ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.03.2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 880/2013

HOTĂRÂRE
13.03.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 880/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1289 din 1 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate recursurile declarate de partea civilă SC N.D.C. SRL Pitești, cu sediul în mun. Pitești, Jud. Argeș, și inculpatul C.L.G., cetățean român, studii-superioare, ocupația-inginer, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, împotriva Sentinței penale nr. 1110 din data de 06 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe recurenți la plata cheltuielilor judiciare către stat, după cum urmează:

- partea civilă la plata sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat;

- recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON reprezintă onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Prahova.

Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1110 din data de 06 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, s-au hotărât următoarele:

1

alin. (7) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.D.G., cetățean român, necăsătorit, fără ocupație, fără antecedente penale, (fapta din data de 20 martie 2008) la pedeapsa de 6 luni închisoare. S-a dispus aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. În baza art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. pen., a fost condamnat același inculpat (fapta din data de 25 noiembrie 2008, parte vătămată SC I.C. SRL) la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. S-a dispus aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b), c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. S-a aplicat inculpatului P.D.G. pedeapsa complementară a interzicerii desfășurării unei activități de administrare-gestionare a vreunei societăți, în baza art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. pe o perioada de 1 an și 6 luni, după executarea pedepsei principale.

Instanța a constatat că inculpatul a săvârșit cele două infracțiuni în stare de concurs real, conform art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentință, inculpatul P.D.G., urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 6 luni închisoare și respectiv, pedeapsa complementară a interzicerii desfășurării unei activități de administrare-gestionare a vreunei societăți de 1 an și 6 luni prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. S-a dispus aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b), c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. În temeiul art. 86

1

alin. (1), (2) C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, într-un termen de încercare de 5 ani, în conformitate cu dispozițiile art. 86

2

alin. (1) C. pen. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare. În baza art. 86

3

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 86

4

1

alin. (7) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.L.G., cetățean român, studii-superioare, ocupația-inginer, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, (fapta din data de 20 martie 2008) la pedeapsa de 6 luni închisoare. S-a dispus aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. În baza art. 86

5

alin. (1) rap. la art. 85 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 449 din 09 martie 2012 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 702 din 16 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești. Totodată, s-a constatat că infracțiunea sus-menționată a fost săvârșită în stare de concurs real conform art. 33 lit. a) C. pen. cu infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 449 din 09 martie 2012 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 702 din 16 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și respectiv pedeapsa complementară a interzicerii desfășurării unei activități de administrare-gestionare a vreunei societăți de 1 an și 6 luni prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 36 alin. (2) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 6 luni închisoare sus-menționată cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. pentru fapta din 17 iulie 2008, 21 iulie 2008 și respectiv pedeapsa complementară a interzicerii desfășurării unei activități de administrare-gestionare a vreunei societăți de 1 an și 6 luni prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., pedepse aplicate prin Sentința penală nr. 449 din 09 martie 2012 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 702 din 16 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, inculpatul C.L.G. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii desfășurării unei activități de administrare-gestionare a vreunei societăți de 1 an și 6 luni prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. S-a dispus aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b), c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii penale sus-menționate. De asemenea, în baza art. 26 C. pen. rap. art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. pen., a fost condamnat același inculpat pentru comiterea unei infracțiuni de înșelăciune (fapta din data de 25 noiembrie 2008, parte vătămată SC I.C. SRL) la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. S-a dispus aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b), c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. S-a aplicat inculpatului C.L.G., pedeapsa complementară a interzicerii desfășurării unei activități de administrare-gestionare a vreunei societăți, în baza art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. pe o perioadă de 1 an și 6 luni, după executarea pedepsei principale. În baza art. 86

