ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1215/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1215/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

penale de față:

Prin Sentința penală nr. 50 din 29 octombrie

2012, Tribunalul Brașov, secția penală, a hotărât următoarele:

În baza art. 20 rap.

la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74

alin. (1) lit. a) și alin. (2) și art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat

inculpatul C.G.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e)

C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de

omor calificat.

A aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a, lit. b), e) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării

preventive de la 8 februarie 2011 la 11 februarie 2011.

În baza art. 7 din Legea

nr. 76/2008 a dispus ca după rămânerea definitivă a hotărârii să se preleveze

probe biologice de la inculpatul C.G.C. în vederea introducerii profilului său

genetic în S.N.D.G.J., prelevarea urmând a se va realiza la eliberarea

persoanei condamnate din penitenciar.

În latură civilă, în

baza art. 346 C. proc. pen., a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de

partea civilă I.C.C. și, în consecință, a obligat inculpatul la plata sumei de

30.000 RON cu titlu de daune morale și la plata sumei de 250 RON cu titlu de

daune materiale către partea civilă sus-menționată.

A respins celelalte

pretenții civile formulate de partea civilă I.C.C.

În baza art. 346 C.

proc. pen., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic

de Copii Brașov și, în consecință, a obligat inculpatul C.G.C. la plata sumei

de 3.386,14 RON către partea civilă sus-menționată, cu titlu de daune

materiale.

În baza art. 109

alin. (5) C. proc. pen. a dispus restituirea, după rămânerea definitivă a

hotărârii, a obiectelor vestimentare din coletele nr. 1 și 2 către partea

civilă I.C.C. și a briceagului, corp delict din coletul nr. 3, către martorul

I.G.

În baza art. 191 C.

proc. pen., a obligat inculpatul C.G.C. la plata sumei de 2.011 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Partea vătămată

I.C.C. avea, la data săvârșirii faptei, 7 februarie 2011, 16 ani și 9 luni și

era elev la Școala Generală nr. 12 din Municipiul Brașov, în clasa a VIII-a,

fiind și sportiv legitimat în cadrul Federației Române de Box, practicând acest

sport în cadrul Clubului Sportiv C.S.M. Brașov.

În seara zilei de 7

februarie 2011, în jurul orelor 20.00 - 20.30, partea vătămată minoră I.C.C. se

afla în autobuzul de călători care efectua cursa regulată între municipiul

Brașov și municipiul Săcele, întorcându-se la domiciliul său după

antrenamentele de box. Partea vătămată era însoțită de martorul minor B.G.A.,

în vârstă de 14 ani coleg, prieten și sportiv la același club. Cei doi erau

așezați pe două scaune situate pe rândul din stânga în spatele cabinei

șoferului, partea vătămată minoră ocupând locul de la geam, iar martorul minor

- locul de la margine. Pe scaunele din fața celor doi se aflau martorii minori

S.S.N. și S.L., cunoscuți și prieteni ai celor doi.

În stația de călători

cunoscută sub denumirea "Hotar", situată în municipiul Săcele - zona

Turcheș, în intervalul orar arătat, s-a urcat în autobuz inculpatul C.G.C.,

care era însoțit de concubina sa, martora J.I. și de fiul lor în vârstă de 2

ani și 6 luni, ținut în brațe de mamă.

Cei trei au urcat în

autobuz pe ușa a doua de la cabina șoferului și s-au deplasat pe culoarul

autobuzului în partea din față, spre cabina șoferului, postându-se în dreptul

scaunelor pe care erau așezați partea vătămată minoră și martorul minor B.G.A.

După plecarea autobuzului din stație, pe un ton ridicat, inculpatul i-a

solicitat martorului minor B.G.A. să se ridice de pe scaun pentru a se putea

așeza concubina lui cu copilul. Martorul B.G.A. a eliberat scaunul,

deplasându-se înspre cabina șoferului. Astfel, lângă partea vătămată minoră s-a

așezat concubina inculpatului care ținea copilul în brațe.

Întrucât inculpatului

C.G.C. i s-a părut, la un moment dat, că partea vătămată minoră se uită fix la

el, între cei doi s-a iscat o altercație verbală provocată de inculpat. Aceasta

a degenerat într-un conflict după ce inculpatul a lovit-o primul, cu pumnul, în

zona feței, pe partea vătămată minoră, cei doi ajungând să se lovească reciproc

cu pumnii. În ajutorul inculpatului a intervenit martorul G.I., aflat în

autobuz, ambii agresând fizic partea vătămată.

La solicitarea

călătorilor, conducătorul auto, martorul K.F., a oprit autobuzul la o distanță

de aproximativ 150 - 200 m după sediul Poliției Municipiului Săcele, pe

direcția sensului de deplasare Electroprecizia, deschizând ușile.

Din autobuz au

coborât partea vătămată minoră, martorul minor B.G.A. și martorul G.I., care

era ținut de partea vătămată minoră pentru a nu fugi. Partea vătămată și

martorul B.G.A. intenționau să se deplaseze împreună cu martorul G.I. la sediul

Poliței Municipiului Săcele pentru a aduce la cunoștința organelor în drept

cele întâmplate în autobuz. În timp ce partea vătămată minoră se afla împreună

cu martorul G.I. pe trotuarul din dreapta bd-ului G.M., ținându-l pe acesta cu

ambele mâini pentru a nu fugi, inculpatul C.G.C., în fugă, a coborât din

autobuz și s-a îndreptat spre partea vătămată minoră, iar pe fondul

conflictului avut anterior, cu un briceag pe care îl avea asupra lui, cu

intenție, i-a aplicat acesteia o lovitură în zona spatelui - partea stângă,

producându-i o plagă înjunghiată penetrantă hemitorace stâng, contuzie

abdominală și hemopneumotorax stâng, leziuni care au necesitat pentru vindecare

un număr de 25 zile de îngrijiri medicale și care au fost de natură a-i pune

viața în primejdie, conform concluziilor Raportului de Constatare Medico-Legală

din 8 februarie 2011 al Serviciului Județean de Medicină Legală Brașov.

Imediat după

înjunghierea părții vătămate minore, inculpatul s-a reîntors în autobuzul ce

tocmai se pusese în mișcare, fugind astfel de la fața locului.

