ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursurilor în casație de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 285 din 14 iunie 2017, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în baza art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților A., B., C., D., E., F., G., H. din infracțiunea prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data faptelor (anul 2009) rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen.

S-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului I. din infracțiunea prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 253

1

din C. pen. din 1969 în infracțiunea prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data faptei (anul 2009) rap. la art. 246 C. pen. din 1969 și art. 253

1

din C. pen. din 1969, ambele cu aplic. art. 5 C. pen.

S-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatei J. din infracțiunea prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen.

S-au respins cererile inculpaților A., B., C., D., E., F., G., H. și I. de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de neglijență în serviciu - prev. de art. 288 C. pen./art. 249 din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen.

S-a respins cererea inculpatului F. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 308 alin. (2) C. pen.

S-au respins, în rest, cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor.

În baza art. 396 alin. (1), (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. corob. cu art. 121, 122 alin. (1) lit. d), 124 din C. pen. în vigoare la data faptei (anul 2009) cu aplic. art. 5 C. pen. - prescripția specială a răspunderii penale, s-a încetat procesul penal sub aspectul săvârșirii de către inculpata J., a infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. - rezultată în urma schimbării încadrării juridice.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. corob. cu art. 121, 122 alin. (1) lit. d), 124 din C. pen. în vigoare la data faptei (anul 2009) cu aplic. art. 5 C. pen. - prescripția specială a răspunderii penale, s-a încetat procesul penal sub aspectul săvârșirii de către inculpatul I., a infracțiunii de conflict de interese, prev. de art. 253

1

din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., au fost condamnați fiecare din următorii 5 inculpați: A., B., C., D., I., la câte 1 an închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data faptelor (anul 2009) rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2), (76) alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969;

A fost condamnat fiecare din următorii 3 inculpați: 1) E., 2) G., 3) H., la câte 9 luni închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data faptelor (anul 2009) rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2), (76) alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969;

A fost condamnat inculpatul F. la 6 luni închisoare pentru infracțiunea de abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție prev. de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data faptei (anul 2009) rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2), (76) alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 71 din C. pen. din 1969, s-a aplicat tuturor inculpaților sus-menționați pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) din C. pen. din 1969.

În baza art. 81 și urm. din C. pen. din 1969, art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor închisorii și accesorii aplicate inculpaților A., B., C., D., I., E., G., H., F., pe durata unor termene de încercare stabilite conform art. 82 din C. pen. din 1969, de:

a) 3 ani, în cazul primilor 5 inculpați - A., B., C., D., I.;

b) 2 ani și 9 luni, în cazul următorilor 3 inculpați - E., G., H.;

c) 2 ani și 6 luni, în cazul inculpatului F.

S-a atras atenția tuturor celor 9 inculpați sus-menționați asupra disp. art. 83 din C. pen. din 1969.

În baza art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 19 și urm. C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ. din 1864, s-au respins pretențiile civile formulate de partea civilă K. (prin reprezentant convențional L.), vizând acordarea de despăgubiri materiale și morale și restabilirea situației anterioare.

S-a constatat că M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desființarea parțială a următoarelor înscrisuri: 1) Procesul-verbal din 03.03.2009 al Comisiei locale de stabilire a dreptului de proprietate Bujoreni, doar în ceea ce privește situația lui N. - doar rândurile 2 - 16 de la pagina 48 din registru; 2) Anexa 2 B, doar în ceea ce privește situația lui N. - doar rândul 2 din tabelul nominal.

Totodată, s-a dispus desființarea totală a următoarelor înscrisuri:

1) "Schița de plan a terenului autor N. din comuna Bujoreni, sat Olteni, jud. Vâlcea", punctul "Leasă", extravilan, sup. 1050 mp, tarlaua x, parcela x, întocmită de ing. C.;

2) "Proces-verbal de punere în posesie" nr. x/2009;

3) Extrasul de pe procesul-verbal din 03.03.2009 al Comisiei locale de stabilire a dreptului de proprietate Bujoreni, referitor la situația lui N.

S-a respins cererea părții civile K. (prin reprezentant convențional L.) de desființare/anulare și a altor înscrisuri decât cele sus-menționate.

