeverința medicală din data de 21 iulie 2009 a fost eliberată de martorul N.E.G. (coleg cu învinuitul I.Ș. la Spitalul Universitar de Urgență - Secția Chirurgie III); din aceasta reiese că inculpatul T.S.M.
ar fi prezentat două plăgi tăiate, una la nivelul scalpului (fronto-parietal stânga) și una la nivel toracic (hemitoracic stânga). Adeverința în cauză a fost eliberată de Cabinetul Medical Individual al martorului N.E.G. de la Centul Medical Povernei, situat pe str. P. nr. 42, sectorul 1. Martorul N.E.G. afirmă aceasta a fost prima și singura dată când l-a văzut pe inculpatul T.S.M. și că nu i-a acordat îngrijiri medicale cu vreun alt prilej (nici la cabinetul medical individual, nici la Spitalul Universitar de Urgență). Cu privire la această adeverință medicală, martorul N.E.G. a confirmat că a fost scrisă de el (aspect care rezultă și din raportul de constatarea tehnico-științifică grafică), acesta susținând că inculpatul T.S.M.
s-a prezentat la cabinetul său din strada P., unde el a constat existența celor două plăgi tăiate (pe care le-a suturat cu acel prilej - la data de 21 iulie 2008). Cu privire la această adeverință medicală, inculpatul T.S.M. a susținut că s-ar fi prezentat la Spitalul Universitar de Urgență în seara de 19 iulie 2008 (unde i s-ar fi suturat plăgile, după pretinsă agresiune a cărei victimă ar fi fost în acea zi) și că medicul care i-ar fi acordat îngrijiri medicale în acea seară este cel care i-ar fi eliberat adeverința. Inculpatul a arătat că „după ce a revenit de la munte" a mers la cabinetul medical al respectivul medic, unde i s-a eliberat adeverința; cu privire la localizarea acestui cabinet medical, la care afirmă că s-a deplasat, inculpatul arată că „nu rețin unde se află acest cabinet medical, nici adresa, nici în care partea sau cartier al București-ului". În noaptea de 22/23 iulie 2008, la ora 01 45 , inculpatul T.S.M.
(însoțit de către inculpatul D.V.M. și de martorul D.B.) s-a deplasat la Spitalul Universitar de Urgență - Camera de Gardă Ortopedie, unde a acuzat dureri la nivelul claviculei drepte. A fost înregistrat în registrul de consultații al Camerei de Gardă din 23 iulie 2008, întocmindu-se fișa de prezentarea; în urma acuzelor inculpatului s-a indicat acestuia să efectueze o radiografie la nivelul claviculei drepte.Inculpatul a părăsit incinta spitalului fără a efectua radiografia indicată, luând cu sine fișa de prezentare. Aceste aspecte sunt confirmate de adresa din 23 octombrie 2008 a Spitalului Universitar de Urgență.Totodată convorbirile telefonice purtate de inculpatul D.V.M. și de martorul D.B.
confirmă aceste aspecte. În fapt inculpatul a efectuat această deplasare la unitatea spitalicească indicată pentru a fi înregistrat în registrul de consultații al Camerei de Gardă - Ortopedie, spre a i se putea elibera ulterior o notă medicală (necesară obținerii certificatului medico-legal). Urmare a trimiterii din 24 iulie 2008 a Institutului Național de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici", învinuitul I.Ș. (aflat în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu) a întocmit o notă medicală în care a consemnat mențiuni necorespunzătoare adevărului cu privire la inculpatul T.S.M., în sensul că acesta ar prezenta o fractură de falangă medie a degetului III de la mâna stângă și două plăgi tăiate (una la nivelul scalpului și alta la nivel toracic).
Această notă medicală a fost scrisă de către învinuitul I.Ș., iar la rubrica „Semnătura și Parafa" a efectuat două semnături fanteziste și a aplicat parafele martorilor P.R. și C.C.D., medici în cadrul Secției Ortopedie a Spitalului Universitar de Urgență. Pe această notă medicală, învinuitul I.Ș. a trecut numărul din registrul de consultații al Camerei de Gardă - Ortopedie, (corespunzător momentului prezentării inculpatului T.S.M. la această unitate medicală, respectiv 23 iulie 2008, ora 01 45 ), însă a trecut data de 21 iulie 2008. Aceste aspecte sunt confirmate și de raportul de constatarea tehnico-științifică grafică -, din care rezultă că scrisul de pe nota medicală în cauză a fost efectuat de către învinuitul I.Ș., iar cele două semnături, corespunzătoare parafelor martorilor P.R.