Cu toate că partea

vătămată minoră a fost înjunghiată în împrejurările arătate, a reușit ca,

împreună cu martorii B.G.A. și G.I., să ajungă la sediul Poliției Municipiului

Săcele, unde a adus la cunoștința organelor în drept cele întâmplate. Organele

de poliție au anunțat serviciul de ambulanță care a preluat partea vătămată

minoră și a transportat-o la Spitalul Clinic de Copii Brașov, unde a rămas

internată în perioada 8 februarie 2011 - 16 februarie 2011.

În aceeași seară, la

scurt timp de la comiterea faptei, inculpatul a fost depistat de organele de

poliție într-un taxi, în apropierea domiciliului său. Cu ocazia investigațiilor

efectuate în aceeași seară, organele de poliție au descoperit și ridicat

briceagul corp delict care fusese ascuns de către inculpat în spătarul

banchetei spate a taxiului în care a fost depistat.

Inculpatul a

recunoscut că briceagul corp delict era cel cu care o înjunghiase pe partea

vătămată minoră în seara zilei de 7 februarie 2011. În urma examenului

criminalistic al briceagului s-a constatat prezența pe lamă și mâner a unor

urme de culoare brun roșcate, cu aspect de sânge, care au fost ridicate prin

periere cu tampon steril și ambalate în mod corespunzător și depuse la dosar.

De asemenea, din

examinarea criminalistică a două articole de vestimentație care aparțineau

părții vătămate minore și pe care le purtase la momentul agresiunii, respectiv

hanorac de culoare gri cu mâneci verde închis și un tricou purtat sub hanorac,

s-a constatat că pe partea stângă spate interior și exterior a fiecărui articol

erau prezente urme de culoare brun roșcate cu aspect de sânge, cele două

articole prezentând urme de străpungere - tăiere cu un obiect tăios - înțepător

de tip cuțit/ briceag.

Starea de fapt

anterior prezentată a fost reținută de către instanță pe baza mijloacelor de

probă administrate în cursul urmăririi penale, cât și a celor administrate

În cursul cercetării

judecătorești, respectiv: declarațiile martorilor M.N., C.I.P., N.C.C., Ș.F.,

C.R., B.A.I., M.I., B.G.A., K.F., G.I., Ț.I.G., G.C., O.I., I.G., J.I., S.N.,

S.L. și G.C., coroborate cu declarațiile părții vătămate minore I.C.C.,

mențiunile Raportului de constatare medico-legală din 8 februarie 2011,

mențiunile din fișa de urgență prespitalicească privindu-l pe I.C.C., Foaia de

observație clinică generală din 7 februarie 2011 privindu-l pe I.C.C.,

conținutul procesului-verbal privind examinarea și fixarea prin fotografiere a

leziunilor corporale suferite de partea vătămată minoră I.C.C., procesul-verbal

de ridicare și examinare a unei geci de culoare neagră aparținând părții

vătămate minore și planșa foto judiciară, procesul-verbal de predare către

reprezentanta legală a părții vătămate minore a gecii de culoare neagră care nu

prezenta urme ale violenței, procesul-verbal de ridicare și examinare a unor

obiecte de vestimentație aparținând părții vătămate minore, purtate de aceasta

în seara agresiunii, planșa foto judiciară întocmită cu ocazia examinării

obiectelor sus-menționate și a corpului delict folosit de inculpat la agresarea

părții vătămate, Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 10

februarie 2011, potrivit căruia numitul C.G.C. nu prezenta semne sau simptome

clinice de boală psihică la data examinării și la momentul săvârșirii faptei și

Raportul de constatare medico-legală privindu-l pe inculpat din 10 februarie

2011, din care rezultă că acesta a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut

produce prin lovire cu corp dur, care puteau data din 7 februarie 2011 și

necesitau 8 - 9 zile de îngrijiri medicale.

Partea vătămată

I.C.C. a declarat că inculpatul a fost cel care a lovit-o primul, cu podul

palmei peste față, după care a urmat bătaia cu inculpatul și intervenția unui

cetățean în favoarea acestuia din urmă.

A mai arătat că după

ce a coborât din autobuz împreună cu cetățeanul respectiv, inculpatul a coborât

și el în fugă și l-a înjunghiat din lateral spate.

Din Raportul de

expertiză-medico legală din 8 februarie 2011 a rezultat că numitul I.C.C. a

prezentat un traumatism cranio-cerebral acut închis, plagă înjunghiată

penetrantă hemitoracele stâng, contuzie abdominală, hemopneumotorax stâng,

leziuni traumatice ce s-au putut produce cu corp dur și cu corp tăietor

înțepător, posibil cuțit, care au necesitat 25 zile de îngrijiri medicale dacă

nu surveneau complicații și care au pus viața victimei în primejdie.

Geaca neagră a părții

vătămate a fost ridicată de la mama acesteia, la data de 12 februarie 2011,

când s-a constatat că prezenta în partea din spate materialul rupt pe o

porțiune de 1,5 cm; la data de 22 februarie 2012, geaca a fost restituită cu

mențiunea că nu prezenta urme ale violenței din seara de 7 februarie 2011.

Martorul B.G.A. a

confirmat faptul că după ce a coborât din autobuz, partea vătămată s-a

dezbrăcat de geacă și a aruncat-o.

Prima instanță a

apreciat că datele privind persoana părții vătămate, respectiv faptul că era un

elev cuminte, care practica boxul ca începător, nefiind experimentat, dar care

mai fusese implicat într-o infracțiune de lovire anterior, la 9 aprilie 2010,

nu pot fi avute în vedere în contextul stabilirii stării de fapt.

S-a mai reținut că,

inițial, în primele declarații din 7 februarie 2011, inculpatul a negat

săvârșirea faptei, pentru a reveni în aceeași zi și a menționa că în momentul

în care l-a lăsat pe I.C.C. să coboare din autobuz "s-a dus după el, a

scos din buzunarul pantalonului un briceag, a desfăcut lama și l-a lovit pe

băiatul cu care s-a bătut, în zona corpului victima fiind cu fața spre el.