5

alin. (1) rap. la art. 85 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 449 din 09 martie 2012 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 702 din 16 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești. S-a constatat că infracțiunea sus-menționată a fost săvârșită în stare de concurs real conform art. 33 lit. a) C. pen. cu infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 449 din 09 martie 2012 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 702 din 16 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și respectiv, pedeapsa complementară a interzicerii desfășurării unei activități de administrare-gestionare a vreunei societăți de 1 an și 6 luni prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 36 alin. (2) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și respectiv, pedeapsa complementară a interzicerii desfășurării unei activități de administrare-gestionare a vreunei societăți de 1 an și 6 luni prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., sus-menționate, cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. pentru fapta din 17 iulie 2008, 21 iulie 2008 și respectiv, pedeapsa complementară a interzicerii desfășurării unei activități de administrare-gestionare a vreunei societăți de 1 an și 6 luni prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., pedepse aplicate prin Sentința penală nr. 449 din 09 martie 2012 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 702 din 16 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, inculpatul C.L.G. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare și respectiv, pedeapsa complementară a interzicerii desfășurării unei activități de administrare-gestionare a vreunei societăți de 1 an și 6 luni prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b), c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii penale sus-menționate. În baza art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.L.G., pentru comiterea unei infracțiunii de înșelăciune (fapta din data de 08 iulie 2008, parte vătămată SC C.D. SA Aninoasa), la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare. S-a dispus aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b), c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. S-a aplicat inculpatului C.L.G., pedeapsa complementară a interzicerii desfășurării unei activități de administrare-gestionare a vreunei societăți, în baza art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. pe o perioadă de 1 an și 6 luni, care începe să curgă după executarea pedepsei principale. În baza art. 86

5

alin. (1) rap. la art. 85 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 449 din 09 martie 2012 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 702 din 16 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești. S-a constatat că infracțiunea sus-menționată a fost săvârșită în stare de concurs real conform art. 33 lit. a) C. pen. cu infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 449 din 09 martie 2012 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 702 din 16 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și respectiv, pedeapsa complementară a interzicerii desfășurării unei activități de administrare-gestionare a vreunei societăți de 1 an și 6 luni prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 36 alin. (2) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și respectiv, pedeapsa complementară a interzicerii desfășurării unei activități de administrare-gestionare a vreunei societăți de 1 an și 6 luni prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., sus-menționate cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. pentru fapta din 17 iulie 2008, 21 iulie 2008 și respectiv, pedeapsa complementară a interzicerii desfășurării unei activități de administrare-gestionare a vreunei societăți de 1 an și 6 luni prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., pedepse aplicate prin Sentința penală nr. 449 din 09 martie 2012 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 702 din 16 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, inculpatul C.L.G. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare și respectiv pedeapsa complementară a interzicerii desfășurării unei activități de administrare-gestionare a vreunei societăți de 1 an și 6 luni prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. S-a dispus aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b), c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii penale sus-menționate. Instanța a constatat că inculpatul a săvârșit cele trei infracțiuni în stare de concurs real, conform art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit cele 3 pedepse aplicate prin prezenta sentință, inculpatul C.L.G., urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 6 luni închisoare și respectiv, pedeapsa complementară a interzicerii desfășurării unei activități de administrare-gestionare a vreunei societăți de 1 an și 6 luni prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. S-a dispus aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b), c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., art. 103 din Legea nr. 71/2011 și art. 1381, 1382, 1385 Noul C. civ., s-au admis acțiunile civile promovate de părțile civile SC I.C. SRL Ploiești, cu sediul în mun. Ploiești, jud. Prahova și SC C.D. SA cu sediul în com. Aninoasa, jud. Dâmbovița. În baza art. 1382, 1383 Noul C. civ. au fost obligați, în solidar, inculpații P.D.G. și C.L.G. la plata de despăgubiri astfel:

- către partea civilă SC I.C. SRL Ploiești, a sumei de 111.258,19 RON, cu dobânda legală începând de la data scadenței și până la achitarea efectivă a debitului reprezentând c/val. bunurilor livrate SC D. SRL și neachitate;

- către partea civilă SC C.D. SA, a sumei de 39.736,60 RON, din care 37.842 RON reprezintă c/val. bunului ce a făcut obiectul contractului nr. 3008/2008, iar 1.849,60 RON, reprezintă penalități calculate conform contractului; prin aceeași sentință s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de SC N.D.C. SRL Pitești, cu sediul în mun. Pitești, jud. Argeș. În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. inculpații au fost obligați să plătească statului 1400 RON cheltuieli judiciare, câte 700 RON fiecare inculpat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin Rechizitoriul nr. 282/P/2011 din 20 octombrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate inculpații:

- P.D.G. - pentru săvârșirea infracțiunilor de emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient, prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 modif. și înșelăciune art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea finală a dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

- C.L.G. - pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 modif. complicitate la înșelăciune, prevăzuta de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. și înșelăciune, prevăzuta de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea finală a dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. În cuprinsul actului de sesizare a instanței, s-a reținut următoarea situație de fapt:

1

- La data de 01 aprilie 2010, o plângere vizând aceleași aspecte a fost formulată de reprezentanții legali ai SC N.D.C. SRL Pitești. S-a reținut că la data de 20 martie 2008 între SC N.D.C. SRL Pitești, în calitate de furnizor și SC D. SRL în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul nr. 25/2008, având ca obiect furnizarea a 3 rezervoare tip ROI, în valoare de 5.551 RON fără TVA; în contract s-a stipulat ca modalitate de plată fila CEC antedatată la 45 de zile de la lansarea comenzii. Cele trei rezervoare în valoare totală de 24.543,45 RON au fost livrate la data de 11 aprilie 2008, conform facturii fiscale nr. 1071376/2008, în cuprinsul căreia s-a făcut mențiunea "achitat cu CEC+OP"; în realitate, la momentul livrării bunurilor nu s-a efectuat nicio plată, deoarece s-a convenit ca achitarea bunurilor să se efectueze prin virament bancar, deși cu ocazia încheierii contractului s-a remis reprezentanților societății vânzătoare fila cec BB XXX. La data de 15 iulie 2008, SC D. SRL Ploiești a achitat cu ordin de plata suma de 1.000 RON din contravaloarea facturii nr. 1071376/2008. Pentru plata diferenței de preț, reprezentanții S. C N.D.C. SRL au adresat mai multe solicitări către SC D. SRL Ploiești și au emis o notificare scrisă adresată inculpatului P.D.G., administrator al societății prin care și-au făcut cunoscută intenția de a introduce la banca fila cec "în alb plătibilă la BRD", în caz de neplată. Astfel, la data de 05 februarie 2009, reprezentanții SC N.D.C. SRL, au completat cu suma de 14.543,45 RON fila CEC în alb remisă de inculpatul C.L.G. și au introdus-o în circuitul bancar, aceasta fiind refuzată la plată pentru motivele anterior menționate. Instanța de fond a reținut că potrivit relațiilor comunicate de B. N. R. Direcția Stabilitate Financiară prin adresa nr. 11/4/4505 din 11 mai 2010, în perioada 03 ianuarie 2008 - 11 mai 2010, SC D. SRL Ploiești a înregistrat 12 incidente la plata cu CEC și 60 incidente la plata cu bilete la ordin, din care, 2 incidente au fost înregistrate în luna martie 2008.

- La data de 24 februarie 2009, SC I.C. SRL Ploiești prin reprezentanți legali a formulat plângere penală împotriva asociaților SC D. SRL Ploiești, C.L.G. și P.D.G., sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., constând în emiterea unui bilet la ordin care nu a putut fi decontat din lipsă de disponibil. S-a reținut că în perioada 2007 - 2008, SC D. SRL Ploiești a derulat relații comerciale cu SC I.C. SRL Ploiești, care s-au materializat în achiziționarea de echipamente pentru stațiile de alimentare cu apă; în cadrul acestor relații, la jumătatea anului 2008, inculpatul C.L.G. a remis două file cec reprezentanților SC I.C. SRL, doar semnate și ștampilate, în vederea completării la o dată ulterioară. Urmare solicitării exprese a inculpatului C.L.G., care a încunoștințat despre lipsa disponibilului din cont și a dat asigurări de efectuare a plății în alt mod, respectivele instrumente de plată (filele cec) nu au fost introduse în circuitul bancar. Deși, SC D. SRL Ploiești acumulase un debit substanțial, la data de 25 noiembrie 2008, inculpatul C.L.G. a solicitat reprezentanților SC I.C. SRL Ploiești, livrarea altor bunuri, pentru plata cărora a remis la aceeași dată, biletul la ordin YYY, completat pentru suma de 7.593,96 RON (c/val. facturii nr. 100630 din 25 noiembrie 2008) semnat de inculpatul P.D.G. și scadent la data de 12 ianuarie 2009. Biletul la ordin a fost introdus la plată la data de 09 ianuarie 2009, fiind refuzat pentru "lipsa totală de disponibil, litigiu cu privire la dreptul de proprietate". Prima instanță a mai reținut că, prin Sentința nr. 663 din 23 mai 2008 (dos. nr. 297/105/2008 al Tribunalului Prahova) s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC D. SRL și numirea ca administrator judiciar a P. C. I. P. U. R. L - împrejurare care nu a fost adusă la cunoștința reprezentanților SC I.C. SRL Ploiești. Aspectul sus-menționat care, coroborat cu atitudinea inculpaților de a efectua plata cu un instrument de plată - în realitate nevalid - a fost de natură a-i determina să livreze bunuri SC D. și după deschiderea procedurii insolvenței, deși tranzacția nu fusese autorizată de administratorul judiciar desemnat de judecătorul sindic în condițiile Legii nr. 85/2006. În plus, instanța de fond a reținut că la momentul completării și remiterii biletului la ordin în discuție, SC D. nu avea disponibil în cont pentru decontarea acestuia, iar sumele rulate prin contul deschis la B. R. D. - Sucursala Prahova Ploiești, au fost minime; din relațiile comunicate de B. N. R. - Direcția Stabilitate Financiară cu adresa nr. II/4/4505 din 11 mai 2010, a rezultat că în perioada 03 ianuarie 2008 - 11 mai 2010, SC D. SRL Ploiești a înregistrat 12 incidente la plata cu cec și 60 incidente la plata cu bilete la ordin, din care, 3 incidente au fost înregistrate în luna noiembrie 2008.

