ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 627/2014

Asupra recursului de față;

Prin Sentința penală nr. 298 din 16 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în baza disp. art. 20 rap. la disp. art. 174 C. pen., cu aplicarea disp. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul V.C la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În conformitate cu disp. art. 65 alin. (2) și (3) C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de disp. art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, care va începe după executarea pedepsei principale.

Potrivit disp. art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza disp. art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, iar în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicată acestuia, timpul reținerii și arestării preventive, de la 4 mai 2013 la zi.

În conformitate cu disp. art. 14, 15 și 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la disp. art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată alăturat celei penale de către partea civilă - I.S. și s-a dispus ca inculpatul să plătească acesteia suma de 5.000 RON cu titlu de daune morale.

În baza disp. art. 14, 15 și 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la disp. art. 1357 C. civ. și la disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanitar, inculpatul a fost obligat la plata către Spitalul Județean de Urgență Târgoviște a sumei de 4875,231 RON cu titlu de despăgubiri civile, ocazionate de internarea părții vătămate I.S. (în perioada 4 mai 2013 - 13 mai 2013 în secția Chirurgie toracică).

În baza disp. art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea cuțitului de bucătărie inscripționat L.S.S. cu mâner din plastic de culoare neagră, cu lungimea totală de 32 cm și lungimea lamei de 20 cm, folosit de către inculpat la comiterea infracțiunii.

Potrivit disp. art. 109 alin. (5) C. proc. pen. s-a dispus ca inculpatului să-i fie restituite obiectele de îmbrăcăminte ridicate de la acesta cu ocazia efectuării cercetării la fata locului din 4 mai 2013, cu obligația pentru persoana care va intra în posesia lor, de a le păstra până la soluționarea definitivă a cauzei.

În temeiul disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare - s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În conformitate cu disp. art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.100 RON cheltuieli judiciare către stat, incluzând și onorariul apărătorului desemnat acestuia din oficiu, de 200 RON, sumă care va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Dâmbovița, precum și cheltuielile în sumă de 700 RON efectuate în faza urmăririi penale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță, examinând probele administrate în dosarul nr. 188/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, precum și declarația inculpatului dată în conformitate cu dispozițiile art. 320

1

alin. 3 C. proc. pen., a reținut următoarea situație de fapt:

În seara zilei de 3 mai 2013 și în noaptea de 3/4 mai 2013, în casa numitei M.G.N., evenimentele soldate cu agresarea de către inculpat a părții vătămate I.S., prin folosirea unui cuțit, s-au succedat în modul în care au fost reproduse de către procuror în cuprinsul rechizitoriului și în modalitatea și circumstanțele prezentate în același act.

Tribunalul a constatat astfel că declarațiile inculpatului (inclusiv cea susținută în cadrul procedurii prevăzută de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.), se coroborează în sensul dispozițiilor art. 69 C. proc. pen., cu fapte și împrejurări care au rezultat din ansamblul probelor administrate în cauză, toate fiind de natură să contribuie la aflarea adevărului.

S-a reținut că toate etapele conflictului dintre inculpat și partea vătămată I.S. s-au desfășurat pe fondul consumului de alcool de către amândoi, atât inițiativa declanșării acestuia, cât și escaladarea care a urmat fiindu-i însă imputabile inculpatului.

I.S. și L sunt copiii unor veri primari ai numitei M.G.N., concubina inculpatului.

Incidentul a început după ce M.G.N. a fost îmbrâncită și trasă de păr de către inculpat, în intervalul de timp în care I.S. era plecat să cumpere bere. (întrucât cantitatea pe care o pregătiseră inițial, fusese epuizată), aspecte relatate acestuia de către minorul M.R.A.

La reproșurile pe care partea vătămată le-a făcut inculpatului, căruia i-a cerut să nu o mai lovească pe verișoara sa, cei doi s-au lovit reciproc cu pumnii și picioarele.

Această configurație a incidentului a fost confirmată atât de către martorul L.C., cât și de martora M.G.N. și de fiul acesteia M.R.A.