Instanța a coroborat

această declarație cu declarația inculpatului dată în cursul urmăririi penale,

cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, la data de 8

februarie 2011, în cuprinsul căreia a arătat că, în autobuz, partea vătămată a

fost cea care a lovit prima și că A. (martorul G.I.) a început să o lovească pe

aceasta. A mai arătat că partea vătămată a continuat să îl lovească chiar și

după ce au coborât din autobuz, astfel încât, pentru a pune capăt acestor bătăi

și pentru că era speriat, amintindu-și că avea un briceag în buzunar, stând

față în față cu partea vătămată, a lovit-o în față, în zona toracelui. La taxi

s-a speriat foarte tare pentru ceea ce făcuse, motiv pentru care a aruncat

cuțitul pe bancheta din spate.

În cursul cercetării

judecătorești inculpatul a arătat, de asemenea, că a lovit-o pe partea vătămată

cu briceagul pentru a se apăra de loviturile acesteia, precizând însă că numai

știe exact cum a agresat-o.

În privința

incidentului din autobuz, prima instanță a reținut că deși inculpatul a afirmat

că I.C.C. l-a lovit primul, din probele administrate, respectiv declarațiile

date în cursul urmăririi penale de martorii B.G.A. și S.S.N., rezultă că

inculpatul C.G.C. a fost cel care a amenințat-o pe partea vătămată și cel care

a lovit-o prima. Ca urmare, partea vătămată s-a ridicat, inculpatul a lovit-o

cu pumnul peste față și apoi s-au luat la bătaie reciproc.

Sub același aspect,

s-a reținut că, atât în declarațiile date în cursul urmăririi penale, cât și în

fața primei instanțe, martorul S.L. nu a putut preciza care dintre cei doi a

lovit primul, în timp ce martora J.I., concubina inculpatului, a declarat în

cursul urmăririi penale că partea vătămată a fost cea care i-a dat inculpatului

mai întâi un pumn în zona feței, dar că, întrucât nu a coborât din autobuz, nu

a văzut ce s-a întâmplat ulterior. Declarația acestei martore a fost apreciată

ca fiind subiectivă și în contradicție cu declarațiile martorilor B.G.A. și

S.S.N.

În continuare, s-a

reținut că în autobuz a avut loc o bătaie între partea vătămată și inculpat,

fiind implicat și martorul G.I., zis A., care a intervenit pentru inculpat și a

lovit-o pe partea vătămată.

În ceea ce privește

desfășurarea incidentului după oprirea autobuzului, s-a constatat că nu există

niciun martor care să fi văzut în mod direct în ce împrejurare a lovit-o

inculpatul C.G.C. pe partea vătămată, cu cuțitul.

S-a reținut în acest

sens că martorul B.G.A. a declarat în cursul urmăririi penale că partea

vătămată îl bătea pe martorul care vorbea stricat, G.I., și că atunci când l-a

văzut pe inculpat că se apropie, a fugit.

Prima instanță a

apreciat că declarația acestui martor se coroborează cu declarațiile părții

vătămate, prezentate anterior, în care aceasta arăta că, în timp ce îl ținea pe

martorul G.I. pentru a preîntâmpina fuga acestuia, inculpatul a înjunghiat-o;

deopotrivă, cu primele declarații ale inculpatului, din data de 7 februarie

2011, în care a menționat că în momentul în care a lăsat-o pe partea vătămată

să coboare din autobuz, "s-a dus după partea vătămată, a scos din

buzunarul pantalonului un briceag, a desfăcut lama și l-a lovit pe băiatul cu

care s-a bătut, în zona corpului" fără a face nicio mențiune despre vreun

atac al părții vătămate asupra sa.

Deopotrivă, prima

instanță a reținut că, potrivit Raportului de expertiză medico-legală

psihiatrică din 14 aprilie 2011, martorul G.I., zis A., prezintă o întârziere

mentală ușoară și că din declarațiile acestuia rezultă că nu a văzut cum a fost

înjunghiată partea vătămată.

În urma analizei

coroborate a tuturor probelor administrate în cauză, prima instanță a apreciat

că, în drept, fapta inculpatului C.G.C. care, pe fondul conflictului anterior

din autobuz, în seara zilei de 7 februarie 2011, în loc public și prin surprindere,

cu un briceag pe care îl avea asupra sa, cu intenție, a aplicat o lovitură în

zona spatelui părții vătămate minore I.C.C., producându-i o plagă înjunghiată

penetrantă hemitorace stâng, contuzie abdominală și hemopneumotorax stâng,

leziuni care au necesitat pentru vindecate un număr de 25 zile de îngrijiri

medicale și au fost de natură a pune în primejdie viața părții vătămate,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor

calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), 175 lit.

i) C. pen.

În consecință,

instanța a respins cererea formulată de apărare, de schimbare a încadrării

juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art.

182 alin. (2) C. pen., în argumentare reținând că aplicarea loviturii cu

cuțitul, lovitură care putea provoca decesul victimei, a fost săvârșită cu

intenție directă, făptuitorul urmărind și acceptând moartea victimei, nefiind,

prin urmare, incidență agravantă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., care

presupune că făptuitorul nu urmărește moartea victimei, dar nici nu acceptă

acest rezultat.

S-a reținut în acest

sens că inculpatul a lovit partea vătămată cu briceagul, un cuțit cu lama de 8

cm, într-o regiune vitală a corpului, în zona stângă a pieptului, acționând

deci cu intenția de a ucide.

Deopotrivă, prima

instanță a apreciat că în cauză nu se poate reține circumstanța atenuantă a

provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. întrucât din probele

administrate a rezultat că incidentul din autobuz a fost determinat de conduita

inculpatului, iar nu a părții vătămate, tot inculpatul fiind cel care, ulterior

coborârii părților din autobuz, a lovit-o pe partea vătămată cu briceagul, în

timp ce aceasta avea un conflict cu martorul G.I.

În baza acelorași

argumente, instanța a apreciat că în cauză nu pot fi reținute nici dispozițiile

art. 44 C. pen., respectiv săvârșirea faptei în stare de legitimă apărare,

arătând în acest sens că nu s-a dovedit existența atacului direct al victimei

asupra inculpatului sau a altei persoane întrucât la momentul lovirii sale,

aceasta era ocupată cu martorul G.I., neexercitând, prin urmare, acte de

violență asupra inculpatului.

În plus, instanța a

apreciat că nu este îndeplinită nici condiția ca excesul de apărare să fie

asimilat legitimei apărări, cu argumentarea că acțiunea inculpatului de lovire

cu cuțitul a fost vădit și semnificativ disproporționată în raport cu

eventualul atac al victimei asupra martorului G.I.

