ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1607/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1607/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 392 din 30 octombrie

2012, Tribunalul Prahova, În baza art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu

aplicarea art. 320

1

alin. (1), (2), (3), (4) și (7) C. proc. pen.,

pentru infracțiunea de omor calificat - faptă din data de 8 iulie 2012, victima

G.G.L. -, l-a condamnat pe inculpatul M.I., agent de pază la SC S.G. SRL,

căsătorit, un copil minor, stagiul militar satisfăcut, aflat în stare de arest

preventiv la Penitenciarul Mărgineni, fără antecedente penale, la 13

(treisprezece) ani închisoare și 6 (șase) ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., cu excepția dreptului de a

alege, ca pedeapsă complementară.

A aplicat disp. art.

71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., cu excepția dreptului

de a alege, pedeapsa complementară urmând a se executa în condițiile prevăzute

de art. 66 C. pen.

În baza art. 67 alin.

(1) și (2) C. pen. raportat la art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen., a

aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare, care se va

executa în condițiile prevăzute de art. 427 C. proc. pen.

În baza disp.art. 88

C. pen., a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a

arestării sale preventive, începând cu data de 08 iulie 2012 la zi.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului

M.I., luată prin Încheierea nr. 29 din 09 iulie 2012 din Camera de Consiliu a

Tribunalului Prahova, pronunțată în Dosarul penal nr. 5172/105/2012, în baza

căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 179/U/09 iulie 2012 pe

numele inculpatului, de aceeași instanță.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen., a confiscat de la inculpat obiectele folosite la comiterea

infracțiunii, respectiv 2 cioburi de sticlă tip bere 0,5 litri, depuse în plic

sigilat cu sigiliul MI 24068, la Camera de corpuri delicte a Tribunalului

Prahova.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 800 RON cheltuieli judiciare

către stat, sumă care cuprinde și suma de 448 RON reprezentând contravaloarea

efectuării raportului medico-legal de necropsie a victimei G.G.L., cu nr. 348 M

din 9 iulie 2012, efectuat de Serviciul Județean de Medicină Legală Prahova,

precum și onorariul apărătorului din oficiu pentru partea civilă G.V. în sumă

de 100 RON.

În baza art. 320

1

alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 347 și 348 C. proc. pen., a disjuns

soluționarea acțiunii civile, fiind necesară administrarea de probatorii în

vederea soluționării acesteia și a fixat termen de judecată sub acest aspect la

data de 28 noiembrie 2012, pentru când s-a dispus a se cita părțile.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul nr. 787/P/2012 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova s-a dispus trimiterea în judecată,

în stare de arest preventiv, a inculpatului M.I., sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.,

constând în aceea că, la data de 08 iulie 2012, l-a lovit cu un ciob de sticlă

în gât pe G.G.L. într-un bar din localitatea Albești Paleologu, județul

Prahova, producându-i leziuni ce au condus la deces.

Parchetul de pe lângă

Tribunalul Prahova a reținut această situație de fapt pe baza probatoriilor

administrate în faza de urmărire penală, respectiv procesul-verbal de cercetare

la fața locului și planșă foto reprezentând urmele și mijloacele de probă

materiale ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, efectuată în data de

08 iulie 2012, proces-verbal de sesizare cu privire la evenimentul produs în

localitatea Cioceni, comuna Albești Paleologu referitor la decesul victimei

G.G.L., raportul medico-legal autopsie nr. 348 M din 09 iulie 2012 cu privire

la victima G.G.L., prin care s-au stabilit cauzele morții acestuia, declarația

părții civile G.V., declarațiile martorilor T.C.C., S.G., D.V., declarațiile

inculpatului, fișa de cazier judiciar a acestuia, procesul-verbal de ascultare

a acestuia cu ocazia luării măsurii arestării preventive și hotărârile prin

care s-a dispus arestarea sa preventivă în cauză.

