ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3601/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3601/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 401 din data de 06 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul

Prahova, a fost condamnat inculpatul P.G.F., recidivist, după cum urmează:

În

baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea

și combaterea traficului de persoane, modificat prin Legea nr. 230/2010, cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen. și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 introdus prin

O.G. nr. 79/2005 și a art. 13 C. pen., infracțiunea de trafic de persoane, victimă

P.A., faptă din vara anului 2004, la 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de disp. art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege

ca pedeapsă complementară.

În

baza art. 61 alin. (1) C. pen. s-a menținut beneficiul liberării

condiționate acordat inculpatului P.G.F. cu datele de stare civilă precizate mai

sus, pentru restul de pedeapsă de 581 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa

de 4 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 12 din 15

ianuarie 2002 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr.

98 din 13 martie 2002 a Curții de Apel Ploiești, pedeapsă a cărei executare a început

la data de 24 august 2001 și din care inculpatul a fost liberat condiționat la data

de 20 ianuarie 2004 rămânând neexecutat restul de 581 zile închisoare precizat anterior.

În

baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,

privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen. și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 introdus prin O.G.

nr. 79/2005, infracțiunea de trafic de persoane, în formă calificată faptă din perioada

decembrie 2005 - ianuarie 2006, la 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de disp. art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege

ca pedeapsă complementară.

În

baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1),

(2) și (3) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului urmând ca în final

acesta să execute pedeapsa cea mai grea, și anume aceea de 3 ani închisoare și 3

ani interzicerea drepturilor prevăzute de disp. art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu

excepția dreptului de a alege ca pedeapsă complementară.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 C.

pen. raportat la art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a lege.

În

baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate

inculpatului perioada reținerii și arestări sale preventive începând cu data de

11 iunie 2008 la 19 iulie 2008, inclusiv.

S-a luat act că partea vătămată A.O.R.

nu s-a constituit parte civilă în cauză împotriva inculpatului P.G.F., nesolicitând

daune materiale sau morale de la acesta și a obligat inculpatul la 1.500 RON cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 76/D/P/2008 din 24 aprilie 2009 al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.LC.O.T. - Biroul Teritorial

Prahova (cauză disjunsă din Dosarul nr. 10/D/P/2007 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.LC.O.T. - Biroul Teritorial Prahova),

s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.G.F., recidivist, pentru săvârșirea

a două infracțiuni de trafic de persoane în concurs real, fapte prev. de art. 12

alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. și art. 20

alin. (2) din Legea nr. 678/2001 și art. 12 alin. (1) și 2 lit. a) din Legea nr.

678/2001 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001

cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în vara anului 2004, prin

acte de inducere în eroare, a recrutat-o și a transportat-o pe victima P.A. spre

Turcia, unde intenționa să o exploateze sexual, iar la sfârșitul anului 2005, începutul

anului 2006, împreună cu B.D. și J.M., prin înșelăciune și acte de violență, au

recrutat-o și a cazat-o în Barcelona pe victima A.O.R. pe care au exploatat-o sexual

în cluburi de noapte pe teritoriul Spaniei, după care au vândut-o altor traficanți.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului,

atât a celor din faza de urmărire penală, cât și a celor administrate nemijlocit

în fața instanței de judecată, cu ocazia cercetării judecătorești potrivit principiului

libertății de apreciere a probelor în scopul aflării adevărului, instanța a reținut

pe baza acestora vinovăția inculpatului.

În

acest sens a reținut că în luna iunie 2004 prin intermediul

lui D.C. inculpatul a cunoscut-o pe P.A. și în scurt timp inculpatul i-a creat acesteia

convingerea că urmărește o relație stabilă, sens în care i-a propus să se căsătorească

și să achiziționeze împreună un imobil în care să locuiască. Pentru a obține banii

necesari inculpatul P.G.F. i-a propus victimei să se prostitueze în afara granițelor

țări sub protecția sa.

Victima P.A. a acceptat aceasta situație,

urmare activității de inducere în eroare exercitată de inculpat, care a constat

în înșelăciunea cu privire la încheierea unei căsătorii și a câștigului unui profit

folosit în comun.