La stabilirea

pedepsei aplicate inculpatului, instanța a ținut seama de criteriile generale

de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., de gradul ridicat de pericol

social al faptei săvârșite, de datele care caracterizează persoana inculpatului

și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

S-au avut astfel în

vedere referatele de evaluare ale inculpatului C.G.C. din care a rezultat că

acesta are un loc de muncă din anul 2011, nu a mai fost condamnat anterior

comiterii faptei pentru care este cercetat în prezentul dosar, nu este cunoscut

ca având un comportament agresiv, este apreciat în familie, comunitate și la

locul de muncă, fiind perceput ca o persoană calmă, cu abilități crescute de

relaționare, care se ocupă singur de creșterea copilului său preșcolar.

Instanța a apreciat

că aceste din urmă împrejurări care caracterizează favorabil persoana

inculpatului, respectiv faptul că are un loc de muncă stabil, având, totodată,

în îngrijire, un copil minor (întrucât mama acestuia este plecată din țară),

alături de lipsa antecedentelor penale, constituie circumstanțele atenuante

prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., reținându-le ca

atare.

În latură civilă, în

baza art. 346 C. proc. pen., raportat la dispozițiile art. 998, 999 C. civ. în

vigoare la data săvârșirii faptei, 7 februarie 2011, constatând că există

legătură de cauzalitate între fapta inculpatului și prejudiciul cauzat

spitalului urmare internării părții vătămate, prima instanță a admis acțiunea

civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Copii Brașov și, în

consecință, a obligat inculpatul C.G.C. la plata sumei de 3.386,14 RON către

această parte civilă, cu titlu de daune materiale reprezentând valoarea

prestațiilor medico-sanitare acordate pacientului I.C.C.

În ceea ce privește

acțiunea civilă exercitată în procesul penal de partea vătămată I.C.C. care a

solicitat suma de 10.000 RON cu titlu de daune materiale, respectiv cheltuieli

de spitalizare, medicație, tratament, deplasări la medic și suma de 5.000 euro

cu titlu de daune morale, prima instanță, în raport cu prejudiciul moral

evident produs victimei prin lovirea sa cu un cuțit, lovire care i-a cauzat

leziuni care au necesitat un număr de 25 zile de îngrijiri medicale și i-au pus

viața în primejdie, în baza art. 346 C. proc. pen., raportat la dispozițiile

art. 998, 999 C. civ. în vigoare la data săvârșirii faptei, 7 februarie 2011, a

admis, în parte, acțiunea civilă și, în consecință, a obligat inculpatul la

plata sumei de 30.000 RON cu titlu de daune morale și la plata sumei de 250 RON

cu titlu de daune materiale către partea civilă I.C.C., respingând restul

pretențiilor civile formulate de partea civilă, ca nefondate.

Totodată, în baza

art. 109 alin. (5) C. proc. pen., a dispus restituirea obiectelor vestimentare

din coletele nr. 1 și 2 către partea civilă I.C.C. și a briceagului, corp

delict din coletul nr. 3, către martorul I.G., după rămânerea definitivă a

hotărârii.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

pentru Minori și Familie Brașov și inculpatul C.G.C.

Parchetul a criticat

hotărârea primei instanțe pentru netemeinicie, arătând că, în mod greșit, au

fost reținute în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de

art. 74 lit. a) și alin. (2) C. pen. întrucât buna conduită avută anterior

comiterii infracțiunii, respectiv situația familială a acestuia - în lipsa

concubinei sale - plecată la muncă în străinătate, își îngrijește singur

copilul preșcolar, fiind și singurul susținător al familiei sale, nu îmbracă în

conținut circumstanțele atenuante anterior menționate, inculpatul având

posibilitatea să-i solicite mamei copilului să se întoarcă în țară pentru a

avea grijă de acesta.

În același sens,

Parchetul a arătat că, la momentul comiterii faptei, inculpatul era țâfnos și

arogant și că în loc să ocupe locurile libere din autobuz, s-a deplasat spre

locurile din față, ce erau deja ocupate și a cerut să se elibereze un loc

concubinei sale, pe motiv că aceasta ținea în brațe copilul în vârstă de 2 ani,

întreaga modalitate de derulare a faptei demonstrând faptul că inculpatul este

o persoană agresivă și nervoasă.

Cu prilejul

susținerii motivelor de apel, reprezentantul Ministerul Public a invocat și

nelegalitatea reținerii dispozițiilor art. 76 lit. b) C. pen., susținând că,

întrucât inculpatul a comis o infracțiune contra vieții, în cauză sunt

aplicabile dispozițiile alin. (2) al art. 76 C. pen.

Inculpatul C.G.C. a

solicitat achitarea sa, în principal, în temeiul art. 11 alin. (2) raportat la

art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu argumentarea că nu a avut intenția de a

produce consecințele imputate, respectiv decesul victimei, iar în subsidiar, în

temeiul art. 11 alin. (2) raportat art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.,

arătând că în cauză sunt incidente disp. art. 44 alin. (3) C. pen.

În motivare,

inculpatul a precizat că starea de fapt a fost reținută în mod eronat în

rechizitoriu, în special în ceea ce privește modalitatea în care, în afara

autobuzului, s-a apropiat de partea civilă, prin spatele acesteia, și i-a

aplicat o lovitură cu cuțitul în zona menționată în raportul medico-legal,

constatare eronată a procurorului de caz care l-a privat de posibilitatea

invocării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

A susținut în acest

sens că martorul G.C., audiat atât în cursul urmăririi penale, cât și fața

instanței de fond, a relatat lucruri esențiale, respectiv faptul că el a fost

tras de pe treapta autobuzului de către partea vătămată, care anterior își

dăduse jos haina pe care o purta pentru a avea o mai bună libertate de mișcare.

Același martor a susținut că nu ar fi văzut faptul că inculpatul i-a aplicat o

lovitură cu cuțitul părții vătămate.

În același sens a

arătat că susținerea acuzării în sensul că partea vătămată I.C.C. era ocupată

cu reținerea și conducerea către secția de poliție a martorului G.I. este

adevărată, dar că acest episod a survenit ulterior altercației dintre inculpat

și partea vătămată și a aplicării loviturii cu briceagul.

