ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1149/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1149/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 276/ S din 30

octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr.

8751/62/2012 s-au dispus următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost

schimbată încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracțiunea de

omor calificat prevăzut de art. 174 și

175

lit. i) C. pen., în infracțiunea de omor simplu prevăzută de art. 174 alin. (1)

C. pen.

În baza art. 174 alin. (1) C. pen.,

s-a dispus condamnarea inculpatului G.T.I. la pedeapsa de 14 ani închisoare și

5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b)

C. pen., pentru comiterea infracțiunii de omor.

S-a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., din pedeapsa

aplicată inculpatului a fost dedusă perioada reținerii și arestării preventive

începând cu data de 6 august 2012 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului G.T.

În baza art. 7

din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice

de la inculpat în vederea introducerii

profilului său genetic în sistemul național de

date genetice judiciare, prelevarea urmând a se realiza la eliberarea

din penitenciar.

S-a constatat că persoana vătămată M.A.G.

nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 189 și 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.600 lei cheltuieli judiciare, din

care suma de 600 lei reprezenta onorariul avocatului oficiu pentru fond și

urmărire penală.

Pentru a pronunța această sentință

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În perioada premergătoare incidentului,

respectiv 21 iulie 2012 - 28 iulie 2012, între inculpatul G.T.I. și victima M.G.

a avut loc un conflict deoarece acesta din urmă refuzase să-i dea inculpatului

carul patronului N.I.C. pentru a-și rezolva o problemă personală.

În ziua de Sâmbătă, 28 iulie 2012, M.G.

a fost dus de către C.S.A. la locuința sa din Mercheașa și întrucât acuza

dureri la picioare, a rămas acasă o săptămână.

Cu o zi înainte de incident, fiul

patronului, martorul C.S.A. s-a deplasat la locuința victimei, stabilind ca a

doua zi să o lase la locul de muncă.

Sâmbătă, în data de 4 august 2012,

martorul C.S.A. a „transportat victima la stână, cu această ocazie constatând

că se afla în stare de ebrietate”.

La stână, M.G. a participat la mulsul

oilor însă, din cauza stării de ebrietate, a căzut de pe scăunelul de muls,

motiv pentru care a fost înlocuit de către inculpatul G.T.I. La stână, alături

de inculpat, victimă și martorul C.S.A. se mai aflau numiții C.I., N.V. și G.C.

(fratele inculpatului); cu excepția martorului C.S., toate persoanele prezente

la stână la mulsul oilor au continuat să consume băuturi alcoolice, împrejurare

în care victima și-a manifestat dorința de a nu mai rămâne la stână.

În jurul orelor. 14.30, după mulsul

oilor, martorul C.S.A. a luat laptele și a plecat, iar M.G. a rămas la stână

împreună cu ceilalți ciobani, fiecare mergând la coliba sa pentru a se odihni.

După ce s-a trezit, victima și-a strâns lucrurile și a plecat către locuința sa

din satul Mercheașa; inculpatul G.T., care a observat plecarea victimei, l-a

anunțat pe N.V., iar acesta din urmă l-a sunat pe C.S.A. pentru a-l informa.

În jurul orelor 15.00, martorul N.V. și

inculpatul au plecat cu oile la apă, fiecare urmând un alt drum, în direcții

opuse; astfel, martorul N.V. a coborât la apă cu cârdul său, în V., iar

inculpatul G.T.I. a plecat în zona cu stejari denumită de localnici „C. Aici

inculpatul s-a întâlnit cu victima căreia i-a reproșat că a plecat de la stână

fără acordul patronului; inculpatul a susținut că ambii s-au jignit reciproc,

iar victima l-ar fi apucat de haine cu intenția de a-l lovi. Datorită situației

create, dată fiind și starea de ebrietate în care ambii se găseau, inculpatul

și victima s-au agresat fizic, împrejurare în care tricoul roșu cu care era

îmbrăcat inculpatul s-a rupt în zona mânecii drepte. În aceste împrejurări și fiind

deranjat de atitudinea victimei, inculpatul G.T.I. s-a enervat și l-a lovit pe

M.G. cu pumnul în zona capului, a tâmplei, victima căzând lângă un copac.

Inculpatul G.T.I. a continuat să

lovească victima în mod repetat și violent cu pumnii și picioarele în zona

toraco - abdominală, dar și în zona capului. În urma loviturilor primite

victima a suferit mai multe leziuni care au condus la decesul acesteia.