Astfel, partea vătămată a declarat că „(...)

deoarece aveam încredere în el și-l iubeam am crezut în toate promisiunile lui,

motiv pentru care am acceptat să merg în Turcia pentru a mă prostitua. Într-una

din zile, o fată pe nume L., care o cunoșteam prin C., mi-a spus să am mare grijă

cu G. și să nu cred în toate promisiunile lui, pentru că acesta obișnuiește să promită

și altor fete ce mi-a promis și mie și că are relații cu mai multe fete în același

timp, printre care una C. din comuna B. (...) deși fusesem atenționată de L., am

avut în continuare încredere în G. și am acceptat să merg în Turcia pentru a mă

prostitua să facem rost de bani”.

La scurt timp după recrutarea victimei,

inculpatul a însoțit-o pe aceasta spre Turcia, plătindu-i cheltuielile ocazionate

de procurarea actelor de călătorie (pașaport și viză). Astfel, P.A. și P.G.F. împreună

cu D.C. și I.L.N. s-au deplasat la Constanța de unde urma să plece în Turcia cu

un autocar, împreună cu aceștia urmând să se deplaseze spre aceeași țară și M.M.C.,

despre care P.A. știa că este o altă prietenă intimă a inculpatului:

Victima a arătat în declarațiile date că

în autogara a văzut-o pe M.M.C., despre care L. îmi spusese că este cealaltă iubita

a lui G., iar în autocar a stat lângă L., C. a stat singură la mijlocul autocarului,

iar G. și C. pe locurile din spate.

Inculpatul P.G.F. nu a putut să părăsească

Bulgaria, fiind oprit la vamă de autoritățile turce. Faptul că M.M.C. îl însoțea

de asemenea pe P.G.F. pentru a desfășura activitatea similară cu cele propuse victimei

este demonstrat și de împrejurarea că aceasta a fost oprită la vamă împreună cu

cei patru mai sus menționați și deși traficanții au fost întorși de la vamă, aceasta

și-a continuat drumul către Turcia împreună cu A. și L., aceste aspecte privind

transportul victimei către Turcia de către P.G.F. rezultă și din verificările efectuate

la punctul de trecere al frontierei Vama Veche.

La Istambul, cele trei tinere au fost preluate

de către cetățeni turci și exploatate sexual victima arătând în declarațiile ei

că „timp de aproximativ două luni de zile am fost exploatată sexual de către cetățeanul

turc, care încasa toți banii de la clienții pe care mi-i aducea”.

Întemeiat pe probatoriul administrat, prima

instanță a reținut că fapta inculpatului care în vara anului 2004 prin acte de inducere

în eroare a recrutat-o și a transportat-o pe victima P.A. cu destinația Turcia,

în scopul exploatării sexuale a acesteia, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de persoane, prev. și ped. de art. 12 alin. (1) din Legea

nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 20 alin. (2) din Legea

nr. 6578/2001.

Instanța a reținut situația de fapt și

vinovăția inculpatului, care a recrutat-o și a transportat-o pe victimă în scopul

exploatării sale sexuale, prin inducerea în eroare a acesteia, pe baza probatoriilor

administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței

de judecată, relevante în acest sens fiind declarațiile inițiale ale inculpatului

care se coroborează cu declarațiile date de victimă în faza de urmărire penală,

cât și cu actele depuse la dosar în privința încercării a trecerii frontierei de

către inculpat.

Referitor la încadrarea juridică a faptei

comise de către inculpat în vara anului 2004, a reținut aplicarea dispozițiilor

art. 37 lit. a) C. pen. având în vedere că din fișa de cazier judiciar a acestuia

reiese faptul că, prin sentința penală nr. 12 din 15 ianuarie 2002 a Tribunalului

Prahova rămasă definitivă prin decizia penală nr. 98 din 13 februarie 2002 a Curții

de Apel Ploiești i s-a aplicat o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii

prev. de art. 183 C. pen., respectiv lovituri cauzatoare de moarte, pedeapsă a cărei

executare a început la data de 24 august 2001, acesta fiind însă liberat condiționat

la data de 20 ianuarie 2004 cu un rest de pedeapsă de 581 zile închisoare, iar fapta

din prezenta cauză a fost comisă în vara anului 2004, pe parcursul executării pedepsei

anterioare din care acesta fusese liberat condiționat și a cărei executare urma

să înceteze la data de 23 august 2005.

Analizând aplicabilitatea art. 61

alin. (1) C. pen. privind revocarea beneficiului liberării condiționate, instanța

având în vedere pericolul social al faptei penale comise de inculpat, perioada de

timp scursă de la data comiterii acestei fapte penale, cât și dispozițiile art.

