ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2197/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2197/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 333 din 9 aprilie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondate, cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpații: O.T. din art. 26, raportat la art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în art. 221 alin. (1) C. pen.; R.L.C. și D.A., din art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în art. 221 alin. (1) C. pen.; N.I. din art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în art. 221 alin. (1) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-au admis cererile de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentanta Ministerului Public și inculpați:
- pentru inculpații B.D. și C.M. din art. 221, raportat la art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., în art. 221 alin. (1) C. pen.;
- pentru inculpatul B.N. din art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., în art. 221 alin. (1) C. pen.;
- pentru inculpații C.O., D.G., C.G., T.G., I.C., G.I., I.O. și I.M. din art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., și pentru inculpatul A.R. din art. 221 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen. și alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 221 alin. (1) C. pen.
- pentru M.I. din art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen. și alin. (2) C. pen., în art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen.;
- pentru V.D., din art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen. și alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
- pentru K.Z., din art. 221 alin. (1) C. pen., raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., în art. 221 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- pentru D.I., din art. 221 alin. (2) C. pen., raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., în art. 221 alin. (1) C. pen.;
- pentru P.D., V.G., N.G., din art. 211 alin. (1), raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., în art. 221 alin. (1) C. pen.
În baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., i-a condamnat pe inculpații:
- C.O. la pedeapsa de 5 ani închisoare;
- D.G. la pedeapsa de 5 ani închisoare;
- C.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare;
-T.G. la pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare;
- G.I. la pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare:
- I.C. la pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare;
- I.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare;
- I.O. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare;
- V.D. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare;
- C.G. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare;
- V.C. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare;
În baza art. 26, raportat la art. 208 – art. 209 lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A.R. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 221 alin. (1) C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul O.T. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., i-a condamnat pe inculpații:
- M.I. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare;
- R.L.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare;
- D.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare;
- N.I. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare;
În baza art. 221 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B.N. la pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 81 și art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 – art. 84 C. pen.
În baza art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul K.Z. la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 221 alin. (1) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 86
4
C. pen. și art. 83 C. pen., a revocat beneficiul suspendării executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 250/1997 a Tribunalului Prahova și a dispus executarea acesteia alături de pedepsele aplicate prin prezenta urmând ca inculpatul să execute pedepsele de 6 ani și 6 luni închisoare și 4 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.
În baza art. 221 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpații:
- D.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare:
- B.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare;
- C.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare;
- P.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare;
- V.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare;
- N.G. la pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 81 și art. 82 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru următorii inculpați:
- O.T. (pedeapsa de 3 ani închisoare);
- R.L.C. (pedeapsa de 3 ani închisoare);
- D.A. (pedeapsa de 3 ani închisoare) pe câte un termen de încercare de 5 ani.
Pentru inculpații:
- D.I. (pedeapsa de 2 ani închisoare);
- B.D. (pedeapsa de 2 ani închisoare);
- C.M. (pedeapsa de 2 ani închisoare);
- P.D. (pedeapsa de 2 ani închisoare;
- V.G. (pedeapsa de 2 ani închisoare; pe câte un termen de 4 ani.
Pentru inculpații:
- N.G. (pedeapsa de un an închisoare) pe un termen de încercare de 3 ani.
Atrage atenția acestor inculpați asupra dispozițiilor art. 83 – art. 84 C. pen.
În baza art. 86
1
și art. 86
2
C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru inculpații:
- C.G. (pedeapsa de 4 ani închisoare) pe un termen de încercare de 8 ani, instanța stabilind un interval de timp de 4 ani;
- T.G. (pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare);
- G.I. (pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare);
- I.C. (pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare); pe un termen de încercare de 7 ani și 10 luni, instanța stabilind un interval de timp de 4 ani.
- C.G. (pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare),
- V.C. (pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare);
- M.I. (pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare);
- M.I. (pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare);
- N.I. (pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare); pe un termen de încercare de 6 ani și 6 luni stabilind un interval de timp de 3 ani.