De altfel, L.C. a intervenit în mod repetat în conflictul dintre inculpat și partea vătămată, reușind într-o primă fază să-l aplaneze.

A urmat o altă etapă a agresiunii, din nou inculpatul și partea vătămată lovindu-se reciproc, inculpatul aruncând spre I.S. și cu o ceașcă de porțelan, cu care a reușit să îl lovească în zona ochiului drept.

După consumarea celei de a doua faze a altercației, inculpatul a continuat să îl înjure pe I.S., în timp ce s-a ridicat de pe patul pe care stăteau și celelalte persoane prezente în aceeași cameră și s-a îndreptat către hol.

Întrucât partea vătămată a mers și ea pe hol după inculpat, relațiile conflictuale au continuat în acest loc, căpătând forme acute.

De pe masa din bucătărie, inculpatul a luat un cuțit cu lungimea totală de 30 cm și lungimea lamei de 20 cm, cu un tăiș ascuțit, și a aplicat părții vătămate două lovituri în zona toraco-abdominală.

După prima lovitură, L.C. a încercat să-l oprească pe inculpat, însă acesta a reușit să îi mai aplice încă o lovitură lui I.S.

În demersurile sale de a-l dezarma pe inculpat, L.C. l-a prins de mâna dreaptă, determinându-i căderea pe burtă, după care a reușit să se urce peste el.

Având în continuare cuțitul în mâna stângă, inculpatul a încercat să-l lovească și pe martor, făcând două mișcări de împungere din direcția față către spate, fără să-și atingă ținta.

În final, martorul l-a ținut pe inculpat de mâna stângă cu ambele mâini și l-a lovit cu genunchiul în zona urechii, reușind să-l dezarmeze.

Derularea evenimentului a fost confirmată integral de martorul ocular L.C., care s-a implicat activ pentru a se evita un deznodământ nedorit, și parțial de martora M.G.N., care a urmărit și ea prima parte a evoluției evenimentului în care cei doi s-au lovit reciproc, fără însă să perceapă faza în care V.C. a lovit cu cuțitul pe I.S., afirmând însă că l-a auzit când a afirmat că a înjunghiat-o pe partea vătămată.

În parte, existența incidentului a fost probată și de susținerile martorului minor M.R.A., care a relatat începutul agresiunii dintre cei doi, precum și despre agresiunea exercitată de către inculpat asupra mamei sale, precizând și că a văzut-o pe partea vătămată ieșind din casă în timp ce se ținea cu mâinile în zona abdominală.

Partea vătămată a fost găsită la 300 de metri de casa numitei M.G.N., plină de sânge pe pantaloni, aceasta și L.C. fiind cei care i-au acordat primul ajutor.

Martorii C.M. și S.C., sora și mătușa inculpatului, au reprodus în declarațiile lor ceea ce le spusese acesta, imediat după comiterea agresiunii - "că l-a tăiat pe I.S.".

Atât concluziile preliminare ale medicului legist, cât și raportul de expertiză medico-legală nr. 152/V din 15 mai 2013 întocmit de către specialiști ai S.J.M.L. Dâmbovița au întregit materialul probator, relevând că inculpatul a prezentat politraumatism prin agresiune cu armă albă, plagă toraco-abdominală dreapta, hemopneumotorax drept, plagă hepatică lob drept, plagă penetrantă hipocondru stâng cu exteriorizare de epiplon, hemiperitoneu și șoc hemoragic asupra cărora s-a intervenit operator - constatându-se și că diafragmul drept fusese secționat pe o lungime de aproximativ 10 - 13 cm și aspirându-se din cavitatea pleurală aproximativ 500 ml. sânge.

Potrivit aceluiași raport s-au practicat laparotomie exploratorie, toaletă peritoneală, lavaj, drenaj multiplu, hepatorafie lob dr. - concluzionându-se în urma examinării tuturor procedurilor medicale la care a fost supusă că partea vătămată a prezentat leziuni de violență produse prin lovire cu un corp tăietor/ înțepător care pot data din 3 mai 2013, și care necesită 40 - 45 de zile de îngrijire medicală în condițiile unei evoluții favorabile, leziunile fiind de natură să-i pună viața în primejdie.

