ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1007/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1007/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

70 din 18 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Tulcea, s-au dispus

următoarele:

În temeiul art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul M.M. la o pedeapsă de 3

ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 10 lit.

c) cu referire la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul M.M.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004.

În temeiul art. 138

din Legea nr. 295/2004 cu referire la art. 279 alin. (1) C. pen. a condamnat pe

inculpatul M.M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 10 lit.

f) și art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit

împotriva inculpatului M.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 193 C. pen.

În baza art. 264 C.

pen. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 5 luni închisoare.

În baza art. 321 alin.

(1) C. pen. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsa de 1 an închisoare.

În conformitate cu art.

33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. a dispus contopirea pedepselor aplicate

inculpatului în cea mai grea de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

durată de 2 ani.

A constatat că

inculpatul M.M. a fost reținut și arestat preventiv de la data de 17 martie 2010

până la data de 18 februarie 2011.

În temeiul art. 71 C.

pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 86

1

,

art. 86

2

, art. 86

3

C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. a

dispus suspendarea executării pedepsei principale de 3 ani închisoare sub

supraveghere pe o durată de 5 ani ce constituie termen de încercare.

A dispus suspendarea

pedepsei accesorii a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a

pedepsei închisorii.

A obligat inculpatul

ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de

supraveghere: să se prezinte la datele fixate, la serviciul de Probațiune de pe

lângă Tribunalul Tulcea; să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu,

reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și

întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să

comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de

existență.

A atras atenția

inculpatului asupra consecințelor revocării suspendării sub supravegherea

executării pedepsei, prevăzute de art. 86

4

C. pen. cu referire la art.

83 C. pen.

În temeiul art. 350 alin.

(3) C. proc. Pen. a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului M.M.,

dacă nu este arestat în altă cauză.

II. În temeiul art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul X.D., la o pedeapsă

de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 136 din

Legea nr. 295/2004 a condamnat pe inculpatul X.D. la o pedeapsă de 1 ani

închisoare.

În temeiul art. 138

din Legea nr. 295/2004 cu referire la art. 279 alin. (1) C. pen. a condamnat pe

inculpatul X.D. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 10 lit.

f) și art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. Pen. a încetat procesul penal pornit

împotriva inculpatului X.D. pentru infracțiunea prevăzută de art. 193 C. pen.

În baza art. 321 alin.

(1) C. pen. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsa de 1 an închisoare.

În conformitate cu art.

33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. a dispus contopirea pedepselor aplicate

inculpatului în cea mai grea de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

durată de 2 ani.

A constatat că

inculpatul X.D. a fost reținut și arestat preventiv de la data de 17 martie 2010

până la data de 18 februarie 2011.

În temeiul art. 71 C.

pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 86

1

,

art. 86

2

, art. 86

3

C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. a

dispus suspendarea executării pedepsei principale de 3 ani închisoare sub

supraveghere pe o durată de 5 ani ce constituie termen de încercare.

A dispus suspendarea

pedepsei accesorii a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a

pedepsei închisorii.

A obligat inculpatul

ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de

supraveghere; să se prezinte la datele fixate, la serviciul de Probațiune de pe

lângă Tribunalul Tulcea; să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu,

reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și

întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să

comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de

existență.

A atras atenția

inculpatului asupra consecințelor revocării suspendării sub supravegherea executării

pedepsei, prevăzute de art. 86

4

C. pen. cu referire la art.  83 C.

pen.

În temeiul art. 350 alin.

(3) C. proc. Pen. a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului X.D.,

dacă nu este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 17

din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea fragmentelor vegetale rămase după

efectuarea analizelor, respectiv a cantității de 11,3 gr. și a cantității de

60,8 gr. depusă la I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii din 18 martie 2010.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în

cauză, a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr.

18/D/2010 din 7 aprilie 2010 al D.I.I.C.O.T - Biroul Teritorial Tulcea, s-a

dispus trimiterea în judecată a inculpaților M.M. și X.D., pentru săvârșirea de

fiecare, a infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, de art.

136 din Legea nr. 295/2004, de art. 138 din Legea nr. 295/2004, cu ref. la art.

279 alin. (1) C. pen., de art. 193 C. pen. și de art. 321 alin. (1) din C. pen.

Inculpatul M.M. a

fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 264 C.

pen.

S-a

reținut prin actul de acuzare că cei doi inculpații au procurat și deținut în

locuința ce o foloseau în comun, cantitatea de 66 gr. cannabis în scopul

vânzării acesteia unor persoane interesate, au procurat, deținut, purtat și

transportat fără drept, arme și muniții letale și la data de 13 martie 2010,

aflându-se în localul “T.G.” al SC P.P. SA din municipiul Tulcea și având

asupra lor câte un pistol, l-au amenințat cu moartea pe barmanul B.C., au

folosit o armă executând câte un foc și au produs scandal public, dedându-se la

acte și gesturi reprobabile, în sensul că au țipat, au proferat cuvinte și

expresii obscene, au distrus mobilier și sticle de băuturi alcoolice, deranjând

pe ceilalți consumatori.

Cu

privire la conduita inculpaților în cursul urmăririi penale, s-a arătat de

către procuror că aceștia au avut o atitudine deosebit de negativă, sfidând

evidența probatorie, iar inculpatul M.M., pentru a îngreuna și zădărnici

urmărirea penală față de inculpatul

X.D., a declarat în mod mincinos că este

singurul responsabil de procurarea, deținerea și folosirea armamentului și a

muniției în localul public, precum și de procurarea și deținerea drogurilor.

S-a

mai precizat faptul că inculpatul M.M. are antecedente penale și că ambii

inculpați au fost reținuți la data de 17 martie 2010, iar ulterior arestați

preventiv în baza încheierii nr. 14 din 18 martie 2010 a Tribunalului Tulcea.

