CASE OF MAC TV S.R.O. v. SLOVAKIA

RESPONDENT

SVK

HOTĂRÂRE

28.11.2017

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Article 10 - Freedom of expression-{general} (Article 10-1 - Freedom of expression)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

CASE OF MAC TV S.R.O. v. SLOVAKIA (CtEDO, 2017)

HUDOC · oficial

Societatea reclamantă a fost înființată în 1991 și are sediul social în Bratislava. Este operatorul a două canale de televiziune private și radiodifuzorul unui program de televiziune, JOJ PLUS. Prezentul caz se referă la un comentariu (glosa) prezentat în timpul unui program de televiziune transmis la 12 aprilie 2010, după accidentul avionului în care a călătorit Lech Kaczynski, ultimul președinte al Poloniei. Titlul comentariului a fost „Compasion in Accord with Protocol”; comentariul conține următoarele: „Crashul unui avion polonez care transportă cuplul prezidențial la bord este o adevărată tragedie umană. Întreaga Polonia este în doliu şi politicienii îşi exprimă mai mult sau mai puţin condoleanţele. Acest lucru este cerut de protocol diplomatic. Astfel, politicienii slovaci russofili au aruncat şi o lacrimă, deşi una forţată, pentru moartea russofobei, Lech Kaczynski. Chiar și cetățenii obișnuiți, nu legati de niciun protocol, își exprimă tristețea. Evreii, homosexualii, liberalii, feministii și intelectualii orientați spre stânga sunt extrem de rău pentru moartea unui om care a reprezentat un conservativ extrem polonez, și care a fost simbolul unei țări în care oamenii care nu sunt polonezi albi heterosexuali catolici au fost născuți ca pedeapsă. Îmi pare rău, dar nu mi-e milă de polonezi. Eu îi invidiez.” 8. În urma difuzării observației menționate mai sus, Consiliul de Radiodifuziune (Rada pre vysielanie a retransmisiu) a inițiat proceduri administrative împotriva societății reclamante, în conformitate cu art. 19 alineatul (1) litera (a) din Legea privind radiodifuziune și retransmisie (Legea nr. 308/2000 Col., astfel cum a fost modificat - „Legea de radiodifuziune”, la 25 mai 2010. La 14 septembrie 2010, Consiliul de radiodifuziune a constatat că societatea reclamantă și-a încălcat obligațiile în temeiul legii de radiodifuziune, în sensul că modalitatea de prelucrare și de prezentare a conținutului din comentariu a interferat cu demnitatea demnității detestului președinte polonez, Lech Kaczynski. Acesta a amenzit societatea reclamantă 5.000 de euro (EUR). 10. Consiliul de Broadcasting a evaluat conflictul dintre libertatea de exprimare a societății reclamante și protecția demnității umane a întârzietului președinte. Pe de o parte, acesta a recunoscut scopul comentaristului de a-și exprima opinia și poziția sa subjectivă asupra evenimentului social și politic prin critici, sarcasm și ironie, care erau inerente expresiei jurnalistice. Pe de altă parte, în cazul în care Consiliul de Radiodifuziune a găsit dificultăți a fost în special conținutul ultimelor două fraze ale comentariului („Îmi pare rău, dar nu mi-e milă de polonezi. Îi invidiez. Consiliul de Broadcasting a concluzionat că modul în care comentaristul și-a prezentat avizul – adică lipsa de regret pentru moartea președintelui polonez – a violat datoria de a respecta demnitatea sa umană. Potrivit Consiliului de radiodifuziune, gradul de sarcasm și ironia din comentariul de radiodifuziune a fost atât de ridicat încât conținutul său și modul în care a fost prezentat avizul autorului au fost substandard și au dezonorat întârziatul președinte. 