ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1490/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1490/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra contestației în anulare de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21 decembrie 2011 sub nr. 10079/1/2011, contestatorul D.M. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 4253 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 26929/3/2009. În cuprinsul cererii, contestatorul a invocat cazurile de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., susținând că la termenul la care instanța de recurs a soluționat recursul pe care l-a declarat împotriva Deciziei penale nr. 99 din 31 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală - procedura de citare cu el nu a fost legal îndeplinită, a fost imposibilitate de a se prezenta la instanță și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.
În concret, contestatorul a arătat că instanța de recurs s-a pronunțat în ziua de 14 decembrie 2011, iar în data de 13 decembrie 2011 a fost reținut în altă cauză și ulterior, începând cu data de 14 decembrie 2011, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile. Verificând actele dosarului și constatând, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., că cererea de contestație în anulare a fost formulată în termenul prevăzut de lege, că motivele pe care se întemeiază contestația se încadrează în cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) și b) C. proc.
pen., prin Decizia nr. 1127 din 11 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 10079/1/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis în principiu contestația în anulare formulată de sus-numitul contestator împotriva Deciziei penale nr. 4253 din 14 decembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 26929/3/2009 și a fixat termen pentru soluționarea pe fond a contestației la data de 9 mai 2012. Examinând contestația în anulare formulată, prin prisma cazurilor prevăzute de art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., invocate de contestator, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia penală nr. 4253 din data de 14 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 26929/3/2009 s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.M.
împotriva Deciziei penale nr. 99/A din 31 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Prin această din urmă decizie s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Sentinței penale nr. 156 din 3 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 26929/3/2009, prin care inculpatul D.M. (contestatorul din prezenta cauză) a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 174 -175 lit. a), i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 75 lit. c) C. pen. și cu aplicarea art. 74, alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
cu referire la art. 80 C. pen., pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere în baza art. 86 1 C. pen. pe durata unui termen de încercare de 5 ani și s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. a), i) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a), c) și art. 74 alin. (1), lit. a) combinat cu art. 76 alin. (1) cu referire la art. 80 C. pen., de la 3 ani la 5 ani închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. de la data rămânerii definitive a deciziei și până la terminarea executării pedepsei.
Prin aceeași decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinței. Din practicaua Deciziei penale nr. 4253/2011 rezultă că la termenul din data de 14 decembrie 2011 când s-a judecat cauza de către instanța de recurs, recurentul inculpat D.M. a lipsit, fiind reprezentat de către apărător desemnat din oficiu, avocat T.G. Cazurile de contestație în anulare invocate de contestator se referă la situația „când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii” (art. 386 lit. a) C. proc. pen.), respectiv, la situația „când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare” (art. 386 lit. b) C. proc.
pen.). Cerințele textelor de lege susmenționate sunt îndeplinite în cauză. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că prin Încheierea din data de 14 decembrie 2011 pronunțată în Dosarul penal nr. 27289/303/2011, Judecătoria Sectorului 6 București, în baza art. 149 1 alin. (9) C. proc. pen., a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București și, în baza art. 149 1 alin. (10) raportat la art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., a dispus arestarea preventivă a inculpatului D.M. pentru o perioadă de 29 de zile, de la data de 14 decembrie 2011 până la data de 11 ianuarie 2012, inclusiv, anterior inculpatul fiind reținut pe o perioadă de 24 de ore.
Potrivit dispozițiilor art. 385 11 alin. (2) C. proc. pen., „Judecarea recursului nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere”, iar dispozițiile art. 291 alin. (1) C. proc. pen. dispun că „Judecata poate avea loc numai dacă părțile sunt legal citate și procedura este îndeplinită …”. Din cele mai sus arătate rezultă că pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, procedura de citare cu inculpatul D.M. nu a fost îndeplinită conform legii, precum și faptul că acesta, aflându-se în stare de arest preventiv, a fost în imposibilitate de a se prezenta la instanța de recurs și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.
În consecință, constatând că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen., în conformitate cu dispozițiile art. 392 alin. (1) C. proc. pen. se va admite contestația în anulare formulată de contestatorul D.M. împotriva Deciziei penale nr. 4253 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 26929/3/2009, se va desființa în parte decizia penală sus-menționată numai în ceea ce îl privește pe inculpatul D.M. și se va fixa termen pentru rejudecarea recursului declarat de acesta împotriva Deciziei penale nr. 99 din 31 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală - la data de 23 mai 2012. Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc.
pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea prezentei contestații rămân în sarcina statului, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de contestatorul D.M. împotriva Deciziei penale nr. 4253 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 26929/3/2009. Desființează în parte Decizia penală nr. 4253 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 26929/3/2009 numai în ceea ce-l privește pe inculpatul D.M. Fixează termen la data de 23 mai 2012 pentru rejudecarea recursului declarat de inculpatul D.M. împotriva Deciziei penale nr. 99 din 31 martie 2011 a Curții de Apel București, secția II-a penală, cu citarea inculpatului D.M. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea prezentei contestații rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 09 mai 2012. Procesat de GGC - LM
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.