ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2534/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2534/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Deliberând, asupra recursurilor penale din prezenta cauză, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1072 din 18 decembrie 2012, Tribunalul București, sectia I penală,
a dispus următoarele:
I. În temeiul art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul C.G.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de instrumente de plată electronică, de punere în circulație de instrumente de plată electronică falsificate și de deținere în vederea punerii în circulație de instrumente de plată electronică falsificate.
A făcut aplic. art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
A făcut aplic. art. 65 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În
temeiul art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică.
A făcut aplic. art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
În
temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute - în final - pedeapsa cea mai grea, de 3 ani mchisoare.
A făcut aplic. art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
A făcut aplic. art. 65 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În
temeiul art. 86
1
-86
2
C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani.
În
temeiul art. 86
3
alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a hotărât că condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, trimestrial, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.
În temeiul art. 86
3
alin. (3) C. pen., a dispus ca inculpatul să desfășoare o activitate indicată de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.
În
temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.
În
temeiul art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86
4
C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul săvârșirii unei infracțiuni.
În
temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a dispus punerea - de îndată - în libertate a inculpatului (de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 09 aprilie 2012 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 10616/3/2012), dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
În
temeiul art. 88 C. pen., a dedus durata reținerii și arestării preventive de la data de 02 aprilie 2012 la data de 03 aprilie 2012 și de la data de 10 aprilie 2012 la zi.
II. În temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul P.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de instrumente de plată electronică falsificate și de deținere în vederea punerii în circulație de instrumente de plată electronică falsificate.
A făcut aplic. art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
A făcut aplic. art. 65 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În
temeiul art. 86
1
-86
2
C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani.
În
temeiul art. 86
3
alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a hotărât că condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, trimestrial, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În temeiul art. 86
3
alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să desfășoare o activitate indicată de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.
În
temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a hotărât și suspendarea și executarea pedepsei accesorii.
În
temeiul art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86
4
C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei infracțiuni.
În
temeiul art. 88 C. pen., a dedus durata reținerii și arestării preventive de la data de 02 aprilie 2012 la data de 25 mai 2012.
III. În temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul S.M.N. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de instrumente de plată electronică falsificate.
A făcut aplic. art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
A făcut aplic. art. 65 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În
temeiul art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 5 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 561 din 28 mai 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, (pronunțată în Dosarul nr. 12787/3/2008 și definitivă prin decizia penală nr. 1488/R din 19 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală) și a contopit restul de 720 de zile cu pedeapsa aplicată prin sentința penală mai sus menționată, respectiv din 18 decembrie 2012, inculpatul urmând a executa - în final - pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
A făcut aplic. art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
S-a constatat că inculpatul nu a fost reținut și/sau arestat preventiv în cauză.
În
temeiul art. 1357 și art. 1382 din noul C. civ., precum și art. 103 din Legea nr. 71/2011, a admis - în parte - acțiunea civilă formulată de partea civilă Banca W.F. și l-a obligat pe inculpatul P.D. la plata sumei de 30.000 RON către această parte civilă.
A luat act că partea vătămată D.L. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În
temeiul art. 1357 și art. 1382 din noul C.civ., precum și art. 103 din Legea nr. 71/2011, a admis - în parte - acțiunea civilă formulată de partea civilă Banca R. și l-a obligat pe inculpatul S.M.N. la plata sumei de 1.600 RON către această parte civilă.
În
temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpați cardurile falsificate, respectiv echipamentele ce servesc la falsificarea de carduri electronice.
În
temeiul art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr. 6178/P/2011 din data de 08 august 2012, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul București,
au fost trimiși în judecată, printre alții, inculpații:
- C.G.C., în stare de arest preventiv - pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și de art. 25 din Legea nr. 365/2002, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.;
- P.D., în stare de libertate - pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;
- S.M.N., în stare de libertate - pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția I penală, la data de 08 august 2012, sub nr. 31367/3/2012.
În
fapt,
s-a reținut că, în perioada septembrie 2011 - aprilie 2012, cei trei inculpați, împreună cu alți cinci inculpați care au fost trimiși în judecată, dar și cu învinuiții D.N.Ș. și M.D.C. (în raport de care cauza a fost disjunsă prin rechizitoriu) au efectuat mai multe tranzacții frauduloase cu carduri bancare emise de Banca W.F. din S.U.A., falsificate, la diverse ATM-uri și centre comerciale de pe raza municipiului București, în valoare de aproximativ 70.000 RON, după cum urmează:
- pentru inculpatul C.G.C.: în perioada februarie - martie 2012, a falsificat instrumente de plată electronică, pe care ulterior le-a pus în circulație, astfel: în data de 07 ianuarie 2012, a pus în circulație un card falsificat la ATM-ul aparținând Băncii R. - Sucursala Rahova; în data de 15 martie 2012, a pus în circulație la ATM-ul Banca R. - Sucursala Rahova un card falsificat emis de P. Bank pe numele titularului V.M.; în data de
02 aprilie 2012, a deținut la locuința sa un card falsificat ce conținea pe banda magnetică datele cardului emis de P. Bank pe numele titularului V.M.;
- a deținut echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, depistate de către organele de poliție la percheziția domiciliară;
- pentru inculpatul P.D.: în data de 20 septembrie 2011, în intervalul orar 12:47-12:58, a efectuat tranzacții la ATM-ul Băncii C.R. - Agenția Piața Amzei, cu cardurile falsificate emise de Banca W.F. din S.U.A.; ulterior, la aceeași dată, a folosit cardul, în intervalul orar 13:33:44-13:36:46, la comerciantul SC M.G. SRL din București, unde a efectuat trei tranzacții în valoare totală de 30.000 RON; în data de 02 aprilie 2012, a deținut - în scopul punerii în circulație - un card falsificat ce conținea pe banda magnetică datele cardului emis de P. Bank pe numele V.M.;
- pentru inculpatul S.M.N.: în datele de 04 noiembrie 2011 și 05 noiembrie 2011, a pus în circulație un card falsificat ce conținea pe banda magnetică datele cardului părții vătămate D.L., efectuând retrageri frauduloase în valoare totală de 1.600 RON la ATM-ul Banca R. - Agenția Domenii, respectiv Agenția Drumul Taberei.