- La data de 19 noiembrie 2009, SC C.D. SA prin reprezentanți legali, a depus plângere la poliție prin care a sesizat că inculpații P.D.G. și C.L.G. i-au indus în eroare cu ocazia încheierii contractului nr. 3006/2008, cauzându-le o pagubă de peste 37.000 RON. S-a reținut că la data de 08 iulie 2008, între SC C.D. SA și SC D. SRL Ploiești s-a încheiat contractul nr. 3006/2008, prin care aceasta din urmă societate se obliga să livreze un grup electrogen trifazat "din stoc", în valoare totală de 37.842 RON; în baza contractului, SC D. SRL Ploiești a emis, la aceeași dată, factura proformă nr. 30/2008. La data de 14 iulie 2008, inculpatul C.L.G. a contactat telefonic pe reprezentanții SC C.D. SA, cărora le-a solicitat să efectueze plata, întrucât bunul ce făcea obiectul contractului urma să fie livrat în cursul zilei. Cu ordinul de plată nr. 182 din 14 iulie 2008, reprezentanții SC C.D. SA au achitat în contul SC D. SRL suma de 37.842 RON. Bunul nu a mai fost livrat, iar suma de bani achitată nu a fost restituită. S-a reținut că negocierile pentru încheierea contractului au fost purtate exclusiv cu inculpatul C.L.G., care a și dat asigurări că bunul se afla pe stoc și că va fi livrat în cel mai scurt timp. Inculpatul C.L.G. a precizat, la rândul său, că SC D. SRL Ploiești trebuia să primească respectivul bun de la o altă societate comercială care nu și-a respectat la rândul său obligația, iar suma de bani primită cu titlu de plată nu a mai fost restituită întrucât societatea se afla în insolvență încă din luna mai 2008, însă acest aspect nu a fost adus la cunoștința reprezentanților SC C.D. SA, care, în mod evident, dacă ar fi cunoscut situația juridică a respectivei societăți, nu ar fi încheiat tranzacția și nu ar fi achitat în avans c/val. bunului; în plus, raportat la dispozițiile Legii nr. 85/2006, convenția încheiată între SC C.D. SA și SC D. SRL Ploiești, trebuia să fie contrasemnată de administratorul judiciar și să cuprindă mențiunile stipulate expres în art. 45 din lege. Instanța de fond a apreciat că atitudinea manifestată de inculpatul C.L.G. denotă intenția acestuia de a induce în eroare pe reprezentanții SC C.D. SA, atât cu privire la existența bunului ce făcea obiectul tranzacției, cât și cu privire la situația juridică a SC D., scopul vizat fiind acela de a obține un folos material injust și implicit de a cauza o pagubă în patrimoniul părții civile.