În virtutea rolului

activ, consacrat de art. 4 C. proc. pen. ca unul dintre principiile de bază în

procesul penal, instanța de fond, ținând seama și de disp. art. 76 C. proc.

pen., a chemat persoanele care au suferit vătămări prin săvârșirea infracțiunii

din cauza penală de față, fiind audiate părțile civile G.V., soția victimei,

G.N., E.C., B.V.V., B.O., R.A.

La termenul de

judecată din data de 17 octombrie 2012, instanța de fond a pus în discuția

părților regularitatea actului de sesizare a acesteia, constatând că, potrivit

disp. art. 300 alin. (1) C. proc. pen., a fost legal sesizată cu soluționarea

cauzei, actul de sesizare cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege, instanța

este competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze

prezenta cauză întrucât tribunalul judecă în primă instanță infracțiunile de

omor, potrivit art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., iar din punct de vedere

teritorial, fapta penală a fost comisă în raza teritorială a județului Prahova,

tribunalul fiind competent și sub acest aspect, potrivit art. 30 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen.

După consultarea cu

apărătorul ales, inculpatul M.I. a precizat că solicită aplicarea în cauză a

disp. art. 320

1

C. proc. pen. privind judecata cauzei pe baza

recunoașterii vinovăției.

Inculpatul a fost

ascultat în condițiile prev. de art. 320

1

alin. (1), (2), (3) și (7)

C. proc. pen., acesta precizând personal că recunoaște săvârșirea faptei

reținută în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței, în modalitatea

descrisă în rechizitoriul parchetului, că își însușește în întregime

probatoriile administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și pe

baza cărora solicită să fie judecat și că nu solicită administrarea altor

probatorii, cu excepția înscrisurilor în circumstanțierea personală a acestuia.

Instanța a pus în

discuția părților admisibilitatea cererii inculpatului de a se judeca potrivit

disp. art. 320

1

C. proc. pen. și, constatând ca nu există niciun

impediment, a admis cererea de judecare potrivit disp. art. 320

1

C.

proc. pen. pe baza recunoașterii vinovăției făcute de inculpat și a acordat

cuvântul părților în dezbateri.

Examinând probele

administrate în faza de urmărire penală, așa cum prevăd disp. art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen., precum și declarația inculpatului dată în fata

instanței de judecată în condițiile art. 320

1

C. proc. pen.,

instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului în comiterea faptei reținute

în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței și următoarea situație de

fapt:

În după amiaza zilei

de 08 iulie 2012, G.G.L. a mers la un bar privatizat din localitatea Albești

Paleologu, pentru a consuma băuturi alcoolice.

În timp ce consuma

bere la aceeași masă cu martorul T.C.C., a venit la bar și M.I. și, imediat,

între inculpat și victimă a fost reiterat un conflict mai vechi, cei doi insultându-se

și adresându-și reciproc injurii, în această stare conflictuală victima plecând

din bar și revenind cu căruța la circa 15 minute.

Partea vătămată

G.G.L. s-a așezat din nou la masă cu inculpatul M.I., reluând conflictul

verbal, situație în care inculpatul s-a enervat, a luat dintr-o ladă două

sticle de bere goale, le-a spart ciocnindu-le și, cu ciobul din mâna dreaptă, a

lovit în gât victima, secționându-i vena jugulară, iar partea vătămată a reușit

să se deplaseze din bar la căruța din drum, însă, urmare a leziunii suferite,

sângerarea fiind abundentă, a decedat.

Tribunalul a reținut

că, în drept, fapta inculpatului M.I., care la data de 08 iulie 2012, l-a lovit

cu un ciob de sticlă în gât pe G.G.L., în timp ce se aflau într-un bar din

localitatea Albești Paleologu, județul Prahova, de față fiind mai multe

persoane, barul fiind deschis și accesibil publicului, în acesta aflându-se

persoane care consumau băuturi alcoolice sau nealcoolice, producându-i leziuni

incompatibile cu viața și care au condus la deces, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. i)

C. pen., respectiv săvârșit într-un loc public.

Instanța de fond a

reținut vinovăția inculpatului în modalitatea precizată anterior din examinarea

probatoriilor administrate în faza de urmărire penală, potrivit principiului

libertății de apreciere a probelor, statornicit de art. 63 alin. (2) Cod

procedura penală, în mod relevant din declarațiile inculpatului, care a

recunoscut cu sinceritate comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa, în

modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanței, declarație ce se

coroborează atât cu concluziile din raportul medico-legal de necropsie, cât și

cu declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală, în principal

relevante fiind declarațiile martorilor oculari T.C.C., S.G. și D.V.