Prin sentința penală nr. 893 din 17 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 31367/3/2012,
printre altele, s-a disjuns cauza privind pe inculpații C.G.C., P.D., S.M.N., și alți doi inculpați, și s-a dispus formarea unui nou dosar cu termen 05 noiembrie 2012.
Ca atare, cauza disjunsă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția I penală, la data de 17 octombrie 2012, sub nr. 40297/3/2012.
În
faza de urmărire penală, au fost administrate următoarele mijloace de probă: sesizarea Băncii U.T.; procesul-verbal de sesizare din oficiu; sesizarea părții vătămate D.L.; sesizarea W.F.; procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice; procesele-verbale de percheziții domiciliare/informatice; declarațiile martorilor T.D., V.M. și V.A.; procesele-verbale de recunoaștere de pe planșă foto și imagini video; procesele-verbale de supraveghere operativă; procesele-verbale și planșe foto; planșele foto cu articole de vestimentație găsite cu ocazia efectuării de percheziții domiciliare; procesele-verbale de verificare a datelor conținute pe benzile magnetice ale cardurilor bancare ridicate de la inculpați; rapoartele de constatare tehnico-științifică; CD-urile cu imagini video de la unități bancare și centre comerciale (anexă dosar); dovezile de depunere bunuri ridicate de la inculpați, la camera de corpuri delicte; documentele bancare; declarațiile inculpaților M.G.N., D.C., S.G.C., C.G.C., P.D., I.I.R., M.E. și S.M.N. S-au atașat fișele de cazier judiciar ale inculpaților.
În
fața instanței de judecată, în circumstanțiere, s-au depus înscrisuri (în copii conforme cu originalul/în original), după cum urmează: pentru inculpatul C.G.C. - un set de înscrisuri constând în certificatul de deces al fratelui său decedat la data de 16 decembrie 2012, certificatul de naștere al fiului său și acte medicale, caracterizări diverse, contracte individuale de muncă, în dublu exemplar, pentru inculpatul P.D. - certificatul de naștere al fiului său și o adeverință ce atestă calitatea de angajat.
La al patrulea termen de judecată, din data de 18 decembrie 2012, inculpații C.G.C., P.D., S.M.N., precum și o altă inculpată, au învederat instanței dorința de a li se aplica procedura de judecată simplificată, reglementată de art. 320
1
C. proc. pen., chiar dacă în fața instanței învestite cu judecarea Dosarului nr. 31367/3/2012 al Tribunalului București, secția I penală, mai înainte de disjungerea cauzei, au manifestat o poziție contrară.
Cererile formulate în acest sens de fiecare dintre cei patru inculpați au fost admise de instanță, în condițiile în care în speță nu începuse încă cercetarea judecătorească, astfel că, în privința lor, s-au formulat și concluzii pe fond.
La dosar, a fost atașată sentința penală nr. 561 din 28 mai 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, cu referat corespunzător din partea Biroului executări penale, necesară pentru clarificarea antecedenței penale a inculpatului S.M.N.
Analizând materialul probator administrat în cauză, tribunalul a reținut următoarele:
În
perioada septembrie 2011 - aprilie 2012, inculpații C.G.C., P.D. și S.M.N. au efectuat mai multe tranzacții frauduloase cu carduri bancare emise de Banca W.F. din S.U.A., falsificate, la diverse ATM-uri și centre comerciale de pe raza municipiului București, activitatea lor infracțională desfășurându-se după cum se arată în continuare.
La dosar, au fost conexate plângerile penale formulate de persoanele cărora le-au fost fraudate cardurile bancare ca urmare a activității infracționale desfășurate de către inculpați, precum și sesizările unităților bancare care s-au constituit părți civile în cauză.
Referitor la inculpatul C.G.C.:
În
perioada februarie - martie 2012, a falsificat instrumente de plată electronică, pe care ulterior le-a pus în circulație, astfel: în data de 07 ianuarie 2012, a pus în circulație un card falsificat la ATM-ul aparținând Băncii R. - Sucursala Rahova; în data de 15 martie 2012, a pus în circulație la ATM-ul Băncii R. - Sucursala Rahova un card falsificat emis de P. Bank pe numele titularului V.M.; în data de 02 aprilie 2012, a deținut la locuința sa un card falsificat ce conținea pe banda magnetică datele cardului emis de P. Bank pe numele titularului V.M.
De asemenea, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, la locuința inculpatului C.G.C. au fost găsite: un cititor de carduri realizat industrial - utilizat la citirea și memorarea datelor de pe banda magnetică a cardurilor, precum și o parte componentă a unui produs de tip „MSR500” - destinat citirii cartelelor magnetice.
Conform raportului de constatare tehnico-științifică din 07 mai 2012, efectuat în cauză de S.R.I. - Institutul pentru Tehnologii Avansate privind dispozitivele identificate la locuința inculpatului C.G.C., s-au constatat următoarele:
- unul dintre dispozitive, cel de dimensiuni mai mici, reprezintă „un cititor de carduri realizat industrial, asemănător celor de tip MINI 123 EX (...)”, dispozitivele de acest tip fiind proiectate „în vederea citirii și memorării datelor de pe banda magnetică a cardurilor”. Acest „cititor portabil se poate conecta la un computer personal pentru descărcarea datelor folosindu-se o aplicație compatibilă și un cablu. În memoria acestui dispozitiv au fost identificate 4 înregistrări ce nu prezintă un format asemănător celui bancar, însă fiecare are atașată o etichetă temporal cu data și ora la care a fost efectuată operația, respectiv 05 martie 2012, orele 14:37:591, 14:38:001, 14:38:011 și 14:38:031”;
- al doilea dispozitiv „reprezintă o parte componentă a unui produs de tip „MSR500” (...), produs comercial destinat citirii cartelelor magnetice. Dispozitivul nu dispune de memorie de stocare a datelor”.
