ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3424/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 338 din 16 decembrie 2010 a Tribunalului Prahova a fost condamnat inculpatul F.M., în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, după cum urmează: - pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și art. 13 C. pen., faptă din cursul anului 2007, la pedeapsa de 4 ani închisoare; - pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. și art. 13 C. pen., faptă din cursul anului 2007, la pedeapsa de 4 ani închisoare; În baza art. 24 alin. (1) teza finală și art. 65 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

- pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 1 C. proc. pen. și art. 13 C. pen., faptă din cursul anului 2007, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare; - pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 27 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. și art. 13 C. pen., faptă din cursul anului 2007, la pedeapsa de 9 luni închisoare; - pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. și art. 13 C. pen., faptă din cursul anului 2007, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 (patru) ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului F.M. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe perioada executării pedepsei. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpat. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la data de 13 martie 2010, la zi.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 56.840 lei despăgubiri civile, către partea civilă R. Bank București, în solidar cu inculpații condamnați prin sentința penală nr. 174/2010 în Dosarul nr. 4476/105/2009 al Tribunalului Prahova. A fost obligat inculpatul la 9.500 lei, cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că prin Rechizitoriul nr. 38/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F.M., în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 24 alin. (1), (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 27 alin. (1), (2), (5) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a reținut în actul de sesizare că, din anul 2007 a aderat la un grup infracțional organizat din care făceau parte și R.V., P.V., M.N.F., B.N., R.V.C., specializat în comiterea de infracțiuni cu mijloace de plată electronică falsificată.

În cadrul grupului, în baza unei rezoluții infracționale unice, a pus în circulație instrumente de plată electronică falsificate, a deținut astfel de instrumente de plată electronică în vederea punerii în circulație, a deținut echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, a efectuat operațiuni financiare în mod fraudulos (retrageri de numerar) prin utilizarea fără drept de date cu identificare ale instrumentelor de plată electronică, fără consimțământul titularilor acestor instrumente, cât și prin utilizarea neautorizată de date de identificare și a încercat să efectueze operațiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea fără drept a datelor de identificare ale instrumentelor de plată electronică, acțiune nerealizată datorită faptului că soldul anumitor conturi de cârd nu conținea fonduri și a accesat ilegal sisteme informatice.

În cauză s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de P.C. zis „G.", B.I. zis „G. din T.", R.V. zis „S.", P.V. zis „C.", precum și față de ceilalți membrii ai grupului infracțional organizat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 24 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 27 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 24 alin. (1), (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 27 alin. (1), (2), (5) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și vinovăția inculpatului F.M. au fost reținute în actul de sesizare pe baza următoarelor mijloace de probă: procese-verbale de redare a convorbirilor interceptate și înregistrate autorizat; mijloace materiale de probă - echipamentul electronic artizanal pentru skimming; procese verbale încheiate de organele de poliție cu ocazia efectuării de verificări; declarații martori audiați în conformitate cu dispozițiile art. 86 1 C. proc. pen.; declarații părți vătămate; raport de constatare tehnico-științifică; imagini surprinse de camerele de filmat la bancomate și jurnalele electronice aferente; declarații inculpați.

În faza de cercetare judecătorească au fost administrate următoarele probe: a fost audiat inculpatul F.M., au fost depuse acte: sentința penală nr. 386/2004 pronunțată de Judecătoria Deva, acte în circumstanțiere. Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut: În ultima perioadă România se confruntă cu o creștere a infracționalității în domeniul criminalității informatice în condițiile în care comiterea acestora reprezintă un mijloc facil de a obține sume mari de bani în timp scurt și cu riscuri minime de a răspunde penal datorită dificultăților întâlnite în obținerea probațiunii. Un mod de operare frecvent utilizat este cunoscut sub denumirea de „skimming". Infractorii instalează dispozitive de copiere a bandei magnetice și camere de luat vederi la bancomate, fiind astfel înregistrat codul cârdului.