La externare s-a constatat hemopneumotorax drept, șoc hemoragic, anemie secundară posthemoragică, plagă penetrantă hipocondrul stg. cu secțiune de ligament gastrocolic și perete gastric pe marea curbură, hemiperitoneu, plagă toraco-abdominală dr. cu secțiune de diafragm și lob drept hepatic, agresiune cu armă albă.

Inculpatul a fost reținut pe o durată de 24 de ore de la 4 mai 2013, orele 4:50, până la 5 mai 2013, orele 4:50, ulterior prin Încheierea din 4 mai 2013, pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, fiind arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, până la 2 iunie 2013.

Inculpatul a recunoscut că a lovit-o cu cuțitul pe partea vătămată, însă numai pentru că la rândul său, a fost lovit de I.S. care i-a provocat anumite leziuni.

Existența faptei a rezultat din procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă, procesul-verbal de ridicare a cuțitului - corp delict, procesul-verbal de identificare a inculpatului, procesul-verbal de examinare a acestuia și planșa foto anexă, concluziile preliminare ale medicului legist, raportul de expertiză medico-legală nr. 125/V din 15 mai 2013, declarațiile martorilor L.C., M.G.N., M.R.A., S.G., C.M. și I.M., declarația părții vătămate, procesul-verbal din 15 mai 2013 încheiat la Spitalul Județean Dâmbovița, declarațiile inculpatului, ordonanța de schimbare a încadrării juridice a faptei și procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

După înregistrarea dosarului pe rolul Tribunalului Dâmbovița, la 30 mai 2013 ,în conformitate cu dispozițiile art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen.- a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului, apreciindu-se că subzistă temeiul prevăzut de dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care a impus continuarea detenției sale provizorii.

În baza dispozițiilor art: 300 alin. (1) C. proc. pen., tribunalul a constatat că rechizitoriul a fost regulat întocmit, cu respectarea tuturor cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 263 și 264 alin. (3) C. proc. pen.

Fiind prezentă în instanță la termenul din data de 28 iunie 2013 partea vătămată I.S. a precizat că își menține pretențiile bănești formulate în faza urmăririi penale împotriva inculpatului, solicitând ca acesta să fie obligat să-i plătească 5.000 RON daune materiale și 5.000 RON daune morale.

La același termen, înaintea începerii cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptei reținută în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală, pe care le cunoaște și pe care și le însușește.

Fiind ascultat, în conformitate cu dispozițiile art. 320

1

alin. (3) C. proc. pen., inculpatul a precizat că recunoaște în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecată, prevăzută de dispozițiile art. 20 C. pen., rap. la dispozițiile art. 174 C. pen., neînțelegând să administreze alte probe, în afara celor în circumstanțiere.

A fost anexată dosarului caracterizarea întocmită inculpatului de către directorul SC A.C. SRL, cu sediul în comuna Produlești, al cărui angajat a fost începând cu anul 2008.

La solicitarea inculpatului, a fost audiat martorul I.D.M., care a susținut că în calitate de șef de atelier la firma la care a lucrat și inculpatul, l-a cunoscut pe acesta ca fiind liniștit și supus, fără să creeze probleme în activitatea pe care o desfășura, și în afara relațiilor de muncă a văzut la inculpat un comportament normal.

Prin raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză s-a mai stabilit că părții vătămate i-au fost aplicate două lovituri, ambele cu corp tăietor - înțepător, producerea leziunilor fiind posibilă cu ajutorul cuțitului pus la dispoziția medicului legist (ridicat de la locul săvârșirii faptei).

Toate mijloacele de probă enumerate au demonstrat existența și vinovăția inculpatului, în cauză constatându-se îndeplinite toate cerințele prevăzute de dispozițiile art. 320

1

alin. 4 C. proc. pen., fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă de către inculpat.