După ce a abandonat victima în stare

de inconștiență, inculpatul și-a continuat activitățile curente, a mers eu oile

la păscut, iar la ora 19.00, s-a întâlnit cu fratele său, G.C. și cu ceilalți

doi ciobani de la stână cărora le-a spus că l-a bătut pe M.G. care a vrut să-i

dea o palmă și pentru că „a avut ciudă pe el de atunci, cu calul”.

În jurul orelor 21.00, inculpatul a

coborât în sat cu căruța fratelui său, G.N., împreună cu sora acestora, G. În

drumul spre casă, inculpatul și sora sa au trecut prin locul în care victima

era căzută, s-au apropiat de M.G. și nu și-au dat seama la acel moment dacă

acesta era sau nu decedat, dar inculpatul s-a gândit că este posibil să fi

murit sau să fie în comă, însă nu a făcut nimic în acest sens.

Ajuns acasă, inculpatul G.T.l. s-a

spălat, și-a schimbat tricoul rupt și a plecat la martorul O.C. pentru a face

rost de bani, apoi în jurul orelor 24.00, a revenit la stână unde i-a întâlnit

pe martorii N.V., C.l. și G.C. și de comun acord cu aceștia au mers în locul

unde G.T.l. știa că-l abandonase pe M.G., pentru a verifica dacă mai trăiește.

După ce martorul C.l. a constatat că victima decedase, l-a sunat pe șeful

stânei, N.I.C. și împreună au hotărât să anunțe fapta organelor de poliție abia

dimineața.

Inculpatul G.T.l. s-a speriat de ceea

ce se întâmplase și pentru că nu dorea să fie încarcerat, a fugit în pădure;

acesta a stat ascuns pe raza comunei Racoș, județul Brașov, din noaptea de 04

august 2012 până în data de 06 august 2012, în jurul orei 17.00, când a fost

prins de organele de poliție.

S-a mai reținut că inculpatul a

recunoscut fapta încă din faza urmăririi penale, însă a menționat că incidentul

a fost generat de victimă care l-ar fi lovit cu palmele peste față sau că ar fi

încercat să-l doboare.

Având însă în vedere declarațiile

martorilor audiați în cauză, C.S., N.V., G.C., din care a rezultat că victima

se afla într-o evidentă stare de ebrietate încă de la momentul sosirii la stână

(a căzut de pe scaun în timp ce mulgea oile și a continuat să consume băuturi

alcoolice) și dat fiind faptul că inculpatul a fost cel care la momentul întâlnirii

cu victima i-a reproșat acesteia că plecase de la locul de muncă, prima

instanță a constatat că cel care a început conflictul a fost inculpatul, iar nu

victima.

De asemenea, s-a constatat că victima

a fost agresată extrem de violent, în timp ce inculpatul nu a prezentat urme de

lovituri vizibile la momentul arestării preventive.

Astfel, potrivit, concluziilor

raportului de expertiză medico - legală nr. 2190/ E din 07 august 2012 al S.J.M.L.

Brașov, inculpatul G.T.l. nu a prezentat semne de violență pe cap, corp și

membre; în aceleași timp, potrivit raportului de autopsie medico-legală nr.

288/ AUT din 06 august 2012 al S.J.M.L. Brașov, pe cadavrul victimei nu s-au

constatat leziuni de autoapărare. Ca urmare, s-a apreciat că acest din urmă act

relevă faptul că victima nu a opus rezistență în momentul agresiunii sale,

fiind lovită de inculpat cel mai probabil și după ce a căzut. lângă copac.

Astfel s-a constatat că dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., nu pot fi

reținute în cauză.

Inculpatul, prin apărările pe care și

le-a făcut în cursul urmăririi penale, a încercat în fapt să minimizeze fapta

comisă și să inducă ideea că victima este cea care a declanșat conflictul,

aspect care nu a fost reținut de către instanță.

La primul termen de judecată

inculpatul a învederat că dorește aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.; față de precizările făcute în instanță în sensul că și alte

persoane ar fi agresat victima după sine, instanța a constatat că în fapt

inculpatul a recunoscut fapta și a dorit să beneficieze de o reducere de

pedeapsă.

Astfel, inculpatul a susținut că

„lumea vorbește în sat” că și alte persoane ar fi

agresat victima, indicând pe martorul C.J. printre posibilii agresori.

Fiind audiați în

cauză, martorii N.V., C.S., C.