și C.C.D., sunt contrafaceri realizate în mod fantezist. Totodată învinuitul I.Ș. i-a pus la dispoziție inculpatului T.S.M. o radiografie a unei alte persoane (care suferire o fractură de falangă medie a degetului III de la mâna stângă), pentru a fi prezentată la Institutul Național de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici", în vederea obținerii certificatului medico-legal. Inculpatul T.S.M. a folosit această notă medicală falsă și radiografia pusă la dispoziție de către învinuitul I.Ș. la Institutul Național de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici", în baza acesteia eliberându-i-se certificatul medico-legal din 24 iulie 2008 din care rezultă faptul ar fi suferit leziuni care ar fi necesitat 30 - 35 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, leziuni care ar fi fost produse prin lovire cu corpuri dure și corpuri dure ascuțite - posibil cuțit.
Din raportul de expertiză medico-legală al Institutului Național de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici" rezultă faptul că este improbabil ca cele două plăgi tăiate prezentate de către inculpatul T.S.M. la data de 24 iulie 2008 (data prezentării acestuia la Institutul Național de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici") - plăgi care au fost produse prin acțiunea unui corp tăietor-înțepător și care necesită 7 - 8 zile de îngrijiri medicale - să dateze din data de 19 iulie 2008, ci ulterior acestei date (arătându-se că sutura unei plăgi tăiate se poate face într-un interval de până la șase ore de la producere, iar din nota medicală din 21 iulie 2008 reiese că această sutură s-ar fi realizat în data de 21 iulie 2008). Totodată, s-a stabilit faptul că radiografia atașată certificatului medico-legal din 24 iulie 2008 (radiografia prezentată de către inculpatul T.S.M.
și pusă acestuia la dispoziție de către învinuitul I.Ș.) nu aparține inculpatului T.S.M. și faptul că acesta nu prezintă nici o modificare (veche sau recentă) a structurii osoase a falangei proximale a degetului trei. Față de cele de mai sus, concluzia care s-a impus a fost că cele două plăgi tăiate prezentate de către inculpatul la data de 24 iulie 2008 (când s-a prezentat la Institutul Național de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici") sunt ulterioare datei de 19 iulie 2009, acestea fiind provocate (posibil chirurgical) pentru a putea fi obținut un certificat medico-legal, precum și faptul că inculpatul nu a prezentat în realitate vreo fractură a degetului, radiografia care ar fi atestat acest fapt aparținând în fapt altei persoane.
Instanța fondului a constatat că pe tot parcursul procesului inculpații au recunoscut faptele reținute în sarcina lor, încercând prin diferite modalități să îl determine pe partea vătămată să își modifice declarațiile, în așa fel încât aceștia să nu fie trași la răspundere penală. Astfel, inițial inculpatul T.S.M., folosindu-se de acte medicale și medico-legale neconforme realității, a formulat o plângere împotriva părții vătămate, pentru a-l determina astfel să se „împace". Partea vătămată a arătat faptul că, la circa o săptămână de la comiterea infracțiunii, a fost contactat telefonic de către inculpatul D.V.M., care i-a propus să-i dea o sumă de bani pentru a se „împăca", partea vătămată refuzând acest lucru (declarația din data de 01 octombrie 2008). Prin intermediul martorului P.E., inculpații l-au contactat în continuare pe partea vătămată, propunându-i împăcarea.