Datele sunt transferate în computere și, cu anumite programe informatice și dispozitive, se fabrică un nou cârd cu care se fac extrageri de numerar. Prin rechizitoriul nr. 144/D/P/2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.V.C. pentru fapte similare, urmând a fi continuată urmărirea penală față de ceilalți membri ai grupării, pentru a se stabili probator activitatea fiecăruia în cadrul grupului infracțional organizat. Membrii rețelei au acționat organizat, fiecare având atribuțiile sale constând în: verificarea tipurilor de A.T.M.

compatibil fețelor de bancomat de care dispuneau, instalarea la aceste A.T.M.-uri a dispozitivelor confecționate artizanal destinate copierii datelor de pe cârdurile bancare și înregistrării codului utilizat de titularii cârdurilor, ridicarea acestor echipamente, supravegherea zonei în timpul cât aceste dispozitive erau montate, inscripționarea cârdurilor blank cu datele cârdurilor bancare capturate în condițiile descrise mai sus și, ca ultimă etapă a acestui circuit, folosirea cârdurilor astfel falsificate la retrageri frauduloase de numerar. În concret, aceștia achiziționau dispozitive electronice confecționate artizanal (denumite în discuțiile dintre membrii grupului „skimmere", „guri", „vampiri", „licurici", „ochi", „luminițe"), care ulterior erau atașate pe A.T.M.-uri în zona de introducere a cârdurilor.

În același timp inculpații introduceau într-o baghetă din plastic, un telefon mobil sau o micro-cameră video, baghetă ce era atașată pe A.T.M.-uri, deasupra tastaturii, având rolul de a surprinde momentele de introducere a codului de către titulari, cu ocazia utilizării instrumentului de plată electronic (cârd). Aceste dispozitive citeau și stocau datele de identificare ale cârdurilor bancare autentice cu ocazia utilizării lor de către titulari de drept, iar telefonul mobil înregistra, în mod video, codurile aferente. La diverse intervale de timp, după montarea pe A.T.M.-uri (variind între 1 și 4 ore), dispozitivele descrise anterior erau recuperate de către membrii grupării.

Datele de identificare ale cârdurilor copiate și stocate de gura falsă de bancomat și de telefonul mobil, erau descărcate într-un sistem informatic și, ulterior, era rescrisă banda magnetică a unor cârduri blank, cu ajutorul M.S.R.-urilor și a programelor informatice aferente acestora instalate în memoria calculatoarelor și a laptopurilor, interconectate prin cabluri. Cu aceste cârduri blank, membrii grupării efectuau retrageri frauduloase de numerar, de la diverse A.T.M.-uri. Toate aceste acțiuni desfășurate pe o perioadă mare de timp, pe teritoriul mai multor state și în mod repetat, au condus la crearea unor prejudicii considerabile în dauna unor instituții bancare și a clienților acestora.

Cu privire la specializarea fiecărui membru al acestui grup infracțional au oferit detalii în declarațiile date pe parcursul urmăririi penale o parte din participanți, fiecare descriind segmente ale acțiunilor executate și care - privite în ansamblu - au permis constituirea activității infracționale desfășurată de grup. Inculpatul F.M., persoană cu o poziție importantă, a executat toată gama actelor materiale ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunilor din sfera comerțului electronic și având o experiență vastă în domeniu, era consultat ori de câte ori erau întâmpinate probleme de software la dispozitivele electronice utilizate în activitatea infracțională.

De altfel, în convorbirile telefonice efectuate, inculpatul se referă la aceste dispozitive, numindu-le codat „guri", „vampiri", „licurici", „ochi", „luminițe" denumiri pe care le explică în declarațiile date în fața procurorului la data de 13 martie 2010: „vampir" este denumirea pentru carcasa mică de plastic care venea în dreapta bancomatului, „baghetă" este partea de sus care se lipește deasupra tastaturii, „ochi" este tot bagheta, „licurici" e alt tip de carcasă de plastic decât „vampir". La sfârșitul lunii iulie 2007, patru din membrii grupului infracțional organizat: M.G.L., B.N., R.V.C. și F.M. s-au deplasat la Eforie Nord pentru a obține fraudulos date de identificare ale cârdurilor bancare utilizate de turiști, profitând de aglomerația specifică acestei perioade în sezonul estival.