I.,

G.C., P.C., N.I.C. au învederat că nu au cunoștință ca alte persoane să fi

agresat victima. În acest sens s-a reținut că deși modalitatea în care martorii

audiați au aflat de comiterea faptei și au înțeles să anunțe organele judiciare

determină suspiciuni cu privire la moralitatea acestora, aceste suspiciuni nu

se pot circumscrie unor învinuiri în cauză, împrejurarea că victima a fost

lăsată pe câmp de inculpat sau de persoanele care au aflat despre incident relevând

faptul că nu doar inculpatul s-a speriat de situația creată, ci și

martorii anterior menționați. Raportat însă la

materialul probatoriu administrat în

cauză, s-a constatat că nu există

probe care să dovedească împrejurarea că victima ar fi fost agresată și de alte

persoane în afara inculpatului.

S-a mai reținut

că pe corpul victimei, la autopsiere, s-au constatat multiple

semne de violență la nivelul capului

(la nivelul piramidei nazale, a buzelor, a obrajilor, sprâncenelor, ochilor,

urechilor), a coloanei cervicale, a abdomenului superior și inferior. În urma

examinării victimei s-a stabilit că aceasta prezenta plăgi contuze sprâncenos

stâng și conduct auditiv extern stâng, hematom orbitopalpebral

stâng, multiple echimoze pe torace și membre,

multiple hematoame epicraniene și în

mușchii

temporali, hematom laterocervical stâng, hemoragie meningee temporal

bilateral,

edem cerebral, fracturi costale bilateral, disjunctie sterno-claviculară

dreaptă, hemotorax stâng, contuzie pulmonară stângă, rupturi hepatice;

hernoperitoneu, infiltrat sanguin pedicul splenic

și perirenal stâng, concluzionându-se că moartea victimei s-a datorat

politraumatismul crânio-toraco-âbdominal cu hemoragie meningee, multiple

fracturi costale și rupturi de organe interne

.

În raport de toate aceste elemente s-a

concluzionat că inculpatul a agresat victima în mod violent, cu intenția

indirectă de a o ucide, reținându-se că poziția subiectivă a inculpatului este

confirmată și de atitudinea acestuia de a lăsa victima căzută, iar ulterior de

a se întoarce la locul faptei fără însă a fi interesat de situația

victimei, aspecte care relevă faptul că

inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și

deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.

Totodată instanța a constatat că fapta

a fost comisă pe o pășune, loc care prin natura șl destinația sa nu este

accesibil publicului în permanență.

În acest sens ș-a reținut că pășunea

este un spațiu deschis, fără limitări evidente, în care pot pătrunde mai multe

persoane (cu sau fără animale), așa cum este și locul împădurit, pădurea,

creasta muntelui, islazul etc. Or, spațiul deschis pe care pot pătrunde mai

multe persoane nu trebuie confundat cu locul public, loc creat sau destinat în

mod natural sau normal publicului, spațiu delimitat sau

delimitabil (cum este strada, spațiul dintre blocuri etc.), motiv

pentru care s-a dispus

potrivit art. 334 C. proc. pen., schimbarea

încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a

inculpatului din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1),

art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de omor simplu prevăzută de art. 174

alin. (1) C. pen.

La individualizarea judiciară a

pedepsei instanța a avut în vedere limitele de

pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de omor simplu, modalitatea

și împrejurările comiterii faptei, dar și persoana inculpatului.

S-a constatat astfel că fapta a fost

comisă pe fondul unui conflict anterior între victimă și inculpat și că reacția

inculpatului a fost exagerată în raport cu

situația

victimei care se afla într-o stare avansată de ebrietate.

S-a mai reținut că inculpatul a

aplicat lovituri multiple unei persoane cunoscute care nu a putut reacționa

atacurilor sale, iar după agresarea acesteia nu a

încercat să anunțe autoritățile pentru a i se acorda ajutor medical.

Sub acest ultim

aspect s-a evidențiat aspectul că fapta s-a produs într-o zonă

care nu este ușor accesibilă

publicului astfel încât exista posibilitatea ca trupul-

victimei să nu fie identificat sau chiar să fie mutilat de animalele

din zonă.

Totodată, au

fost avute în vedere concluziile referatului de evaluare întocmit

de Serviciul de Probațiune de pe lângă

Tribunalul Brașov în sensul că evoluția

;

comportamentală a

inculpatului poate, fi direcționată pozitiv, dezirabil social, dacă pe

parcursul executării pedepsei va participa la programe care să urmărească

dobândirea controlului asupra propriului comportament, respectiv

conștientizarea consecințelor consumului de alcool.

S-a mai reținut că inculpatul, în

vârstă de 33 de ani, cunoscut cu antecedente penale, a adoptat o atitudine

sinceră în cursul procesului penal, recunoscând și regretând comiterea faptei.

Deopotrivă, s-a reținut că inculpatul

nu este la primul contact cu legea penală, anterior suferind o condamnare pentru

o infracțiune de vătămare corporală, față de care s-a împlinit termenul de

reabilitare.