În baza art. 86
3
C. pen. și art. 11 din O.G. nr. 92/2000 pe durata termenului de încercare, inculpații se vor supune următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la organul desemnat cu supravegherea inculpaților și anume serviciul de reintegrare socială a infractorilor din raza de domiciliu; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă.
S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., privind pedepsele accesorii pentru inculpații: C.O., D.G., I.M., I.O., V.D., pe lângă pedepsele aplicate.
În baza art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepselor aplicate inculpaților durata prevenției: C.O. de la 8 ianuarie 1999 la 16 iunie 1999; D.G. de la 5 ianuarie 1999 la 16 iulie 1999; C.G. de la 7 ianuarie 1999 la 21 iunie 1999; T.G. de la 8 ianuarie 1999 la 12 martie 1999; G.I. de la 8 ianuarie 1999 la 2 aprilie 1999; I.C. de la 8 ianuarie 1999 la 26 mai 1999; I.M. de la 7 ianuarie 1999 la 16 iunie 1999; I.O. de la 7 ianuarie 1999 la 16 iunie 1999; M.I. de la 8 octombrie 1999 la 16 iunie 1999; V.D. de la 10 ianuarie 1999 la 21 iunie 1999; O.T. de la 14 ianuarie 1999 la 21 mai 1999; A.R. de la 8 ianuarie 1999 la 16 iunie 1999.
S-a luat act că SC M. SA nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea sumelor de bani de la inculpații: D.G. – 14 milioane lei; C.O. – 7.500.000 lei; A.R. – 2.500.000 lei; D.G. – 12 milioane lei; C.G. – 11 milioane lei; I.M. – 6 milioane lei; I.O. – 3 milioane lei; A.R. – 3 milioane lei; V.D. – 3 milioane lei; M.I. – 15 milioane lei; I.C. – 5 milioane lei, 2 milioane lei; B.N. – 1.500.000 lei sumă consemnată la C.E.C. cu chitanța 423002/1999; M.I. – 6 milioane lei; N.G. – 3 milioane lei, C.G. și V.C. – câte 2.025.000 lei.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpații C.G. și V.C. bunurile ridicate și aflate la Camera de corpuri delicte a I.P.T. București conform dovezii seria B nr. 017602 și dovezii seria B nr. 018603;
În baza art. 118 lit. b) C. pen., confiscă de la următorii inculpați bunurile depuse la Camera de Corpuri delicte a I.P.T. București; T.G. – telefon Nokia 6110 și accesoriile ridicate conform dovezii B nr. 17645; O.T. – telefon Motorola și accesoriile; I.O. – telefon mobil Motorola; Nokia 6110 și acumulatori pentru rețea; D.G. – telefon Nokia 6110 și accesoriile ridicate.
Dispune restituirea următoarelor bunuri ce nu sunt corpuri delicte către următorii inculpați: T.G. – telefon mobil Motorola D 460; I.C. – module microprocesoare pentru calculator; V.D. – TV Samsung depus cu dovada B 017604; C.O. – telefon mobil Alcatel și compact disc; D.G. – telefon mobil Motorola D 520 cu acumulator ridicat conform dovezii B 17639.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., confiscă de la cumpărătorii de bună credință: P.M., V.R., I.G., bunurile ridicate și depuse la Camera de Corpuri delicte a I.P.T. București.
A dispus restituirea către cumpărătorii de bună credință N.D. și M.R. a bunurilor ridicate și depuse la Camera de corpuri delicte conform dovezilor B 17643 și 17644.
În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a obligat în solidar următorii inculpați: C.O. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL; A.R. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL; I.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL; D.G. în solidar cu partea responsabilă civilmente G.G.R. SRL; B.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente G.G.R. SRL; C.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente G.G.R. SRL; V.G. în solidar cu partea responsabilă civilmente G.G.R. SRL; P.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL, acesta din urmă în limita echivalentului în lei a sumei de 1100 dolari S.U.A.;
A luat act că prejudiciul a fost parțial acoperit prin restituirea a 3 telefoane Nokia 8810.
