ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2007/2013

Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin sentința penală nr. 415 din 15 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza art. 174 C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și art. 74 lit. a) și c) C. pen. raportat la art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.C.M., în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, la pedeapsa de 7 ani închisoare. S-a dispus aplicarea dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. Conform art. 65 C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege, pentru o perioadă de 3 ani, începând după executarea pedepsei principale.

Potrivit art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 4 august 2012 la zi. În baza dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului folosit la comiterea infracțiunii, ridicat de la acesta și depus la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Tribunalului Prahova, potrivit procesului verbal din data de 10 august 2012. În temeiul dispozițiilor art. 14-15 C. proc. pen. s-a luat act că succesorii victimei R.F., numitele C.G. și S.A.E. nu s-au constituit părți civile în cadrul procesului penal împotriva inculpatului. În baza dispozițiilor art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat la 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 858/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.C.M., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-175 alin. (1) lit. c) C. pen. Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a reținut aceasta situație de fapt pe baza următoarelor probatorii administrate în faza de urmărire penală, respectiv procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, raportul medico-legal din 4 august 2012 al S.M.L. Ploiești. După consultarea cu apărătorul ales inculpatul R.C.M.

a precizat că solicită aplicarea în cauza a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. privind judecarea cauzei pe baza recunoașterii vinovăției. Inculpatul a fost ascultat în condițiile prevăzute de art. 320 alin. (1), (2), (3) și (7) C. proc. pen., acesta precizând personal, că recunoaște săvârșirea faptei reținută în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței, în modalitatea descrisă în rechizitoriul parchetului, își însușește în întregime probatoriile administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și pe baza cărora solicita să fie judecat, că nu solicita administrarea altor probatorii cu excepția înscrisurilor în circumstanțierea personală a acestuia. Instanța de fond a pus în discuția părților admisibilitatea cererii inculpatului de a se judeca potrivit dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. și constatând că nu există niciun impediment, a admis cererea de judecare potrivit dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. pe baza recunoașterii vinovăției făcute de inculpat și a acordat cuvântul părților în dezbateri. Examinând probele administrate în faza de urmărire penală așa cum prevăd dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. precum și declarația inculpatului data în fața instanței de judecată în condițiile art. 320 1 C. proc. pen., instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului în comiterea faptei reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței și următoarea situație de fapt: La data de 3 august 2012, începând cu orele 13:30 și până în jurul orelor 19:00, conform declarațiilor martorilor audiați în cauză, respectiv C.M.

și R.F.M., inculpatul R.C.M. a prestat diferite activități gospodărești atât la locuința acestuia din urma cat și la cea a numitului C.C., ocazie cu care a consumat băuturi alcoolice. La locuința lui C.C. a desfășurat diverse activități și tatăl inculpatului, R.F., fără însă ca între aceștia să existe neînțelegeri. După încetarea activității, R.F. a plecat la domiciliul sau fiind urmat după un timp de inculpat, aceștia locuiau în același imobil din anul 2005, între aceștia existând o stare conflictuala. Așa cum a rezultat din declarația inculpatului, la momentul la care a venit în domiciliu, tatăl acestuia i-a reproșat că a întârziat, între aceștia având loc discuții contradictorii, ca de obicei generate de lipsa banilor și pe fondul consumului de băuturi alcoolice.

Inculpatul a susținut că a fost lovit cu coada unui toporaș peste mână și ceafă, moment în care în mod spontan a luat de pe masa situată pe holul locuinței un cuțit de bucătărie cu lungimea de 22,5 cm, cu care a aplicat o singura lovitura victimei în zona toracelui, ceea ce a dus la scurt timp la decesul acesteia. Victima R.F. a fost găsită decedată pe scările de la intrarea în imobil, într-o baltă de sânge, iar în urma examinării de către medicul legist s-a stabilit ca aceasta prezenta o plagă înjunghiată în zona superioară a toracelui, de sus în jos, pe corpul acesteia nefiind descoperite și alte semne de violență. Obiectul găsit la săvârșirea infracțiunii a fost găsit pe masa din bucătărie prezentând pete brun roșcate ce păreau a fi sânge.