S-a

constatat că în cauză:

-

A fost menținută măsura arestării preventive a celor doi inculpați. Deși prin

încheierea din 16 noiembrie 2010 s-a apreciat că măsura arestării preventive

poate fi înlocuită cu măsura mai puțin restrictivă de libertate (aceea a

obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței de judecată),

hotărârea instanței a fost casată prin decizia Curții de Apel Constanța.

-

Inculpații au fost de acord să declare în cauză, recunoscând numai unele din

învinuirile aduse lor, prin actul de acuzare (declarația inculpatului X.D.

filele 178-179 și 281 vol. 1 și declarația inculpatului M.M., fila 181).

Au

fost ascultați martorii: M.G. (fila 93 vol. II), G.S. (fila 94, vol. II), C.A.G.

(filele 43-44 vol. II), G.M. (fila 45 vol. II), W.T. (fila 46 vol. II), C.V.

(fila 47 vol. II), M.T. (fila 48 vol. II).

-

Nu a putut fi audiată partea vătămată B.C., deși a fost citată și cu mandat de

aducere, (rezultând din procesul-verbal de executare că este plecat în Belgia -

fila 92) și martorul P.L. (care este plecat în Portugalia - fila 83, 97).

-

În cursul urmării penale au fost recoltate probe biologice de urină

inculpatului M.M. cât și martorei C.A.G.. Buletinele de analiză toxicologică nu

au relevat însă consumul anterior al nici unei substanțe aflată sub control

național. Inculpatul M.M. a explicat această situație susținând că drogurile

sunt slabe, și astfel, conținutul de substanță activă din canabisul consumat,

era foarte scăzut.

-

În cursul urmăririi penale au fost efectuate o expertiză balistică și

dactiloscopică. Din raportul de expertiză balistică din 18 martie 2010, reiese

că ambele tuburi de cartuș inscripționate 10-94, descoperite la fața locului

mai sus-citat, au fost trase cu aceeași armă de foc, făcând parte din categoria

de muniții letale și că tipul armei cu care au fost trase respectivele tuburi

este letală, (pistol sau revolver) cu cal. de 9 mm. Raportul de verificare

efectuat în vedere implementării în baza de date a sistemului I.B.I.S. al

I.G.P.R., concluzionează că arma folosită pentru tragerea celor două cartușe nu

este cunoscută ca fiind anterior folosită pe teritoriul României. Rapoartele de

expertiză dactiloscopică concluzionează că urmele papilare ridicate de pe

bunurile distruse în barul “T.G.” aparțin deopotrivă ambilor inculpați.

-

Administratorul Localului “T.G.”, martorul M.G., nu a formulat plângere

prealabilă pentru infracțiunea de distrugere și nici pretenții civile. S-a

susținut prin actul de acuzare că partea vătămată B.C., nu s-a constitut parte

civilă în cauză.

-

În cauză, au fost întocmite rapoartele de constatare tehnico-științifică din 16

martie 2010 și din 17 martie 2010 referitoare la fragmentele vegetale

prezentate spre analiză și raportul de expertiză balistică din 18 martie 2010

(filele 46 – 50 dosar urmărire penală).

Inculpații

sunt prieteni, ei cunoscându-se pe teritoriul statului spaniol.

La

data de 3 februarie 2010, aceștia au venit în România, locuind o perioadă de

aproximativ două săptămâni în apartamentul părinților inculpatului M.M. din

Tulcea după care au închiriat un apartament care aparținea numitului P.N.,

chiria fiind plătită de inculpatul X.D.

De

vineri 12 martie 2010 până duminică, 14 martie 2010, în apartamentul respectiv

a locuit și martora C.A.G. care, l-a începutul lunii martie 2010 l-a cunoscut

într-un club pe inculpatul X.D., împrietenindu-se cu acesta.

În

seara zilei de 12 martie 2010, venind la locuința inculpatului X.D., în care se

afla și inculpatul M.M., C.A.G. a văzut un pistol, armă despre care a crezut

inițial că este de jucărie.

În

discuția purtată ulterior, pentru a o convinge că este o armă de foc adevărată,

inculpatul X.D. a scos la vedere trei cartușe din buzunar, muniție descrisă ca

fiind cu glonț.

Pentru

a-i dovedi că pistolul nu este jucărie inculpatul X.D. a armat pistolul și a

percutat în „orb” spre podea, ambii inculpați, ce păreau a deține împreună

respectiva armă, au declarat martorei că au permise de port-armă.

În

aceeași seară, inculpatul M.M. a plecat în oraș pentru a cumpăra ceva de băut

iar la întoarcere, în jurul orelor 23

00

, le-a spus lui X.D. și

martorei C.A.G., că a fost prins de poliție cu droguri și va trebui să meargă a

doua zi, să dea probe de urină.

Într-adevăr,

în seara zilei de 12 martie 2010, în jurul orelor 22

00

, pe când se

afla în trafic pe itinerariul din municipiul Tulcea, la volanul autoturismului,

înmatriculat în Spania, de culoare albastră, inculpatul M.M. a fost interceptat

și oprit în trafic de către lucrătorii operativi din cadrul S.C.C.O. Tulcea.

Fiind

interogat dacă deține asupra sa substanțe aflate sub control național, sus-numitul

a negat.

După

plecarea de pe loc a autoturismului, pe asfaltul de sub acesta au fost găsite 2

ambalaje din plastic de culoare albastră în interiorul cărora se aflau

fragmente de natură vegetală.

În

raport de această situație, inculpatul M.M. a declarat că în ambalajele

respective se afla circa 2 gr de cannabis, cumpărat în urmă cu aproximativ 5

zile, de pa raza municipiului Constanța, de la un necunoscut, în vederea

consumului propriu.

