ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1607/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 392 din 30 octombrie 2012, Tribunalul Prahova, În baza art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (1), (2), (3), (4) și (7) C. proc. pen., pentru infracțiunea de omor calificat - faptă din data de 8 iulie 2012, victima G.G.L. -, l-a condamnat pe inculpatul M.I., agent de pază la SC S.G. SRL, căsătorit, un copil minor, stagiul militar satisfăcut, aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Mărgineni, fără antecedente penale, la 13 (treisprezece) ani închisoare și 6 (șase) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.

A aplicat disp. art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pedeapsa complementară urmând a se executa în condițiile prevăzute de art. 66 C. pen. În baza art. 67 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare, care se va executa în condițiile prevăzute de art. 427 C. proc. pen. În baza disp.art. 88 C. pen., a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestării sale preventive, începând cu data de 08 iulie 2012 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului M.I., luată prin Încheierea nr. 29 din 09 iulie 2012 din Camera de Consiliu a Tribunalului Prahova, pronunțată în Dosarul penal nr. 5172/105/2012, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 179/U/09 iulie 2012 pe numele inculpatului, de aceeași instanță.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat obiectele folosite la comiterea infracțiunii, respectiv 2 cioburi de sticlă tip bere 0,5 litri, depuse în plic sigilat cu sigiliul MI 24068, la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Prahova. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 800 RON cheltuieli judiciare către stat, sumă care cuprinde și suma de 448 RON reprezentând contravaloarea efectuării raportului medico-legal de necropsie a victimei G.G.L., cu nr. 348 M din 9 iulie 2012, efectuat de Serviciul Județean de Medicină Legală Prahova, precum și onorariul apărătorului din oficiu pentru partea civilă G.V. în sumă de 100 RON. În baza art. 320 1 alin. (5) C. proc.

pen. raportat la art. 347 și 348 C. proc. pen., a disjuns soluționarea acțiunii civile, fiind necesară administrarea de probatorii în vederea soluționării acesteia și a fixat termen de judecată sub acest aspect la data de 28 noiembrie 2012, pentru când s-a dispus a se cita părțile. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul nr. 787/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului M.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că, la data de 08 iulie 2012, l-a lovit cu un ciob de sticlă în gât pe G.G.L.

într-un bar din localitatea Albești Paleologu, județul Prahova, producându-i leziuni ce au condus la deces.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a reținut această situație de fapt pe baza probatoriilor administrate în faza de urmărire penală, respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto reprezentând urmele și mijloacele de probă materiale ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, efectuată în data de 08 iulie 2012, proces-verbal de sesizare cu privire la evenimentul produs în localitatea Cioceni, comuna Albești Paleologu referitor la decesul victimei G.G.L., raportul medico-legal autopsie nr. 348 M din 09 iulie 2012 cu privire la victima G.G.L., prin care s-au stabilit cauzele morții acestuia, declarația părții civile G.V., declarațiile martorilor T.C.C., S.G., D.V., declarațiile inculpatului, fișa de cazier judiciar a acestuia, procesul-verbal de ascultare a acestuia cu ocazia luării măsurii arestării preventive și hotărârile prin care s-a dispus arestarea sa preventivă în cauză.