În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a obligat în solidar pe inculpații: C.O. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL; D.G. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL; C.G. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL; G.I., V.D., I.O. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F.M.R. SRL.
- I.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL la plata echivalentului în lei a sumei de 55.000 mărci germane calculați în Euro la data trecerii la moneda unică către partea civilă SC T. SA.
Obligă în solidar următorii inculpați: C.G., T.G., V.D., I.O., I.M., A.R., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL; G.I., D.G. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL; K.Z., D.I., acesta din urmă în limita sumei de 5 milioane lei obținută din săvârșirea infracțiunii; la plata echivalentului în lei a sumei de 66.000 mărci germane.
Obligă în solidar pe următorii inculpați: C.O., T.G., I.O., C.G., V.D., D.G., I.M., A.R. în solidar și partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL la plata sumei de 29.703.865 lei către partea civilă SC R.C.I. SRL.
S-a luat act că nu s-au constituit părți civile cumpărătorii de bună credință: C.G., N.D., I.G., P.M., T.M., G.T.I.
A fost obligat inculpatul K.Z. la plata echivalentului în lei a sumei de 1200 dolari S.U.A. calculată la cursul de schimb valutar de la data executării, către partea civilă V.B.
A fost respinsă acțiunea civilă a părților U.L., H.S., V.R. și R.B., ca inadmisibilă.
S-a luat act că partea vătămată B.D. nu s-a constituit parte civilă.
A obligat inculpatul I.O. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL la 4 milioane lei către partea civilă C.A.
A fost obligat inculpatul I.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL la plata sumei de 12 milioane lei către partea civilă C.A.
Au fost obligați în solidar inculpații V.C. și C.G., în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL la plata echivalentului în lei a sumei de 190 dolari S.U.A. calculat la cursul de schimb B.N.R. de la data executării către partea civilă M.M.
S-a dispus restituirea sumei de un milion lei din cea de 4 milioane lei către inculpatul N.G.; suma de 4 milioane lei către inculpatul N.I. și suma de 2.300.000 lei din cea de 8.300.000 lei către inculpatul M.I.
Au fost menținute sechestrele asiguratorii instituite pe bunurile mobile și imobile și indisponibilizarea sumelor de bani ridicate de la inculpații T.G.; C.O.; C.G.; B.D. V.D.; G.I.; D.I. chitanța C.E.C. 423002/1999/40/6/000020 și chitanța C.E.C. 432002/1999/000050; C.M. chitanța C.E.C. 423002/1999; V.G. – chitanța C.E.C. 423002/1999; P.D.; V.C.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpatul C.O. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat; D.G. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL la plata sumei de 2 milioane lei cheltuieli judiciare către stat; C.G. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL la 2 milioane lei cheltuieli judiciare către stat; T.G. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL la 2 milioane lei cheltuieli judiciare către stat; G.I. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F.M.R. SRL la plata sumei de 1.800.000 lei cheltuieli judiciare către stat; I.C. la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat; I.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL la plata sumei de 2 milioane lei cheltuieli judiciare către stat; I.O. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL la plata sumei de 2 milioane lei cheltuieli judiciare către stat; A.R. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL la plata sumei de 2 milioane lei cheltuieli judiciare către stat; M.I. la plata sumei de un milion lei cheltuieli judiciare statului; V.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL la plata sumei de 2 milioane lei cheltuieli judiciare către stat; O.T. la plata sumei de un milion lei cheltuieli judiciare către stat; M.I. la plata sumei de un milion lei cheltuieli judiciare către stat; R.L.C. la plata sumei de un milion lei cheltuieli judiciare către stat; D.A. la plata sumei de un milion lei cheltuieli judiciare către stat; B.N. la plata sumei de un milion lei cheltuieli judiciare către stat; C.G. la plata sumei de un milion lei cheltuieli judiciare către stat; V.C. la plata sumei de un milion lei cheltuieli judiciare către stat; K.Z. la plata sumei de un milion lei cheltuieli judiciare către stat; D.I. la plata sumei de un milion lei cheltuieli judiciare către stat; B.