Astfel, din

concluziile raportului medico-legal de necropsie a rezultat că moartea victimei

a fost violentă, producându-se ca urmare a secționării venei jugulare drepte,

la examenul medico-legal constatându-se leziuni traumatice la nivelul gâtului,

cu caracter vital, ce s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor, posibil

sticla spartă, care pot data din 08 iulie 2012 și se află în legătură directă

necondiționată cu decesul, constatându-se și alte leziuni traumatice cu

caracter vital care s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor (posibil

sticlă spartă) și prin lovire de corpuri/planuri dure, posibil în condițiile

căderii și care pot data din 08 iulie 2012, acestea fiind fără legătură de

cauzalitate cu decesul.

S-a reținut că în

același raport medico-legal de necropsie se arată că agresorul a aplicat

victimei o lovitură violentă, de mare intensitate, cu un corp tăietor, posibil

sticlă spartă, la nivelul gâtului, iar între leziunile traumatice constatate și

decesul victimei există o legătură de cauzalitate directă.

Aceste concluzii de

natură științifică au fost susținute și de declarațiile inculpatului, care a

recunoscut comiterea faptei penale așa cum a fost descrisă în actul de sesizare

a instanței, în sensul că, la data de 08 iulie 2012, în timp ce se afla într-un

bar cu victima G.G.L., a lovit-o pe aceasta în gât cu un ciob de sticlă,

provocându-i leziuni care au condus la deces.

Martorul ocular

T.C.C. a precizat în declarația sa că la data de 08 iulie 2012 a fost la barul

din localitate, SC H. SRL, unde a stat la aceeași masă cu inculpatul și cu

victima și a văzut cum între cei doi a început o discuție contradictorie,

aceștia adresându-și reciproc injurii, după care victima G.G.L. a plecat la

căruța sa și a mers acasă.

Martorul a mai arătat

că, după ce victima a revenit din nou la bar, s-a reluat discuția dintre cei

doi, inclusiv sub aspectul injuriilor și l-a văzut pe M.I. care s-a ridicat de

la masă, a aruncat scaunul pe care stătea și a luat dintr-o ladă de bere două

sticle de bere goale, pe care le-a spart între ele, după care s-a repezit

asupra lui G.G.L., care stătea la masă și l-a lovit pe acesta din urmă cu un

ciob de sticlă în zona gâtului, victima sângerând puternic.

Martorul a mai

văzut-o pe victimă cum s-a ridicat de la masă sângerând puternic, s-a dus în

stradă la căruța sa, unde a și căzut, iar patroana barului a sesizat poliția.

Martorul S.G.,

aflându-se și el în același bar în care s-a aflat inculpatul și victima la data

precizată, a observat cum, la un moment dat, inculpatul s-a ridicat de pe

scaunul pe care stătea și l-a lovit cu un obiect contondent în zona gâtului pe

G.G.L., care a căzut de pe scaun și a observat că acesta sângera puternic în

zona gâtului și care, ținându-se de gât, s-a îndreptat spre căruța sa care se

afla în drum, dar aici a căzut și nu s-a mai ridicat.

Martora D.V.,

administratorul barului respectiv, a văzut imediat după conflict pe inculpat

plin de sânge pe îmbrăcăminte, precum și pe victima care era căzută lângă

poarta terasei și, văzând acest lucru, a anunțat organele de poliție, la fața

locului sosind atât poliția, cât și ambulanța, iar medicul de pe aceasta a

constatat decesul victimei.

