ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3415/2013

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 317 din data de 11 iulie 2013, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe inculpatul F.C., pentru infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (1), (2), (3), (4) și (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 83 C. pen., a revocat pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 96 din data de 26 aprilie 2010, a Judecătoriei Vălenii de Munte, definitivă prin Decizia penală nr. 2 din data de 02 februarie 2012 a Tribunalului Prahova, astfel încât inculpatul va executa pedeapsa de 10 zece ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit a), b) și e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării sale preventive începând cu data de 06 mai 2013, la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului F.C.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat un cuțit în lungime de 30 de cm, lama în lungime de 18 cm, având la prăsele lățimea de 2,2 cm, depuse în plic sigilat cu sigiliul MI 24138, la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Prahova.

În baza art. 17 raportat la art. 346 C. proc. pen., a admis acțiunea civilă exercitată din oficiu și a obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 RON daune morale către partea vătămată S.L.I.E.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la 1000 RON cheltuieli judiciare către stat sumă care cuprinde și suma de 803 RON reprezentând cheltuieli din faza de urmărire penală.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Prin Rechizitoriul nr. 400/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, s-a dispus trimiterea-în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului F.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în data de 05 mai 2013, în jurul orelor 11,00, în timp ce se afla în interiorul locuinței concubinei sale C.M., pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, i-a aplicat acesteia o lovitură cu un cuțit în lungime de 30 cm, lama în lungime de 18 cm, având la prăsele lățimea de 2,2 cm în zona spatelui (spațiul interscopulovertebral drept - penetrantă în cavitatea toracică, cu interesarea viscerelor toracice și exteriorizare masivă de sânge), provocându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acesteia.

Organul de urmărire penală, a reținut această situație de fapt, în urma administrării următorului probatoriu: declarațiile martorului F.A., declarațiile martorului D.E., declarațiile martorului D.C., declarațiile martorului C.F., declarațiile martorului D.V.M., raportul de expertiză medico-legală nr. 252/M 07 mai 2013 emis de Serviciul de Medicină Legală Ploiești, declarațiile inculpatului F.C., proces-verbal redare convorbire telefonică purtată de inculpatul cu operatorul 112, planșe fotografice, alte înscrisuri.

S-a reținut că, inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. privind recunoașterea săvârșirii faptei reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței, iar judecarea sa să aibă loc numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără administrarea de noi probatorii.

Analizând și coroborând întreg materialul probator administrat în cauză, s-a reținut că, fapta inculpatului F.C., care, în data de 05 mai 2013, în jurul orelor 11,00, în timp ce se afla în interiorul locuinței concubinei sale C.M., situată în comuna C., județul Prahova, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, i-a aplicat victimei C.M. o lovitură cu un cuțit în lungime de 30 cm, lama în lungime de 18 cm, având la prăsele lățimea de 2,2 cm, în zona spatelui (spațiul interscopulovertebral drept - penetrantă în cavitatea toracică, cu interesarea viscerelor toracice și exteriorizare masivă de sânge), provocându-i leziuni traumatice care au condus la decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

Instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului în modalitatea descrisă, din examinarea probatoriilor administrate în faza de urmărire penală potrivit principiului libertății de apreciere a probelor, statornicit de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., mai ales în mod relevant din declarațiile inculpatului care a recunoscut cu sinceritate comiterea infracțiunii reținută în sarcina sa, în modalitatea descrisă în actul de sesizare al instanței declarație ce se coroborează, atât cu concluziile din raportul medico-legal de necropsie, cât și cu declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală, în principal relevante fiind declarațiile numitului D.V.M. și C.F. - fii victimei, D.C., F.A., D.E.

La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, ținând seama și de dispozițiile art. 320

1

alin. (1), (4) și (7) C. proc. pen., de gradul de pericol social concret al faptei penale comise de inculpat, care rezultă în principal din modalitatea de săvârșire a infracțiunii, inculpatul a lovit-o pe victimă cu un cuțit în zona toracelui, între leziunile traumatice constatate și decesul victimei există o legătură de cauzalitate directă, de urmările faptei penale ale inculpatului care au condus la încălcarea unei valori fundamentale precum dreptul la viață, prin decesul victimei, dar și de circumstanțele concrete în care s-a produs infracțiunea, atitudinea victimei, factorii externi materializați în desele separări în fapt și apariția a 3 copii din relațiile întreținute de victimă în aceste perioade de separare în fapt.