În virtutea rolului activ, consacrat de art. 4 C. proc. pen. ca unul dintre principiile de bază în procesul penal, instanța de fond, ținând seama și de disp. art. 76 C. proc. pen., a chemat persoanele care au suferit vătămări prin săvârșirea infracțiunii din cauza penală de față, fiind audiate părțile civile G.V., soția victimei, G.N., E.C., B.V.V., B.O., R.A. La termenul de judecată din data de 17 octombrie 2012, instanța de fond a pus în discuția părților regularitatea actului de sesizare a acesteia, constatând că, potrivit disp. art. 300 alin. (1) C. proc. pen., a fost legal sesizată cu soluționarea cauzei, actul de sesizare cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege, instanța este competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze prezenta cauză întrucât tribunalul judecă în primă instanță infracțiunile de omor, potrivit art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., iar din punct de vedere teritorial, fapta penală a fost comisă în raza teritorială a județului Prahova, tribunalul fiind competent și sub acest aspect, potrivit art. 30 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. După consultarea cu apărătorul ales, inculpatul M.I. a precizat că solicită aplicarea în cauză a disp. art. 320 1 C. proc. pen. privind judecata cauzei pe baza recunoașterii vinovăției. Inculpatul a fost ascultat în condițiile prev. de art. 320 1 alin. (1), (2), (3) și (7) C. proc. pen., acesta precizând personal că recunoaște săvârșirea faptei reținută în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței, în modalitatea descrisă în rechizitoriul parchetului, că își însușește în întregime probatoriile administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și pe baza cărora solicită să fie judecat și că nu solicită administrarea altor probatorii, cu excepția înscrisurilor în circumstanțierea personală a acestuia.

Instanța a pus în discuția părților admisibilitatea cererii inculpatului de a se judeca potrivit disp. art. 320 1 C. proc. pen. și, constatând ca nu există niciun impediment, a admis cererea de judecare potrivit disp. art. 320 1 C. proc. pen. pe baza recunoașterii vinovăției făcute de inculpat și a acordat cuvântul părților în dezbateri. Examinând probele administrate în faza de urmărire penală, așa cum prevăd disp. art. 320 1 alin. (1) C. proc. pen., precum și declarația inculpatului dată în fata instanței de judecată în condițiile art. 320 1 C. proc. pen., instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului în comiterea faptei reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței și următoarea situație de fapt: În după amiaza zilei de 08 iulie 2012, G.G.L.

a mers la un bar privatizat din localitatea Albești Paleologu, pentru a consuma băuturi alcoolice. În timp ce consuma bere la aceeași masă cu martorul T.C.C., a venit la bar și M.I. și, imediat, între inculpat și victimă a fost reiterat un conflict mai vechi, cei doi insultându-se și adresându-și reciproc injurii, în această stare conflictuală victima plecând din bar și revenind cu căruța la circa 15 minute. Partea vătămată G.G.L. s-a așezat din nou la masă cu inculpatul M.I., reluând conflictul verbal, situație în care inculpatul s-a enervat, a luat dintr-o ladă două sticle de bere goale, le-a spart ciocnindu-le și, cu ciobul din mâna dreaptă, a lovit în gât victima, secționându-i vena jugulară, iar partea vătămată a reușit să se deplaseze din bar la căruța din drum, însă, urmare a leziunii suferite, sângerarea fiind abundentă, a decedat.

Tribunalul a reținut că, în drept, fapta inculpatului M.I., care la data de 08 iulie 2012, l-a lovit cu un ciob de sticlă în gât pe G.G.L., în timp ce se aflau într-un bar din localitatea Albești Paleologu, județul Prahova, de față fiind mai multe persoane, barul fiind deschis și accesibil publicului, în acesta aflându-se persoane care consumau băuturi alcoolice sau nealcoolice, producându-i leziuni incompatibile cu viața și care au condus la deces, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen., respectiv săvârșit într-un loc public.

Instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului în modalitatea precizată anterior din examinarea probatoriilor administrate în faza de urmărire penală, potrivit principiului libertății de apreciere a probelor, statornicit de art. 63 alin. (2) Cod procedura penală, în mod relevant din declarațiile inculpatului, care a recunoscut cu sinceritate comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa, în modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanței, declarație ce se coroborează atât cu concluziile din raportul medico-legal de necropsie, cât și cu declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală, în principal relevante fiind declarațiile martorilor oculari T.C.C., S.G. și D.V.