Analiza

de specialitate a relevat că în cele două ambalaje se află într-adevăr 1,9 gr.

cannabis.

Probele

au făcut obiectul constatării tehnico-științifice prin raportul din 17 martie 210,

stabilindu-se că cele 1,6 grame de fragmente vegetale reprezintă cannabis cu o

concentrație de T.H.C. de 8,24%.

În

aceeași noapte, după revenirea inculpatului M.M. de la sediul S.C.C.O. Tulcea,

acesta împreună cu inculpatul X.D. și martora C.A.G. au hotărât să se deplaseze

la o pensiune, pe raza localității Colina, din Județul Tulcea pentru a se

distra, ajungând acolo, în jurul orelor 0,3 am loc unde i-au întâlnit pe W.T.

și M.T.

A

doua zi, respectiv pe 13 martie 2010, inculpații împreună cu martorii C.A.G. și

M.T.P. au revenit în Tulcea, deplasându-se la barul “T.G.”, unde, au consumat

băuturi alcoolice și cafea, ambii inculpați și M.T. erau sub influența

alcoolului.

În

jurul orelor 12, după terminarea consumației, au ieșit din bar cu intenția de a

pleca acasă și când au ajuns lângă mașină, inculpatul X.D. a constatat că îi

lipsește telefonul mobil, astfel încât s-a întors la local însoțit de

inculpatul M.M. și de M.P.

Ambii

inculpați au început să țipe, acuzându-l pe barmanul B.C. de sustragerea

telefonului mobil.

Acest

prim episod al scandalului a fost perceput de martorii C.V., G.M., P.L. și încă

o persoană numită Petre.

După

acest episod, inculpații împreună cu martora C.A.G. s-au deplasat la locuința

inculpatului X.D..

De

aici, inculpatul M.M. a luat un pistol din spatele unei canapele, martora C.A.G.

neputând preciza dacă era aceeași armă pe care a văzut-o la inculpatul X.D.,

apoi, ambii inculpați s-au întors la localul “T.G.” însoțiți și de martorul M.T.,

unde s-au dedat la manifestări violente, în sensul că au spart sticle cu

băutură alcoolică, au proferat injurii, iar inculpatul X.D. a aruncat cu o

cărămidă în bar.

Mai

mult, inculpatul X.D., pentru a obține astfel restituirea telefonului său

mobil, a executat două focuri de armă, unul în perete și altul într-un geam al

localului, considerând că astfel îl va intimida pe barmanul B.C.

Profitând

de neatenția inculpaților, B.C. l-a sunat pe administratorul localului,

respectiv pe martorul M.G. care a anunțat organele de poliție.

La

sosirea agenților de poliție, barmanul B.C. nu le-a spus acestora că persoana

care a tras cu arma se află încă în local și nici nu i-a indicat pe cei doi inculpați

care se aflau în local, fapt care dovedește că într-adevăr barmanul se afla în

relații de amiciție cu inculpatul M.M.  (fapt susținut de inculpați) și ar fi

dorit aplanarea conflictului.

Susținerile

din actul de acuzare - bazate pe declarațiile părții vătămate B.C. - conform

cărora acesta „La sosirea agenților de poliție, datorită faptului că inculpatul

X.D. avea pistolul îndreptat spre partea vătămată B.C. lângă care se alfa pe

canapea, de frică pentru a nu fi împușcat, acesta le-a spus lucrătorilor

operativi că cei doi care au făcut scandal au plecat” nu au fost reținute ca

reale, fiind infirmate de declarațiile martorului G.S. (fila 94 dosar, vol.

II), care a susținut că partea vătămată B.C. a rămas la masă cu inculpații,

încă 5 minute de la sosirea agenților de poliție.

Mesele

din local sunt puțin mai joase decât canapelele așa încât mâinile celor așezați

erau la vedere. Toți patru aveau mâinile libere.

Mai

mult, martorul a declarat că l-a invitat pe barman afară, crezând că acesta nu

dorește să vorbească în prezența celor din local, loc unde barmanul a continuat

să îi prezinte această situație, spunând că persoanele care au provocat scandal

au plecat. Acesta nu a lăsat impresia că ar fi panicat sau stresat de cele

întâmplate.

Observând,

orificiul din fereastra de lângă ușa de acces în bar și apreciind ca fiind

produs de glonț, primii polițiști au sesizat Dispeceratul I.P.J. Tulcea, în

continuare la fața locului deplasându-se un număr de peste 10 lucrători operativi,

polițiști și/sau jandarmi.

În

cursul cercetărilor demarate, așa cum reiese din procesul-verbal de cercetare

la fața locului, au fost găsite și ridicate 2 tuburi cartuș, un proiectil glonț

tras) turtit, s-au făcut fotografii judiciare, s-au ridicat amprente papilare.

Prin

expertiza balistică efectuată în cauză s-a stabilit că ambele tuburi de cartuș

au fost trase cu aceeași armă de foc, făcând parte din categoria de muniții

letale și că tipul armei cu care au fost trase, este la fel.

Arma

deținută de cei doi inculpați și folosită în localul “T.G.” nu a fost găsită,

inculpații declarând că fiind foarte speriați de consecințele faptelor lor au

aruncat-o în Dunăre.

La

data de 14 martie 2010, martora C.A.G. însoțită de tatăl său, a permis

organelor judiciare, pătrunderea în apartamentul inculpatului X.D., deoarece

avea o cheie și le-a predat acestora o pungă în care s-a dovedit că era,

cantitatea de 64,1 gr. cannabis, drog de risc, conform raportului de constatare

tehnico-științifică din 16 martie 2010 (filele 68-70 dosar urmărire penală și fila

59 dosar urmărire penală).

Analizând

declarațiile inculpatului M.M. în cursul urmăririi penale, instanța a constatat

că într-adevăr acestea au fost deosebit de contradictorii.