Prima instanță a apreciat că, în drept, fapta inculpatului, care în noaptea de 3/4 mai 2013, în timp ce se afla în casa de locuit a concubinei sale M.G.N., în prezența acesteia și a martorului L.C., precum și a unui copil minor, pe fondul unui conflict spontan, a agresat-o pe partea vătămată I.S., căreia i-a aplicat două lovituri cu ajutorul unui corp tăietor - înțepător (cuțit) în zona toracică, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 40 - 45 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale unei tentative la infracțiunea de omor, prevăzută de dispozițiile art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de dispozițiile art.  72 C. pen., dispozițiile părții generale a codului, limitele pedepselor fixate în partea specială a acestuia, gradul de pericol social al faptei, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Prin circumstanțele și modalitatea concretă în care a fost comisă pe fondul consumului de alcool, pornind de la o dispută spontană cu partea vătămată care intervenise în apărarea concubinei lui, (verișoara sa) care fusese agresată, prin folosirea unui obiect deosebit de vulnerant cu care a aplicat două lovituri victimei într-o zonă vitală, atentând astfel la o valoare supremă - dreptul la viață, infracțiunea comisă de către inculpat este caracterizată de un grad extrem de ridicat de pericol social, care trebuie să impună un tratament sancționator adecvat, de natură să realizeze scopul prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen. - prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni.

Inculpatul nu are antecedente penale, iar potrivit caracterizării anexată dosarului și martorului audiat în circumstanțierea sa a avut anterior comiterii faptei o conduită în acord cu normele de conviețuire socială, însă aspectele relevate reprezintă o stare de lucruri normală, care nu este de natură să impună reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante prevăzută de dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. Această întrucât natura și gravitatea deosebită a faptei trebuie să conducă la o dimensionare a pedepsei și la un regim de executare a acesteia, în stare să asigure și realizarea funcțiilor ei și de măsură de constrângere și de reinserție socială.

Astfel, tribunalul s-a orientat la o pedeapsă asupra cărei cuantum să se situeze peste nivelul minimului rezultat în urma reducerii cu 1/3 a limitelor pedepsei prevăzută de norma de incriminare în baza disp. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. după ce în prealabil s-a procedat la stabilirea limitelor impuse de incidența în cauză a dispozițiilor art. 174 alin. 2 C. pen. (fapta comisă rămânând în forma tentativei).

Prin prisma tuturor elementelor evocate, tribunalul a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 4 ani închisoare, în regim privativ de libertate.

Pe cale de consecință, pe durata executării pedepsei principale, în conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Totodată, dând eficiență dispozițiilor art. 65 alin. (2) și (3) C. pen. rap. la dispozițiile art. 174 alin. (1) C. pen., Tribunalul a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani care va începe după executarea pedepsei închisorii.

În baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, tribunalul apreciind că subzistă temeiul prevăzut de dispozițiile art. 148 alin. (1), lit. f) C. proc. pen., în continuare existând probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Partea vătămată I.S. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 RON, solicitând ca inculpatul să fie obligat să-i plătească 5.000 RON - daune materiale și 5.000 RON - daune morale.

Neexistând însă nicio probă potrivit căreia să fie îndreptățit să i se remită suma de 5.000 RON daune materiale, cum sarcina probei îi incumbă și în condițiile în care partea civilă a declarat, în ședința publică din 16 iulie 2013 că renunță la audierea martorilor care îi fuseseră încuviințați la termenul anterior, suma pretinsă nu i-a mai fost recunoscută.

Tribunalul a reținut însă că urmare a agresiunilor la care a fost supusă de către inculpat în noaptea de 3/4 mai 2013, partea civilă a prezentat o plagă toracică abdominală înjunghiată, care a necesitat internarea sa în secția Chirurgie toracică, diagnosticul la externare fiind hemopneumotorax drept, șoc hemoragie, anemie secundară posthemoragică, plagă penetrantă hipocondrul stg. cu secțiune de ligament gastrocolic și perete gastric pe marea curbură, hemiperitoneu, plagă toraco-abdominală dr. cu secțiune de diafragm și lob drept hepatic, toate necesitând, potrivit specialiștilor SJML Dâmbovița circa 40 - 45 de zile de îngrijire medicală, în condițiile unei evoluții favorabile și punându-i viața în primejdie.