1

2

din același cod. Întrucât pedepsele accesorii sunt alăturate pedepsei principale a închisorii, constând în interzicerea exercițiului unor drepturi pe durata executării pedepsei, iar instanța de fond a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., instanța a dispus și suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În temeiul art. 86

3

4

1

alin. 7 C. proc. pen. În baza art. 86

5

alin. (1) rap. la art. 85 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse constatând că infracțiunile sunt concurente conform art. 33 lit. a) C. pen. și în temeiul art. 36 alin. (2) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele principale și complementare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare și respectiv, pedeapsa complementară a interzicerii desfășurării unei activități de administrare-gestionare a vreunei societăți de 1 an și 6 luni prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. S-a dispus aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b), c) C. pen., cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În privința modalității de executare a pedepsei rezultante, prima instanță a considerat că aceasta trebuie executată în regim privativ de libertate, apreciind că numai în acest mod scopurile educativ, preventiv și sancționator pot fi atinse, fiind necesară o perioadă mai îndelungată de timp pentru ca inculpatul să-și formeze o atitudine corectă față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Cu privire la acțiunea civilă, constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 1381 și art. 1385 C. civ., instanța de fond a admis acțiunile civile promovate de părțile civile SC I.C. SRL Ploiești și SC C.D. SA Aninoasa și a obligat în solidar pe inculpații P.D.G. și C.L.G. la despăgubiri:

- către partea civilă SC I.C. SRL Ploiești în sumă de 111258,19 RON, cu dobânda legală începând de la data scadenței și până la achitarea efectiva a debitului reprezentând c/val. bunurilor livrate și neachitate de SC D. SRL Ploiești;

- către partea civilă SC C.D. SA Aninoasa, în sumă de 39736,60 RON, din care 37.842 RON reprezintă c/val. bunului ce a făcut obiectul contractului nr. 3008/2008, iar 1.849,60 RON, reprezintă penalități calculate conform contractului. Referitor la acțiunea civilă exercitată de partea vătămată SC N.D.C. SRL Pitești, întrucât infracțiunile reținute în sarcina inculpaților P.D.G. și C.L.G. sunt infracțiuni de pericol, iar nu de rezultat instanța de fond a apreciat că pretențiile civile formulate de această parte civilă pot fi valorificate doar pe calea unei acțiuni civile separate (potrivit Deciziei în interesul legii nr. 43/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) respingând ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată. În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. inculpații au fost obligați să plătească statului câte 700 RON cheltuieli judiciare. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au exercitat recursuri inculpatul C.L.G. și partea civilă SC N.D.C. SRL Pitești.

6

alin. (3) și art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., a constatat că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed: Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul procesului penal, din care rezultă atât existența faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, cât și săvârșirea acestora cu vinovăție, în forma cerută de lege. Astfel, au fost valorificate mijloacele de probă strânse numai în faza de urmărire penală și constând în: sesizările și declarațiile părților vătămate SC N.D.C. SRL Pitești; SC I.C. SRL Ploiești; SC C.D. SA Aninoasa; sesizarea formulată de B. R. D. ; fila cec BBXXX și refuzul la plată; contractul de furnizare de produse nr. 25 din 20 martie 2008; factura fiscală nr. 1071376 din 11 aprilie 2008 emisă de SC N.D.C. SRL; notificarea către SC D. SRL; biletul la ordin YYY (copie) și borderou; facturi fiscale emise de SC I.C. SRL; contract nr. 3008 din 08 iulie 2008 și anexa; factura proformă nr. 30 din 08 iulie 2008; ordin de plată nr. 182 din 14 iulie 2008; extrase de cont ale SC D. SRL; acte privind declanșarea procedurilor de insolvență și faliment față de SC D. și declarațiile inculpaților.

9

pct. 14 C. proc. pen., nu se justifică. Pronunțând condamnarea acestui inculpat, instanța de fond a stabilit pedepsele respectând criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și individualizând atât cuantumul acestora cât și modalitatea de executare prin raportare la împrejurările de fapt ale cauzei, dar și la circumstanțele cu caracter personal ale făptuitorului. Astfel, în mod corect s-a ținut seama de numărul faptelor penale comise, de cuantumul prejudiciilor cauzate, dar și de situația personală a inculpatului care a mai fost condamnat pentru o infracțiune similară în luna martie 2012.