Deși

inculpatul a beneficiat de asistența juridică a unui avocat și i s-a adus la

cunoștință faptul că are dreptul să nu facă nici o declarație (proces-verbal

din 17 martie 2010, fila 204 dosar urmărire penală) totuși, acesta, prin

afirmațiile făcute, a îngreunat desfășurarea urmăririi penale, față de

prietenul său, inculpatul X.D., declarând că acesta din urmă nu a avut și nu a

folosit nici un fel de armament și muniție, luându-și totodată răspunderea

faptelor comise în barul “T.G.”.

Probele

administrate în cauză au demonstrat că dimpotrivă, cel care a tras cu arma din

localul “T.G.” de două ori (în perete și într-un geam) a fost inculpatul X.D. -

faptă recunoscută de acesta din urmă.

Din

probele administrate în cauză, nu au rezultat elemente de fapt care să conducă

la concluzia certă că și inculpatul M.M. a executat focuri de armă în acest

local.

Pentru

a reține această situație de fapt, s-a constatat că B.C. a fost audiat în cauză

în calitate de parte vătămată deși, acesta nu a formulat plângere penală

prealabilă împotriva celor doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare

prevăzută de art. 193 C. pen.

Având

în vedere faptul că inculpații au fost cercetați inițial pentru comiterea

infracțiunii de tentativă la omor calificat, au fost analizate declarațiile

părții vătămate B.C., rezultând că nici una nu întrunește condițiile pentru a

putea fi considerată plângere penală prealabilă deoarece nu rezultă expres

cererea de tragere la răspundere penală a făptuitorilor.

Aprecierea

părții vătămate cu privire la faptul că viața sa a fost pusă în pericol (fila

165 din dosarul de urmărire penală) s-a considerat că nu poate echivala, din

punct de vedere procedural, cu o plângere penală prealabilă.

Au

fost avute în vedere prevederile art. 286 C. proc. pen., conform cărora:

„Dacă într-o cauză în

care s-au făcut acte de cercetare penală se consideră ulterior că fapta urmează

a primi o încadrare juridică pentru care este necesară plângerea prealabilă,

organul de cercetare penală cheamă partea vătămată și o întreabă dacă înțelege

să facă plângere. În caz afirmativ, organul de cercetare penală continuă

cercetarea. În caz contrar, transmite actele procurorului în vederea încetării

urmăririi penale”.

Ori,

în speță, nu s-a procedat în sensul prevederilor citate.

B.C.,

a fost audiat numai în cursul urmăririi penale și doar în calitate de parte vătămată,

iar în fața instanței nu a fost posibilă audierea sa pentru administrarea

probei nemijlocit și contradictoriu conform art. 289 C. proc. pen.

B.C.

nefiind audiat în calitate de martor sub prestare de jurământ, instanța nu a

dat eficiență prevederilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. ca în cazul

martorului P.L.

Pentru

aceste motive, declarațiile date de B.C., în cursul urmăririi penale, au fost

analizate cu rezerve, constatându-se că unele susțineri nu se coroborează cu

probele administrate în cauză.

Astfel,

nu a putut fi reținut faptul că ambii inculpați s-ar fi aflat în posesia unei

arme și nici faptul că inculpatul M.M. a executat la rândul său un foc de armă,

deoarece nu există și alte probe care să confirme aceste susțineri.

Din

declarațiile martorului M.T.P., date în cursul cercetării judecătorești, (fila

48 vol. II), dar și în faza urmăririi penale (fila 180), coroborate cu

declarațiile celorlalți martori audiați în cauză (fila 46 - martorul W.T.) și

declarațiile inculpaților, a rezultat că acest martor era într-adevăr în stare

avansată de ebrietate la data de 13 martie 2010, întrucât a consumat băuturi

spirtoase, atât în noaptea precedentă la pensiunea din localitatea Colina, cât

și în barul “T.G.”

Acest

aspect a rezultat din aproape toate probele administrate în cauză, astfel

încât, instanța a avut în vedere declarația acestui martor din cursul

cercetării judecătorești, când a arătat că ceea ce a relatat la poliție, nu

reprezintă ceea ce a perceput personal, ci mai mult ceea ce a înțeles din discuțiile

polițiștilor.

Din

procesul-verbal întocmit la 13 martie 2010, orele 12

30

de către subcomisar

T.A. (fila 203 dosar urmărire penală) a rezultat că inculpatul M.M. era în

stare avansată de ebrietate, situație ce a fost consemnată și în buletinul de

examinare clinică însoțitor al prelevării probelor biologice.

S-a

reținut de asemenea - conform declarațiilor inculpatului M.M. - că acesta, în

intervalul 1

00

- 13

00

din 13 martie 2010 a consumat 1.500

ml Whisky și 5 l de vin și din acest motiv a fost invitat să se prezinte la

sediul S.C.C.O. Tulcea pentru a fi ascultat la 14 martie 2010.

Față

de cele consemnate în procesul-verbal amintit mai sus, declarațiile

inculpaților și ale martorilor, instanța a reținut că, în realitate, ambii

inculpați erau la 13 martie 2010, în stare de ebrietate, situație ce a

influențat în mod negativ comportamentul acestora.

Față

de considerentele expuse, s-a reținut faptul că declarația martorului W.T. care

a susținut că a văzut la inculpați un pistol în dimineața zile de 13 martie

2010, dar și în noaptea precedentă, nu se coroborează cu alte probe.

Față

de cele constatate, s-a apreciat că cei doi inculpați se fac vinovați de

săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, faptă prevăzută de art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000, întrucât au deținut împreună cantitatea de 66

grame cannabis în scop de vânzare.