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL la plata sumei de un milion lei cheltuieli judiciare către stat; C.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL la plata sumei de un milion lei cheltuieli judiciare către stat; P.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL la plata sumei de un milion lei cheltuieli judiciare către stat; V.G. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC G.G.R. SRL la plata sumei de un milion lei cheltuieli judiciare către stat; N.I. la plata sumei de un milion lei cheltuieli judiciare către stat; N.G. la plata sumei de un milion lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariu avocat oficiu în cuantum de 450.000 lei va fi suportat din fondul Ministerului Justiției și este inclus în suma datorată cu titlu de cheltuieli judiciare către stat pentru următorii inculpați: A.R., T.G., C.G., M.I., K.Z., V.G., D.A., V.C., B.D., B.N., I.M. și I.O.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În cursul anului 1998, în perioada martie - decembrie, inculpații profitând de faptul că erau angajați ai unor societăți comerciale, ce deserveau A.I.O., asigurând paza și transportul bagajelor călătorilor și mărfurilor, în repetate rânduri, după o înțelegere prealabilă au sustras bunuri din coletele de marfă destinate unor societăți de telefonie mobilă din România, precum și mai multe colete cu ceasuri, cauzând un prejudiciu total de 121.000 mărci germane și 438.547.191 lei.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel procurorul, inculpații C.O., D.G., C.G., T.G., G.I., I.C., C.G., V.C., M.I., O.T., M.I., R.L.C., D.A., N.I., A.R., B.N., B.D., C.V., I.O., I.M., N.G., P.D., V.G. și V.D. și intimata parte responsabilă civilmente SC F.M.R. SRL și SC G.G.R. SRL.
În apelul său, parchetul a criticat soluția fondului pentru nelegalitate: - omisiunea aplicării măsurii de siguranță prevăzută de art. 116 C. pen., față de inculpații D.G., I.M., A.R. și K.Z. și pentru netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate pentru 14 inculpați expres menționați în adresa de declarare în termen a apelului nr. 1934/III/2/2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București din 19 aprilie 2002 și anume: C.O., D.G., C.G., T.G., G.I., I.C., C.G., V.C., M.I., O.T., M.I., R.L.C., D.A. și N.I., în sensul majorării pedepselor aplicate acestora, deci pedepse severe, iar ca modalitate de executare a acestora detenția astfel încât pedeapsa să-și atingă dublul scop preventiv sancționator (art. 52 C. pen.).
Potrivit art. 116 C. pen., instanța de fond în raport de infracțiunile săvârșite, de pericolul grav ce-l prezintă pentru societate trebuia să aplice inculpaților D.G., I.M., A.R. și K.Z., , măsura de siguranță a interzicerii acestora de a se afla în municipiul București pe o anumită perioadă.
Apelurile declarate de inculpații C.O. și D.G., vizează aspecte de nelegalitate constând în: - nulitatea absolută a urmăririi penale, întrucât nu a fost chemat la parchet pentru a i se aduce la cunoștință noua încadrare juridică din art. 208 – art. 209 lit. a), e) și g) C. pen., în art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; omisiunea introducerii în cauză a transportatorilor aerieni în calitate de părți responsabile civilmente și a părții civile N.C. și F.M.I., urmare a convențiilor internaționale privind transporturile internaționale aeriene (Ordinul nr. 29/1997) cu atât mai mult cu cât M. SA a comunicat instanței de fond că și-a recuperat prejudiciul de 71.782.200 lei și, respectiv, 131.951.400 lei de la firma de asigurare F.M., iar în contractul de asigurare se stipulează că firma N.C., răspunde de aparatele telefonice exportate până la predarea efectivă către destinatar; și netemeinicia pedepsei aplicate fiecăruia, în sensul că nu s-a acordat eficiență mai mare dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen.