11. Consiliul de radiodifuziune a remarcat că dl Kaczynski, în calitate de președinte, este suficient de recunoaștetor ca „individual”, ceea ce constituie o condiție pentru aplicabilitatea protecției demnității, drepturilor omului și libertăților fundamentale ale „alți” în temeiul articolului 19 alineatul (1) litera (a) din Legea de radiodifuziune. Acesta a concluzionat că prin transmiterea comentariului menționat anterior, societatea reclamantă a comis o infracțiune administrativă (správny deikt) – în special o încălcare a sarcinilor sale în temeiul dispoziției respective – și că impunerea unei amenzi în acest sens este în ordine. Acesta a considerat o astfel de măsură necesară într-o societate democratică, deoarece a servit un obiectiv legitim – adică protecţia dreptului la demnitate umană. 12. La 10 martie 2011, Curtea Supremă a susținut decizia Consiliului de Broadcasting. Acesta a respins argumentul societății reclamante că Consiliul de Broadcasting l-a sancționat pentru a-și exprima avizul politic. Mai degrabă, Curtea Supremă a confirmat concluzia Consiliului de Radiodifuziune cu privire la caracterul difamat al comentariului în cauză și la interferența cu demnitatea umană a depusului președinte. 13. Societatea reclamantă a depus o plângere în fața Curții Constituționale care a contestat hotărârile Consiliului de Broadcasting și ale Curții Supreme în temeiul articolelor 6 § 1 și 10 din Convenție și al articolelor 26 (libertate de expresie) și 46 (dreapta la protecția judiciară) a Constituției. Prezenta decizie susține că deciziile în cauză au fost arbitrare, nejustificate și insuficiente rezonabile și că autorii lor respectivi au încălcat libertatea de exprimare prin sancționarea acesteia pentru a-și exprima opinia în privința președintelui întârziat în calitate de politician. 14. La 27 iulie 2011, Curtea Constituțională a respins plângerea societății reclamante. Acesta a considerat, printre altele, că autoritățile menționate mai sus și-au explicat în mod corespunzător concluziile, fără a fi depășit prea mult de o interpretare rezonabilă a normelor aplicabile și a practicii stabilite. Curtea Constituţională a remarcat că comentariul neprevăzut a exprimat nu numai sarcasmul şi criticile asupra politicii preşedinţiei tardive, ci şi o atitudine pozitivă faţă de moartea sa. Acest fapt chiar a interferat cu dreptul său de a respecta demnitatea sa umană, ceea ce a condus Curtea Constituțională să concludă că deciziile autorităților interne nu au fost arbitrare. În ceea ce privește plângerea societății reclamante în temeiul articolului 10 din Convenție (și art. 26 din Constituție), Curtea Constituțională a susținut că o instanță generală nu poate suporta „responsabilitatea secundară” pentru încălcarea drepturilor fundamentale și libertăților de fond, cu excepția cazului în care a existat o încălcare constituțională relevantă a normelor procedurale. Având în vedere că aceasta a respins plângerea privind presupusa încălcare a normelor procedurale, aceasta a trebuit, de asemenea, să respingă plângerea referitoare la o presupusă încălcare a unei dispoziții de fond.