9

pct. 17

2

15

alin. (1), pct. 1, lit. b) C. proc. pen. au fost respinse ca nefondate ambele recursuri, cu consecința menținerii în totalitate ca fiind legală și temeinică a Sentinței penale nr. 1110 din data de 06 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul-inculpat C.L.G., solicitând în baza art. 386 și urm. C. proc. pen., să se admită contestația și să se desființeze hotărârea atacată, pronunțată în faza de recurs, rejudecarea având loc cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege. În motivarea contestației s-a susținut că, la data de 25 septembrie 2012 și 1 octombrie 2012, a solicitat acordarea unui nou termen în vederea angajării unui apărător, dar instanța de recurs nu a luat în considerare aceste cereri și amânând pronunțarea a procedat la judecarea în fond a cauzei, încălcând astfel și dispoz. art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Față de cererea formulată s-a dispus atașarea dosarului de fond nr. 24405/281/2011 în care au fost pronunțate, sentința instanței de fond și Decizia penală nr. 1289 din 1 octombrie 2012. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că, nu subzistă condițiile limitativ și expres prevăzute de lege pentru admiterea contestației în anulare de față. Cu prilejul judecării cauzei la instanța de fond, contestatorul C.L.G., care figura în calitate de inculpat și era apărat de avocat ales, acesta a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, prin Sentința penală nr. 1110 din 6 iunie 2010 de către Judecătoria Ploiești, împotriva căreia contestatorul-inculpat a declarat recurs. La termenele de 26 septembrie 2012 și respectiv, 1 octombrie 2012, contestatorul a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător. La termenul când s-a acordat cuvântul pentru dezbatere - 1 octombrie 2012 - contestatorul nu s-a prezentat în instanță și i s-a asigurat apărarea de către un avocat din oficiu și s-a procedat la judecarea în fond a cauzei, recursul declarat de inculpat fiind respins ca nefondat în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Din examinarea lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că, cu prilejul judecării în fond a cauzei în recurs, procedura de citare a inculpatului a fost îndeplinită conform legii, nefiind încălcate astfel disp. art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fiind de observat și faptul că, nu s-a invocat de către contestator că se află în vreo imposibilitate de a se prezenta în instanță și de a o încunoștința despre eventuala împiedicare, cum prevăd dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. De asemenea, s-a reținut că, este de observat și faptul că, contestatorului care figura în calitate de inculpat-recurent la data dezbaterilor i s-a asigurat un apărător din oficiu, care i-a susținut interesele procesuale legitime.

În atare situație, Curtea a constatat că, nu s-a invocat de către contestator niciunul din cazurile limitativ și expres prevăzute de art. 386 C. proc. pen., situație în care contestația în anulare de față este inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, contestația de față a fost respinsă ca atare.

Analizând cauza, Înalta Curte constată că recursul formulat de către contestatoarea C.L.G. este inadmisibil, pentru următoarele motive:

Normele de procedură penală sunt de strictă și imediată aplicare, fiind unanim acceptat caracterul activ al acestora, care trebuie examinat în raport cu data când se desfășoară acțiunea procesuală față de care legea de procedură este activă.

Dispozițiile art. XVIII pct. 9 din Legea nr. 202/2010 au modificat prevederile art. 28

1

Cum Decizia nr. 1490 din 06 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 24405/281/2011/a1, ca instanță de recurs, este definitivă, nefiind una dintre hotărârile supuse recursului, rezultă că este inadmisibilă calea de atac promovată de către contestatoarea C.L.G.

În temeiul art. 192, alin. (2) C. proc. pen., contestatorul C.L.G. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 400 RON, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea C.L.G. împotriva Deciziei penale nr. 1490 din 06 noiembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 24405/281/2011/a1.

Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2013.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3028/2012
inculpații M.M. și I.L. plata sumelor de câte 25.000 RON, iar a inculpatului G.M. la plata sumelor de câte 2.000 RON pentru fiecare dintre părțile civile D.D.N. și D.O.A., cu titlu de daune morale, reprezintă o justă compensație a prejudici
ÎCCJ 2013-09-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2640/2013
se face vorbire despre împrejurarea că ar fi fost provocat și, mai mult, din probele administrate în cursul urmăririi penale nu rezultă că fapta ar fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provo
ÎCCJ 2013-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2043/2013
fi supuse analizei Înaltei Curți, ca motiv de casare. Față de aspectele mai sus relatate, in temeiul art 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat N.D. împotriva deciz
ÎCCJ 2013-05-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1607/2013
și sancțiunea aplicată, pe de altă parte, modalitatea de executare a pedepsei, respectiv cea în regim de detenție, fiind, de asemenea, corect stabilită. În lumina acestor considerații, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefi
ÎCCJ 2018-04-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală
de la fiecare dintre inculpații H. și F. (beneficiu în urma comiterii infracțiunii în dauna persoanei vătămate R.). A fost obligat inculpatul A., în solidar cu părțile responsabile civilmente D. și E., la plata către partea civilă C. a sume
Sursă