Chiar

dacă inculpații au negat deținerea drogurilor în scopul vânzării (inculpatul M.M.

susținând că obișnuia să fumeze ocazional câte o țigară confecționată), s-a

reținut vinovăția acestora.

Pentru

aceasta, a fost avută în vedere și practica judiciară în materie, care

stabilește faptul că o persoană care deține o cantitate cât de mică de droguri,

dar nu este consumator, nu va comite infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea

nr. 143/2000, ci infracțiunea descrisă în art. 2.

Inculpatul

X.D. a negat faptul că ar fi consumator de droguri, declarația martorei C.A.G.

care a declarat că l-a văzut odată „trăgând un fum ” necoroborându-se cu alte

probe.

Cât

privește explicațiile inculpatului M.M. conform cărora drogul pe care îl

deținea era foarte slab și de aceea buletinul de analiză toxicologică nu

confirmă consumul de cannabis, s-a constatat că nu sunt susținute de probe

științifice.

De

asemenea, inculpații X.D. și M.M. s-a apreciat că se fac vinovați de săvârșirea

infracțiunii de efectuare fără drept a operațiunilor cu arme și muniții

prevăzută de art. 138 din Legea nr. 295/2004 cu referire la art. 279 alin. (1) C.

pen., deoarece au procurat, deținut și transportat fără drept, armă letală și

muniție (două gloanțe) și de ultraj contra bunelor moravuri, faptă prevăzută de

art. 321 alin. (1) C. pen. deoarece la data de 13 martie 2010, aflându-se în

localul “T.G.” din municipiul Tulcea, s-au dedat la acte reprobabile, au țipat,

au proferat injurii, au spart sticle cu băuturi, provocând scandal public.

În

aceste împrejurări, inculpatul X.D. a executat două focuri de armă, unul în

perete și altul în geam cu arma letală cu calibru de 9 mm, folosind muniție

letală.

Fapta

acestuia s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004.

Situația

a rezultat din declarațiile celor doi inculpați, coroborată cu procesul-verbal

de cercetare la fața locului și cu raportul de expertiză balistică.

Întrucât

elementele de fapt rezultate din probele administrate în cauză nu au dovedit

fără dubiu faptul că și inculpatul M.M. a executat un foc cu arma letală, s-a

dispus achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 136

din Legea nr. 295/2004, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. c) C. proc.

pen., fapta fiind comisă de o altă persoană.

Pentru

considerentele privind lipsa plângerii prealabile a părții vătămate B.C.,

invocate anterior, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva celor

doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prevăzută de art.

193 C. pen.

Conform

art. 264 C. pen. constituie infracțiunea de

favorizarea infractorului

,

„ajutorul dat unui

infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii

infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau

executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul

infracțiunii”.

În

literatura de specialitate a fost subliniat faptul că ajutorul trebuie dat

pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea

pedepsei.

Această

cerință a legii se referă la latura obiectivă a infracțiunii deoarece ea indică

destinația obiectivă a actului de favorizare și nu finalitatea subiectivă a

acestui act.

Prin

urmare, infracțiunea are o existență autonomă, putând fi reținută și atunci

când cel favorizat nu a fost trimis în judecată.

În

practica judiciară s-a considerat că sunt îndeplinite elementele constitutive

ale acestei infracțiuni atunci când un deținut sesizează organele de urmărire

penală, afirmând că este autorul unei infracțiuni pe care în realitate nu a

comis-o, pentru a zădărnici urmărirea penală împotriva adevăratului vinovat.

Examinând

declarațiile inculpatului M.M. prin care acesta - fără vreo înțelegere prealabilă

cu inculpatul X.D. - a susținut în mod mincinos, că prietenul său X.D. nu a

avut și nu a folosit nici un fel de armament sau muniție, s-a constatat că sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 264 C.

pen., inculpatul acționând cu intenția directă de a zădărnici urmărirea penală

a inculpatului X.D.

La

individualizarea pedepselor s-au avut în vedere, conform art. 72 C. pen., modul

concret și împrejurările comiterii faptelor, precum și urmările acestora,

constatându-se totodată, că inculpații sunt tineri și fără antecedente penale,

contrar susținerii din actul de acuzare.

Această

situație rezultă din analiza cazierelor judiciare (filele 261 și 262), amenda

administrativă aplicată inculpatului M.M. pentru infracțiunea de tăinuire

prevăzută de art. 221 C. pen. neputând fi inclusă, în opinia instanței, în

sfera ilicitului penal.

S-a făcut aplicarea art.

33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., privind contopirea pedepselor.

S-a aplicat

inculpaților potrivit art. 71 alin. (1), (2) și (3) C. pen., pedeapsa accesorie

a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen.

Având

în vedere circumstanțele personale ale inculpaților, care sunt tineri, la prima

confruntare cu legea penală, s-a apreciat că aceștia au perspective ridicate de

reintegrare în societate.

Inculpații

au fost cercetați în stare de arest preventiv, durata prevenției lor fiind

considerabilă.

Aceste

aspecte au condus la aprecierea faptului că întregul proces penal și

pronunțarea condamnării constituie un avertisment real pentru inculpați și

aceștia se vor putea îndrepta și fără să execute pedepsele rezultante în regim

de detenției.

Pentru

considerentele expuse, față de prevederile art. 86

1

, art. 86

2

art. 86

3

C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus

suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor stabilite față de ce doi

inculpați, pe o durată de 5 ani ce constituie termen de încercare.

S-a

atras atenția inculpaților că, dacă în cursul termenului de încercare vor

săvârși din nou o infracțiune, se va dispune revocarea suspendării sub

supraveghere executării pedepselor aplicate prin prezenta hotărâre și

executarea acestora alăturat pedepselor ce se vor aplica pentru noua infracțiune.