Pentru toate aceste considerente,

prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa de 14 ani închisoare și 5 ani

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a

teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor simplu

prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește starea de arest

preventiv a inculpatului s-a reținut că

acesta

a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, măsură procesuală

dispusă

conform dispozițiilor art. 149 C. proc. pen., după punerea în

mișcare a acțiunii penale și audierea inculpatului în prezența apărătorului

desemnat în cauză de către instanța competentă să pronunțe fondul pricinii.

S-a mai reținut că măsura arestării

preventive a făcut obiectul verificărilor ulterioare ale instanței potrivit

art. 300 și 300 C. proc. pen., fiind menținută conform art. 136 C. proc. pen.,

160 alin. (1) și (3) C. proc. pen., ca legală și temeinică.

Totodată, s-a constatat că măsura

arestării preventive a inculpatului este justificată nu numai de împrejurările

în care s-a comis fapta, reținute anterior de instanță, dar și în raport cu

soluția pronunțată în cauză, instanța constatând vinovăția inculpatului în

comiterea infracțiunii de omor. Așa fiind, s-a constatat că temeiurile avute în

vedere la momentul dispunerii măsurii preventive nu și-au

pierdut din intensitate, fiind confirmate de

însăși hotărârea de condamnare.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul a

criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei încadrări juridice

dată faptei susținând că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i) C.

pen., fapta fiind săvârșită în condițiile prevăzută de art. 152 lit. a) C. pen.

În acest sens s-a susținut că locul în

care s-a consumat infracțiunea este o pășune din vecinătatea satului Mercheașa,

corn. Homorod, din procesul-verbal de cercetare la fata locului rezultând că

acesta nu este delimitat de vreo construcție care să obtureze accesul celor

care ar dori să pătrundă în acel spațiu.

În calea sa de atac, inculpatul G.T.I.

a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei reținută în sarcina

acestuia din infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., în

infracțiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art.

183 C. pen., arătând că din materialul probator administrat în cauză rezultă că

întregul conflict iscat între inculpat și victimă a luat naștere urmare

comportamentului violent al victimei.

Cu ocazia audierii sale in apel,

inculpatul a precizat modul în care s-a generat conflictul, arătând că în

momentul în care s-a apropiat de victimă aceasta i-a

:

adresat

injurii și l-a acuzat că îl va suna pe patronul său pentru a-i spune că a

plecat de la stână în timpul programului.

A mai arătat că deși i-a spus că nu

are baterie la telefon și nu îi va spune nimic patronului, victima, care avea

în mână o secure, a ridicat-o deasupra capului, iar cu cealaltă mână l-a lovit

pe inculpat rupându-i tricoul pe care acesta îl purta. Inculpatul a ripostat,

iar victima a căzut; inculpatul a continuat să lovească victima cu picioarele,

în care avea cizme de cauciuc. După ce a aplicat loviturile, inculpatul a

plecat, moment în care a văzut că victima era conștientă, aceasta chiar

ridicându-se în picioare. Ulterior, inculpatul a revenit la stână unde le-a

relatat celorlalți ciobani despre conflictul avut cu victima, arătându-le

tricoul rupt.

A mai arătat inculpatul că dacă și-ar

fi dorit să suprime viața victimei nu s-ar fi întors să o caute și nici nu

le-ar fi spus celorlalți ciobani despre incident. Reprezentarea sa a fost aceea

că victima doarme în câmp, astfel cum se întâmpla deseori. Când a aflat de la

soția victimei că aceasta nu a ajuns acasă, s-a deplasat în căutarea acesteia,

ocazie cu care a constatat că era decedată.

De asemenea, inculpatul a criticat

hotărârea primei instanțe sub aspectul omisiunii reținerii incidenței în cauză

a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) și b) C. pen.

Cu ocazia soluționării cauzei în apel,

au fost ascultați în mod nemijlocit inculpatul G.T.I. și martora G.G.E.

Prin decizia penală nr. 26/ AP din 15

februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze

cu minori a fost admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă

Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 276/ S din 30 octombrie 2012

pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar penal nr. 8751/62/2012 care a fost

desființată sub aspectul încadrării juridice dată faptei și individualizării

pedepsei principale, iar în rejudecare în limitele menționate, în baza art. 174

și 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.T.I. la pedeapsa de 17

ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, menținându-se

în rest celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Prin aceeași hotărâre a fost respins,

ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.T.I. împotriva hotărârii primei

instanțe.

