ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2531/2013

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 66 din 5 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpatul L.V.A. și părțile civile N.C.E., I.V., V.V. și L.I.

A fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă de la 18 iulie 2012 la zi.

Au fost obligați apelantul-inculpat și apelantele-părți civile la câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Prin Sentința penală nr. 10 din 15 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza disp. art. 183 C. pen. cu aplic. disp. art. 320

1

alin. (1) -  (4) și (7) C. proc. pen., infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă din data de 7/8 iulie 2012 parte vătămată L.F.C., a fost condamnat inculpatul L.V.A., în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.

S-au aplicat disp. art. 71 C. pen. raportat la disp. art. 64 lit. a) și b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege.

Pedeapsa complementară urmează a se executa în condițiile prev. de disp. art. 66 C. pen.

În baza disp. art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, măsură luată prin încheierea nr. 32 din Camera de Consiliu din data de 19 iulie 2012, de Tribunalul Prahova, pronunțată în Dosarul penal nr. 5456/105/2012 în baza căruia s-a emis pe numele inculpatului mandatul de arestare preventivă cu nr. 185/U/ 19 iulie 2012, de aceeași instanță.

În temeiul disp. art. 88 C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării sale preventive începând cu data de 18 iulie 2012, la zi.

Conform disp. art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în condițiile prevăzute de această lege, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), după rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza disp. art. 320

1

alin. (5) C. proc. pen. raportat la disp. art. 347 C. proc. pen., s-a dispus disjungerea soluționării acțiunii civile, fiind necesară administrarea de probatorii în vederea soluționării acesteia și s-a fixat termen de judecată sub acest aspect la data de 26 februarie 2012.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat conținând și contravaloarea raportului medico-legal autopsie întocmit de Serviciul de Medicină Legală Prahova, cheltuieli din faza de urmărire penală.

S-a dispus avansarea sumei de 200 RON reprezentând onorariu apărător din oficiu pentru partea vătămată minoră L.F.R., din fondurile Ministerului de Justiție către Baroul de Avocați Prahova.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin Rechizitoriul nr. 805/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului L.V.A.  pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., constând în aceea că în noaptea de 7/8 iulie 2012, pe raza localității Filipeștii de Târg, sat Filipeștii de Târg, județul Prahova, în apropiere de discoteca din localitate, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul L.V.A. i-a aplicat o singură lovitură cu pumnul în zona feței victimei L.F.C., iar urmare loviturii primite aceasta a fost proiectată pe carosabil suferind leziuni craniene grave, ce au necesitat internarea în spital, ducând la data de 17 iulie 2012 la decesul acesteia.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a reținut această situație de fapt pe baza următoarelor probatorii administrate în faza de urmărire penală, respectiv: declarațiile inculpatului, fișa de incident întocmită de organele de poliție, proces-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor oculari P.N.A., M.A., A.B., P.M.Ș., planșe fotografice efectuate cu ocazia necropsiei cadavrului din data de 18 iulie 2012, declarațiile martorilor D.C.I., V.V., C.C., raportul medico-legal de autopsie a cadavrului, fișa de cazier judiciar a inculpatului și declarațiile luate cu ocazia luării măsurii arestării preventive a acestuia.

La termenul de judecată din 11 ianuarie 2013 instanța a pus în discuția părților regularitatea actului de sesizare a acesteia, constatând că potrivit disp. art. 300 C. proc. pen., a fost legal sesizată cu soluționarea cauzei, iar actul de sesizare (rechizitoriu) cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege, iar instanța este competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

În virtutea rolului activ, instanța în baza art. 320 C. proc. pen. rap. la art. 76 C. proc. pen., a procedat la citarea parților civile iar instanța a procedat la audierea acestora, respectiv au fost audiate părțile civile V.V., I.V., N.C.E., C.L.G. în calitate de reprezentant legal la minorei L.F.R., acestea depunând și înscrisuri în dovedirea laturii civile a cauzei.