În baza art. 399 C. proc. pen. rap. la art. 272 - 276 C. proc. pen., a fost obligată partea civilă K. (prin reprezentant convențional L.) să plătească expertului tehnic judiciar O. suma de 400 RON (cota-parte de 1/6 ce îi revine acesteia din onorariul definitiv aprobat de instanță, în cuantum de 2400 RON).

Au fost obligați inculpații la plata de cheltuieli judiciare către stat, astfel: inculpații A., B., C., D., I., E., G., H., la plata a câte 550 RON, inculpatul F. la plata sumei de 400 RON.

În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. corob. cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ. și art. 2 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus, din oficiu, reducerea la 4000 RON a cheltuielilor judiciare reprezentând onorariile avocatului părții civile K. (prin reprezentant convențional L.) - pe motiv că suma totală solicitată (de 16771 RON) este vădit disproporționată în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei (cu precizarea că măsura luată nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul acestuia).

S-a stabilit cuantumul total al cheltuielilor judiciare cuvenite părții civile la suma de 4500 RON (în care se include și suma de 400 RON cu privire la care s-a dispus obligarea părții civile la plata către expertul O., cu titlu de onorariu restant datorat) și, în consecință, au fost obligați inculpații A., B., C., D., I., E., G., H. și F., la plata a câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, către persoana vătămată - parte civilă K. (prin reprezentant convențional L.).

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri inculpații A., B., C., D., I., E., G., H. și F. și partea civilă K. prin procurator L.

Prin Decizia penală nr. 559/A din data de 25 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost admise apelurile declarate de partea civilă K. prin procurator L. și de inculpații E., G., H., F. împotriva Sentinței penale nr. 285 din 14 iunie 2017 pronunțată de Judecătoria Rm. Vâlcea în Dosarul nr. x/2014.

A fost desființată în parte sentința apelată și, rejudecând, a fost înlăturată dispoziția de condamnare a inculpaților E., G., H. și F., cu toate consecințele.

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților E., G., H. și F., din infr. prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen. în infracțiunea de neglijență în serviciu prev. de art. 249 C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (6) C. pen. rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen. coroborat cu art. 121, art. 122 alin. (1) lit. d) și art. 124 C. pen. anterior, cu aplic. art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de apelanții-inculpați ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desființarea parțială a Hotărârii nr. 211 din 07 mai 2009 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din Vâlcea numai în ceea ce privește validarea propunerii de constituire a dreptului de proprietate în favoarea numitului N.

S-a dispus desființarea totală a Titlului de proprietate nr. x din 15 iulie 2009 eliberat numitului N. (fotocopie atașată la dosar urm. pen.).

A fost menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

Prin aceeași decizie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A., B., C., D. și I., împotriva aceleiași sentințe, cu obligarea lor la câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

*****

Împotriva deciziei din apel au formulat recursuri în casație inculpații A., B., D. și I., în termenul legal, prev. de art. 435 C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data 11.09.2018, fiind fixat termen la data de 16.11.2018, în vederea examinării, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație, conform art. 440 C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 16 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-au admis, în principiu, cererile de recurs în casație formulate de inculpații D., B., I. și A. împotriva Deciziei penale nr. 559/A din 25 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și s-a trimis cauza completului care judecă recursul în casație, în compunere de 3 judecători.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererilor de recurs în casație, a constatat că recursurile în casație formulate de inculpații A., B., D. și I. au fost declarate în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen., iar Decizia penală nr. 559/A din data de 25.05.2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești face parte din categoria hotărârilor împotriva cărora se poate formula recurs în casație, fiind întrunite cerințele art. 434, 435, 436 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În ceea ce privește cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat că, în cuprinsul motivelor de recurs în casație formulate de inculpații A., B., D. și I. a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și motivarea acestuia, reținându-se, în esență, următoarele:

Prin cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost indicat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În esență, în motivarea cererii, inculpatul A. a criticat decizia instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât condamnarea lui s-a făcut cu încălcarea Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale a României, pentru o faptă care nu mai este prevăzută de legea penală, solicitând în consecință admiterea recursului, casarea deciziei curții de apel și în rejudecare, achitarea sa pentru infracțiunea de abuz în serviciu, având în vedere dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Astfel, s-a arătat de către inculpat că a fost condamnat pentru infracțiunea de abuz în serviciu, însă, prin raportare la Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, fapta de care a fost acuzat nu mai este prevăzută de legea penală, având în vedere că, în actul de inculpare cu care a fost sesizată instanța de judecată, nu s-a menționat încălcarea vreunei dispoziții din legi sau ordonanțe ale guvernului, ci doar H.G. nr. 890/2005.