20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, reținute în favoarea inculpatului, care prin

declarațiile date a avut o contribuție substanțială la identificarea și tragerea

la răspundere penală a coautorului B.D., oferind detalii importante cu privire la

activitatea infracțională a acestuia urmă, a apreciat că în cauză nu se justifică

revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de pedeapsă rămas de

executat de 581 zile închisoare, la care s-a făcut referire mai sus, motive pentru

care a menținut beneficiul liberării condiționate acordate inculpatului.

În

privința celei de-a doua infracțiuni pentru care inculpatul

a fost trimis în judecată, instanța a reținut pe baza probatoriilor administrate

că la finele anului 2005, numita A.O.R. l-a cunoscut pe numitul B.D. în Ploiești,

în zona autogării orașului, invitând-o la o cafea, unde a discutat cu aceasta posibilitatea

de a-i găsi un loc de muncă în Spania, în cadrul unui restaurant pe care-l administrează

în Barcelona. B.D. i-a oferit părții vătămate A.O.R. detalii cu privire la locul

de muncă, promițându-i un salariu mare și oferindu-se să o ajute la actele necesare

plecării sale în Spania.

De față cu partea vătămată, B.D. l-a contactat

telefonic pe inculpatul P.G.F. care se afla în Spania și împreună i-au creat convingerea

cu privire la siguranța locului de muncă.

Cu privire la acest episod victima declara

în faza de urmărire penală că: „(...) la începutul lunii ianuarie 2006, până să

obțin pașaportul, în timp ce mă aflam cu D., acesta a sunat în Spania un prieten,

pe nume G., pe care mi l-a dat la telefon și mi-a confirmat despre afacerea lui

D. și dacă o să mă angajez la acesta nu o să avem probleme, asigurându-mă că este

om serios. Având în vedere cele spuse de G., mi-a dat și mai multă încredere în

D.”.

Despre activitatea de recrutare efectuată

de P.G.F. coautorul B.D. a precizat că victima fost convinsă exclusiv de către inculpatul

P.G.F. să se deplaseze în Spania pentru a se angaja la un restaurant.

Astfel, B.D. a precizat că inculpatul P.G.F.

i-a cerut să vorbească personal cu victima A.O.R., pentru a o convinge să meargă

în Spania, iar ulterior inculpatul P.G.F. a precizat că B.D. a trimis-o pe A.O.R.

la acesta în Spania, pentru a practica prostituția.

Fiind ajutată de către B.D. să-și obțină

pașaportul, A.O.R. a fost trimisă de către acesta în Spania, achitându-i-se transportul,

aici fiind preluată de către inculpatul P.G.F., care a dus-o într-un apartament

pe care-l închiriase și unde se aflau J.M. și concubina inculpatului B.M.

În

aceeași zi, victima a fost informată de către cei doi cu privire

la activitatea ce urma să o desfășoare, respectiv să întrețină relații sexuale cu

membrii unui club din localitate, pentru a-și achita cheltuielile ocazionate de

ducerea sa în Spania.

Întrucât victima A.O.R. a refuzat, inculpatul

a agresat-o fizic, „convingând-o” astfel să se deplaseze la club împreună cu B.M.

Partea vătămată se afla pentru prima dată

în afara granițelor țării, nu cunoștea limba spaniolă sau alte persoane cu excepția

traficanților, nu se afla în posesia actelor de identitate, aspecte care coroborate

cu atitudinea violentă a celor doi au condus la determinarea sa de a „lucra” la

club.

În

privința acestui aspect și anume obligarea părții vătămate

A.O.R. de a practica prostituția sub constrângerea inculpatului în folosul acestuia

și al numitului J.M., partea vătămată a arătat în prima sa declarație că „(...)

i-am spus lui G. că nu am venit să practic prostituția, fapt pentru care acesta

mi-a dat un pumn care m-a trântit la pământ, iar după ce mi-am revenit m-a pus să

mă spăl și m-a obligat să merg la Clubul R. (...), de frică, cu toate eram desfigurată

la față, cu ochiul tumefiat aproape închis, am fost nevoită să merg în seara aceea

la club (...)”.

Aceste aspecte care pun în evidență activitatea

de constrângere a victimei de a practica prostituția în folosul inculpatului și

a numitului J.M., au fost recunoscute și de inculpatul P.G.F. în declarația dată

de acesta în faza de urmărire penală, care arăta „după ce a venit O. la începutul

anului 2006, am așteptat-o împreună cu M. și am condus-o la apartamentul închiriat

de mine. După ce A.O.R. s-a stabilit într-o cameră, eu și M. i-am spus că D. are

probleme în România și că o să întârzie. I-am spus totodată că va trebui să recuperam

banii cheltuiți cu ea și va trebui să se prostitueze într-un club din apropiere”.