După consultarea cu apărătorul ales inculpatul L.V.A. a solicitat aplicarea în cauză a disp. art. 320

1

C. proc. pen., privind judecata cauzei pe baza recunoașterii vinovăției în comiterea faptei penale dedusă judecății.

Inculpatul a fost ascultat în condițiile prev. de art. 320

1

alin. (1), (2), (3) și (7) C. proc. pen., acesta precizând personal, că recunoaște săvârșirea faptei reținută în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței, în modalitatea descrisă în rechizitoriul parchetului, își însușește în întregime probatoriile administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și pe baza cărora solicită să fie judecat, că nu solicită administrarea altor probatorii cu excepția înscrisurilor în circumstanțierea personală a acestuia.

Instanța a pus în discuția părților admisibilitatea cererii inculpatului de a se judeca potrivit disp. art. 320

1

C. proc. pen. și constatând că nu există niciun impediment, a admis cererea de a judecare potrivit disp. art. 320

1

C. proc. pen., pe baza recunoașterii vinovăției făcute de inculpat și a acordat cuvântul părților în dezbateri.

Examinând probele administrate în faza de urmărire penală așa cum prevăd disp. art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen., precum și declarația inculpatului dată în fața instanței de judecată în condițiile art. 320

1

C. proc. pen., instanța a reținut vinovăția acestuia în comiterea faptei reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței și următoarea situație de fapt:

În noaptea de 7/8 iulie 2012 inculpatul L.V.A. se afla la o masă, pe terasă din fața discotecii aparținând SC P. SRL din comuna Filipeștii de Târg, sat Filipești de Târg, județul Prahova, împreună cu mai multe cunoștințe, printre care martorii P.M., P.F., D.C.I. și D.M., unde serveau băuturi alcoolice.

În timp ce aceștia se aflau la masă, victima L.F.C. a mers la aceștia, solicitându-i inculpatului să îi permită să se așeze, lucru cu care acesta din urmă nu a fost de acord.

Față de acest dezacord, victima i-a aplicat inculpatului două palme peste față, acțiune urmată de o ripostă din partea celui din urmă, care a procedat la fel, lovindu-l o singură dată cu palma peste față.

Incidentul s-a încheiat la intervenția persoanelor care asigurau paza și a martorilor prezenți, victima luând hotărârea de a pleca către domiciliul său.

Inculpatul a mai rămas în acel loc câteva minute, pentru a se spăla pe față și enervat de atitudinea victimei a luat hotărârea de a se răzbuna, afirmând că se duce să o bată, fără a renunța la hotărârea sa, deși cei care îl însoțeau au insistat să se liniștească.

Inculpatul a pornit în urmărirea victimei, iar la o distanță de cca 150 m de locul în care a avut loc primul incident și la un interval de cca 10 - 15 minute, în zona școlii generale din sat, acesta a ajuns-o din urmă și a început să o insulte pe victimă, după care s-au insultat reciproc și s-au îmbrâncit reciproc.

În aceste împrejurări, inculpatul a fost cel care a aplicat victimei o singură lovitură cu pumnul în zona feței, ceea ce a dus la dezechilibrarea acesteia și căderea pe carosabil, suferind leziuni craniene grave, care ulterior au condus la decesul acestuia.

Faptul că inculpatul este cel care a avut inițiativa de a lovi fără să fie în prealabil lovit de către partea vătămată a rezultat din declarațiile martorilor oculari care s-au coroborat cu declarațiile date ulterior de inculpat inclusiv în fața instanței de judecată când a precizat modul de comitere a faptei penale .

Imediat după această lovitură, victima a rămas în stare de inconștiență fiindu-i acordat primul ajutor chiar de către martorul P.N.A. după care a plecat singură din acel loc.

Începând de a doua zi, victima L.F.C. s-a simțit din ce în ce mai rău, motiv pentru care la data de 9 iulie 2012 a solicitat intervenția Ambulanței, fiind internată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, secția Neurochirurgie, unde la data de 17 iulie 2012 a survenit decesul acesteia.

Deși inculpatul a susținut că a doua zi după incident, victima a făcut treabă în gospodărie (respectiv a tăiat lemne), acest aspect a fost infirmat de numita V.V. - mama victimei - care a susținut că activitățile gospodărești s-au desfășurat anterior momentului în care fiul său a plecat la discotecă.