În opinia inculpatului, odată cu publicarea deciziei Curții Constituționale a operat dezincriminarea, parțial, a infracțiunii de abuz în serviciu, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 4 C. pen. Astfel, după ce s-au împlinit cele 45 de zile de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, textul care incriminează abuzul în serviciu nu mai există, sens în care se impune achitarea sa pentru această infracțiune.

Inculpatul a mai susținut că a fost condamnat fără a se stabili în concret dacă există beneficiu material și direct sau dacă a existat o încălcarea esențială a legii de către el ca și funcționar public, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

S-a arătat că, în concret, prin rechizitoriu, DNA a reținut în sarcina sa că soluția propusă pentru reconstituirea dreptului de proprietate este consecința exercitării defectuoase a atribuțiilor de serviciu și a încălcării normelor, a regulamentelor și dispozițiilor interne, care vizează procesul de restituire pe cale administrativă a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, prin acțiunile conjugate inculpații contribuind la diminuarea patrimoniului părții rezultată din restituirea terenului în favoarea doar a unuia dintre comoștenitori. Or, nici în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, cum nici în actul de inculpare, nu se menționează că inculpatul ar fi încălcat prevederile vreunei legi.

Față de cele arătate în scris, inculpatul A. a solicitat pronunțarea unei soluții de achitare, întrucât din probele administrate nu rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că vreunul dintre inculpați ar fi îndeplinit (cu știință sau din culpă) atribuțiile de serviciu prin încălcarea legii și, de asemenea, nu rezultă că fapta pentru care a fost trimis în judecată constituie infracțiune.

Cu privire la latura civilă, inculpatul a arătat că partea civilă nu poate pretinde, în mod legal, un bun care nu face parte din patrimoniul său, motiv pentru care solicită respingere cererii de constituire parte civilă formulată în cauză.

S-a mai menționat în cererea de recurs în casație că, analizând toate actele și lucrările dosarului întocmite atât în faza de urmărire cât și în faza de judecată în cursul cercetării judecătorești, nu se poate reține că ar fi săvârșit cu intenție faptele pentru care a fost trimis în judecată prin actul de inculpare, astfel că, în subsidiar, față de lipsa intenției, se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din abuz în serviciu în infracțiunea de neglijență în serviciu.

A susținut inculpatul că nu s-a făcut în niciun fel dovada, prin vreun mijloc de probă, că ar fi luat legătura în vreun mod cu dobânditorul terenului nici înainte, cum nici după obținerea titlului de proprietate sau înstrăinarea terenului. Inculpatul și ceilalți inculpații, membrii ai comisiei, au făcut propunere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul rezultat prin sentința de partaj. Niciun membru al comisiei nu avea competența sau atribuția de a cenzura actele oficiale depuse la dosar, având în vedere că, sarcina probei revine persoanei care se pretinde îndreptățită, iar răspunderea pentru cele consemnate în aceste acte revine semnatarilor acestora și nu există nicio prevedere legală care să oblige comisia la un asemenea demers.

În concluzie, prin motivele de recurs în casație, inculpatul A. a menționat că, prin decizia pronunțată, Curtea de Apel Pitești nu a putut face diferența între obligațiile Comisiei locale și cele ale Comisiei județene. Astfel, Comisia locală nu dispune reconstituirea, nu este organ jurisdicțional, ci organ administrativ, nu hotărăște, ci doar face propuneri. Or, față de aceste considerente nu se putea dispune condamnarea sa.

În consecință, s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei Curții de apel și, cu ocazia rejudecării, achitarea sa pentru infracțiunea de abuz în serviciu, ținând cont de faptul că această infracțiune nu mai este prevăzută de legea penală.

