ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6829/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6829/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 489

din 7 septembrie 2004, Tribunalul Prahova a condamnat inculpatul I.A.F. – zis

P., după cum urmează:

- în baza art. 211 alin. (2)

lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm.

C. pen. și art. 109 C. pen., pentru fapta săvârșită la 5 iunie 2004, parte

vătămată fiind S.R., prejudiciu 1.000.000 lei, la 4 ani închisoare.

A mai dispus în baza art. 33

lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa

cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.

Conform art. 83 C. pen.,

Tribunalul Prahova a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de

un an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1472

din 5 iunie 2003 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin neapelare la data de

30 iunie 2003, pedeapsă aplicată prin prezenta hotărâre, astfel că în final

inculpatul va executa pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare.

A aplicat dispozițiile art.

71 și art. 64 C. pen., de la data împlinirii de către inculpat a vârstei de 18

ani.

Conform art. 350 C. proc.

pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen.,

deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 5

iunie 2004 la zi, precum și perioada de la 3 martie 2003 la 3 aprilie 2003

arest preventiv, în dosarul nr. 3666/2003 în care s-a pronunțat sentința penală

nr. 1472 din 5 iunie 2003 a Judecătoriei Ploiești.

A luat act că părțile

vătămate T.E.C. și S.R.A. nu se constituie părți civile în cadrul procesului

penal, prejudiciile fiind recuperate în integralitate.

De asemenea, inculpatul a

fost obligat și la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 2.000.000 lei.

Pentru a pronunța această

soluție, tribunalul a reținut că la 5 iunie 2004, inculpatul împreună cu alți 2

minori, în jurul orelor 16,00, prin întrebuințarea de amenințări, i-a deposedat

pe minorii: T.E.C. de 2 brățări de argint în valoare de 350.000 lei și S.R.A.

de un ceas de mână în valoare de 1.000.000 lei, prejudiciu ce a fost recuperat

prin restituire.

Împotriva sentinței

sus-menționate a declarat apel solicitând desființarea acesteia și trimiterea

cauzei spre rejudecare la instanța de fond, față de neconcordanța dintre minută

și sentință, iar pe fond reindividualizarea pedepsei întrucât era minor, a

recunoscut și regretat faptele comise.

Curtea de Apel Ploiești,

secția penală, prin decizia nr. 439 din 11 octombrie 2004, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat, menținându-i starea de arest.

Instanța de apel, cu privire

la motivul de apel privind neconcordanța hotărârii cu minuta, a constatat că

într-adevăr prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova nr.

712/P/2004, inculpatul I.A.F. a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni

de tâlhărie.

Analizând cuprinsul minutei

întocmită cu ocazia deliberării, instanța de apel a constatat că inculpatul a

fost condamnat pentru cele două infracțiuni mai sus-menționate în timp ce în

dispozitivul sentinței, din eroare, s-a trecut numai pentru o singură

infracțiune de tâlhărie.

Așa încât, în concluzie

instanța de apel a apreciat că este vorba de o eroare materială potrivit art.

195 C. proc. pen., care poate fi îndreptată de instanța de fond, fără

trimiterea cauzei spre rejudecare așa cum s-a solicitat întrucât s-ar încălca

principiul „non reformatio in pejus” prevăzut în dispozițiile art. 372 C. proc.

pen.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a formulat recurs inculpatul invocând aceleași motive ca în

apel, respectiv a solicitat casarea deciziei atacate, trimiterea cauzei la

instanța de fond, întrucât există neconcordanță între dispozitiv și

considerentele sentinței fondului. A mai solicitat și redozarea pedepsei, în

sensul reducerii acesteia sub minimul special raportat la persoana sa și la

circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor.

Recursul inculpatului este

nefondat.

Analizând actele dosarului

se constată că în mod corect inculpatul I.A.F. a fost trimis în judecată prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova nr. 712/P/2004 pentru

săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie.

Instanța de fond, deși a analizat

în mod corect în considerentele hotărârii situația de fapt și situația de drept

pentru ambele fapte de tâlhărie săvârșite de inculpat, în dispozitiv a omis a

se menționa pedeapsa pentru una din fapte, dar din cuprinsul acesteia rezultă

fără echivoc că aplicând art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen.,

Tribunalul Prahova a avut în vedere situația concursului de infracțiuni în

speță, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani

închisoare.

Însă acest aspect nu modifică

cu nimic pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată drept

consecință a revocării suspendării condiționate a executării pedepsei de un an

și 6 luni închisoare, aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 1472 din 5

iunie 2003 a Judecătoriei Ploiești.

Înalta Curte constată că in

stanța de apel, în mod corect a apreciat că neconcordanța între minută și

dispozitivul hotărârii de la fond este o simplă eroare materială potrivit art.

195 C. proc. pen., ce poate fi îndreptată de prima instanță, întrucât pe

situația de fapt s-au reținut în mod evident că inculpatul a săvârșit 2 fapte

de tâlhărie asupra a două părți vătămate: T.E.C. și S.R., dar în aceeași zi, 5

iunie 2004.

Cât privește cea de-a doua

critică a deciziei apelate, respectiv reindividualizarea pedepsei aplicate

inculpatului, în cauză au fost administrate toate probele necesare aflării

adevărului care au fost complet și just apreciate, situația de fapt fiind

corect reținută, iar încadrarea juridică dată faptelor este legală.

Pericolul social ridicat al

faptelor săvârșite (două tâlhării comise asupra a două părți vătămate, minori),

precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului ce a mai săvârșit

anterior și alte fapte de natură penală, justifică tratamentul sancționator aplicat

și nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea sa.

În conformitate cu

prevederile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Se va deduce din pedeapsa

aplicată reținerea și arestarea preventivă de la 3 martie 2003 la 3 aprilie

2003 și de la 5 iunie 2004 la 16 decembrie 2004.

Recurentul, în baza art. 192

C. proc. pen., va fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul I.A.F. împotriva deciziei penale nr. 439 din 11

octombrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 3 mai 2003 la 3

aprilie 2003 și de la 5 iunie 2004 la 16 decembrie 2004.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 decembrie 2004.