În același timp, partea civilă a fost supusă unor intervenții chirurgicale, fiind evident că prin acțiunile de mare agresivitate exercitate asupra sa de către inculpat, care a lovit-o de două ori cu cuțitul, a traversat o perioadă de suferințe fizice și psihice și stări de disconfort care justifică obligarea inculpatului să-i achite suma de 5.000 RON daune morale, care reprezintă o compensație bănească echitabilă pentru suportarea tuturor acestor limitări ale unei vieți normale.

Totodată, în baza dispozițiilor art. 14, 15 și 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la dispozițiile art. 1357 C. civ. și la art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sistemul sanitar, inculpatul a fost obligat la plata către Spitalul Județean de Urgență Târgoviște a sumei de 4875,231 RON reprezentând cheltuielile ocazionate de internarea părții vătămate I.S. în Secția chirurgie toracică în perioada 4 mai - 13 mai 2013, potrivit decontului care a fost anexat cererii de constituire parte civilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița criticând-o sub aspectul netemeiniciei și solicitând aplicarea unei pedepse orientate către maximul prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcină inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 154 din data de 06 septembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița împotrivă Sentinței penale nr. 298 din 16 iulie 2013 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, a desființat în parte sentința, în latură penală, în sensul că a majorat pedeapsă principală aplicată inculpatului, de la 4 ani închisoare, la 5 ani închisoare.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

A menținut măsura arestării preventivei inculpatului și a computat reținerea și arestarea preventivă a acestuia cu începere de la 04 mai 2013 la zi.

În esență, instanța de apel a reținut următoarele:

Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cele două faze ale procesului penal, din care rezultă, atât existența faptei pentru care inculpatul intimat a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție, în forma cerută de lege, de către acesta.

Instanța de apel a constatat că situația de fapta fost reținută în mod corect de către prima instanță, nefiind contestată, de altfel, de către inculpat, nici cu prilejul urmăririi penale și nici al judecății în primă instanță, etapă în care a arătat că înțelege să-și însușească probele administrate în faza de urmărire penală, recunoscând în totalitate fapta comisa, în condițiile prev. de art. 320

1

C. proc. pen.

În privința încadrării juridice date faptei, s-a reținut că aceasta este corectă, astfel încât soluția de condamnare a inculpatului este justă, în raport cu mijloacele de probă administrate în decursul urmăririi penale, coroborate cu declarațiile de recunoaștere date de către autorul faptei.

În ceea ce privește individualizarea, pedepsele aplicate intimatului-inculpat, instanța de apel a constatat că prima instanță a reținut în favoarea acestuia cauza de reducere a pedepsei constând în recunoașterea vinovăției, în condițiile prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., iar sub efectul acesteia, precum, și al reducerii obligatorii statuată de dispozițiile legale ce reglementează tentativa ca formă atipică a infracțiunii, a redus pedeapsa aplicată inculpatului sub limita minimă specială de 5 ani închisoare, limitele reduse conform art. 320

1

C. proc. pen. fiind cuprinse între minimul de 3 ani și 4 luni închisoare și maximul de 6 ani și 8 luni închisoare.

În acord cu opinia, exprimată de către apelant, instanța de apel a apreciat că instanța de fond, deși a aplicat intimatului o pedeapsă situată în limitele legale, totuși, prin proporționalizarea concretă a acesteia, a conferit preponderență aspectelor legale de circumstanțierea personală a autorului faptei, ignorând gradul de pericol social concret al acesteia și modalitatea în care a fost săvârșită, prin urmare realizând o greșită individualizare a duratei pedepsei.