În apelurile declarate inculpații I.M. și I.O. au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat în aceea de tăinuire întrucât ei au primit și nu au avut intenția de a sustrage telefoane mobile, iar în subsidiar au solicitat redozarea pedepselor aplicate fiecăruia și schimbarea modalității de executare a acesteia.
În ceea ce privește apelurile declarate de inculpații V.D. și A.R., aceștia au criticat soluția instanței de fond pentru nelegalitate solicitând primul achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat (fapta din 22 întrucât se afla internat în spital la acea dată), iar inculpatul A.R. schimbarea încadrării juridice din complicitate la săvârșirea infracțiunii de furt calificat în săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen., cu reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 86
3
alin. (1) lit. a) – d) C. pen., pe durata termenului de încercare condamnații trebuie a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la alte organe stabilite de instanță;
b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Apelurile declarate de inculpații C.G., T.G., G.I., I.C., M.I., O.T., M.I., R.L.C., D.A., N.I., B.D., C.M., N.G., P.D., V.G., V.C., B.N. și C.G. au vizat redozarea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege, ridicarea sechestrului asigurător.
În ceea ce privește apelurile declarate de părțile responsabile civilmente SC F.M.R. SRL și SC G.G.R. SRL care au criticat soluția instanței de fond pentru nelegalitate constând în aceea că, în mod greșit au fost obligate în solidar la plata unor sume în conformitate cu dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ., atâta vreme cât lor le sunt aplicabile nu dispozițiile din legea română ci acele prevederi din Convenția de la Varșovia din 1929 ratificată de România prin Decretul-Lege nr. 1213/1931 și Codul aerian.
Prin decizia penală nr. 865 din 23 decembrie2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații C.O., D.G., I.O., I.M., V.D. și A.R. împotriva sentinței penale nr. 333 din 4 aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.
A desființat parțial sentința și în fond:
A redus pedepsele aplicate inculpaților, după cum urmează:
- pentru inculpatul C.O. de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare;
- pentru inculpatul D.G. de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare;
- pentru inculpatul I.O. de la 4 ani și 6 luni închisoare la 4 ani închisoare;
- pentru inculpatul I.M. de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare;
- pentru inculpatul V.D. de la 4 ani și 6 luni închisoare la 4 ani închisoare.
A descontopit pedepsele aplicate inculpatului A.R. în pedepsele componente.
A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 – art. 209 lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa 3 ani închisoare.
Înlătură aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen., pentru toți acești inculpați.
În baza art. 86
1
și art. 86
2
C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate acestor inculpați pe un termen de încercare de 7 ani, pentru inculpații C.O., D.G., I.O., I.M., V.D. și 3 ani pentru inculpatul A.R.
A pus în vedere inculpaților prevederile art. 86
4
și art. 86
5
C. pen.
În baza art. 86
3
C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpații se vor supune măsurilor de supraveghere prevăzute de acest text.
În baza art. 116 C. pen., a interzis inculpaților D.G., I.M., A.R. și K.Z., dreptul de a se afla în municipiul București pe 2 ani.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații C.G., T.G., G.I., I.C., M.I., O.T., M.I., R.L.C., D.A., N.I., B.D., C.V.M., N.G., P.D., V.G., V.C., B.N., C.G.
A obligat pe inculpații V.C. și B.N. la câte 950.000 lei cheltuieli judiciare statului din care câte 450.000 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției și pe ceilalți apelanți inculpați la câte 500.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Împotriva deciziei penale sus-menționate, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, inculpații B.N., B.D., C.V.M., C.O., D.G., T.G., G.I., I.C., I.M., I.O., V.D., M.I., O.T., M.I., R.L.C., D.A. și N.I. și partea responsabilă civilmente SC F.M.R. SRL.
Procurorul a solicitat admiterea recursului, considerând hotărârile pronunțate ca nelegale cu privire la greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților O.T., R.L.C. și D.A. și greșita calculare a termenului de încercare de 3 ani, reținut pentru inculpatul A.R.