În intervalul 01 august - 05 august 2007, aceștia au instalat zilnic un dispozitiv tip „vampir" (echipament compus dintr-un ansamblu artizanal video, un dispozitiv contrafăcut de introducere a cârdului în A.T.M., precum și echipamente electronice atașate) la A.T.M.-ul din Eforie Nord, aparținând Băncii R. Fiind audiați, atât B.N. și M.G.L., inițial, cât și R.V.C. și F.M., ulterior, au detaliat desfășurarea acestei activități, insistând pe rolul fiecăruia, precum și pe măsurile pe care le-au luat pentru a nu fi depistați. Vizualizând imaginile oferite de către reprezentanții băncii, s-a putut constata că declarațiile date de M.G.L. și B.N. reflectă realitatea, în sensul că, în intervalul 01 august - 05 august 2007, atât cei doi, cât și inculpații R.V.C.

și F.M. au instalat și demontat dispozitivul destinat copierii datelor bancare. De precizat faptul că, fiecare participant a descris acest episod, doar după ce au văzut imaginile surprinse de camerele de înregistrare. Inculpatul F.M., care a intrat în posesia unei copii a Rechizitoriului nr. 64/D/P/2009, cunoștea, de asemenea, mijloacele de probă administrate care îi incriminau activitatea, ceea ce 1-a determinat să recunoască executarea acestor acte. După instalarea feței false de bancomat, inculpații supravegheau zona, dispozitivul fiind ridicat după un interval de o oră, o oră și jumătate. La data de 05 august 2007, la A.T.M., lucrătorii Poliției Eforiei Nord au descoperit dispozitivele mai sus-menționate, anunțând ulterior B.C.C.O.

Constanța care a procedat la ridicarea acestora începând cu ora 02 30 din data de 06 august 2007. Asupra ansamblului de echipamente confecționate artizanal (față falsă de bancomat și baghetă) a fost dispusă efectuarea unei constatări tehnico-științifice. Conform concluziilor Raportului de constatare tehnico-științifică din 22 octombrie 2007 a Institutului pentru Tehnologii Avansate, dispozitivul este realizat artizanal, dintr-o placă de sticlotextolit simplu placat pe care s-au lipit ornamente din material plastic, produsul final fiind vopsit cu spray de culoare gri. Principalul element al dispozitivului îl reprezintă fanta, cu dimensiuni similare celor aflate pe partea frontală a echipamentelor A.T.M.

Prin forma și dimensiunile sale, fanta permite introducerea unui cârd magnetic similar celor folosite în sistemele de plată electronică. Pe spatele dispozitivului se găsește un montaj electronic miniatural realizat prin interconectarea circuitelor integrate cu ajutorul firelor. Ansamblul video este alcătuit dintr-un telefon mobil fără carcasă, o tastatură (fără tastele aferente) de telefon mobil și un acumulator. Telefonul mobil este fixat pe o baghetă din material plastic, cu o formă asemănătoare unui ornament de echipament A.T.M., ornament care prezintă o fantă circulară dispusă central. S-a constatat că dispozitivul artizanal, permite achiziționarea datelor de pe cârdurile ce tranzitează fanta, precum și memorarea și transmiterea acestora unor echipamente care permit acest tip de comunicație (ex.: calculator personal).

în memoria nevolatilă a dispozitivului au fost identificate date cu un format similar celui utilizat pe pista a doua a cârdurilor de tip bancar. Telefonul mobil identificat a fost cu siguranță utilizat pentru funcțiile ansamblului video. Acesta poate fi poziționat pe carcasa echipamentului A.T.M. într-un loc convenabil ales, astfel încât să permită filmarea tastaturii acestuia și deci implicit, activitatea de introducere a codurilor. Ulterior, au fost solicitate și obținute imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale A.T.M.-ului respectiv în perioada descrisă anterior, precum și jurnalul electronic cuprinzând operațiunile efectuate la A.T.M., stabilindu-se că membrii grupării au compromis prin skimming câteva sute de numere de cârd.

Cu toate că au conștientizat faptul că dispozitivele montate pe A.T.M.-ul în cauză fuseseră descoperite, fiind capturate de autorități, R.V.C., B.N., M.G.L., F.M. au trecut la faza următoare a circuitului infracțional, în sensul că au scris datele copiate de pe card-urile autentice, realizând „clone" ale acestora, pe card-uri blank. Cu aceste instrumente de plată falsificate, începând cu dimineața zilei de 06 august 2007 cei patru au efectuat retrageri frauduloase de numerar de pe raza municipiului București, de la diferite A.T.M.-uri aparținând mai multor unități bancare, aspecte ce au rezultat în urma comunicării de aceste unități a imaginilor video și a registrelor cuprinzând operațiunile efectuate la A.T.M.-uri.