Din înregistrările ambientale efectuate la data de 27 noiembrie 2008, rezultă faptul că și inculpatul T.S.M. a încercat să îl determine pe partea vătămată să accepte o „împăcare"; partea vătămată a prezentat aceste înregistrări organelor de poliție la data de 28 noiembrie 2008. Din declarația părții vătămate din data de 17 decembrie 2009 din care rezultă faptul că inculpații, prin intermediul martorului P.E., au încercat să îl determine să „își retragă plângerea", oferindu-se în schimb plata unei sume de bani; în urma refuzului părții vătămate de a accepta oferta inculpaților, acestuia i-au fost adresate amenințări, iar la data de 16 decembrie 2008 autoturismul i-a fost deteriorat prin aruncarea unei cantități de vopsea pe toată suprafața caroseriei.
Din declarația părții vătămate din data de 25 ianuarie 2009 rezultă faptul că a fost contactat telefonice de către inculpatul D.M., care i-a solicitat să „renunțe la plângere" și să nu mai colaboreze cu organele de poliție; totodată, inculpatul D.M. i-a comunicat părții vătămate că inculpații sunt dispuși să dea sume mari de bani pentru a scăpa de răspundere penală. În perioada în care inculpatul D.S. s-a sustras de la executarea mandatului de arestare emis în lipsă, asupra părții vătămate s-au făcut presiuni (inclusiv amenințări cu moartea) pentru ca inculpatul D.S. să nu fie tras la răspundere penală. Inculpații audiați nemijlocit de instanță au prezentat următoarele variante:Inculpatul T.S.M.
a arătat că nu recunoaște infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată penală, întrucât conflictul cu partea vătămată a avut o altă modalitate de desfășurare decât cea reținută în actul de sesizare al instanței. Acesta a arătat că în ziua respectivă se întorcea de la terenul de tenis împreună cu inculpații D., C.I și S., unde merseseră cu mașina lui E., și în momentul în care au urcat în mașina ce fusese parcată lateral a apărut partea vătămată însoțit de un prieten și a început să îi înjure, întrucât avuseseră loc niște altercații între ei, anterior. Inculpatul a arătat că a coborât din mașină și s-a îndreptat spre partea vătămată, moment în care acesta l-a lovit cu un cuțit în partea stângă a abdomenului, fapt ce l-a determinat pe inculpat să-l lovească cu racheta de tenis pe care o avea în mână.
Inculpatul a mai arătat că în timp ce se loveau reciproc au coborât și colegii săi din mașină, dar niciunul dintre aceștia nu l-a lovit pe partea vătămată. După aceea a fost dus de colegi la spital pentru a primi îngrijiri medicale, apoi la o clinică particulară, ulterior deplasându-se la INML de unde a obținut un certificat medico-legal în care se specifica că avea nevoie de 30 - 35 zile îngrijiri medicale. Pe I., inculpatul a declarat că îl cunoaște de mai mult timp. Acesta ducându-I la spital la câteva zile după incident, fără a-i da acestuia ceva. Inculpatul a declarat că nu a avut nici o discuție telefonică cu ceilalți inculpați pentru a se deplasa la întâlnirea cu partea vătămată.
La termenul din 12 noiembrie 2009 instanța a procedat la audierea inculpatului D.S., care a precizat instanței că știe pentru ce a fost trimis în judecată penală dar că nu recunoaște săvârșirea infracțiunilor și nu dorește să dea nici un fel de declarații, precizând că nu are nici un fel de motiv pentru acest refuz, relatări consemnate în declarația de la fila 101 dosar fond. Inculpatul Z.V.M. a fost audiat la același termen de judecată, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, declarație în care acesta arăta că nu recunoaște săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată. Acesta a precizat ci în ziua respectivă, fără a putea preciza cu exactitate ora, dar presupunând ca în jurul orelor 16,00 - 17,00, l-a însoțit pe T.S., D.S.
și D. la tenis, iar în momentul în care au vrut să plece cu mașina din locul în care fusese parcată, a apărut partea vătămată care s-a certat cu T.S., apoi a scos cuțitul și la tăiat pe acesta. Inculpatul a spus și că T.S. a reacționat aplicându-i acestuia 3, 4 lovituri cu racheta pe care o avea în mână, dar pentru a se apară, moment în care toți au coborât din mașină cu intenția de a-i despărți, neavând asupra lor nici un fel de obiect, nici bâte, nici cuțite și nici măcar rachete de tenis. Inculpatul a susținut în fața instanței ca s-au urcat în mașină toți patru și au plecat spre spitalul Municipal, loc în care s-au despărțit, el lăsându-i pe ceilalți trei în fața spitalului. În ceea ce privește afirmațiile telefonice prin care inculpatul îl îndemna pe interlocutorul său să dispară câteva zile, precum și despre afirmația ca l-ar fi bătut pe acesta de i-au zburat creierii, acesta a precizat că a făcut aceste afirmații doar pentru a se lăuda.
