ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4134/2012

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 893 din 21 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a dispus, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (3) C. pen. condamnarea inculpatului G.N. la pedeapsa închisorii de 4 ani. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit conform art. 86 2 alin. (1) C. pen.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., pe durata germenului de încercare s-a stabilit ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte o dată pe lună la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor - să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existență. Conform art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86 4 alin. (1) raportat la art. 83 C. pen.

și art. 86 4 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.G. la pedeapsa închisorii de 7 ani și 6 luni. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) tezaa II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. S-a luat act că părțile vătămate B.C.M. și Spitalul Clinic Universitar de Urgență, nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea cuțitului folosit, la săvârșirea infracțiunii. Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut, sub un prim aspect, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 4255/P/2010 din 21 martie 2010 s-a dispus trimiterea în judecată inculpaților: - G.N., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. c) C. pen. și -G.G., cu aceeași încadrare juridică, fiind incidente și dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. privind starea de recidivă postexecutorie. Probatoriile administrate pe parcursul urmăririi penale au condus la concluzia că la data de 31 octombrie 2010, partea vătămată B.C.M.

a fost internat la Spitalul Clinic Universitar de Urgență - Secția Chirurgie, prezentând în principal o „plagă înjunghiată hipocondrul stâng", leziune suferită în urma unei agresiuni. S-a intervenit de îndată chirurgical, reușindu-se salvarea vieții pacientului, care a rămas internat până la data de 08 noiembrie 2010. Raportul medico-legal nr. M1. efectuat de I.N.M.L. M.M. a constatat că victima a prezentat la 31 octombrie 2010 leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înțepățor. Au fost necesare 30-34 zile de îngrijiri medicale, iar leziunile traumatice descrise au pus în primejdie viața victimei. Cercetările efectuate au condus la concluzia că autorii agresiunii sunt inculpații G.N.

și G.G., care la data menționată, în cursul unui conflict spontan, au lovit partea vătămată cu un cuțit și o lopată, provocându-i leziunile descrise în actele medicale și medico-legale. Inculpatul G.G. a recunoscut că în contextul conflictului, generat de refuzul victimei de a-i da o țigară și de apelativul „țigan" folosit, a luat o lopată pentru a se apăra, iar apoi a scos din buzunar un cuțit și a lovit la întâmplare „undeva sub inimă". În altercație a intervenit și fratele inculpatului G.N., care a susținut inițial că nu a lovit victima, ci a încercat să aplaneze conflictul, iar B.C.M. ar fi fost lovit de către inculpatul G.G. Instanța de fond a coroborat declarațiile succesive ale inculpaților cu cele ale părții vătămate și depozițiile martorilor H.L., F.A., A.N.

și N.R.M. și a încuviințat în apărarea inculpaților proba testimonială cu martorii M.M. și M.M.A., având în vedere și actele medicale și medico-legale, stabilind următoarea situație de fapt: La data de 31 octombrie 2010, partea vătămată B.C.M. se deplasa împreună cu martorii H.L., F.A., A.N. și N.R.M. pe str. M. din sectorul 6. Ei s-au întâlnit la un moment dat cu frații G.N. și G.G., care le-au cerut țigări. În scurt timp cei în cauză au început să-și adreseze injurii, iar inculpatul G.G. a intrat în curtea unui imobil apropiat, a revenit cu o lopată și l-a lovit pe numitul B.C.M. peste piciorul stâng. Inculpatul a încercat să mai aplice o lovitură cu lopata, însă aceasta a fost deviată de intervenția martorului A.N.

Cel de-al doilea inculpat, respectiv G.N., s-a apropiat la rândul său de partea vătămată și a lovit-o cu palmele peste față, apoi în zona toraco-abdominală cu un cuțit. Instanța a înlăturat ca nesincere declarațiile inculpatului G.G. în sensul că el a fost cel care a folosit cuțitul și a stabilit că, dimpotrivă, inculpatul G.N. a aplicat lovitura posibil letală. Au fost avute în vedere, în acest sens, depozițiile relevante ale martorilor H.L., F.A. și N.R.M., care l-au văzut pe inculpatul G.N. lovind victima cu cuțitul ținut în mâna dreaptă. Tribunalul a apreciat că în raport de împrejurările concrete în care s-a comis agresiunea există coautoratul celor doi inculpați, G.N. și G.G., la săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. Astfel, lovirea victimei cu o lopată la nivelul membrelor inferioare este de natură a limita capacitatea de mișcare a acesteia, posibilitățile sale de a se apăra sau de a reacționa la agresiune. Chiar dacă leziunile cauzate de lovitura aplicată cu lopata nu au pus în primejdie viața, folosirea de către celălalt frate a cuțitului și lovirea; într-o zonă anatomică vitală a condus la concluzia că cei doi au acționat în baza unei rezoluții infracționale spontane comune, fiecare având reprezentarea consecințelor posibile pentru viața victimei. Acțiunile lor s-au completat reciproc, nemaiprezentând relevanță faptul că lovitura posibil letală a fost aplicată doar de unul dintre coautori.