Deși inculpatul a susținut că a recurs la aceasta modalitate pentru a se apăra de un posibil atac din partea victimei, ce avea în mână o toporișca, însă orientată cu tăișul în jos, lipită de picioare, această susținere este neverosimilă ținând cont de faptul că toporișca a fost găsită la o distanță de circa de 1,80 m lateral stânga de locul unde se afla cadavrul, aceasta fiind rezemată de zidul locuinței și neprezentând urme de sânge. Chiar dacă anterior săvârșirii faptei, între cei doi au existat discuții contradictorii și posibil acte de violență, instanța de fond a arătat că nimic nu justifică o ripostă din partea inculpatului după momentul în care acestea au încetat.

Chiar și existența deselor neînțelegeri dintre inculpat și victima nu pot conduce la reținerea scuzei provocării, în speță, așa cum s-a arătat mai sus, fiind vorba de un conflict spontan, întrucât pe parcursul zilei de 3 august 2012, când cei doi s au aflat în locuințele vecinilor la care au prestat diferite activități gospodărești, între aceștia nu au existat neînțelegeri sau discuții. S-a mai reținut că după săvârșirea faptei, inculpatul a mers la locuința numitei C.M. rugând-o insistent să anunțe organele de politie și salvarea întrucât și-a omorât tatăl, fiind foarte liniștit și vorbind cu multă seninătate. Numitul R.F.M., aflat în curtea numitei C.M., a observat că mâinile inculpatului erau pătate de sânge, astfel că au sesizat organele de poliție, care împreună cu inculpatul au mers la locuința acestuia unde au constatat că cele sesizate se confirmau.

Împrejurarea că între inculpat și victima exista o stare tensionată rezultă din actele puse la dispoziție de către organele de poliție din care rezulta că atât unul cât și celalalt au recurs la violențe unul împotriva celuilalt, fiind sancționați la data de 21 august 2011 cu amenda contravențională. În anul 2006, inculpatul R.C.M. și-a retras plângerea formulata împotriva lui R.F. pentru infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2). C. pen. În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale asupra cadavrului numitului R.F. de către medicii legiști din cadrul S.M.L. Ploiești, iar din concluziile preliminare a rezultat că moartea numitului R.F. a fost violentă și a survenit ca urmare a hemoragiei interne consecutive unei plăgi tăiate-înțepate, toracale, sânga cu interesarea cordului, putând fi produsă prin lovire cu corp tăietor înțepător.

Ulterior, a fost finalizat raportul medico-legal din care rezultă că moartea numitului R.F. a fost violentă și a survenit ca urmare a hemoragiei interne consecutiva unei plăgi tăiat-înțepate toracale cu interesarea cordului și hemotorax și hemopericard consecutiv, costatându-se leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu corp dur (leziunile faciale) și corp tăietor-înțepător cuțit (leziunea torace), ce pot data din 3 august 2012, între leziunea toracală și deces există legătură de cauzalitate directă imediată. Sângele recoltat conține 2,45 gr % alcool. Instanța de fond a constatat că în drept, fapta inculpatului R.C.M., în seara zilei de 3 august 2012, pe fondul unui conflict spontan generat de lipsa banilor și a consumului de băuturi alcoolice, a aplicat cu cuțitul o singură lovitură, în zona toracelui victimei R.F.

(tatăl său), ce a condus la scurt timp la decesul acestuia, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 -175 alin. (1) lit. c) C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă, prevăzute de textele de lege incriminatoare, ținând seama și de dispozițiile art. 320 1 alin. (1), (4) și (7) C. proc.

pen., de gradul de pericol social concret al faptei penale comise de inculpat, care rezultă în principal din modalitatea de săvârșire a infracțiunii, inculpatul a lovit-o pe victima cu un corp dur (leziunile faciale) și corp tăietor-înțepător-cuțit (leziunea torace) ce pot data din 3 august 2012, decesul acestuia producându-se prin hemoragie interna consecutiva unei plăgi tăiat-înțepat, toracale cu interesarea cordului și hemotorax și hemopericard consecutiv, produsă prin agresiune, între leziunile traumatice constatate și decesul victimei există o legătură de cauzalitate directă, imediată, de urmările faptei penale ale inculpatului care au condus la încălcarea unei valori fundamentale precum dreptul la viață, prin decesul victimei, dar și de circumstanțele persoane ale inculpatului care nu are antecedente penale și a recunoscut și regretat comiterea infracțiunii reținută în sarcina sa, în modalitatea descrisă în actul de sesizare al instanței.