Totodată, s-a dedus în continuare din

pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive începând din data

de 30 octombrie 2012 la zi și s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului

G.T.I.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut, în esență, că de starea de fapt a fost just

stabilită de prima instanță, pe baza probatoriului administrat atât în cursul

urmăririi penale, cât și, nemijlocit, în, cadrul cercetării judecătorești, instanța

fondului a apreciat netemeinic că fapta inculpatului G.T.I. care la data de 4

august 2012, pe fondul unui conflict mai vechi, în timp ce se afla pe o pășune,

în locul numit „Copăcei din satul Mercheașa, corn. Homorod, jud. Brașov, cu

intenție, i-a aplicat victimei M.G., mai multe lovituri de mare intensitate cu

pumnii și picioarele în zona capului și în zona toraco-abdominală, care au

provocat decesul acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de omor simplu, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

În acest sens s-a reținut că potrivit

procesului-verbal de cercetare la fața locului, locul în care a fost găsit

cadavrul victimei se află la o distanță aproximativă de 1,5 km de stână, spre

satul Mercheașa, corn. Homorod, jud. Brașov și la aproximativ 200 metri în

partea dreaptă de drumul ce duce dinspre stână spre sat, în zona Copăcei.

Fotografiile efectuate cu același

prilej au relevat că zona menționată nu este împrejmuită, delimitată în vreun

fel în scopul restricționam accesului vreunei persoane în zonă.

S-a mai reținut că din declarațiile

date de inculpat a rezultat că locul în care a fost găsită victima decedată

este cel în care s-a desfășurat conflictul între cei doi, respectiv o pășune

care aparține satului, situată la aproximativ 1 km. de sat, unde „însă poate

veni orice pe acea pășune. Nu este îngrădită în vreun fel.

Totodată, s-a reținut că aceleași

caracteristici ale locului comiterii faptei au fost evidențiate și de martora

G.G.E.

Ca urmare, pornind de la definiția

dată de art. 152 lit. a) C. pen., faptei considerate ca fiind săvârșită în

public, atunci când a fost comisă într-un loc care, prin natura sau destinația

lui, este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o

persoană, s-a apreciat că pășunea comunală, fiind situată în proximitatea unei

așezări rurale montane, ai cărei locuitori au între îndeletnicirile obișnuite

și creșterea animalelor, ceea ce implică deplasări frecvente spre locurile în

care sunt exercitate aceste activități, este loc public, concluzionându-se în

acest sens că încadrarea juridică corectă a faptelor este cea dată prin

rechizitoriu, respectiv infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 și

175 lit. i) C. pen.

În fundamentarea acestei concluzii s-a

avut în vedere situația concretă a judecății, care, prin caracteristicile

anterior menționate, diferă de situațiile avute în vedere de prima instanță în

analiza pe care a efectuat-o pentru a conchide asupra încadrării faptei.

Totodată, s-a constatat că în mod

contrar celor susținute de inculpat, fapta acestuia nu constituie infracțiunea

de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cererea

acestuia de schimbare a încadrării juridice fiind neîntemeiată.

În argumentare s-a reținut că forma de

vinovăție cu care autorul acționează este deosebirea esențială între cele două

infracțiuni. Astfel, dacă omorul se comite cu intenție (directă sau indirectă),

infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte se săvârșește cu praeterintenție,

ceea ce înseamnă că făptuitorul își dă seama și vrea să lovească victima sau să

îi producă p vătămare corporală, dar se produce moartea acesteia, rezultat pe

care fie că l-a prevăzut, dar a crezut că nu se va produce, fie că nu l-a prevăzut,

deși putea și trebuia să-l prevadă.

S-a argumentat că, în speță, atât din

declarațiile date de inculpat, cât și din depozițiile martorilor cărora acesta

le-a relatat conflictul pe care l-a avut cu victima, a rezultat că inculpatul a

aplicat mai multe lovituri lui M.G., cu pumnul în zona capului și a tâmplei,

iar după căderea acesteia, a continuat să îl lovească violent cu pumnii și

picioarele, în zona toraco-abdominală și în zona capului, producându-i

leziunile descrise în raportul de autopsie medico-legală; potrivit actului

menționat, leziunile constatate s-au produs prin lovire cu și de corpuri dure

la nivel, cranio-facial, respectiv, lovire repetată cu corpuri dure, la nivel toraco-abdominal;

forța loviturilor a fost de intensitate mare și toate leziunile au avut

caracter vital, motiv pentru care s-a constatat o legătură de cauzalitate

directă între leziuni și deces.

