ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Deliberând asupra recursurilor în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 610/A din 20 iunie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/288/2014,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentința penală nr. 291/S193 din 2 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. x/288/2014, s-au hotărât următoarele:
S-a admis cererea formulată de procuror și de inculpați, prin apărători, de schimbare a încadrării juridice a faptelor și, în baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care sunt trimiși în judecată inculpații, astfel:
În ce-l privește pe inculpatul B., din art. 13
2
din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 321 alin. (1) C. pen. cu art. 35 alin. (1) C. pen., în:
- art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și
- art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969, cu art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ambele cu art. 33 C. pen. din 1969 și cu aplicarea art. 5 C. pen.
În ce-l privește pe inculpatul A., din art. 13
2
din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 321 alin. (1) C. pen., cu art. 35 alin. (1) C. pen., în:
- art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și
- art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969, cu art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ambele cu art. 33 C. pen. din 1969 și cu aplicarea art. 5 C. pen.
În ce-l privește pe inculpatul C., din art. 321 alin. (1) C. pen., cu art. 35 alin. (1) C. pen., în art. 289 alin. (1) C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu art. 5 C. pen.
S-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice din fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, asimilată infracțiunii de corupție, în abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969, respectiv din abuz în serviciu, în neglijență în serviciu, prev. de art. 249 C. pen. din 1969, formulate de inculpați, prin apărători.
În baza art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B., ocupația primar la Primăria com. D., jud. Vâlcea, studii superioare, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă continuată, asimilată infracțiunii de corupție.
În baza art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969, cu art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată.
În baza art. 33 și art. 34 C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă, de 3 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului B., ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 71 C. pen. din 1969, s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 86
1
și urm. C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 86
3
C. pen. din 1969, s-au instituit măsurile de supraveghere la care trebuie să se supună inculpatul pe durata termenului de încercare, prev. la alin. (1) lit. a)-d) C. pen., și anume: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune Vâlcea; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86
4
C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul comiterii în termenul de încercare a unei noi infracțiuni sau în cazul în care inculpatul nu îndeplinește cu rea-credință măsurile de supraveghere prevăzute de lege.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, în sensul suspendării executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă continuată, asimilată infracțiunii de corupție.
În baza art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969, cu art. 41 alin. (2) C. pen. di 1969, cu art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., studii medii, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată.
În baza art. 33 și art. 34 C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă, de 3 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. din 1969, s-au interzis inculpatului A., ca pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen. din 1969, s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 86
1
și urm. C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 86
3
C. pen. din 1969, s-au instituit măsurile de supraveghere la care trebuie să se supună inculpatul pe durata termenului de încercare, prev. la alin. (1) lit. a)-d) C. pen., și anume: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune Vâlcea; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86
4
C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul comiterii în termenul de încercare a unei noi infracțiuni sau în cazul în care inculpatul nu îndeplinește cu rea-credință măsurile de supraveghere prevăzute de lege.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, în sensul suspendării executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 274 C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de câte 1000 lei.
Împotriva acestei hotărâri au exercitat calea de atac a apelului Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea și inculpații B., A. și C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
II. Prin Decizia penală nr. 610/A din 20 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/288/2014, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea și de inculpatul C. împotriva Sentinței penale nr. 291/S193 din 2 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. x/288/2014.
A fost desființată, în parte, sentința apelată.
A fost înlăturată condamnarea inculpatului C., cu toate consecințele.
În rejudecare, a fost achitat inculpatul C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, cu art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, cu art. 5 C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
A fost menținută, în rest, sentința.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații B. și A. împotriva aceleiași sentințe.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., onorariul parțial al apărătorului din oficiu pentru inculpați, în cuantum total de 270 lei, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații B. și A. să plătească fiecare suma de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.
III. Împotriva Deciziei penale nr. 610/A din 20 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/288/2014 au formulat recurs în casație inculpații A. și B.
Recurenții inculpați A. și B. au invocat în susținerea căii extraordinare de atac cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).
Prin prisma cazului de recurs în casație invocat, recurentul inculpat B. a susținut că actele materiale reținute în sarcina sa, raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016, prin care instanța de contencios constituțional a motivat cum trebuie definită infracțiunea de abuz în serviciu pentru a fi în acord cu legea fundamentală, nu se circumscriu unei fapte prevăzute de legea penală.