Din raportul medico-legal (autopsie) nr. 362M din 18 iulie 2012 al SML Ploiești a rezultat că moartea numitului L.F.C. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de craniu, hematom subdural, contuzie și dilacerare cerebrală complicate în final cu bronhopneumonie.

Leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire cu corp dur urmată de cădere și lovirea capului de plan dur, între leziuni și deces există o legătură indirectă de cauzalitate (traumatism - complicație - deces).

Examenul histopatologic efectuat la INML București a confirmat prezența leziunilor traumatice și a celor organice patologice.

În drept, fapta inculpatului L.V.A., constând în aceea că în noaptea de 7/8 iulie 2012, pe raza localității Filipeștii de Târg, sat Filipeștii de Târg, jud. Prahova, în apropiere de discoteca din localitate, pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat o singură lovitură cu pumnul în zona feței victimei L.F.C., iar urmare loviturii primite aceasta a fost proiectată pe carosabil suferind leziuni craniene grave, ce au necesitat internarea în spital, ducând la data de 17 iulie 2012 la decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. și ped. de art. 183 C. pen.

Instanța a reținut vinovăția inculpatului, în principal pe baza declarației acestuia care a recunoscut că a aplicat o lovitură cu pumnul în față victimei, urmarea fiind că acesta a căzut cu capul pe carosabil, declarație care se coroborează atât cu concluziile din raportul de necropsie a victimei, care precizează că moartea victimei a fost violentă, urmare a hemoragiei datorate unui traumatism cranio-cerebral iar leziunile traumatice constatate s-au produs cu corp dur urmată de cădere și lovirea capului de acest plan dur, între leziuni și deces existând o legătură indirectă de cauzalitate, de genul traumatism - complicație - deces, precum și cu declarația martorului ocular M.A. care a văzut când inculpatul i-a aplicat victimei o singură lovitură cu pumnul în față, producând căderea victimei pe asfalt, probe ce se coroborează cu restul probatoriilor administrate în cauză și anume, cercetare la fața locului, planșe foto și declarații de martori. În raport de cele arătate, instanța a apreciat că fapta inculpatului care cu intenție i-a aplicat victimei o lovitură cu pumnul în zona feței urmată de căderea acesteia pe asfalt, care i-a produs leziuni craniene grave, ce au condus la decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, inculpatul săvârșind cu intenție acțiunea de lovire a victimei, care datorită gravității acesteia, a produs ulterior un rezultat mult mai grav decât cel urmărit și anume decesul victimei, rezultat care urmează a fi imputat inculpatului din culpă, infracțiunea fiind comisă cu praeterintenție.

În raport de considerentele expuse pe larg mai sus, instanța a apreciat că inculpatul a comis infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, texte de lege în baza cărora instanța va dispune condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii.

La individualizarea sancțiunii, instanța a avut în vedere limitele minime și cele maxime ale pedepsei prevăzute de lege cu reținerea în favoarea inculpatului a cauzei legale de reducere a pedepsei conform disp. art. 320

1

alin. (1) - (4) și (7) C. proc. pen., în modalitatea de comitere a infracțiunii, gradul de pericol social concret al faptei penale comise de inculpat, determinat atât de modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii cât și de urmările acesteia, lovitura aplicată de inculpat victimei conducând în final la decesul acesteia, încălcându-se un drept fundamental al persoanei și anume dreptul la viață, chiar dacă acest rezultat s-a produs în final din culpă așa cum s-a arătat mai sus.

Instanța nu a reținut în favoarea inculpatului și circumstanțe atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen., întrucât pe de o parte, circumstanței prev. de art. 74 lit. c) C. pen. i s-a dat valență juridică prin aplicarea disp. art. 320

1

alin. (1) - (4) și (7) C. proc. pen., iar pe de altă parte, comportamentul bun al inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii nu justifică, față de gravitatea faptei comise, reducerea pedepsei aplicate acestuia sub minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare după reținerea în cauză și a cauzei legale de reducere a pedepsei prev. de art. 320

1

(1) - (4) și (7) C. proc. pen.