Deopotrivă,

inculpatul a susținut că prima instanță nu a avut în vedere comportamentul

părții vătămate care, potrivit declarației polițistului N.C.C., avusese

numeroase probleme comportamentale atât anterior, cât și ulterior săvârșirii

faptei deduse judecații, când îl atacase în repetate rânduri pe martorul G.I.

În consecință,

inculpatul a solicitat instanței să constate că a săvârșit fapta urmare

acțiunii imediate, materiale și injuste a părții vătămate, pentru a scăpa de

loviturile acesteia.

Prin Decizia penală

nr. 104/AP din 24 septembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul C.G.C.

împotriva Sentinței penale nr. 50 din 29 octombrie 2012 a Tribunalului Brașov,

care a fost desființată, în parte, în ceea ce privește individualizarea

judiciară a pedepsei aplicate inculpatului și cuantumul daunelor morale

acordate părții civile, iar în rejudecare:

S-a redus pedeapsa

aplicată inculpatului C.G.C. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la

omor calificat prevăzută de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu

aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen., de

la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen. pe o

perioadă de 2 ani de la terminarea executării principale, la pedeapsa de 4 ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, b), e) C. pen. pe o perioadă de 2 ani de la

terminarea executării principale.

În baza art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse,

stabilindu-se un termen de încercare de 7 ani.

În baza art. 86

3

C. pen. s-a instituit în sarcina inculpatului obligația ca pe durata termenului

de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a. să se prezinte,

trimestrial, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov;

b. să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c. să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d. să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

rap. la art. 83, 84 C.

pen. și s-a constatat că acesta a fost arestat preventiv în perioada 8

februarie 2011 - 11 februarie 2011.

Totodată, s-a redus

cuantumul daunelor morale la a căror plată a fost obligat inculpatul C.G.C.

către partea civilă I.C.C., de la suma de 30.000 RON la suma de 15.000 RON,

menținându-se în rest celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Prin aceeași decizie

a fost respins, ca nefondat, apelul declarat în cauză de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Brașov.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a constatat că situația de fapt a fost

corect reținută de către prima instanță, aceasta fiind în deplină concordanță

cu probele administrate în cauză.

Deopotrivă, a

apreciat că și încadrarea juridică dată faptelor este corectă, reținând în

acest sens că probele legal obținute și administrate confirmă următoarea

situație de fapt:

La data de referință,

inculpatul a solicitat eliberarea unui loc din partea din față a autobuzului

pentru concubina sa, care ținea în brațe un copil de vârstă mică, astfel că

martorul B.G.A. a eliberat scaunul pe care era așezat, deplasându-se înspre

cabina șoferului. Ca urmare, lângă partea vătămată minoră s-a așezat concubina

inculpatului cu copilul în brațe.

Întrucât inculpatului

C.G.C. i s-a părut că partea vătămată minoră se uită fix la el, între cei doi

s-a iscat o altercație verbală, provocată de inculpat, care a degenerat într-un

conflict după ce inculpatul a lovit-o cu pumnul în zona feței pe partea

vătămată minoră, cei doi ajungând astfel să se lovească reciproc cu pumnii. În

ajutorul inculpatului a intervenit martorul G.I., ambii agresând fizic partea

vătămată.

La strigătele

călătorilor din autobuz, conducătorul auto - martorul K.F. - a oprit la o

distanță de aprox. 150 - 200 m după sediul Poliției Municipiului Săcele, pe

direcția sensului de deplasare Electroprecizia, deschizând ușile autobuzului.

Din autobuz au

coborât partea vătămată minoră și martorii B.G.A. și G.I., cel din urmă fiind

ținut de partea vătămată minoră pentru a nu fugi, în vederea deplasării

împreună cu acesta la sediul Poliței Municipiului Săcele, pentru a aduce la

cunoștința organelor în drept cele întâmplate în autobuz.

În timp ce partea

vătămată minoră se afla împreună cu martorul G.I. pe trotuarul din dreapta

Bd-ului G.M., ținându-l pe acesta cu ambele mâini pentru a nu fugi, inculpatul

C.G.C., în fugă, a coborât din autobuz și s-a îndreptat spre partea vătămată,

iar pe fondul conflictului avut anterior, cu un briceag pe care îl avea asupra

lui, cu intenție, i-a aplicat acesteia o lovitură în zona spatelui - partea

stângă, producându-i o plagă înjunghiată penetrantă hemitorace stâng, contuzie

abdominală și hemopneumotorax stâng, leziuni care, potrivit concluziilor

Raportului de constatare medico-legală din 8 februarie 2011 al Serviciului

Județean de Medicină Legală Brașov, au necesitat pentru vindecare 25 de zile de

îngrijiri medicale și i-au pus victimei viața în primejdie.

Imediat după

înjunghierea părții vătămate, inculpatul s-a reîntors în autobuzul ce tocmai se

pusese în mișcare, fugind astfel de la fața locului. Cu toate că partea vătămată

minoră a fost înjunghiată în împrejurările arătate, împreună cu martorii B.G.A.

și G.I., s-a deplasat la sediul Poliției Municipiului Săcele, unde a adus la

cunoștința organelor în drept cele întâmplate.

Acestea au anunțat

serviciul de ambulanță care a preluat partea vătămată minoră, transportând-o la

Spitalul Clinic de Copii Brașov, unde a rămas internată în perioada 8 februarie

2011 - 16 februarie 2011.

În aceeași seară, la

scurt timp de la comiterea faptei, inculpatul a fost depistat într-un taxi, în apropierea

domiciliului său. Cu ocazia investigațiilor efectuate în aceeași seară,

organele de poliție au descoperit și ridicat briceagul corp delict care fusese

ascuns de către inculpat în spătarul banchetei spate a autoturismului în care a

fost depistat.

Briceagul corp delict

a fost recunoscut de către inculpat ca fiind același briceag cu care a

înjunghiat-o pe partea vătămată minoră în seara zilei de 7 februarie 2011.

Examinat

criminalistic, s-a constatat prezența pe lama și mânerul acestuia a unor urme de

culoare brun roșcate cu aspect de sânge, care au fost ridicate prin periere cu

tampon steril, ambalate în mod corespunzător și depuse la dosar.

