ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 191/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 265/2003 a Tribunalului Prahova au fost condamnați inculpații: - D.F. la 11 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. ; la 16 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și la 10 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o perioadă de 8 ani.

Potrivit art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiționate a restului de 1416 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2545/2002 a Judecătoriei Ploiești, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. - C.M.F. la 11 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; la 10 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat art. 20 C. pen., combinat cu art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și 16 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare. Conform art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată a restului de 298 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2825/2000 a Judecătoriei Ploiești și s-a contopit cu pedeapsa de 16 ani închisoare, ce urmează a fi executată de inculpat. S-a reținut că în seara de 14 aprilie 2003, după ce au consumat băuturi alcoolice, inculpații au acostat-o pe partea vătămată B.T. de 18 ani, elevă anul 3 la Colegiul Tehnic L.E. și sub amenințarea cuțitului au dus-o în pasajul subteran din apropierea S.C. T. SA București.

În acest pasaj părăsit, inundat cu apă la nivelul de 35-40 cm, partea vătămată a fost constrânsă să se dezbrace fiind bătută și amenințată de inculpați. Apoi inculpații prin constrângere au obligat-o la raporturi sexuale anale și orale. La un moment dat partea vătămată a încercat să iasă din pasaj dar a fost reținută de inculpați, iar D.F. a înțepat-o cu cuțitul în zona toracică. Abia după 6 ore inculpații i-au permis părții vătămate să iasă din pasaj. Expertiza medico-legală efectuată în cauză a constatat că partea vătămată a suferit o serie de plăgi pe față, abdomen, mâini și picioare și o plagă tăiată înțepată, care a intersectat aparatul respirator. S-a concluzionat că viața părții vătămate a fost pusă în pericol.

Prin decizia penală nr. 400 din 17 septembrie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate apelurile inculpaților, care au susținut că încadrarea juridică a faptelor în infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 C. pen., este greșită și că legală ar fi fost calificarea în infracțiunea de perversiune sexuală, prevăzută de art. 201 C. pen. S-a motivat în decizie „Nu se pune problema infracțiunii de perversiuni sexuale, chiar dacă victima în urma activităților infracționale a rămas virgină, ținând seama de satisfacerea plăcerilor celor doi prin alte forme de viol”. Împotriva deciziei au declarat recurs inculpații, care critică hotărârile pentru reținerea infracțiunii de viol în loc de infracțiunea de perversiune sexuală, iar în subsidiar pentru pedepsele pe care le consideră prea severe, în raport de criticile de individualizarea legale, motive de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc.

pen. Recursurile nu sunt fondate. Potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de viol, actul sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de același sex prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința. Conform art. 201 alin. (4) actele de perversiune sexuală cu o persoană în imposibilitate de a se apăra, ori de a-și exprima voința sau prin constrângere se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. Incriminate în capitolul infracțiuni privitoare la viața sexuală din cadrul titlului II al Codului penal, referitor la infracțiunile contra persoanei, infracțiunile de viol și perversiune sexuală sunt reglementate ca infracțiuni distincte, una din diferențele esențiale, care le individualizează fiind modul de realizare sub aspectul elementului material, adică al acțiunilor comise.

Din acest punct de vedere infracțiunea de viol se realizează, potrivit art. 197 C. pen., sub aspectul elementului material printr-o acțiune sub forma unui act sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de același sex prin constrângere sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau a-și exprima voința. Legea penală nu definește ce înțelege prin act sexual. În lipsa definiției este firesc ca prin act sexual să se înțeleagă în primul rând raportul sexual firesc apt pentru procreare, între persoane de sex diferit adică raportul heterosexual. Act sexual, ca manifestare, ca acțiune, ca fapt în domeniul sexualității apare și raportul homosexual, definit în limba română ca perversiune sexuală, atracție sexuală între indivizi de același sex, pederastie, inversiune sexuală.