Instanța de fond a avut însă în vedere faptul că inculpatul a recunoscut și regretat comiterea infracțiunii și că nu are antecedente penale, orientându-se către o pedeapsă spre minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, cu luarea în considerare a noilor limite de pedeapsă, rezultante urmare aplicării dispozițiilor mai favorabile prevăzute de dispozițiile art. 320 1 alin. (1), (4) și (7) C. proc. pen. În raport de aceste criterii de individualizare, instanța de fond a arătat că prin aplicarea unei pedepse orientate către minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, după aplicarea și a cauzelor de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., se poate atinge atât scopul preventiv educativ cât și cel sancționator al pedepsei aplicate inculpatului. Potrivit criteriilor de individualizare arătate instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea orientată către minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, în condițiile reținerii și a dispozițiilor art. 320 alin. (1), (4), (6) și (7) C. proc. pen., iar pentru infracțiunea de omor calificat a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. Astfel, potrivit criteriilor de individualizare arătate pe larg mai sus, instanța în baza dispozițiilor art. 174-175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 320 C. proc.

pen., infracțiunea de omor calificat, l-a condamnat pe inculpatul R.C.M. în prezent aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Mărgineni, la 7 ani închisoare. De asemenea, în baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege, pe toată durata executării pedepsei principale. În raport de gradul de pericol social deosebit, de rezonanța socială a faptei penale comise de inculpat, mai ales în rândul comunității din care provine, instanța de fond a arătat că subzistă în continuare pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere de instanță cu ocazia luării măsurii arestării preventive a inculpatului, motive pentru care în baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicata durata reținerii și a arestării preventive de la 4 august 2012 la zi. În baza dispozițiilor art. 14-15 C. proc. pen. s-a luat act că succesorii victimei R.F., numitele C.G. și S.A.E. nu s-au constituit părți civile în cadrul procesului penal împotriva inculpatului. Întrucât la săvârșirea faptei inculpatul a folosit un cuțit, în baza dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen. prima instanță a confiscat de la acesta cuțitul folosit la comiterea infracțiunii, ridicat de la acesta și depus la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Tribunalului Prahova potrivit procesului verbal din data de 10 august 2012. În baza dispozițiilor art. 191 alin. (1) C. proc.

pen. inculpatul a fost obligat la 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpatul R.C.M. Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a criticat sentința apelată, apreciind că aceasta este netemeinică și nelegală deoarece instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă greșit individualizată, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. și prin reținerea unor circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. în mod nejustificat.

Apelantul apreciază că din probele administrate în cauză a rezultat că omorul s-a realizat ca urmare a unor stări de ură și dușmănie asociate în parte cu dorința de răzbunare, dar și în condițiile de ivire a unui conflict spontan, toate acestea pe fondul existenței unor mentalități înapoiate și a stării de alcoolism, remarcându-se totodată, slăbirea spiritului de conciliere, paralel cu existența unor tendințe impulsive, agresive și opresive din partea inculpatului. S-a mai arătat că inculpatul este o fire amatoare de băuturi alcoolice, chiar în ziua comiterii faptelor consumând băuturi alcoolice în mai multe rânduri. Deși starea de beție voluntară, ocazională nu poate fi reținută ca circumstanță agravantă, totuși s-a arătat că aceasta relevă periculozitatea sporită a inculpatului și dovedește perseverență infracțională și fermitatea deciziei sale antisociale.