Instanța, în raport cu modalitatea în care a fost săvârșită infracțiunea, cu împrejurările concrete, și gradul ridicat de pericol social al acesteia, a apreciat că în cauză nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante și scăderea pedepsei aplicate inculpatului sub limitele minime prevăzute de textele de lege incriminatoare, întrucât atitudinea de recunoaștere și de regret a faptei a fost valorificată juridic prin reținerea dispozițiilor art. 320

1

alin. (1), (4) și (7) C. proc. pen.

Cu privire la antecedentele penale ale inculpatului, instanța a reținut starea de recidivă postcondamnatorie în care se află inculpatul, dar, având în vedere că aceasta provine din săvârșirea unei infracțiuni silvice, infracțiune care nu poate fi pusă pe seama unui comportament violent al inculpatului, nu s-a dat eficiență acestei situații la dozarea pedepsei aplicate pentru infracțiunea de omor, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei de un an.

În raport cu aceste criterii de individualizare, instanța a apreciat că prin aplicarea unei pedepse privative de libertate pe o perioadă medie raportată la reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., se poate atinge, atât scopul preventiv educativ, cât și cel sancționator al pedepsei aplicate inculpatului.

Într-adevăr, aplicarea unei pedepse a avut și o componentă de constrângere reprezentată de interdicții, limitări de drepturi și libertăți, producerea unor suferințe morale, pentru a se asigura reeducarea persoanei condamnate, funcția de constrângere, fiind deci determinată de necesitatea modificării comportamentului, criterii față de care s-a stabilit durata pedepsei, avându-se în vedere și practica instanțelor în spețe similare.

Față de aplicarea unei pedepse cu închisoarea în cauză au fost aplicate, atât pedeapsa accesorie, cât și complementară, după executarea pedepsei principale, această măsură fiind necesară, așa cum s-a arătat în continuare:

Având în vedere practica judiciară în materie a instanței supreme (Decizia nr. 74/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) din care rezultă că dispozițiile art. 71 C. pen. s-au interpretat în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. nu se va face prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței în funcție de criteriile dispozițiilor art. 71 C. pen., instanța de judecată a avut în vedere natura infracțiunii săvârșită de inculpat, a apreciat că în cauză se impune interzicerea cu titlul de pedeapsă accesorie a drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege.

S-a avut în vedere de către instanță că inculpatul se află în stare de arest preventiv, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestarea preventivă.

Instanța de judecată având în vedere natura și gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat, împrejurările comiterii acestora, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, a apreciat că se impune a se interzice acestuia cu titlul de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat drepturi prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, apreciind că nu se justifică în cauză interzicerea dreptului de a alege, sau interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. în cauză inculpatul nefolosindu-se de profesia pentru săvârșirea infracțiunilor și nici interzicerea drepturilor părintești, întrucât nu era tatăl copiilor victimei.

De asemenea, instanța a avut în vedere și practica constantă Curții Europene a Drepturilor Omului în materie (cauza Hirst contra Marii Britanii) și a apreciat în raport cu același criterii și ținând seama și de principiul proporționalității învederat în practica arătată, că nu se justifică interzicerea dreptului de a alege al inculpatului nici pe perioada executării pedepsei principale și nici după aceea, cu titlu de pedeapsă complementară.

Instanța a apreciat însă că se justifică în cauză interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator față de gravitatea faptei penale comise de inculpat, nefiind în concordanță cu calitățile și atributele pe care trebuie să le dețină o persoană care ar fi numită în calitate de tutore sau curator.

Pentru aceleași argumente instanța a interzis cu titlu de pedeapsă complementară inculpatului numai drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pedeapsă complementară care se va executa după executarea pedepsei principale aplicate inculpatului în condițiile art. 66 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen., a fost confiscat de la inculpat un cuțit în lungime de 30 de cm, lama în lungime de 18 cm, având la prăsele lățimea de 2,2 cm, depuse în plic sigilat cu sigiliul MI 24138, la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Prahova.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, tribunalul a reținut că rudele victimei nu s-au constituit părți civile, iar numitul D.C. rudă cu victima în al cărei plasament se află minora S.L., nu înțelege să solicite despăgubiri de la inculpat.