În urma percheziției informatice efectuate asupra sistemelor informatice ridicate de la inculpatul C.G.C., a fost identificat programul informatic folosit pentru instalarea unor dispozitive de citire/inscripționare a benzii magnetice de tipul „MSR605”.
Audiat fiind, inculpatul C.G.C. a recunoscut că a pus în circulație și a deținut cardurile bancare falsificate, mai sus descrise, însă, cu privire la dispozitivele artizanale găsite la locuința sa, a declarat că partea componentă a dispozitivului tip „MSR500”, împreună cu niște leduri, le-a găsit la gunoi, la locul său de muncă, de unde le-a luat în scopul confecționării unei veioze, pe care nu a mai realizat-o. Cu privire la cel de-al doilea dispozitiv, „MINI 123 EX”, inculpatul a declarat că îl deținea mai de mult, că i-a mai fost confiscat o dată de către organele de poliție, dar i-a fost restituit, urmare a scoaterii de sub urmărire penală în Dosarul nr. 1561/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București.
Întrucât, în fața instanței de fond, inculpatul C.G.C. și-a reevaluat poziția în legătură cu învinuirile ce i-au fost aduse, depoziția sa vizând dispozitivele artizanale găsite la locuința sa a fost înlăturată, ca nesinceră.
Din verificările efectuate de către organele de poliție și conform procesului-verbal de restituire a bunurilor ridicate de la inculpatul C.G.C. în cauza nr. 1561/D/P/2009 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București, rezultă că acestuia nu i-a fost restituit vreun dispozitiv „MINI 123 EX”.
Același inculpat a negat că ar avea vreo implicare în activitatea de falsificare a cardurilor bancare, însă - văzând poziția adoptată în fața primei instanțe în legătură cu învinuirile ce-i sunt aduse - și depoziția sa sub acest aspect a fost înlăturată, ca nesinceră, de către instanța de fond.
În
orice caz, instanța a reținut că implicarea inculpatului C.G.C. în activitatea de falsificare a cardurilor bancare reiese fără tăgadă din conținutul convorbirilor telefonice purtate de acesta cu inculpatul M.G.N. (redate parțial mai jos), mai precis rezultă că desfășura activități de inscripționare a cardurilor bancare, manifestând interes în tot ceea ce putea să-i faciliteze rezultatul scontat:
Astfel, în ziua de 08 martie 2012, orele 13:33, inculpatul M.G.N. îl contactează pe inculpatul C.G.C., și poartă următoarea discuție:
C.G.C.: Ia zii domne!
M.G.N.: Păi am văzut că m-ai sunat.
C.G.C.: Da, te-am sunat imediat atunci. M-am pus să mai caut eu niște 58-uri.
M.G.N.: A!
C.G.C.: Am găsit vreo 3 dar... subtireanu.
M.G.N.: Așa...
C.G.C.: Da. Și le-am pus... le-am pus.
M.G.N.: A. Foarte bine, foarte bine.
C.G.C.: N-am fost a...
M.G.N.: Am înțeles. De-asta mă sunasei?
C.G.C.: Poftim?
M.G.N.: De-asta mă sunasei?
C.G.C.: Da. Uitasem să-ți zic.
M.G.N.: Da. Foarte bine. Mai caută.
C.G.C.: Bine, mă.
M.G.N.: Bine.
C.G.C.: Pa.
M.G.N.: Hai, pa, pa.
În
ziua de 08 martie 2012, orele 19:14:13, inculpatul M.G.N. îl contactează pe inculpatul C.G.C. și poartă următoarea discuție:
Discuția începe fără a prezenta interes pentru cauză.
M.G.N.: Ai fost la plimbare?
C.G.C.: E! Am dus-o pe nevastă-mea la muncă.
M.G.N.: A. Și te-ai uitat și de alea?
C.G.C.: Da.
M.G.N.: Și?
C.G.C.: Nimic.
M.G.N.: Da' se vede?
C.G.C.: Ce? Nu, nu, nu.
M.G.N.: Nu zice, ă? Nu arată nimic?
C.G.C.: Nu, nu.
M.G.N.: Am înțeles.
C.G.C.: Cinci. Cinci. Cinci am avut cinci la fel. Morții lor.
M.G.N.: Îhî, Îhî.
În
ziua de 08 martie 2012, orele 20:38:46, inculpatul M.G.N. îl contactează pe inculpatul C.G.C., și poartă următoarea discuție:
C.G.C.: Ce zici? Ce faci?
M.G.N.: Păi te întrebam dacă sunt cu...
C.G.C.: Î?
M.G.N.: Te întrebam dacă sunt cu, mă?
C.G.C.: Nu cu ..frate că dacă erau cu ...îți dai seama. Dar știi care-i problema?!
M.G.N.: Ă?
C.G.C.: Le-a băgat în nebunia aia și dacă e le strică și mâine sunt...
M.G.N.: Știu. Dar e cu toru'. Și cu unu' și cu...
C.G.C.: Nu știu frate.
M.G.N.: Nu vorbiși cu ăsta?
C.G.C.: Ăsta să-mi bag p..., parcă zici că a pus mâna pe Muntele Roșu.
M.G.N.: Păi nu ți le-a trimis?