Cât privește infracțiunea prevăzută de art. 201 C. pen., referitoare la perversiunea sexuală, Codul penal în redactarea actuală nu o definește ca atare. Pentru că perversiunea sexuală rămâne însă o infracțiune de sine stătătoare cu agravante și variante distincte, infracțiunea fiind evident alta decât cea de viol reglementată la art. 197 alin. (1) C. pen., se impune a decela care sunt acțiunile materiale, prin care se realizează perversiunea sexuală ca infracțiune. Interpretarea istorică a reglementărilor din capitolul referitor la infracțiuni la viața sexuală, este de natură să lămurească această chestiune. Astfel până la O.U.G. nr. 89/2001, când art. 200 C. pen., privind infracțiunea de relații sexuale între persane de același sex au fost abrogate, iar art. 201 C. pen., a fost modificat, C. pen., definea expres perversiunea sexuală ca fiind „orice acte nefirești în legătură cu viața sexuală, altele decât cele prevăzute la art. 200”.

Prin urmare definiția perversiunii sexuale s-a făcut prin raportarea la art. 200 C. pen., care însă a fost abrogat. Dispărând art. 200 C. pen., în mod rațional a dispărut și posibilitatea raportării la acest articol, iar o nouă definiție nu a fost dată. Din punct de vedere teoretic însă nu există nici un impediment pentru a interpreta ca fiind act de perversiune sexuală în continuare orice act nefiresc în legătură cu viața sexuală, altul decât cel de natură homosexuală ce fusese încriminat în vechea reglementare la art. 200 C. pen. Revenind la definiția violului din art. 197 alin. (1) C. pen., în mod rațional prin act sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de același sex, ar trebui înțelese atât raporturile heterosexuale cât și cele homosexuale, care realizate prin constrângere întrunesc elementele violului.

În ceea ce privește homosexualitatea masculină, este notoriu că ceea ce se înțelege îndeobște prin aceasta este sexual anal – pederastia. Așa fiind ori de câte ori o astfel de activitate se consumă prin constrângere de către unul din parteneri a celuilalt, există infracțiunea de viol. Este neîndoielnic că această interpretare este rațională și corespunde pe deplin și examenului literal, gramatical al textului. Dacă constrângerea unei persoane de sex masculin la un raport anal realizează conținutul infracțiunii de viol, nu există nici o rațiune ca un bărbat, care obligă o persoană de sex feminin la raporturi anale să nu răspundă pentru aceeași infracțiune.

O altă interpretare ar fi nelegală, întrucât ar rezulta că legea permite o discriminare între femei și bărbați prin apărarea diferită a drepturilor persoanei, textul art. 197 C. pen., fiind mai energic în ceea ce privește pedeapsa având deci o mai mare aptitudine de prevenire a infracțiunilor, referitoare la viața sexuală. Ori în cauză din probele existente rezultă indubitabil că inculpații au constrâns-o pe partea vătămată B.T. la raporturi sexuale anale care realizează elementele constitutive ale infracțiunii de viol, în formele reținute de instanțe. Prin urmare criticile din recursurile inculpaților cu privire la încadrarea juridică nu sunt fondate. Cât privește individualizarea pedepselor aceasta este legală și temeinică.

Instanțele au avut în vedere criteriile prevăzute la art. 72 C. pen. Au ținut seama de pericolul social al faptei și făptuitorilor, de limitele de pedeapsă și împrejurările reale și personale care au însoțit faptele. Prin urmare nici acest motiv de casare invocat de recurenți nu este întemeiat. Așa fiind, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile, va computa prevenția inculpaților pe care îi va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.M.F. și D.F., împotriva deciziei penale nr. 400 din 17 septembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Deduce din pedepsele aplicate, timpul reținerii și al arestării preventive de la 15 aprilie 2003 la 14 ianuarie 2004, pentru ambii inculpați. Obligă pe recurenții inculpați la plata sumei de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2004.