Astfel, din concluziile raportului medico-legal de necropsie a rezultat că moartea victimei a fost violentă, producându-se ca urmare a secționării venei jugulare drepte, la examenul medico-legal constatându-se leziuni traumatice la nivelul gâtului, cu caracter vital, ce s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor, posibil sticla spartă, care pot data din 08 iulie 2012 și se află în legătură directă necondiționată cu decesul, constatându-se și alte leziuni traumatice cu caracter vital care s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor (posibil sticlă spartă) și prin lovire de corpuri/planuri dure, posibil în condițiile căderii și care pot data din 08 iulie 2012, acestea fiind fără legătură de cauzalitate cu decesul.

S-a reținut că în același raport medico-legal de necropsie se arată că agresorul a aplicat victimei o lovitură violentă, de mare intensitate, cu un corp tăietor, posibil sticlă spartă, la nivelul gâtului, iar între leziunile traumatice constatate și decesul victimei există o legătură de cauzalitate directă. Aceste concluzii de natură științifică au fost susținute și de declarațiile inculpatului, care a recunoscut comiterea faptei penale așa cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanței, în sensul că, la data de 08 iulie 2012, în timp ce se afla într-un bar cu victima G.G.L., a lovit-o pe aceasta în gât cu un ciob de sticlă, provocându-i leziuni care au condus la deces. Martorul ocular T.C.C.

a precizat în declarația sa că la data de 08 iulie 2012 a fost la barul din localitate, SC H. SRL, unde a stat la aceeași masă cu inculpatul și cu victima și a văzut cum între cei doi a început o discuție contradictorie, aceștia adresându-și reciproc injurii, după care victima G.G.L. a plecat la căruța sa și a mers acasă. Martorul a mai arătat că, după ce victima a revenit din nou la bar, s-a reluat discuția dintre cei doi, inclusiv sub aspectul injuriilor și l-a văzut pe M.I. care s-a ridicat de la masă, a aruncat scaunul pe care stătea și a luat dintr-o ladă de bere două sticle de bere goale, pe care le-a spart între ele, după care s-a repezit asupra lui G.G.L., care stătea la masă și l-a lovit pe acesta din urmă cu un ciob de sticlă în zona gâtului, victima sângerând puternic.

Martorul a mai văzut-o pe victimă cum s-a ridicat de la masă sângerând puternic, s-a dus în stradă la căruța sa, unde a și căzut, iar patroana barului a sesizat poliția. Martorul S.G., aflându-se și el în același bar în care s-a aflat inculpatul și victima la data precizată, a observat cum, la un moment dat, inculpatul s-a ridicat de pe scaunul pe care stătea și l-a lovit cu un obiect contondent în zona gâtului pe G.G.L., care a căzut de pe scaun și a observat că acesta sângera puternic în zona gâtului și care, ținându-se de gât, s-a îndreptat spre căruța sa care se afla în drum, dar aici a căzut și nu s-a mai ridicat. Martora D.V., administratorul barului respectiv, a văzut imediat după conflict pe inculpat plin de sânge pe îmbrăcăminte, precum și pe victima care era căzută lângă poarta terasei și, văzând acest lucru, a anunțat organele de poliție, la fața locului sosind atât poliția, cât și ambulanța, iar medicul de pe aceasta a constatat decesul victimei.

Tribunalul a mai reținut că, așa cum s-a arătat în mod constant în practica judiciară, intenția de ucidere trebuie întotdeauna examinată ținând seama de criterii importante precum natura obiectului vulnerant folosit de autor, intensitatea și efectele loviturilor, zona corpului vizată și urmările produse (Decizia 3037/1998 a ICCJ). Totodată, a fost avut în vedere că în practica judiciară mai recentă a instanței supreme (Deciziile nr. 3570/2005 și 107/2011) s-a precizat că lovirea unei persoane cu gâtul tăios al unei sticle, într-o zonă vitală, chiar dacă nu ar fi pus în primejdie viața victimei, ar constitui sub aspect subiectiv, tentativă la omor calificat.

