ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 915/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 915/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor de față; În baza actelor si lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 279 din 21 iunie 2013 a Tribunalului lași s-au dispus următoarele: În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei reținută în sarcina inculpatului P.N. prin actul de sesizare al instanței, din infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea 678/2001 modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 37 lit. b) și 37 lit. a) C. pen.
A fost condamnat inculpatul P.N. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 37 lit. b) și art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata de 3 ani. În baza art. 61 C. pen.
a fost revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 125 de zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2590 din 30 septembrie 2010 a Judecătoriei lași, rămasă definitivă prin nerecurare, rest de pedeapsă ce a fost contopită cu pedeapsa aplicată inculpatului prin sentință, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata de 3 ani. Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
A fost condamnată inculpata C.D.M. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata de 2 ani. Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpaților P.N. și C.D.M., iar în baza art. 88 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată acestora durata reținerii și arestării preventive de la 29 iunie 2012 la zi.
S-a luat act că partea civilă S.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 998 C. civ. au fost obligați inculpații P.N. și C.D.M., în solidar, să plătească părții civile P.N., suma de 500 de euro (sau contravaloarea în lei la data executării sentinței) cu titlu de despăgubiri civile, constând în daune morale. În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 au fost confiscate de Ia inculpații P.N. și C.D.M. sumele dobândite prin săvârșirea infracțiunii, respectiv câte 43,500 lei de la fiecare dintre inculpați. În baza art. 357 alin. (2) lit. c) cu referire la art. 163 C. proc. pen. a fost menținută măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 20 august 2012, dată în Dosarul nr. 109D/P/2012 al D.I.I.C.O.T.
- Serviciul Teritorial lași asupra bunurilor mobile ale inculpaților, respectiv: un laptop, carcasă de culoare neagră, proprietatea inculpatei C.D.M. și un televizor - proprietatea inculpaților P.N. și C.D.M., măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanța din 05 iulie 2012 dispusă în Dosarul nr. 109D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial lași asupra bunului mobil, autoturismul, de culoarea albastră -proprietatea inculpatei C.D.M., precum și măsura sechestrului penal instituit prin ordonanța din 10 iulie 2012 dată în Dosarul nr. 109D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial lași asupra sumelor de bani ridicate de la inculpații P.N. și C.D.M., respectiv: 265 de euro și 1.569 lei.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul P.N. să plătească statului suma de 2.130 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 600 lei reprezintă onorariul apărătorilor din oficiu și pe inculpata C.D.M. să plătească statului cheltuieli judiciare în cuantum de 2.265 lei, din care suma de 600 lei reprezintă onorariul apărătorilor din oficiu desemnați, iar suma de 135 de lei reprezintă contravaloarea expertizei medico-legale psihiatrice efectuată la solicitarea inculpatei și achitată inițial din fondurile speciale ale Ministerului Justiției. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Ministerului Public - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial lași cu nr. 109D/P/2012 s-a dispus la data de 22 august 2012 punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaților P.N.
și C.D.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (și cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. pentru inculpatul P.N.), constând în aceea că în perioada martie 2012 - iunie 2012, împreună, au cazat două victime majore într-un apartament din lași, P.U., unde prin amenințări și acte de violență le-au obligat la practicarea prostituției, sub directa lor coordonare și supraveghere, asigurându-le clienții în urma anunțurilor în presă, activitate ce a fost întreprinsă în scopul exploatării sexuale a celor două victime pentru obținerea de venituri ilicite. Prin încheierea de ședință din 11 aprilie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 7737/99/2012, s-a dispus, văzând art. 34 lit. c) și d) C. proc.
pen. reunirea acestei cauze cu Dosarul nr. 2577/99/2013 al Tribunalului lași, dosar în care, prin rechizitoriul cu nr. 203D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial lași s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: M.L. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. (în raport de inculpații P.N. și C.D.M.), a infracțiunii prev. de art. 281 C. pen. raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995, a două infracțiuni prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/95, precum și a infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; P.L. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. (în raport de partea vătămată C.D.M.) și M.V., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 281 C. pen.
raportat la art. 26 din Legea nr. 51/1995. Prin încheierea de ședință din 17 iunie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 7737/99/2012 s-a dispus, în baza art. 38 cu referire la art. 34 C. proc. pen., disjungerea cauzei față de inculpații M.V., M.L. și P.L., de prezenta cauză privind pe inculpații P.N. și C.D.M., acordându-se termen pentru continuarea judecății cauzei disjunse, la data de 02 septembrie 2013 (cauză ce a fost ulterior înregistrată sub un nou nr. de Dosar, respectiv, nr. 7556/99/2013). Fiind declarată terminată cercetarea judecătorească în cauza de față, privind pe inculpații P.N. și C.D.M., conform art. 339 alin. (2) C. proc. pen., analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele: Inculpații P.N.
și C.D.M. se cunosc de mai mult timp, prezentându-se în fața altor persoane ca fiind concubini. Inculpatul P.N. a mai fost condamnat anterior pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, iar inculpata C.D.M. nu are antecedente penale. Potrivit declarației părții vătămate P.N., încă din anul 2009, de când aceasta îi cunoaște pe inculpații C.D.M. și P.N., a acceptat și a întreținut relații sexuale cu clienți racolați de aceștia prin intermediul anunțurilor date în ziarul local „ E.", la diferite locații din lași - într-un imobil din Podul de Fier, din zona centrală vis-a-vis de Hotel C. După ce a rămas însărcinată cu un client, din luna a opta de sarcină, a fost găzduită la adresa din lași, str C., la domiciliul inculpaților.
La două luni după ce a născut, a fost dusă din nou în imobilul din zona Podul de Fier, unde si-a reluat activitatea, copilul minor P.M., rămânând în grija mamei inculpatului P.N., P.P. La data de 12 martie 2012, inculpata C.D.M. a închiriat de la martora H.O.M., în regim hotelier, un apartament situat in lași, chiria de plată fiind stabilită la 100 lei pe zi, contractul de închiriere fiind prelungit succesiv până la data de 28 iunie 2012. Inculpata C.D.M. i-a comunicat martorei H.O.M., faptul că va sta în apartamentul închiriat împreună cu soțul său, inculpatul P.N. În apartamentul închiriat, inculpata C.D.M. s-a mutat împreună cu concubinul său, inculpatul P.N., aducând-o și pe partea vătămată P.N..