C.G.C.: N-a trimis mă nimic, ești nebun?! Asta zice să mă duc să-l iau de-acasă. Că n-are bani, că „Ce facem... vorbește și tu cu omu'”.
M.G.N.: E puțin nebun ăsta.
C.G.C.: Păi nu știu cum e. Dar are 14 așa și 7 de interior de-aici. De-aici... din...
M.G.N.: Am înțeles.
C.G.C.: 21. Ar fi treabă, înțelegi?! Da' p... mea.
Discuția continuă fără a prezenta interes pentru cauză.
C.G.C.: Auzi ce zice... să trimit două-trei să... așa și să vadă ce și cum.
M.G.N.: Cine?
C.G.C.: Că avem unde să le trimitem, să le expediem?
M.G.N.: Doar noi să dăm o fugă. Haide...
C.G.C.: Zii o vorbă.
M.G.N.: Stai că am băut.
C.G.C.: î? Ai băut?
M.G.N.: Păi, m-am pus la whisky.
C.G.C.: Bă, ești nebun?! Conduc eu dacă e ceva. Nu e problemă.
M.G.N.: Cu „cash-ul” cum stai?
C.G.C.: Zero.
M.G.N.: Bă, ești nebun?!
C.G.C.: Îhî.
M.G.N.: Hai, stai puțin, să dau câteva telefoane.
C.G.C.: Hai.
În
ziua de 08 martie 2012, orele 23:20:02, inculpatul M.G.N. îl contactează pe inculpatul C.G.C. și poartă următoarea discuție:
M.G.N.: Ai terminat?
C.G.C.: Ce să termin?
M.G.N.: Ce ai avut de făcut tu.
C.G.C.: Păi astea sunt terminate de juma' de oră, o oră.
M.G.N.: Hai, coboară atunci. Hai că mergem decât o mașină. Hai.
C.G.C.: A, da' tu nu mai ai nimic?
M.G.N.: Nu.
C.G.C.: Îhî. Bine, hai.
M.G.N.: Că nu mai mă întorc din drum.
C.G.C.: Da, mă, da. Bine.
M.G.N.: Hai.
C.G.C.: Bine. Hai.
În
ziua de 14 martie 2012, orele 17:15:58, inculpatul M.G.N. îl contactează pe inculpatul C.G.C. și poartă următoarea discuție:
C.G.C.: Alo.
M.G.N.: Da' ce zici domne'?
C.G.C.: Bine, domne' ce să zic.
M.G.N.: Te-ai curentat?
C.G.C.: Nu încă.
M.G.N.: A. Nici mult nu mai ai.
C.G.C.: Ce anume?
M.G.N.: Nici mult nu mai ai.
C.G.C.: Nu mai am, nu mai am.
M.G.N.: A?
C.G.C.: Da.
M.G.N.: Ce zici bă, băiatule?
C.G.C.: Ce naiba să zic? Nu zic nimic.
M.G.N.: Da?
C.G.C.: Păi da. Ce... ce ar trebui să zic?
M.G.N.: Eu știu?! Băi, am vorbit cu „vendor-ul”... cum îl cheamă?! E din „Ghana” omu'.
C.G.C.: Ce face?
M.G.N.: E din „Ghana”, știi...?
C.G.C.: Aha. E bun.
M.G.N.: Și am vorbit cu el. Băi, nene, ce dracu. Îmi trimitea LR, IR. Ce-i asta, Irlanda, unde vrei? Că „Nu, nu, nu. Nu știu ce...nu.”.
C.G.C.: Ce zice? LR sau IR?
M.G.N.: LR, mă.
C.G.C.: LR e Liberty Reserve, mă.
M.G.N.: Lasă mă că știu... băi...
C.G.C.: Așa...
M.G.N.: Zic „Ce-i asta mă, IR, Irlanda? Vrei în Irlanda, să-ți trimit acolo? Ai pe cineva neamuri acolo?”
C.G.C.: Îhî.
M.G.N.: El „Nu, bro'. Vreau așa.”. Zic „Nu știu, mă. N-am auzit. Ce-i astea? Nu cunosc. Ce vrei?”
C.G.C.: Aha.
M.G.N.: Zic „îți trimit altfel, Western sau cum vrei.”.
C.G.C.: Aha.
M.G.N.: El „Bine, domne' atunci dă-mi Western.”. Și-așa. Și m-am înțeles cu el pe 10 bucăți, știi?!
C.G.C.: Îhî.
M.G.N.: 100 de nătăfleți.
C.G.C.: 100 de nătăfleți, 10?
M.G.N.: Îhî.
C.G.C.: Am înțeles.
M.G.N.: Da' nu știu ce să fac. Nu prea mă arde capu'...
C.G.C.: Bă, dar tu ești nebun, frate. Tu te încăpățânezi pe niște chestii de rămâi în ele așa. Păi e problema că vorbești cu acela sau cu nu știu ce sau că ți-a făcut preț?! N-ai văzut că se poate lua din... peste tot?!
M.G.N.: Îhî.
C.G.C.: Ce vrei tu. Și ți-am arătat și pe acela, absolut ce vrei tu.
M.G.N.: Da, dar asta zic, am vorbit direct cu patronul... cum ar fi.
C.G.C.: Dă-i naibii de patroni. Că sunt patroni o grămadă. Am avut la patroni de i-am făcut mari. Pe toți. De fuge lumea toată.
M.G.N.: Îhî.
C.G.C.: După ce-i punem bine, fuge.
M.G.N.: Îhî.
C.G.C.: Da. Ce faci? Pe unde ești?
Discuția continuă fără a prezenta interes pentru cauză.
C.G.C.: Până nu te duci tu acolo și astea și ...ești cu mânuța ta cu astea și... nu faci nimic cu lumea. Eu m-am lecuit de ei.
M.G.N.: Da, mă. Ce dracu, mă.