Cu privire la aceasta, inculpatul F.M. a precizat „G. ne-a spus că am putea merge în Italia să facem același lucru ca la Eforie Nord și ne-a propus să ne dea niște cărți ca să scoatem bani de la bancomate. A zis că o să ne dea bani, că o să fim mulțumiți, dar eu l-am refuzat pentru că nu am mai vrut să comit infracțiuni. Nu știu dacă ceilalți trei au acceptat propunerea lui G. După ce mi-au fost prezentate fotografiile din dosar, în care apar imaginile mele la bancomate în timp ce efectuam retrageri de bani cu cârduri falsificate, precizez că în schimbul sumei de 10 milioane lei am primit de la G. mai multe „cărți" (cârduri falsificate) pe care le-am folosit la bancomate pentru a scoate bani.

Mi-a dat cam opt cărți, din care două nu au mers, iar din restul am scos cam 60-70 de milioane. De fiecare dată am fost singur la bancomat". Conform declarațiilor lui F.M. atât activitatea de „skimming", cât și retragerile frauduloase de numerar ar fi fost coordonate de un lider al unei alte grupări, cunoscut ca fiind „G.", a cărei identitate nu a putut fi, însă, stabilită, inculpatul încercând să-și diminueze astfel participația. Încercând să-și diminueze participația, fiecare inculpat a invocat acțiunea de determinare și coordonare efectuată de un anume „G." interlop din Craiova, care conducea un grup infracțional organizat. Verificările ulterioare au demonstrat neimplicarea unei astfel de grupări în activitatea inculpaților.

Prin adresa din 15 aprilie 2008 R. Bank a comunicat organelor de cercetare penală numerele cârdurilor clonate și datele de identificare ale acestora, date care sunt cele ale cârdurilor compromise în Eforie Nord și utilizate pentru retrageri frauduloase la București. O parte dintre persoanele prejudiciate în urma activității acestora au realizat faptul că de pe card-urile pe care le dețineau au fost efectuate operațiuni financiare frauduloase, sesizând în acest sens organele de poliție și băncile emitente. Prejudiciul total cauzat în acest interval de timp a fost stabilit la suma de 56.840 lei. Inculpatul F.M. și-a continuat activitatea infracțională în cadrul grupării până când o parte din membrii acesteia au fost arestați preventiv, aspect ce rezultă din exploatarea autorizațiilor de interceptare a convorbirilor telefonice efectuate în cauză, cât și din relațiile oferite de către autoritățile din Australia.

Deși în declarațiile sale din 13 martie 2010, inculpatul a precizat că nu a mai întreprins astfel de acțiuni, intenționând să stopeze activitatea infracțională la momentul august 2007, motivează convorbirile în care face referire la skimmere prin intenția de a obține în viitor bani prin „donarea" cârdurilor bancare. Această motivație a fost infirmată de faptul că în convorbirile telefonice F.M. se referea la acte deja executate sau în curs de desfășurare, activități specifice de skimming și retrageri frauduloase de numerar. La data de 09 noiembrie 2008 a fost interceptată o convorbire între inculpatul F.M. și un utilizator a unui post telefonic, când acesta și-a exprimat nemulțumirea în legătură cu dificultățile întâmpinate la „descărcarea" unor numere de cârd, iar la data de 31 octombrie 2008 a fost interceptată o convorbire între R.V.

și un alt utilizator al unui post telefonic, când îi comunică faptul că au fost descoperite date cu privire la activitatea grupului infracțional. Fiind audiat, inculpatul F.M. și-a menținut în fața instanței aceiași atitudine procesuală sinceră, recunoscând săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată. Ulterior, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, inculpatul si-a reafirmat poziția, de recunoaștere integrală a tuturor infracțiunilor reținute împotriva sa în actul de sesizare, menționând că înțelege să beneficieze de dispozițiile actului normativ sus-menționat. Este adevărat că normele procedurale, cum sunt cele prevăzute de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 202/2010, sunt de imediată aplicare.