În speță, s-a reținut că lovirea victimei cu gâtul tăios al unei sticle, după spargerea a două sticle, tocmai în scopul uciderii victimei, pune în evidență intenția de ucidere, aceasta rezultând din modul în care a acționat inculpatul, obiectul cu care acesta a lovit victima, zona vitală în care a lovit (la gât), urmările faptei sale (victima a decedat în câteva minute), toate acestea coroborate cu concluziile științifice din raportul medico legal de necropsie, din care reiese că moartea victimei a fost violentă și s-a produs ca urmare a secționării venei jugulare, prin leziuni traumatice la nivelul gatului, cu caracter vital, produse prin lovire cu un corp tăietor, în speță sticlă spartă și care au produs în mod direct și necondiționat decesul victimei, ajungându-se în mod indubitabil la concluzia că fapta comisă de către inculpat, de ucidere a victimei într-un bar, a fost săvârșită cu intenția de a ucide, iar inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei penale pentru care a fost trimis în judecată.

În privința formei calificate a omorului, și anume că acesta s-a săvârșit în public, tribunalul a constatat că la momentul producerii acțiunii violente a inculpatului asupra victimei, în afara acestora, erau mai mult de două persoane în bar, situație precizată de martorii oculari, care în declarațiile date au arătat acest lucru, iar în raport de aceste aspecte, a fost evident că fapta de omor este în public, așa cum prevăd dispozițiile art. 152 lit. b) C. proc. pen., locul fiind accesibil publicului în acel moment, iar de față fiind două sau mai multe persoane. La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, ținând seama și de disp.

art. 320 1 alin. (1), (4) și (7) C. proc. pen., de gradul de pericol social concret al faptei penale comise de inculpat, care rezultă, în principal, din modalitatea de săvârșire a infracțiunii - inculpatul a lovit-o pe victimă cu un corp tăietor, posibil sticlă spartă, la nivelul gâtului, decesul acesteia producându-se prin hemoragie externă, urmare a secționării venei jugulare drepte din cadrul unei plăgi tăiate latero-cervical dreapta produsă prin agresiune, între leziunile traumatice constatate și decesul victimei existând o legătură de cauzalitate directă -, de urmările faptei penale ale inculpatului, care a condus la încălcarea unei valori fundamentale precum dreptul la viață, prin decesul victimei, dar și de circumstanțele persoane ale inculpatului, care nu are antecedente penale și a recunoscut și regretat comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa, în modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanței.

Instanța de fond, în raport de modalitatea în care a fost săvârșită infracțiunea și de gradul ridicat de pericol social al acesteia, a apreciat ca în cauză nu se justifica reținerea circumstanțelor atenuante și scăderea pedepsei aplicate inculpatului sub limitele minime prevăzute de textele de lege incriminatoare întrucât atitudinii de recunoaștere și de regretare a faptei i s-a dat deja eficiență juridică prin reținerea dispozițiilor art. 320 1 alin. (1), (4) și (7) C. proc. pen., iar comportamentul anterior al inculpatului, analizat prin comparație cu gradul de pericol deosebit de ridicat al faptei penale comise de acesta, nu justifică reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Instanța a avut însă în vedere faptul că inculpatul a recunoscut și a regretat comiterea infracțiunii și că nu are antecedente penale, orientându-se către o pedeapsă spre minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, cu luarea în considerare a noilor limite de pedeapsă, rezultate în urma aplicării dispozițiilor mai favorabile prev. de art. 320 1 alin. (1), (4) și (7) C. proc. pen. În raport de aceste criterii de individualizare, instanța de fond a apreciat că prin aplicarea unei pedepse orientate către minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, după aplicarea și a cauzelor de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., se poate atinge atât scopul preventiv educativ, cât și cel sancționator al pedepsei aplicate inculpatului.

Potrivit criteriilor de individualizare arătate, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea orientată către minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. Astfel, potrivit criteriilor de individualizare arătate mai sus, instanța de fond a condamnat pe inculpatul M.I. la 13 (treisprezece) ani închisoare și 6 (șase) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară. De asemenea, În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe toată durata executării pedepsei principale.