Apartamentul închiriat era nedecomandat, compus din 2 camere, ambele fiind folosite ca dormitoare, o camera fiind amenajată jumătate bucătărie, jumătate dormitor, precum si o baie. în luna martie 2012, partea vătămată P.N. a fost găzduită în apartamentul închiriat de inculpata C.D.M., situat în lași, împreună cu inculpatul P.N., fiind obligată de aceștia să practice în continuare prostituția în favoarea lor. Partea vătămată P.N. a fost instruită de inculpați, să răspundă la telefon și să indice clienților racolați prin anunțurile date Ia ziar, imobilul unde întreținea relații sexuale contracost. În aceeași lună, în jurul datei de 8 martie 2012, la apartamentul celor doi inculpați, prin intermediul unui văr al inculpatului P.N., a fost adusă partea vătămată S.I.
Aceasta plecase din luna mai 2011 de la domiciliul părinților săi, pentru a locui cu prietenul său. La acea dată partea vătămată avea deja vârsta de 18 ani și a acceptat la inițiativa numitului V. să vină să locuiască cu el două zile la apartamentul lui P., din lași. Timp de o săptămână de la momentul venirii sale în apartament, partea vătămată S.I. nu a fost solicitată să întrețină relații sexuale, în timp ce partea vătămată P.N. practica relații sexuale contracost cu diferiți clienți, racolați de inculpați prin intermediul anunțurilor date în ziarul „E." de inculpata C.D.M. După o săptămână de zile, partea vătămată S.I. a fost pusă să întrețină, Ia rândul său relații sexuale cu clienții racolați prin anunțurile date la ziarul E.Z., de către inculpații P.N.
si C.D.M. În legătură cu modalitatea în care erau racolați clienții celor două fete, s-a stabilit în faza urmăririi penale că inculpații P.N. si C.D.M. au dat mai multe anunțuri în ziarul E.Z., la rubrica matrimoniale, pentru a fi contactate de potențiali clienți cu care părțile vătămate să întrețină relații sexuale contra cost. Astfel, potrivit adresei din 06 iulie 2012, în ziarul „E.Z." au fost publicate, pentru numerele de telefon X și Y, două anunțuri, astfel:un anunț publicat de pe 2 mai 2012 până la 29 iunie 2012, având conținutul:„Salut! G., drăguță, doresc să ofer companie d-lor generoși și discreți. Dețin locuință. X"; un anunț publicat de pe 02 mai 2012 până la 29 iunie 2012, având conținutul: „ Bună!
Sunt R., o tipă simplă și doresc să-mi ofer serviciile domnilor generoși. Dețin locuință X". Ambele anunțuri au fost date de pe numărul de telefon X. Pentru a răspunde la apelurile clienților care accesau anunțurile de la mica publicitate, părțile vătămate aveau 3 telefoane mobile. După ce erau contactate telefonic, părțile vătămate îi îndrumau pe clienți, conform indicațiilor primite de la inculpați, să ajungă în zona P.U., la Hotelul T., la Hotelul U., la Cinematograful V. sau la Librăria J., după care la imobilul indicat, sa sune la interfon la numărul 25, etajul patru, cerându-le apoi să urce cu liftul până la un etaj inferior sau superior si apoi să urce sau să coboare pe scări pentru a ajunge la apartamentul lor situat la etajul 4. Pentru a întreține relații sexuale protejate cu clienții, inculpatul P.N.
Ie-a cumpărat mai multe cutii cu prezervative, pe care inculpata C.D. le împărțea, punându-le în alte punguțe. Părțile vătămate S.I. si P.N. erau obligate de inculpați să stea în locuință, neputând să iasă din aceasta decât însoțite de P.N. si C.D., fiind sub supravegherea strictă a celor doi inculpați. Potrivit declarațiilor părților vătămate, acestea erau supravegheate pe rând de inculpații P.N. si C.D., respectiv, C.D. le supraveghea uneori de la ora 8 dimineața până la ora 8-9 seara, iar apoi erau supravegheate de P.N. Din declarațiile părților vătămate care se coroborează cu declarațiile martorilor L.R.M., C.C., rezultă că acestea au întreținut cu clienții, contra cost, relații sexuale orale, normale, anale si au făcut show-uri lesbi, astfel cum apăreau in anunțurile date la ziarul E.Z., de către P.N.
si C.D. Pentru relațiile sexuale orale si normale, tariful stabilit de inculpați era de câte 50-60 Iei pentru un „număr", si 100 lei pentru o oră, tarif însă care varia în funcție de cea care întreținea actul sexual. Astfel, când partea vătămată S.I. era contactată pentru anunțul pe numele „ R.", prețul primit de la clienți era de 60 lei pentru „ un număr", si de 100 lei pentru o oră. Pentru un show lesbi si sex normal oral si anal, S.I. primea câte 100 lei pentru un număr si câte 200 lei pentru o oră. Partea vătămată S.I. a declarat că, atunci când întreținea relații cu câte un client, si era prezent in apartament si inculpatul P.N., uneori, acesta se ascundea în dulap, pentru a putea auzi ce vorbea cu clienții, întrucât acestuia îi era teamă să nu încerce să fugă cu ajutorul clienților.
După ce părțile vătămate întrețineau relații sexuale cu clienții, acestea primeau banii, pe care îi puneau într-un dulap, așa cum le îndrumaseră inculpații P.N. și C.D. Sumele de bani astfel obținute erau - luate apoi de inculpatul P.N., parte din aceștia fiind date inculpatei C.D.M. Părțile vătămate nu primeau bani de la inculpați, însă le erau cumpărate uneori de către aceștia haine si țigări, precum și mâncare. În medie, părțile vătămate aveau aproape zilnic câte 10-11 clienți pe zi, de luni până sâmbăta seara, iar duminica aveau zi libera, zi în care inculpații le scoteau în oraș, deplasându-se cu autoturismul cu numere provizorii de înmatriculare proprietatea inculpatei C.D.M., condus de șoferul acestora B.F.
