ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 188/2010

Asupra

recursurilor de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 374 din

20 iunie 2007, Tribunalul Prahova a condamnat pe:

- inculpatul

D.N. (fiul lui V. și T.) la pedepsele de 7 ani și 6 luni închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. a)

și i) C. pen. și de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, modificată prin Legea nr. 169/2002.

În baza art. 33

lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele, urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani și 6 luni închisoare și 5

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen., cu

aplicarea art. 71 - 64 lit. a) și lit. b) C. pen.

În baza art. 88

C. pen., s-a dedus din durata pedepsei timpul reținerii și arestării preventive

a inculpatului de la 29 decembrie 2005 la 18 decembrie 2006.

- inculpatul

F.D. (fiul lui I. și E.) la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C.

pen. cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a) și lit. b) C. pen.

În baza art. 88

C. pen., s-a dedus din durata pedepsei timpul reținerii și arestării preventive

a inculpatului de la 18 ianuarie 2006 la 18 decembrie 2006.

În baza art. 118

alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea corpurilor delicte menționate

în procesul-verbal din 11 mai 2006.

În baza art. 14

și art. 246 C. proc. pen., raportat la art. 998 și art. 1003 C. civ., au fost

obligați inculpații, în solidar, la plata sumei de 500 lei, cu titlu de

despăgubiri civile, către partea civilă C.G.A.

În esență,

s-au reținut următoarele:

În seara

zilei de 26 decembrie 2005, în cadrul unui conflict izbucnit într-o discotecă,

pe fondul unei stări de tensiune existente între inculpatul D.N. și una dintre

persoanele care o însoțeau pe partea vătămată C.G.A., respectiv B.L.D.,

inculpatul a mers la vărul său, C.C., de la care a împrumutat o sabie.

Ulterior, inculpatul s-a întors la discotecă, având sabia ascunsă sub haine.

După ce partea vătămată și persoanele din grupul său au părăsit discoteca, după

miezul nopții, la circa 50 de metri de discotecă, au fost ajunși din urmă de

inculpați și de cei care îi însoțeau. în acel moment a avut loc o confruntare

între cele două grupuri, inculpatul D. aruncând cu o sticlă către partea

vătămată, care s-a ferit și l-a ridicat pe inculpat, după care i-a dat drumul

și acesta a căzut. După acest moment, inculpatul D. a atacat-o pe partea

vătămată cu sabia, iar inculpatul F. cu un briceag, în timp ce persoanele

prezente s-au lovit reciproc cu pumnii și picioarele.

În urma

incidentului, partea vătămată a suferit leziuni traumatice care i-au pus viața

în primejdie.

Curtea de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia penală

nr. 38 din 16 martie 2009, admițând apelul declarat de inculpatul F.D., a

desființat sentința atacată, în parte, în latura penală și, reținând în favoarea

acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) - art. 76 C.

pen., a redus pedeapsa aplicată acestuia de la 7 ani și 6 luni închisoare la 5

ani închisoare, iar interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a), c) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

Prin aceeași

decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.N.

A fost

menținută măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu Urlați

pentru ambii inculpați.

Celelalte

dispoziții ale sentinței atacate au fost menținute.

Împotriva

acestei decizii, au declarat recurs ambii inculpați.

Prin recursul

declarat, inculpatul D.N. a solicitat admiterea recursului declarat, casarea

ambelor hotărâri atacate, în temeiul art. 385

9

pct. 18, 14 și 17 C.

proc. pen., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.

În susținerea

temeiurilor de casare, a solicitat achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., înlăturarea circumstanței

agravante a premeditării, reducerea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen., ca urmare a reținerii art. 73 lit. b) C. pen. și a art. 74 - 76 C.

pen., pe baza circumstanțelor personale ale inculpatului.

Prin recursul

declarat de recurentul inculpat F.D., s-a solicitat admiterea recursului

declarat, casarea ambelor hotărâri atacate în temeiul art. 385

9

pct.

17 și 14 C. proc. pen., în sensul înlăturării circumstanței agravante a

premeditării, reducerea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Recursurile inculpaților

nu sunt fondate.

Din

examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut corect

faptele și vinovăția inculpaților, le-au dat o încadrare juridică

corespunzătoare dispozițiilor legale și au individualizat în mod just pedepsele

aplicate.

Referitor la

motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.,

invocat de apărătorii ambilor inculpați, în sensul greșitei încadrări juridice

a faptei, prin reținerea elementului circumstanțial agravant al premeditării,

se constată că nu este incident în cauză, pentru următoarele motive:

În ce

privește critica inculpatului F.D. formulată în acest sens, prin apărător, se

constată că ea este lipsită de obiect, întrucât instanțele nu au reținut

această agravantă în încadrarea juridică dată faptei pentru care a fost

condamnat inculpatul, deoarece premeditarea este o circumstanță personală, ale

cărei efecte nu se transmit asupra celorlalți participanți la săvârșirea

faptei.