Revocarea

suspendării sub supraveghere a executări pedepsei se va dispune și în cazul

nerespectării măsurilor de supraveghere stabilite de lege.

Inculpații

au fost obligați, ca pe durata termenului de încercare să se supună

următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate, la

serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea; să anunțe în prealabil,

orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate

mijloacele lui de existență.

Față de prevederile art.

350 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a

inculpatului X.D., dacă nu este arestat în altă cauză.

În conformitate cu art.

17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea fragmentelor vegetale rămase

după efectuarea analizelor, respectiv a cantității de 11,3 gr. și a cantității de

60,8 gr. depusă la I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii din 18 martie 2010.

Împotriva

susmenționatei sentințe au formulat apel D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial

Tulcea, inculpații X.D. și M.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, sub următoarele aspecte:

În apelul formulat de

D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Tulcea se arată:

Instanța de fond a

realizat o greșită individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpați

atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare.

Se susține că nu s-au

avut în vedere în mod corespunzător circumstanțele personale ale inculpaților,

care au antecedente penale, inculpatul M. în țară, iar ambii inculpați și în

străinătate, ecoul social deosebit al faptelor comise, atitudinea adoptată de

inculpați după comiterea faptelor, au fugit, au făcut pregătiri pentru a pleca

din țară, au dat declarații mincinoase în fața organelor de urmărire penală, nu

au loc de muncă și nici un venit urmăribil, existând astfel posibilitatea ca

inculpații să comită noi infracțiuni, cu atât mai mult cu cât inculpații s-au

folosit de o armă.

Pentru inculpatul X.D.

se relevă că, în mod greșit instanța de fond a dispus suspendarea sub

supraveghere a pedepsei având în vedere că acesta este cetățean albanez,

extracomunitar, astfel încât se intră în contradicție cu dispozițiile legale care

reglementează regimul intrării și șederii străinilor în România.

În mod greșit

instanța de fond a dispus achitarea inculpatului M.M. pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004, stabilindu-se eronat că

fapta nu a fost săvârșită de către acesta.

Se susține că, la

dosarul cauzei ar exista probe că inculpatul a tras cu pistolul în bar, stare

de fapt care rezultă chiar din propriile declarați coroborate cu declarațiile

părții vătămate B.C. și ale unora dintre martorii audiați în cauză.

Se reliefează că

soluția de achitare este în contradicție cu condamnarea aceluiași inculpat pentru

infracțiunea prev. de art. 138 din Legea nr. 295/2004 în ref. la art. 279 alin.

(1) C. pen., deoarece, pe de o parte se relevă coposesia ambilor inculpați

asupra armei, existând încă indicii neexploatate suficient că, în cauză ar fi

vorba de 2 arme.

Nu s-a probat că, în

local ar fi avut loc un transfer al armei de la un inculpat la altul.

În mod greșit

instanța de fond a dispus încetarea procesului penal față de ambii inculpați

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 193 C. pen., apreciind în mod

eronat că lipsește plângerea prealabilă.

În acest sens, se

arată că, după ce i s-a adus la cunoștință schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de tentativă de omor în cea de amenințare, partea vătămată și-a

însușit în mod expres această calitate arătând doar că nu se constituie parte

civilă însă își menține plângerea și declarațiile anterioare.

Se face trimitere la

practica și literatura de specialitate, potrivit cu care schimbarea încadrării

juridice, operată din oficiu nu impune o nouă plângere, plângerea inițială

fiind convertită automat și din oficiu în plângere prealabilă, atâta vreme cât

victima infracțiunii își manifestă în mod expres voința de a se judeca cu

autorul infracțiunii.

În apelul formulat de

inculpatul M.M. se arată următoarele:

În mod greșit

instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000, impunându-se schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev.

de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, întrucât nu s-a probat că,

inculpatul ar fi vândut, distribuit sau efectuat operațiuni privind circulația

drogurilor de risc.

Se susține că, din

materialul probator administrat rezultă că inculpatul a deținut droguri de risc

pentru consum propriu.

În mod greșit

instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 138 din Legea nr. 295/2004, întrucât din materialul

probator nu rezultă că acesta ar fi deținut, confecționat sau ar fi purtat arme.

Se face trimitere la declarația

inculpatului X.D. și la declarațiile martorilor C.V., P.L. și G.M.

Se reliefează că,

martorul C.V. a susținut că întâlnindu-se cu barmanul B.C. la sediul poliției,

acesta i-a spus atât lui cât și polițiștilor că albanezul a tras cu pistolul în

bar iar martorul P.L. a susținut în declarația sa că, ar fi auzit că albanezul

s-ar fi întors și ar fi tras cu pistolul în bar, martorul relatând că și

barmanul i-ar fi spus același lucru.

Se face trimitere și

la declarația agentului de poliție G.S.I., potrivit cu care barmanul i-ar fi

spus că dintre cei trei reîntorși la prânz, unul a scos un pistol și a tras de

două ori, identificându-l pe cel care a tras ca fiind cel mai înalt.

În mod greșit

instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de

art. 321 alin. (1) C. pen., întrucât această infracțiune nu a existat în

elementele sale constitutive.

Se susține că, prin

conduita inculpatului, în bar nu s-ar fi provocat scandal public și nici o

tulburare a liniștii publice având loc doar o discuție contradictorie cu

privire la pierderea unui telefon, purtată între inculpatul X.D. și B.C.

S-a arătat că, deși

această discuție a fost percepută, la un moment dat, de persoane care jucau

rummy într-un separeu, acest fapt nu poate conduce la concluzia unui scandal

public, cu atât mai mult cu cât, cele trei persoane, în declarațiile lor, au

arătat că s-a făcut liniște și după aprox. 30 de minute au plecat rămânând

barmanul singur.

Se solicită a se avea

în vedere că, la momentul uzului de armă, în bar nu era nimeni.