Prin cererile de recurs în casație formulate de inculpații D. și I., având un conținut similar, apărarea inculpaților a solicitat în temeiul cazului de casare invocat în ambele cereri de recurs în casație - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., admiterea recursurilor, casarea hotărârii atacate și achitarea inculpaților potrivit art. 16 lit. b) C. proc. pen.

În esență, apărătorul inculpaților a arătat că aceștia au fost condamnați la pedeapsa închisorii de 1 an, cu aplic. art. 81 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, apreciindu-se că, în calitate de membri ai Comisiei de Fond Funciar Bujoreni, au participat la o ședința a comisiei și au votat eliberarea unui titlu de proprietate unei persoane care nu era îndreptățită la reconstituire.

În opinia inculpaților, prin apărător, instanța nu a avut în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016 prin care s-a apreciat că sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din conținutul textului de lege este neconstituțională, astfel încât, raportându-ne la speța de față, s-a susținut că nu s-a indicat, în mod concret, în ce ar consta elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu, respectiv în ce ar consta îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu.

S-a arătat că, inculpații, ca simpli membri ai comisiei locale de fond funciar, nu făceau decât să își exprime un punct de vedere cu privire la cererile de reconstituire formulate de diverși cetățeni și în niciun moment nu au avut atribuții în verificarea dosarelor de reconstituire, a amplasamentului terenurilor sau a îndreptățirii persoanei care formulează cererea de reconstituire. Mai mult decât atât, Comisia locală din care făceau parte nu este cea care eliberează titlul de proprietate, această propunere fiind înaintată comisiei județene care, în urma verificărilor proprii emite sau nu titlu, respectiv validează propunerea.

S-a susținut că, în concret, neavând un element material, ci doar o simplă raportare la un text de lege, care potrivit deciziei Curții Constituționale este neconstituțional, inculpații nu pot fi condamnați, fapta lor nefiind prevăzută de legea penală. Cel mult, persoana nemulțumită se putea adresa instanței civile pentru anularea parțială sau în totalitate a titlului de proprietate ori cu o acțiune în revendicare.

În concluzie, apărarea inculpaților D. și I. a arătat că în speța de față nu s-a indicat care ar fi textul de lege pe care inculpații l-ar fi încălcat, solicitându-se admiterea recursului în casație așa cum a fost motivat.

Prin cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B., apărătorul a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei curții de apel și, în rejudecare, achitarea inculpatului pentru infracțiunea de abuz în serviciu, având în vedere că infracțiunea nu mai este prevăzută de legea penală.

Astfel, invocând cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., apărarea a susținut că inculpatul a fost nelegal condamnat pentru pretinsa săvârșirii a infracțiunii de abuz în serviciu, fapta reținută în sarcina acestuia nefiind prevăzută de legea penală prin raportare la Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, întrucât în actul de sesizare a instanței nu s-a reținut încălcarea de către inculpat a vreunei dispoziții din legi sau ordonanțe ale guvernului, ci doar a H.G. nr. 890/2005.

Or, odată cu expirarea termenului de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, a operat dezincriminarea parțială a abuzului în serviciu, fiind incidente dispozițiile art. 4 C. pen.

Prin urmare, în opinia apărării, fapta de abuz în serviciu nu este prevăzută de legea penală având în vedere Decizia Curții Constituționale anterior menționată, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 246 alin. (1) din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

Conform rechizitoriului, încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este infracțiunea de abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297. alin. (1) C. pen.

Apărarea inculpatului a susținut că, prin rechizitoriu nu se reține încălcarea de către inculpat a vreunei norme legale, cu atât mai puțin a vreunei legi sau ordonanțe de guvern. Deși instanța reține că în rechizitoriu se face referire la încălcare prevederilor Legii nr. 18/1991, în realitate se invocă prevederile H.G. nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor.

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu s-a mai arătat prin cererea de recurs în casație că, prin activitatea sa, inculpatul nu a încălcat norme din legislația primară, ci doar norme din legislația secundară, respectiv prevederile H.G. nr. 890/2005, motiv pentru care, făcându-se aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016, se impune achitarea sa întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, aceleași principii fiind reiterate și prin Decizia nr. 392 din 6.06.2017 a Curții Constituționale.