Având în vedere practica judiciară în materie a instanței supreme, care prin Decizia nr. 74/2007, admițând un recurs în interesul legii, soluție obligatorie pentru instanțele judecătorești, prin care s-a arătat că disp. art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul ca interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza I) - lit. c) C. pen. nu se face în mod automat prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței în funcție de criteriile stabilite de art. 71 alin. (3) C. pen., instanța a dat eficiență acestei decizii, apreciind că se impune a se interzice acestuia, cu titlul de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prev. de art. 64 lit. a), b C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

A mai apreciat că nu se justifică în cauză interzicerea dreptului de a alege sau a drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen., în cauză inculpatul nefolosindu-se de profesia sa pentru săvârșirea infracțiunilor și nici interzicerea drepturilor părintești întrucât acesta nu a săvârșit o infracțiune de violență în familie, iar situația din familia sa este mai deosebită, în sensul că și soția acestuia are probleme de sănătate, fiind încadrată în grad de handicap, iar luarea măsurii interzicerii drepturilor părintești ar afecta un alt principiu fundamental, și anume interesul superior al minorului de a fi lipsit de sprijinul tatălui sau.

De asemenea, instanța de fond a avut în vedere și practica constantă CEDO în materie (cauza Hirst contra Marii Britanii) și a apreciat, în raport de același criterii și ținând seama și de principiul proporționalității învederat în practica arătată, că nu se justifică interzicerea dreptului de a alege al inculpatului nici pe perioada executării pedepsei principale și nici după aceea, cu titlu de pedeapsă complementară, dar se justifică în cauză interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator, față de gravitatea faptei penale comise de inculpat, atitudinea agresivă a acestuia nefiind în concordanță cu calitățile și atributele pe care trebuie sa le dețină o persoană care ar fi numită în calitate de tutore sau curator.

Pentru aceleași argumente, instanța de fond a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, numai drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pedeapsă complementară care se va executa după executarea pedepsei principale, în condițiile art. 66 C. pen. În baza art. 67 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare, care se va executa în condițiile prevăzute de art. 427 C. proc. pen. În baza art. 88 C. pen., a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestării sale preventive, începând cu data de 08 iulie 2012 la zi.

În raport de gradul de pericol social deosebit, de rezonanța socială a faptei penale comise de inculpat, mai ales în rândul comunității din care provine, instanța de fond a apreciat că subzistă în continuare pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere de instanță cu ocazia luării măsurii arestării preventive a inculpatului, motiv pentru care, În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, luată prin încheierea nr. 29 din 09 iulie 2012 a Tribunalului Prahova, în Dosarul penal nr. 5172/105/2012, În baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 179/U din 09 iulie 2012. Întrucât la săvârșirea faptei inculpatul a folosit cioburi de sticlă de bere, În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-au confiscat de la acesta obiectele folosite la comiterea infracțiunii, respectiv două cioburi de sticlă tip bere de 0,5 litri depuse în plic sigilat cu sigiliul MI 24068 la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Prahova. În baza art. 320 1 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 347 și 348 C. proc. pen., instanța de fond a dispus disjungerea soluționării acțiunii civile, apreciind că este necesară administrarea de probatorii în vederea soluționării acesteia.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul M.I., arătând, în esență, că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare, că a recunoscut comiterea faptei atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată, că nu are antecedente penale, a beneficiat de prevederile art. 320 1 C. proc. pen., însă prima instanță nu a făcut și aplicarea disp. art. 74 și art. 76 C. pen. A mai arătat că în favoarea să se puteau reține circumstanțe atenuante, care dădeau posibilitatea reducerii pedepsei, în condițiile în care a avut o conduită bună anterior comiterii faptei și după acest moment, poziția sa procesuală fiind mai mult decât corespunzătoare, iar din caracterizările prezentate la dosar rezultă că, dincolo de acest eveniment nefericit, nu a avut niciodată probleme nu legea, în familie sau în comunitatea din care provine.

