CASE OF MIRYANA PETROVA v. BULGARIA

RESPONDENT

BGR

HOTĂRÂRE

21.07.2016

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Civil proceedings;Article 6-1 - Access to court;Civil rights and obligations);Non-pecuniary damage - award (Article 41 - Non-pecuniary damage;Just satisfaction)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF MIRYANA PETROVA v. BULGARIA (CtEDO, 2016)

HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1950 și locuiește în Sofia. Reclamantul a fost angajat de Serviciul Național de Securitate ca operator de sistem din 1981. Ea a susținut că, din cauza naturii sarcinilor sale, ea a deținut o autorizație de securitate care să permită accesul la informații clasificate care constituie secrete de stat. Potrivit descrierii postului reclamantului, posesia unei astfel de autorizații de securitate a fost o condiție necesară pentru deținerea postului ei. La 30 aprilie 2002, Legea privind protecția informațiilor clasificate (denumită în continuare „Legea”) a fost promulgată în Gazettea de stat. În conformitate cu Legea privind protecția informațiilor clasificate, autorizarea accesului la informațiile clasificate care au fost emise în temeiul dispozițiilor juridice existente înainte de intrarea în vigoare a Legii ar trebui să rămână valabil până la înlocuirea lor prin autorizarea de securitate, permițând accesul la informațiile clasificate. Șefii unităților organizaționale care angajează persoane care dețin un permis de acces și a căror poziții au solicitat accesul la informații clasificate au fost de a solicita eliberarea autorizației de securitate, în conformitate cu cerințele din lege. Nerespectarea acestei dispoziții ar duce la invalidarea autorizațiilor de acces existente respective. La 3 iunie 2003, în conformitate cu această obligație, directorul Serviciului Național de Securitate a emis o decizie de refuzare a autorizației de securitate a reclamantului care permit accesul la informații clasificate. Reclamantul a susținut că această decizie a fost bazată pe un test psihologic. Decizia nu conține niciun raționament în ceea ce privește refuzul, în afară de o trimitere la art. 57 din Legea privind protecția informațiilor clasificate. Reclamantul a depus un recurs împotriva refuzului în fața Comisiei de Stat pentru Securitate a Informațiilor. Acesta din urmă, prin decizia din 5 februarie 2004, a susținut refuzul. Această decizie a fost finală și nu are drept scop revizuirea judiciară. 10. La 27 aprilie 2004, directorul Serviciului Național de Securitate a ordonat respingerea reclamantului. Motivul pentru încetarea ocupării forței de muncă a fost refuzul de a-și acorda clearance-ul de securitate, ale căror posesie era o condiție indispensabilă de a-și putea îndeplini datoria. 11. Reclamantul i-a contestat concedierea la trei niveluri de jurisdicție. Ea a contestat obiectivitatea și legalitatea procedurii de concediere, susținând că a îndeplinit toate condițiile de eliberare a autorizației de securitate și că a fost respinsă din cauza relației personale negative dintre ea și supraveghetorul ei direct. În opinia reclamantului, clearance-ul a fost probabil refuzat deoarece a suferit de neuroză depresivă în 1995, o condiție care, potrivit ei, nu mai este relevantă. Cererea reclamantului ca un raport al unui expert psihiatru să fie comandat a fost refuzată de Curtea de District de la Sofia. 12. Prin hotărârea sa din 11 mai 2005, Curtea de District Sofia a respins afirmațiile reclamantului, raționând că refuzul directorului Serviciului de Securitate Națională de a acorda permisiunea de securitate reclamantului a fost un act administrativ final și valabil și a rendu concedierea reclamantului inevitabilă deoarece nu mai a putut să își îndeplinească sarcinile. Curtea a adăugat că refuzul nu a fost considerabil pentru orice control judiciar; prin urmare, instanța nu a fost competentă să examineze, în cadrul procedurii de concediere, orice chestiuni substanțiale sau procedurale legate de legalitatea sa. 13. Prin recurs, Curtea Sofia City, prin o hotărâre din 6 aprilie 2006 a susținut decizia instanței inferioare, susținând raționamentul său. 14. La 19 iunie 2008, Curtea Supremă de Casare a susținut aceste hotărâri.

The applicant was born in 1950 and lives in Sofia. 6. The applicant had been employed by the National Security Service as a system operator since 1981. She submitted that, on account of the nature of her duties, she had held a security clearance permitting her access to classified information constituting State secrets. According to the applicant’s job description, being in a possession of such a security clearance had been a prerequisite to her holding her post. 7. On 30 April 2002 the Classified Information Protection Act (hereinafter “the Act”) was promulgated in the State Gazette. Under the Classified Information Protection Act, permits granting access to classified information that had been issued under the legal provisions existing before the entry into force of the Act were to remain valid until their replacement by security clearance allowing access to classified information. The heads of organisational units employing persons who possessed an access permit and whose positions required that they have access to classified information were to request the issuance of security clearance, in accordance with the requirements of the Act. Non-compliance with that provision would result in the invalidation of the respective existing access permits. 8. On 3 June 2003, in compliance with that obligation, the Director of the National Security Service issued a decision refusing the applicant security clearance allowing access to classified information. The applicant submitted that that decision had been based on a psychological test. The decision did not contain any reasoning in respect of the refusal, apart from a reference to Section 57 of the Classified Information Protection Act. 9. The applicant lodged an appeal against the refusal with the State Commission for Information Security. The latter, by a decision of 5 February 2004, upheld the refusal. That decision was final and not amenable to judicial review. 10. On 27 April 2004, the Director of the National Security Service ordered that the applicant be dismissed. The reason given for the termination of her employment was the refusal to grant her security clearance, possession of which was an indispensable condition of her being able to perform her duties. 11. The applicant challenged her dismissal at three levels of jurisdiction. She contested the objectivity and the lawfulness of the dismissal procedure, arguing that she had fulfilled all conditions for the issuance of security clearance and that she had been dismissed on account of the negative personal relationship between her and her direct supervisor. In the applicant’s view, the clearance had probably been refused because she had suffered from depressive neurosis in 1995, a condition which according to her was no longer relevant. The applicant’s request that a report by a psychiatric expert be commissioned was refused by the Sofia District Court. 12. By its judgment of 11 May 2005 the Sofia District Court rejected the applicant’s claims, reasoning that the refusal of the Director of the National Security Service to grant security clearance to the applicant was a final and valid administrative act, and it rendered the applicant’s dismissal inevitable because she was no longer able to perform her duties. The court added that the refusal was not amenable to any judicial review; therefore, the court was not competent to examine, within the framework of the dismissal proceedings, any substantial or procedural questions related to its lawfulness. 13. On appeal, the Sofia City Court, by a ruling of 6 April 2006 upheld the lower court’s decision, endorsing its reasoning. 14. On 19 June 2008, the Supreme Court of Cassation upheld those rulings.

§ Cauze similare