Totodată, recurentul a arătat că inculpatul este o fire violentă, motiv pentru care relațiile dintre el și victimă au fost tensionate de mai multă vreme. În acest sens, s-a arătat că la data de 21 august 2011, organele de poliție au sancționat cu amendă contravențională pentru actele de violență la care au recurs atât inculpatul cât și victima. De asemeni, în anul 2006, între inculpat și victimă au avut loc alte violențe în urma cărora R.C.M. și-a retras plângerea pentru art. 180 alin. (2) C. pen. Apelantul a mai arătat că inculpatul are o pregătire școlară minimă (8 clase) ceea ce reflectă o lipsă de educație instrucție școlară și cultură. Acesta trebuia să manifeste înțelegere chiar dacă victima i-ar fi greșit cu ceva deoarece nu victima avea obligația față de inculpat ci dimpotrivă inculpatul trebuia să aibă o conduită respectuoasă față de victimă.

Intenția de ucidere se poate deduce și din cunoașterea de către infractor a stării victimei în raport de care a acționat, fiind cunoscut că în cazul persoanelor în vârstă sunt suficiente acte minime de violență pentru producerea rezultatului constând în moartea acestora. Omorul săvârșit asupra unei rude apropiate este o faptă care relevă un pericol extrem deoarece victima mizând pe afecțiunea presupusă a autorului nu este avizată de intențiile acestuia și nici nu ia măsuri de apărare ceea ce poate să înlesnească comiterea infracțiunii. În aceste condiții, a reduce pedeapsa pentru autorul unei asemenea infracțiunii cu impact social deosebit ar echivala cu încurajarea tacită a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției.

În consecință, apelantul a arătat că aplicarea unei pedepse de 7 ani închisoare, este netemeinică și nelegală întrucât este coborâtă mult sub minimul special fără să reflecte periculozitatea faptelor săvârșite de acesta și nu asigură realizarea funcțiilor sancțiunii penale de constrângere și reeducare ori a scopului acesteia de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni. Totodată, adoptarea unei atitudini intransigente față de cei care nesocotesc exigențele legii penale lovind în interesele personale ale celorlalți, impune un tratament penal corespunzător pericolului social al faptei și persoanei făptuitorului. Analizând considerentele avute în vedere de instanța fondului se observă că s-a arătat că se vor avea în vedere la individualizarea juridică a pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzută de textele de lege incriminatoare, ținând cont și de dispozițiile art. 320 alin. (1), (4) și (7) C. proc.

pen., de gradul de pericol social concret al faptei (rezultat din modalitatea de săvârșire a infracțiunii, inculpatul a lovit victima cu un corp dur și corp tăietor înțepător), de urmările faptei penale, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale și a recunoscut și regretat comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa, în modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanței. Aceste elemente se regăsesc în criteriile generale de individualizare enumerate la art. 72 C. pen. dar instanța nu face trimitere în considerente în mod direct la textul art. 74 C. pen. ce enumera împrejurările ce pot constitui circumstanțe atenuante, rezumându-se ca în dispozitiv să rețină art. 74 lit. a) și c) C. pen.

A mai arătat apelantul că se poate deduce că instanța a avut în vedere că inculpatul a recunoscut și regretat comiterea infracțiunii și că nu are antecedente penale, pentru aceasta motivând orientarea pedepsei spre minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, cu luarea în considerare a noilor limite de pedeapsă potrivit cauzei de reducere instituite de art. 320 C. proc. pen. Apelantul apreciază că instanța nu poate face o dublă valorizare a faptului că inculpatul recunoaște săvârșirea faptei și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, reducând în două etape pedeapsa (ca efect al art. 320 1 C. proc. pen. și al art. 74 lit. c) C. pen.).

Lipsa antecedentelor penale reprezintă starea de normalitate, neputând fi identificată în cazul inculpatului R.C.M. cu circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., conduită bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii. După cum rezultă din actele dosarului, inculpatul a fost implicat și în alte conflicte familiale îndreptate contra tatălui său, devenit victimă a omorului. Din actul medico-legal se rețin și alte acte de violență, materializate în leziuni faciale, nu numai actul ce a dus la suprimarea vieții, în mod direct. Pentru toate aceste considerente, apelantul apreciază că în cauză nu se impun a fi reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

și a dispozițiilor art. 76 lit. a) C. pen. și nici coborârea pedepsei într-o măsură atât de semnificativă sub limita de pedeapsă prevăzută de lege. Pentru infracțiunea prevăzută de art. 174-175 C. pen. cu aplicarea art. 320 C. proc. pen. pedeapsa trebuie să se situeze între limitele de 10 și respectiv 16 ani și 8 luni. S-au invocat în acest sens dispozițiile deciziei penale nr. 754 din 15 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție conform cărora, în cazul aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, nu poate fi valorificată ca circumstanță atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen., întrucât recunoașterii săvârșirii faptei nu i se poate acorda o dublă valență juridică.