Cu privire la inculpatul D.M. acesta a precizat că nu se afla cu ei în momentul conflictului. Inculpatul D.M. a precizat în fața instanței de judecată cu prilejul audierii sale că nu recunoaște săvârșirea infracțiunilor, arătând că nu are nici o legătură cu faptele respective și că implicarea sa se datorează faptului că inculpatul D. a folosit mașina sa, deplasându-se în Militari în zona în care a avut loc altercația cu aceasta, mașina fiindu-i împrumutată inculpatului D. întrucât acesta avusese un accident cu propria mașină cu o zi înainte și apoi restituită după 2 zile. Inculpatul D.V.M. a fost de asemenea audiat, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, fila 105, în această declarație inculpatul arătând că nu recunoaște săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, menținând declarațiile din faza de urmărire penală.
Acesta a precizat ca s-a deplasat cu T.S., D.S. și Z.V. la tenis, iar după terminarea partidei, la plecare, în timp ce se urcau în mașină, a apărut partea vătămată care era însoțit de un băiat pe nume T. și care a început să-i adreseze injurii lui T., dar nu a văzut efectiv loviturile pe care și le-au aplicat T. și partea vătămată, el coborând din mașină abia în momentul în care l-a văzut pe T. plin de sânge și doar cu intenția de a-i despărți. Despre partea vătămată a afirmat că între el și acesta exista o stare conflictuală de 10 ani și că deseori s-au lăudat amândoi către diverse persoane că s-ar fi bătut, deși nu au făcut-o niciodată. A susținut că în același sens sunt și afirmațiile din discuțiile telefonice ce au fost înregistrate.
Inculpatul a mai arătat ca D.M. i-a împrumutat mașina cu circa trei ore înainte de altercație, întrucât fuseseră împreună la Alexandria, iar mașina sa era lovită și nu o putea folosi. S-a procedat și la audierea inculpatului I.Ș., a cărui declarație se afla consemnată și atașată la dosarul cauzei, din care instanța a reținut că menține declarațiile din faza de urmărire penală, că recunoaște că l-a ajutat pe inculpatul T.M., dar în calitate de prieten și nu de angajat al spitalului, în sensul că i-a completat o fișă pentru INML, lucru pe care putea să-l facă o asistentă sau o secretară, dar din dorința de a scurta procedura, fără a primi bani sau altceva de la acesta.
Inculpatul a precizat că a fost solicitat de către T. în seara altercației și astfel s-a prezentat la spital deși nu era de serviciu, unde constatând că rana de la nivelul abdomenului este superficială, iar inculpatul se temea de o posibilă întâlnire cu partea vătămată ce trebuia adusă la același spital, i-a recomandat să meargă la cabinetul unui coleg, evitând astfel eventualele probleme ce urmau să apară. În scopul aflării adevărului și respectării principiului oralității, nemijlocirii și contradictorialității au fost audiați și partea vătămată G.D. și martorul D.T., cel care se afla în mașina părții vătămate în momentul incidentului, ale căror declarații au fost consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Astfel partea vătămată a declarat că menține declarațiile anterioare, precizând că îi cunoaște pe toți inculpații din vedere, fără a avea relații de prietenie sau de dușmănie cu vreunul dintre ei. Despre incidentul cu inculpații partea vătămată a arătat că în luna iulie 2008, într-o după amiază a fost sunat de către fratele său fiind rugat să se deplaseze la nașul acestuia pentru a-i da o sumă de bani, lucru pe care l-a și făcut însoțit fiind de martorul D.T. În momentul în care a ajuns la destinație, parcând mașina i-a văzut pe inculpați îndreptându-se către el, respectiv pe T. și D., prin fața mașinii și chiar înainte să apuce să coboare a fost lovit în zona capului din spate, fără a putea vedea de către cine.