De asemenea, în urma

examinării criminalistice a două articole de vestimentație aparținând părții

vătămate minore, pe care le purta la momentul agresiunii, respectiv hanorac de

culoare gri cu mâneci verde închis și un tricou, s-a constatat că pe partea

stângă spate, interior și exterior, a fiecărui articol, erau prezente urme de

culoare brun roșcate cu aspect de sânge, cele două articole prezentând urme de

străpungere - tăiere cu un obiect tăios - înțepător de tip cuțit, briceag.

În raport cu starea

de fapt anterior reținută, instanța de apel a apreciat că solicitarea

inculpatului de achitare, pe temeiul prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen., în

principal, respectiv pe cel prev. de art. 10 lit. e) C. proc. pen., în

secundar, nu poate fi primită întrucât susținerile acestuia referitoare la

lipsa intenției de a ucide partea vătămată, respectiv la incidența disp. art.

44 alin. (3) C. proc. pen. nu sunt sustenabile.

S-a reținut în acest

sens că prima instanță a apreciat, în mod greșit, că inculpatul a comis

infracțiunea cu intenție directă, din analiza modului de derulare a

conflictului rezultând că acesta a acționat cu intenție indirectă.

În argumentarea

acestui aspect, instanța de apel a reținut următoarele:

Criteriul legal care

servește la caracterizarea actului de conștiință și la stabilirea vinovăției în

forma intenției este efectiva prevedere a rezultatului faptei; ceea ce legea

cere pentru existența intenției nu este posibilitatea de a prevedea rezultatul

(previzibilitate), ci prevederea rezultatului în mod real, efectiv

(reprezentare).

Prin "a prevedea

rezultatul" se înțelege, așadar, a avea reprezentarea acestuia, a-și da

seama că rezultatul se va putea produce dacă va fi efectuată o anumită acțiune

sau inacțiune. Rezultă că prevederea este o anticipare a ceea ce se va întâmpla

ulterior, o cunoaștere dedusă din exacta și prealabila cunoaștere a acțiunii

sau inacțiunii ce se efectuează și a împrejurărilor în care aceasta se produce.

Făptuitorul realizează, are reprezentarea acestei deducții pe baza datelor de

experiență generală (de pildă, persoana care pune, cu știință, otravă în

mâncarea altuia, din însăși această acțiune deduce care va fi urmarea și astfel

prevede rezultatul faptei sale).

Când făptuitorul nu

cunoaște sau cunoaște greșit acțiunea sau inacțiunea pe care o efectuează,

implicit el nu mai prevede ceea ce va urma, adică datorită erorii de fapt

privind acțiunea sau inacțiunea nu va exista vinovăție în forma intenției.

Ceea ce trebuie să

prevadă făptuitorul este "rezultatul faptei" prin care se înțelege

urmarea imediată, firească, adică modificarea produsă în lumea externă de

acțiunea sau inacțiunea efectuată de către făptuitor.

Existența intenției

directe impune îndeplinirea unei condiții speciale și anume aceea ca prevederea

rezultatului faptei să fie însoțită de hotărârea făptuitorului de a realiza

acel rezultat.

Pentru existența

intenției directe se cere, așadar, ca rezultatul urmărit să corespundă

rezultatului firesc al unei fapte care prezintă pericol social și ca acel

rezultat să fi fost prevăzut de făptuitor, indiferent de particularitățile în

care l-a conceput acesta.

Prin prisma

criteriilor doctrinare anterior menționate, instanța de apel a reținut că nu se

poate susține că în cazul lovirii cu un briceag în zona spatelui, moartea

victimei este rezultatul acțiunii de lovire, deoarece este îndeobște cunoscut

că decesul persoanei nu este rezultatul imediat și firesc al acestei acțiuni,

cum ar fi, de pildă, în cazul împușcării în aceeași zonă, cu o armă de foc

letală, ipoteză în care decesul victimei ar fi rezultatul firesc și imediat al

acțiunii de împușcare.

Pentru modalitatea

intenției în care rezultatul prevăzut, deși nu a fost urmărit de făptuitor, s-a

acceptat eventuala lui producere, adică modalitatea intenției indirecte sau

eventuale, se cere ca făptuitorul care a prevăzut rezultatul faptei și care nu

urmărea realizarea acestuia, să fi "acceptat" posibilitatea

producerii lui.

Modalitatea intenției

indirecte este posibilă numai în cazul acțiunilor sau inacțiunilor care, prin

felul lor sau datorită modului în care sunt efectuate, ar fi susceptibile de a

produce, eventual, mai multe rezultate. În asemenea cazuri, cel care urmărește

unul dintre rezultate, dar prevede ca posibile și celelalte rezultate și care,

totuși, efectuează acțiunea sau inacțiunea respectivă, acceptă implicit riscul

eventualei produceri a rezultatelor neurmărite.

A accepta eventualitatea

producerii unui rezultat prevăzut, dar neurmărit, înseamnă adoptarea unei

atitudini de indiferență față de eventualitatea producerii acelui rezultat,

atitudine ce constituie, în raport de rezultatul eventual, o intenție

indirectă.

În consecința argumentelor

prezentate, raportându-se la speță, instanța de prim control judiciar a reținut

că decesul părții vătămate nu poate fi privit ca urmare firească și imediată a

unei unice acțiuni de lovire în zona stângă a spatelui cu un briceag, ci ca un

alt rezultat din o seamă de alte rezultate ce s-ar fi putut produce, legate de

rănirea, vătămarea integrității corporale sau a sănătății părții vătămate.

A reținut în acest

sens că, în cazul infracțiunii de omor, doctrina și practica judiciară au

stabilit o serie de criterii în raport cu care se determină existența intenției

indirecte, adică acele împrejurări legate de faptă în mod obiectiv și cele

legate de făptuitor în mod subiectiv și care, împreună, pot conduce la

concluzia că acesta, deși nu a urmărit producerea rezultatului specific

infracțiunii de omor, l-a prevăzut, printre alte rezultate posibile, acceptând,

totodată, posibilitatea producerii lui. Aceste criterii sunt: instrumentul

folosit de făptuitor, în sensul dacă acesta are sau nu capacitate tanato-generatoare,

numărul și intensitatea loviturilor, zona corpului vizată, raporturile

anterioare comiterii faptei dintre făptuitor și victimă, atitudinea

făptuitorului după comiterea faptei.