S-a stabilit în cursul urmăririi penale că din banii obținuți de părțile vătămate, după întreținerea relațiilor sexuale, inculpații P.N. și C.D. au achiziționat un laptop și o plasmă T.V. Când nu produceau suficienți bani, părțile vătămate erau lovite de inculpata C.D.M. cu o coadă de lemn de la un mop, peste palme, degetele de la mâini, peste picioare și cu palmele peste cap, dar și de inculpatul P.N. care le lovea cu palmele, cu pumnii, cu piciorul. Agresiunile asupra părților vătămate au fost confirmate de rapoartele de constatare medico-legale eliberate în cauză. Astfel, potrivit raportului de constatare medico-legală din 29 iunie 2012, la data examinării, partea vătămată S.I.
prezenta echimoze și tumefacție: echimoza de la nivelul brațului s-a putut produce prin lovire cu mijloc contondent; echimoza de la nivelul mâinii stângi, s-a putut produce prin lovire cu corp contondent; tumefacția maleolei interne drepte s-a putut produce prin lovire cu corp contondent, leziunile fiind anterioare examinării, cu cea. 3-5 zile, pentru tumefacție necesitând îngrijiri medicale de 4-5 zile de îngrijiri medicale si 1-2 zile de îngrijiri medicale pentru echimoze. Potrivit raportului de constatare medico-legală din 02 iulie 2012, P.N.
a prezentat o excoriație la nivelul antebrațului drept ce s-a putut produce prin lovire cu mijloc contondent, tumefacții la degete: tenar, falangă, leziuni -traumatism prin strivire corp contondent față volară, ambele mâini cu edem postraumatic vechi de 2 zile, ce pot data cu 3-5 zile anterior datei examinării, necesitând pentru vindecare 3-5 zile de îngrijiri medicale pentru leziuni si 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru tumefacții. Relevant în ce privește împrejurarea că părțile vătămate nu aveau libertate de mișcare și că inculpații aveau față de ele un comportament agresiv și se comportau față de ele ca și cum le-ar fi aparținut, este episodul din aprilie 2012, când într-una dintre zilele acestei luni, cu ajutorul unui client, pe nume F., părțile vătămate au încercat să fugă de la inculpați.
Astfel, așa cum rezultă din declarațiile părților vătămate P.N. și S.I., într-una din zilele lunii aprilie 2012, în jurul orelor 20, cele două au hotărât să fugă din apartamentul din P.U., în timp ce inculpații se aflau la domiciliu, însă se uitau la un film. Astfel, în momentul în care clientul care se afla la P.N. intenționa să plece din apartament, cele două părți vătămate au ieșit odată cu acesta, încuindu-i în casă pe cei doi inculpați. Cheia a rămas în posesia lui P.N. Acestea au fugit prin zona centrală, pe lângă Casa Modei spre Mitropolie, desculțe, iar în parcul din fața Teatrului Național s-au încălțat după care au plecat spre P.R.. S.I. l-a sunat pe un fost client pe nume A., să le ajute, însă acesta, fiind în legătură cu inculpații, i-a anunțat că a văzut părțile vătămate în cartierul P.R.
între timp, inculpații dându-și seama că sunt blocați în casă, au sunat-o pe proprietara apartamentului cerându-i cheia de rezervă. Aceasta a venit, Ie-a descuiat ușa, după care inculpații l-au chemat pe B.F., cu care s-au deplasat prin mai multe zone ale lașului în căutarea celor două părți vătămate. în zona Ț., pe lângă Restaurantul C., părțile vătămate au fost văzute de cei doi inculpați, care au coborât din autoturism și le-au prins pe cele două într-un gang înfundat lovindu-le și amenințându-le. Părțile vătămate au fost aduse la mașină și introduse în mod forțat în interiorul acesteia. C.D. s-a așezat pe scaunul de lângă șofer, blocând portierele autoturismului, în timp ce P. a stat pe bancheta din spate cu părțile vătămate.
Apoi cele două au fost conduse la imobilul din lași, str. C., unde locuiește mama inculpatului P.N. și băgate în casă. Declarațiile părților vătămate cu privire la această împrejurare se coroborează cu declarațiile date de martorul B.F., care a susținut atât în faza urmăririi penale cât și în fața instanței că a condus autoturismul inculpatei C.D. în căutarea celor două fete (susținând în fața instanței că el nu cunoștea motivul pentru care inculpații i-au cerut să deplaseze autoturismul în diferite zone din lași), că la un moment dat cele două au fost găsite și urcate cu forța în mașină. A văzut cum inculpata C.D. Ie-a lovit cu palma și că a lăsat pe cele două părți vătămate și pe inculpați la domiciliul mamei lui P., dar că el nu a intrat în casă, rămânând la autoturism, iar după cea.
1-2 ore cei patru au revenit la autoturism, martorul conducându-i până la apartamentul din P.U. Potrivit declarațiilor părții vătămate S.I., drept pedeapsă pentru că au fugit și pentru a le determina să nu mai fugă, P.N. a amenințat-o că în cazul în care va mai fugi de acasă sau va spune ceva la politie, o va tăia cu lama pe față și pe sâni în timp ce inculpata C.D. Ie-a amenințat cu faptul că le va arunca cu acid sulfuric pe față. Potrivit declarației aceleași părți vătămate, în alte rânduri/inculpații au amenințat-o că o vor duce în pădure, o vor lega de copac și o vor lăsa acolo, în situația în care ar încerca să fugă de ei. În ziua de 28 iunie 2012, în jurul orei 08,00 dimineața, P.N. și C.D.
au plecat din locuință, părțile vătămate rămânând închise singure în casă. In jurul orei 11:00, partea vătămată S.I., l-a contactat telefonic pe tatăl său, martorul S.l., spunându-i că sunt ținute cu forța intr-un apartament din P.U. cerându-i, surescitată, să vină cu poliția să Ie ia. Tatăl părții vătămate neputând foarte bine să se înțeleagă cu aceasta a cerut să vorbească cu cealaltă tânără, P.N. explicându-i că sunt sechestrate într-un apartament, bătute și ținute împotriva voinței lor, dându-i adresa la care se află acesta. La solicitarea celor două părți vătămate, martorul S.l. a anunțat politia, organul de urmărire penală începând monitorizarea operativă. După jumătate de oră, a venit in locuință P.N., partea vătămată S.I.
intrând în baie de unde a continuat să trimită sms-uri tatălui său. Când inculpatul P.N. era in apartament, S.I. a fost sunată de un client, martorul V.L.V., pe care l-a îndrumat cum să ajungă la apartament. Organele de poliție l-au depistat pe martorul V.L.V. în timp ce acesta se deplasa Ia adresă cu scopul de a întreține relații sexuale cu una din tinere, intrând în apartamentul din P.U. odată cu acesta. Cu această ocazie s-a constatat că în apartament erau sechestrate două tinere, respectiv S.I. în vârstă de 18 ani și P.N. în vârstă de 23 de ani, care erau împreună cu P.N. La scurt timp, la adresă a apărut și C.D.M. care a afirmat organelor de poliție că practică prostituția împreună cu S.I.