În baza art. 17 raportat la art. 346 C. proc. pen., a admis acțiunea civilă exercitată din oficiu și a obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 RON daune morale către partea vătămată S.L.I.E.

Sub aspectul cuantumului daunelor morale, tribunalul a reținut că scopul pentru care legiuitorul a permis repararea prejudiciului moral este acela de atenua și de a compensa, în măsura în care este posibil acest lucru, suferința persoanei prejudiciate și nu acela de a repune partea în situația anterioară săvârșirii infracțiunii, ceea ce este imposibil în asemenea cauze.

Totodată, la determinarea cuantumului prejudiciului moral s-a avut în vedere scopul răspunderii civile delictuale, pornind de la ideea că aceasta este guvernată de principiul diminuării prejudiciului cauzat, ținând seama de urmările produse, fiind de evitat deturnarea acestui scop prin stabilirea unei pedepse privative în sarcina inculpatului, care oricum nu are o situație financiară aptă să fie executată o asemenea sancțiune.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, inculpatul F.C. și moștenitorii părții vătămate C.F. și D.M.V., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

Procurorul a criticat sentința pentru greșita individualizare a pedepsei, dar și pentru cuantumul prea mic al daunelor morale acordate fiicei minore a victimei.

În motivarea apelului inculpatul F.C. a solicitat reducerea pedepsei aplicate, arătând, că fapta a fost comisă pe fondul unei stări conflictuale dintre el și victimă.

Fiii majori ai victimei, numiții D.M.V. și C.F. au criticat hotărârea atacată, atât sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, cât și a daunelor acordate pentru sora lor minoră.

Prin Decizia penală nr. 164 din 18 septembrie 2013 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, a desființat în parte sentința apelată și, a descompus pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. cu excepția dreptului de a alege ca pedeapsă complementară, aplicată inculpatului F.C. în pedepsele componente de 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. cu excepția dreptului de a alege ca pedeapsă complementară, aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (1), (2), (3), (4) și (7) C. proc. pen. și pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului anterior prin Sentința penală nr. 96 din data de 26 aprilie 2010 a Judecătoriei Vălenii de Munte, definitivă prin Decizia penală nr. 2 din data de 02 februarie 2012 a Tribunalului Prahova.

A majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (1), (2), (3), (4) și (7) C. proc. pen. la 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege ca pedeapsă complementară.

În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiționată privind executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului anterior prin Sentința penală nr. 96 din data de 26 aprilie 2010 a Judecătoriei Vălenii de Munte, definitivă prin Decizia penală nr. 2 din data de 02 februarie 2012 a Tribunalului Prahova, pe care a adăugat-o pedepsei mai sus stabilite, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege ca pedeapsă complementară.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la data de 06 mai 2013, la zi, iar conform art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive.

A majorat daunele morale acordate părții vătămate S.L.I.E., reprezentată de D.C. și D.A.F., la 50.000 RON.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul F.C. și de numiții C.F. și D.M.V., moștenitori ai victimei C.M., împotriva aceleiași sentințe.

A obligat inculpatul F.C. și pe numiții C.F. și D.M.V., moștenitori ai victimei C.M., la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul este autorul faptei de ucidere a victimei C.M., făcându-se vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.

S-a mai reținut că, pe tot parcursul procesului penal inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, declarații care se coroborează cu toate celelalte probe administrate, respectiv declarațiile martorilor, raportul medico-legal și cercetarea la fața locului.

Referitor la individualizarea pedepsei, curtea de apel a constatat că pentru infracțiunea comisă, legea prevede o pedeapsă de la 10 la 20 de ani închisoare, iar în cazul inculpatului care a uzat de procedura simplificată limitele de pedeapsă sunt reduse cu o treime.

Totodată, s-a arătat că în procesul de aplicare a pedepselor dispozițiile art. 72 C. pen. stabilesc criteriile generale de individualizare, respectiv limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului și împrejurările săvârșirii infracțiunii.