Cu toate acestea, este evident că făcând referire la cuantumul pedepsei sunt aplicabile și normele de drept substanțial, respectiv cele C. pen., instanța fiind obligată să aplice legea penală mai favorabilă în acest caz, de reducere a limitelor de pedeapsă conform art. 13 C. pen. În prezenta cauză, așa cum s-a menționat, inculpatul a avut de la început o poziție procesuală sinceră, nesolicitând probe, iar după apariția legii, a recunoscut necondiționat toate infracțiunile reținute în sarcina sa în actul de acuzare. În raport de aceste considerente, instanța va condamna pe inculpatul F.M., în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, după cum urmează: - pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen. și art. 13 C. pen., faptă din cursul anului 2007, la pedeapsa închisorii; - pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 320 1 C. proc. pen. și art. 13 C. pen., faptă din cursul anului 2007, la pedeapsa închisorii. În baza art. 24 alin. (1) teza finală și art. 65 alin. (2) C. pen., va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale. - pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320 1 C. proc.

pen. și art. 13 C. pen., faptă din cursul anului 2007, la pedeapsa închisorii; - pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 27 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. și art. 13 C. pen., faptă din cursul anului 2007, la pedeapsa închisorii; - pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 42 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. și art. 13 C. pen., faptă din cursul anului 2007, la pedeapsa închisorii. Având în vedere că faptele au fost săvârșite în concurs real, în baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., va contopi pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.

II. împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești și inculpatul F.M. În motivele de apel depuse în scris de către parchet și susținute oral în ședință cu ocazia dezbaterilor, s-a arătat că hotărârea pronunțată în cauză este nelegală și netemeinică, pentru următoarele considerente: În primul rând s-a arătat că, hotărârea este netemeinică prin cuantumul redus al pedepselor cu închisoarea, aplicate, ca efect al reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, efect al dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. În ceea ce privește nelegalitatea hotărârii, aceasta se reflectă în faptul că, în mod greșit instanța de fond a admis cererea inculpatului F.M., privind parcurgerea procedurii simplificate de judecată prevăzută de art. 320 1 C. proc.

pen., care prevede că, până la începerea cercetării judecătorești inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare al instanței și solicită ca judecată să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. A apreciat parchetul că, în speța de față, nu se poate da eficiență acestui text de lege, deoarece dosarul cauzei a fost înregistrat la data de 7 mai 2010, instanța verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului în temeiul art. 300 1 C. proc. pen. De aceea, sub acest aspect norma de procedură prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. nu poate retroactiva și chiar dacă are ca efect o atenuare a pedepsei, natura instituției este în mod esențial procesuală, astfel încât este de imediată aplicare, nefiind incident principiul legii penale mai favorabile.

Ca atare, reducerea pedepsei în această situație este condiționată de judecarea cauzei, după procedura simplificată și nu de simpla recunoaștere a inculpatului, iar în măsura în care această condiție nu este îndeplinită, textul nu poate fi aplicat. Declarația inculpatului de la termenul din 10 iunie 2010 nu poate fi considerată ca o declarație de recunoaștere totală și necondiționată a faptelor reținute în actul de sesizare al instanței, iar după acest moment cauza a suferit mai multe amânări succesive datorită unor cereri de amânare formulate de inculpat, prin apărător, până la momentul intrării în vigoare a Legiinr. 202/2010. Prin suplimentul din declarație dat ulterior la cererea inculpatului, acesta a arătat că, recunoaște în întregime faptele pentru care a fost trimis în judecată, inclusiv cea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În concluzie, s-a susținut netemeinicia hotărârii atacate, referitor la cuantumul redus al pedepselor cu închisoare aplicate inculpatului, ca efect al reținerii în cauză a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. S-a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței, înlăturarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și art. 13 C. pen., cu consecința majorării cuantumului pedepsei rezultante. Inculpatul F.M., prin apărător ales, a criticat hotărârea primei instanțe ca fiind netemeinică și nelegală cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, pe care a considerat-o prea aspră, solicitând admiterea acestuia, desființarea în parte a sentinței, reținerea circumstanțelor atenuante personale prevăzute de art. 74 C. pen., iar ca modalitate de executare să se dispună suspendarea sub supraveghere a pedepsei, potrivit art. 86 1 C. pen.