De asemenea, s-a arătat că au fost administrate probe din care reiese incidența disp. art. 73 lit. b) C. pen., în sensul că între inculpat și victimă a existat o stare conflictuală, iar aceasta din urmă, deși a plecat de la barul respectiv, a revenit și a reluat injuriile la adresa inculpatului. Prin Decizia penală nr. 17 din 29 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul M.I. împotriva Sentinței penale nr. 392 din 30 octombrie 2012 a Tribunalului Prahova. S-a menținut arestarea preventivă a inculpatului și s-a dedus din durata pedepsei perioada reținerii și a arestării preventive începând cu 8 iulie 2012 la zi.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova. Examinând hotărârea apelată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile invocate de apelant, dar și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a constatat că apelul declarat este nefundat. Astfel, s-a reținut că situația de fapt a fost stabilită în mod corect și complet de prima instanță pe baza probelor administrate în cauză, așa cum a fost prezentată mai sus, iar inculpatul apelant a recunoscut faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, așa cum rezultă din declarațiile date de acesta în faza de urmărire penală și în fața primei instanțe.

S-a constatat că declarațiile inculpatului apelant se coroborează cu probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice judiciare cu urmele și mijloacele de probă materiale ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, efectuată în data de 08 iulie 2012, procesul-verbal de sesizare cu privire la decesul victimei G.G.L., raportul medico-legal autopsie nr. 348 M din 09 iulie 2012 cu privire la victima G.G.L., prin care s-au stabilit cauzele morții acestuia, declarația părții civile G.V., declarațiile martorilor T.C.C., S.G., D.V., G.N., E.C., B.V.V., B.O., R.A.și procesul-verbal de ascultare a inculpatului cu ocazia luării măsurii arestării preventive, iar din toate aceste probe rezultă cu claritate situația de fapt reținută de instanța de fond și vinovăția inculpatului, așa cum aceasta a fost prezentată mai sus.: Prin urmare, s-a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect că fapta inculpatului M.I., care la data de 08 iulie 2012, l-a lovit cu un ciob de sticlă în zona gâtului pe G.G.L., în timp ce se aflau într-un bar din localitatea Albești Paleologu, județul Prahova, de față fiind mai multe persoane care consumau băuturi alcoolice sau nealcoolice și i-a produs leziuni care au condus la deces, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen.

Cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, s-a reținut că prima instanță a procedat în mod legal și temeinic, având în vedere criteriile de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., reținând că gradul de pericol social concret al faptei comise de inculpat este unul ridicat, rezultând din modalitatea de săvârșire a infracțiunii. De asemenea, s-a constatat că s-a ținut cont de faptul că urmarea faptei penale săvârșite a fost decesul victimei, dar și de circumstanțele persoane ale inculpatului, care nu are antecedente penale, a recunoscut și a regretat comiterea faptei în modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanței. În aceste condiții, instanța de apel a apreciat că nu se impune o reducere a pedepsei aplicate inculpatului, aceasta fiind stabilită de instanța de fond puțin peste minimul special după aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., având în vedere pericolul social concret ridicat al faptei și urmările acesteia. Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.I., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor și, pe fond, reducerea cuantumului pedepsei, ca urmare a reținerii de circumstanțe atenuante, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează. Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârșit infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., de altfel acesta recunoscând comiterea faptei în fața primei instanțe, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de recurentul inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte reține că, în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 13 ani închisoare a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare - inculpatul a lovit-o pe victimă cu un corp tăietor, posibil sticlă spartă, la nivelul gatului, decesul acesteia producându-se prin hemoragie externă, urmare a secționării venei jugulare drepte din cadrul unei plăgi tăiate latero-cervical dreapta produsă prin agresiune, între leziunile traumatice constatate și decesul victimei existând o legătură de cauzalitate directă. Cu privire la incidența în prezenta cauză a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond și cea de prim control judiciar au apreciat că nu se impune a fi reținute.