S-a mai menționat că, nu Comisia locală dispune reconstituirea, care nu este organ jurisdicțional, ci organ administrativ, nu hotărăște, ci doar face propuneri, iar cea care validează și emite titlu este Comisia Județeană, întrucât este singura autoritate și singurul organ care verifică legalitatea reconstituirii.

În consecință, față de cele arătate în scris, apărarea inculpatului B. a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei curții de apel și, în rejudecare, achitarea pentru infracțiunea de abuz în serviciu, având în vedere că infracțiunea nu mai este prevăzută de legea penală.

Cu prilejul dezbaterilor, la termenul din data de 15.03.2019, s-au luat concluziile apărătorilor recurenților inculpați, ale Parchetului, precum și ale recurenților inculpați în ultimul cuvânt, acestea fiind redate pe larg în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursurile în casație în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate efectuată de instanța de recurs nu este însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de față, recurenții inculpați A., B., D. și I. au fost condamnați la pedeapsa principală de câte 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data faptelor (anul 2009) rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2), (76) alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, a cărei executare a fost suspendată condiționat pe un termen de încercare de 3 ani.

Recurenții inculpați A., B., D. și I. au formulat recurs în casație, criticile acestora fiind întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esență, se reține că, prin cererile deduse judecății, în temeiul cazului de casare invocat, s-a solicitat de către apărare achitarea inculpaților în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297. alin. (1) C. pen., reținută în sarcina acestora, întrucât, pe de o parte, odată cu publicarea Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale fapta pentru care au fost acuzați nu mai este prevăzută de legea penală, întrucât a operat dezincriminarea, parțial, a infracțiunii de abuz în serviciu, fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art. 4 C. pen.

În acest sens, s-a susținut că, prin actul de inculpare cu care a fost sesizată instanța de fond, nu s-a menționat încălcarea de către inculpați a vreunei dispoziții din legi sau ordonanțe ale guvernului, ci doar a H.G. nr. 890/2005.

Așadar, s-a susținut de către apărare prin recursurile în casație formulate, că inculpații nu au încălcat norme din legislația primară, ci doar norme din legislația secundară, respectiv prevederile H.G. nr. 890/2005, motiv pentru care, având în vedere că nicio probă administrată în cauză nu a dovedit clar în ce a constat acțiunea inculpaților, respectiv în ce a constat îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu și mai exact care sunt textele de lege încălcate de aceștia, se impune achitarea lor făcându-se aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016.

În aceste coordonate, în raport de motivele de recurs în casație astfel formulate, de dispozițiile incidente și scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este legală - conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile făcând obiectul analizei prezentei căi de atac.

Obiectul cenzurii instanței de casație este limitat la chestiuni de drept, circumscrise, în speță, cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv a susținerilor vizând neprevederea faptei de către legea penală în ceea ce privește faptele reținute în sarcina recurenților inculpați din prezenta cauză.

În concret, în cauză, rezultă că susținerile recurenților inculpați subsumate noțiunii de condamnare pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în sensul cazului de casare invocat sunt raportate de apărarea inculpaților la conținutul Deciziei nr. 405/15.06.2016 a Curții Constituționale, potrivit căreia, în opinia apărării, fapta de abuz în serviciu reținută în sarcina inculpaților a fost dezincriminată, în condițiile în care în sarcina lor s-a reținut încălcarea unei hotărâri de guvern și nu a unei legi.

Tot în susținerea criticii potrivit căreia fapta pentru care inculpații au fost trimiși în judecată nu mai este prevăzută de legea penală și astfel se impune achitarea lor, apărarea inculpaților a făcut referiri fie la împrejurarea că prin rechizitoriul cu care a fost sesizată instanța de fond nu s-au menționat dispozițiile legale încălcate de inculpați, fie a făcut referiri la probele dosarului care nu conturează, în opinia apărării, care sunt activitățile inculpaților neconforme cu legea, precum și referiri la lipsa intenției în săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, și în fine, în raport de aceste constatări, s-a mai susținut că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei de abuz în serviciu în infracțiunea de neglijență în serviciu.