Tribunalul a mai

reținut că, așa cum s-a arătat în mod constant în practica judiciară, intenția

de ucidere trebuie întotdeauna examinată ținând seama de criterii importante

precum natura obiectului vulnerant folosit de autor, intensitatea și efectele

loviturilor, zona corpului vizată și urmările produse (Decizia 3037/1998 a

ICCJ).

Totodată, a fost avut

în vedere că în practica judiciară mai recentă a instanței supreme (Deciziile

nr. 3570/2005 și 107/2011) s-a precizat că lovirea unei persoane cu gâtul tăios

al unei sticle, într-o zonă vitală, chiar dacă nu ar fi pus în primejdie viața

victimei, ar constitui sub aspect subiectiv, tentativă la omor calificat.

În speță, s-a reținut

că lovirea victimei cu gâtul tăios al unei sticle, după spargerea a două

sticle, tocmai în scopul uciderii victimei, pune în evidență intenția de

ucidere, aceasta rezultând din modul în care a acționat inculpatul, obiectul cu

care acesta a lovit victima, zona vitală în care a lovit (la gât), urmările

faptei sale (victima a decedat în câteva minute), toate acestea coroborate cu

concluziile științifice din raportul medico legal de necropsie, din care reiese

că moartea victimei a fost violentă și s-a produs ca urmare a secționării venei

jugulare, prin leziuni traumatice la nivelul gatului, cu caracter vital,

produse prin lovire cu un corp tăietor, în speță sticlă spartă și care au

produs în mod direct și necondiționat decesul victimei, ajungându-se în mod

indubitabil la concluzia că fapta comisă de către inculpat, de ucidere a

victimei într-un bar, a fost săvârșită cu intenția de a ucide, iar inculpatul

se face vinovat de săvârșirea faptei penale pentru care a fost trimis în

judecată.

În privința formei

calificate a omorului, și anume că acesta s-a săvârșit în public, tribunalul a

constatat că la momentul producerii acțiunii violente a inculpatului asupra

victimei, în afara acestora, erau mai mult de două persoane în bar, situație

precizată de martorii oculari, care în declarațiile date au arătat acest lucru,

iar în raport de aceste aspecte, a fost evident că fapta de omor este în

public, așa cum prevăd dispozițiile art. 152 lit. b) C. proc. pen., locul fiind

accesibil publicului în acel moment, iar de față fiind două sau mai multe

persoane.

La individualizarea

judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă

prevăzute de textele de lege incriminatoare, ținând seama și de disp. art. 320

1

alin. (1), (4) și (7) C. proc. pen., de gradul de pericol social concret al

faptei penale comise de inculpat, care rezultă, în principal, din modalitatea

de săvârșire a infracțiunii - inculpatul a lovit-o pe victimă cu un corp

tăietor, posibil sticlă spartă, la nivelul gâtului, decesul acesteia

producându-se prin hemoragie externă, urmare a secționării venei jugulare

drepte din cadrul unei plăgi tăiate latero-cervical dreapta produsă prin

agresiune, între leziunile traumatice constatate și decesul victimei existând o

legătură de cauzalitate directă -, de urmările faptei penale ale inculpatului,

care a condus la încălcarea unei valori fundamentale precum dreptul la viață, prin

decesul victimei, dar și de circumstanțele persoane ale inculpatului, care nu

are antecedente penale și a recunoscut și regretat comiterea infracțiunii

reținute în sarcina sa, în modalitatea descrisă în actul de sesizare a

instanței.

Instanța de fond, în

raport de modalitatea în care a fost săvârșită infracțiunea și de gradul

ridicat de pericol social al acesteia, a apreciat ca în cauză nu se justifica

reținerea circumstanțelor atenuante și scăderea pedepsei aplicate inculpatului

sub limitele minime prevăzute de textele de lege incriminatoare întrucât

atitudinii de recunoaștere și de regretare a faptei i s-a dat deja eficiență

juridică prin reținerea dispozițiilor art. 320

1

alin. (1), (4) și

(7) C. proc. pen., iar comportamentul anterior al inculpatului, analizat prin

comparație cu gradul de pericol deosebit de ridicat al faptei penale comise de

acesta, nu justifică reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit.

a) și c) C. pen.