Partea vătămată a arătat că ulterior a aflat de la martorul B.A. că cel ce l-a lovit era inculpatul D.S. Partea vătămată a mai precizat ca înainte de a fi lovit l-a lovit în apropiere de locul incidentului pe inculpatul D.M., fără a putea preciza dacă acesta la momentul respectiv avea o altă înfățișare, întrucât fizionomia este aceeași, iar în ceea ce îi privește pe inculpații T. și D. că nu i-a văzut să lovească, deși văzuse în mâna lui T. un cuțit, revenind astfel asupra declarațiilor din faza de urmărire penală în care a arătat că a fost bătut de toți inculpații, arătând totuși că inculpatul Z., care se afla cu grupul din spatele sau l-a lovit cu un obiect pe care îl avea în mână întrucât în momentul imediat următor primirii loviturii s-a întors și l-a văzut pe acesta în imediata sa apropiere având în mână un pistol.
Despre mașina cu care erau inculpații acesta a precizat ca era un „Y", în care nu se afla însă D.M. Tot în această declarație partea vătămată a arătat că nu s-au făcut presiuni asupra sa să-și retragă plângerea, nici direct de către inculpați și nici prin intermediari, cu atât mai puțin prin martorul P.E., care este nașul copilului său. Martorul D.T. a menținut declarațiile date în faza de urmărire penală, arătând că îi cunoaște pe inculpații D., T. și Z., iar în ziua incidentului l-a însoțit pe partea vătămată la o persoană pe nume N. și în timp ce îl așteptau în mașină pe acesta să coboare din bloc, de ei s-a apropiat un jeep negru din care a coborât T.M., care s-a apropiat de ei și a avut un schimb de replici cu partea vătămată, iar în momentul în care acesta a vrut să iasă din mașină l-a lovit pe acesta în cap cu un lemn.
Martorul a mai arătat că partea vătămată a parat lovitura cu mâna, moment în care el a sărit din mașină și a fugit, văzându-l și pe D.M. coborând din mașină, și auzindu-l pe acesta cum striga să fie lăsată partea vătămată în pace. În ceea ce îi privește pe ceilalți inculpați, martorul a precizat ca pe D.M. nu l-a văzut la locul incidentului, iar pe D.S. și Z.V. i-a văzut apropiindu-se în timp ce el se îndepărta în fugă dar fără a acționa în vreun fel. Martorul a precizat că după 3 - 4 zile de la incident a fost contactat telefonic de G.D. fiind rugat să declare altceva decât ce a văzut în sensul că au mai fost și alte persoane la incident. La termenul din 26 noiembrie 2009 instanța a procedat la audierea martorului N.E.A., din a cărui declarație a reținut că îi cunoaște atât pe inculpați cât și pe partea vătămată și că a asistat întâmplător la incidentul dintre aceștia.
I-a văzut pe aceștia cu două mașini, precum și faptul că inculpatul T. a coborât din mașină, după ce a avut un schimb de replici cu G.D., dar că acesta din urmă s-a îndreptat primul către mașina inculpaților și i-a aplicat o lovitură lui T. acesta ripostând la rândul său și aplicându-i o lovitură în cap cu racheta de tenis. Despre inculpații Z. și D. același martor a precizat că aceștia se aflau în spatele lui T. strigând la aceștia să se oprească, dar că nu i-a văzut pe niciunul să lovească pe cineva sau să aibă vreun obiect în mână. Martorul N.C.
a fost audiat la termenul din 09 decembrie 2009, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, instanța reținând faptul că a fost de față la incidentul care a avut loc între părți, mai precis se afla în scara blocului când l-a văzut pe T. zis P. în timp ce se afla lângă mașina părții vătămate cu care a avut un schimb de replici, după care l-a văzut pe același inculpat aplicându-i părții vătămate cu un băț de circa 4 cm grosime o lovitură. Martorul a arătat ca ceilalți inculpați, respectiv D., Z. și D.S. se aflau lângă mașina inculpatului T. fără a avea vreun obiect asupra lor. Același martor a precizat că nu-și menține declarațiile făcute în faza de urmărire penală întrucât acestea au fost consemnate și descrise de organele de anchetă, care l-au șantajat întrucât avea propriile sale probleme cu conotație penală.