Din acest punct de vedere, s-a apreciat că, deși intimatul inculpat nu figurează cu antecedente penale, împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, respectiv pe fondul consumului exagerat de alcool, prin folosirea unui cuțit, în prezența unui copil minor și a unui alt martor, consecință a escaladării unui conflict spontan, fiindu-i produse victimei leziuni care au necesitat acordarea de ajutor medical de urgență, doar aceasta fiind o măsură de natură a împiedica decesul, reprezintă elemente față de care se apreciază că durata pedepsei aplicată la nivelul primului grad de jurisdicție este insuficientă pentru realizarea eficientă a scopului pedepsei, așa cum acesta este definit de art. 52 C. pen.

Reevaluând coordonatele care guvernează procesul de individualizare a pedepsei, curtea de apel a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului intimat nu este optimă în vederea atingerii scopurilor și funcțiilor pedepsei, care pot fi în mod eficient și efectiv atinse doar prin majorarea duratei pedepsei.

În acest sens, a reținut că potrivit dispozițiilor art. 72 C. pen., text de lege care stipulează criteriile generale de individualizare a pedepselor, la stabilirea și aplicarea acestora se ține seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în textul incriminator, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Raportat la aceste prevederi, a reținut că un rol primordial în aprecierea stabilirii și aplicării pedepsei îl are pericolul social al faptelor, sens în care valorile ocrotite de legea penală trebuie evidențiate atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru reeducarea inculpatului.

Pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul definite de legiuitor în cuprinsul art. 52 C. pen., aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale, gravității faptei comise, potențialului de pericol social, pe care, în mod real îl prezintă persoana inculpatului, precum și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

Operațiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Ținând seama de aceste criterii, instanța de apel a constatat că, în speță, este întemeiată critica vizând netemeinicia hotărârii atacate care constă în greșita individualizare a duratei pedepsei, impunându-se așadar admiterea căii de atac, conform art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. cu consecința desființării în parte a sentinței atacate, în latură penală și rejudecându-se cauza, a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului V.C., de la 4 ani închisoare la 5 ani închisoare, cuantum apreciat de către instanța de control judiciar ca fiind pe deplin adecvat criteriilor expuse mai sus.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței, nefiind constatate alte aspecte de natură a impune reformarea.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.C., acesta nefiind motivat în scris, în termenul legal prevăzut de art.  385

10

C. proc. pen.

În motivele de recurs a fost invocat cazul de  casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., solicitându-se reducerea pedepsei aplicate, raportat la circumstanțele săvârșirii faptei.

Analizând recursul declarat de inculpatul V.C., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este fondat, raportat la intrarea în vigoare a noului C. pen. la data de 1 februarie 2014 și, în consecință, a incidenței instituției aplicării legii penale mai favorabile, prev. de art. 5 din noul C. pen.

Examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârșirea infracțiunii de către inculpat, instanța de recurs constată că se impune aplicarea legii penale mai favorabile, doar în raport cu pedeapsa complementară și cea accesorie, astfel cum sunt reglementate în noua lege.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în M. Of. 757 din 12 noiembrie 2012, în cazul succesiunii de legi penale, intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

În raport cu pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, se constată că limitele de pedeapsă prevăzute în noua lege (art. 188), precum și regimul de pedepsire al tentativei (art. 33 noul C. pen.) sunt similare cu cele din legea veche, astfel că nu se impune aplicarea unei legi mai favorabile.

În ce privește pedeapsa complementară, din reglementarea noului C. pen., se constată că are corespondent în legea veche, sub aspectul conținutului și a caracterului obligatoriu de aplicare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, însă legiuitorul a prevăzut expres limitele de executare a acesteia, pe o perioadă de la 1 la 5 ani, situație în care legea nouă cuprinde dispoziții mai favorabile.

În ce privește criticile invocate în recursul inculpatului, Înalta Curte retine următoarele:

Codul de procedură penală al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013.

Având în vedere data pronunțării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispozițiile C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a efectului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de legalitate, nu și de temeinicie.