Instanța a avut însă

în vedere faptul că inculpatul a recunoscut și a regretat comiterea

infracțiunii și că nu are antecedente penale, orientându-se către o pedeapsă

spre minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, cu luarea în

considerare a noilor limite de pedeapsă, rezultate în urma aplicării dispozițiilor

mai favorabile prev. de art. 320

1

alin. (1), (4) și (7) C. proc.

pen.

În raport de aceste

criterii de individualizare, instanța de fond a apreciat că prin aplicarea unei

pedepse orientate către minimul special prevăzut de textele de lege

incriminatoare, după aplicarea și a cauzelor de reducere a limitelor de

pedeapsă prevăzute de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., se poate

atinge atât scopul preventiv educativ, cât și cel sancționator al pedepsei

aplicate inculpatului.

Potrivit criteriilor

de individualizare arătate, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă cu

închisoarea orientată către minimul special prevăzut de textele de lege

incriminatoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de

art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

Astfel, potrivit

criteriilor de individualizare arătate mai sus, instanța de fond a condamnat pe

inculpatul M.I. la 13 (treisprezece) ani închisoare și 6 (șase) ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., cu

excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.

De asemenea, În baza

art. 71 C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie,

exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., cu excepția

dreptului de a alege, pe toată durata executării pedepsei principale.

Având în vedere

practica judiciară în materie a instanței supreme, care prin Decizia nr.

74/2007, admițând un recurs în interesul legii, soluție obligatorie pentru

instanțele judecătorești, prin care s-a arătat că disp. art. 71 C. pen.

referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul ca interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) (teza I) - lit. c) C. pen. nu se face în

mod automat prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței în funcție

de criteriile stabilite de art. 71 alin. (3) C. pen., instanța a dat eficiență

acestei decizii, apreciind că se impune a se interzice acestuia, cu titlul de

pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale, dreptul de a fi

ales în autoritățile publice sau funcții elective și de a ocupa o funcție

implicând exercițiul autorității de stat, prev. de art. 64 lit. a), b C. pen.,

cu excepția dreptului de a alege. A mai apreciat că nu se justifică în cauză

interzicerea dreptului de a alege sau a drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C.

pen., în cauză inculpatul nefolosindu-se de profesia sa pentru săvârșirea

infracțiunilor și nici interzicerea drepturilor părintești întrucât acesta nu a

săvârșit o infracțiune de violență în familie, iar situația din familia sa este

mai deosebită, în sensul că și soția acestuia are probleme de sănătate, fiind

încadrată în grad de handicap, iar luarea măsurii interzicerii drepturilor

părintești ar afecta un alt principiu fundamental, și anume interesul superior

al minorului de a fi lipsit de sprijinul tatălui sau.

De asemenea, instanța

de fond a avut în vedere și practica constantă CEDO în materie (cauza Hirst

contra Marii Britanii) și a apreciat, în raport de același criterii și ținând

seama și de principiul proporționalității învederat în practica arătată, că nu

se justifică interzicerea dreptului de a alege al inculpatului nici pe perioada

executării pedepsei principale și nici după aceea, cu titlu de pedeapsă

complementară, dar se justifică în cauză interzicerea dreptului de a fi tutore

sau curator, față de gravitatea faptei penale comise de inculpat, atitudinea

agresivă a acestuia nefiind în concordanță cu calitățile și atributele pe care

trebuie sa le dețină o persoană care ar fi numită în calitate de tutore sau

curator.

Pentru aceleași

argumente, instanța de fond a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă

complementară, numai drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.,

cu excepția dreptului de a alege, pedeapsă complementară care se va executa

după executarea pedepsei principale, în condițiile art. 66 C. pen.

În baza art. 67 alin.