Având în vedere aceste criterii s-a considerat că fapta inculpatului F.C. prezintă un grad ridicat de pericol social, ce impune o sancționare care să contribuie, prin funcțiile sale, la realizarea scopului acesteia.

În acest sens, s-a reținut că inculpatul prin fapta sa a adus atingere celor mai importante relații sociale apărate de legea penală (viața persoanei), faptă ce reclamă o reacție fermă din partea societății prin instituțiile abilitate.

De asemenea, s-a reținut că, din modul și împrejurările de săvârșire a faptei rezultă că inculpatul, deși trecuse prin nenumărate situații conflictuale fără să se ajungă la asemenea violențe, a luat hotărârea de a pune capăt vieții victimei, prin aplicarea unei lovituri puternice cu cuțitul în timp ce aceasta se afla cu spatele.

Mai mult, s-a arătat că prin infracțiunea comisă nu s-a produs doar urmarea imediată specifică infracțiunii de omor ci, au fost cauzate și alte suferințe pentru persoanele aflate în îngrijirea victimei, respectiv a fiicei acesteia (dintr-o altă relație) în vârstă de 12 ani, ce a fost dată în plasament familial.

Având în vedere scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., instanța de apel a apreciat că acesta va putea fi atins prin aplicarea unei pedepse majorate, motiv pentru care considerat neîntemeiată susținerea inculpatului precum că pedeapsa este deja prea aspră.

În ceea ce privește latura civilă, s-a constatat că prin fapta sa inculpatul nu numai că a lăsat fără ocrotirea părintească un copil în vârstă de 12 ani, dar a cauzat și un prejudiciu de ordin nepatrimonial, constând în suferințele psihice ale acesteia datorită pierderii persoanei apropiate care se ocupa de creșterea și îngrijirea ei.

Faptul că în prezent minora S.L.E. a fost dată în plasament, întrucât nu există părinți care să se ocupe de creșterea și îngrijirea ei, reprezintă pentru minoră trecerea la un alt mediu de viață și social ce cu greu poate fi suportat, cauzându-i astfel și alte traume psihice decât cele inerente pierderii părintelui.

În aceste condiții s-a apreciat că partea vătămată minoră este îndreptățită la acordarea unor despăgubiri bănești care să compenseze prejudiciul încercat, numai că suma de 4.000 RON la care s-a orientat tribunalul este mult prea redusă, astfel că va majora daunele morale acordate părții vătămate la suma de 50.000 RON.

Referitor la apelul declarat de numiții D.M.V. și C.F., s-a observat că aceștia sunt fii majori ai victimei Circă Măria și care se află în prezent plecați din țară. Totodată, cei doi fii nu s-au constituit părți civile în faza de urmărire penală ori în fața primei instanțe, astfel că în mod corect tribunalul nu i-a introdus în cauză.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul F.C., calea de atac fiind fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și, în rejudecare, reindividualizarea pedepsei și reducerea cuantumului daunelor morale.

Examinând recursul declarat prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit* nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, în prezenta cauză, au fost dezvoltate critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare anterior menționat, ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. în acest sens, se reține, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în speță, recurentul inculpat a criticat hotărârile pronunțate sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, situație exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Referitor la critica privind cuantumul despăgubirilor morale la plata cărora a fost obligat recurentul inculpat, apreciat prea mare de către inculpat, nu poate fi analizată din perspectiva cazului de casare prev.de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. invocat de apărare. Ar fi incidente aceste prevederi legale numai dacă ar fi fost vorba despre o greșită aplicare a legii și nu despre aprecierea cuantumului lor, orice apreciere neținând de greșita aplicare a legii, pentru că nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor legale. încălcarea dispozițiilor legale ar fi existat dacă nu s-ar fi acordat despăgubirile civile conform art. 17 și art. 346 C. proc. pen. în caz de condamnare.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.C. împotriva Deciziei penale nr. 164 din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la de la 06 mai 2013 la 05 noiembrie 2013.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.C. împotriva Deciziei penale nr. 164 din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 06 mai 2013 la 05 noiembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 05 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - GV