ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 191/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 265/2003 a

Tribunalului Prahova au fost condamnați inculpații:

- D.F. la 11 ani închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen. ; la 16 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 197

alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și la 10 ani

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174

C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani

închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C.

pen., pe o perioadă de 8 ani.

Potrivit art. 61 C. pen., s-a dispus

revocarea liberării condiționate a restului de 1416 zile închisoare rămas

neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2545/2002

a Judecătoriei Ploiești, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani

închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b)

și e) C. pen.

- C.M.F. la 11 ani închisoare,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen.; la 10 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26,

raportat art. 20 C. pen., combinat cu art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

a) C. pen. și 16 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin.

(2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani

închisoare.

Conform art. 61 C. pen., s-a revocat

liberarea condiționată a restului de 298 zile închisoare rămas neexecutat din

pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2825/2000 a

Judecătoriei Ploiești și s-a contopit cu pedeapsa de 16 ani închisoare, ce

urmează a fi executată de inculpat.

S-a reținut că în seara de 14

aprilie 2003, după ce au consumat băuturi alcoolice, inculpații au acostat-o pe

partea vătămată B.T. de 18 ani, elevă anul 3 la Colegiul Tehnic L.E. și sub

amenințarea cuțitului au dus-o în pasajul subteran din apropierea S.C. T. SA

București.

În acest pasaj părăsit, inundat cu

apă la nivelul de 35-40 cm, partea vătămată a fost constrânsă să se dezbrace

fiind bătută și amenințată de inculpați. Apoi inculpații prin constrângere au

obligat-o la raporturi sexuale anale și orale. La un moment dat partea vătămată

a încercat să iasă din pasaj dar a fost reținută de inculpați, iar D.F. a înțepat-o

cu cuțitul în zona toracică.

Abia după 6 ore inculpații i-au

permis părții vătămate să iasă din pasaj.

Expertiza medico-legală efectuată în

cauză a constatat că partea vătămată a suferit o serie de plăgi pe față,

abdomen, mâini și picioare și o plagă tăiată înțepată, care a intersectat

aparatul respirator. S-a concluzionat că viața părții vătămate a fost pusă în

pericol.

Prin decizia penală nr. 400 din 17

septembrie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate apelurile

inculpaților, care au susținut că încadrarea juridică a faptelor în

infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 C. pen., este greșită și că legală

ar fi fost calificarea în infracțiunea de perversiune sexuală, prevăzută de art.

201 C. pen.

S-a motivat în decizie „Nu se pune

problema infracțiunii de perversiuni sexuale, chiar dacă victima în urma

activităților infracționale a rămas virgină, ținând seama de satisfacerea

plăcerilor celor doi prin alte forme de viol”.

Împotriva deciziei au declarat

recurs inculpații, care critică hotărârile pentru reținerea infracțiunii de

viol în loc de infracțiunea de perversiune sexuală, iar în subsidiar pentru

pedepsele pe care le consideră prea severe, în raport de criticile de

individualizarea legale, motive de casare prevăzute de art. 385

9

pct.

17 și 14 C. proc. pen.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit art. 197 alin. (1) C. pen.,

constituie infracțiunea de viol, actul sexual de orice natură cu o persoană de

sex diferit sau de același sex prin constrângerea acesteia sau profitând de

imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința.

Conform art. 201 alin. (4) actele de

perversiune sexuală cu o persoană în imposibilitate de a se apăra, ori de a-și

exprima voința sau prin constrângere se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10

ani și interzicerea unor drepturi.

Incriminate în capitolul infracțiuni

privitoare la viața sexuală din cadrul titlului II al Codului penal, referitor

la infracțiunile contra persoanei, infracțiunile de viol și perversiune sexuală

sunt reglementate ca infracțiuni distincte, una din diferențele esențiale, care

le individualizează fiind modul de realizare sub aspectul elementului material,

adică al acțiunilor comise.

Din acest punct de vedere

infracțiunea de viol se realizează, potrivit art. 197 C. pen., sub aspectul

elementului material printr-o acțiune sub forma unui act sexual de orice natură

cu o persoană de sex diferit sau de același sex prin constrângere sau profitând

de imposibilitatea ei de a se apăra sau a-și exprima voința.

Legea penală nu definește ce

înțelege prin act sexual. În lipsa definiției este firesc ca prin act sexual să

se înțeleagă în primul rând raportul sexual firesc apt pentru procreare, între

persoane de sex diferit adică raportul heterosexual.