S-a extins în timpul ședinței de judecată recursul declarat cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002 față de inculpații B.N. și C.V.M.
Inculpații N.I., R.L.C. și D.A. au cerut schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt în cea de temeinicie și aplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Inculpații C.O., D.G., T.G., G.I., I.M., I.O., V.D., M.I. C.V. și B.D. au solicitat menținerea hotărârilor pronunțate.
Inculpatul I.C. a solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2), iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Inculpații M.I. și O.T. au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.
Inculpatul B.N. a cerut achitarea sa în baza dispozițiilor art. 11 alin. (2) lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Recurenta parte responsabilă civilmente a cerut obligarea sa în solidar numai cu inculpatul G.I.
Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpații B.N., B.D. și C.V.M. sunt întemeiate, iar recursurile inculpaților C.O., D.G., T.G., G.I., I.C., I.M., I.O., V.D., M.I., O.T., M.I., R.L.C., D.A. și N.I. și al părții responsabile civilmente SC F.M.R. SRL sunt neîntemeiate.
Din examinarea probelor și lucrărilor dosarului se constată că atât organele de urmărire penală cât și instanțele de judecată, exercitând rol activ au administrat probele necesare clarificării cauzei sub toate aspectele.
Hotărârile nu sunt criticabile sub aspectul individualizării pedepselor stabilite, acestea făcându-se cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., instanțele acordând semnificația cuvenită unor împrejurări care atenuează răspunderea penală, resocializarea inculpaților putând fi realizată prin suspendarea executării pedepselor aplicate.
Recursurile sunt fondate numai în ceea ce privește incidența Legii nr. 543/2002 referitor la grațierea unor pedepse.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni coroborat cu art. 8 din aceeași lege, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 18/2003 se grațiază în întregime pedepsele cu închisoarea până la 5 ani inclusiv, precum și pedepsele cu amenda aplicate de instanțele de judecată faptelor comise până la data de 4 octombrie 2002.
Așadar, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1 din Legea nr. 543/2002 și în consecință urmează a se constata că pedepsele aplicate, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 221 alin. (1) C. pen., de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului A.R., de câte 2 ani închisoare, aplicate inculpaților B.N., D.I., B.D., C.V.M., P.D. și V.G. și de un an închisoare aplicată inculpatului N.G. sunt grațiate.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate, dispunându-se conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpații B.N., B.D. și C.V.M. împotriva deciziei penale nr. 865 din 23 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală.
Extinde efectele recursurilor declarate de cei trei inculpați și față de inculpații A.R., D.I., V.G., P.D. și N.G.
Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 333 din 9 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la omisiunea grațierii pedepselor aplicate celor 8 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire, prevăzute și pedepsite de art. 221 alin. (1) C. pen.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului A.R. în pedepsele componente.
Constată grațiată integral și condiționat conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată acestui inculpat pentru infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen.
Menține suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată aceluiași inculpat, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 și art. 209 lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, constată grațiate integral și condiționat pedepsele de câte 2 ani închisoare, aplicate inculpaților B.N., D.I., B.D., C.V.M., P.D. și V.G., cât și pedeapsa de un an închisoare, aplicată inculpatului N.G., pentru infracțiunile de tăinuire, prevăzute de art. 221 alin. (1) C. pen., reținute în sarcina acestuia.
Atrage atenția celor 8 inculpați asupra prevederilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor pronunțate.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.O., D.G., T.G., G.I., I.C., I.M., I.O., V.D., M.I.,O.T., M.I., R.L.C., D.A. și N.I., cât și al părții responsabile civilmente SC F.M.R. SRL, împotriva deciziei penale sus-menționate.
Obligă pe recurenții inculpați la plata sumelor de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpații B.D. și C.V.M. și la sumele de câte 400.000 lei reprezentând onorariul de apărător din oficiu ce vor fi avansate din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 31 martie 2005.