C.G.C.: Păi i-am zis. Vezi că ce ți-am ...așa, ce ți-am dat și nu știu ce mai stă în stand-by o grămadă și nu m-ating, știi. Rămâne... da' pe alea era cașcaval că intenționam să... un W.U... un ceva să-mi trimită înainte și îi dădeam eu niște seturi bune de... „CD-uri”.
M.G.N.: Îhî.
C.G.C.: Înțelegi?! D-alea de 4 giga, să-l curenteze „mi pune mâna”.
M.G.N.: Aha.
C.G.C.: Dădeam și pe alea ultimele de la vecini. De la vecinii mei.
M.G.N.: Îhî.
C.G.C.: Ca să... ca să vină toate brigăzile pe el. Da. Da' uite că omu' s-a însemnat. Înțelegi?!
M.G.N.: A ciugulit și a fugit.
C.G.C.: Da...
M.G.N.: Sigur. Sigur, dă-l în morții lui, că i-am dat și din noutățile alea două.
C.G.C.: Cine știe ce dracu...
Discuția continuă fără a prezenta interes pentru cauză.
C.G.C.: Băi, frate-meu, ce să zic... Pe mine mă tot bate capu' să o șutim de pe-aicea.
M.G.N.: Mai aveam vreo 10 minute pe cartela asta. De-aia să le vorbesc, să o arunc.
C.G.C.: A, da?!
M.G.N.: Da.
C.G.C.: Schimbi numărul?
M.G.N.: Da.
Conform raportului de constatare tehnico-științifică din 10 iulie 2012, efectuat în cauză de S.R.I. - Institutul pentru Tehnologii Avansate, privind imaginile înregistrate de camerele de supraveghere la ATM-ul Băncii R. - Agenția Calea Rahovei din data de 07 ianuarie 2012, a rezultat că persoana prezintă semnalmente asemănătoare cu inculpatul C.G.C.
Conform raportului de constatare tehnico-științifică din 09 ianuarie 2012, efectuat în cauză de S.R.I. - Institutul pentru Tehnologii Avansate, privind imaginile înregistrate de camerele de supraveghere la ATM-ul Băncii R. - Drumul Taberei în datele de 04-05 noiembrie 2011 și la ATM-ul Băncii R. - Agenția Domenii în data de 04 noiembrie 2011, a rezultat că persoana din imaginile surprinse în data de 04 noiembrie 2011 la ATM-ul Băncii R. - Drumul Taberei prezintă semnalmentele inculpatului M.G.N., iar persoana din imaginile surprinse de același ATM în data de 05 noiembrie 2011, precum și de ATM-ul Băncii R. - Agenția Domenii în data de 04 noiembrie 2011, prezintă semnalmentele inculpatului C.G.C.
Conform raportului de constatare tehnico-științifică din 12 iunie 2012, efectuat în cauză de I.G.P.R. - D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic, privind analiza semnăturii de pe cardul având embosat numele C.C., card falsificat capturat de ATM-ul Băncii R. - Agenția luliu Maniu în data de 07 noiembrie 2011, a rezultat că semnătura existentă pe reversul cardului a fost - probabil - executată de inculpatul C.G.C.
Cu ocazia audierii martorului V.M., privind cardul bancar emis de P. Bank pe numele său, găsit la locuința inculpatului P.D., acesta a declarat că i-a împrumutat inculpatului cardul său original pentru a-l folosi la jocuri pe internet, însă nu își explică cum o clonă a respectivului card a fost găsită de organele de poliție și la locuința inculpatului C.G.C., pe care nu îl cunoaște.
În
drept, faptele inculpatului C.G.C., așa cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:
- falsificare de instrumente de plată electronică, de punere în circulație de instrumente de plată electronică falsificate și de deținere în vederea punerii în circulație de instrumente de plată electronică falsificate, în formă continuată (în realizarea aceleiași rezoluții infracționale), prevăzută de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și pedepsită cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi (fiind vorba despre modalități alternative de săvârșire a aceleiași infracțiuni - intitulată „falsificarea instrumentelor de plată electronică”);
- deținere de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002;
săvârșite în concurs real de infracțiuni - potrivit art. 33 lit. a) C. pen.
Faptele prevăzute de legea penală au fost săvârșite de inculpat cu vinovăție și au prezentat fiecare în parte gradul de pericol social al unei infracțiuni, motiv pentru care instanța a dispus condamnarea inculpatului.
Mijloacele de probă care reflectă, coroborat, potrivit art. 62 și urm. C. proc. pen., aspectele reținute, sunt reprezentate de cele administrate în faza de urmărire penală, în baza cărora inculpatul a dorit să fie judecat prin aplicarea procedurii „Judecata în cazul recunoașterii vinovăției”.
Instanța reține - în acord cu art. 320
1
alin. (4) C. proc. pen. - că, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea de pedepse.
Referitor la inculpatul P.D.:
În
data de 20 septembrie 2011, în intervalul orar 12:47-12:58, a efectuat tranzacții la ATM-ul Băncii C.R. - Agenția Piața Amzei, cu cardurile falsificate emise de Banca W.F. din S.U.A.; ulterior, la aceeași dată, a folosit cardul, în intervalul orar 13:33:44-13:36:46, la comerciantul SC M.G. SRL din București, unde a efectuat trei tranzacții în valoare totală de 30.000 RON; în data de 02 aprilie 2012, a deținut - în scopul punerii în circulație - un card falsificat ce conținea pe banda magnetică datele cardului emis de P. Bank, pe numele V.M.
La domiciliul inculpatului P.D. a fost descoperit și ridicat un card emis de Banca I., având ca titular pe numita T.D., care - în urma verificărilor efectuate de către organele de poliție - s-a stabilit că este falsificat, întrucât conținea pe banda magnetică date și informații referitoare la un alt card bancar, emis de P. Bank, având ca titular pe numitul V.M.