Act sexual, ca manifestare, ca acțiune,

ca fapt în domeniul sexualității apare și raportul homosexual, definit în limba

română ca perversiune sexuală, atracție sexuală între indivizi de același sex,

pederastie, inversiune sexuală.

Cât privește infracțiunea prevăzută

de art. 201 C. pen., referitoare la perversiunea sexuală, Codul penal în

redactarea actuală nu o definește ca atare.

Pentru că perversiunea sexuală

rămâne însă o infracțiune de sine stătătoare cu agravante și variante

distincte, infracțiunea fiind evident alta decât cea de viol reglementată la art.

197 alin. (1) C. pen., se impune a decela care sunt acțiunile materiale, prin

care se realizează perversiunea sexuală ca infracțiune.

Interpretarea istorică a

reglementărilor din capitolul referitor la infracțiuni la viața sexuală, este de

natură să lămurească această chestiune.

Astfel până la O.U.G. nr. 89/2001,

când art. 200 C. pen., privind infracțiunea de relații sexuale între persane de

același sex au fost abrogate, iar art. 201 C. pen., a fost modificat, C. pen.,

definea expres perversiunea sexuală ca fiind „orice acte nefirești în legătură

cu viața sexuală, altele decât cele prevăzute la art. 200”.

Prin urmare definiția perversiunii

sexuale s-a făcut prin raportarea la art. 200 C. pen., care însă a fost

abrogat. Dispărând art. 200 C. pen., în mod rațional a dispărut și

posibilitatea raportării la acest articol, iar o nouă definiție nu a fost dată.

Din punct de vedere teoretic însă nu

există nici un impediment pentru a interpreta ca fiind act de perversiune

sexuală în continuare orice act nefiresc în legătură cu viața sexuală, altul

decât cel de natură homosexuală ce fusese încriminat în vechea reglementare la art.

200 C. pen.

Revenind la definiția violului din art.

197 alin. (1) C. pen., în mod rațional prin act sexual de orice natură cu o

persoană de sex diferit sau de același sex, ar trebui înțelese atât raporturile

heterosexuale cât și cele homosexuale, care realizate prin constrângere întrunesc

elementele violului.

În ceea ce privește homosexualitatea

masculină, este notoriu că ceea ce se înțelege îndeobște prin aceasta este

sexual anal – pederastia.

Așa fiind ori de câte ori o astfel

de activitate se consumă prin constrângere de către unul din parteneri a

celuilalt, există infracțiunea de viol.

Este neîndoielnic că această

interpretare este rațională și corespunde pe deplin și examenului literal,

gramatical al textului.

Dacă constrângerea unei persoane de

sex masculin la un raport anal realizează conținutul infracțiunii de viol, nu

există nici o rațiune ca un bărbat, care obligă o persoană de sex feminin la

raporturi anale să nu răspundă pentru aceeași infracțiune. O altă interpretare

ar fi nelegală, întrucât ar rezulta că legea permite o discriminare între femei

și bărbați prin apărarea diferită a drepturilor persoanei, textul art. 197 C.

pen., fiind mai energic în ceea ce privește pedeapsa având deci o mai mare

aptitudine de prevenire a infracțiunilor, referitoare la viața sexuală.

Ori în cauză din probele existente

rezultă indubitabil că inculpații au constrâns-o pe partea vătămată B.T. la

raporturi sexuale anale care realizează elementele constitutive ale

infracțiunii de viol, în formele reținute de instanțe. Prin urmare criticile

din recursurile inculpaților cu privire la încadrarea juridică nu sunt fondate.

Cât privește individualizarea pedepselor

aceasta este legală și temeinică. Instanțele au avut în vedere criteriile prevăzute

la art. 72 C. pen. Au ținut seama de pericolul social al faptei și

făptuitorilor, de limitele de pedeapsă și împrejurările reale și personale care

au însoțit faptele.

Prin urmare nici acest motiv de

casare invocat de recurenți nu este întemeiat.

Așa fiind, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile, va computa prevenția

inculpaților pe care îi va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații C.M.F. și D.F., împotriva deciziei penale nr. 400 din

17 septembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedepsele aplicate,

timpul reținerii și al arestării preventive de la 15 aprilie 2003 la 14

ianuarie 2004, pentru ambii inculpați.

Obligă pe recurenții inculpați la

plata sumei de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 ianuarie 2004.