Se reliefează că,

inculpatul nu a avut nici o implicare în discuția dintre X.D. și B.C. și nici

în executarea celor două focuri de armă, sens în care se face trimitere la declarațiile

martorilor menționați.

În mod greșit

instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 264 C. pen., întrucât intenția sa nu a fost de a-l

favoriza pe celălalt inculpat, acesta fiind foarte dezorientat și influențat de

alte persoane, inclusiv de cei care i-au acordat asistență juridică și ar fi

luat asupra sa fapte pe care nu le-a săvârșit.

Instanța de fond a

realizat o individualizare greșită a pedepsei atât sub aspectul cuantumului cât

și al modalității de executare, pin nereținerea circumstanțelor atenuante prev.

de art. 74 C. pen.

Ca modalitate de

executare se apreciază că sunt întrunite condițiile impuse de art. 81 C. pen.

În apelul formulat,

inculpatul Y.D. a arătat:

În mod greșit

instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri de risc întrucât la dosarul cauzei nu există

probe în cest sens.

Se face trimitere la

declarația martorei C.A., care afirmă doar faptul că i-ar fi văzut pe cei doi

inculpați fumând ceva, fără însă a putea preciza ce țigări erau, declarație ce

a fost menținută și în fața instanței de fond.

În ceea ce privește

infracțiunea de folosire fără drept a unei arme, se relevă că, întra-adevăr a

folosit arma dar nu pentru a-l amenința pe numitul B.C.

Se arată că, din

probatoriul administrat în cauză, rezultă că tot incidentul s-a declanșat de la

simplul fapt că și-a uitat telefonul în bar iar barmanul a avut un comportament

necorespunzător față de inculpat.

Se susține că, uzul de

armă s–a făcut pe fondul, consumului exagerat de băuturi alcoolice și a

supărării determinată de pierderea telefonului.

Prin Decizia penală nr.

38/P din 21 martie 2013 Curtea de Apel Constanța în baza art. 379 alin. (1) pct.

1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile formulate de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul

Teritorial Constanța - Biroul Teritorial Tulcea și de apelanții inculpați M.M.

și X.D. împotriva sentinței penale nr. 70 din 18 februarie 2011 pronunțată de

Tribunalul Tulcea în Dosar nr. 1158/88/2010.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., a obligat apelanții inculpați M.M. și X.D. la plata a câte

800 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 192 alin.

(3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul

Teritorial Constanța - Biroul Teritorial Tulcea au rămas în sarcina statului.

În baza art. 189 C.

proc. pen., onorariul parțial avocat oficiu, în sumă de câte 50 lei, s-a

stabilit a fi avansat din fondurile MJ.

Onorariul traducător

pentru termenele din 01 martie 2012 și 28 iunie 2011 în cuantum de 900 lei s-a

avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de prim control judiciar a constatat că situația de

fapt reținută de prima instanță corespunde realității.

De asemenea, din

probe a rezultat că nu se poate reține că inculpatul M.M. a săvârșit

infracțiunea prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004, declarația părții

vătămate B.C. fiind contradictorie și necoroborându-se cu alte probe, astfel

încât s-a dat prevalență declarațiilor inculpaților M.M. și X.D., dubiul

profitând inculpaților.

Instanța de apel a

considerat că organele de urmărire penală nu i-au adus la cunoștință părții

vătămate faptul că poate formula plângere prealabilă și nici dacă intenționează

să formuleze o astfel de plângere împotriva inculpatului, ci doar faptul că în

calitate de parte vătămată ar putea să se constituie parte civilă, astfel încât

în mod corect s-a dispus încetarea procesului penal, pentru ambii inculpați,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 193 C. pen.

Corectă a fost

apreciată soluția de condamnare a inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, atâta timp cât cantitatea găsită

asupra inculpaților era destul de mare pentru a fi destinată uzului propriu,

iar asupra inculpatului M.M. s-a găsit o cantitate deja porționată, ceea ce nu

s-ar fi justificat dacă ar fi fost destinată consumului propriu, coroborat și

cu faptul că în urma analizelor efectuate nu s-a probat că acesta ar fi

consumat drogurile.

Participarea inculpatului

M.M. la incidentul din bar a fost apreciată ca fiind probată cu declarațiile

martorilor M.T.P., W.T., C.V., G.M., P.L., cu raportul de expertiză

dactiloscopică, astfel încât, în mod corect, în opinia instanței, s-a dispus

condamnarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 295/2004

cu referire la art. 279 alin. (1) C. pen.

Faptul că inculpatul M.M.

a susținut, în mod mincinos, că prietenul său X.D. nu a avut și nu a folosit

nici un fel de armament sau muniție, nu a fost considerat relevant, motiv

pentru care s-a apreciat în mod corect și comiterea infracțiunii prevăzută de art.

264 C. pen.

La individualizarea

pedepsei au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., iar în ceea ce

privește modalitatea de executare a pedepsei s-a apreciat că scopul acesteia

poate fi atins fără executare în regim privativ de libertate.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța și

inculpații M.M. și X.D..

Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial

Constanța a criticat hotărârea instanței de apel pentru greșita achitare a

inculpatului M.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 136 din Legea nr.

295/2004 (caz de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.),

pentru greșita încetare a procesului penal față de inculpați în privința faptei

de amenințare (caz de casare prev. de art. 385

9

pct. 16 C. proc.

pen.), pentru greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpaților M.M. și X.D.

și greșita aplicare a dispozițiilor relative la suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei (art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.), omisiunea de

a deduce durata detenției preventive din pedeapsa rezultantă (caz de casare

prev. de art. 385

9

pct. 17

1

-17

2

C. proc. pen.),

greșita aplicare a legii cu privire la confiscarea specială (caz de casare

prev. de art. 385

9

pct. 17

1

- 17

2

C. proc.

pen.), solicitând:

- condamnarea

inculpatului M.M.