Fiind nemulțumiți de suma modică pe care

victima a câștigat-o în prima seară „de muncă” (mai puțin de 100 euro), inculpații

P.G.F. și J.M. au decis să o vândă unui traficant, pentru a o exploata, discutând

în acest sens cu I.I., care a intrat în „posesia” victimei plătind pentru aceasta,

această tranzacție fiind descrisă atât de P.G.F. în declarația sa dată în prezenta

apărătorului ales, cât și de victimă, care a fost obligată să asiste la toate aceste

discuții.

În

privința acestor aspecte inculpatul P.G.F. a declarat în faza

de urmărire penală că: „în prima noapte A.O.R. a câștigat 100 euro, sumă care m-a

nemulțumit și am hotărât că în acea dimineață să o dăm altui român contra cost”,

iar victima A.O.R. preciza în declarația sa că: „ajungând acasă la G. și M. cu doar

70 euro și desfigurată la față, acesta și-a dat seama că nu o să câștige bani cu

mine deoarece nu eram de acord, fapt pentru care a sunat un prieten care a venit

după câteva ore. După o discuție avută între cei doi, am plecat cu prietenul acestuia

pe nume I. la Castellon, după care acesta mi-a spus că m-a cumpărat de la G. și

va trebui să fac ce zice el pentru a-și recupera banii”, fiind exploatată de către

acesta aproximativ o săptămână, după care a fost ajutată de un cetățean spaniol

a reușit să fugă, întorcându-se în țară.

Întemeiat pe probatoriul administrat prima

instanță a reținut că fapta inculpatului care la sfârșitul anului 2005 începutul

anului 2006, împreună cu B.D. și J.M. prin înșelăciune și acte de violență au recrutat-o

și cazat-o în Barcelona pe victima A.O.R. pe care au exploatat-o sexual în cluburi

de noapte în Spania, după care au vândut-o altor traficanți, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă calificată prev. de

art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen. și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

Instanța a reținut această situație de

fapt și vinovăția inculpatului întemeiat pe declarația inițială a inculpatului,

care așa cum s-a arătat a recunoscut comiterea acestei fapte penale pentru care

a fost trimis în judecată, declarație care se coroborează cu declarația părții vătămate

și este susținută probator și de declarația martorului cu identitate protejată,

probe ce dovedesc vinovăția sa în comiterea infracțiunii de infracțiunea de trafic

de persoane în formă calificată.

În

privința stării de recidivă postexecutorie reținută pentru

această faptă, a constatat că prin sentința penală nr. 12 din 15 ianuarie 2002 a

Tribunalului Prahova rămasă definitivă prin decizia penală nr. 98 din 13

februarie 2002 a Curții de Apel Ploiești i s-a aplicat o pedeapsă de 4 ani închisoare

pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 183 C. pen., respectiv lovituri cauzatoare

de moarte, pedeapsă a cărei executare a început la data de 24 august 2001, acesta

fiind însă liberat condiționat la data de 20 ianuarie 2004 cu un rest de pedeapsă

de 581 zile închisoare.

Întrucât pedeapsa se consideră executată

la data de 23 august 2005, iar fapta penală a fost comisă la sfârșitul anului 2005,

adică după considerarea ca executată a primei pedepsei aplicate, instanța a reținut

și dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.

De asemenea, s-a reținut în favoarea inculpatului

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 întrucât prin declarațiile date a avut

o contribuție substanțială la identificarea și tragerea la răspundere penală a coautorului

B.D., oferind detalii importante cu privire la activitatea infracțională a acestuia

din urmă, texte de lege care permit reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă

aplicate inculpatului pentru infracțiunile de trafic de persoane reținute în sarcina

sa.

La individualizarea sancțiunilor aplicate

inculpatului pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina sa, instanța

a avut în vedere limitele minime și cele maxime ale textelor de lege încriminatoare,

gradul de pericol social al faptelor penale comise de inculpat, modalitatea concretă

de săvârșire a acestora, faptul că de la data comiterii faptelor a trecut o anumită

perioadă de timp, stare de recidivă postcondamnatorie și respectiv postexecutorie

reținute în sarcina inculpatului, dispozițiile mai favorabile ale art. 20 alin.