În concluzie,

analizând modalitatea concretă de comitere a faptei deduse judecății în lumina

acestor criterii, instanța de apel a reținut că inculpatul s-a folosit de un

briceag, instrument care, numai în anumite condiții de utilizare, ar putea avea

aptitudinea de a ucide.

Totodată, a reținut

că zona stângă a spatelui nu este o zonă vitală a corpului uman și că părții

vătămate i-a fost aplicată o unică lovitură, intenția inculpatului fiind

repentină.

Ca urmare, instanța

de apel a constatat că inculpatul nu a acționat cu intenție directă, așa cum a

apreciat prima instanță, ci cu intenție indirectă și repentină, motiv pentru

care solicitarea acestuia de achitare pe considerentul lipsei intenției de a

ucide a fost apreciată ca fiind neîntemeiată.

Lipsită de suport

probator a fost apreciată și solicitarea inculpatului de a se constata

incidența depășirii limitelor legitimei apărări, în sensul art. 44 alin. (3) C.

pen., instanța reținând în acest sens că în cauză nu s-a făcut dovada că partea

vătămată l-ar fi atacat pe inculpat: incidentul din autobuz a fost determinat

de conduita inculpatului, iar nu a părții vătămate, iar la incidentul care a

avut loc după ce părțile au coborât din autobuz, din probele administrate a

rezultat că inculpatul a acționat prin lovirea părții vătămate în timp ce

aceasta avea un conflict cu martorul G.I., zis "A.".

Sub același aspect,

instanța de apel a reținut că declarația martorului G.C. care a arătat că

"unul dintre ei l-a tras jos pe inculpat, un băiat mai solid și acolo jos

lângă autobuz s-a aglomerat, adică s-au bătut ... unul era mai aplecat, acesta

mic, inculpatul și unul mai solid îi dădea cu pumnii." este singulară,

toți ceilalți martori prezentând faptele astfel cum au fost reținute.

Deopotrivă, a reținut

că deși inculpatul a prezentat leziuni (o tumefacție difuză buza inferioară și

plagă contuză de 1 cm, acoperită de depozit fibrinos, frontal drept tumefacție

de 3/2 cm, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8 - 9 zile de îngrijiri

medicale), nu s-a făcut dovada că acestea provin din agresiunea exercitată de

partea vătămată, fiind însă cert faptul că provin din altercația ce a avut loc

în autobuz între cei doi.

În consecință,

instanța de apel a concluzionat că în cauză nu se poate pune problema depășirii

limitelor legitimei apărări, în sensul cerut de art. 44 alin. (3) C. pen., așa

cum a solicitat inculpatul.

Curtea de Apel a

apreciat însă că în cauză nu s-a făcut o justă individualizare judiciară a

pedepsei aplicate inculpatului, în argumentare reținând următoarele:

Partea vătămată a

suferit leziuni ce au necesitat 25 de zile de îngrijiri medicale și care i-au

pus viața în primejdie, așa cum rezultă din Raportul de expertiză-medico legală

din 8 februarie 2011, aspect ce demonstrează că acțiunea inculpatului, deși

gravă, nu a produs un rezultat grav pentru viața, integritatea corporală și

sănătatea părții vătămate.

Din referatele de

evaluare întocmite inculpatului C.G.C. de către Serviciul de Probațiune de pe

lângă Tribunalul Brașov la datele de 7 februarie 2012 și 12 octombrie 2012, a

rezultat că inculpatul are un loc de muncă din anul 2011, nu a mai fost

condamnat anterior și nu este cunoscut ca având un comportament agresiv.

Potrivit aceluiași

referat, atât în familie, cât și în comunitate sau la locul de muncă,

inculpatul este apreciat, fiind perceput ca o persoană calmă, cu abilități

crescute de relaționare. Totodată, inculpatul este obișnuit să desfășoare

activități lucrative, fiind integrat profesional și apreciat la locul de muncă,

conduita sa în familie și comunitate indicând faptul că gestul său agresiv

reprezintă un eveniment izolat.

În cuprinsul

aceluiași document s-a arătat că întrucât concubina sa este plecată la muncă în

străinătate, inculpatul se ocupă de creșterea copilului său preșcolar, fiind

implicat activ în îngrijirea acestuia și a familiei sale care, la rândul ei, îl

susține afectiv.

Instanța de apel a

apreciat că aceste din urmă împrejurări care caracterizează favorabil persoana

inculpatului, respectiv faptul că are un loc de muncă stabil, ocupându-se,

totodată, de creșterea și îngrijirea copilului său minor, în timp ce mama acestuia

este plecată din țară, alături de lipsa antecedentelor penale, au fost corect

reținute de către prima instanță ca și circumstanțe atenuante prevăzute de art.

74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., criticile formulate de Parchet sub

acest aspect fiind apreciate ca neîntemeiate.

S-a reținut în acest

sens că, în mod evident, buna conduită a inculpatului poate și trebuie reținută

sau, cel puțin, avută în vedere în procesul individualizării judiciare a

tratamentului penal.

De asemenea, s-a

reținut că nu se poate face abstracție de faptul că orice persoană, la un

moment dat, din diverse motive, poate fi nervoasă, țâfnoasă, arogantă, fără ca

acestea să constituie caracteristicile acelei persoane, ci doar stări

întâmplătoare ce pot acutiza, la un moment dat, un anumit comportament agresiv.

În consecință, în

raport cu datele favorabile privind persoana inculpatului, instanța de apel a

apreciat că împrejurări de natura celor anterior menționate nu pot conduce la

înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în beneficiul acuzatului.

Mai mult, reținând că

acestora nu li s-a dat eficiență adecvată în fond, instanța de apel a dispus

reducerea pedepsei aplicate inculpatului la 4 ani închisoare, precum și

suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în condițiile art. 86

1

și urm. C. pen.

În ceea ce privește

critica formulată de Ministerul Public, în subsidiar, la termenul de dezbateri,

referitoare la greșita reținere a dispozițiilor art. 76 lit. b) C. pen. ca

efect al aplicării circumstanțelor atenuante, în loc de cele ale art. 76 alin.