De asemenea, prin motivele de recurs în casație, inculpații, prin apărător, au reiterat criticile formulate în apel cu referire la starea de fapt reținută și atribuțiile avute de inculpați, respectiv că aceștia nu au participat la ședința când s-a încheiat procesul-verbal și s-a discutat propunerea, semnând doar un proces-verbal care nu producea consecințe juridice ori că, inculpații, ca simpli membri ai Comisiei locale de fond funciar, nu făceau decât să își exprime un punct de vedere cu privire la cererile de reconstituire formulate de diverși cetățeni și în niciun moment nu au avut atribuții în verificarea dosarelor de reconstituire, a amplasamentului terenurilor sau a îndreptățirii persoanei care formulează cererea de reconstituire, precum și că, mai mult decât atât, comisia locală din care făceau parte nu este cea care eliberează titlul de proprietate, această propunere fiind înaintată comisiei județene care în urma verificărilor proprii emite sau nu titlul, respectiv validează propunerea.

Examinând cauza prin prisma criticilor așa cum au fost formulate de apărarea inculpaților A., B., D. și I. prin recursurile în casație de față, Înalta Curte constată că instanțele au făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile inculpaților sunt neîntemeiate.

Astfel, se reține că, instanța de fond, prin hotărârea de condamnare, definitivă prin decizia atacată pronunțată de Curtea de Apel Pitești, a stabilit că, în drept, faptele inculpatului A., constând în aceea că, în calitate de președinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și forestiere din comuna Bujoreni din județul Vâlcea, cu intenție, a participat la îndeplinirea procedurilor premergătoare și la întocmirea actelor care au condus la stabilirea abuzivă a dreptului de proprietate în favoarea titularului N., prin Titlul de proprietate nr. x din data de 15.07.2009, pentru suprafața de 1050 mp de teren în comuna Bujoreni din județul Vâlcea, începând cu identificarea și măsurarea terenului, continuând cu hotărârea consemnată în procesul-verbal de ședință încheiat în data de 03.03.2009, cu Anexa 2B reprezentând tabelul nominal cu membrii cooperatori care au adus pământ în CAP sub 0,5 ha de persoane îndreptățite și cu cooperatorii care nu au adus pământ în CAP și care solicită în scris stabilirea de terenuri în proprietate, conform Legii nr. 18/1991 și terminând cu Procesul-verbal de punere în posesie nr. x/27.05.2009, prin care a fost afectat dreptul de proprietate al unei persoane fizice (persoana vătămată K.) și a fost obținut un folos material necuvenit, injust, în favoarea unei alte persoane (N.), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data faptelor (anul 2009) rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2), (76) alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969.

De asemenea, s-a constatat că, faptele inculpatului I., constând în aceea că, în calitate de membru al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și forestiere din comuna Bujoreni din județul Vâlcea, a participat la îndeplinirea procedurilor premergătoare și la întocmirea actelor care au condus la stabilirea abuzivă a dreptului de proprietate în favoarea titularului N., prin Titlul de proprietate nr. x din data de 15.07.2009, pentru suprafața de 1050 mp de teren în comuna Bujoreni din jud. Vâlcea, începând cu identificarea și măsurarea terenului, continuând cu anexa 2B, reprezentând tabelul nominal cu membrii cooperatori care au adus pământ în CAP sub 0,5 ha de persoane îndreptățite și cu cooperatorii care nu au adus pământ în CAP solicită în scris stabilirea de terenuri în proprietate, conform Legii nr. 18/1991, și terminând cu Procesul-verbal de punere în posesie nr. x/27.05.2009, prin care a fost afectat dreptul de proprietate al unei persoane fizice - persoana vătămată K. și a fost obținut un folos material necuvenit, injust, în favoarea unei alte persoane - N., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data faptelor (anul 2009) rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2), (76) alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969.