(2) din Legea nr. 678/2001 constând în contribuția inculpatului la identificarea

și tragerea la răspundere penală a alături inculpat, și care permit reducerea la

jumătate a limitelor de pedeapsă pentru cele două infracțiuni, cât și comportarea

ulterioară a inculpatului, față de care nu s-a început cercetarea penală pentru

alte infracțiuni și care s-a integrat în societate.

În

raport de toate aceste criterii instanța a apreciat, ținând

seama mai ales de gradul de pericol social deosebit al faptelor penale comise de

inculpat, de starea de recidivă a acestuia, dar și de dispozițiile legale mai favorabile

la care s-a făcut referire anterior, că scopul preventiv-educativ al sancțiunii

ce urmează a se aplica acestuia se va putea atinge prin pedepse orientate către

minimul special prevăzut de textele de lege încriminatoare, reduse la jumătate potrivit

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

Instanța de fond, având în vedere natura

și gravitatea infracțiunilor săvârșite de inculpat, împrejurările comiterii acestora,

cât și circumstanțele personale ale acestuia, a apreciat că se impune a se interzice

inculpatului cu titlul de pedeapsă complementară și accesorie pe durata executării

pedepsei principale a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau funcții

elective și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat drepturi

prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

Sub aspectul laturii civile a constatat

că partea vătămată A.O.R. nu a solicitat despăgubiri civile de la inculpat astfel

cum reiese din declarația dată în fața instanței de judecată.

Instanța nu a dispus în cauză confiscarea

sumelor de bani obținute de victima A.O.R. din practicarea prostituției, întrucât

aceasta nu a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea acestei infracțiuni, iar

în privința inculpatului, aceasta a precizat că deși a fost lovită de către inculpat

pentru a practica prostituția și cu toate că de frică fiind desfigurată la față

și cu ochiul tumefiat a mers la club, a practicat prostituția, primind suma de 70

euro, aceasta nu i-a fost luată de inculpat, care a preferat să o vândă pentru a-și

recupera așa-zisele cheltuieli cu transportul acesteia în Spania, aspect arătat

pe larg cu ocazia reținerii situației de fapt.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

inculpatul P.G.F., care a criticat-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

În

esență, a arătat că instanța de fond, în vederea aflării adevărului,

nu a dispus audierea mai multor martori, printre care I.I., B.D., D.C. și nici reaudierea

părții vătămate A.O.R., precum și a numitelor I.L.N., M.D. și P.C., așa cum s-a

cerut prin nota de probatorii depusă la dosar.

Pe de altă parte, a arătat că hotărârea

primei instanțe este nemotivată, ceea ce întărește concluzia că este și netemeinică.

În

ceea ce privește nelegalitatea hotărârii, a arătat că partea

vătămată nu a fost asistată de apărătorul desemnat din oficiu la prima instanță,

așa cum prevăd disp. art. 44 din Legea nr. 678/2001 pentru victimele infracțiunilor

prevăzute de Legea nr. 678/2001 și prin urmare, în cauză, s-a pronunțat o hotărâre

lovită de nulitate absolută,fîind incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) și

(3) C. proc. pen. Au fost ignorate și disp. art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, în sensul că inculpatul P.G.F. nu a avut parte de un proces

echitabil, motiv pentru care a solicitat în principal admiterea apelului, desființarea

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

În

subsidiar, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței

și achitarea inculpatului P.G.F., în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. a) C. proc. pen., deoarece faptele pentru care a fost trimis în

judecată și condamnat nu există sau în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., acestea

nefiind săvârșite de inculpat. Toate acuzațiile care i se aduc inculpatului sunt

nefondate, nesusținute de probele administrate la urmărirea penală și la instanța

de fond, având în vedere declarațiile părții vătămate A.O.R., care sunt contradictorii

și neconsecvente.

Prin decizia penală nr. 84 din 25 aprilie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul

P.G.F. împotriva sentinței penale nr. 401 din data de 06 noiembrie 2012, pronunțată

de Tribunalul Prahova și obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Curtea a reținut că situația de fapt, astfel

cum a fost expusă pe larg de prima instanță, corespunde probelor administrate în

cauză, în sensul că inculpatul P.G.F., în vara anului 2004, prin acte de inducere

în eroare a recrutat-o și a transportat-o pe victima P.A. în Turcia, unde intenționa

să o exploateze sexual, iar la sfârșitul anului 2005 - începutul anului 2006, împreună

cu inculpații B.D. și J.M. (față de care urmărirea penală a fost disjunsă) prin

acte de violență, au recrutat-o și au cazat-o în Barcelona pe victima A.O.R., pe

care au exploatat-o sexual în cluburi de noapte, după care au vândut-o altor traficanți

de persoane.