Instanța de judecată având în vedere natura și gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat, împrejurările comiterii acesteia, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, a apreciat că se impune a se interzice acestuia cu titlul de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, drepturi prev. de disp. art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, apreciind că nu se justifică în cauză interzicerea dreptului de a alege sau interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. c). C. pen., în cauză inculpatul nefolosindu-se de profesia sa pentru săvârșirea infracțiunii și nici interzicerea drepturilor părintești, întrucât pe de o parte, acesta nu are copii, iar pe de altă parte, în raport de criteriile arătate, nu se justifică interzicerea acestui drept pe viitor, mai ales că acesta ar putea dobândi calitatea de părinte după executarea pedepsei aplicate.

De asemenea, instanța a avut în vedere și practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în materie (cauza Hirst contra Marii Britanii) și a apreciat, în raport de același criterii și ținând seama și de principiul proporționalității învederat în practica arătată, că nu se justifică interzicerea dreptului de a alege al inculpatului nici pe perioada executării pedepsei principale și nici după aceea, cu titlu de pedeapsă complementară.

Pentru aceleași argumente, instanța a interzis cu titlu de pedeapsă complementară inculpatului numai drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pedeapsa complementară care se execută după executarea pedepsei principale aplicate inculpatului în condițiile art. 66 C. pen.

În raport de gradul de pericol social deosebit al faptei penale comise de acesta, de rezonanța socială a faptei penale, mai ales în rândul comunității din care provine, instanța a apreciat ca subzistă în continuare pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere de instanță cu ocazia luării măsurii arestării preventive a inculpatului, motive pentru care în baza disp. art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a acestuia, luată față de acesta prin încheierea nr. 32 din 19 iulie 2012 din Camera de Consiliu a Tribunalului Prahova, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 185/U din 19 iulie 2012, de aceeași instanță.

În baza disp. art. 88 C. pen., instanța a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării sale preventive începând cu data de 18 iulie 2012 la zi.

În conformitate disp. art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în condițiile prevăzute de această lege, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), după rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

Potrivit disp. art. 320

1

alin. (5) C. proc. pen. raportat la disp. art. 347 C. proc. pen., s-a dispus disjungerea soluționării acțiunii civile, fiind necesară administrarea de probatorii în vederea soluționării acesteia și s-a fixat termen de judecată sub acest aspect la data de 26 februarie 2012, pentru când s-a dispus citarea părților.

Față de soluția pronunțată în cauză, instanța în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat conținând și contravaloarea raportului medico-legal autopsie întocmit de Serviciul de Medicină Legală Prahova, cheltuieli din faza de urmărire penală.

De asemenea a dispus avansarea sumei de 200 RON reprezentând onorariu apărător din oficiu pentru partea vătămată minoră L.F.R., din fondurile Ministerului de Justiție către Baroul de Avocați Prahova.

Împotriva Sentinței penale nr. 10 din 15 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, au declarat apel părțile civile N.C.E., I.V., V.V., L.I. și inculpatul L.V.A.

În apelul părților civile s-a susținut în esență că prima instanță a aplicat o pedeapsă nejustificat de blândă inculpatului în raport de fapta comisă și de consecințele acesteia. Agresiunea comisă de inculpat asupra victimei a condus la decesul acesteia.

Mai mult, inculpatul este cunoscut în localitate ca o persoană violentă și este cercetat în mai multe cauze.

S-a solicitat admiterea apelului declarat de părțile civile, desființarea în parte a sentinței în sensul aplicării inculpatului unei pedepse orientată spre maximul special prevăzut de lege.

Apelantul-inculpat prin avocat N.D.D., a solicitat admiterea apelului său, desființarea în parte a sentinței și pe fond aplicarea disp. art. 86

1

C. pen.

S-a susținut că instanța de fond trebuia să dea o mai mare eficiență dispozițiilor art. 72 - 76 C. pen., să se aibă în vedere că inculpatul este la primul contact cu legea penală, și-a câștigat cinstit existența, nu este un element antisocial, s-au depus caracterizări ale acestuia în acest sens, mai mult, inculpatul a acționat de frică, pentru a se apăra de agresiunea victimei.