și pentru in­fracțiunea prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004;

- condamnarea inculpa

ților M.M. și X.D. și

pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prevăzută de art. 193 C. pen.;

- majorarea

pedepselor stabilite de prima instan

ță pentru infracțiunile reținute inculpaților

M.M. și X.D.;

- aplicarea fa

ță de ambii inculpați

a câte unui spor de pedeapsă, calculat potrivit art.  34 alin. (1) lit. b) C.

pen.;

-

înlăturarea

prevederilor art. 86

1

C. pen. pentru ambii inculpați;

- executarea

în regim privativ de libertate

a pedepselor rezultante aplicate inculpaților M.M. și X.D.;

- deducerea, din

durata pedepselor rezultante a perioadei c

ât inculpații au fost reținuți și arestați

preventiv în cauză, conform art. 88 C. pen.;

-

înlăturarea

dispoziției privind confiscarea specială a 11,3 grame de fragmente vegetale

care nu conțin substanțe stupefiante ori psihotrope;

- confiscarea special

ă a celor două tuburi

de cartuș și a glonțu­lui, bunuri deținute și folosite de inculpați și ridicate

de la fața locului.

În susținerea orală a

recursului, reprezentantul Parchetului a renunțat la o parte din motivele de

recurs ce vizează omisiunea deducerii duratei detenției preventive din

pedepsele rezultante aplicate și la greșita aplicare a legii în ceea ce

privește confiscarea.

Inculpații recurenți M.M.

și X.D., nu au depus la dosar motive de recurs și nici nu s-au prezentat pentru

susținerea recursurilor, apărătorii din oficiu ai acestora, solicitând pentru

inculpatul M.M. schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.

2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în art. 4 din aceeași lege (caz de casare

prev. de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.), achitarea pentru

infracțiunea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 295/2004 și art. 321 alin. (1)

C. pen., art. 264 C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. d) C. proc. pen., reținerea circumstanțelor atenuante și aplicarea

dispozițiilor art. 81 C. pen.

Aceleași susțineri, privind

achitarea inculpatului X.D. pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, le-a avut

și apărătorul din oficiu al acestuia.

Concluziile

reprezentantului Parchetului, ale apărătorilor din oficiu ai inculpaților au

fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând hotărârea recurată, prin prisma motivelor

invocate și din oficiu conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., o

consideră legală și temeinică, iar recursurile declarate în cauză nefondate,

pentru următoarele considerente:

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

-D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța:

a) Un prim motiv de

critică al Parchetului se referă la greșita achitare a inculpatului M.M. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004.

Din analiza coroborată

a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod corect

instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în

baza propriului examen, în mod judicios și motivat, a stabilit vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000, art. 138 din Legea nr. 295/2004, cu referire la art. 279 alin.

(1) C. pen., art. 264 C. pen. și art. 321 C. pen., precum și achitarea inculpatului

M.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004.

Înalta Curte

consideră că, prima instanță de control judiciar a dat eficiență dispozițiilor art.

63 alinl.2 C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, constatând că

există dubii cu privire la săvârșirea de către inculpatul M.M. a infracțiunii

prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004.

Parchetul a învederat

faptul că nu au fost avute în vedere declarațiile martorei C.A.G., care se

coroborează cu cele ale părții vătămate B.C. precum și ale martorului M.T.P.

În opinia Înaltei

Curți, în mod corect, instanța nu a dat eficiență declarației martorei C.A.G.,

atâta timp cât aceasta nu a fost prezentă atunci când s-a desfășurat

conflictul, percepând faptele doar din declarațiile inculpaților.

În mod corect

depozițiile martorului M. au fost apreciate cu rezerve, având în vedere starea

avansată de ebrietate de la momentul scandalului, care putea să-i influențeze

percepția asupra evenimentelor.

De asemenea,

contradicțiile existente în declarațiile părții vătămate au fost sesizate de

către instanța de apel și în lipsa altor mijloace de probă, care să elucideze

aceste contradicții, instanța, în mod corect a reținut din declarația acesteia

numai aspecte care se coroborează cu celelalte mijloace de probă, înlăturând

justificat susținerile că au fost 2 arme, că ar fi fost amenințat după venirea

celor doi lucrători de poliție, precum și faptul că ar fi tras cu arma și M.M.

De altfel, inculpatul

M.M., cu excepția unei singure declarații (de la propunerea de luare a măsurii

arestării preventive) a arătat că nu a tras cu arma, inconsecvența sa în

declarații este irelevantă, atâta timp cât, conform art. 66 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu e obligat să-și

dovedească vinovăția, iar potrivit art. 69 C. proc. pen. „declarațiile

inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului,

numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din

ansamblul probelor existente în cauză”.

Având în

vedere că, la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze

convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât

în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt

incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se

impune a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în

favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).

Regula in

dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un

principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării

adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăsește în materia

probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile

administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație

îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta

imputată, autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care

să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze

în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite.

Înainte

de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt.

Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu își întemeieze hotărârile

pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de

probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă

(fapta supusă judecății).

Numai așa

se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că

realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o

înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Chiar

dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu

se întrevăd ori pur și simplu nu există, și totuși îndoiala persistă în ce

privește vinovăția, atunci îndoiala este „echivalentă cu o probă pozitivă de

nevinovăție” și deci inculpatul trebuie achitat.

Astfel,

Înalta Curte apreciază că, în mod corect, s-a dispus achitarea inculpatului

M.M. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004.

b) O altă critică

formulată de Parchet, vizează greșita încetare a procesului penal față de

inculpați în privința faptei de amenințare prevăzută de