Pentru existența circumstanței legale a provocării se cere să fie întrunite trei condiții și anume: infracțiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții; această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei și, în fine, provocarea să fie produsă prin violență ori printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. Această circumstanță presupune ca, în momentul comiterii faptei, infractorul să se fi găsit sub stăpânirea unei puternice stări sufletești (perturbatio animi), adică de surescitare nervoasă, mânie, indignare ori într-o stare de emoție puternică, determinată de o provocare din partea victimei, iar actul provocator al acesteia se poate concretiza într-o formă dintre cele arătate limitativ în lege.

Această atenuantă a provocării este compusă din două elemente structurale: unul subiectiv și altul obiectiv, primul referindu-se la starea de mânie (furie), adică la un impuls emotiv care provoacă infractorului pierderea factorilor de echilibru și de autocontrol; această împrejurare însă nu trebuie să fie confundată cu alte stări sufletești care nu circumstanțiază o stare de provocare, cum ar fi ura, ranchiuna, resentimentul, răzbunarea etc. (acestora lipsindu-le caracterul de spontaneitate specific provocării). Al doilea element, de natură obiectivă, este reprezentat de un fapt injust, adică un fapt contrar nu numai normelor juridice, dar și altor reguli sociale care asigură o conviețuire civilizată.

Bineînțeles, este necesar ca faptul injust să se fi produs efectiv, nefiind admisă, ca atare, convingerea putativă a existenței provocării. În toate cazurile, actul provocator trebuie să fi fost de așa natură încât să fi trezit în cugetul făptuitorului o intensă reacție psihică, o stare de puternică tulburare sufletească sau o puternică emoție. Caracterul provocator al actului trebuie apreciat nu numai sub aspectul său obiectiv, dar și sub cel subiectiv și anume al intenției victimei de a săvârși acte de violență fizică sau psihică ori de atingere a demnității persoanei. Pentru existenta circumstanței atenuante trebuie să existe o legătură de cauzalitate între actul provocator și tulburarea sufletească sau emoția sub stăpânirea căreia s-a săvârșit infracțiunea.

Deși legea nu pretinde ca între actul provocator și actul ripostă să existe o proporție, aceasta se impune în mod indirect, în sensul că riposta trebuie să fie proporțională cu intensitatea tulburării sufletești sau a emoției, așa încât o ripostă exagerată nu va conduce la aplicarea acestei circumstanțe atenuante. Ori, relaționând aceste considerații de ordin juridic la tabloul faptic ce se degajă din ansamblul probator administrat în cauză, este evident că nu a existat o provocare din partea victimei (inculpatul și victima insultându-se și adresându-și reciproc injurii), care să legitimeze o ripostă atât de dură venită din partea agresorului, dacă se ține cont de conduita acestuia manifestată la momentele de referință.

Pe de altă parte, în ceea ce privește existența uneia sau unora dintre împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare, se reține că aceasta nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoașterea unor astfel de împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată. în această apreciere se va ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia. În prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu instanțele inferioare, constată că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea recurentului inculpat, cu consecința reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise, dar și modul concret în care a fost derulată activitatea infracțională. Pe de altă parte, se constată că datele care caracterizează favorabil persoana inculpatului (care a recunoscut și a regretat fapta comisă, nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut anterior o conduită bună, are o familie stabilă și un copil minor în întreținere) au fost avute în vedere de către instanța de fond atunci când a aplicat o pedeapsă puțin peste minimul special, după aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. Astfel fiind, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului se încadrează în limitele prevăzute de lege, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte, modalitatea de executare a pedepsei, respectiv cea în regim de detenție, fiind, de asemenea, corect stabilită. În lumina acestor considerații, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, În baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. În temeiul art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive de la 8 iulie 2012 la 13 mai 2013. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 17 din 29 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 8 iulie 2012 la 13 mai 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2013. Procesat de GGC - LM