În ce

privește reținerea elementului circumstanțial agravant al premeditării în

conținutul infracțiunii de omor calificat pentru care a fost condamnat

inculpatul D.N., se constată că, în raport cu declarațiile martorilor P.M.C., L.L.,

C.C.R. și C.B., inculpatul a luat hotărârea prealabilă de a săvârși

infracțiunea, exteriorizată prin procurarea săbiei.

Pentru a

exista premeditare, în sensul legii penale, nu este suficientă interpunerea

unui interval de timp între luarea hotărârii de a săvârși o infracțiune și

punerea în executare a acesteia, ci este necesar ca acea rezoluție

infracțională să fi fost neapărat manifestată într-o activitate premergătoare,

obiectivizată în acte de pregătire, cum ar fi procurarea de mijloace, pândirea

victimei, elemente care se regăsesc în prezenta cauză și care relevă faptul că

săvârșirea tentativei la omor calificat de către inculpat nu a avut loc în mod

spontan, accidental.

Așa fiind, instanțele

au dat o corectă încadrare juridică faptei, în art. 20 raportat la art. 174,

175 lit. a) și i) C. pen. pentru inculpatul D.N. și, respectiv, în art. 20

raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. pentru inculpatul F.D.

În ce

privește vinovăția inculpatului D.N., din coroborarea probelor strânse în

cursul urmăririi penale și a celor administrate în cursul cercetării

judecătorești, precum și din concluziile raportului de nouă expertiză

medico-legală, efectuată în cursul judecării apelului, rezultă că inculpatul a

avut o sabie asupra sa în momentul producerii conflictului, iar partea vătămată

a suferit o plagă înjunghiată la nivelul coapsei drepte prin lovire cu sabia

corp delict și plăgi înjunghiate de la nivelul abdomenului, care au lezat

ficatul, iar cele de la nivelul hipocondrului drept și al coapsei drepte

pledează pentru producerea leziunilor cu același corp delict, respectiv prin

lovire cu sabia (concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală, fila

274, dosar instanța de apel).

Analizând toate

aceste date și elemente, se constată că nu există niciun dubiu privitor la

vinovăția inculpatului D.N., astfel că nu se impune achitarea sa și casarea

hotărârilor sub acest aspect.

Nici

criticile referitoare la omisiunea reținerii dispozițiilor art. 73 lit. b) C.

pen. în favoarea inculpatului F.D., nu sunt întemeiate.

Din probele

administrate nu rezultă că inculpatul ar fi săvârșit tentativa la omor

calificat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, ci, dimpotrivă,

în cadrul unui conflict generat de inculpați, care i-au urmărit pe partea

vătămată și persoanele care o însoțeau la ieșirea din discotecă, cu ocazia

căruia nu s-a dovedit nici o acțiune provocatoare din partea părții vătămate,

produsă prin violență, o atingere gravă a demnității persoanei sau o altă

acțiune ilicită gravă, astfel că nu se impune reținerea circumstanței atenuante

legale a provocării.

Drept urmare,

instanțele au ținut seama de toate împrejurările concrete în contextul cărora

inculpatul a săvârșit fapta și au constatat, în mod corect, că în cauză sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor

calificat.

Nici critica

referitoare la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților nu este

fondată.

În raport de

gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, reflectat de modul în

care inculpații au conceput și realizat tentativa la omor calificat, precum și

de datele ce caracterizează persoana acestora, rezultă că instanțele au

individualizat în mod just cuantumul și modalitatea de executare a pedepselor

aplicate, acordând eficiență criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

La

individualizarea pedepsei aplicate inculpatului F.D., al cărei cuantum a fost

deja coborât, instanța de apel a avut în vedere circumstanțele personale ale

inculpatului, pe care, în mod corect, Ie-a valorificat în favoarea acestuia,

prin reținerea circumstanțelor atenuante legale.

Sub aspectul

modalității de executare a pedepselor aplicate, se constată că, în mod corect,

în raport de gravitatea faptei săvârșite, instanțele au apreciat că scopul

pedepsei poate fi realizat doar prin executarea în regim de detenție.

Neexistând

nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu,

urmează ca recursurile inculpaților D.N. și F.D. să fie respinse, ca nefondate,

cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați D.N. și F.D. împotriva

Deciziei penale nr. 38 din 16 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurentul inculpat D.N. la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Obligă

recurentul inculpat F.D. la plata sumei de 675 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 21 ianuarie 2010.