Faptele inculpatului B., constând în aceea că, în calitate de secretar al comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și forestiere din comuna Bujoreni din județul Vâlcea, cu intenție, a participat la îndeplinirea procedurilor premergătoare și la întocmirea actelor care au condus la stabilirea abuzivă a dreptului de proprietate în favoarea titularului N., prin Titlul de proprietate nr. x din data de 15.07.2009, pentru suprafața de 1050 mp de teren în comuna Bujoreni din județul Vâlcea, începând cu identificarea și măsurarea terenului, continuând cu Anexa 2B, reprezentând tabelul nominal cu membrii cooperatori care au adus pământ în CAP sub 0,5 ha de persoane îndreptățite și cu cooperatorii care nu au adus pământ în CAP și care solicită în scris stabilirea de terenuri în proprietate, conform Legii nr. 18/1991, și terminând cu Procesul-verbal de punere în posesie nr. x/27.05.2009, prin care a fost afectat dreptul de proprietate al unei persoane fizice (persoana vătămată K.) și a fost obținut un folos material necuvenit, injust, în favoarea unei alte persoane (N.), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data faptelor (anul 2009) rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2), 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969.

Instanțele au mai stabilit că, faptele inculpatului D., constând în aceea că, în calitate de membru al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și forestiere din comuna Bujoreni din județul Vâlcea, a participat la îndeplinirea procedurilor premergătoare și întocmirea actelor care au condus la stabilirea abuzivă a dreptului de proprietate în favoarea titularului N., prin Titlul de proprietate nr. x din data de 15.07.2009, pentru suprafața de 1050 mp de teren în comuna Bujoreni din jud. Vâlcea, începând cu identificarea și măsurarea terenului, continuând cu Anexa 2B reprezentând tabelul nominal cu membrii cooperatori care au adus pământ în CAP sub 0,5 ha de persoane îndreptățite și cu cooperatorii care nu au adus pământ în CAP și care solicită în scris stabilirea de terenuri în proprietate, conform Legii nr. 18/1991 și terminând cu Procesul-verbal de punere în posesie nr. x/27.05.2009, prin care a fost afectat dreptul de proprietate al unei persoane fizice - persoana vătămată K. și a fost obținut un folos material necuvenit, injust, în favoarea unei alte persoane - N., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data faptelor (anul 2009) rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2), 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969.

Înalta Curte subliniază că, pin prisma cazului de casare invocat în cauză, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., sintagma "nu este prevăzută de legea penală" privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Or, astfel cum rezultă din actele dosarului, în determinarea legii penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive, ca urmare a intrării în vigoare, la 01 februarie 2014 a noului C. pen., instanțele au constatat că infracțiunea de abuz în serviciu, așa cum a fost reținută în sarcina inculpaților A., B., D. și I. nu a fost dezincriminată și, totodată, transpunând cauzei de față exigențele Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016, au dispus condamnarea inculpaților pentru această infracțiune.

Prin Decizia nr. 405 din 15.06.2016 a Curții Constituționale, s-a constatat că dispozițiile art. 246 alin. (1) din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

Cele statuate prin această decizie au devenit general obligatorii de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, respectiv de la data de 08.07.2016 (M. Of. nr. 517/8.07.2016), astfel că instanțele au aplicat norma astfel cum a fost interpretată de Curtea Constituțională, așa cum rezultă din conținutul hotărârilor pronunțate în cauză.

Referitor la constatarea neconstituționalității unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea, Decizia nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție precizează că aceasta "poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituționalității unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existența unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituționalității are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanței de contencios constituțional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare", (Decizia nr. 110/A din 4 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Totodată, în ceea ce privește decizia Curții Constituționale nr. 405/2016, se constată că aceasta este o decizie interpretativă. Astfel, după cum s-a arătat și în jurisprudența instanței de contencios constituțional, atunci când Curtea Constituțională a hotărât, în dispozitivul deciziei pronunțate, în cadrul competenței prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție, că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, se menține prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituțional toate celelalte interpretări posibile.

Pe cale de consecință, textul care a făcut obiectul controlului de constituționalitate nu este eliminat din fondul activ al legislației, ci își găsește aplicarea în interpretarea stabilită de instanța constituțională.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată neîntemeiată susținerea recurenților, prin apărători, în sensul că, infracțiunea de abuz în serviciu reținută în sarcina inculpaților a fost dezincriminată (parțial) ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016.