(2) C. pen., instanța de apel a apreciat-o ca fiind întemeiată, precizând însă

că, întrucât apelul Parchetului a fost declarat în defavoarea inculpatului, va

proceda la înlăturarea acestor aspecte de nelegalitate pe calea admiterii

apelului promovat de inculpat.

Sub aspectul laturii

civile a cauzei, instanța de apel a apreciat că, față de vătămarea concretă

adusă părții civile, de împrejurarea că aceasta a necesitat consiliere

psihologică de specialitate, dar și de faptul că s-a refăcut pe deplin, atât

fizic, cât și psihic, potrivit declarației mamei sale fiind plecată la muncă în

străinătate, suma acordată acesteia în primă instanță, cu titlu de daune

morale, era prea mare, motiv pentru care a dispus reducerea ei la cuantumul de

15.000 RON (echivalentul a aproximativ 3.400 euro).

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Brașov, partea civilă I.C.C. și inculpatul C.G.C.

Parchetul și-a

întemeiat recursul pe cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, susținând că acesta vizează greșita aplicare a legii ca

urmare a respingerii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

pentru Minori și Familie Brașov, în condițiile în care motivul de nelegalitate

invocat de acesta - referitor la greșita reținere în cauză, ca efect al

aplicării circumstanțelor atenuante, a dispozițiilor art. 76 lit. b) C. pen.

anterior, în loc de art. 76 alin. (2) C. pen. anterior - a fost valorificat în

apelul inculpatului, deși acesta nu îl invocase.

Motivele scrise de

recurs au fost fidel susținute la termenul de dezbateri din 4 aprilie 2014.

Partea civilă I.C.C.

și-a motivat calea de atac în chiar cuprinsul declarației de recurs, criticând,

în sfera cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C.

proc. pen. anterior, soluția dată în apel laturii civile a cauzei, respectiv

aceea de reducere la jumătate a daunelor morale acordate în primă instanță.

Deși partea a fost

legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței de recurs pentru a susține

calea de atac.

Inculpatul C.G.C. nu

și-a motivat în scris calea de atac, la termenul de dezbateri din 4 aprilie

2014 susținând că dorește să retragă recursul exercitat în cauză.

Preparator, Înalta

Curte constată că potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013,

recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi,

declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii

vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor

legii vechi privitoare la recurs, situație incidență în prezenta speță.

Totodată, constată că

primul termen de judecată stabilit în cauză a avut loc la data de 4 aprilie

2014, dată în raport de care se calculează termenul de 5 zile prevăzut de art.

385

10

C. proc. pen. anterior pentru depunerea motivelor scrise de

recurs și a cărui nerespectare determină instanța de recurs să ia în

considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen. anterior, se analizează din oficiu.

În limitele acestui

cadru procesual, având în vedere manifestarea de voință exprimată nemijlocit în

fața instanței de recurentul inculpat C.G.C., Înalta Curte constată

următoarele:

Dispozițiile art. 385

4

alin. (2) C. proc. pen. anterior stabilesc că părțile pot renunța la recurs

conform art. 368 C. proc. pen. anterior și pot retrage recursul în condițiile

art. 369 C. proc. pen. anterior, care se aplică în mod corespunzător.

Potrivit art. 369 C.

proc. pen. anterior, până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel,

oricare din părți își poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie

făcută personal de parte sau prin mandatar special.

Ca urmare, constatând

că dispozițiile legale sus-menționate, aplicabile și în cazul retragerii

recursului, sunt îndeplinite, manifestarea de voință a recurentului inculpat

C.G.C., de retragere a recursului ce formează obiectul cauzei pendinte,

îmbrăcând forma juridică impusă de lege, Înalta Curte va lua act de aceasta și

va dispune în consecință.

Analizând în

continuare celelalte recursuri declarate în cauză, prin prisma motivelor

invocate, dar și din oficiu, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate

pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta

Curte constată că Parchetul și partea civilă I.C.C. au motivat recursurile în

termen legal, motiv pentru care va purcede la analiza criticilor circumscrise

de aceștia cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior.

În cadrul cazului de

casare prev. de art 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior,

Parchetul a criticat soluția de respingere a apelului declarat de Parchetul de

pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, susținând că motivul de

nelegalitate invocat de procuror în subsidiar, referitor la greșita aplicare a

dispozițiilor art. 76 lit. b) C. pen., în loc de art. 76 alin. (2) C. pen., a

fost reținut de către instanța de prim control judiciar și valorificat ca atare

prin admiterea apelului inculpatului, care nu îl invocase, iar nu ca urmare a

admiterii apelului Parchetului.

În cadrul aceluiași

caz de casare, partea civilă I.C.C. a criticat soluția instanței de apel de

reducere la jumătate a daunelor morale acordate acesteia de către prima

instanță.

Prealabil verificării

temeiniciei susținerilor recurenților, se impune a se analiza dacă, din punct

de vedere formal, criticile formulate de partea civilă pot fi examinate de

instanța de recurs prin prisma cazului de casare invocat, având în vedere

modificările aduse acestuia prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești.

Se observă în acest

sens că prin actul normativ sus-menționat s-a realizat o nouă limitare a

devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate,

iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a

motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C.

proc. pen. anterior, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor

de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin

intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la

chestiuni de drept.

Rezultă, așadar, că,

în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici

recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se

încadrează în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, neputând fi

înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată,

ci doar acele încălcări ale legii care se circumscriu unuia dintre motivele de

recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen. anterior.

Totodată, se constată

că, raportat la latura civilă a cauzei, cazul de casare invocat este incident

numai în situația în care hotărârea atacată este contrară legii civile sau în

situația în care prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii civile.

Prin urmare, singurul

aspect care poate fi cenzurat în recurs în latură civilă este soluția de

admitere sau de respingere a acțiunii civile, numai aceasta putând afecta

legalitatea hotărârii atacate.

În acest context,

evaluând criticile formulate de partea civilă I.C.C., Înalta Curte constată că

aspectele vizând greșita stabilire a cuantumului daunelor civile ce i-au fost

acordate exced limitelor controlului judiciar care poate fi exercitat în sfera

cazului de casare anterior menționat, întrucât, în esență, vizează starea de

fapt reținută în cauză, a cărei concordanță cu probele administrate nu mai pot

constitui motive de cenzură din partea instanței de recurs, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

9

C. proc.