și P.N. Situația de fapt așa cum a fost reținută de instanță a fost dovedită de ansamblul probator administrat în cauză, respectiv: denunțul formulat de S.l., tatăl părții vătămate P.N.; procesul verbal din 28 iunie 2012; plângerile și declarațiile părților vătămate S.I. și P.N.; rapoartele de evaluare psihologică a părților vătămate S.I. și P.N. efectuate de către D.G.A.S.P.C. lași; rapoartele de constatare medico-legale din 29 iunie 2012 și din 02 iulie 2012 întocmite ca urmare a examinării părților vătămate P.N. și S.I.; procesul-verbal de constatare a leziunilor evidente pe care le prezentau părțile vătămate la momentul depistării și planșele foto; procesele verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare Ia locuințele inculpaților P.N.
și C.D.M.; raportul de evaluare psiho-socială privind situația minorului P.N.D.M.; contractul de prestări servicii pentru intermedierea închirierii unui imobil și contractul de închiriere pentru suprafețe cu destinația de locuit; procesul verbal de efectuare a percheziției informatice; adresa din 06 iulie 2012 emisă de ziarul local „E."; procesul verbal din 10 august 2012 întocmit de ofițerii de poliție judiciară; declarațiile martorei H.O.M. - care a confirmat în faza urmăririi penale, faptul că a închiriat inculpatei C.D.M. apartamentul situat în lași, aceasta ascunzându-i faptul că în acel apartament urmau să locuiască și alte persoane. Martora a mai arătat că vecinii au anunțat-o că în apartament vin prea mulți bărbați, mai multe persoane dubioase, motiv pentru care a devenit suspicioasă cu ce se întâmpla în apartament și a decis să rezilieze contractul de închiriere, împrejurări comunicate inculpatei C.D.M.
care era însoțită de P.N.; la acuzele martorei, inculpata C.D. a motivat că persoanele care vin la ea sunt băieți care îi aduc marfa din piață și încasările obținute din vânzarea acesteia. Audiată în faza cercetării judecătorești, martora și-a menținut declarația dată în faza urmăririi penale; declarația martorului B.F., dată în faza urmăririi penale, prin care acesta a recunoscut că era șoferul inculpaților C.D.M. și P.N., întrucât nici unul dintre ei nu avea permis de conducere, pentru serviciul prestat în favoarea lor fiind plătit zilnic, cu sume cuprinse între 30 si 50 de lei. Atunci când a urcat în apartamentul situat în P.U., în două rânduri, a observat că în apartament se aflau și părțile vătămate P.N.
și S.I. în perioada cât a lucrat pentru inculpați, a auzit-o pe inculpata C.D. când vorbea la telefon, discutând cu un bărbat, despre prețul unui raport sexual, aceasta spunându-i că este de 50 lei pentru un raport sexual și 100 lei pentru o oră. Atunci și-a dat seama că inculpații racolau clienți pentru a întreține relații sexuale contra cost în acel apartament. L-a auzit și pe P.N. vorbind la telefon cu tinerele din apartament, spunându-le că va sosi și el, cât mai repede, când era sunat de acestea. Martorul B.F. a confirmat și incidentul din luna aprilie 2012, declarând că „ în cursul lunii aprilie sau mai 2012 în jurul orei 20:00, la solicitarea telefonică a lui P.N. s-a deplasat pe jos până in P.U.
pentru a conduce mașina acestuia și a-l transporta prin oraș. Atunci când a ajuns în locul indicat s-a întâlnit cu P.N. care i-a spus că cele două verișoare ale lui au plecat de acasă și vrea să le caute prin oraș. Acesta i-a indicat diferite direcții prin oraș, împreună căutându-le pe cele două timp de circa două ore, timp în care P.N. vorbea la telefon cu diferite persoane in legătură cu cele două fete. între timp a urcat în mașină și C.D.M. La indicațiile lui P.N., martorul s-a deplasat pe traseul P.R. - Ț. iar când au ajuns în stația de autobuz 30 de lângă piață, P.N. i-a cerut să oprească mașina întrucât Ie-a văzut pe fete. P.N. și C.D. au fugit după cele două fete, martorul a coborât la rândul său din mașină, văzând că fetele au fugit o distanță mai mare, până ce au ajuns într-un gang înfundat unde au fost prinse de cei doi, distanța fiind de circa 150 de metri de locul în care a oprit mașina și unde el se afla.
Martorul a arătat că, întrucât era întuneric, nu a văzut ce s-a întâmplat în gang, însă la un moment dat P. a strigat să meargă cu mașina în locul în care se afla el. Martorul a pornit mașina, deplasând-o în locul indicat, unde P.N. Ie-a introdus forțat pe cele două fete în mașină, pe bancheta din spate, a blocat ușile și i-a spus să meargă pe strada C. la casa sa. Acolo, fetele au fost coborâte, P. și C.D. ducându-le în casă. A declarat martorul că în acele împrejurări a văzut că C.D. a lovit-o pe una dintre fete cu palma în zona feței după care el a plecat la mașină și nu știe ce s-a mai întâmplat. Martorul a așteptat timp de circa o oră și jumătate - două ore după care i-a transportat pe toți patru la apartamentul din P.U..
A mai precizat martorul că a remarcat că numita C.D. era cea care adresa cuvinte obscene la adresa celor două fete, pe timpul cât se aflau în mașină. în faza cercetării judecătorești, martorul B.F., deși declarativ a precizat că își menține declarația dată în faza urmăririi penale, a susținut că nu cunoștea cu ce se ocupau cele două părți vătămate, dar că a început să bănuiască după ce a asistat la prinderea acestora de către inculpați, atunci când, în luna aprilie, acestea au fugit. Martorul a susținut în fața instanței că nu cunoștea faptul că în acele împrejurări inculpații le căutau pe cele două tinere care au fugit, ci doar executa comenzile date de P. care îi spunea traseul pe care să se deplaseze.