S-a mai reținut că acționând în acest

mod și având în vedere vârsta și starea victimei (consumase anterior băuturi

alcoolice, sângele recoltat, de la cadavru conținând 1,50 %o alcool),

inculpatul a prevăzut posibilitatea de a se produce moartea acesteia și, chiar

dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o, existând intenția specifică infracțiunii de

omor, în modalitatea intenției indirecte.

Ca urmare, s-a apreciat că rezultatul

letal nu a fost urmarea unei „intenții depășite” (praeterintenție) specifică

infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, ci al prevederii lui

de către inculpat și al acceptării producerii sale.

În același sens au fost evidențiate

declarațiile martorilor cărora inculpatul le-a povestit altercația avută cu

victima în care s-a menționat anticiparea de către inculpat a posibilității

producerii morții victimei. Astfel, C.I. a relatat că inculpatul le-a povestit

că „l-a bătut pe M.G., care nu s-a mai ridicat de jos”, G.C. (fratele

inculpatului) a arătat că, după ce au aflat că victima nu ajunsese acasă, au

hotărât, la sugestia inculpatului „să vedem dacă mai trăiește sau a murit”.

Totodată, instanța de apel a apreciat

că susținerea făcută de inculpat cu prilejul audierii sale de la termenul de

judecată din data de 15 ianuarie 2013, conform căreia după ce a lovit victima

și a plecat de la locul faptei, aceasta ar fi rămas în picioare, este

neverosimilă, fiind contrazisă chiar de declarațiile pe care te-a dat în cursul

urmăririi penale, menținute în fața instanței de apel. S-a arătat că nici

apărarea conform căreia și alte persoane ar mai fi lovit victima ulterior

conflictului avut cu inculpatul nu este veridică, în cauză nerezultând acest

aspect.

S-a mai precizat că faptul că

inculpatul a căutat ulterior victima (împreună cu sora sa și, mai târziu, cu

ceilalți ciobani) nu constituie un argument în sensul lipsei intenției

indirecte; dimpotrivă, tocmai faptul că inculpatul a prevăzut și a acceptat

posibilitatea decesului a justificat conduita sa ulterioară; nu a acționat însă

efectiv pentru a se asigura că M.G. era

;

în, viață, limitându-se ca,

:

împreună cu sora sa, martora G.G.E., să-l privească de la distanță; lipsa

de reacție atât a inculpatului, cât și a tuturor celor care au văzut ulterior

victima la locul unde era căzută au evidențiat faptul că toți au anticipat și

s-au speriat de rezultatul grav produs.

Așa fiind, reevaluând materialul

probator aflat la dosarul cauzei, instanța de apel a apreciat că, în drept,

fapta inculpatului G.T.I., constând în aceea că, la data de 04 august 2012, pe

pășunea localității Mercheașa, a lovit repetat și cu intensitate, cu pumnii și

picioarele, în zona capului și trunchiului pe numitul M.G. producându-i leziuni

corporale care au determinat decesul acestuia, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 și 175

lit. i) C. pen.

Totodată, s-a reținut că în cauză nu

sunt incidente circumstanțele atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) și b)

C. pen., susținerile inculpatului în acest sens fiind apreciate ca întemeiate

cu argumentarea că din niciuna dintre probele administrate nu a rezultat că

inculpatul ar fi acționat cu depășirea limitelor legitimei apărări sau în stare

de provocare.

În același sens s-a reținut că

inculpatul a fost singurul care a susținut că a fost și el lovit de victimă,

dar, cu toate acestea, după cum a reținut și prima instanță, nu a prezentat pe

cap, corp și membre semne de violență, fapt certificat și prin concluziile

raportului de expertiză medico-legală. În plus, chiar fratele inculpatului,

martorul G.C. a confirmat că inculpatul nu avea nicio vânătaie vizibilă.

Totodată, s-a reținut că deși

inculpatul a precizat în depozițiile sale faptul că victima ar fi ridicat

securea, tot el a arătat că a lăsat-o înainte de a se produce vreo lovire,

astfel încât nu se putea reține existența vreunui atac material, imediat și

injust îndreptat împotriva sa care să îl fi determinat să reacționeze în

maniera descrisă anterior.

În plus, martorii audiați în cauză au

aflat de la inculpat că victima l-ar fi lovit sau ar fi vrut să facă acest

lucru, însă singurul fapt cert care putea fi reținut din declarațiile lor este

împrejurarea că inculpatul avea tricoul rupt, aspect confirmat și prin planșele

fotografice de la fila 66 dosar urmărire penală.