De asemenea, este neîntemeiată și susținerea apărării potrivit căreia în sarcina inculpaților s-a reținut încălcarea H.G. nr. 890/2005 și nu a unei legi în sensul celor statuate prin decizia Curții Constituționale și prin urmare, fapta pentru care au fost condamnați nu mai este prevăzută de legea penală și, astfel în opinia apărării, consecința firească este cea de achitare a inculpaților.

Cu privire la această critică, Înalta Curte reamintește că, prin decizia anterior menționată, instanța de control constituțional a statuat că, în respectarea principiului legalității incriminării, doar legiuitorul primar poate stabili conduita, pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar supunându-se sancțiunii penale, deci, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înțeleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum și ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv, prin ordonanțe și ordonanțe de urgență).

În esență, instanța de control constituțional a reținut că orice acuzație având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a încălcat îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor îndatoriri a avut loc prin încălcarea legii, în accepțiunea stabilită prin decizia invocată, respectiv legislația primară, legi și ordonanțe simple sau de urgență.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speța de față, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, aspectele invocate de apărare nu sunt incidente în cauză, inculpații fiind condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în forma încălcării legislației primare.

În cauză, hotărârea de condamnare enumeră dispozițiile încălcate de inculpați, respectiv art. 8 și 27 din Legea nr. 18/1991, prevederi legale care, de altfel, contrar susținerilor apărării, au fost indicate expres și în actul de sesizare a instanței.

Prin urmare, critica formulată de recurenți, prin apărători, în sensul că infracțiunea de abuz în serviciu pentru care au fost condamnați inculpații nu mai este prevăzută de legea penală, întrucât în actul de inculpare cu care a fost sesizată instanța de judecată nu s-a menționat încălcarea vreunei dispoziții din legi sau ordonanțe ale guvernului, ci doar H.G. nr. 890/2005, așa cum a stabilit Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, este neîntemeiată.

Astfel, în prezenta cauză, se reține că, în lumina considerentelor Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, instanțele au concluzionat că analizarea cerinței îndeplinirii necorespunzătoare de către inculpați a atribuțiilor de serviciu a fost realizată prin raportare la prevederile din Legea fondului funciar nr. 18/1991 și în consecință, în urma acestui examen, s-a constatat că prin atribuțiile de serviciu încălcate de inculpați, constând în adoptarea unei hotărâri cu propunerea de validare a unei cereri formulate de o persoană neîndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate și întocmirea/semnarea Anexei 2B și Procesului-verbal de punere în posesie nr. x/2009 în împrejurările descrise cu ocazia expunerii situației de fapt reținută în cauză, au fost încălcate prevederile art. 8 și 27 din Legea fondului funciar nr. 18/1991.

Prin urmare, se constată că instanțele au făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile inculpaților recurenți sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește celelalte aspecte invocate prin recursurile în casație formulate de inculpații A., B., D. și I., ce vizează situația de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv, vinovăția inculpaților și lipsa intenției, probatoriul cauzei ori modul de interpretare a probelor dosarului și în fine, încadrarea juridică dată faptelor, Înalta Curte menționează că acestea nu pot face obiectul examinării în calea extraordinară a recursului în casație.

Așadar, critici cum sunt încadrarea juridică a faptelor, vinovăția inculpaților ori modul de apreciere al probatoriului nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație, acesta fiind scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Așa cum s-a arătat, fiind prevăzut ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală.

Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Or, de vreme ce susținerile recurenților inculpați tind, în esență, la reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, acestea nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Concluzionând, Înalta Curte constată că, așa cum au fost formulate, criticile recurenților inculpați sunt neîntemeiate, iar decizia atacată este legală și prin urmare, recursurile în casație formulate în cauză sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

În aceste condiții, se constată că solicitarea formulată în cauză de extindere a efectelor recursului în casație și asupra inculpaților care nu au formulat cale de atac, nu poate fi primită, întrucât Înalta Curte putea examina cauza și cu privire la aceștia, potrivit art. 443 din C. proc. pen., numai în situația în care ar fi admis recursul inculpaților.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursurile în casație formulate de inculpații D., B., I. și A. împotriva Deciziei penale nr. 559/A din 25 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondate.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații D., B., I. și A. împotriva Deciziei penale nr. 559/A din 25 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, în cuantum de câte 157 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 martie 2019.

Procesat de GGC - NN