S-a arătat că incidentul a avut două faze și anume: prima fază s-a petrecut în local iar ce-a de a doua fază s-a desfășurat în afara localului, pe stradă și că realitatea a fost că victima a lovit prima dată, iar din raportul de necropsie a reieșit că aceasta este într-o stare avansată de ebrietate ceea ce a dus poate la dezechilibrarea acesteia.

Curtea, examinând hotărârea apelată, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) comb. cu art. 372 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că apelurile sunt nefondate urmând a fi respinse ca atare, pentru considerentele care succed:

Astfel, în raport de motivele de apel invocate, respectiv greșita individualizare a pedepsei, hotărârea este supusă desființării atunci când se constată că, față de situația de fapt reținută, prin hotărârea atacată s-au aplicat persoanei fizice sau juridice condamnate pedepse principale greșit individualizate față de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., în sensul că s-au aplicat pedepse prea grele sau prea ușoare în raport de aceste criterii sau, în cazul în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedepse alternative, că pedeapsa alternativă aleasă nu se justifică în raport cu aceleași criterii.

Pornind de la aceste considerente, Curtea a constatat că, în privința stării de fapt, instanța de fond a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză, reținând în mod corect și complet situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunii, după cum s-a arătat anterior, beneficiind de deplin suport probator în actele și lucrările dosarului.

S-a reținut în acest sens, că judecata a avut loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ca urmare a declarației inculpatului de recunoaștere în totalitate a faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, declarație dată conform dispozițiilor art. 320

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Așadar, coroborând materialul probator administrat, respectiv: declarațiile inculpatului, fișa de incident întocmită de organele de poliție, proces-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor oculari P.N.A., M.A., A.B., P.M.Ș., planșe fotografice efectuate cu ocazia necropsiei cadavrului din data de 18 iulie 2012, declarațiile martorilor D.C.I., V.V., C.C., raportul medico-legal de autopsie a cadavrului, fișa de cazier judiciar a inculpatului și declarațiile luate cu ocazia luării măsurii arestării preventive a acestuia, rezultă atât existența faptei cât și săvârșirea acesteia de către inculpat, cu vinovăție în forma cerută de lege.

De asemenea, s-a constatat că instanța de fond a stabilit o încadrare juridică adecvată stării de fapt reținute și dispozițiilor legale ce reglementează faptele deduse judecății.

Așa fiind, reținând că pronunțarea hotărârii de condamnare se întemeiază pe probe sigure, certe și decisive, care nu lasă loc niciunui dubiu în privința vinovăției inculpatului, Curtea a constatat că instanța de fond a soluționat corect acțiunea penală dedusă judecății.

În ceea ce privește temeinicia hotărârii, cu referire la individualizarea pedepsei, criticată de apelanți dar analizată și de instanța de control judiciar din oficiu, Curtea a reținut că mecanismul de individualizare a pedepselor presupune atât analizarea aspectelor defavorabile cât și a celor favorabile inculpatului, precum și a tuturor celorlalte criterii stabilite de art. 72 C. pen. care se referă la împrejurările săvârșirii faptelor, gravitatea acestora dată de urmările produse ori care s-ar fi putut produce dar și cele cu caracter personal ce ar putea determina atenuarea sau agravarea răspunderii penale.

Pedeapsa stabilită pentru fiecare infracțiune trebuie în același timp individualizată pentru a răspunde principiului proporționalității în sensul unui raport echitabil și echilibrat între fapta comisă și răspunderea penală și a unei corecte, necesare și corespunzătoare adecvări a pedepsei la scopul legii penale, în condițiile prevăzute de art. 52 C. pen.

Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic și legal, în contextul concret al cauzei, având în vedere situația de fapt reținută și datele care caracterizează persoana inculpatului, Curtea a constatat că sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, precum și a modalității de executare a acesteia, prima instanță a făcut o corectă adecvare a criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., dând relevanță gradului de pericol social în concret al faptei comise, circumstanțelor reale în care acesta a săvârșit fapta, consecințele produse și circumstanțelor personale ale acestuia, motivând amplu și convingător atât cuantumul pedepsei aplicată inculpatului, cât și modalitatea de executare a acesteia.