Vinovăția inculpatului a fost dovedită

pe deplin pe baza declarațiilor de recunoaștere ale acestuia care se coroborează

cu celelalte probatorii administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală,

cât și cu ocazia cercetării judecătorești și care constau în: declarațiile victimelor

A.O.R. și P.A., procesele-verbale și planșe foto întocmite cu ocazia efectuării

de recunoașteri după fotografie, procese-verbale de redarea convorbirilor telefonice,

declarația martorului audiat sub identitatea I.V., procesele-verbale privind intrările-ieșirile

în și din țară ale inculpatului și ale părților vătămate.

De altfel, pentru aflarea adevărului și

pentru stabilirea activității infracționale a celorlalți inculpați B.D. și J.M.,

inculpatul din prezenta cauză - apelantul P.G.F., a avut o colaborare strânsă cu

organele de anchetă pe care le-a ajutat la instrumentarea cauzei prin informațiile

furnizate, dovadă faptul că în favoarea acestuia au fost reținute disp. art. 20

alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

S-a dovedit astfel că inculpatul a avut

o contribuție substanțială la identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor

mai sus arătate, așa încât a beneficiat de reducerea la jumătate a limitelor de

pedeapsă aplicate acestuia, pentru infracțiunile de trafic de persoane.

Așadar, pentru considerentele expuse a

apreciat ca neîntemeiată critica invocată de către apărătorii inculpatului că faptele

nu există sau nu au fost săvârșite de acesta este neîntemeiată.

Totodată, a apreciat ca neîntemeiată și

critica invocată de către inculpat, în sensul că hotărârea primei instanțe este

nemotivată întrucât prima instanță a stabilit corect situația de fapt, a administrat

suficiente probe, inclusiv audierea părții vătămate A.O.R., care a dat detalii importante

și esențiale cu privire la modul în care a fost recrutată și transportată în Spania,

unde a fost exploatată sexual de către inculpat. Prin urmare, a apreciat că cererea

formulată de apărare în sensul readministrării unor probatorii este neîntemeiată,

întrucât nu sunt utile și concludente soluționării prezentei cauze, probele administrate

până la acest moment, atât în faza de urmărire penală, cât și cu ocazia cercetării

judecătorești, conturează fără echivoc vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor

pentru care a fost trimis în judecată.

Mai mult, a reținut că instanța de fond

a dovedit multă înțelegere în soluționarea corectă a cauzei și stabilirea unei situații

de fapt care să corespundă adevărului, având în vedere că dosarul a trenat pe rol

din anul 2009 până la sfârșitul anului 2012, când a fost pronunțată sentința penală

atacată, existând chiar tendința de tergiversare a cauzei prin acordarea numeroaselor

termene de judecată.

Nici critica invocată privind nelegalitatea

hotărârii prin aceea că prima instanță nu a asigurat asistență juridică obligatorie

victimelor infracțiunii de trafic de persoane, așa cum prevăd disp. art. 44 din

Legea nr. 678/2001, nu a fost primită de instanța de control judiciar, deoarece

nulitatea absolută prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., se referă la asistarea

învinuitului sau inculpatului de către apărător când sunt obligatorii potrivit legii

și nu acestor categorii de persoane.

Referitor la tratamentul sancționator aplicat

inculpatului pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, a reținut că

pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare a fost corect individualizată, fiind respectate

toate criteriile prev. de art. 72 C. pen. La proporționalizarea celor două pedepse

aplicate pentru cele două infracțiuni, au fost avute în vedere modul și condițiile

concrete în care au fost săvârșite faptele, natura acestora, pericolul concret pe

care-l prezintă, dar și elementele ce caracterizează persoana făptuitorului.

Acesta a manifestat sinceritate pe parcursul

procesului penal, iar în ceea ce privește trecutul său infracțional, la încadrarea

juridică a faptelor au fost reținute dispozițiile prev. de art. 37 lit. a) și b)

C. pen., privind starea de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie. Primul

termen al recidivei l-a constituit pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru infracțiunea

prev. de art. 183 C. pen., cu aplic. art. 73 lit. b) și art. 76 alin. (2) C.

pen., prin sentința penală nr. 12 din 15 ianuarie 2002 a Tribunalului Prahova, așa

cum rezultă din fișa de cazier judiciar.