Apelantul apreciază că dispoziția menționată poate fi aplicată concomitent cu dispozițiile art. 320 C. proc. pen. numai atunci când se constată existența unei alte atitudini a inculpatului după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului penal, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. Față de cele arătate mai sus, apelantul a solicitat în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțate de instanța de fond și pronunțarea unei noi hotărâri în sensul celor precizate. În ședința publică din data de 4 martie 2013, apelantul-inculpat R.C.M. prezent în instanță și având cuvântul în prezența apărătorului său, a declarat că înțelege să-și retragă apelul formulat.

Prin decizia penală nr. 43 din 4 martie 2013 poronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova împotriva sentinței penale nr. 415 din 15 noiembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Prahova, pe care o desființează în parte, în latură penală, în sensul că s-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen., privind circumstanțele atenuante judiciare reținute în favoarea inculpatului R.C.M., în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, și a majorat pedeapsa principală aplicată acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen.

combinat cu art. 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., de la 7 ani închisoare la 10 ani închisoare. S-au menținut în rest dispozițiile sentinței apelate. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive a acestuia de la 4 august 2012 la zi. S-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul R.C.M. împotriva aceleiași sentințe. A fost obligat apelantul-inculpat la 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de apel a constatat că apelul este fondat urmând să fie admis, pentru considerentele care succed: Astfel, s-a reținut că în raport de motivele principale de apel invocate, s-a aplicat o pedeapsă greșit individualizată în raport de dispozițiile art. 72 C. pen. și prin reținerea unor circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., hotărârea este supusă desființării atunci când faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică precum și atunci când se constată că, față de situația de fapt reținută prin hotărârea atacată s-au aplicat persoanei fizice sau juridice condamnate pedepse principale greșit individualizate față de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

în sensul că s-au aplicat pedepse prea grele sau prea ușoare în raport de aceste criterii sau, în cazul în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedepse alternative, că pedeapsa alternativă aleasă nu se justifică în raport cu aceleași criterii. Pornind de la aceste considerente, Curtea a constatat că, în privința situației de fapt, instanța de fond a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cauză, reținând în mod corect și complet situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunii după cum s-a arătat anterior, beneficiind de deplin suport probator în actele și lucrările dosarului. S-a reținut în acest sens că judecata a avut loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală ca urmare a declarației inculpatului de recunoaștere în totalitate a faptei reținută în actul de sesizare a instanței, declarații date în conformitate cu dispozițiilor art. 320 1 alin. (2) C. proc.

pen. Astfel, coroborând materialul probator administrat, respectiv procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, raportul medico-legal din 4 august 2012 al S.M.L. Ploiești, rezultă atât existența faptei cât și săvârșirea acesteia de către inculpat, cu vinovăție în forma cerută de lege. Curtea a constatat că în raport de probatoriul administrat, prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt conform căreia inculpatul R.C.M., în seara zilei de 3 august 2012, pe fondul unui conflict spontan generat de lipsa banilor și a consumului de băuturi alcoolice, a aplicat cu cuțitul o singură lovitură, în zona toracelui victimei R.F. (tatăl său), ce a condus la scurt timp la decesul acestuia, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-175 alin. (1) lit. c) C. pen.