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri, parchetul de pe lângă Tribunalul București și cei doi inculpați. Motivele de apel ale Parchetului îl vizează exclusiv pe inculpatul G.N. și au în vedere două aspecte: 1. Greșită individualizare a pedepsei aplicate inculpatului sub aspectul cuantumului și a modalității de executare, precum, și în privința reținerii nejustificate în favoarea acestuia de circumstanțe atenuante personale. S-a arătat, sub un prim aspect, că în mod greșit s-a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

în sensul bunei comportări anterioare, în condițiile în care faptele ce fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu cele pentru care inculpatul este cercetat în Dosarul nr. 1808/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6. În plus, inculpatul a manifestat pe tot parcursul procesului o nesinceritate evidentă, încercând sa zădărnicească aflarea adevărului, ceea ce denotă o atitudine psihiciă negativă-față de faptă și urmările ei. Pe de altă parte, gradul de pericol, social, generic și concret, al faptei care nu a condus la moartea unei persoane doar datorită intervenției prompte și calificate a medicilor, împrejurările în care s-a comis infracțiunea, persoana-inculpatului, nu justifică suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, ci reclamă aplicarea unei pedepse privative de libertate pe o perioadă mai îndelungată de timp.

2. Sentința a mai fost criticată pentru omisiunea instanței de fond de a dispune, în temeiul art. 1 18 lit. b) C. pen., confiscarea lopeții folosite de inculpați la săvârșirea infracțiunii, aspect care s-a solicitat să fie avut în vedere la rejudecarea cauzei. Prin apelul său, inculpatul G.N. a solicitat să fie achitat, neexistând dovezi că el ar fi fost cel care a lovit victima cu cuțitul. În subsidiar a cerut reindividualizarea pedepsei, arătând că este încadrat în muncă și are o familie de întreținut. Apelantul inculpat G.G. a solicitat reducerea pedepsei aplicate, în raport de circumstanțele sale personale. În faza procesuală a apelantului nu s-au administrat noi probatorii.

Prin decizia penală nr. 164/A din 30 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 893 din 21 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a desființat în parte sentința și rejudecând: În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.N. la pedeapsa închisorii de 7 ani și 6 luni. În baza art. 71 ; alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea lopeții folosite la săvârșirea infracțiunii de către inculpatul G.G.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații G.N. și G.G. împotriva aceleiași sentințe. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut următoarele: Motivul de apel formulat de Parchet cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului G.N. este întemeiat, în sensul considerentelor ce succed. Instanța de fond, deși a motivat în mod constant că inculpatul G.N. a manifestat o flagrantă nesinceritate pe parcursul procesului și a încercat să ascundă adevărul, că este cunoscut cu antecedente penale, totuși a făcut aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., reținând că „și-a întemeiat o familie și își câștigă existența cinstit prin muncă". Acordarea de circumstanțe atenuante personale, ca și motivarea neconvingătoare, nu se justifică în contextul concret al cauzei și față de datele ce caracterizează persoana inculpatului, în sensul unui grad de pericol social ridicat.

Pe de altă parte, săvârșirea unei infracțiuni de violență extremă, îndreptată împotriva vieții, împrejurările comiterii faptei, reclamă un tratament sancționator mult mai ferm decât cel aplicat de instanța de fond. Măsura suspendării sub supraveghere a executării este în mod vădit greșit individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen. și nu asigură scopurile sancțiunii penale, instituite prin art. 52 C. pen. Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București este fondat și în privința omisiunii instanței de fond de a confisca lopata folosită de inculpați pentru a lovi victima și a săvârși astfel infracțiunea, care a fost înlăturată în rejudecare, făcându-se aplicarea prevederilor art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen.