Prin urmare, a apreciat că se impune admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și, în temeiul art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă continuată, asimilată infracțiunii de corupție, prev. de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.
Pe de altă parte, recurentul inculpat B. a susținut că se impune achitarea sa și pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., deoarece, reținându-se în rechizitoriu că falsul este infracțiunea mijloc, săvârșită pentru ascunderea unei infracțiuni scop, nu se pot face aprecieri cu privire la infracțiunea de fals sub aspectul laturii subiective, în condițiile în care nu ne aflăm în prezența infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
La rândul său, recurentul inculpat A. a susținut, prin prisma aceluiași caz de casare, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, având în vedere intervenția deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016, impunându-se astfel achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă continuată, asimilată infracțiunii de corupție, prev. de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.
Totodată, a susținut că, în condițiile în care nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, activitatea pe care a desfășurat-o neintrând în sfera ilicitului penal, nu se poate reține în sarcina sa nici infracțiunea de fals intelectual.
Examinând recursurile în casație, se constată că acestea sunt nefondate.
Examinând recursurile în casație declarate de inculpați, Înalta Curte reține că recursul în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. constituie un mijloc procesual prin care poate fi invocată dezincriminarea, ca efect al unei decizii a Curții Constituționale de admitere a excepției de neconstituționalitate privind norma de incriminare, însă cu respectarea condițiilor privind termenul de exercitare a recursului în casație.
În consecință, pot fi valorificate doar acele legi de dezincriminare (mutatis mutandis și cazul unei decizii a Curții Constituționale prin care norma de incriminare este declarată neconstituțională) care intră în vigoare cel târziu până la expirarea termenului de declarare a recursului în casație.
Incidența art. 4 C. pen. referitor la aplicarea legii penale de dezincriminare a fost invocată pe cale recursului în casație și poate fi evaluată în acest stadiu procesual.
În cauza de față, în sarcina inculpaților s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969 și infracțiunea de fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. 1969, pentru ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și a art. 5 C. pen.
Ca situație de fapt, s-a reținut că inculpatul B., în calitate de primar al comunei D., nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu prevăzute de O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității și, pe de altă parte, a îndeplinit cu încălcarea legii atribuțiile privind aducerea la îndeplinire a mandatelor de executare emise de instanțele judecătorești, constând în aceea că nu a urmărit executarea mandatelor, nu a întocmit documentația prevăzută de lege, nu a stabilit activitățile ce trebuiau prestate de fiecare contravenient, condițiile în care execută sancțiunea, programul de lucru, nu a supravegheat activitatea de executare a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, permițând ca terțe persoane să presteze munca în locul contravenienților și în acest mod persoanele sancționate nu mai răspundeau contravențional și nu executau sancțiunea, care potrivit legii are caracter personal, nu a luat măsurile necesare pentru ca persoana căreia i-a delegat verbal atribuțiile, respectiv inculpatul A., să aducă la îndeplinire executarea mandatelor, în condițiile în care a acceptat ca mandatele să fie considerate ca executate, în lipsa unor evidențe clare, a unor documente privind modul efectiv de executare a activității în folosul comunității.
Același inculpat, în calitate de primar al comunei D., a atestat în fals, împreună cu inculpatul C., secretarul comunei D. punerea în executare a mandatelor emise de instanțele judecătorești, prin adresele cu nr. 4386 din 19 noiembrie 2012 și nr. 4388 din 19 noiembrie 2012, comunicate Judecătoriei Rm. Vâlcea, prin adresa cu nr. 3605 din 15 octombrie 2012, emisă către Judecătoria Balș, precum și prin adresele cu nr. 4169 din 15 octombrie 2012 și 4169 din 19 noiembrie 2012, comunicate Judecătoriei Deva.