La același termen a fost audiat și martorul M.C., în care acesta își menține declarațiile anterioare, că a fost de față la incidentul dintre părți, la o distanță de aproximativ 40 m, el apărând exact în momentul în care inculpatul T. se certa cu partea vătămată și a văzut cum T. l-a lovit pe acesta cu un băț cu o grosime de 3 cm, după care s-a îndepărtat, fără să fi observat că partea vătămată să fi ripostat, deși după incident l-a văzut zgâriat la cap. Același martor a precizat ca îl cunoaște pe inculpatul D.M., dar că acesta nu se afla la locul incidentului. Au fost audiați martorii I.C.P., T.M., la termenul din 09 decembrie 2009 și martorii T.H., O.E.D. și I.I., M.A.V. la termenul din 16 decembrie 2009, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei, precum și martorii D.L., M.R., I.C.A., B.N.M., B.A.M., B.A.
la termenele din 21 ianuarie 2010 și 26 ianuarie 2010, declarații în care aceștia au arătat că mențin declarațiile din faza de urmărire penală. Martorii C.C.D. și N.E.G. ale căror declarații se aflau consemnate și atașate la dosarul cauzei, în care aceștia mențin declarațiile date în faza de urmărire penală, primul arătând că nu îl cunoaște pe inculpatul I.Ș. și că nu a pus niciodată parafa sa pe nici un formular, iar semnătura de pe parafă nu îi aparține, fiind pusă de altcineva în momentele în care acordă consultații pacienților, iar al doilea precizând ca îl cunoaște pe același inculpat, fiind colegi la același spital dar că nu a făcut nici o intervenție pentru nici un pacient, iar pe inculpatul T. l-a consultat la cabinetul sau particular unde s-a prezentat cu o plagă prin înjunghiere în zona toracică.
Instanța a procedat la audierea martorului D.B. la termenul din 18 februarie 2010, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, din aceasta reținând că martorul a revenit asupra tuturor declarațiilor sale din faza de urmărire penală datorită faptului că i-a fost sugerată de către organele de cercetare, iar el s-a conformat întrucât este implicat într-un alt dosar penal intens mediatizat. A arătat însă că este adevărat că a vorbit la telefon cu inculpatul D. în seara incidentului, că acesta i-a solicitat numărul de telefon, acesta spunându-i că vrea să vorbească cu D., chiar martorul oferindu-se să-l însoțească, fără să-și amintească dacă i-a povestit că l-ar fi bătut. Martorul a precizat însă ca tatăl inculpatului Z. I-a sunat și i-a spus că acesta l-ar fi bătut pe D. Despre partea vătămată martorul a arătat că s-a întâlnit cu acesta și i-a precizat că a fost bătut fără a-i indica numele autorilor, însă precizându-i că se va răzbuna.
Din declarația martorului P.E., audiat la termenul din 26 ianuarie 2010, instanța a reținut că acesta îi cunoaște atât pe inculpați cât și pe partea vătămată, care este finul său și știe de la acesta din urmă că a avut loc o încăierare între el și alte persoane printre care și inculpatul T., dar despre care nu cunoaște detalii. Martorul a precizat că s-a întâlnit întâmplător cu inculpatul T. care i-a comunicat că dorește o întâlnire cu partea vătămată pentru a ajunge la o înțelegere în vederea împăcării și I-a rugat pe martor să stabilească o întâlnire în acest sens, dar că nu știe dacă a mai avut loc întâlnirea sau nu.Tribunalul nu a putut proceda la audierea celorlalți martori respectiv G.V.V., P.R.A.
și R.A.N, P.I., întrucât așa cum rezultă din referatele întocmite de organele de poliție aceștia nu mai locuiesc la adresele de domiciliu cunoscute, iar alte adrese nu sunt cunoscute, astfel încât urmează să fie avute în vedere declarațiile acestora din faza de urmă
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.