Nu a auzit nici un fel de discuții legate de dispariția celor două. A mai precizat martorul că în prezența sa părțile vătămate nu au fost lovite, cu excepția palmei pe care C.D. a aplicat-o lui P.N., când au ajuns la imobilul din str.C. Declarația dată de martor în faza cercetării judecătorești, cu privire la aspectele asupra cărora martorul a revenit, a fost privită cu rezervă, având în vedere că martorul nu a oferit o explicație plauzibilă a modificării parțiale a declarațiilor sale inițiale, ci, mai mult a afirmat că își menține declarația dată în prima fază a procesului penal; Din declarațiile martorilor P.G., L.R.M., C.C., A.T. (audiați atât în faza urmăririi penale cât și în fața instanței, ocazie cu care aceștia și-au menținut declarațiile făcute anterior în cauză), V.L.V., V.A.L.
(audiați în faza urmăririi penale, cu privire Ia care instanța a fost nevoită să constate imposibilitatea de audiere nemijlocită, întrucât aceștia erau plecați în străinătate), a rezultat că au răspuns unor anunțuri de la rubrica matrimoniale, împrejurare în care au stabilit întâlniri ce au avut Ioc într-un apartament din P.U.. Martorul L.R.M. a recunoscut că a întreținut relații sexuale contracost cu P.N., în apartamentul situat în P.U., pentru raportul sexual plătindu-i acesteia 70 de lei, iar martorul C.C. a confirmat că a întreținut relații sexuale cu S.I., în apartamentul situat în P.U., plătindu-i acesteia suma de 50-60 lei. Martorul A.T. a declarat că a luat legătura cu o persoană care a răspuns la telefon, a stabilit unde să se întâlnească cu aceasta dar nu a venit nimeni, persoana cu care a vorbit anunțându-l ulterior că are un client.
Martorul V.A.L. a declarat că a urcat la apartament dar când a ajuns la fața locului, dându-și seama că nu va beneficia de o ședință de masaj, ci de altceva și văzând mizeria din apartament a decis să plece. Martorul V.L. a declarat că a mers pe data de 28 iunie 2012 Ia apartament după ce a apelat numărul din ziar, însă odată cu sosirea sa, la apartament au descins și organele de poliție; raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 21 martie 2013 întocmit în cauză inculpatei C.D.M. la solicitarea acesteia, din conținutul căruia rezultă că din coroborarea examinării clinice cu rezultatele investigațiilor complementare și cu datele din dosarul cauzei, s-a constat că numita C.D.M.
a prezentat la data comiterii faptei diagnosticul de „tulburare de personalitate disocială"; a avut capacitate psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor faptei de care este învinuită acționând cu discernământ (discernământ păstrat); la data examinării prezintă același diagnostic. În ceea ce privește poziția procesuală adoptată de inculpați, instanța a reținut că, audiați în faza urmăririi penale, inculpații C.D.M. și P.N. au negat comiterea faptei, declarând că nu le-au adus clienți părților vătămate și nici nu le-au obligat să practice prostituția în favoarea lor. Inculpata C.D.M. a susținut că practica și ea prostituția împreună cu S.I. si P.N., că a întâlnit-o întâmplător pe cea dintâi, care era în căutarea unei persoane care să-i ofere protecție (un pește), invitând-o la locuința închiriată în care ea împreună cu P.N.
(pe care o cunoștea de cea 2 ani, practicând și anterior împreună prostituția) practica prostituția, partea vătămată fiind de acord. Clienții erau racolați în urma anunțurilor date la ziar. Inculpata a precizat că din banii obținuți personal din practicarea prostituției și-a cumpărat un autoturism (în urmă cu două luni) și că P.N. pe care îl cunoștea mai demult îi era client, rămânând uneori peste noapte. Aveau 2-3 clienți pe zi fiecare, iar din banii câștigați cumpărau îmbrăcăminte, cosmetice, mâncare, țigări și plăteau chiria (fetele 30 de lei, iar ea 40 de lei). Nu a pretins părților vătămate bani, dar o mai certa uneori pe P.N. pentru că strica diverse lucruri prin casă. Nu a interzis niciodată părților vătămate să iasă din casă, doar pe S.I.
o lăsau uneori în apartament de frică ca aceasta să nu se întâlnească cu G.M. de la care fugise anterior. A sfătuit-o chiar pe aceasta să nu plece cu vreun țigan. A mai precizat inculpata că nu Ie-a bătut sau amenințat pe cele două fete, doar odată i-a dat două palme lui P.N. pentru că își bruscase copilul. Inculpata a precizat că a practicat prostituția de la 19 ani în folosul unor persoane și că ultima dată a fost vândută lui P.N. pentru care a practicat prostituția 2 ani după care a început să se prostituieze pe cont propriu. în legătură cu incidentul din aprilie 2012, inculpata a declarat că în jurul datei de 26 sau 28 aprilie 2012, seara, în jurul orei 20:00, S.I. a ieșit din apartament să ducă gunoiul și nu s-a mai întors, P.N.
a plecat după S.I. să o caute. P.N. ar fi sunat-o și i-ar fi spus să vină în zona P.R. că a găsit-o pe I. Atunci, inculpata l-a sunat pe șoferul F. și i-a cerul să le aducă la apartament. F. a mers cu un taxi în zona P.R., când a ajuns în acel loc fetele au urcat în taxi, iar el a plecat la domiciliul său. Inculpata nu a recunoscut că s-a deplasat in zona P.R. cu B.F. și P.N. și nici că le-ar fi agresat fizic pe Ioana și Narcisa. În faza cercetării judecătorești, inculpata nu a dorit să dea declarație, prevalându-se de dreptul la tăcere, precizând însă că nu se face vinovată de comiterea faptei reținute în sarcina sa. Inculpatul P.N., în evidentă contradicție cu probele administrate în cauză, a declarat în faza urmăririi penale că P.N.
si C.D. se prostituau de bună-voie, că el nu locuia in apartamentul închiriat din P.U., locație în care ajungea ocazional, așa cum s-a întâmplat și la data descinderii organelor de poliție și nu a obținut bani din practicarea prostituției de către părțile vătămate. Nu era concubinul inculpatei C.D., dar o cunoștea pe aceasta de vreo cinci ani, iar de doi ani i-a făcut acesteia mutație la adresa mamei sale, P.P. îl cunoaște din vedere pe B.F., însă nu știe ce mașină conduce acesta și nici ce mașină are C.D.