(1) și (2) C. pen. raportat la art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen., a

aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare, care se va

executa în condițiile prevăzute de art. 427 C. proc. pen.

În baza art. 88 C.

pen., a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a

arestării sale preventive, începând cu data de 08 iulie 2012 la zi.

În raport de gradul

de pericol social deosebit, de rezonanța socială a faptei penale comise de

inculpat, mai ales în rândul comunității din care provine, instanța de fond a

apreciat că subzistă în continuare pericolul concret pentru ordinea publică

avut în vedere de instanță cu ocazia luării măsurii arestării preventive a

inculpatului, motiv pentru care, În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a

menținut măsura arestării preventive a inculpatului, luată prin încheierea nr.

29 din 09 iulie 2012 a Tribunalului Prahova, în Dosarul penal nr. 5172/105/2012,

În baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 179/U din 09 iulie

2012.

Întrucât la

săvârșirea faptei inculpatul a folosit cioburi de sticlă de bere, În baza art.

118 lit. b) C. pen., s-au confiscat de la acesta obiectele folosite la comiterea

infracțiunii, respectiv două cioburi de sticlă tip bere de 0,5 litri depuse în

plic sigilat cu sigiliul MI 24068 la Camera de corpuri delicte a Tribunalului

Prahova.

În baza art. 320

1

alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 347 și 348 C. proc. pen., instanța de

fond a dispus disjungerea soluționării acțiunii civile, apreciind că este

necesară administrarea de probatorii în vederea soluționării acesteia.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul M.I., arătând, în esență, că pedeapsa ce

i-a fost aplicată este prea mare, că a recunoscut comiterea faptei atât în faza

de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată, că nu are antecedente

penale, a beneficiat de prevederile art. 320

1

C. proc. pen., însă

prima instanță nu a făcut și aplicarea disp. art. 74 și art. 76 C. pen.

A mai arătat că în

favoarea să se puteau reține circumstanțe atenuante, care dădeau posibilitatea

reducerii pedepsei, în condițiile în care a avut o conduită bună anterior

comiterii faptei și după acest moment, poziția sa procesuală fiind mai mult

decât corespunzătoare, iar din caracterizările prezentate la dosar rezultă că,

dincolo de acest eveniment nefericit, nu a avut niciodată probleme nu legea, în

familie sau în comunitatea din care provine.

De asemenea, s-a

arătat că au fost administrate probe din care reiese incidența disp. art. 73

lit. b) C. pen., în sensul că între inculpat și victimă a existat o stare

conflictuală, iar aceasta din urmă, deși a plecat de la barul respectiv, a

revenit și a reluat injuriile la adresa inculpatului.

Prin Decizia penală

nr. 17 din 29 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de

inculpatul M.I. împotriva Sentinței penale nr. 392 din 30 octombrie 2012 a

Tribunalului Prahova.

S-a menținut

arestarea preventivă a inculpatului și s-a dedus din durata pedepsei perioada

reținerii și a arestării preventive începând cu 8 iulie 2012 la zi.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,

ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului

Prahova.

Examinând hotărârea

apelată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile invocate de

apelant, dar și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 371 alin. (2) C.

proc. pen., instanța de prim control judiciar a constatat că apelul declarat

este nefundat.

Astfel, s-a reținut

că situația de fapt a fost stabilită în mod corect și complet de prima instanță

pe baza probelor administrate în cauză, așa cum a fost prezentată mai sus, iar

inculpatul apelant a recunoscut faptele reținute în sarcina sa prin

rechizitoriu, așa cum rezultă din declarațiile date de acesta în faza de

urmărire penală și în fața primei instanțe.