Totodată, instanța de apel a apreciat

că nu sunt îndeplinite nici condițiile necesare pentru reținerea stării de

provocare, reținându-se în acest sens faptul că în

momentul în care M.G. și inculpatul s-au întâlnit în zona „C.”, au

avut

un schimb, de replicii legat de plecarea victimei de la stână, pe fondul

consumului de alcool, ambii s-au jignit, context în care este cert doar faptul

că inculpatul l-a lovit pe M.G.

A mai apreciat instanța de apel că

deși inculpatul, a susținut că a fost provocat de victimă, nu se putea reține

că schimbul reciproc de cuvinte injurioase și chiar îmbrâncelile care au

determinat ruperea tricoului au fost de natură să determine inculpatului o

surescitare nervoasă, de natură să îi răpească posibilitățile

control asupra acțiunilor sale și sub imperiul

căreia să fi lovit victima în maniera

descrisă

anterior. Tema discuției celor doi nu îl privea direct pe inculpat, conduita

anterioară

a ciobanului M.G. (plecarea de la stână fără știrea patronului) nu producea

consecințe asupra inculpatului, iar limbajul trivial folosit era unul obișnuit

în categoria din care fac parte cei doi, mai ales pe fondul consumului de

alcool.

Toate aceste

împrejurări au determinat instanța de apel să rețină faptul că

reacția inculpatului, a fost mai

degrabă vindicativă, determinată de conflictele anterioare pe care acesta le-a

avut cu victima.

La

individualizarea pedepsei, au fost avute are în vedere dispozițiile, art. 72

C. pen., respectiv, gradul de pericol social

al faptei, evaluat atât sub aspectul împrejurărilor concrete în care a fost

comisă, anterior menționate, cât și

:

al

rezultatului produs (suprimarea vieții unei persoane), precum

și datele care caracterizează persoana inculpatului, astfel cum rezultă din

referatul întocmit în

cauză de Serviciul de

Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov

; s-a constatat astfel că

inculpatul are 33 de ani, a fost relativ sincer în cursul procesului, regretând

în mod evident fapta comisă; nu este la prima confruntare cu rigorile legii

penale, anterior fiind condamnat pentru o altă

infracțiune de violență (art. 182 C. pen.), pentru care s-a împlinit

termenul de

reabilitate; în privința perspectivelor de reintegrare în societate,

consilierul de probațiune a apreciat că este condiționat de includerea, pe

durata executării pedepsei, în programe care să urmărească dobândirea

controlului asupra propriului

comportament,

conștientizarea consecințelor negative determinate de consumul de

alcool,

dezvoltarea și exersarea abilităților de rezolvare a conflictelor.

Ca atare,

instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului, în baza art. 174 și

175 alin. (l) lit. i) C. pen., la

pedeapsa de 17 ani închisoare, apreciind că acest cuantum este de natură să

răspundă scopului pedepsei astfel cum acesta este reglementat în cuprinsul art.

52 C. pen.

Totodată, apreciindu-se că nu s-au

modificat temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive,

această măsură a fost menținută, avându-se în vedere gravitatea faptei,

conduita inculpatului și împrejurarea că în cauză a fost deja pronunțată o

hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii; totodată, s-a apreciat că față

de complexitatea cauzei și probatoriul vast a cărui administrare s-a impus,

durata măsurii preventive este rezonabilă, respectând dispozițiile art. 5 par. 3

din C.E.A.D.O.L.F.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul G.T.l. criticând-o, astfel după cum rezultă

din concluziile orale ale apărătorului desemnat din oficiu, prezentate în

partea introductivă a prezentei decizii, pentru nelegalitate și netemeinicie,

arătând că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea

de omor calificat în cea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte întrucât

inculpatul nu a acționat cu intenția de a suprima viața victimei, altercația

producându-se pe fondul consumului de alcool, fiind un conflict spontan,

atitudinea victimei fată de inculpat fiind violentă.

În drept s-au invocat cazurile de

casare prevăzute de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. și art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se sub acest ultim aspect reindividualizarea

pedepsei, având în vedere atitudinea sinceră și perspectivele de reintegrare

socială a inculpatului.

Analizând recursul prin prisma

criticilor invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) raportat la art. 385

8

C. proc. pen., se constată că acesta

este fondat și va fi admis pentru considerentele ce urmează:

După cum rezultă din verificarea

actelor dosarului și a considerentelor deciziei recurate, în baza probelor

legal administrate, în condiții de oralitate,

nemijlocire și

contradictorialitate, starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost just

stabilite.