Inculpatul A., în calitate de viceprimar al comunei D., persoană delegată de primarul comunei să se ocupe de punerea în executare a mandatelor având ca obiect prestarea unor activități în folosul comunității de către contravenienți, și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu încălcarea prevederilor legale, respectiv O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, în legătură cu punerea în executare a mandatului nr. 1357/12011, emis de Judecătoria Rm. Vâlcea în Dosarul nr. x/288/2009, privind pe contravenientul H., a mandatului nr. 1347/2011, emis de Judecătoria Rm. Vâlcea în Dosarul nr. x/288/2011, privind pe contravenientul E., a mandatului nr. 1147/2011, emis de Judecătoria Rm. Vâlcea în Dosarul nr. x1/288/2011, privind pe contravenientul F., a mandatului nr. 69/2012, emis de Judecătoria Balș în Dosarul nr. x/184/2012, privind pe contravenientul G. și a mandatului nr. 1298/2011, emis de Judecătoria Rm. Vâlcea în Dosarul nr. x2/288/2011, privind pe contravenientul G.
Încălcarea legii de către inculpați a fost reținută ca efect al încălcării atribuțiilor privind aducerea la îndeplinire a mandatelor de executare emise de instanțele judecătorești și al împiedicării stabilirii adevărului cu privire la conținutul activității ce a fost prestată efectiv de către contravenienți și cu privire la executarea integrală a orelor de muncă în folosul comunității, astfel cum au fost stabilite de către instanțele de judecată, omițând deliberat prevederile care reglementează aceste proceduri din O.G. nr. 55/2002, privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității.
S-a reținut că potrivit Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, primarul și viceprimarul îndeplinesc o funcție de autoritate publică, asigurând respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, punerea în aplicare a legilor, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, sens în care au obligația de a dispune măsurile legale.
Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speța de față, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aspectele invocate de apărare nu sunt incidente în cauză, inculpații fiind condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în forma încălcării legislației primare. În cauză, atât actul de sesizare, cât și hotărârile de condamnare enumeră dispozițiile încălcate de inculpați, respectiv O.G. nr. 55/2002, privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, actualizată prin Legea nr. 294/2009 pentru modificarea O.G. nr. 55/2002. În cauza concretă dedusă judecății, prevederile legale reținute ca nefiind respectate de inculpați aparțin legislației primare, având în vedere că s-au încălcat dispozițiile unui act normativ.
Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.
În cauză, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că fapta pentru care au fost condamnați inculpații corespunde modelului legal incriminat de legiuitor prin infracțiunea de abuz în serviciu.
În motivele de recurs în casație, inculpații au susținut că se impune achitarea lor și pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată, infracțiunea mijloc, săvârșită pentru ascunderea infracțiunii scop, de abuz în serviciu
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, deși se menționează de către apărare că nu se contestă în niciun fel situația de fapt stabilită de către instanța de apel, această precizare este doar formală pentru că, în realitate, fondul criticilor formulate de inculpați pe calea recursului în casație pornește de la negarea bazei factuale care a condus la condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.
Astfel, Înalta Curte constată că natura criticilor formulate de recurenți - care se referă la faptul că prin dezincriminarea infracțiunii scop, abuz în serviciu, nu mai poate fi reținută nici infracțiunea mijloc, de fals intelectual - reprezintă în esență critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele ordinare au reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția și participația inculpaților în săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și de abuz în serviciu, însă nu aspecte de legalitate a hotărârii atacate.
Drept urmare, se constată că în cuprinsul căii de atac se formulează obiecțiuni care nu se subsumează cazului de recurs în casație invocat, respectiv aspecte care vizează temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea hotărârii atacate cu dispozițiile legii, aspecte care nu pot fi cenzurate în această cale de atac, întrucât pun în discuție probatoriul reținut și evaluat de instanțe.
De altfel, Înalta Curte constată că motivele de apel invocate de recurenți au făcut obiectul căii de atac a apelului, fiind apreciate ca neîntemeiate de instanța de apel și respinse, astfel că motivul de recurs în casație nu poate constitui temei al casării hotărârii, în conformitate cu prevederile art. 438 alin. (2) C. proc. pen.
Având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., instanța va respinge ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 610/A din 20 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/288/2014.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, în cuantum de câte 70 lei, vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C., în cuantum de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 610/A din 20 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/288/2014.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, în cuantum de câte 70 lei, rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C., în cuantum de 260 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 martie 2018.
Procesat de GGC - GV