S-a constatat că

declarațiile inculpatului apelant se coroborează cu probele administrate în

cauză, respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele

fotografice judiciare cu urmele și mijloacele de probă materiale ridicate cu

ocazia cercetării la fața locului, efectuată în data de 08 iulie 2012,

procesul-verbal de sesizare cu privire la decesul victimei G.G.L., raportul

medico-legal autopsie nr. 348 M din 09 iulie 2012 cu privire la victima G.G.L.,

prin care s-au stabilit cauzele morții acestuia, declarația părții civile G.V.,

declarațiile martorilor T.C.C., S.G., D.V., G.N., E.C., B.V.V., B.O., R.A.și

procesul-verbal de ascultare a inculpatului cu ocazia luării măsurii arestării

preventive, iar din toate aceste probe rezultă cu claritate situația de fapt

reținută de instanța de fond și vinovăția inculpatului, așa cum aceasta a fost

prezentată mai sus.:

Prin urmare, s-a

apreciat că prima instanță a reținut în mod corect că fapta inculpatului M.I.,

care la data de 08 iulie 2012, l-a lovit cu un ciob de sticlă în zona gâtului

pe G.G.L., în timp ce se aflau într-un bar din localitatea Albești Paleologu,

județul Prahova, de față fiind mai multe persoane care consumau băuturi

alcoolice sau nealcoolice și i-a produs leziuni care au condus la deces,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev. de

art. 174, 175 lit. i) C. pen.

Cu privire la

individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, s-a reținut că prima instanță

a procedat în mod legal și temeinic, având în vedere criteriile de

individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., reținând că gradul

de pericol social concret al faptei comise de inculpat este unul ridicat,

rezultând din modalitatea de săvârșire a infracțiunii. De asemenea, s-a

constatat că s-a ținut cont de faptul că urmarea faptei penale săvârșite a fost

decesul victimei, dar și de circumstanțele persoane ale inculpatului, care nu

are antecedente penale, a recunoscut și a regretat comiterea faptei în

modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanței.

În aceste condiții,

instanța de apel a apreciat că nu se impune o reducere a pedepsei aplicate

inculpatului, aceasta fiind stabilită de instanța de fond puțin peste minimul

special după aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., având

în vedere pericolul social concret ridicat al faptei și urmările acesteia.

Împotriva deciziei

anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.I.,

solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii

de atac promovate, casarea hotărârilor și, pe fond, reducerea cuantumului

pedepsei, ca urmare a reținerii de circumstanțe atenuante, în temeiul cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Concluziile formulate

de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul

cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei

hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu,

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru

considerentele care urmează.

Situația de fapt

reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este

în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără

dubiu, că inculpatul a săvârșit infracțiunea de omor calificat prev. de art.

174, art. 175 lit. i) C. pen., de altfel acesta recunoscând comiterea faptei în

fața primei instanțe, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Sub aspectul

individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de recurentul inculpat

nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă

individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice

acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii

finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reține

că, în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile

generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 13 ani închisoare

a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale

săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale recurentului

inculpat.

De altfel, ca să-și

poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului

său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă

sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și

potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana

infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența

pedepsei.

Funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Este neîndoielnic că

fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind

limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum

și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare - inculpatul a

lovit-o pe victimă cu un corp tăietor, posibil sticlă spartă, la nivelul

gatului, decesul acesteia producându-se prin hemoragie externă, urmare a

secționării venei jugulare drepte din cadrul unei plăgi tăiate latero-cervical

dreapta produsă prin agresiune, între leziunile traumatice constatate și

decesul victimei existând o legătură de cauzalitate directă.

Cu privire la

incidența în prezenta cauză a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., Înalta

Curte constată că în mod corect instanța de fond și cea de prim control

judiciar au apreciat că nu se impune a fi reținute.

Pentru existența

circumstanței legale a provocării se cere să fie întrunite trei condiții și

anume: infracțiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări

sau emoții; această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din

partea victimei și, în fine, provocarea să fie produsă prin violență ori

printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită

gravă. Această circumstanță presupune ca, în momentul comiterii faptei,

infractorul să se fi găsit sub stăpânirea unei puternice stări sufletești

(perturbatio animi), adică de surescitare nervoasă, mânie, indignare ori într-o

stare de emoție puternică, determinată de o provocare din partea victimei, iar

actul provocator al acesteia se poate concretiza într-o formă dintre cele

arătate limitativ în lege.