Astfel, contrar opiniei apelanților-părți civile, a fost avut în vedere gradul de pericol concret al faptei comise, dedus din cuantumul pedepsei aplicate, de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară, în contextul în care s-a reținut și cauza de reducere a pedepsei prev. de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

La individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei rezultat din modalitatea de comitere a faptei, de urmările produse, lovitura aplicată victimei conducând la decesul acesteia.

În același timp, tocmai pentru că este vorba despre un act de justiție imparțial, nu pot fi ignorate anumite circumstanțe personale care sunt valorificate în cazul fiecărei persoane inculpate, respectiv că este o persoană tânără, fără antecedente penale și a recunoscut fapta dedusă judecății, aspecte care se reliefează în cuantumul pedepsei.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită cât și referitor la comportamentul infractorului care trebuie astfel să se convingă că nerespectarea legii presupune pedepsirea sa și să evite pe viitor comiterea unor alte fapte antisociale.

În contextul concret al cauzei, așa cum în mod just a reținut și prima instanță, nu s-a putut reține, în cadrul individualizării, circumstanțe atenuante așa cum a solicitat apelantul-inculpat.

Astfel, față de gravitatea faptei, nu se justifică reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., iar față de reținerea cauzei de reducere a pedepsei prev. de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., nu s-a dat valență circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen. De asemenea, în cauză nu se regăsesc alte împrejurări care raportate la cauză, respectiv la faptă și la persoana inculpatului, pot dobândi prin aprecierea instanței valențe atenuante. Astfel, recunoașterea unor date și împrejurări ale realității ca circumstanțe atenuante, nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere de instanță reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită în concret satisface imperativul justei individualizări. Or, în raport de gravitatea faptei și urmarea dramatică pe care a avut-o, constând în decesul victimei, nu se justifică reținerea unor asemenea circumstanțe atenuante și coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, redus cu o treime conform disp. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Pentru aceleași considerente, nu au putut fi reținute criticile apelantului-inculpat cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, în mod corect stabilindu-se ca pedeapsa să fie executată în regim privativ de libertate.

Toate aceste circumstanțe reale și personale determină concluzia că aplicarea unei pedepse de 4 ani închisoare, ținând seama și de limitele prevăzute de textul incriminator, dar și de cauza de reducere corect reținută de prima instanță, asigură realizarea corespunzătoare a funcțiilor pedepsei, astfel cum sunt prevăzute de art. 52 C. pen.

Așadar, Curtea nu a avut în vedere criticile formulate de către apelanții părți-civile și apelantul inculpat cu privire la greșita individualizare a pedepsei, nici cu privire la cuantum și nici cu privire la modalitatea de executare, întrucât, în cauză, prima instanță a apreciat în mod coroborat toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, cărora le-a dat eficiență în mod corect, în funcție atât de împrejurările concrete ale cauzei, cât și de cele privind persoana inculpatului, respectând prin cuantumul stabilit și modalitatea de executare și principiul proporționalității, care asigură o reflectare justă între gravitatea faptei comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, astfel încât nu se impune nici coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, cum solicită inculpatul, respectiv schimbarea modalității de executare a pedepsei și nici majorarea cuantumului pedepsei, așa cum solicită părțile civile, cele stabilite de instanța de fond fiind în măsură să asigure realizarea funcțiilor pedepsei, așa cum sunt prevăzute de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul, criticând soluția ca nelegală, întrucât nu i-au fost reținute circumstanțe atenuante, iar pedeapsa aplicată este prea mare.

A fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma cazului de casare invocat, cât și prin a celor care, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu, constată că recursul este nefondat.

Critica formulată de recurent, privind cuantumul pedepsei, nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. care devine incident "când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii" deoarece pedeapsa aplicată se înscrie în limitele legale.

Modificările introduse prin Legea nr. 2/2013 privind cazurile de casare nu permit o cenzurare a cuantumului pedepsei în faza recursului, dacă aceasta este legală, neexistând nici un caz de casare care să permită o astfel de analiză.

De aceea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului, urmând ca în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. să îl oblige la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.V.A. împotriva Deciziei penale nr. 66 din 5 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reținerii și arestării preventive de la 18 iulie 2012 la 2 septembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 2 septembrie 2013.

Procesat de GGC - NN