Așa fiind, reținând că pronunțarea hotărârii de condamnare se întemeiază pe probe certe, sigure și decisive, care nu lasă loc niciunui dubiu în privința vinovăției inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii reținute în actul de sesizare a instanței, încadrarea juridică a faptei fiind în mod corect stabilită, Curtea a constatat că instanța de fond a soluționat corect acțiunea penală dedusă judecății. În ceea ce privește temeinicia hotărârii, cu referire la individualizarea pedepsei, criticată de apelant dar analizată și de instanța de control judiciar din oficiu, Curtea a reținut că mecanismul de individualizare a pedepselor presupune atât analizarea aspectelor defavorabile cât și a celor favorabile inculpatului, precum și a tuturor celorlalte criterii stabilite de art. 72 C. pen.

care se referă la împrejurările săvârșirii faptei, gravitatea acesteia dată de urmările produse ori care s-ar fi putut produce dar și cele cu caracter personal ce ar putea determina atenuarea sau agravarea răspunderii penale. S-a arătat că pedeapsa stabilită pentru fiecare infracțiune trebuie în același timp individualizată pentru a răspunde principiului proporționalității în sensul unui raport echitabil și echilibrat între fapta comisă și răspunderea penală și a unei corecte, necesare și corespunzătoare adecvări a pedepsei la scopul legii penale, în condițiile prevăzute de art. 52 C. pen. Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic și legal, în contextul concret al cauzei, având în vedere situația de fapt reținută și datele care caracterizează persoana inculpatului, Curtea a constatat că sub aspectul individualizării pedepsei principale aplicată inculpatului, pentru fapta comisă, prima instanță nu a realizat o corectă individualizare a pedepsei.

Astfel, potrivit dispozițiile art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile Părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Totodată, la stabilirea în concret a gradului de pericol social, trebuie să se aibă în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, împrejurările în care au fost comise, urmarea produsă, precum și persoana inculpatului. În cauza de față, pedeapsa principală de 7 ani închisoare aplicată inculpatului, din punctul de vedere al cuantumului, nu corespunde gravității faptei, a periculozității inculpatului și nici gradului de pericol social ridicat al infracțiunii comise, sancționată cu închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, limitele reduse fiind de la 10 la 16 ani și 8 luni închisoare.

S-a arătat că prima instanță a reținut în considerentele hotărârii pentru individualizarea judiciară a pedepsei elemente care se regăsesc în criteriile generale de individualizare enumerate de dispozițiile art. 72 C. pen., nefăcând însă trimitere în mod direct la textul art. 74 C. pen. care prevede ce împrejurări pot constitui circumstanțe atenuante, rezumându-se ca în dispozitivul hotărârii să rețină dispozițiile art. 74 lit. a) și c) C. pen. și urmare reținerii și a dispozițiilor art. 320 1 alin. (1), (4) și (7) C. proc. pen., a coborât pedeapsa mult sub minimul special. Se poate deduce că instanța a avut în vedere atitudinea sinceră a inculpatului care a recunoscut și regretat comiterea faptei și că nu are antecedente penale.

Insă instanța nu poate face o dublă valorificare a faptului că inculpatul a recunoscut comiterea faptei și solicită ca judecata să se realizeze în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, reducând astfel, pedeapsa, în două etape, corespunzătoare dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și art. 74 lit. c) C. pen. În acest sens sunt și dispozițiile deciziei penale nr. 754 din 15 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a reținut că în cazul aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptelor reținute în actul de sesizare al instanței nu poate fi valorificată ca circumstanță atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 lit. c) teza a II-a C. pen., întrucât recunoașterii săvârșirii faptei nu i se poate acorda o dublă valență juridică.

Dispoziția menționată poate fi aplicată concomitent cu dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., numai atunci când se constată existența unei alte atitudini a inculpatului după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului penal, dintre cele prevăzute în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. (prezentarea în fața autorității, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților) situații care însă nu se regăsesc în cauză. În ceea ce privește lipsa antecedentelor penale, s-a arătat că aceasta reprezintă starea de normalitate, iar în cauza de față nu poate fi reținută drept circumstanță atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii întrucât din actele dosarului rezultă că inculpatul a fost implicat și în alte conflicte familiale îndreptate împotriva tatălui său.