În faza cercetării judecătorești, inculpatul s-a prevalat, de asemenea, de dreptul la tăcere, fiind audiat doar în procedura soluționării cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate, ocazie cu care a declarat că nu se face vinovat de comiterea faptelor reținute în sarcina sa, că nu a traficat pe cele două părți vătămate neavând nici un motiv, având în vedere că el are un copil cu una dintre părțile vătămate (P.N.), pe care familia sa îl crește de aproximativ trei ani. În dovedirea susținerilor lor inculpații au solicitat încă din faza urmăririi penale administrarea probei cu doi martori, în persoana numiților T.S.M. și P.M. F. Din declarațiile martorei T.S.M., audiată în faza urmăririi penale a rezultat că acesta nu cunoaște ce s-a întâmplat în apartamentul situat in lași, zona P.U., apartament ce ar fi închiriat de inculpata C.D.M.
Nu cunoștea cu se ocupau P.N. zisă „ A." și S.I., dar a aflat după arestarea inculpaților, de la mama inculpatului P.N., că acestea se ocupau cu prostituția. în fața instanței martora și-a nuanțat declarația arătând că a aflat în faza cercetărilor efectuate în cauză că părțile vătămate se ocupau cu prostituția, explicându-și astfel împrejurarea că Ie-a văzut de mai multe ori plimbându-se singure (la K. la cumpărături și odată pe o trecere de pietoni) și manifestându-și interesul față de băiatul ei. Martora a mai afirmat că le-a cunoscut pe acestea Ia botezul fiului lui P.N. și nu i-au creat impresia că sunt supravegheate de cineva. Martorul P.M.F., audiat în faza urmăririi penale, a arătat că nu cunoaște ce s-a întâmplat în apartamentul situat in lași, zona P.U., apartament ce ar fi fost închiriat de inculpata C.D.M.; presupune că P.N.
se ocupa cu prostituția pentru că a văzut-o de mai multe ori, în zona Pod de Piatra, dar nu a văzut personal ca S.I. și P.N. să racoleze clienți pentru a întreține relații sexuale contracost. în fața instanței martorul a declarat că este vecin cu mama inculpatului P.N., că o cunoaște pe P.N. de aproximativ trei ani, că a botezat copilul acesteia, cunoscând despre mamă că nu are posibilități materiale, copilul fiind crescut de către familia P. A arătat martorul că nu cunoaște cine este tatăl copilului și că știa că partea vătămată P.N. se ocupa de practicarea prostituției, însă nu știe cine se ocupa de protecția părții vătămate și nici cine încasa sumele de bani obținute din practicarea acestor activități.
A mai susținut martorul că a văzut-o pe P.N., în câteva rânduri, în zona Podu de Piatră și că acolo era probabil locul unde aceasta racola clienți și că a văzut-o de mai multe ori singură, în urmă cu aproximativ trei ani, dar și anul trecut, prin luna februarie - martie, când aceasta se deplasa spre locuința familiei P. Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat că declarațiile inculpaților sunt nesincere, întrucât acestea nu se coroborează între ele, dar nici cu declarațiile părților vătămate, declarații care sunt susținute, în ceea ce privește chestiunile ce prezintă relevanță asupra stabilirii faptelor pentru care inculpații sunt cercetați, în special de declarațiile martorului Boicîuc F., dar și de celelalte mijloace probatorii, astfel cum au fost expuse în cele ce preced, motiv pentru care vor fi înlăturate de la stabilirea situației de fapt În opoziție, părțile vătămate au păstrat o atitudine procesuală constantă, în ambele faze procesuale.
Astfel, în faza cercetării judecătorești, partea vătămată S.I. a precizat că își menține declarația dată în faza urmăririi penale, întrucât aceasta reflectă adevărul. Aceasta a declarat, în consonantă cu susținerile din faza urmăririi penală, că în luna martie 2012, a fost amăgită de un văr de-al inculpatului P., care a invitat-o la un suc la domiciliul acestuia din str. C. Acolo a cunoscut-o pe C.D. și P.N.. Aceștia s-au oferit să aibă grijă de ea, oferindu-i casă și masă, fără a-i comunica însă ce activități trebuie să desfășoare pentru a plăti aceste servicii. Este adevărat că la acel moment avea nevoie de o locuință și că anterior, în Piatra Neamț, se ocupase cu practicarea prostituției, însă a precizat partea vătămată că nu a fost de acord să practice prostituția în folosul inculpatului P.N..
Ulterior, partea vătămată a aflat că trebuie să practice prostituția, clienții fiind racolați prin intermediul internetului și a ziarelor locale de către cei doi inculpați. Inculpații au închiriat un apartament în P.U., unde din luna martie 2012 până pe 28 iunie 2012 a practicat prostituția în folosul acestora, de luni până sâmbătă, media clienților fiind de 10-12 clienți pe zi. A susținut partea vătămată că în aceste 4 luni a fost amenințată permanent și lovită de inculpata C.D. cu coada unui mop, atunci când îi comunica că nu mai dorește să practice prostituția ori că dorește să plece, lovituri fiindu-i aplicate și de inculpatul P.N.. A mai precizat partea vătămată că la sfârșitul lunii mai a reușit chiar să fugă împreună cu P.N.
din apartament, cu ajutorul unui client, dar au fost prinse de inculpați care au plecat în urmărirea lor cu șoferul și readuse în apartament și supravegheate îndeaproape de inculpatul P. care stătea ascuns în dulap chiar și în momentul în care se desfășurau raporturile sexuale cu clienții. Atunci când au fugit intenționau să plece la Târgu Frumos pentru a nu mai fi găsite de inculpați. Partea vătămată P.N. i-ar fi spus că nu este bine să meargă la poliție. Au fost amenințate de către ambii inculpați cu moartea, că le vor tăia cu lama pe față, sau că vor arunca acid sulfuric pe ele, dacă mai încearcă să fugă. în ziua de 28 iunie 2012 a reușit de pe telefonul lui C.D., pe care aceasta îl lăsase acasă, să ia legătura cu tatăl său căruia i-a comunicat că sunt sechestrate în apartament și i-a cerut să anunțe organele de poliție.