Această cerere a fost argumentată de faptul că inculpatul este singurul întreținător al familiei, are un copil minor în întreținere, tatăl său a decedat între timp, nu s-a sustras de la urmărirea penală, nu este recidivist și a avut o conduită procedurală corespunzătoare în sensul că a colaborat cu organele de anchetă. Curtea a verificat hotărârea atacată, conform art. 378 alin. (1) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., constatând că apelurile declarate de parchet și de către inculpatul F.M. sunt nefondate. Situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg mai înainte, corespunde probelor administrate în cauză, vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită, iar încadrarea juridică a faptelor este legală, aspecte față de care nu s-au formulat critici.

Critica invocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, în sensul că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, cu privire la pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului ca efect al aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și art. 13 C. pen., este neîntemeiată. Într-adevăr, textul introdus, prevăzut de art. 320 1 C. proc. pen.

prin Legea nr. 202/2010, are caracter de noutate în procedura penală și dispozițiunile acestuia se circumscriu exclusiv judecății în primă instanță și se aplică în situația în care inculpatul recunoaște în integralitate faptele reținute în actul de sesizare, declanșând o procedură simplificată și mult mai rapidă de judecată, fiind de natură a asigura celeritatea unor procese penale, cu beneficii atât pentru inculpat, rezultând din aplicarea unor pedepse în limite reduse față de dispozițiile legii penale, cât și pentru stat, prescurtarea procedurilor, a costurilor implicate de acestea, precum și degrevarea organelor judiciare de unele proceduri greoaie și deseori inutile. Este adevărat că, în cauza de față cercetarea judecătorească a început cu mult mai devreme de modificările arătate, dar în opinia Curții, prin suplimentul de declarație luat de instanța de fond, a dat posibilitatea inculpatului F.M.

să recunoască integral săvârșirea faptelor reținute prin actul de sesizare. Cum, în procesul de individualizare judiciară a pedepselor Tribunalul Prahova a dat o interpretare corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., prin reținerea și a dispozițiilor art. 13 C. pen., nu a afectat în esență legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate. De observat că, pentru trei din patru infracțiuni reținute în sarcina inculpatului F.M., instanța a dispus condamnarea acestuia la pedepse cuprinse în limitele textului de lege și stabilind o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, în opinia Curții, s-a făcut o individualizare corespunzătoare a pedepsei atât în ceea ce privește cuantumul acesteia cât și modalitatea de executare.

Prima instanță a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor, modul și condițiile concrete de săvârșire a acestora, elementele ce caracterizează persoana făptuitorului, în sensul că are o situație familială grea, nu este recidivist și a manifestat sinceritate, recunoscând în totalitate faptele. Pentru aceste considerente, Curtea a concluzionat că, nu se justifică majorarea cuantumurilor pedepselor așa cum s-a solicitat de către parchet. Referitor la apelul declarat de inculpatul F.M., care de asemenea vizează individualizarea pedepsei, critica invocată sub acest aspect este neîntemeiată.

Pentru aspectele arătate mai înainte, raportate la faptele săvârșite și consecințele acestora prin crearea unui prejudiciu de 56.840 lei, cauzat părții civile R. Bank, nu se pot reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante personale prevăzute de art. 74 C. pen., reducerea pedepselor și schimbarea modalității de executare prin dispunerea suspendării executării pedepsei rezultante sub supraveghere, în condițiile prevăzute de art. 86 1 C. pen., așa cum s-a cerut. Pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare este o pedeapsă corect proporționalizată și corespunde rolului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen. În consecință, atât apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Ploiești cât și de inculpatul F.M., apar ca nefondate și vor fi respinse ca atare, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Întrucât inculpatul este arestat preventiv în cauză, urmează să se mențină arestarea preventivă a acestuia, conform art. 350 C. proc. pen., iar în baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., să se compute reținerea și arestarea preventivă a acestuia de la 13 martie 2010 la zi. Așa fiind, prin Decizia penală nr. 77 din 12 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Ploiești și de inculpatul F.M., deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr. 338 din 16 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția penală. Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă a acestuia de la 13 martie 2010, la zi. A fost obligat inculpatul la 150 lei cheltuielile judiciare către stat. III. împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -D.I.I.C.OT. - Serviciul Teritorial Ploiești și inculpatul F.M. În recursul procurorului, decizia a fost recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10 și 14 C. proc.