În ceea ce privește apelul declarat de inculpatul G.N., acesta este nefondat. Săvârșirea infracțiunii și de către acest inculpat este în afară de orice dubiu, chiar dacă între declarațiile celor implicați există diferențe minime, lipsite de semnificație, referitoare la unele aspecte ale altercației. Lovirea victimei cu cuțitul de către acest apelant inculpat, este amplu și temeinic dovedită, în pofida nesincerității sale și a încercărilor de disimulare. Pe de altă parte, așa cum s-a arătat, cu referire la apelul declarat de parchet, pedeapsa aplicată de instanța de fond nu a fost prea severă ci dimpotrivă, exagerat de blândă, astfel încât în nici un caz ea nu ar fi putut fi reindividualizată în favoarea apelantului inculpat.

În ceea ce privește apelul declarat de inculpatul G.G., s-a reținut că gravitatea faptei împotriva vieții, bogatul cazier al apelantului inculpat și statutul de recidivist, atitudinea nesinceră pe parcursul procesului, toate justifică pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată, care de altfel este situată la limita minimă prevăzută de lege pentru tentativa de omor calificat. Împotriva deciziei penale nr. 229/A. din 05 septembrie. 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, au : declarat recurs inculpații G.N. și G.G., acesta din urmă, prezent personal în instanță, declarând la termenul de astăzi că își retrage recursul promovat în cauză. Inculpatul G.N., asistat de apărător ales, a solicitat casarea deciziei atacate din perspectiva pct. 14 al art. 385 9 C. proc.

pen., față de circumstanțele reale și cele personale ale sale, acesta având loc de muncă și familie cu patru copii, solicitându-se redozarea pedepsei și menținerea hotărârii primei instanțe, de condamnare la pedeapsa de patru ani cu suspendare, sub supraveghere luându-se în considerare că dubiul îi profită inculpatului. Analizând recursurile formulate, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, în temeiul disp. art. 385 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul inculpatului G.N. este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru cele ce succed. Instanța de fond, uzând de argumentele factuale rezultate din probatoriul administrat și cu o argumentare juridică pertinentă, a reținut o corectă situație de fapt, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt prezentate în actul de inculpare și dispozițiilor legale aplicabile speței aspecte constatate și întărite de instanța de apel.

În ce privește individualizarea pedepselor, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., Înalta Curte reține că în cauză au fost avute în vedere dispozițiile părții generale ale C. pen. cu privire la participația penală, limitele de pedeapsă fixate în dispozițiile părții speciale, gradul de pericol social al faptelor comise - care este unul ridicat, persoana inculpatului și alte împrejurări, respectiv atitudinea nesinceră și de disimulare a faptelor. În considerarea tuturor acestor aspecte, se apreciază că, pentru realizarea scopului coercitiv al pedepsei, nu este necesară redozarea pedepsei aplicate, în sensul micșorării lor, cât și executarea pedepsei rezultante în altă modalitate decât în regim privativ de libertate, în vederea realizării unui just echilibru cu gradul actual de pericol social al faptei de tentativă de omor calificat săvârșită de recurentul inculpat G.N.

în contextul unui conflict stradal, spontan și în loc public. Ca atare, punând în balanță, circumstanțele reale ale cauzei cu cele personale ale recurentului inculpat : G.N., instanța de control judiciar apreciază că sancțiunea penală aplicată este aptă pentru a asigura reeducarea și realizarea scopului, preventiv educativ prevăzut, de art. 52 C. pen., așa cum și modalitatea de executare aleasă prin executarea pedepsei în regim privativ de libertate, este adecvată. În consecință, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N. Împotriva deciziei penale nr. 164/A din 30 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Având în vedere manifestarea de voință a inculpatului G.G., arestat în altă cauză, Înalta Curte, temeiul disp. art. 385 4 alin. (2), rap. la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., va lua act de retragerea recursului declarat de acest inculpat împotriva aceleiași decizii penale. Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N. împotriva deciziei penale nr. 164/A din 30 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul G.G. împotriva aceleiași decizii. Constată că recurentul inculpat G.G. este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat G.N. la plata sumei de 475 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurentul inculpat G.G. la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 decembrie 2012. Definitivă.