Partea vătămată a mai declarat că și în prezent se teme de inculpați, nedorind să fie prezentă în sală la momentul audierii sale. A mai precizat partea vătămată că un raport sexual costa 60 de lei, o oră 100 de lei, iar un show lesbi cu N. costa 200 lei. Banii nu rămâneau niciodată în posesia lor, erau luați de inculpați și virați într-un cont bancar. Partea vătămată a mai precizat că și anterior a mai luat legătura cu părinții săi, de pe același telefon mobil, dar a vorbit cu aceștia doar în prezența inculpaților, într-o anumită împrejurare chiar mama sa a vorbit cu inculpata C.D. care s-a prezentat ca fiind mătușa prietenului său la care partea vătămată a spus părinților că locuiește. Partea vătămată a precizat că a spus mamei sale că dorește să vină acasă de sărbătorile pascale și că inculpatul P., inițial, i-a spus că poate merge, însă ulterior nu i-a mai dat voie.
Partea vătămată a susținut că nu aveau cum să iasă din apartament și că pe timpul nopții inculpatul P. dormea cu cheia sub pernă. A mai precizat partea vătămată că a întreținut în mai multe rânduri relații sexuale cu P. și că, deși nu a dorit acest lucru, i-a fost frică să se opună. Chiar dacă în ieșirile din zilele de duminică au fost opriți în mai multe rânduri de poliția rutieră, nu au comunicat niciodată acestora situația în care se găseau. A mai declarat partea vătămată S.I. în fața instanței, că nu a fost amenințată de inculpați de când a început procesul, că s-a întâlnit o singură dată cu sora inculpatului P.N., numita P.L., precum și cu partea vătămată P.N., care i-au transmis să-și retragă plângerea, dar că nu s-au exercitat amenințări asupra sa cu această ocazie.
Partea vătămată S.I., deși a declarat că se constituie parte civilă în cauză, a învederat instanței că va preciza cuantumul prejudiciului suferit după ce se va consulta cu avocatul său, însă până la soluționarea pe fond a cauzei nu a mai arătat suma cu care înțelege să se constituie parte civilă. În ce o privește pe partea vătămată P.N., instanța a constatat că, pe parcursul procesului penal, în faza cercetării judecătorești, la data de 16 noiembrie 2012, aceasta a depus a dosarul cauzei o cerere prin care încunoștința instanța asupra faptului că dorește să-și retragă plângerea făcută împotriva inculpaților, susținând că în fapt a locuit împreună cu cei doi inculpați, relațiile cu aceștia fiind specifice unei familii, mama inculpatului P.N.
având grijă de fiul său în vârstă de 2 ani și 4 luni; plângerea a fost depusă în contextul în care după o dispută mai aprinsă ce a avut loc, S.I., care se mutase cu ei de aproximativ 2 luni, a făcut presiuni asupra sa, influențând-o să depună plângere împotriva celor doi, astfel încât aceștia să fie pedepsiți într-un fel. Partea vătămată a mai precizat în cuprinsul înscrisului că în apartamentul din P.U. mai veneau uneori iubiții lor și că declarațiile au fost scrise sub presiunea poliției influențată și de S.I., care dorea să se răzbune pe discuțiile și disputele aprinse ce au avut loc. A mai precizat partea vătămată în conținutul înscrisului că nu a dorit să se ajungă Ia pedepse cu închisoarea, când de fapt se intenționa ca inculpații să fie trași la răspundere pentru faptul că au fost agresivi în discuție și în gesturi în momentul în care se întâmpla să fie dispute pornite de (a treburile casnice sau de la vizitele târzii pe care cele două le primeau.
în consecință, partea vătămată a solicitat să fie retrase toate acuzațiile formulate împotriva celor doi inculpați, deoarece aceștia nu se fac vinovați de ceea ce a declarat sub presiunea anchetatorilor care doreau să-i tragă la răspundere pentru fapte neadevărate, partea vătămată precizând că nu a practicat niciodată prostituția iar relațiile sexuale au fost de plăcere, fără a fi obligate. Audiată însă nemijlocit de către instanță, la data de 28 februarie 2013, prin mijloace speciale, fără a fi prezentă fizic în sala de judecată, partea vătămată P.N. a declarat că își menține plângerea formulată împotriva inculpaților, susținând că sora inculpatului P.N.,. numita P.L. i-a solicitat să își retragă această plângere, amenințând-o că nu-și va mai vedea copilul pe care îl are cu P.N..
Partea vătămată a arătat că a practicat prostituția în folosul inculpaților timp de 2-3 ani, înainte de a fi mutată în apartamentul din P.U.. împreună cu cealaltă parte vătămată, a practicat continuu relații sexuale contra cost pentru inculpați, de luni până sâmbătă și în cursul nopții de duminică spre luni. Partea vătămată a precizat că a fost lovită mai rău decât S.I. de către inculpați atunci când au încercat să fugă. Au fost prinse în zona C. și duse la imobilul din str. C., unde au fost bătute cu coada unui mop, rămânându-le pe corp urme. Partea vătămată a afirmat că a amenințat că se va arunca de la etaj dacă nu vor fi lăsate să plece, pentru că nu i-a convenit să se profite de pe urma lor.
A mai precizat partea vătămată că, ulterior arestării inculpaților în cauza de față, P.L. i-a reproșat că a făcut plângere împotriva inculpaților, spunând totodată că a făcut și bine pentru că prea și-a bătut joc de ea P.N. Partea vătămată a mai declarat totodată că a fost nevoită să întrețină relații sexuale cu inculpatul P.N. pe perioada celor 4 luni, întrucât acesta îi spunea că doar așa va avea o zi bună, cu mulți clienți. Partea vătămată a declarat că, înainte, a practicat prostituția împreună cu C.D., însă ulterior venirii numitei S.I., C. nu a mai vrut să practice prostituția. A mai susținut partea vătămată P.N. că nu puteau fugi din apartament întrucât acesta era încuiat și nu puteau sări de la etajul 4 iar accesul la telefon era posibil doar pentru a răspunde clienților și nu pentru a efectua apeluri.
Permanent erau însoțite de inculpați și de șoferul acestora. A mai precizat partea vătămată că inculpata C. Ie-a amenințat că dacă fug le aruncă cu acid sulfuric pe față. Partea vătămată P.N. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 500 de euro.