pen. În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că în mod greșit s-a aplicat procedura simplificată prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., după citirea actului de sesizare, după începerea cercetării judecătorești, arătând că la termenul din 10 iunie 2009 s-a verificat regularitatea actului de sesizare, s-a citit actul de sesizare al instanței și a fost audiat inculpatul, care nu a recunoscut toate infracțiunile reținute în sarcina sa, s-au acordat mai multe termene în cauză, astfel încât a apreciat că instanța de fond nu mai putea face aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Cu privire la al doilea caz de casare, s-a criticat greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate, s-au reținut cinci infracțiuni grave în concurs real, valoarea mare a prejudiciului, inculpatul a continuat activitatea infracțională, iar din declarațiile date la urmărirea penală rezultă că a încercat să limiteze activitatea infracțională.

Față de aceste susțineri, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și a sentinței instanței de fond, și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru soluționarea cauzei conform procedurii obișnuite. În recursul inculpatului F.M., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., s-a arătat că nu i s-au reținut circumstanțe atenuante și nici nu i s-a explicat de ce nu i-au fost reținute circumstanțele atenuante. S-a mai arătat că inculpatul este infractor primar, are situație familială stabilă, a renunțat la dreptul la tăcere. S-a mai arătat că a fost „încondeiat" că ar avea antecedente penale, fapt care nu este real, s-au făcut verificări la Deva și nu rezultă că a fost cercetat și în alte dosare.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte are în vedere cu prioritate examinarea primului motiv de critică din recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, relativ la nelegalitatea sentinței instanței de fond ce a fost menținută prin decizia instanței de apel în ceea ce privește greșita admitere a cererii privind parcurgerea procedurii simplificate de judecată prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen., motiv de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen.

Se reține cu titlu de premisă că Legea nr. 202/2010 din data de 25 octombrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor a introdus un nou articol cu nr. 320 1 , care prevede că, până la începerea cercetării judecătorești inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare al instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Dispozițiile alin. (2) al aceluiași text de lege prevăd că judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate numai în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

În continuare, în alin. (3) se arată că la termenul de judecată, instanța a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, procedând la audierea acestuia și apoi acordând cuvântul procurorului și celorlalte părți. Din economia textelor de procedură susmenționate, rezultă pe de o parte că inițierea cererii privind parcurgerea acestei proceduri simplificate este obligatoriu să se realizeze într-un moment procesual strict determinat și anume până la începerea cercetării judecătorești. Este de altfel evident că momentul începerii cercetării judecătorești coincide cu momentul citirii actului de sesizare al instanței.

În situația în care un inculpat solicită parcurgerea acestei proceduri până la inițierea cercetării judecătorești, iar această cerere este încuviințată de instanță, ca urmare și a constatării îndeplinirii tuturor celorlalte condiții impuse de textele de procedură, se procedează la audierea acestuia, iar apoi, după o eventuală administrare a probei cu înscrisuri în circumstanțiere, la același termen, se acordă cuvântul în dezbateri, procedându-se la judecarea cauzei, tot la același termen de judecată. Această modalitate de soluționare rapidă a cauzelor la același termen, fără a se mai dispune amânarea cauzei pentru alte motive, vine să satisfacă scopul acestei norme de procedură și anume acela de judecare cu celeritate a cauzei.

În speța de față, ne aflăm într-o situație în care nu se poate da eficiență acestui text prevăzut de art. 320 1 C. proc. pen., întrucât nu doar una, ci mai multe dintre condițiile normei procedurale nu au fost îndeplinite. În primul rând se remarcă faptul că dosarul cauzei a ajuns pe rolul instanței de fond, la un moment cu mult anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, la data de 07 mai 2010 - instanța verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, în temeiul art. 300 1 C. proc. pen. Se poate concluziona sub acest aspect că norma de procedură prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. nu poate retroactiva și chiar dacă are ca efect o atenuare a pedepsei, natura instituției este în mod esențial procesuală, astfel încât este de imediată aplicare, nefiind incident principiul legii penale mai favorabile.