The applicant company was established in 1991 and has its registered office in Bratislava. It is the operator of two private television channels and the broadcaster of a television programme, JOJ PLUS. The present case concerns a commentary (glosa) delivered during a television programme broadcast on 12 April 2010 after the crash of the plane in which the late President of Poland, Lech Kaczynski, had been travelling. 7. The commentary’s title was “Compassion in Accordance with Protocol”; the commentary contained the following: “The crash of a Polish plane carrying the presidential couple on board is a true human tragedy. The whole of Poland is in mourning and politicians are more or less expressing their condolences. That is required by diplomatic protocol. Thus, Slovak russophile politicians too shed a tear, albeit a forced one, over the death of the russophobe, Lech Kaczynski. Even ordinary citizens, not bound by any protocol, are expressing their sorrow. Jews, homosexuals, liberals, feminists and leftoriented intellectuals are bitterly sorry for the death of a man who represented an extreme Polish conservativism, and who was a symbol of a country where people who are not white heterosexual Catholic Poles were born as a punishment. I am sorry, but I do not pity Poles. I envy them.” 8. Following the broadcast of the above-mentioned commentary, the Broadcasting Council (Rada pre vysielanie a retransmisiu) commenced administrative proceedings against the applicant company, pursuant to section 19(1)(a) of the Broadcasting and Retransmission Act (Law no. 308/2000 Coll., as amended - “the Broadcasting Act”), on 25 May 2010. 9. On 14 September 2010 the Broadcasting Council found that the applicant company had breached its obligations under the Broadcasting Act in that the manner of processing and presenting the content of the commentary had interfered with the dignity of the late Polish President, Lech Kaczynski. It fined the applicant company 5,000 euros (EUR). 10. The Broadcasting Council assessed the conflict between the applicant company’s freedom of expression and the protection of the human dignity of the late President. On the one hand, it acknowledged the aim of the commentator to express his opinion and his subjective stance on the social and political event through criticism, sarcasm and irony, which were inherent to journalistic expression. On the other hand, where the Broadcasting Council found difficulties was in particular the content of the last two sentences of the commentary (“I am sorry, but I do not pity the Poles. I envy them”). The Broadcasting Council concluded that the manner in which the commentator had presented his opinion – that is to say his lack of regret for the Polish President’s death – had contravened the duty to respect his human dignity. According to the Broadcasting Council, the degree of sarcasm and irony in the broadcast commentary had been so high that its content and the manner in which the author’s opinion had been presented had been substandard and had dishonoured the late President. 11. The Broadcasting Council noted that Mr Kaczynski, as President, was sufficiently recognisable as an “individual”, which was a prerequisite for the applicability of the protection of the dignity, human rights and fundamental freedoms of “others” under section 19(1)(a) of the Broadcasting Act. It concluded that by broadcasting the aforesaid commentary the applicant company had committed an administrative offence (správny delikt) – in particular a breach of its duties under the said provision – and that imposing a fine on it in that respect was in order. It considered such a measure to be necessary in a democratic society, as it served a legitimate aim – that is to say the protection of the right to human dignity. 12. On 10 March 2011 the Supreme Court upheld the Broadcasting Council’s decision. It rejected the applicant company’s argument that the Broadcasting Council had sanctioned it for voicing its political opinion. Rather, the Supreme Court confirmed the Broadcasting Council’s conclusion about the defamatory character of the commentary in question and the interference with the late President’s human dignity. 13. The applicant company lodged a complaint before the Constitutional Court challenging the decisions of the Broadcasting Council and the Supreme Court under Articles 6 § 1 and 10 of the Convention and Articles 26 (freedom of expression) and 46 (right to judicial protection) of the Constitution. It alleged that the decisions in question had been arbitrary, unfair and insufficiently reasoned and that their respective authors had breached its freedom of expression by sanctioning it for voicing its opinion regarding the late President as a politician. 14. On 27 July 2011 the Constitutional Court rejected the applicant company’s complaint. It considered, inter alia, that the above-mentioned authorities had duly explained their conclusions, without having overly strayed from a reasonable interpretation of the applicable rules and established practice. The Constitutional Court noted that the impugned commentary had expressed not only sarcasm and criticism of the late President’s policy but also a positive attitude towards his death. This very fact had interfered with his right to respect for his human dignity, which led the Constitutional Court to conclude that the domestic authorities’ decisions had not been arbitrary. As to the applicant company’s complaint under Article 10 of the Convention (and Article 26 of the Constitution), the Constitutional Court held that a general court could not bear “secondary liability” for a violation of fundamental rights and freedoms of a substantive nature unless there had been a constitutionally relevant violation of procedural rules. Given that it had rejected the complaint concerning the alleged violation of procedural rules, it also had to reject the complaint relating to an alleged violation of a substantive provision.

§ Cauze similare