În ceea ce privește atitudinea procesuală a părții vătămate P.N., instanța a reținut că, deși asa cum s-a arătat anterior, la data de 16 noiembrie 2012, aceasta a depus la dosarul cauzei o cerere intitulată renunțare la judecată, prin care încunoștința instanța asupra faptului că dorește să-și retragă plângerea făcută împotriva inculpaților, partea vătămată a fost influențată să adopte această conduită ca urmare a presiunilor externe exercitate de membri ai familiei inculpatului P. (numita P.L., sora inculpatului P.N.) și de alte persoane, aspecte care au rezultat din declarația luată părții vătămate de instanță care se coroborează cu celelalte mijloace probatoriii administrate, astfel încât instanța nu a ținut seama de manifestarea de voință a părții vătămate P.N.
făcută în acele împrejurări. Astfel, instanța a reținut că, ulterior depunerii acestui înscris la Tribunalul lași, în jurul orelor 11,50, partea vătămată P.N. a contactat-o telefonic pe numita C.C., inspector de specialitate în cadrul A.N.T.P. - Centrul Zonal lași căreia i-a solicitat sprijinul comunicându-i că în cursul zilei a fost determinată de P.L., sora inculpatului P.N., să se prezinte la Tribunalul lași, unde să depună o cerere prin care retractează declarația dată în calitate de parte vătămată, în scopul ca inculpatul P. să fie eliberat din arest. în acest sens, inspectorul a întocmit un proces verbal, din 17 noiembrie 2012, în care a consemnat că din discuțiile cu P.N. a aflat că aceasta a fost evacuată din Adăpostul Complexului de Servicii Alter și că nu are unde să locuiască neavând familie; că în data de 16 noiembrie 2012, în jurul orelor 09, aceasta a fost condusă de către P.L.
la Tribunalul lași, unde avocatul acesteia a discutat cu partea vătămată și i-a consemnat o cerere pe care a depus-o la dosarul cauzei, prin care retractează cele declarate în faza urmăririi penale, scopul familiei P. fiind acela ca P.N. să fie pus în libertate. Victima a precizat că a fost șantajată că nu i se va da voie să-și vadă copilul minor, aflat în plasament la familia P. și că va primi o sumă de bani. în acest context s-a prezentat la Tribunalul lași, unde în mod forțat a depus o cerere prin care retractează cele declarate în calitate de parte vătămată. S-a mai menționat în procesul verbal întocmit că victima era descumpănită, plângea și spunea că-i este frică să nu fie agresată de familia inculpatului.
S-au luat ulterior măsuri de cazare temporară a victimei la adăpostul unei fundații. La dosarul cauzei s-a depus acest proces verbal ca și declarația numitei P.N., luată victimei în acele împrejurări de inspectorul C.C.. La aceeași dată, partea vătămată a făcut o cerere de a fi citată la sediul A.N.I.T.P. și de a fi audiată în cauză, prin mijloace speciale audio-video, conform art. 771 C. proc. pen., întrucât îi este frică de inculpați, fiind amenințată, bătută și șantajată cu copilul care se află în plasament la familia inculpaților. La termenul din 22 noiembrie 2012, în fața instanței, s-a prezentat depunând la dosar delegație de apărător ales pentru inculpata C.D.M., numitul M.L.G., care a învederat instanței că partea vătămată P.N.
s-a prezentat personal la cabinetul dânsului precizând în fața sa că nu este obligată să se prezinte la instanță, nu se simte amenințată și că dorește doar ca d-na C. să facă pușcărie, nicidecum inculpatul P., pe care, dacă ar lua-o de nevastă l-ar ierta. A mai susținut în acele împrejurări numitul M.L.G. că tot partea vătămată i-ar fi declarat că stătea câte 5 ore în casă, singură, nesupravegheată, acesta învederând instanței că partea vătămată ar fi putut în orice moment să fugă, însă crede că aceasta nu era prea lucidă și nu știa ce vrea. Ulterior, la data de 28 februarie 2012, partea vătămată a fost audiată, prin mijloace tehnice speciale, fără a fi prezentă în sala de ședință, conținutul declarației sale fiind expus mai sus, declarație prin care aceasta și-a menținut plângerea formulată împotriva inculpaților P.N.
și C.D.M., expunând împrejurările în care a fost obligată de inculpați împreună cu numita S.I. să se prostitueze în folosul acestora, tratamentele aplicate de inculpați ori de câte ori nu se supunea voinței acestora, declarație care se coroborează cu declarația părții vătămate S.I. precum și cu ansamblul probator administrat în cauză. Din coroborarea ansamblului materialului probator administrat în cauză, și în special: declarațiile părților vătămate; rapoartele de constatare medico-legale întocmite ca urmare a examinării părților vătămate; procesul-verbal de constatare a leziunilor evidente pe care le prezentau părțile vătămate la momentul depistării și planșele foto coroborate cu declarația martorului B.F., prin care se confirmă astfel, în mod obiectiv că asupra părților vătămate au fost exercitate acte de violență; declarațiile martorilor S.l., H.O.M., V.L.V., V.A.L., B.F., P.G., L.R.M., C.C., A.T., din care rezultă cu certitudine faptul că inculpații P.N.
și C.D.M., împreună și în baza aceleiași rezoluții infracționale unice, începând cu luna martie 2012 și până în luna iunie 2012 au cazat două victime majore într-un apartament din lași, P.U., unde prin amenințări și exercitarea de acte de violență, le-au obligat la practicarea prostituției, sub directa lor coordonare și supraveghere, asigurându-le clienții în urma anunțurilor în presă, activitatea fiind întreprinsă în scopul exploatării sexuale a celor două victime pentru obținerea de venituri ilicite, a rezultat împrejurarea că părțile vătămate P.N. și S.I. au fost constrânse de inculpați să practice în favoarea lor prostituția, în scopul obținerii de către aceștia de câștiguri materiale facile, într-un interval scurt de timp.
Așa cum s-a arătat deja, apărarea inculpaților, expusă în variate forme pe parcursul procesului penal, a constat în încercarea de a acredita ideea că nu au traficat părțile vătămate, că acestea practicau prostituția de bună voie, alături de inculpata C.D.M., obținând împreună venituri materiale de pe urma acestei activități, venituri pe care și le însușeau, că i
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.