Mai mult, la domiciliul aceluiași inculpat, a fost găsit și cardul original emis de P. Bank pe numele V.M.
Tot la domiciliul inculpatului P.D., au fost descoperite și ridicate articolele de îmbrăcăminte purtate de către inculpat în data de 20 septembrie 2011, când a efectuat tranzacții la ATM-ul Băncii C.R. - Agenția Piața Amzei, cu cardurile falsificate emise de Banca W.F. din S.U.A.
Conform raportului de constatare tehnico-științifică din 07 mai 2012 efectuat în cauză de S.R.I. - Institutul pentru Tehnologii Avansate privind imaginile înregistrate de camerele de supraveghere la ATM-ul Băncii C.R. - Piața Amzei din data de 20 septembrie 2011, a rezultat că nu s-a putut stabili dacă persoana din imagini este inculpatul P.D.
Inculpatul P.D. a refuzat să dea declarații în cauză, cu excepția celei date în fața instanței de judecată cu ocazia soluționării propunerii arestării preventive, când acesta a recunoscut că a efectuat tranzacții la ATM-ul Băncii C.R. - Agenția Piața Amzei, însă a negat că ar fi știut că respectivele carduri bancare erau falsificate, deoarece le avea de la un prieten, care i-a cerut să-i scoată niște bani, dar despre care a declarat că nu-i cunoaște numele în totalitate.
Susținerile inculpatului nu corespund adevărului, având în vedere că, pe de o parte, acesta nu a putut oferi o justificare verosimilă privind deținerea cardurilor bancare falsificate, neputând indica date cu privire la persoana care i-ar fi pus la dispoziție respectivele carduri în scopul de „a-i scoate niște bani”, iar, pe de altă parte, chiar în locuința sa a fost găsit un card bancar falsificat - cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, aspect ce demonstrează faptul că inculpatul nu era deloc străin de întrebuințarea de carduri bancare falsificate.
Întrucât, în fața instanței, inculpatul P.D. și-a reevaluat poziția în legătură cu învinuirile ce-i sunt aduse, apărarea sa inițială a fost înlăturată, ca făcută „pro causa”.
Se mai impune a arăta - în privința tranzacțiilor comerciale frauduloase efectuate cu cardul falsificat, în data de 20 septembrie 2011, la comerciantul SC M.G. SRL din București - că acestea au fost efectuate de către inculpatul P.D., și pentru aceea că, între intervalul orar 12:47-12:58, când inculpatul a interogat soldul cardului falsificat la ATM-ul Băncii C.R. - Agenția Piața Amzei, și intervalul orar 13:33:44-13:36:46, când s-au efectuat tranzacții cu același card falsificat la comerciantul SC M.G. SRL, au trecut circa 30 de minute, o perioadă de timp suficientă pentru a se parcurge distanța dintre cele două locații, cu atât mai mult cu cât rezultă din imaginile surprinse la ATM-ul respectiv că inculpatul s-a deplasat cu autoturismul marca H.
În
drept, fapta inculpatului P.D., așa cum a fost descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:
- punere în circulație de instrumente de plată electronică falsificate și de deținere în vederea punerii în circulație de instrumente de plată electronică falsificate, în formă continuată (în realizarea aceleiași rezoluții infracționale), prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și pedepsită cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi (fiind vorba despre modalități alternative de săvârșire a aceleiași infracțiuni - intitulată „falsificarea instrumentelor de plată electronică”).
Fapta prevăzută de legea penală a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție și prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, motiv pentru care instanța a dispus condamnarea inculpatului.
Mijloacele de probă care reflectă, coroborat, potrivit art. 62 și urm. C. proc. pen., aspectele reținute, sunt reprezentate de cele administrate în faza de urmărire penală, în baza cărora inculpatul a dorit să fie judecat prin aplicarea procedurii „Judecata în cazul recunoașterii vinovăției”.
Instanța a reținut - în acord cu art. 320
1
alin. (4) C. proc. pen. - că, din probele administrate, rezultă că fapta inculpatului este stabilită și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea de pedeapsă.
Referitor la inculpatul S.M.N.:
În
datele de 04 noiembrie 2011 și 05 noiembrie 2011, a pus în circulație un card falsificat ce conținea pe banda magnetică datele cardului părții vătămate D.L. (card eliberat de partea civilă Banca R.D.), efectuând retrageri frauduloase în valoare totală de 1.600 RON la ATM-ul Băncii R. - Agenția Domenii și Agenția Drumul Taberei.
Deoarece, în cauză, au rezultat indicii că fapta din data de 04 noiembrie 2011 de la ATM-ul Băncii R. - Agenția Domenii și fapta din data de 05 noiembrie 2011 de la ATM-ul Băncii R. - Agenția Drumul Taberei au fost săvârșite de inculpatul S.M.N., s-a solicitat S.R.I. - Institutul pentru Tehnologii Avansate reanalizarea imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere la ATM-urile mai sus menționate.
Conform raportului de constatare tehnico-științifică din 18 iulie 2012, efectuat în cauză de S.R.I. - Institutul pentru Tehnologii Avansate, trăsăturile fizionomice din imagini aparțin în cea mai mare măsură inculpatului S.M.N.
Audiat fiind, inculpatul S.M.N. a recunoscut că a tranzacționat respectivul card în datele de mai sus, dar la cererea inculpatului C.G.C., fără să aibă cunoștință că el era falsificat.
Susținerile inculpatului S.M.N. au fost contrazise de declarația inculpatului C.G.C. (care a negat că el i-ar fi dat celui dintâi vreun card falsificat și cu care i-ar fi solicitat să efectueze tranzacții la ATM-uri în datele de 04 noiembrie 2011 și 05 noiembrie 2011).