Verificând îndeplinirea condițiilor legale impuse de textul de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen. de lege, instanța constată că recursul a fost motivat tardiv, recurentul inculpat încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Raportat la tardivitatea motivării recursului declarat, în conformitate cu prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., precum și cu cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., instanța de recurs poate avea în vedere doar cazurile de casare care pot fi luate în considerare din oficiu.

Analizând motivele de recurs invocate de recurentul inculpat V.C., Înalta Curte constată că nu este incident niciunul din cazurile de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, iar criticile formulate oral prin apărătorul desemnat din oficiu, nu pot fi valorificate, întrucât se referă la aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii, iar nu de nelegalitatea acesteia.

Temeiul de casare invocat de apărare a fost menținut prin Legea nr. 2/2013 și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, pentru a putea fi examinat fiind necesară respectarea condițiilor legale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe impuse de textul de lege, se observă, însă, că recursul a fost motivat numai oral în ziua judecății, de către apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul încălcându-și astfel obligația ce prevenea potrivit art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen.

Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.; astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu se mai enumeră printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., nu va proceda la examinarea și valorificarea în cadrul acestei căi de atac a criticilor circumscrise acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile legale subsumate articolului 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație va admite recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva Deciziei penale nr. 154 din data de 06 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va casa în parte decizia penală atacată și sentința penală nr. 289 din 16 iulie 2013 a Tribunalului Dâmbovița și rejudecând.

În baza art. 67 alin. (2) din noul C. pen. cu referire la art. 5 din noul C. pen. și art. 12 din Legea nr. 187/2012, va aplica inculpatului V.C. 1 an ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din  noul C. pen.; după executarea pedepsei principale sau considerată ca executată.

Va face aplicarea disp. art. 65 - 66 alin. (1) lit. a) și b) din noul C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Se va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 04 mai 2013 la 20 februarie 2014.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva Deciziei penale nr. 154 din data de 06 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează în parte decizia penală atacată și Sentința penală nr. 289 din 16 iulie 2013 a Tribunalului Dâmbovița și rejudecând:

În baza art. 67 alin. (2) din noul C. pen. cu referire la art. 5 din noul C. pen. și art. 12 din Legea nr. 187/2012, aplică inculpatului V.C. 1 an ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din noul C. pen., după executarea pedepsei principale sau considerată ca executată.

Face aplicarea disp. art. 65 - 66 alin. (1) lit. a) și b) din noul C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 04 mai 2013 la 20 februarie 2014.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 20 februarie 2014.

ÎNCHEIERE

Ședința din 21 februarie 2014

S-a luat în examinare, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta Deciziei penale nr. 627 din 20 februarie 2014, pronunțată în dosarul nr. 3662/120/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În cauză nu s-a dispus citarea părților.

ÎNALTA CURTE

Constatând că în alin. (2) al minutei Deciziei penale nr. 627 din 20 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosar nr. 3662/120/2013 s-a strecurat o eroare materială evidentă, constând în aceea că s-a trecut "Casează în parte decizia penală atacată și Sentința penală nr. 289 din 16 iulie 2013 a Tribunalului Dâmbovița și rejudecând:" în loc de "Casează în parte decizia penală atacată și Sentința penală nr. 298 din 16 iulie 2013 a Tribunalului Dâmbovița și rejudecând:".

În baza art. 278 C. proc. pen.,

D I S P U N E

Îndreaptă eroarea materială evidentă strecurată în minuta Deciziei penale nr. 627 din 20 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3662/120/2013, în sensul că alin. (2) al minutei menționate va avea următorul conținut:

"Casează în parte decizia penală atacată și Sentința penală nr. 298 din 16 iulie 2013 a Tribunalului Dâmbovița și rejudecând:".

Despre această îndreptare se va face mențiune la sfârșitul minutei corectate.

Prezenta încheiere face parte integrantă din minuta deciziei penale a cărei îndreptare de eroare s-a dispus.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2014.

Procesat de GGC - AM