În

consecință, a apreciat că atât sub aspectul cuantumului, cât

și al modalității de executare, pedeapsa aplicată inculpatului corespunde scopului

pedepsei astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 52 C. pen.

Împotriva deciziei a declarat recurs, în

termen legal, inculpatul P.G.F. criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

Întemeiat pe cazul de casare prev. de

art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., a criticat decizia, în principal,

sub aspectul aplicării greșite a legii în sensul că instanța de apel a interpretat

greșit dispozițiile art. 44 din Legea nr. 678/2001 prin raportare la art. 197

alin. (2) C. proc. pen., în opinia inculpatului neasistarea victimelor infracțiunilor

traficului de persoane fiind un caz de nulitate absolută ce ar fi impus rejudecarea

cauzei de către instanța de fond.

Într-un prim subsidiar, a criticat ambele

hotărâri sub aspectul greșitei sale condamnări pentru infracțiunea de trafic de

persoane întrucât probatoriile administrate nu dovedesc că acesta comis o asemenea

faptă, existând un dubiu care îi profită, solicitând achitarea în temeiul dispozițiilor

art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există.

În

al doilea subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei

ce i-a fost aplicată, prin reducerea cuantumului acesteia, ca efect al reținerii

circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și schimbarea

modalității de executare în sensul suspendării sub supraveghere a pedepsei ce i

se va aplica.

Examinând recursul declarat de inculpatul

P.G.F.

prin raportare la dispozițiile

art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea

nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării motivului de recurs

formulat de inculpat, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor

analizării recursurilor, în raport de modificările legislative intervenite prin

Legea nr. 2/2013.

Potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispozițiile art. 385

10

alin.

(2) și (2

1

) C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai

în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același cod,

prin urmare, verificarea instanței de control judiciar se limitează astfel numai

la cazurile de casare expres prevăzute de lege și care au fost invocate în scris

cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepție a

cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu [art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.].

Legea nr. 2/2013 a impus o nouă limitare

a devoluției căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost

abrogate, altele modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului

prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., scopul urmărit,

prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar

realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

Astfel cum se poate observa, decizia penală

recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, la data de 25 aprilie 2013, ulterior intrării în

vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești

(15 februarie 2013), ca atare, este supusă casării numai sub aspectul motivelor

de recurs prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din

lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute

de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la

data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul

de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în cauză.

În

ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., se constată că, într-adevăr, acesta

a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin

Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în

noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care nu se iau în

considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța

de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe,

se observă, însă, că inculpatul P.G.F. și-a motivat recursul numai oral în ziua

judecății, prin apărătorul său ales, care a depus la dosar memoriul cuprinzând motivele

de recurs în ședința publică din data de 18 noiembrie 2013 (al doilea termen de

judecată acordat în cauză), încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare,

Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2

1

)

C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera

printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat

de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., nu va proceda la examinarea

criticilor circumscrise de recurent acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite

condițiile formale prevăzute de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Totodată, se constată că unul dintre cazurile

de casare abrogat în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de

art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., situație în care criticile

recurentului inculpat P.G.F. care deși au fost invocate în cadrul cazului de casare

prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., dar vizează, în

esență, situația de fapt astfel cum a fost stabilită de instanțele inferioare și

ar fi putut face obiectul analizei din perspectiva pct. 18 al art. menționat, nu

mai pot fi examinate de către instanța de ultim control judiciar, judecata în recurs

limitându-se, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare

expres prevăzute de lege și în care nu se mai regăsește și eroarea gravă de fapt

invocată de inculpat.

Totodată, în realizarea aceluiași scop

de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai

aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385

9

C. proc.

pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat

pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, inculpatul a

criticat decizia penală pronunțată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce

i-a fost aplicată, considerată prea mare și neadecvată sub aspectul modalității

de executare, în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei și datele sale

personale, situație exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație

și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Ca urmare, având în vedere toate aceste

considerente anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

P.G.F. și, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală,

îl va obliga, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul P.G.F. împotriva deciziei penale nr. 84 din 25 aprilie 2013 a Curții

de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta și suma

de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea

vătămată A.O.R., se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 noiembrie

2013.