Aceleași susțineri apar necredibile și prin prisma contrazicerilor pe care le conțin, ilustrative fiind următoarele împrejurări: inculpatul C.G.C. s-a întâlnit cu el (în data de 04 noiembrie 2011) pentru a-i returna o datorie mai veche, dar - pentru că nu avea banii necesari la purtător - i-a dat un card bancar și i-a spus să meargă el să retragă suma datorată (timp în care îl va aștepta într-o cafenea), de la un bancomat, în loc să se deplaseze chiar posesorul cardului (apt fizic de deplasare) să scoată banii din bancomat și să îi restituie datoria; locul retragerii de bani din bancomat (de la un ATM din zona Domenii) raportat la locul întâlnirii celor doi inculpați (la un bancomat din zona Lujerului) este bizar, iar inculpatul nu a putut furniza o explicație rezonabilă pentru distanța mare de parcurs între cele două locații.
La analiza cardului falsificat pus în circulație de inculpatul S.M.N., în datele de 04 noiembrie 2011 și 05 noiembrie 2011, s-a constatat că acesta avea embosată ca dată de expirare data de 07/10, mult anterioară datelor în care s-au efectuat tranzacțiile frauduloase de către inculpat, astfel că susținerea sa în sensul că nu și-a pus problema că respectivul card nu ar fi fost real, deoarece l-a avut în mână și a văzut că pe el era inscripționat numele C.C., nu poate fi împărtășită de instanță.
Mai mult, inculpatul M.G.N. a declarat că - din anturajul său a făcut parte și inculpatul S.M.N. - care cunoștea preocupările sale privind activitatea infracțională cu carduri bancare falsificate, dar că acesta nu a acționat împreună cu el, de multe ori evitându-l, tocmai pentru a nu împărți banii împreună.
Față de poziția adoptată de inculpatul S.M.N. în fața instanței, de recunoaștere a învinuirilor ce-i sunt aduse, apărarea sa inițială a fost înlăturată, ca făcută „pro causa”.
În
drept, fapta inculpatului S.M.N., așa cum a fost descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de:
- punere în circulație de instrumente de plată electronică falsificate, în formă continuată (în realizarea aceleiași rezoluții infracționale), prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și pedepsită cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Întrucât
inculpatul a săvârșit fapta înainte de a fi considerată ca executată (la data de 10 decembrie 2012) pedeapsa de 5 ani închisoare la care acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 561 din 28 mai 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, (pronunțată în Dosarul nr. 12787/3/2008 și definitivă prin decizia penală nr. 1488/R din 19 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), restul neexecutat fiind de 720 de zile, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen. privind recidiva postcondamnatorie.
Mijloacele de probă care reflectă, coroborat, potrivit art. 62 și urm. C. proc. pen., aspectele reținute, sunt reprezentate de cele administrate în faza de urmărire penală, în baza cărora inculpatul a dorit să fie judecat prin aplicarea procedurii „Judecata în cazul recunoașterii vinovăției”.
Instanța a reținut - în acord cu art. 320
1
alin. (4) C. proc. pen. - că, din probele administrate, rezultă că fapta inculpatului este stabilită și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea de pedeapsă.
La stabilirea și aplicarea fiecărei pedepse, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor, de la art. 72 alin. (1) C. pen., și anume: dispozițiile părții generale a C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială/legea specială (reduse cu o treime de fiecare dată, prin efectul aplicării art. 320
1
C. proc. pen. celor patru inculpați), gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Așadar, în cazul inculpatului C.G.C., instanța a reținut că limitele de pedeapsă fixate în legea specială (reduse cu o treime) sunt închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi, respectiv închisoare de la 4 luni la 3 ani și 4 luni; faptele comise au un pericol social relativ ridicat, prima fiind săvârșită în formă continuată; nu a obținut niciun câștig ilicit implicit; este în vârstă de 37 de ani, studii: 12 clase, ocupația: barman, divorțat, are un copil minor în vârstă de 3 luni - rezultat din relația de concubinaj cu numita T.D. și nerecunoscut încă de tatăl aflat în stare de arest preventiv, caracterizat favorabil de la locul de muncă anterior - SC A.P. SRL, de un vecin de bloc și de comandantul unității militare unde și-a satisfăcut stagiul militar obligatoriu; nu este cunoscut cu antecedente penale - dar a mai fost cercetat în două dosare penale pentru fapte prev. și ped. de Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic).
În
cazul inculpatului P.D., instanța a reținut că limitele de pedeapsă fixate în legea specială (reduse cu o treime) sunt închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi; fapta comisă are un pericol social relativ ridicat și a fost săvârșită în formă continuată; a obținut un câștig ilicit implicit de 30.000 RON; este în vârstă de 28 de ani, studii gimnaziale, salariat al SC S.B. SRL, nu este căsătorit, are un copil minor în vârstă de 1 an și 10 luni - rezultat din relația de concubinaj cu numita V.A.; nu este cunoscut cu antecedente penale.
În
cazul inculpatului S.M.N. instanța a reținut că limitele de pedeapsă fixate în legea specială (reduse cu o treime) sunt închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi; fapta comisă are un pericol social relativ ridicat și a fost săvârșită în formă continuată; a obținut un câștig ilicit implicit de 1.600 RON; este în vârstă de 35 de ani, studii: 8 clase + școala profesională, ocupația: mecanic auto, fără loc de muncă, divorțat; este recidivist postcondamnatoriu - așa cum s-a arătat deja).
În
ceea ce privește modalitatea de executare a pedepselor, văzând și dispozițiile art. 52 C. pen., diferențiat după activitatea infracțională desfășurată și circumstanțele personale, instanța a apreciat că nu se impune executarea pedepsei închisorii în regim de detenție decât în cazul inculpatului S.M.N., pentru care antecedența penală cântărește semnificativ.