Se reține astfel că fapta inculpatului

care, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict avut anterior cu

victima, la data de 4 august 2012, a aplicat acesteia lovituri multiple și de

mare intensitate în zona capului și în cea toraco-abdominălă, lovituri care au

determinat decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174

raportat la art. 175 lit. i) C. pen., având în vedere că altercația dintre

inculpat și victimă s-a derulat într-un loc public, în accepțiunea dispozițiilor

art. 152 lit. a) C. pen., pășunea comunală având acest caracter prin

raportare la natura, destinația sa și situarea în imediata apropiere a unei

așezări umane ai cărei locuitori au ca îndeletnicire obișnuită creșterea

animalelor (ce implică evident, deplasarea în zona de pășune pentru hrănirea

acestora).

Sub aspectul laturii subiective a

infracțiunii comise de inculpatul G.T.l. se impune a se constata că aceasta

îmbracă forma intenției și rezultă ex re; totodată, se constată că, în mod

evident, nu poate fi primită teza avansată de apărare în sensul că fapta ar fi

fost praeterintenționată, întrucât inculpatul a aplicat lovituri repetate

victimei chiar și după ce aceasta a căzut, iar ulterior a abandonat-o, elemente

care, coroborate cu starea și vârsta victimei, conduc la concluzia că

inculpatul a prevăzut posibilitatea de a se produce moartea victimei pe care

chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o. Ca urmare, infracțiunea comisă este

omor calificat, iar nu lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, solicitarea

de schimbare a încadrării juridice fiind neîntemeiată.

În ceea ce privește, însă, critica

subsumată cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., se apreciază că atitudinea inculpatului ulterior comiterii

infracțiunii, caracterizată prin sinceritate, recunoașterea și exprimarea unor

sentimente „de regrete față de fapta” comisă se

circumscrie dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen.

, circumstanță atenuantă ce se impune a fi reținută în favoarea

inculpatului;

corelativ, în aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. (2) C.

proc. pen., pedeapsa

aplicată inculpatului

va fi redusă sub minimul special, apreciindu-se că o pedeapsă

de 13 ani

închisoare constituie o sancțiune care prin cuantumul său și modalitatea de

executare reflectă criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și este aptă a

determina atingerea scopurilor de reeducare și formare a unei atitudini corecte

față de ordinea

de drept și normele de

conviețuire socială, astfel după cum prevede art. 52 C. pen.

Totodată, se

constată că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a Il-a

și

lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, dar și ca pedeapsă complementară pe o

durată de 8 ani după executarea pedepsei principale, se impune având în vedere

natura și gravitatea faptei comise, dar și urmarea acesteia din care rezultă

necesitatea excluderii inculpatului pentru o perioadă determinată din sfera

persoanelor considerate demne de a-și exercita dreptul de a fi ales în funcții elective

sau de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Pentru considerentele ce preced, în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,

raportat la art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., recursul declarat de

inculpat va fi admis, va fi casată decizia atacată și, în parte, sentința

penală nr. 276/ S din 30 octombrie 2012 a

Tribunalului Brașov, secția penală, iar în rejudecare, reținând în favoarea

inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit.

c) C. pen., va condamna inculpatul G.T.I. la pedeapsa de 13 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzut de art. 174 și 175

alin.

lit. i) C. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 65 C. pen., se va aplica inculpatului pedeapsa

complementară a

interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a Il-a și

lit.

b) C. pen., pe un termen de 8 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art.

71. C. pen., va fi interzis inculpatului exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64

lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

Vor fi menținute

celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Potrivit art. 88 C. pen,. se va deduce

din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării de la 6 august 2012 la zi.

În conformitate

cu dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile

judiciare vor rămâne în sarcina

statului, onorariul apărătorului din oficiu urmând a se plăti din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

G.T.I. împotriva deciziei penale nr. 26/ AP din 15 februarie 2013 a Curții de

Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează, în totalitate, decizia penală

atacată și, în parte, sentința penală nr.

276/

S din 30 octombrie a Tribunalului Brașov, secția Penală și, în rejudecare,

în

baza art. 174 și 175 alin. (l) lit. i) C. pen., cu aplicare art. 74 lit. c) C.

pen., raportat la art. 76 alin. (2) C. pen., condamnă inculpatul G.T.I., la

pedeapsa de 13 ani închisoare pentru comiterea

infracțiunii de omor calificat.

În baza art. 65 C. pen., aplică

inculpatului G.T.I. pedeapsa

complementară

a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a

și lit. b) C. pen., pe un termen de 8 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen., interzice

inculpatului G.T.I. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

Il-a și lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței penale atacate.

Deduce din pedeapsa, aplicată

inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 06 august 2012 la

02 aprilie 2013.

Onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivi

Pronunțată în ședință publică, azi 02

aprilie 2013.