Această atenuantă a

provocării este compusă din două elemente structurale: unul subiectiv și altul

obiectiv, primul referindu-se la starea de mânie (furie), adică la un impuls

emotiv care provoacă infractorului pierderea factorilor de echilibru și de

autocontrol; această împrejurare însă nu trebuie să fie confundată cu alte

stări sufletești care nu circumstanțiază o stare de provocare, cum ar fi ura,

ranchiuna, resentimentul, răzbunarea etc. (acestora lipsindu-le caracterul de

spontaneitate specific provocării). Al doilea element, de natură obiectivă,

este reprezentat de un fapt injust, adică un fapt contrar nu numai normelor

juridice, dar și altor reguli sociale care asigură o conviețuire civilizată.

Bineînțeles, este necesar ca faptul injust să se fi produs efectiv, nefiind

admisă, ca atare, convingerea putativă a existenței provocării.

În toate cazurile,

actul provocator trebuie să fi fost de așa natură încât să fi trezit în cugetul

făptuitorului o intensă reacție psihică, o stare de puternică tulburare

sufletească sau o puternică emoție. Caracterul provocator al actului trebuie

apreciat nu numai sub aspectul său obiectiv, dar și sub cel subiectiv și anume

al intenției victimei de a săvârși acte de violență fizică sau psihică ori de

atingere a demnității persoanei. Pentru existenta circumstanței atenuante

trebuie să existe o legătură de cauzalitate între actul provocator și

tulburarea sufletească sau emoția sub stăpânirea căreia s-a săvârșit

infracțiunea. Deși legea nu pretinde ca între actul provocator și actul ripostă

să existe o proporție, aceasta se impune în mod indirect, în sensul că riposta

trebuie să fie proporțională cu intensitatea tulburării sufletești sau a

emoției, așa încât o ripostă exagerată nu va conduce la aplicarea acestei

circumstanțe atenuante.

Ori, relaționând

aceste considerații de ordin juridic la tabloul faptic ce se degajă din

ansamblul probator administrat în cauză, este evident că nu a existat o

provocare din partea victimei (inculpatul și victima insultându-se și

adresându-și reciproc injurii), care să legitimeze o ripostă atât de dură

venită din partea agresorului, dacă se ține cont de conduita acestuia

manifestată la momentele de referință.

Pe de altă parte, în

ceea ce privește existența uneia sau unora dintre împrejurările enumerate

exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare, se reține că aceasta

nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să

reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată

textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoașterea unor astfel de împrejurări

drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată.

în această apreciere se va ține seama de pericolul social concret al faptei, de

ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările

produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana

infractorului.

Recunoașterea

circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată, fiind deci

lăsată la aprecierea acesteia.

În prezenta cauză,

Înalta Curte, în acord cu instanțele inferioare, constată că nu se impune

reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea recurentului inculpat, cu

consecința reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social sporit

al faptei comise, dar și modul concret în care a fost derulată activitatea

infracțională. Pe de altă parte, se constată că datele care caracterizează

favorabil persoana inculpatului (care a recunoscut și a regretat fapta comisă,

nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut anterior o conduită bună, are o

familie stabilă și un copil minor în întreținere) au fost avute în vedere de

către instanța de fond atunci când a aplicat o pedeapsă puțin peste minimul

special, după aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului se încadrează în limitele prevăzute

de lege, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei,

consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului

proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale

inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte,

modalitatea de executare a pedepsei, respectiv cea în regim de detenție, fiind,

de asemenea, corect stabilită.

În lumina acestor

considerații, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind

întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să

determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins, ca

nefondat, În baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va

deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării

preventive de la 8 iulie 2012 la 13 mai 2013.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru

apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 17

din 29 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la 8 iulie

2012 la 13 mai 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 mai 2013.

Procesat de GGC - LM