Reducerea pedepsei în această situație este condiționată de judecarea cauzei, după procedura simplificată și nu de simpla recunoaștere a inculpatului, iar în măsura în care această condiție nu este îndeplinită, textul de lege susmenționat nu poate fi aplicat. Pe lângă faptul că în speță, cercetarea judecătorească debutase la un moment cu mult anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, este de remarcat faptul că inculpatul F.M. a fost audiat încă de la data de 10 iunie 2010. Declarația sa de la acest termen de judecată, în niciun caz nu poate fi considerată ca o declarație de recunoaștere totală și necondiționată a faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, cel puțin sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, fiind evident că inculpatul nu a oferit date cu privire la această faptă reținută, pe care nu a recunoscut-o.

După acest moment al audierii sale, cauza a suferit mai multe amânări succesive, ca urmare a unor cereri de amânare formulate de inculpat prin apărător, urmărindu-se tergiversarea soluționării acesteia, până la un moment ulterior intrării în vigoarea a Legii nr. 202/2010. De altfel, semnitificativ este faptul că la unul dintre termenele de judecată, respectiv la data de 23 septembrie 2010, deci până la intrarea în vigoare a legii susmenționate, instanța a admis cererea de amânare a cauzei formulata de apărătorul inculpatului și a prorogat audierea martorului B.N., care era prezent, invocând dispozițiile pct. 43 din Proiectul de lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.

Sub acest aspect este evident că la acel termen de judecată nu exista nici un impediment legal sau procedural pentru a se realiza audierea martorului prezent, cauza fiind amânată la data de 21 octombrie 2010, când au fost prezenți martorii B.N. și M.N.F., însă cauza a suferit o nouă amânare, la cererea apărătorului inculpatului, care a arătat că nu se poate prezenta din motive medicale, fiind amânată la data de 01 noiembrie 2010, la un moment deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Cererea formulată de inculpat, privind aplicarea procedurii simplificate, prevăzute de art. 320 1 din Legea nr. 202/2010, a fost adresată instanței, abia la data de 09 decembrie 2010, când, urmare a solicitării formulate de procurorul de ședință, de respingere a cererii privind parcurgerea procedurii simplificate, cu argumentele susmenționate, inclusiv cele legate de declarația inculpatului din data de 10 iunie 2010, instanța a dispus „luarea unui supliment de declarație" inculpatului. În acest supliment, inculpatul a arătat că recunoaște și faptul că face parte dintr-un grup infracțional organizat, ceea ce nu evidențiase în anterioara declarație, luată în urmă cu 7 luni de zile. Scopul normei procedurale prevăzute la art. 320 1 C. proc.

pen. și anume acela de accelerare a judecării cauzelor nu a fost îndeplinit, în speță fiind vorba de o tergiversare repetată a judecării cauzei, ca urmare a demersurilor inculpatului, tocmai în scopul de a se trece de momentul intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, cu consecința obținerii reducerii cu o treime a limitelor pedepsei. Față de cele sus expuse rezultă că este sterilă cercetarea motivului secund de critică prin recursul declarat de procuror prin care se tinde la majorarea pedepsei rezultante aplicate și care este simetric invers în raport de motivul de critică invocat de inculpatul F.M., care tinde la reducerea aceleiași pedepse. Așa fiind, urmează a se admite ca fondate atât recursul procurorului cât și cel al inculpatului F.M.

- pe al acestuia din urmă întrucât critica iterată în recursul declarat de unitatea de parchet îi profită - în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. c) teza a IlI-a C. proc. pen. și urmează a se trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Prahova, care va proceda în consecința celor sus-indicate și nu va da eficiență incidenței pretinse a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., iar cu ocazia rejudecării va avea în vedere și critica iterată de inculpat pentru corecta individualizare a pedepsei stabilite. Având în vedere menținerea în cauză a temeiurilor de fapt relative la gravitatea infracțiunilor imputate aflate în concurs real și a temeiurilor de drept ce au determinat luarea măsurii arestării preventive, urmează ca în baza dispozițiilor art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. combinat cu art. 160 b C. proc. pen., să se mențină starea de arest a inculpatului F.M. Urmează ca onorariul parțial pentru apărătorul din oficiu, în sumă de 100 lei, să se dispună a fi suportat din fondul Ministerului Justiției, iar cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului de față vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești și inculpatul F.M. împotriva Deciziei penale nr. 77 din 12 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și sentința penală nr. 338 din 16 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul Prahova. Menține starea de arest a inculpatului F.M. Onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei, până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Ploiești și inculpatul F.M., rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 05 octombrie 2011.