Referitor la inculpații C.G.C. și P.D., instanța a apreciat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru aceștia și, chiar fără executarea pedepsei, nu vor mai săvârși infracțiuni, dar numai în condițiile încredințării supravegherii lor unei instituții de profil - Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, inclusiv în măsura în care vor desfășura o activitate indicată de această instituție, pe un termen de încercare stabilit raportat la situația fiecăruia. Din acest motiv, față de ambii inculpați, instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, potrivit art. 86
1
și urm. C. pen.
La stabilirea pedepselor accesorii și a celor complementare (acolo unde este cazul), instanța a ținut cont de strânsa legătură ce trebuie să existe între infracțiunea săvârșită și interzicerea unui drept, potrivit Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului în materie (Cauza Sabou și Pîrcălab contra
României, de pildă). Natura, modalitatea săvârșirii faptelor și circumstanțele personale ale inculpaților relevă existența unei nedemnități numai în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat).
Pe latură civilă, instanța a reținut că, în cursul urmăririi penale, s-a constituit parte civilă Banca W.F. (citată la sediul Ambasadei S.U.A. din București, sector 1, în atenția atașatului juridic), cu suma de 1.031.668,72 dolari S.U.A. - pagubă certă, paguba potențială fiind de 1.316.737,54 dolari S.U.A., având în vedere numărul de 3.068 de reclamații de fraudă a cardurilor cu numerele identificate.
Instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale doar în raport de suma de 30.000 RON, aferentă activității infracționale a inculpatului P.D., nu și pentru diferența de până la 1.031.668,72 dolari S.U.A., cu atât mai puțin pentru diferența de până la 1.316.737,54 dolari S.U.A.
Tot în cursul urmăririi penale, s-a constituit parte civilă Banca R.D. (cu sediul în București, sector 1), cu suma de 14.710 RON, cu care a despăgubit-o pe partea vătămată D.L. care a depus avize de refuz la plată invocând tranzacții frauduloase, dar care - ulterior - a declarat că nu mai are pretenții în cauză.
Instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale doar rn raport de suma de 1.600 RON, aferentă activității infracționale a inculpatului S.M.N., nu și pentru diferența de până la 14.710 RON.
Astfel, instanța a constatat că, deși întinderea prejudiciului reclamat de cele două instituții bancare este vădit mai mare decât sumele de 30.000 RON și de 1.600 RON, existând indicii rezonabile în acest sens, ceea ce poate fi imputat inculpaților este doar ceea ce s-a dovedit în mod cert a fi urmarea acțiunilor lor. Este de notorietate că fraudarea în comerțul electronic este un fenomen larg răspândit și de o amploare nedorită, dar temeinicia acuzației este obligatorie.
Împotriva sentinței penale au formulat apeluri Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul C.G.C. și inculpatul S.M.N.
Prin decizia penală nr. 243/A din data de 15 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția I penală,
în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și apelantul inculpat C.G.C. împotriva sentinței penale nr. 1072 din 18 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.
A desființat, în parte, sentința penală apelată și în fond rejudecând:
În
temeiul art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului P.D. durata reținerii și arestării preventive de la data de 04 aprilie 2012 la 25 mai 2012.
În temeiul art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpatul C.G.C. din infracțiunea prev. de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și infracțiunea prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
În temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320
1
C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul C.G.C. la 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de falsificare de instrumente de plată electronice.
În
temeiul art. 65, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În
temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320
1
C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul C.G.C. la 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de deținere și punere în circulație de instrumente de plată electronice false.
În
temeiul art. 65, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În
temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate cu pedeapsa de 1 an închisoare stabilită de prima instanță pentru infracțiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În
temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
A menținut dispozițiile privind suspendarea pedepsei sub supraveghere a executării pedepsei în privința acestui inculpat.
În temeiul art. 1357 și art. 1382 C. civ., art. 103 din Legea nr. 71/2011, a admis - în parte - acțiunea civilă formulată de partea civilă Banca R.D. și a obligat pe inculpatul S.M.N. la plata sumei de 1.600 RON către această parte civilă.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpați cardurile falsificate, respectiv echipamentele ce servesc la falsificarea de carduri electronice (potrivit dovezilor de ridicare și indisponibilizare aflate la dosarul de urmărire penală), după cum urmează:
- de la inculpatul C.G.C., carduri falsificate, precum și un cititor de carduri realizat industrial (utilizat la citirea și memorarea datelor de pe banda magnetică a cardurilor) și o parte componentă a unui produs de tip „MSR500” (destinat citirii cartelelor magnetice), un CD, un card fără număr și serie, un dispozitiv electronic ce prezintă mai multe circuite, un adaptor modificat, un dispozitiv electronic ce prezintă 4 pini, un dispozitiv electronic tip hand skimmer, cartelă albă;
- de la inculpatul P.D., carduri falsificate - emise de Banca W.F. - și cardul emis de Banca I. (având ca titular pe numita T.D., falsificat, întrucât conține pe banda magnetică date și informații referitoare la un alt card bancar, respectiv cardul emis de P. Bank, având ca titular pe numitul V.M.);
- de la inculpatul S.M.N., cardul falsificat ce conține pe banda magnetică datele cardului părții vătămate D.L. (cardul din urmă fiind eliberat de partea civilă Banca R.D.).
În temeiul art. 357 al.2 lit. e) C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpați a următoarelor bunuri:
- către inculpatul C.G.C., a unui telefon marca N., telefon marca B., două cartele SIM Cosmote, patru cartele SIM Vodafone, patru cartele SIM Orange, un laptop marca A.;
- către inculpatul P.D., a unui telefon marca N. și a unei cartele Cosmote;
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.
A admis cererea formulată de inculpatul P.D., referitoare la măsura liberării provizorii sub control ju