Este de reținut modalitatea în care fapta a fost comisă, urmare preexistentei unei stări de dușmănie, îndreptată împotriva victimei, a reducerii spiritului de conciliere, în condițiile unui conflict spontan și pe fondul unei stări de alcoolism. Chiar dacă starea de beție voluntară, ocazională nu poate fi reținută ca circumstanță agravantă, totuși, aceasta relevă periculozitatea sporită a inculpatului, intenția sa de ucidere deducându-se și din cunoașterea de către inculpat a stării victimei față de care a acționat, cunoscut fiind faptul că în cazul persoanelor în vârstă sunt suficiente acte minime de violență pentru producerea rezultatului constând în moartea acestora. Astfel, omorul săvârșit asupra unei rude apropiate este o faptă care relevă un pericol extrem, deoarece victima, mizând pe afecțiunea presupusă a autorului, nu este avizată de intenția acestuia și nici nu ia măsuri de apărare ceea ce poate să înlesnească comiterea infracțiunii.

Chiar dacă victima a avut la rândul său un comportament necorespunzător, nu a fost de natură a-l pune în pericol grav pe inculpat astfel încât acesta să fie nevoit să reacționeze în acest mod. S-a arătat că în aceste condiții, pedeapsa de 7 ani închisoare nu reflectă periculozitatea faptei și nu asigură realizarea funcțiilor sancțiunii penale de constrângere și reeducare ori scopului acesteia de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, hotărârea urmând să fie reformată sub acest aspect. Pentru aceste considerente, în baza art. 379 alin. (2) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea de apel a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și a desființat în parte sentința apelată, în latură penală, în sensul că a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen., privind circumstanțele atenuante judiciare reținute în favoarea inculpatului R.C.M.

și a majorat pedeapsa principală a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., de la 7 ani închisoare la 10 ani închisoare, menținând în rest dispozițiile sentinței. Conform dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 4 august 2012 la zi. În ceea ce privește apelul declarat de inculpatul R.C.M., având în vedere manifestarea acestuia de voință conform mențiunilor din încheierea de ședință din 9 ianuarie 2013, Curtea, în baza art. 369 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 385 4 C. proc.

pen., având în vedere faptul că până la închiderea dezbaterilor oricare dintre părți își poate retrage calea de atac exercitată, a luat act de retragerea apelului declarat împotriva aceleiași sentințe. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul R.C.M., criticând-o pentru netemeinicie cu privire la greșita majorare a pedepsei față de împrejurările în care s-au comis faptele și de circumstanțele personale ale inculpatului. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și menținerea hotărârii instanței de fond sau redozarea pedepsei, invocând temeiul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. Examinând hotărârea atacată în raport de critica formulată, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat.

Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul R.C.M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că în seara zilei de 3 august 2012, pe fondul unui conflict spontan generat de lipsa banilor și a consumului de băuturi alcoolice, a aplicat cu cuțitul o singură lovitură, în zona toracelui victimei R.F. (tatăl său), ce a condus la scurt timp la decesul acestuia. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în faza de urmărire penală respectiv, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor, raportul medico-legal din 4 august 2012 al S.M.L.

Ploiești, coroborate cu declarația de recunoaștere a inculpatului care a solicitat judecarea în baza procedurii simplificate și aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. În ce privește critica adusă de inculpat cu privire la individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că aceasta nu intră sub incidența cazului de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., invocat prin motivele de recurs. Potrivit acestui text de lege, hotărârile sunt supuse casării în cazul în care acestea sunt contrare legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. Prin modificările aduse prin Legea nr. 2/2013, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, legiuitorul a înțeles să elimine din cuprinsul cazurilor de casare, situațiile în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate, așa încât, după modificările menționate, temeiul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., poate fi invocat doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Dacă legiuitorul ar fi dorit să mențină în cadrul cazurilor de casare, situațiile în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate, nu ar fi procedat la modificarea temeiului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Aceasta este rațiunea pentru care, critica privind individualizarea pedepsei nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., și apare ca fiind nefondată. Având în vedere cele menționate, Înalta Curte constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. să fie respins. În baza art. 88 C. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, reținerea și arestarea preventivă de la 4 august 2012 la zi. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.C.M. împotriva deciziei penale nr. 43 din 4 martie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 4 august 2012 la 10 iunie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2013.